Clasificarea constitutiilor dupa modul de stabilire a lor

CLASIFICAREA CONSTITUTIILOR DUPA MODUL DE STABILIRE A LOR

1. Clasificarea clasica

Problema stabilirii constitutiilor se pune in termeni diferiti in raport cu cea a revizuirii lor.

Revizuirea constitutiei presupune existenta unei constitutii aplicabile, al carei text cup 535b15f rinde prevederi referitoare la procedura ce trebuie respectata in scopul modificarii ei.

Dimpotriva, problema stabilirii unei constitutii se pune in cazul in care, la un moment dat, datorita imprejurarilor istorice, intr-o anumita tara o asemenea lege fundamentala lipseste.

Aceasta situatie s-a produs mai intai atunci cand, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, monarhiilor absolute le-au fost substituite pe cale revolutionara fie republici, fie monarhii constitutionale.

Tinand seama de modul in care a intervenit aceasta schimbare, doctrina clasica a dreptului constitutional a clasificat constitutiile in patru categorii distincte: carte concedate, pacte, statute si conventii.

a) Carta concedata se caracterizeaza prin faptul ca este o emanatie a puterii absolute a monarhului care, din proprie initiativa in aparenta, dar, in realitate, constrans de imprejurari, recunoaste anumite drepturi fundamentale cetatenesti si isi autolimiteaza prerogativele prin constituirea unei adunari reprezentative, chemata sa participe la exercitarea functiei legislative, precum si a unei justitii independente competenta sa exercite activitatea jurisdictionala. Carta concedata este astfel un act de capitulare a monarhului fata de fortele sociale progresiste in ascensiune.

Exemple de asemenea constitutii sunt: Carta din 4 iunie 1814 a lui Ludovic-al XVIII-lea. Constitutia Piemontului si Sardiniei din 4 martie 1844. Constitutia japoneza din 11 februarie 1889 ete.

h) Statutul este. ca forma, tot o carta eoncedata. votata insa pe eale plebiscitara. Prin faptul ea recurge la plebiscit, aceasta forma reprezinta, cel putin in aparenta, un progres fata de carta eoncedala. Aceste plebiscite s-au desfasurat insa adeseori in cursul istoriei in conditii de teroare sau de presiuni administrative generalizate, astfel incat ele au fost simple simulaere de consultare a alegatorilor

Exemple de statute sunt; Constitutia Italiei din 184S (numita si Statutul albertin): Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris din 2 mai 1864. care. promulgat de Alexandru loan Cuza-, a fost votat prin plebiscit; Constitutia data in tara noastra la 27 februarie 1938 ete.

c) Pactul este o constitutie elaborata printr-un compromis intervenit intre monarh si adunarea sau adunarile reprezentative ale fortelor sociale progresiste in ascensiune. Astfel, la elaborarea pactelor, monarhul si adunarile reprezentative apar, cel putin in principiu, ca parti egale in acelasi contract.

Pactul este o forma de stabilire a constitutiilor, care realizeaza in general o mai fidela oglindire a, intereselor fortelor sociale progresiste decat carta concedata si statutul, in timp ce cartele conccdate si statutele sunt elaborate fara participarea adunarilor reprezenatative.pactul le asigura acestora o pozitie cel putin egala cu cea a monarhului in opera de elaborare a normelor constitutionale.

Exemple de pacte sunt: Carta franceza din 14 august 1830. Constitutia Romaniei din 1866 si cea din 1923 ete.

d) Conventia se deosebeste de tipurile de constitutii analizate mai sus prin faptul ca este adoptata de o adunare reprezentativa a corpului electoral, aleasa anume in scopul elaborarii unei constitutii, fara sa fie necesar concursul vreunui alt organ al statului. Pe cand pactele constitutionale sunt rezultatul unui compromis intre monarh si adunarea sau adunarile reprezentative, in cazul conventiilor, acest acord intervine, pe linia de gandire a teoriei contractului social, intre membrii natiunii care. prin intermediul unui organ reprezentativ si eventual, al referendumului, stabilesc anumite norme dupa care inteleg sa se conduca.

Aceasta forma de constitutie corespunde aeelei faze istorice, in care puterea monarhica a fost aproape in intregime anihilata sau a fost adoptata forma republicana. In faza aratata, in lipsa unui mon-arh sau daca puterile lui au fost in mare masura diminuate, constitutia nu se mai elaboreaza pe calea uni acord intre el si un parlament reprezentativ, ei este opera unei adunari constituante.

Exemple de conventii sunt: constitutiile franceze din J 791, 1793, 1848 si 1946.

Chiar pentru perioada istorica in care aceasta clasificare a fost imbratisata de majoritatea autorilor, ea apare incompleta, ea urmare a faptului ca in trecut au existat si constitutii impuse prin acte internationale. O asemenea constitutie, care nu a fost opera unui organ intern al statului interesat, ci a emanat de la o conferinta internationala, a fost pentru tara noastra asa-numita "Conventie de la Paris', semnata la 7/19 august 1S5S de Austria, Franta. Marea Britanic, Prusia, Italia, Sardinia si Poarta Otomana.

2. Legalitate  si legitimitate in stabilirea constitutiilor

Clasificarea clasica a modurilor de stabilire a constitutiilor este legata de un moment istoric, in care idceade legitimitate monarhica mai persista, desi pierdea tot mai mult teren in favoarea ideii de legitimitate democratica.

Intr-adevar. atat Franta, cat si Marca Britanic s-au dezvoltat ca state in cadrul formei de guvernamant monarhice care, intrucat era socotita - intr-o vreme cand credintele religioase aveau un rol social preponderent - de origine divina, era acceptata ea fireasca si necesara de mentalitatea populara'. De aceea, in Franta, prima constitutie (1791) a avut-un caracter monarhic, ea si unele constitutii ulterioare (1814, 1830).

Revolutia nord-americana si alungarea monarhiei in Franta la sfarsitul secolului al XVlII-lea au dus insa pana in cele din urma la consacrarea falimentului acestei idei si la inlocuirea ci cu principiul suveranitatii poporului. Triumful acestui ultim principiu a dus la aparitia asa-numitelor constitutii-conventii.

Aceasta rasturnare de situatie nu a fost insa acceptata in Franta de adeptii vechiului regim monarhic, care au dcelarat-o ilegitima, dat fiind ca ea era socotita ca venind in contrazicere eu credintele lor religioase, precum si cu conceptiile si cu interesele lor economice si politice. Pentru ei, guvernamantul republican, impus prin forta de multimile rasculate, putea avea o baza legala in noile constitutii republicane, dar el nu era legitim.' caci contravenea traditiilor seculare ale tarii si unor convingeri religioase, carora o parte a populatiei le mai era atasata.

Asa-s-a nascut in limbajul politic opozitia intre legalitate si legitimitate.

Aceasta opozitie se rezuma in esenta la faptul ca legalitatea este un principiu care are la baza ideea ca normele juridice in vigoare trebuie strict respectate, in timp ce legitimitatea presupune o judecata de valoare asupra unui anumit sistem de guvernamant. Acesta este declarat bun sau rau in functie de convingerile politice, de idealurile si de aspiratiile inradacinate la un moment istoric dat in mentalitatea colectivitatii sau a unei parti a ei. Astfel, legalitatea exprima o situatie obiectiva, o realitate existenta intr-o anumita perioada de dezvoltare a unei tari. in timp ce legitimitatea este un dat social subiectiv, dependent de evolutia conceptiilor si sentimentelor dominante intr-o colectivitate umana. Mai mult, ceea ce este legitim pentru o parte a societatii, poate fi ilegitim pentru alta'.

Treptat, de-a lungul unui proces istoric care a dus la o adevarata cotitura, ideea legitimitatii monarhice de drept divin s-a estompat, pentru a face loc ideii legitimitatii democratice, in temeiul ultimului concept, o constitutie, pentru a se putea impune respectului general, trebuie sa fie expresia liber consimtita a vointeS poporului. Astfel, in aceasta conceptie, un guvern nu este legitim decat daca si in masura in earc este emanatia vointei corpului electoral.

Mai mult. o data cu aderarea celei mai mari parti a statelor lumii la cele doua paete ale drepturilor omului din l W', se poate spune ca principiul legitimitatii democratice, potrivit caruia - asa cum se exprima art. l al pactelor citate - popoarele au dreptul de a-si determina liber statutul politic, a devenit o parte integranta a dreptului international contemporan.

3. Legalitate si legitimitate in coordonatele actuale ale dreptului constitutional

Problema legalitatii si legitimitatii diferitelor regimuri politice se pune si astazi, ca urmare a faptului ca nu arareori ordinea constitutionala in vigoare in unele state este rasturnata prin actiuni violente, cum sunt revolutiile. insurectiile, loviturile de stat. interventiile militare straine, razboaiele de gherila etc. Pe calea acestor actiuni violente, la conducerea statului se instaleaza guverne de fapt, care nu mai recunosc ordinea constitutionala anterioara si o inlocuiesc cu structuri politice noi. a caror respectare o asigura prin forta de constrangere a statului.

intrucat ordinea constitutionala introdusa de guvernele de fapt. fie dupa prabusirea unui guvern infrant in razboi, fie dupa triumful unei revolutii populare sau dupa succesul unei lovituri de stat. nu este instituita de organul si cu respectarea procedurii prevazute de constitutia anterior in vigoare, va fi firesc ea noul regim politic ajuns la putere sa caute sa-si creeze o baza legala.

Daca guvernul de fapt este emanatia unei puternice miscari populare legalizarea Iui va putea fi infaptuita eu usurinta. Va fi suficient sa se convoace corpul electoral pentru a alege in mod liber o adunare constituanta, iar Constitutia adoptata de aeeasta adunare sa fie eventual supusa apoi votului prin referendum, pentru ca guvernul de fapt sa se transforme, in temeiul principiului suveranitatii poporului, intr-un guvern legal.

Asa s-a procedat in Franta dupa cel de al doilea razboi mondial, cand potrivit legii constitutionale din 2 noiembrie 1945, a fost aleasa o adunare constituanta, care a adoptat noul proiect de constitutie la 29 noiembrie 1946. Supus ulterior votului popular, acest proiect de constitutie a fost adoptat cu majoritate de corpul electoral.

O procedura similara a fost urmata in tara noastra dupa revolutia din 16-22 decembrie 1989. Potrivit dccretului-lcgc nr. 92/1990 a fost aleasa o adunare constituanta. Aceasta a adoptat ia 21 noiembrie 1991 o noua constitutie, eare a fost aprobata apoi. la S decembrie 1991, prin referendum.

Problema se pune in termeni diferiti atunci cand o lovitura de stat. declansata de sus in jos si lipsita de o baza reala ele masa. rastoarna prin forta vechea ordine constitutionala s,i instituie noi structuri politice, pentru ca ulterior sa supuna noua constitutie unui simulacru de plebiscit (cazul constitutiei din 193K decretata de Carol al Il-lea). Este evident ca punerea in aplicare in aceste conditii a unei noi ordini politice nu apare conforma principiului democratic de stabilire a constitutiilor si, prin urmare, nu va putea fi socotita, in optica conceptiilor moderne in materie, legitima. Nefiind rezultatul consultarii liber exprimate a vointei populare, ca se va impune prin constrangere si se va putea eventual mentine, datorita pasivitatii unei bune parti a colectivitatii sociale, in acest caz. noua ordine constitutionala nu este o prelungire a vechii ordini juridice, ci va fi generata de prabusirea acesteia. Noul drept constitutional nu apare in cadrul si in conformitate cu reglementarile juridice in vigoare in momentul plamadirii lui. ci este fructul tortei, in temeiul careia se va face respectat un timp mai mult sau mai putin indelungat. Primatul dreptului este inlocuit cu primatul faptului brutal. Nascut contra legem. nou] drept se va aplica totusi ea lege atata vreme cat forta de constrangere strttala se va gasi in slujba lui si el in slujba ci.

Dar daca astazi, legitimitatea unor reglementari aparute intr-un vid constitutional nu poate fi apreciata, ca urmare a evolutiei intervenite in mentalitateujumanu pe plan universal, decal in lumina principiului democratic consacrat ele pactele drepturilor omului din 19 b (S, in schimb ramane deschisa problema de a sti ce forme procedurale vor trebui respectate pentru a se garanta libera exprimare a vointei populare, singura in masura sa legitimeze transformarea unui guvern'de fapt. in unul de drept.

intrucat pactele drepturilor omului mentionate mai sus nu cuprind nici o precizare¹ in aceasta privinta, problema nu Va putea primi un raspuns decat in lumina principiilor si practicilor generalacccptate in regimurile democratice.

Plecand de la aceste principii, va fi firesc sa se considere ca noua ordine constitutionala va trebui sa fie opera unei adunari constituante. Supunerea constitutiei adoptate in acest tel unui vot referendar. desi nu apare strict necesara pentru a ela expresie vointei corpului electoral, va fi o masura suplimentara chemata sa sublinieze caracterul democratie al procedurii urmate.

Este evident ca, date fiind imprejurarile in care au loc atat alegerile pentru adunarea constituanta, cat si referendumul, ele vor fi organizate de guvernul de fapt. Daca in decretul de convocare a corpului .electoral pentru alegerea unei adunari constituante vor fi prevazute si regulile potrivit carora aceasta urmeaza sa-si desfasoare lucrarile, procedura astfel stabilita va fi obligatorie pentru ea, caci face parte integranta din mandatul dat de alegatori alesilor lor in vederea adoptarii unei noi constitutii. De aceea, de exemplu, daca in actul de convocare a corpului electoral s-a prevazut ca noua constitutie urmeaza sa fie adoptata cu majoritate de 2/3 din numarul total al membrilor adunarii constituante, aceasta nu va putea modifica regula astfel stabilita. In schimb, in cazul in care in actul de convocare a corpului electoral pentru alegerea adunarii constituante nu se stabileste si procedura, potrivit, careia aceasta va delibera, ca va fi libera sa si-o stabileasca singura.

Modul in care doctrina moderna a dreptului constitutional pune problema stabilirii constitutiilor in cazul unui vid constitutional este de natura sa ridice un numar de semne de intrebare.

Intr-adevar. se pare ca exista un punct de vedere corpun. potrivit caruia, atunci cand un asemenea vid se produce, fie prin mijloace violente, fie pe calc neviolenta (de exemplu, un stat nou ia nastere in mod pasnic ca urmare a emanciparii unei foste colonii), poporul este liber sa-si stabileasca propria constitutie. Daca. in acest scop. poporul va alege o adunare constituanta, aceasta va putea adopta textul noii constitutii fara sa fie obligata sa procedeze pe calea unei majoritati calificate sau unei alte proceduri speciale, bineinteles cu conditia ca in actul de convocare a adunarii sa nu se fi prevazut altfel. Fata de aceasta situatie, o intrebare fireasca se pune: aplicarea unei asemenea proceduri simplificate este posibila numai in cazul unui vid constitutional sau ori de cate ori se adopta -in totalitate o noua constitutie, urmand ea rcglcmetarile speciale privitoare la conditiile de exercitare a initiativei legislative, de desfasurare a dezbaterilor, de votare (de exemplu, obligatia de a se obtine o majoritate calificata) sa opereze doar in cazuJ revizuirilor constitutionale propriu-zisc. adica atunci cand sunt vizate numai unul sau mai multe articole ale constitutiei in vigoare ? O asemenea intrebare face sa se nasca insa in mod firesc, o alta: daca se admite ca o adunare constituanta poate adopta prin simpla majoritate o noua constitutie, prevederile constitutiei care stabilesc o procedura mai complicata si mai dificila de revizuire a ei nu vor putea fi eludate sub pretextul ca se adopta in ansamblul ei o-noua constitutie ? Nu va trebui sa se ajunga pana in cele din urma la concluzia ca o adunare constituanta, din moment ce este liber aleasa, este abilitata atat sa adopte o noua constitutie, cat si sa revizuiasca pe cea existenta fara sa aiba nevoie in acest scop de o majoritate calificata sau de parcurgerea unei proceduri speciale de initiativa, de dezbatere e te ?