Notiunea de cetatenie

Notiunea de cetatenie

1. Preliminarii. Notiunea de cetatenie 919i86j se afla in stransa legatura cu o colectivitate umana organizata statal. Oamenii pot fi cetateni ai unui stat sau altul, si nu cetateni in general. De aceea, atunci cand se analizeaza notiunea de cetatenie 919i86j , sunt avute in vedere doua sensuri ale cuvantului: un sens juridic - ce priveste drepturi si obligatii juridice si, un sens politic, de apartenenta a individului la o colectivitate umana, popor, natiune[1].

Analizand sensul juridic al cuvantului vom constata ca cetatenia este o institutie juridica, un ansamblu de norme ce reglementeaza modurile de dobandire si de pierdere a cetateniei, drepturile si obligatiile ce revin cetatenilor etc. Din calitatea de cetatean se naste calitatea de subiect de drepturi, capacitatea juridica a unei persoane. Avem in vedere ca orice persoana are anumite drepturi si obligatii, oriunde s-ar afla la un moment dat insa nu trebuie omis faptul ca cel care este cetatean al statului in care se gaseste, unde are domiciliul statornic, are in plus atat drepturi cat si obligatii. Dar nu numai persoana, cetateanul, are ceva in plus ci si statul de care apartine aceasta are ceva in plus. Statul are drepturi si obligatii suplimentare fata de propriul cetatean.

Cetatenia reprezinta o legatura juridica, politica si morala intre individ si stat, acesta din urma fiind inteles ca institutia politica cea mai inalta a unei colectivitati umane, popor, natiune. Aceasta legatura tripla - juridica-politica-morala - este una permanenta, nu conjuncturala; ea da nastere unor drepturi si obligatii, care se manifesta, atat in interiorul granitelor statale permanente cat si in exteriorul acestora, oriunde s-ar afla cetateanul la un moment dat. Chiar Constitutia Romaniei stabileste expres acest fapt prin actualul art. 17 intitulat "Cetatenii romani in strainatate", care dispune ca cetatenii romani se bucura de protectia statului roman si trebuie sa-si indeplineasca obligatiile, cu exceptia celor ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tara. Rezulta ca oriunde se gaseste persoana cetatean roman, statul are drepturi si obligatii referitoare la persoana respectiva. Am putea face precizarea ca, preocuparea statului roman pentru proprii sai cetateni este una permanenta si dinamica: spre exemplu, cel care cere sa renunte la cetatenia romana, pentru a-i fi aprobata cererea, trebuie sa faca dovada ca statul unde doreste sa se stabileasca si sa-i devina cetatean este de acord; altfel, statul roman nu poate aproba renuntarea la cetatenia romana.

Cetatenia romana nu se bazeaza doar pe o legatura juridico-politico-morala ci ea are la baza si alte elemente definitorii decurgand din realitatile istorice, social-economice, culturale dintre persoanele fizice ce formeaza natiunea romana, pentru ca poporul roman, si natiunea romana s-au format in cursul unei indelungate perioade istorice, intre cetatenii romani exista puternice relatii specifice unei comunitati, inclusiv de afectivitate, iar in raport cu statul oamenii au concepte comune, integratoare. Raportul de cetatenie da nastere la fidelitate, armonie, patriotism, devotament fata de binele comun si de interesul general. Nu intamplator, strainul sau apatridul care doreste acordarea cetateniei romane este obligat sa cunoasca limba romana si sa posede notiuni suficiente de cultura si civilizatie romaneasca in masura sa-l ajute sa se integreze rapid si deplin in viata sociala.

2. Definitie

Putem defini cetatenia romana ca "acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente, social-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si de legile Romaniei"[2]. Asadar, cetatenia romana da posibilitate celor care au aceasta calitate, de cetatean roman, sa fie titularii tuturor drepturilor si indatoririlor prevazute de legile tarii.

Asupra evolutiei terminologiei conceptului de cetatenie trebuie remarcat faptul ca se utilizeaza si expresia de nationalitate ca echivalent al cetateniei[3].

Analizand evolutia terminologica respectiv alternanta cetateni, nationalitate, cetatenie se poate trage concluzia ca in perioada interbelica dupa faurirea statului national unitar Romania, institutia cetateniei a dobandit o conotatie pronuntat politica, in conditiile revenirii la patria-mama a provinciilor romanesti aflate vremelnic sub ocupatie straina[4].