Constitutiile romane

CONSTITUTIILE ROMANE

In legatura cu momentul de la care porneste evolutia constitutionala a statului roman, in doctrina constitutionala, in istoriografia romaneasca, in publicistica partidelor politice de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, in dezbaterile parlamentare din aceasta perioada, precum si in alte surse recente s-au sustinut mai multe puncte de vedere care pot fi rezumate in 4 curente principale:

a)            evolutia constitutionala romaneasca are radacini adanci care coboara neintrerupt pana la intemeierea statelor romanesti in secolul al XlV-lea (N. Iorga, G. Alexianu, Cristian Ionescu);

b)    inceputurile sistemului constitutional in Tarile Romane sunt legate de Proclamatia de la Izlaz din 1848, considerata a fi prima constitutie romaneasca (I. Ceterchi);

c)     organizarea constitutionala a Romaniei debuteaza cu Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris din 1858 si Legea electorala din 1864 - ambele acte fiind apreciate ca prima constitutie a Romaniei (I. Muraru);

d)    evolutia constitutionala a statului roman incepe odata cu adoptarea Constitutiei din 1866 (Constantin Dissescu).

Parerea la care ne raliem este cea a prof. Muraru.

Astfel, domnitorul Al. I. Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desfiinteaza Adunarea Electiva si supune plebiscitului 'Statutul dezvoltator al Conventiei din 7/19 august 1858' cunoscut sub denumirea de 'Statutul lui Cuza' si legea electorala, cele doua acte formand prima Constitutie a Romaniei. Acestea reprezinta o constitutie deoarece cuprind reglementari ale unor relatii sociale fundamentale, esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Statutul lui Cuza stabileste regulile fundamentale de organizare a puterii, iar legea electorala cuprinde unele drepturi fundamentale, si anume drepturile politice. Pe baza Statutului au 616j93g fost adoptate celelalte legi in timpul domniei lui Cuza, acesta constituind baza constitutionala a intregii legislatii urmatoare.

Statutul lui Cuza era o dezvoltare a Conventiei de la Paris din 1858, dar prin el se aduceau modificari importante acestei Conventii, care era un act impus de puterile straine.

Astfel, prin Statut se opereaza o schimbare esentiala in continutul puterii legislative si in modalitatea de exercitare a acesteia. Se opteaza pentru o structura bicamerala a parlamentului; Adunarii Elective i se adauga o Adunare Ponderatrice (Senatul). Puterea legiuitoare se exercita colectiv de Domn, Adunarea Ponderatrice si Adunarea Electiva. Initiativa legislativa revenea Domnului, proiectele fiind elaborate cu sprijinul Consiliului de Stat.

Statutul lui Cuza mai cuprindea reguli privitoare la formarea, organizarea si functionarea Adunarii Ponderatorii si a Adunarii Elective, reguli privind elaborarea legilor, unele reguli privind guvernul, obligatia functionarilor publici de a presta juramantul de credinta Constitutiei, legilor si domnitorului.

Legea electorala anexata Statutului stabilea drepturile electorale, conditiile pentru a alege si a fi ales, regulile privind organizarea si desfasurarea alegerilor.

La 10 februarie 1866 Al. I. Cuza este silit sa abdice si se instituie o locotenenta domneasca. Apoi pe tronul tarii este adus un principe strain - Carol de Hohenzollern, care accepta tronul sub numele de Carol I.

In 1866 se adopta, dupa modelul Constitutiei belgiene (considerata a fi cea mai liberala constitutie la vremea respectiva), Constitutia Romaniei.

Constitutia de la 1866 are 133 de articole structurate in 8 titluri:

Despre teritoriul Romaniei (Titlul I);

Despre drepturile romanilor (Titlul II);

Despre puterile statului (Titlul III);

Despre finante (Titlul IV);

Despre puterea armata (Titlul V);

Dispozitiuni generale (Titlul VI);

Despre revizuirea constitutiei (Titlul VII);

Dispozitiuni tranzitorii si suplimentare (Titlul VIII).

Constitutia a stabilit urmatoarele principii:

a)            principiul suveranitatii nationale (art.31);

b)    principiul monarhiei ereditare straine (art.82) ;

c)     principiul inviolabilitatii monarhului (art.92);

d)    principiul guvernarii reprezentative (art.31);

e)            principiul responsabilitatii ministeriale (art.92);

f)      principiul separatiei puterilor (art.32, 35, 36);

g)           principiul rigiditatii Constitutiei (art.129);

h)           principiul suprematiei Constitutiei (art.128).

Constitutia din 1866 a contribuit la alinierea Romaniei langa tari inaintate ale vremii, cel putin in privinta proclamarii principiilor fundamentale ale sistemului ei constitutional. Insa, prin sistemul electoral introdus, bazat pe un cens de avere ridicat, ca si prin stabilirea a 4 colegii electorale, aceasta Constitutie corespundea intereselor marilor mosieri conservatori si varfurilor burgheziei liberale.

In perioada 1866 - 1923 transformarile din plan social-economic au fost insotite de o serie de evenimente: razboiul de independenta (1877) care a dus la recunoasterea independentei de stat a Romaniei; unirea Basarabiei, Bucovinei si

Transilvaniei cu Romania (1917 - 1918); reforma electorala (1918) care a introdus votul universal, egal, direct, secret si obligatoriu.

Constitutia din 1923 este proiectul Partidului National Liberal (partidul de guvernamant de atunci) votata de Camera Deputatilor la 26 martie 1923 si de Senat la 27 martie 1923, promulgata la 28 martie si publicata la 29 martie 1923.

Si aceasta Constitutie este structurata tot in 8 titluri (identice Constitutiei din 1866).

Constitutia a introdus principii noi fata de vechiul pact:

consacrarea statului national unitar (art. 1);

inscrierea votului universal si adancirea democratiei parlamentare (art. 64);

instituirea senatorilor de drept (art. 72);

introducerea conceptului de proprietate ca functie sociala (art.21);

angajamentul statului pentru protectia sociala;

principiul legalitatii si 'domnia legii' ca fundament al statului, realizat prin:

a)     institutionalizarea controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor (art. 103);

b)    institutionalizarea contenciosului administrativ;

c)     declararea de ordin constitutional a dreptului de recurs in casatie (art. 103, alin.3);

d)          inamovibilitatea judecatorilor.

Constitutia proclama drepturi si libertati egale pentru toti. Adauga la sfera libertatilor prevazute de Constitutia din 1866 dreptul de asociere. De asemenea, se mentiona ca prin legi speciale se vor stabili conditiile in care femeile urmau sa exercite drepturile politice.

Puterea legislativa se exercita in mod colectiv de catre rege si reprezentanta nationala. Constitutia a pastrat structura bicamerala a Parlamentului, in ciuda puternicelor critici aduse de Partidul Taranesc Senatului, considerat ca un corp strain.

Puterea executiva era incredintata regelui, dar era exercitata in numele acestuia de catre guvern, care detinea reala putere de decizie prin primul-ministru.

Constitutia a pastrat prerogativele largi acordate sefului statului prin Constitutia din 1866. Dintre acestea, doua erau esentiale: dreptul de a dizolva Parlamentul si respectiv, numirea si revocarea ministrilor.

Prin Constitutie s-a infiintat un Consiliu legislativ, a carui menire era 'sa ajute in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor, emanand fie de la puterea executiva, fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor' (art.76).

In ceea ce priveste puterea judecatoreasca, Constitutia a prevazut inamovibilitatea judecatorilor, intarind astfel statutul acestora. Curtea de Casatie, in sectiuni unite, a fost investita sa solutioneze constitutionalitatea legilor.

In art.22, constitutia a introdus un organism nou, cu caracter permanent -Consiliul Superior al Apararii Tarii, investit cu atributia de a lua masurile necesare pentru organizarea apararii nationale.

Si Constitutia din 1923 era o constitutie rigida, deoarece procedura de revizuire stabilita prin art.129 si 130 era o procedura greoaie, aproape identica cu cea prevazuta de constitutia precedenta, dar a reprezentat una din cele mai evoluate si moderne constitutii ale vremii.

In conditiile istorice concrete ale anului 1938, regele Carol al II-lea instaureaza, la 10 februarie 1938, dictatura personala.

Consacrarea juridica a dictaturii regale este realizata prin noua constitutie. Proiectul de constitutie este supus la 24 februarie plebiscitului. Constitutia este promulgata la 27 februarie si publicata la 28 februarie 1938.

Constitutia din 1938 cuprinde 100 de articole structurate in 8 titluri:

Despre teritoriul Romaniei (Titlul I);

Despre datoriile si drepturile romanilor (Titlul II);

Despre puterile statului (Titlul III);

Despre finante (Titlul IV);

Despre ostire (Titlul V);

Dispozitii generale (Titlul VI);

Revizuirea Constitutiei (Titlul VII);

Dispozitii tranzitorii si finale (Titlul VIII).

Constitutia din 1938 a instituit unele modificari, de esenta, ale unor principii constitutionale:

a)      accentuarea limitarii factorului individual in favoarea extinderii factorilor sociali comunitari (statul);

b)     concentrarea puterii politice in mainile Regelui (Monarhul exercita puterea legislativa prin Reprezentanta Nationala constituita pe baze corporative, profesionale; guvernul era numit si revocat de rege, guvernul nu raspundea politic in fata parlamentului).

Regele era declarat 'Capul Statului' (art.30). Procedura de exercitare a puterii legislative este modificata in favoarea regelui (art.31). Puterea executiva capata o deplina preponderenta asupra celei legislative. Guvernul, numit si revocat de rege, isi asuma raspunderea politica in fata acestuia. Monarhul era investit cu dreptul de a emite decrete cu putere de lege 'in orice privinta' in perioada in care parlamentul era dizolvat, precum si in intervalul dintre sesiunile parlamentare. Decretele urmau sa fie supuse adunarilor spre ratificare la proxima sesiune a acestora.

Majoratul electoral este ridicat la 30 de ani pentru a se evita manipularea tineretului in campania electorala, in mod special  de catre Garda de Fier. Totodata, electoratul este distribuit in 3 categorii dupa criterii profesionale (organizare corporatista). Mandatul deputatilor este stabilit la 6 ani in loc de 4 ani, iar cel al senatorilor la 9 ani.

Dintre actele cu caracter legislativ prin care s-au pus in aplicare principiile Constitutiei, mentionam Decretul-Lege nr.1420 din 31 martie 1938

privind infiintarea Consiliului de Coroana (organism consultativ) avand ca sarcina sa­-si expuna parerea la cererea regelui 'asupra problemelor de stat de insemnatate exceptionala'.

La aceeasi data, Carol al II-lea emite Decretul-Lege nr.1422 pentru dizolvarea tuturor asociatiunilor, gruparilor sau partidelor politice.

In decembrie 1938, Parlamentul adopta Legea pentru infiintarea organizatiei politice a Frontului Renasterii Nationale, ca unica organizatie politica in stat.

In vara anului 1940 Romania este constransa de Germania si Uniunea Sovietica sa accepte importante cesiuni teritoriale in favoarea U.R.S.S. si a Ungariei, iar in toamna aceluiasi an si Bulgaria anexeaza teritoriul romanesc situat la sud de Dunare.

In septembrie 1940 regele este obligat sa abdice in favoarea fiului sau Mihai, Constitutia este suspendata, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale si este investit cu puteri depline presedintele Consiliului de Ministri.

In conditiile anului 1944, fiind imposibila elaborarea unei noi constitutii, s-a recurs la solutia repunerii in vigoare, cu unele modificari, a Constitutiei din 1923 si a elaborarii, in continuare, a unor acte cu caracter constitutional.

Primul act cu caracter constitutional elaborat dupa iesirea Romaniei din alianta cu puterile Axei si incetarea razboiului cu Natiunile Unite a fost Decretul Regal nr.1626 din 31 august 1944 prin care s-a repus in vigoare, cu unele rezerve, Constitutia din 1923.

Primul articol al Decretului Regal, prevedea ca 'drepturile romanilor sunt cele recunoscute de Constitutiunea din 1866 cu modificarile ce ulterior i-au fost aduse si de Constitutiunea din 29 martie 1923'.  Rezervele priveau indeosebi puterea legislativa. Decretul constitutional a stabilit un regim derogatoriu de la Constitutia din 1923 in ceea ce priveste procedura de exercitare a prerogativelor legislative.

Potrivit acestui decret puterea legislativa se exercita de rege la propunerea Consiliului de Ministri; aceasta prevedere conferea guvernului o putere considerabila in reglementarea relatiilor sociale. Parlamentul urma sa fie organizat in viitor printr-un decret dat in baza unei hotarari a guvernului.

In ce priveste puterea judecatoreasca, decretul mentine desfiintarea juriului si stabileste ca o lege speciala va statornici toate conditiile in care magistratii sunt inamovibili.

La 13 septembrie 1944 intre Romania si Puterile Aliate se incheie Conventia de armistitiu prin care statului roman (fost stat agresor al acestora) i se impun conditii foarte aspre.

Guvernul roman era obligat sa puna in aplicare Constitutia sub supravegherea unei Inalte Comisii aliate de control, de fapt a unui inalt comandament aliat; practic, un cvasi-organism politic si militar sovietic. Conformandu-se clauzelor conventiei, regele emite Decretul regal din 31 august 1944 adaugandu-se doua alineate. Continutul lor era urmatorul:

'Legi speciale vor prevedea conditiunile in care vor putea fi urmariti si sanctionati toti acei care in orice calitate si sub orice forma au contribuit la dezastrul tarii, in special in legatura cu razboiul purtat impotriva Natiunilor Unite. Aceste legi vor putea prevedea si masuri pentru urmarirea averilor lor.'

Legea nr.86 din februarie 1945 pentru Statutul Nationalitatilor Minoritare a avut menirea de a proclama si asigura egalitatea cetatenilor tarii indiferent de rasa, nationalitate, limba sau religie.

Legea nr.187 din 23 martie 1945 pentru infaptuirea reformei agrare a prevazut exproprierea si trecerea asupra statului 'pentru a fi impartite plugarilor indreptatiti la improprietarire', a bunurilor agricole cu inventarul viu si mort afectat lor. Legea mai stabilea exceptiile de la exproprieri, procedura exproprierii si improprietaririi, infiintarea comitetelor locale de improprietarire etc, reprezentand, de fapt, inceputul regimului comunist, cerut de URSS.

Prin Decretul nr.2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative se organizeaza Reprezentanta Nationala intr-un singur corp denumit Adunarea Deputatilor. Se stabileste principiul unicameralitatii organului legislativ, renuntandu-se la sistemul bicameral, prin desfiintarea Senatului.

In baza acestui decret, puterea legiuitoare urmeaza a fi exercitata colectiv de catre rege si Reprezentanta Nationala, conform dispozitiilor prevazute in Constitutia din 1923, cu privire la puterile statului.

Decretul nr.2218 din 1946 mentine principiul separatiei puterilor in stat, a mai stabilit egalitatea in drepturi politice a femeilor cu barbatii. Un alt principiu formulat de acest decret este cel al votului universal, egal, direct si secret.

Decretul a fost urmat de Legea nr.560/1946 privind alegerile pentru Adunarea Deputatilor, lege care a stabilit procedura alegerilor, modul de repartitie a mandatelor pe baza reprezentarii proportionale, precum si cazurile de incapacitate, incompatibilitate sau nedemnitate de a fi alegator ori de a fi ales in Adunarea Deputatilor.

La 30 decembrie 1947 Regele Mihai este silit sa abdice pentru el si urmasii sai la tronul Romaniei si in aceeasi zi, se convoaca Adunarea Deputatilor si se adopta fara respectarea procedurii constitutionale de revizuire a Constitutiei, Legea nr.363 pentru constituirea statului roman in republica populara. Legea este apoi completata prin Decretul nr.3 din 8 ianuarie 1948 pentru fixarea atributiilor Prezidiului Republicii Populare Romane. Acest decret a stabilit o noua procedura constitutionala de exercitare a atributiilor organismului care indeplinea functiile sefului statului.

Legea nr.363 din 30 decembrie 1947 a pus capat democratiei parlamentare in Romania instituita cu aproape un secol in urma. Legea a inlaturat principiul separatiei puterilor in stat; a dat posibilitatea ca in viitor un partid politic sa-si subordoneze nu numai viata parlamentara, ci si varfurile structurilor executive ale statului. Legea pentru constituirea statului roman in republica populara a consfintit in mod logic, dupa actul de abdicare a regelui, noua forma de guvernamant; a abrogat Constitutia din 1923; a stabilit o alta

procedura de exercitare a puterii legislative (specifica republicii); a instituit un organism insarcinat sa exercite puterea executiva - prezidiul R.P.R., ca organism executiv colegial (sef al statului) ce isi subordona guvernul.

Pana la adoptarea unei noi constitutii, puterea legislativa urma sa se exercite de catre Adunarea Deputatilor, pana la dizolvarea acesteia si constituirea unei adunari constituante, iar cea executiva de Prezidiul R.P.R.

Prezidiul a avut urmatoarele atributii:

a)      de a convoca Adunarea Deputatilor in sesiuni ordinare si extraordinare, la cererea Consiliului de Ministri;

b)     de a semna legile si a dispune publicarea lor;

c)     de a numi si revoca pe membrii guvernului, la propunerea Consiliului de Ministri;

d)     de a numi si confirma in functii publice;

e)      de a acredita si rechema, la propunerea Ministerului Afacerilor Straine, pe reprezentantii diplomatiei;

f)       de a primi scrisorile de acreditare si rechemare a reprezentantilor diplomatici ai statelor straine;

g) de a stabili si conferi gradele militare potrivit legii;
h) de a institui si conferi decoratiile, conform legilor;
i) de a acorda gratieri.

La 24 februarie 1948 Adunarea Deputatilor adopta o lege prin care se stipuleaza propria dizolvare si se investeste guvernul cu putere legislativa pana la constituirea noului parlament. Potrivit art.3 din lege, noul for legislativ al tarii (Marea Adunare Nationala), 'va elabora Constitutia Republicii Populare Romane, dupa care va exercita pe tot timpul duratei sale atributiunile Adunarii Legislative Ordinare.'

Potrivit aceleiasi legi, se organizeaza alegeri generale urmand ca noul for legislativ sa se intruneasca la data de 6 aprilie 1948 ca adunare constituanta.

La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Nationala adopta prima constitutie socialista a tarii, care a consemnat legislativ acapararea puterii politice de catre o elita guvernanta concentrata in varful ierarhiei partidului comunist.

Constitutia a fost structurata in 10 titluri.

In primul titlu sunt definite principalele caracteristici ale statului roman ca stat popular, unitar, independent si suveran; se consfintesc unicitatea puterii poporului si modalitatea de exercitare a acesteia (pe cale reprezentativa) si se institutionalizeaza raspunderea tuturor deputatilor in fata poporului, ca si posibilitatea de revocare a acestora de catre alegatori.

Titlul II a consacrat structura social-economica a tarii. Baza economica se intemeia pe proprietatea statului ('ca bunuri ale intregului popor') sau a organizatiilor cooperatiste precum si pe proprietatea particulara.

S-a statuat ca pamantul apartine celor ce-1 muncesc. De asemenea, s-a prevazut ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care erau la data respectiva proprietate particulara, puteau fi nationalizate.

Titlul III a consacrat conceptia socialista in ce priveste drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Renuntarea la principiul separatiei celor trei puteri si institutionalizarea principiului unicitatii si deplinatatii puterii au stat la baza formarii unui nou aparat de stat structurat pe 4 categorii de organe: organele puterii; organele administratiei de stat; organele judecatoresti si parchetul. Marii Adunari Nationale ii erau subordonate toate organele amintite. Ca unic organ legiuitor, Marea Adunare Nationala avea puteri extrem de largi, avea atributii legislative, executive, forma guvernul, se supunea dosar parlamentului avea competenta:

a)     de a alege Prezidiul M.A.N.;

b)     de a forma guvernul;

c)     de a modifica Constitutia;

d) de a stabili numarul, atributiile si denumirea ministerelor, precum si  de a desfiinta, contopi sau hotari denumirea acestora;

e) de a vota bugetul, precum si de a fixa impozitele si modul de percepere   a acestora;

f) de a decide in legatura cu 'chestiunile razboiului si pacii';

g) de a decide consultarea poporului prin referendum;
h) de a acorda amnistia.

Marea Adunare Nationala desemna prin vot, dintre membrii sai, Prezidiul M.A.N. ca organ colegial indeplinind functiile de sef al statului. Prezidiul era subordonat parlamentului, putand fi revocat de catre M.A.N. Printre atributiile Prezidiului mentionam:

a)        convocarea M.A.N. in sesiuni ordinare si extraordinare;

b)       emiterea decretelor;

c)       interpretarea legilor;

d)       exercitarea dreptului de gratiere;

e)        reprezentarea statului roman in relatiile internationale;

f)           acreditarea si primirea reprezentantilor diplomatiei.

Titlul V a prevazut organele centrale ale administratiei de stat: Consiliul de Ministri, ca organ suprem executiv si administrativ al tarii si ministerele. Guvernul era responsabil de activitatea sa in fata parlamentului, iar in intervalul dintre sesiunile acestuia, in fata Prezidiului M.A.N.

Regimul politic avea, asadar, caracter parlamentar. Pe plan local, Constitutia a prevazut in Titlul VI consiliile populare ca organe locale ale puterii si comitetele executive ale acestora ca 'organe de directie si executive' (organisme cu caracter administrativ).

Organele judecatoresti erau: Curtea Suprema, curtile, tribunalele si judecatoriile populare. Constitutia a prevazut ca prin lege se puteau infiinta instante speciale pentru anumite ramuri de activitate. Parchetului ii revenea sarcina de a supraveghea respectarea legilor penale, atat de functionarii publici, cat si de catre ceilalti cetateni.

Constitutia din 27 septembrie 1952

Daca Legea fundamentala din 1948 consacrase detinerea intregii puteri politice de catre guvernantul socialist, dar si proprietate particulara asupra unor mijloace de productie, noua Constitutie a consfintit o noua realitate economica: detinerea de catre stat in exclusivitate a principalelor mijloace de productie.

Constitutia nu a adus modificari esentiale in ceea ce priveste continutul principiilor inscrise in Legea fundamentala din 1948. A introdus, insa, un principiu nou, de esenta sovietica: rolul conducator al partidului unic (art.86). In conceptia constituantului, baza puterii populare o constituia alianta clasei muncitoare cu taranimea.

Constitutia din 1952 a fost structurata in 10 capitole:

1.oranduirea sociala;

2. oranduirea de stat;

3. organul suprem al puterii de stat;

4. organele administratiei de stat;

5. organele locale ale puterii de stat;

6. instantele judecatoresti si procuratura;

drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor;

sistemul electoral;

simbolurile nationale ale statului;

procedura de revizuire.

Constitutia din 21 august 1965

Denumita 'Constitutia socialismului victorios', intrucat a reflectat la nivel constitutional infaptuirea cooperativizarii si, in acest fel, generalizarea relatiilor de productie socialiste, Constitutia din 1965 marcheaza o schimbare de strategie politica a guvernantului in sensul incercarii unei anumite liberalizari in viata sociala.

Titlul II al Constitutiei prevede, in general, intreaga gama de drepturi si libertati cetatenesti recunoscute in documentele internationale, fapt ce conferea Legii fundamentale aspectul formal al unei constitutii moderne si democratice, chiar daca in fapt, regimul politic socialist era incompatibil cu exercitarea reala si efectiva a drepturilor si libertatilor respective.

Sistemul politic a ramas in continuare bazat pe excluderea pluralismului politic si ideologic, pe monopolul partidului unic (art.3) care exercita rolul conducator in intreaga societate si indruma activitatea tuturor organismelor sociale, inclusiv a organelor de stat.

M.A.N. ramane organul suprem al puterii de stat, unica autoritate legiuitoare. Practic insa, activitatea parlamentului a fost subordonata in intregime organelor de partid.

In 1974 se introduce institutia prezidentiala.

Din punct de vedere al raporturilor intre organismele investite de constitutie sa exercite puterea, Romania era, sub imperiul Constitutiei din 1965, o republica parlamentara.

Presedintele, ales de M.A.N., exercita atributiile sefului de stat si reprezenta puterea de stat in relatiile interne si internationale ale tarii. Propunerea candidatului la functia prezidentiala era facuta, practic, de organul suprem de conducere in partidul comunist. Guvernul raspundea politic in fata Parlamentului; o raspundere similara o avea si presedintele republicii.

Regimul constitutional din Romania dupa decembrie 1989

In Romania, dupa decembrie 1989, au fost inlaturate structurile de putere ale regimului dictatorial si prin urmare, dispozitiile constitutionale corespondente. Dupa acest moment Constitutia Romaniei era formata dintr-o serie de acte cu caracter constitutional, precum si din dispozitiile Constitutiei din 1965 care nu au fost abrogate expres sau tacit.

Astfel, Constitutia din 1965 a ramas in vigoare, cu unele modificari, in privinta drepturilor si obligatilor corelative ale cetatenilor, organelor judecatoresti, organelor procuraturii, organizarii administrative a teritoriului.      

Actele cu caracter constitutional adoptate dupa decembrie 1989 au avut un caracter tranzitoriu, ele ramanand in vigoare pana la adoptarea Constitutiei.

Primul act de acest fel a fost Decretul-lege nr.2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvarii Nationale, prin care s-a constituit Consiliul F.S.N. in organ suprem al puterii de stat.

Acest Decret-lege cuprinde reglementari privind denumirea tarii, forma de guvernamant, drapelul, atributiile si actele, componenta, structura organizatorica, functionarea Consiliului F.S.N., al biroului sau executiv, atributiile presedintelui Consiliului F.S.N., privind consiliile locale ale F.S.N. etc.

Consiliul F.S.N. era compus din 145 de membri, isi desfasura activitatea in sesiuni si prin comisii de specialitate.

Presedintelui Consiliului F.S.N. i s-au stabilit atributii specifice functiei de sef de stat.

Au urmat Decretul-lege nr.8 din 31 decembrie 1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti in Romania si Decretul-lege nr.81 din 9 februarie 1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala.

Reprezentantii partidelor politice intrunite in ziua de 1 februarie 1990 in convorbiri cu reprezentantii Consiliului F.S.N. au convenit asupra constituirii unui Consiliu Provizoriu de Uniune Nationala, format prin restructurarea Consiliului F.S.N.

F.S.N. se transforma in formatiune politica cu structura si platforma de sine-statatoare, participand de pe pozitii egale cu celelalte forte politice la alegeri.

Decretul-lege nr.92 din 14 martie 1990 privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei stabileste ca Parlamentul Romaniei va avea o structura bicamerala si va fi format din Adunarea Deputatilor si Senat.

Deputatii si senatorii sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Este introdus scrutinul de lista. A mai stabilit ca cele doua camere, reunite, vor forma Adunarea Constituanta, al carei principal rol urma sa fie elaborarea constitutiei intr-un termen de 9 luni, dar nu mai tarziu de 18 luni, cand adunarea se autodizolva, efectuandu-se noi alegeri. Concomitent cu elaborarea constitutiei, parlamentul va desfasura si o activitate legislativa.

Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991

In vederea infaptuirii rolului ei de constituanta, Adunarea a ales o comisie formata din 12 deputati, 11 senatori si 5 specialisti in dreptul constitutional si al altor stiinte socio-umane.

Intr-o prima faza Comisia a elaborat principiile si structura proiectului de constitutie, document prezentat Adunarii Constituante si votat de catre aceasta prin vot deschis.

Pe baza votului Adunarii Constituante, a observatiilor si propunerilor, Comisia a elaborat proiectul de constitutie, care a fost difuzat parlamentarilor, iar acestia au prezentat in scris amendamentele lor.

Comisia privind amendamentele a intocmit un raport cu propuneri motivate, de admitere sau de respingere a amendamentelor, raport ce a fost prezentat Adunarii Constituante. Dezbaterea proiectului constitutie in Adunarea Constituanta a inceput la 12 septembrie 1991, textul in intregime fiind votat in 21 noiembrie 1991prin vot nominal cu majoritatea calificata a 2/3 din numarul total al deputatilor si senatorilor.

Constitutia a fost supusa referendumului national organizat in data de 8 decembrie 1991 si, fiind aprobata, a intrat in vigoare.

Constitutia din 1991 cuprinde 152 de articole care sunt grupate in 7 titluri, unele titluri avand capitole si sectiuni.

Constitutia din 1991 a fost modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicata in M.Of. nr.758/2003 si republicata de Consiliul Legislativ, in temeiul art.152 din Constitutie, cu reactualizarea denumirilor si dandu-se textelor o noua numerotare (art.152 a devenit, in forma republicata, art.156).

Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr.429/2003 a fost aprobata prin referendumul national din 18-19 octombrie 2003 si a intrat in vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicarii in M.Of. nr.758 din 29 octombrie a Hotararii Curtii Constitutionale nr.3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatelor referendumului national din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei.