StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept financiar
Trimite articolul prin email Reguli generale de procedura fiscala : Drept financiar Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Reguli generale de procedura fiscala



Reguli generale de procedura fiscala

Competenta organului fiscal

Organele fiscale au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale in materie fiscala.

In cazul impozitului pe venit, prin hotarare a Guvernului se poate stabili alta com­petenta speciala de administrare.

Impozitele, taxele si alte sume care se datoreaza, potrivit legii, in vama sunt admi­nis­trate de 818j98i catre organele vamale.



Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului sau al platitorului de venit, in cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la sursa, in conditiile legii.

In cazul contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei printr-un sediu permanent, competenta revine organului fiscal pe al carui teri­toriu se realizeaza, in intregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri.

Competenta de administrare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabi­lita in sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finantelor publice.

In cazul in care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plata la sedii secun­dare, competenta teritoriala pentru administrarea acestora revine organului fiscal in a carui raza teritoriala acestea se afla situate.

Compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor si a altor sume datorate buge­telor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale.

In situatia in care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenta teritoriala revine organului fiscal in raza caruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale.

Aceeasi regula se aplica si pentru luarea de urgenta a masurilor legale ce se impun in cazurile de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum si in caz de executare silita.

Atunci cand doua sau mai multe organe fiscale se declara deopotriva competente sau necompetente exista conflict de competenta. In acest caz organul fiscal care s-a investit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura in deru­lare si va solicita organului ierarhic superior comun sa hotarasca asupra conflictului.

In situatia in care organele fiscale intre care apare conflictul de competenta nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenta ivit se solu­tioneaza de catre Comisia fiscala centrala din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

In cazul bugetelor locale, Comisia fiscala centrala se completeaza cu cate un repre­zentant al Asociatiei Comunelor din Romania, Asociatiei Oraselor din Roma­nia, Asociatiei Municipiilor din Romania, Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, precum si al Ministerului Administratiei si Internelor.

Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor Codului, detine compe­tenta teritoriala, precum si al contribuabilului in cauza, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.

Functionarul public din cadrul organului fiscal implicat intr-o procedura de admi­nistrare se afla in conflict de interese daca:

a) in cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este sot/sotie al/a contribuabilului, este ruda pana la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau imputernicit al contribuabilului;

b) in cadrul procedurii respective poate dobandi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;

c) exista un conflict intre el, sotul/sotia, rudele sale pana la gradul al 3-lea inclu­siv si una dintre parti sau sotul/sotia, rudele partii pana la gradul al 3-lea inclusiv;

d) in alte cazuri prevazute de lege.

Functionarul public care stie ca se afla in una dintre situatiile calificate drept conflict de interese este obligat sa instiinteze conducatorul organului fiscal si sa se abtina de la indeplinirea procedurii.

In cazul in care conflictul de interese se refera la conducatorul organului fiscal, acesta este obligat sa instiinteze organul ierarhic superior.

Abtinerea se propune de functionarul public si se decide de indata de conduca­torul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.

Contribuabilul implicat in procedura in derulare poate solicita recuzarea functio­na­rului public aflat in conflict de interese.

Recuzarea functionarului public se decide de indata de catre conducatorul orga­nului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. decizia prin care se respinge cere­rea de recuzare poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta. Cererea de recuzare nu suspenda procedura de administrare in derulare.

Actul administrativ fiscal

Actul fiscal reprezinta o forma pe care, faptul juridic fiscal, ca izvor al raportului juridic de drept fiscal, poate sa o prezinte.

Normele juridice care reglementeaza actul fiscal apartin dreptului public, avand caracter administrativ si privesc stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.

Principalele reguli procedurale privind continutul si motivarea actului adminis­tra­tiv fiscal prevazute de Codul de procedura fiscala sunt:

- actul administrativ fiscal se emite numai in forma scrisa;

- actul administrativ fiscal cuprinde urmatoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contri­bua­bil, dupa caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;



f) temeiul de drept;

g) numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) stampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia;

j) mentiuni privind audierea contribuabilului.

- actul administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor informatice este valabil si in cazul in care nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organu­lui fiscal, potrivit legii, si stampila organului emitent, daca indeplineste cerintele legale aplicabile in materie.

Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc categoriile de acte admi­nistrative care se emit prin intermediul mijloacelor informatice.

Actul administrativ fiscal, pentru a produce efecte juridice trebuie sa fie comu­nicat contribuabilului caruia ii este destinat, prin una dintre modalitatile urmatoare:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;

b) prin persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;

c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.

In cazul in care se constata lipsa contribuabilului sau a oricarei persoane indrepta­tite sa primeasca actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refu­zul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunt intr-un cotidian national de larga circulatie si/sau intr-un cotidian local ori in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, in care se mentioneaza ca a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considera comunicat in a cincea zi de la data publicarii anuntului.

Dispozitiile art. 90, 91 si 92 din Codul de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator, cu exceptia dispozitiilor privind comunicarea prin afisare.

Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara mentionata in actul administrativ comunicat, potrivit legii. Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligatiei stabilita prin act, daca acesta nu a fost comunicat.

Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, pre­numele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenu­mele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semna­turii persoanei imputernicite a organului fiscal (cu exceptia actelor emise prin intermediul mijloacelor informatice) atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Organul fiscal poate indrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.

Actele administrativ fiscale se modifica sau se desfiinteaza in situatii cum sunt:

a) indreptarea erorilor materiale;

b) constatarea nulitatii;

c) dovedirea titularului dreptului de proprietate potrivit art. 64 din Codul de pro­ce­dura fiscala;

d) desfiintarea sau modificarea deciziei de impunere sub rezerva verificarii ulterioare;

e) anularea sau indreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a solutionarii contestatiei la executarea silita, potrivit art. 170 din Codul de procedura fiscala;

f) desfiintarea totala sau partiala a actului administrativ atacat, ca urmare a solu­tio­narii de catre organul fiscal competent a contestatiei formulate.

Administrarea si aprecierea probelor

Pentru determinarea starii de fapt fiscale, organul fiscal administreaza mijloace de proba ca mijloace de convingere admise de lege, pentru a demonstra existenta sau inexistenta oricaror fapte juridice, situatii, imprejurari relevante fiscal.

Astfel, potrivit Codului de procedura fiscala, organul fiscal poate proceda la:

a) solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor per­soane.

Ori de cate ori considera necesar, organul fiscal va putea solicita prezenta contri­buabilului la sediul sau pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei fiscale a acestuia. Cand este cazul, solicitarea va fi facuta in scris si va cuprinde obligatoriu:

- data, ora, locul la care contribuabilul este obligat sa se prezinte;

- baza legala a solicitarii;

- scopul solicitarii;

- documentele pe care contribuabilul este obligat sa le prezinte.

Contribuabilul sau alta persoana imputernicita de acesta are obligatia de a furniza orga­nului fiscal informatiile necesare pentru determinarea starii de fapt fiscale. Orga­nul fiscal poate solicita informatii si altor persoane numai atunci cand starea de fapt fis­cala nu a fost clarificata de catre contribuabil. Informatiile furnizate de alte per­soane vor fi luate in considerare numai in masura in care sunt confirmate si de alte mij­loace de proba.



Cererea de furnizare a informatiilor se formuleaza in scris si va specifica natura informatiilor solicitate pentru determinarea starii de fapt fiscale si documentele care sustin informatiile furnizate.

Declaratia persoanelor obligate sa furnizeze informatii va fi, dupa caz, prezentata sau consemnata in scris.

In situatia in care persoana obligata sa furnizeze informatia in scris este, din motive independente de vointa sa, in imposibilitatea de a scrie, organul fiscal intoc­meste un proces-verbal.

b) solicitarea de expertize;

Ori de cate ori considera necesar, organul fiscal are dreptul sa apeleze la serviciile unui expert pentru intocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat sa comunice contribuabilului numele expertului desemnat prin decizia sa.

Contribuabilul poate sa numeasca un expert pe cheltuiala proprie.

Expertii au obligatia sa pastreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobandesc.

Expertiza de intocmeste in scris si trebuie sa raspunda obiectivelor stabilite.

Onorariile stabilite pentru expertize vor fi platite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, dupa caz.

c) folosirea inscrisurilor;

In vederea stabilirii starii de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia sa puna la dis­pozitia organului fiscal, evidente, documente de afaceri si orice alte inscrisuri. Orga­nul fiscal are dreptul de a solicita si altor persoane inscrisuri, daca starea de fapt fiscala nu a fost clarificata pe baza inscrisurilor puse la dispozitia de catre contribuabil.

Organul fiscal poate solicita punerea la dispozitie a inscrisurilor la sediul sau ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sa le prezinte.

Organul fiscal are dreptul sa retina, in scopul protejarii impotriva instrainarii sau distrugerii, documente, acte, inscrisuri, registre si documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, inregistrarii si achitarii obligatiilor fiscale de catre contribuabili, pe o perioada de maximum 30 de zile. In cazuri excep­tio­nale, cu aprobarea conducatorului organului fiscal, perioada de retinere poate fi pre­lungita cu maximum 90 de zile.

d) efectuarea de cercetari la fata locului;

In conditiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fata locului, intoc­mind in acest sens proces-verbal care cuprinde constatarile efectuate.

Contribuabilii au obligatia sa permita functionarilor imputerniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru aceasta actiune intrarea acestora pe terenuri, in incaperi si in orice alte incidente, in masura in care acest lucru este necesar pentru a face constatari in interes fiscal.

Detinatorii terenurilor ori incintelor respective vor fi instiintati in timp despre cercetare. Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea in domiciliu sau resedinta.

In caz de refuz, intrarea in domiciliul sau in resedinta persoanei fizice sa face cu auto­rizarea instantei judecatoresti competente, dispozitiile privind ordonanta prese­din­tiala din Codul de procedura civila fiind aplicabile.

La cererea organului fiscal, organele de politie, jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice sunt obligati sa ii acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor legale.

Sotul/sotia si rudele contribuabilului pana la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza, potrivit prevederilor Codului fiscal, furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor inscrisuri. Organul fiscal trebuie sa instiinteze aceste persoane asupra dreptului lor de refuz.

De asemenea, pot refuza sa furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostinta in exercitarea activitatii lor preotii, avocatii, notarii publici, consul­tantii fiscali, si psihoterapeutii. Sunt asimilati acestora si asistentii, precum si persoa­nele care participa la activitatea profesionala a acestora.

Persoanele de mai sus, cu exceptia preotilor, pot furniza informatii, cu acordul per­soanei despre care au fost solicitate informatiile.

Autoritatile publice, institutiile publice si de interes public, centrale si locale, precum si serviciile descentralizate ale autoritatilor publice centrale trebuie sa furni­zeze informatii si acte organelor fiscale, la cererea acestora.

Autoritatile publice, institutiile publice sau de interes public sunt obligate sa cola­boreze in realizarea scopului determinarii starii de fapt fiscale.

Nu constituie activitate de colaborare actiunile intreprinse de acestea in conformi­tate cu atributiile ce le revin potrivit legii.

Organul fiscal care solicita colaborarea raspunde pentru legalitatea solicitarii, iar autoritatea solicitata raspunde pentru datele furnizate.

Colaborarea dintre autoritatile publice, institutiile publice sau de interes public se realizeaza in limita atributiilor ce le revin potrivit legii.

Daca autoritatea publica, institutia publica sau de interes public solicitata refuza cola­borarea, autoritatea publica superioara ambelor organe va decide. Daca o aseme­nea autoritate nu exista, decizia ca fi luata de autoritatea superioara celei solicitate.

Bancile sunt obligate sa comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica ce deschid ori inchid conturi, forma juridica pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Aceasta comu­nicare se va face in prima jumatate a fiecarei luni, cu referire la conturile deschise sau inchise in luna anterioara. Comunicarea va fi adresata Ministerului Finan­telor Publice.



Ministerul Finantelor Publice impreuna cu Banca Nationala a Romaniei vor elabora proceduri privind transmiterea informatiilor.

Ministerul Finantelor Publice, la cererea autoritatilor administratiei publice locale, trebuie sa transmita acestora informatiile bancare detinute.

In baza conventiilor internationale, organele fiscale vor colabora cu autoritatile fiscale similare din alte state.

In lipsa unei conventii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autoritati fiscale din alt stat pe baza de reciprocitate.

Documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere.

Probele administrate urmeaza a fi coroborate si apreciate tinandu-se seama de forta lor doveditoare recunoscuta de lege.

Sarcina probei in dovedirea situatiei de fapt fiscale poate sa apartina contri­bua­bilului sau organului fiscal:

- Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza decla­ratiilor si a oricaror cereri adresate organului fiscal.

- Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe baza de probe sau constatari proprii.

In cazul in care constata ca anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabila sunt detinute de persoane care in mod continuu beneficiaza de castigurile sau de orice foloase obisnuite aduse de acestea si ca persoa­nele respective declara in scris ca nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor in cauza, fara sa arate insa care sunt titularii dreptului de proprietate, orga­nul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligatiei fiscale corespunzatoare in sarcina acelor persoane.

In conditiile legii, obligatia fiscala privind baza impozabila prevazuta anterior va putea fi stabilita in sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel acestia dato­reaza despagubiri persoanelor care au facut plata pentru stingerea obligatiei stabilite potrivit celor de mai sus.

Daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere, acesta trebuie sa o estimeze. In acest caz trebuie avute in vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare. Estimarea consta in identificarea acelor elemente ca re sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale.

Estimarea va avea loc in situatii cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declaratii fiscale, sau cele prezentate nu permit sta­bilirea corecta a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuza sa colaboreze la stabilirea starii de fapt fiscale, inclusiv situatiile in care contribuabilii obstructioneaza sau refuza actiunea de inspectie fiscala;

c) contribuabilul nu conduce evidenta contabila sau fiscala;

d) cand au disparut evidentele contabile si fiscale sau actele justificative privind operatiunile producatoare de venituri si contribuabilul nu si-a indeplinit obligatia de refacere a acestora.

Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale, luand in considerare pretul de piata al tranzactiei sau al bunului impo­zabil, precum si informatii si documente existente, la dosarul fiscal al contribua­bilului care sunt relevante pentru impunere, iar in lipsa acestora, organul fiscal trebuie sa aiba in vedere datele si informatiile detinute de acesta despre contribuabilii cu activitati similare.


Termene

Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor prevazute de Codul de procedura fiscala, precum si de alte dispozitii legale aplicabile in materie, daca legea fiscala nu dispune altfel, se calculeaza potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila.

Termenele pentru depunerea declaratiilor fiscale si termenele stabilite in baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite in situatii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

Contribuabilul va cere in scris prelungirea termenului de depunere a declaratiei fiscale inainte de expirarea acestuia. In cazul in care dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa, contribuabilul nu depune declaratia fiscala, acesta o va depune in termen de 30 de zile de la incetarea imprejurarii, instiintand totodata in scris organul fiscal despre imprejurarea in cauza.[1]




A se vedea si H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, in M. Of. nr. 651/20.7.2004.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact