StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Redactarea actelor normative : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Redactarea actelor normative



REDACTAREA ACTELOR NORMATIVE

In general, in literatura de specialitate se apreciaza ca proiectele de acte normative trebuie redactate intr-un stil specific normelor juridice. Este o afirmatie care in esenta nu spune nimic. Este ca si cum am spune ca un roman trebuie redactat In stilul specific propozitiilor descriptive.

In opinia noastra, stilul nu este specificnormelor juridice, ci actului normativ.

Atunci cand vorbim de o norma juridica ne gandim la structura logico- juridica a acesteia si la structura sa tehnico-legislativa. Numai in aceasta ultima perspectiva insa se poate pune problema coincidentei stilului normei juridice cu cel al actului normativ.




Grija esentiala a celui care r 939h75j edacteaza un act normativ este sa realizeze o arhitectura care sa confere constructiei normative o deplina integrare in sistemul legislatiei, concomitent cu realizarea unor prescriptii normative individuale apte de integrare in sistemul dreptului.

Aceasta unitate dintre constructia normei juridice si a actului normativ rebuie sa domine intreaga opera de creatie a dreptului in sistemul european continental.

In ceea ce priveste forma de redactare a actelor normative, de la bun inceput se impune postulatul in virtutea caruia crearea normelor juridice vizeaza stabilirea unor norme viitoare de conduita pentru participantii la relatiile sociale. Aceste comandamente juridice sunt determinate de obiective politice -garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale, asigurarea ordinii sociale, obtinerea unor venituri bugetare, distribuirea si redistribuirea venitului national etc. -fapte care se pot rasfrange in mod pozitiv sau negativ asupra nivelului de trai al destinatarilor normei juridice, sub sanctiunea prevazuta de norma juridica in vigoare. Impuse exigentelor constructiei juridice, normele instituite prin actele normative urmaresc o anumita modelare a relatiilor sociale prin mecanisme care transforma aceste relatii in raporturi juridice si, pe aceasta cale, in instituirea unor instnunente care le creeaza, le stimuleaza, le modifica sau le sting in functie de scopul urmarit de legiuitor.

Pornind de la obiectivul politic ce urmeaza a fi atins prin actul normativ, se trece la inventarierea solutiilor legislative preconizate. Solutiile normative astfel determinate se inscriu in ordinea interioara specifica arhitecturii actului normativ aceste solutii se cer a fi asamblate in reguli juridice care sa dea satisfactie obiectivelor vizate prin elaborarea actului nonnativ. Exigentele acestui mod de derulare a solutiilor legislative se exprima in ceea ce Legea privitoare la normele e tehnica legislativa numeste stilul actelor normative.

Din aceasta terminologie legala se poate desprinde ideea pe care o enuntam la inceput ca nu se poate vorbi de un stil al normei juridice, ci de un stil al actului normativ. Ca si in literatura, stilul poveste opera  nu componentele sale.

De aceea atunci cand vorbim de modul de elaborare a actului normativ, trebuie sa avem in vedere stilul acestuia, care trebuie sa fie sobru si concis, clar si neechivoc, sa excluda orice dubii privitoare la respectarea regulilor gramaticale si de ortografie.

Pentru a se asigura comprehensibilitatea actului normativ in intregul sau, este necesar sa se inteleaga faptul ca activitatea de elaborare a actelor nornative este o activitate care opereaza cu anumite concepte stiintifice, a caror neglijare poate afecta calitatea reglementarii juridice.

1. Coordonatele procesului de redactare a actului normativ.

Procesul de redactare a actului normativ este o parte componenta a procesului de creare a dreptului. In cadrul acestui proces operatiunea de elaborare a actului normativ este consecutiva demersului de stabilire a conceptelor juridice si, mai ales, a regulilor de drept. In aceasta faza este necesar a fi gasite cuvantul si formula de a conceptelor care sa faca posibila exprimarea regulilor de drept. Cuvantul si formula de combinare a cuvintelor formeaza instrumentele necesare pentru comunicarea notiunilor, normelor si rationamentelor juridice.

In aceste conditii, o deosebita importanta pentru Legistica formala o prezinta limbajul juridic. Profesorul J .L.Bergel isi pune problema daca exista un limbaj specific dreptului, respectiv un mod special de exprimare a gandirii si a realitatii juridice, care se abate de la vorbirea curenta si care imprumuta elemente exterioare acesteia. Raspunsul la aceasta intrebare este pozitiv, el punand in evidenta existenta unei tenninologii juridice, a unui vocabular juridic fie a altor instrumente care fac posibila exprimarea si comunicarea normei de drept.

a. Terminologia juridicii. Prin terminologie se intelege ansamblul cuvintelor tehnice ce apartin stiintei sau artei. In domeniul dreptului, pentru a se  realiza o riguroasa si corecta exprimare a conceptelor juridice, este necesar ca fiecare concept sa fie ref1ectat printr-un termen adecvat. In felul acesta se naste terminologia juridica si, o data cu ea, semantica juridica. In virtutea terminologiei juridice si a semanticii juridice, un cuvant utilizat In domeniul juridic are intotdeauna o anumita semnificatie. De regula, cuvintele utilizate de terminologia juridica sunt preluate din vocabularul comun, dar prin incarcarea lor cu o semnificatie juridica se diferentiaza de sensul comun si devin elemente de sine statatoare ale temlinologiei juridice. Nasterea terminologiei juridice este astfel rezultatul unui proces de modificare a sensului comun al cuvintelor printr-o ; si reconversie semantica juridica. Terminologia juridica este o parte componenta a ' vocabularului juridic.


b. Vocabularul juridic reprezinta fondul principal de cuvinte al limbii romane care este utilizat in domeniul juridic. In cadrul vocabularului juridic pot fi distinse trei componente principale: 1. terminologia juridica; 2. cuvinte provenite din limbajul curent si 3. cuvinte provenite din alte discipline stiintifice.

Vocabularul juridic,utilizeaza in mod curent o parte a fondului de cuvinte specific limbajului comun. De asemenea, juriatii apeleaza in zilele noastre mai des, vrand-nevrand, iar cuvinte care provin din alte domenii ale stiintei, mai ales daca acestea cad sub incidenta reglementarilor juridice. Astfel, juristii sunt chemati sa invete ce inseamna 'circuite integrate', 'ajutor de stat', 'masterat', 'management' etc.

Vocabularul juridic indeplineste functia de a raspunde unor exigente legate de calitatea normei juridice si de comunicarea acesteia. Sub aspectul asigurarii calitatii normei juridice, aceasta, in calitatea ei de regula de conduita, asigurata In realizarea sa prin coercitia statala, pentru a-si atinge scopul trebuie sa aiba anumite trasaturi esentiaIe, in randul carora intra unitatea, ordinea, precizia si claritatea. De aceea, norma juridica trebuie exprimata in cuvinte clare si precise, cu un sens bine determinat. Daca norma juridica ar fi exprimata in cuvinte echivoce, insuficient definite sau neclare, ea ar deveni incerta; legiuitorul care a creat-o nu poate avea garantia ca toti cei carora ii se adreseaza vor intelege acelasi lucru; mai mult, cei care o aplica vor fi tentati sa-i confere sensuri proprii, ceea ce o va indeparta de vointa, chiar si imperfecta, a legiuitoruIui. Cu alte cuvinte, atunci cand se redacteaza norma juridica este necesar ca vocabularul juridic sa fie utilizat astfel incat faptele ce urmeaza a fi reglementate juridic sa fie traduse in limbaj juridic pentru a se putea apoi cauta solutia juridica aplicabila unei stari de fapt si invers.

Importanta vocabularului juridic trebuie subliniata si atunci cand se pune problema comunicarii normei juridice. Comunicarea normei juridice este o cerinta izvorata din insa si ratiunea de a exista a formei, aceea de a fi cunoscuta, respectata si aplicata. Pe de alta parte, comunicarea este impusa de principiul nemo consetur ignorare legem, in virtutea caruia nimeni nu poate invoca necunoasterea legii in propria aparare.



2. Stilul actului normativ.Stilul normativ reprezinta totaIitatea artificiilor si a modalitatilor care stau la baza elaborarii (redactarii) actelor normative. In literatura de specialitate se vorbeste de un stil legislativ. J. Voyame arata ca prin stil legislativ se intelege 'ansamblul de caracteristici ale formei textelor legislative. Acesta nu este identic peste tot. Stilul din Europa continentala da expresie mai mult principiilor si cauta claritatea, conciziunea si simplitatea. Este de la sine inteles ca precizia sa nu trebuie pentru aceasta neglijata calitativ.'

In literatura noastra de specialitate, profesorul V .D.Zlatescu considera ca 'nu exista un singur stil legislativ , general valabil, ci ca exista de fapt, o pluralitate de stiluri. Vom intalni astfel un ,stil specific dreptului privat-civil, comercial, international privat -cu anumite particularitati in actele normative care privesc relatii de munca si de protectie sociala, un alt stil in dreptul penal, si in fine, altul in dreptul adrninistrativ.  

In ceea ce ne priveste, tinta sa legata stilul de opera, intelegand prin aceasta ca stilul este propriu actului normativ, fie ca el se numeste lege, ordonanta ori hotarare a Guvernului. In opinia noastra, nu credeti ca exista deosebiri spectaculoase intre stilul unei legi si cel al unei ordonante, ceea ce ne duce cu gandul la ideea unui stil al actului normativ. Aceasta idee este sustinuta si de faptul ca arareori legiuitorul recurge la acte nonnative pure, specifice unei singure ramuri de drept. In cele rnai multe cazuri, In acelasi act normativ vom regasi norme  specifice mai multor ramuri de drept, ceea ce desigur nu duce la stergerea deosebirilor firesti dintre acestea.

Legea privitoare la normele de tehnica legislativa intr-un articol distinct abordeaza problema stilului actelor normative. Sub aceasta denumire sunt asamblate in patru alineate reguli privitoare la asigurarea inteligibilitatii normelor juridice, la utilizarea neologismelor, a termenilor de specialitate, a regionalismelor si a altor instrumente necesare realizarii unei astfel de redactari a actelor normative, care sa permita intelegerea cu usurinta a continutului acestora.

Cu privire la asigurarea inteligibilitatii normelor juridice se cere ca actele normative sa fie redactate intr-un limbaj juridic specific normativ, stil concis, sobru, clar si precis, care sa excluda orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie.

Stilul concis este legat de principiul economiei de mijloace. In opinia lui I.Mrejeru, stilul concis presupune nu numai exprimari in putine cuvinte, ci si evitarea anumitor idei sau reluarea lor in mai multe variante prin care sa se adauge ceva ce nu este sernnificativ'.Pe langa evitarea enunturilor redundante, stilul concis  presupune utilizarea termenilor cu grad mare de abstractizare pentru a se acoperi printr-un numar cat mai redus de cuvinte o arie cat mai larga de fenomene ce unneaza sa cada sub incidenta viitoarei reglementari juridice. Un exemplu de concizie juridica ne ofera modul de redactare a textelor din Constitutia Rornaniei. Pentru cel care studiaza acest act normativ va fi interesant de observat ca in cuprinsul unui alineat se exprifia o singura idee, prin utilizarea celor mai adecvate cuvinte si prin evitarea oricarei redundante. Un exernplu edificator il constituie art.2 al Legii noastre fundamentale, articol menit sa explice ideea de suveranitate nationala, titularul acesteia, modalitatile sale de exercitare si mai ales sa sublinieze faptul ca acapararea puterii poporului de catre un grup sau de catre o persoana si trecerea, pe aceasta cale, de la democratie la dictatura sunt interzise. Un sir intreg de judecati de valoare sunt exprimate in doua alineate pe cat de clare, pe atat de concise:


'(1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu”.

Sobrietatea stilului normativ rezida in eliminarea din constructia frazelor a , epitetelor, comparatiilor, personificarilor, hiperbolelor si metaforelor. Aceste mijloace de exprimare artistica isi au rostul in operele literare si nu fac obiectul stilului normativ. In cadrul acestui stil, cuvintele se utilizeaza in sensul1or propriu, pe cat posibil in varianta cea mai raspandita. Pentru a ilustra sobrietatea stilului normativ, aratam ca legiuitorul constituant a stabilit in art.16 alin.( 1) din Constitutie urmatorul text:

'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. '

Cuvintele acestui enunt normativ sunt folosite in sensul lor propriu, fara ingrosari stilistice si au darul sa impuna principiul egalitatii cetatenilor in fata legii, stabilind conotatiile acestei egalitati, prin suprimarea ambelor fatete ale inegalitatii: discriminarea pozitiva legata de asigurarea unor avantaje fata de ceilalti semeni sau discriminarea negativa prin lipsirea unora de avantajele legale de care altii se bucura. in acelasi timp, sunt stabilite reperele egalitatii prin raportare la lege si la autoritatile publice.

Claritatea si precizia stilului normativ se realizeaza prin utilizarea adecvata a cuvintelor in raport cu semnificatia lor obisnuita si, mai ales, in modul de aranjare a acestora in propozitii si fraze, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale. Un exemplu de claritate si precizie in redactarea unui text normativ il constituie, printre altele, art.21 din Constitutie.

“(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. (3) partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr- un termen rezonabil.

( 4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.”

Acuratetea textului constitutional care reglementeaza accesul la justitie deriva din faptul ca tehnica de redactare utilizata nu lasa loc nici unui dubiu si nici unui echivoc in configurarea acestui drept cetatenesc fundamental. Astfel, din folosirea expresiei 'orice persoana se poate adresa justitiei' rezulta ca nici o restrangere a sferei persoanelor care se pot adresa justitiei nu este posibila, tinand seama de sex, varsta, rasa, religie etc., dupa cum nu este posibila nici acordarea acestui drept altcuiva decat persoanei. De asemenea, temeiul exercitarii acestui drept este cat se poate de precis si de clar: apararea drepturilor si a libertatilor, dar si a intereselor legitime ale persoanei. in acest caz, asezarea sub semnul universalitatii atat a persoanelor, cat si a temeiurilor exercitarii dreptului este de latura sa confere precizie textului si sa faca imposibile ambiguitatile de interpretare.



Stilul normativ este legat indisolubil si de forma prescriptiva sau, prescriptiv-dispozitiva a redactarii textelor normative. Normelor juridice, prin natura lor de reguli de conduita, le este strain stilul descriptiv, narativ, care cuprinde un sir de enunturi menite sa descrie sau sa explice un anumit fapt sau fenomen social. Ele cer sa se preclzeze ca, in anumite imprejuran, persoana este datoare sa aiba o anumita conduita, deoarece in caz contrar urmeaza sa i se aplice o sanctiune. Pentru a ilustra forma prescriptiv-dispozitiva de redactare a normei juridice vom apela la art.30 alin.l din Codul familiei care stabileste regula potrivit careia 'Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor”. Alineatul 2 al acestui articol dispune: 'Orice conventie contrara este nula'. In spatele acestei norme juridice se afla o multime de fapte si de circumstante care sunt concentrate intr-o maniera prescriptiv-dispozitiva in cateva cuvinte. Astfel, ipoteza normei juridice instituie regula comunitatii de bunuri a sotiilor. Sub acest aspect, pentru aplicarea normei juridice este necesar sa existe doi soti, care sa dobandeasca in timpul casatoriei bunuri. Aceste bunuri devin bunuri cornune. Dobandirea bunurilor se poate face de un singur sot sau de amandoi. Legiuitorul nu face distinctie cu privire la natura bunurilor, ceea ce inseamna ca orice bun dobandit In timpul casatoriei intra sub acest regim. Nu conteaza nici data dobandirii important fiind ca aceasta sa fie ulterioara casatoriei. Dispozitia normei juridice este subInteleasa si ea rezida in interdictia impusa sotilor de a incheia conventii contrare regimului comunitatii de bunuri. Aceste conventii pot fi incheiate de ambii soti cu privire la toate bunurile sau nurnai la o parte a acestora dar pot fi incheiate si de fiecare sot cu “terti” .In toate cazurile intervine sanctiunea normei care rezida in nulitatea oricarei conventii incheiate cu ignorarea regimului comunitatii de bunuri a sotilor . Legiuitorul nu recurge la o descriere a diverselor situatii ce pot interveni in garantarea regimului cornunitatii de bunuri ci recurge la o exprimare concisa) prescriptiv dispozitiva prin care instituie regimul comunitatii de bunuri si sanctiunea incalcarii acestuia.

O alta caracteristica a stilului normativ este legata de modul de utilizare a termenilor in redactarea textelor normative. Regula de baza ce trebuie respectata in acest demers o constituie utilizarea limbajului comun, a termenilor uzuali din limbajul cotidian. O asemenea regula nu poate fi insa peste tot respectata. Astfel legiuitorul, in lipsa unor alte mijloace de exprimare, recurge la terminologia juridica, la neologisme ori la termeni de specialitate.

Utilizarea terminologiei juridice este utila legiuitorului pentru asigurarea unitatii tenninologice a dreptului si pentru a da conceptelor si normelor juridice o forma cat mai fidela. Astfel, in redactarea actelor normative termenii juridici consacrati nu pot fi inlocuiti de cuvinte apropiate ca sens din limbajul comun. Acolo unde trebuie sa utilizam termeni precum persoana fizica, persoana juridica, contract, ipoteca, gaj, reziliere, nulitate, contraventie, nu vom recurge la alti termeni, deoarece s-ar produce o dublare a notiunilor utilizate in continutul dreptului, cu efecte negative asupra respectarii, interpretarii si aplicarii corecte a normelor juridice.

In ultima vreme, se observa ca tot mai des legiuitorul este obligat sa recurga la neologisme, multe din ele fiind cuvinte imprumutate din alte limbi, in special din engleza. Ca regula generala, utilizarea neologismelor nu este de dorit, intrucat afecteaza in mod profund intelegerea sensului si semnificatiei textului normativ, cu consecinte grave asupra respectarii dispozitiilor sale. De aceea, Legea privind norrnele de tehnica legislativa interzice folosirea neologismelor, daca exista un sinonim de larga raspandire in limba romana. Cu toate acestea, art.34 alin.3 al legii subliniaza ca, in cazurile in care se impune folosirea unor tenneni si expresii straine, se va alatura, dupa caz, corespondentul lor in limba romana.

Legiuitorul este pe deplin constient de faptul ca uneori nu exista un corespondent romanesc al termenului strain, ceea ce a facut ca in multe cazuri sa se recurga la termeni straini, fara a-i insoti de un corespondent in limba romana. Astfel, prin Ordonanta Guvemului nr.52/1997 se reglementeaza contractul de franciza, prin Ordonanta Guvemului nr.51/1997-contractul de leasing, iar prin Legea nr.66/1993 contractul de management. in astfel de cazuri, legiuitorul a recurs la acesti  tenrmeni straini din lipsa de corespondenti romanesti. Astfel de termeni preluati din engleza si utilizati pentru denumirea unor contracte necunoscute in dreptul romanesc sunt utilizati si in alte cazuri: engineering, know- how etc. Cu toate acestea, in cadrul reglementarii juridice a unor astfel de contracte, legiuitorul a recurs la definirea lor prin termeni romanesti, stabilind obiectul si partile, modalitatile de incheiere, executare etc. pe intelesul tuturor .

In sfarsit, in materie de tenninologie, la redactarea actelor norn1ative rebuie evitate regionalismele, care si ele ar afecta, prin aria restransa de circulatie, intelegerea continutului actului nonnativ.

O alta cerinta a stilului normativ o constituie asigurarea unitatii enninologice a textelor redactate. Ca atare, intr-un act normativ utilizarea unei notiuni sau a unui anumit termen trebuie realizata unitar de la un capat la altul al textului elaborat. Pentru a se da satisfactie unei astfel de exigente, In cuprinsul unui act normativ un termen nu poate fi inlocuit cu altul, chiar daca acesta este inonimul primului. Utilizarea unor termeni diferiti pentru exprimarea uneia si celeasi notiuni duce la confuzii, la ambiguitati si echivocuri care se opun etenninarii sensului unic al reglementarii juridice.

In cazul in care legiuitorul este obligat sa utilizeze in cuprinsul unei legi actiuni sau termeni care nu fac parte din limbajul curent sau carora le confera un t sens decat cel consacrat, el este dator sa defineasca acesti termeni si sa ecizeze intelesul in care ei sunt utilizati in cuprinsul actului normativ. Exista deja serie de legi care in capitolul 'Dispozitii generale' sau intr-o anexa la lege au definit termenii utilizati in cuprinsul noii reglementari si sensul care le este atribuit.

In utilizarea termenilor specifici unei anumite reglementari juridice se late recurge la abrevieri ale unor denumiri sau termeni, dar numai dupa ce, la ima utilizare a acestora, a fost explicat continutul abrevierii.

In procesul elaborarii actelor nonnative, structura cea mai simpla a normei juridice este data de fonnula subiect-verb-complement. Aceasta schema -raspunde exigentelor de exprimare gramaticala a ipotezei, dispozitiei si sanctiunii normei juridice.

Subiectul ne indica participantul la relatiile sociale caruia norma juridica ii confera un beneficiu sau ii procura o obligatie. Determinarea exacta a subiectului este o preocupare esentiala a celui care redacteaza un act normativ. Pentru normele juridice cu un grad maxim de generalitate subiectul propozitiei normative il constituie persoana. Sub denumirea de persoana se intelege totalitatea subiectilor de drept individuali, indiferent de pozitia pe care o ocupa acestia in societate. Persoana este identica cu fiinta umana, cu omul inteles ca fiinta socializata si ea desemneaza atat cetatenii, cat si strainii si apatrizii..



Atunci cand operam cu notiunea de persoana avem 1n vedere toate ramurile dreptului. In cazul1n care actul normativ pe care il redactam vizeaza doar raporturi juridice civile, vom utiliza pentru a desemna subiectul individual de drept notiunea de persoana fizica, iar pentru subiectul colectiv pe cea de persoana juridica. .

In functie de natura raporturilor sociale ce fac obiectul reglementarii juridice, vom putea identifica o multitudine de subiecte si de drept din clasa persoanelor fizice sau a persoanelor juridice ori dincolo de aceste notiuni, in cea a altor participanti la relatiile sociale. Astfel, in cadrul persoanelor vom putea identifica subiecti de sine statatori in cetateni, straini, apatrizi, minori, majori etc. La randul lor persoanele juridice pot fi privite ca societati comerciale, regii autonome, companii nationale, fundatii sau asociatii etc. In raporturile juridice de drept administrativ sau de drept constitutional subiectele pot fi autoritatile publice si institutiile publice, privite in exclusivitate ca subiecte de drept ale acestor ramuri, dar si ca persoane juridice participante la raporturile juridice de drept civil sau commercial. .

Tinand seama de tipul de subiect de drept care face obiectul reglementarii juridice, in redactarea proiectului de act normativ este preferabil sa ne referifi la acesta la singular si in forma articulata (cetateanul, minorul, strainul etc.) Utilizarea subiectului la singular este de natura sa 1nlature orice confuzie privitoare la identificarea participantului la raporturile sociale ce fac obiect al reglementarii juridice. Daca regula generala ne indica utilizarea subiectului la singular, nu este exclusa nici folosirea acestuia la plural, mai ales in cazurile in care dispozitia normei juridice vizeaza o actiune care nu poate fi desfasurata decat impreuna de doi sau mai multi subiecti de drept ori obligatia instituita de norma vizeaza pe toti subiectii de drept (sotii, asociatii etc.).

Alaturi de forma articulata a cuvantului care reda subiectul de drept, uneori se recurge si la forme nearticulate sau la exprimarea subiectului prin diferite pronume demonstrative sau nehotarate (oricine, fiecare, orice, acela, aceea etc.) sau pronume personale ( ei, ele, el, ea). Intr-o constructie normativa se recomanda utilizarea limitata a pronumelor pentru identificarea subiectelor de drept, evitandu- se astfel raportarile multiple la pronume, care ar putea conduce la confuzii si echivocuri.

O problema distincta o constituie utilizarea subiectului multiplu intr-o redactare nonnativa. In astfel de cazuri este necesar ca fiecare element al subiectului multiplu sa fie despartit de celalalt prin virgula, iar ultimul sa fie legat (e penultimul prin conjunctia “si” pentru a se sublinia ca tuturor celor vizati li se atribuie comandamentul juridic instituit prin ipoteza normei, verbul care urmeaza subiectului va fi utilizat la plural. Conjunctia ,,si' in acest caz este de natura sa lege fectele nonnei juridice de actiunea tuturor subiectilor de drept. In cazul in care se doreste efectul contrar, respectiv daca din multitudinea de subiecti, comandamentul juridic urmeaza a fi imputabil doar unuia din ei, se va utiliza conjunctia sau si verbul  la singular .

Un aspect important ce tine de redactarea corecta a textelor legislative are vedere realizarea acordului gramatica intre substantiv si atributele adjectivale regula generala este aceea ca adjectivele legate direct de substantive trebuie sa ba genul, numarul si cazul substantivului (persoana fizica, serviciul financiar). In cazul in care doua substantive de acelasi gen sau de gen diferit, in acelasi caz, unul singular si celalalt la plural ori amandoua la singular, pot fi urmate de un atribut adjectival, gandit ca o caracteristica a ambelor substantive ( o infractiune si o mtraventie savarsita de un minor) nu se poate stabili cu exactitate daca atributul refera atat la infractiune, cat si la contraventie. Pentru evitarea unor asemenea dactari creatoare de ambiguitati se poate recurge la utilizarea adjectivului la verbal (savarsite de un minor), la repetarea adjectivului (infractiunea savarsita de un minor si contraventia savarsita de un minor) ori la precizarea ca adjectivul priveste egala masura cele doua substantive ( o infractiune si o contraventie, ambele savarsite de un minor).

Cel de-al doilea element alformulei de redactare a textelor normative il instituie verbul. Utilizarea verbului in constructiile normative este supusa unor reguli, dintre care la unele ne-am referit deja. Astfel, verbele se utilizeaza la diateza pasiva, ref1exiva sau pasiva si la timpul prezent sau viitor.

Utilizarea diatezei active in redactarea textelor normative se impune in tutea faptului ca verbele la aceasta diateza exprima o actiune savarsita de subiect e se rasfrange in mod direct asupra unui obiect (verbe tranzitive). La diateza pasiva, verbul este urmat de un complement. Astfel, daca verbul este “fura', subiectul propozitiei este persoana care savarseste actiunea. Cand spunem “x fura un ou”, actiunea exprimata de verb se rasfrange in mod direct asupra obiectului '. La diateza ref1exiva, actiunea exprimata de verb nu se rasfrange in mod direct asupra unui obiect. Asemenea verbe se numesc intranzitive. In propozitia “Legea se supune pentru a fi votata Parlamentului' este utilizata diateza ref1exiva, deoarece unea exprimata de verbul intranzitiv 'se propunet” se rasfrange in mod indirect ora “obiectului (Parlament).

In redactarea textelor normative,se utilizeaza si diateza pasiva, care arata ca unea exprimata de un verb este savarsita de altcineva si suferita de subiect. In propozitia 'Legea este votata de Parlament', actiunea este savarsita de “Parlament” este suferita de subiectu “legea' (subiect gramatical). Utilizarea timpului prezent este preferabila celorlalte timpuri inclusiv actioneaza la timpul prezent. Este exclusa folosirea imperfectului, perfectului simplu sau a mai mult ca perfectului pentru a se ordona un comandament juridic.

Exprimarea prescriptiva sau prescriptiv-dispozitiva specifica stilului normativ este indisolubil legata de modul de utilizare a verbului in constructia frazei. Pentru a se da satisfactie stilului normativ, verbele se utilizeaza la timpul prezent, persoana a III-a, singular sau plural ( ele sunt strict necesare, notiunile se exprima prin , se abroga decretul , Parlamentul si celelalte autoritati publice stabilesc ). In cele mai multe cazuri, pentru a se da expresie cerintelor formularii prescriptiv-dispozitive a textelor normative, se utilizeaza verbe sau expresii verbale impersonale: se interzice, se alege, se recomanda, trebuie, se obliga etc.

Verbele pot fi folosite la forma afirmativa sau la forma negativa. Forma negativa se utilizeaza, de regula, pentru a exprima o interdictie in cadrul normelor prohibitive. In cazul normelor onerative, permisive ori supletive se utilizeaza forma afirmativa a verbelor. ..

Ultima parte a formulei de redactare o constituie complementul. Verbul tranzitiv cere un complement direct, iar cel intranzitiv un complement indirect. In propozitia 'Parlamentarii au votat legea', complementul direct este legea. in propozitia 'Presedintele se adreseaza Parlamentului', verbul 'se adreseaza' este un verb intanzitiv, iar “Parlamentului' este complement indirect.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact