StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Victima (victima si victimologia din perspectiva tiologica si juridica) : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Victima (victima si victimologia din perspectiva tiologica si juridica)



Victima  (Victima si victimologia din perspectiva tiologica si juridica

Victimologia - curent in criminologie care isi propune sa studieze rolul victimei in geneza infractiunii si limitele in care activitatea acesteia a contribuit la producerea faptului antisocial.




Conform acestei definitii obiectul de studiu al victimologiei il constituie victima. Raportandu-se la dreptul penal, victima reprezinta subiectul pasiv al infractiunii, subiectul activ fiind reprezentat de infractor. Atat infractorul, cat si victima (cel ce a suportat consecintele faptei sociale) sunt subiectii infractiunii ce nu trebuie confundati cu subiectii de drept penal (care au o sfera mai mare de cuprindere).

Subiectii infractiunii sunt, potrivit opiniei profesorului C. Bulai, persoanele implicate in raportul juridic penal de conformare, transformat, prin savarsirea infractiunii, intr-un raport juridic penal de conflict. Ne vom referi in continuare la subiectul pasiv si conditiile ce trebuie sa le indeplineasca.

SUBIECTII PASIVI AI INFRACTIUNII

Se numeste subiect pasiv al infractiunii sau persoana vatamata acea persoana fizica sau juridica, titulara a valorii sociale impotriva careia s-a indreptat infractiunea, care sufera raul cauzat prin savarsirea infractiunii. Denumirea indica tocmai situatia de persoana care sufera de pe urma infractiunii. Spre deosebire de subiectul activ, subiectul pasiv al infractiunii poate fi nu numai o persoana fizica, dar si o persoana juridica, daca a avut de suferit de pe urma infractiunii.

A - Conditiile generale privind calitatea de subiect pasiv

Sub aspectul conditiilor generale de existenta, subiectul pasiv al infractiunii poate fi, in principiu, orice persoana fizica sau juridica, fiindca orice membru al societatii are drept la ocrotire juridica impotriva infractiunilor. Este suficient, deci, pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii, sa se constate ca persoana fizica sau juridica, titulara a valorii sociale ocrotite penal, a suferit raul produs prin savarsirea infractiunii, adica vatamarea efectiva sau punerea in pericol a valorii respective.

In literatura de specialitate s-a subliniat, cu drept cuvant, ca nu trebuie confundat subiectul pasiv al infractiunii sau persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept civil al infractiunii, adica cu persoana daunata prin infractiune. In timp ce persoana vatamata sau subiectul pasiv de drept penal al infractiunii este acela care a suferit raul provocat prin infractiune, persoana daunata sau subiectul pasiv de drept civil este acela care a suferit o paguba provocata prin savarsirea infractiunii. Distinctia este importanta fiindca, daca de cele mai multe ori persoana vatamata este in acelasi timp si persoana daunata prin infractiune, exista si cazuri in care cineva poate fi subiect pasiv, deci persoana vatamata, fara sa fie insa si persoana daunata (de exemplu, persoana impotriva careia s-a facut un denunt calomnios) si invers, poate fi persoana daunata prin infractiune, tara sa fie in acelasi timp si persoana vatamata (de exemplu sotia sau copii victimei unei infractiuni de omor sau de ucidere din culpa au calitatea de persoane daunate prin infractiune, insa nu au calitatea de persoane vatamate, aceasta calitate avand-o victima).

B - Conditiile speciale privind calitatea de subiect pasiv

Exista totusi unele infractiuni pentru a caror existenta se cere ca subiectul pasiv sa indeplineasca o anumita conditie. Astfel, de exemplu, pentru a exista infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului este necesar ca subiectul pasiv adiacent sa fie o persoana care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta (art. 160 C.pen.); pentru existenta pruncuciderii este necesar ca victima sa fie copilul nou-nascut al faptuitoarei (art. 177 C.pen.); pentru existenta infractiunii de ultraj se cere ca subiectul pasiv sa aiba calitatea de functionar care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat (art. 239 C.pen.) etc. in toate aceste cazuri, daca subiectul pasiv nu avea, in momentul savarsirii faptei, calitatea ceruta de lege, fapta nu constituie acea actiune, deoarece lipseste un element constitutiv din continutul ei.

Se cunosc in teoria dreptului penal mai multe clasificari ale subiectilor pasivi ai infractiunii. Cele mai cunoscute sunt distinctii intre:

a) Subiect pasiv general si subiect pasiv special

Savarsirea infractiunii pune pe faptuitor, asa cum s-a aratat, in conflict cu societatea, cu statul, care in numele acesteia indeplineste functia de aparare impotriva infractiunilor a valorilor esentiale ale societatii. Pornindu-se de la aceasta constatare, s-a dat denumirea de subiect pasiv general al infractiunii statului, care este vatamat in interesele sale, care sunt interesele generale ale intregii societati, prin savarsirea oricarei infractiuni. De aceea, orice infractiune are ca subiect general si mediat statul, dar in acelasi timp infractiunea are ca subiect pasiv si imediat persoana fizica sau juridica titulare a valorii sociale vatamate sau puse in pericol prin savarsirea infractiunii.

Clasificarea este importanta pentru cunoasterea continutului infractiunii si a raporturilor juridice penale si procesuale penale. Ca subiect general al infractiunii, statul este titular al actiunii penale, pe care o exercita in numele societatii, garantand astfel apararea intereselor persoanei vatamate, adica a subiectului pasiv special al infractiunii, care isi pastreaza si el anumite drepturi procesuale.

b) Subiect pasiv principal si subiect pasiv secundar sau adiacent

Este subiect pasiv principal al infractiunii persoana fizica sau juridica titulara a valorii in principal ocrotite prin incriminarea si sanctionarea unei anumite fapte. Spre deosebire de aceasta, este subiect pasiv secundar sau adiacent al infractiunii persoana fizica sau juridica titulara a valorii ocrotite in mod secundar sau adiacent prin incriminarea si sanctionarea aceleiasi fapte. Astfel, spre exemplu, infractiunea de atentat care pune in pericol securitatea statului (art. 160 C.pen.) are ca subiect principal statul, ca titular al valorii sociale ocrotite in principal (siguranta statului), iar ca subiect pasiv secundar sau adiacent persoana fizica victima a atentatului; infractiunea de denuntare calomnioasa (art. 259 C.pen.) are ca subiect pasiv principal statul, ca titular al valorii sociale care este infaptuirea justitiei, iar ca subiect pasiv secundar sau adiacent persoana fizica victima a denuntului calomnios etc.

Clasificarea serveste la mai buna cunoastere a continutului infractiunii, la corecta calificare a faptei si justa evaluare a gradului de pericol social, la aplicarea masurii de aparare sociala cea mai corespunzatoare.


c) Subiect pasiv simplu (necircurastantiat) si subiect pasiv calificat circumstantiat)
Asa cum s-a aratat, subiectul pasiv este calificat atunci cand se cere ca el sa aiba o

anumita calitate si nu este calificat atunci cand nu se cere o astfel de calitate. Clasificarea intereseaza pentru calificarea corecta a faptei si stabilirea masurii de aparare sociala adecvata.


VICTIMA, AGRESIUNEA, AGRESORUL

Preocuparile stiintifice axate pe studiul victimei sunt prea recente pentru ca sa se poata formula propozitii categorice in acest domeniu. Totusi, chiar si investigatiile de pana acum reflecta faptul ca victima, in cele mai multe cazuri, joaca un rol mai mult sau mai putin activ in savarsirea infractiunii, de unde si o parte din vina care cade asupra ei. Cum rezulta limpede din cercetari, azi oricine si oriunde poate fi victimizat, ceea ce implica necesitatea unei actiuni sociale preventive de mare amploare. Trebuie eradicata total falsa credinta ca infractiunea relatata in ziare sau cele prezentate prin mijloace de comunicare „se intampla doar altora'.

Acest optimism nefondat ilustreaza ca masurile de autoprotectie nu sunt nici bine cunoscute, nici practicate.

Victima azi nu mai e privita doar ca elementul care „pierde' si infractorul care „de cele mai multe ori macar vremelnic castiga'. Relatiile interpersonale dintre elementele cuplului penal infractor-victima duc la o forma intrevazuta inca de von Hentig, aceea de influentare in care victima este elementul care il „formeaza pe infractor'.

Personalitatea victimei este aceea care determina comportamentul infractional propriu-zis.

De altfel, este foarte greu sa diferentiem cu toata claritatea infractorul de victima. Nu odata criminogeneza se suprapune victimogenezei si, in mod paradoxal, orice infractor poate fi considerat victima, daca ne gandim ca el este „victima imprejurarilor', a familiei, a anturajului. Criminologul libanez Moussa Prince crede ca este necesara depasirea accentuarii cuplului infractor-victima, fiind oportuna introducerea unui al treilea termen: „infractor-victima-societate'. Ideea fundamentala a lui Moussa Prince este ca in fiecare caz de victimizare, societatea poarta o parte mai mare sau mai mica de vina, fie ca nu poate preveni victimizarea, fie ca protejeaza insuficient si inadecvat victima potentiala.

B. Stephan propune si studierea mai amanuntita a drepturilor si obligatiilor victimei, prin care el intelege nu numai despagubirea materiala a victimei, ci mai ales obligatia ei legal-sociala de a depune marturie in cazul propriei ei victimizari.

Scoala de la Mainz avea, in special, ca obiectiv cercetarea caracteristicilor victimale. Este interesant de remarcat - cum subliniaza A. Mergen - ca atata vreme cat hotii, talharii, asasinii etc, pot fi toti inclusi in notiunea de infractori, o asemenea categorie cuprinzatoare la victima nu numai ca nu exista, dar nici nu poate exista.

Tot Scoala de la Mainz a pornit cercetari privind reintegrarea sociala a victimelor. Evident ca si aici optica difera radical de la cea a reinserarii infractorului in societate, dar problema pe plan general exista si se cerceteaza ca atare. N-avem decat sa ne gandim la o minora care a cazut victima unei bande de violatori in grup si care din cauza traumatismelor fizice si psihice nu se poate reintegra in societate decat cu mari dificultati.

Agresiune - comportare socialmente periculoasa, constand intr-un atac asupra persoanelor sau bunurilor, cu scopul de a produce leziuni, vatamari ori suprimarea vietii persoanei sau distrugerea, degradarea, aducerea in stare de neintrebuintare a bunurilor.

Asemenea fapte constituie infractiuni. Din definitia de mai sus rezulta ca avem agresiune: a) asupra persoanelor; b) asupra bunurilor.

In ce priveste agresiunea, ne intereseaza mai mult agresiunea interumana. Conduitele umane deviante heterodistrutive au in vedere atitudinile agresive caracterizate prin utilizarea fortei fizice in raporturile interpersonale. Spre deosebire de terorism sau terorizare, care constituie forme cronice ale violentei fizice, atitudinea agresiva se caracterizeaza atat la nivelul conceperii, cat si al executiei, prin rapiditate.



O varietate a agresivitatii minore este sicanarea, ce caracterizeaza forme de conduita in cele mai diverse relatii interpersonale: la locul de munca, intre vecini, intre prieteni, in familie.

Sicanarea este conduita devianta ce caracterizeaza nivelul moral, caracterul asociat al agresorului si care face parte din arsenalul comportamental pe care-l foloseste pentru atingerea scopurilor.

incercand o corelare intre agresiune si delincventa, literatura de specialitate stabileste urmatoarele categorii ale comportamentului agresiv:

comportament agresiv nediferentiat, ocazional, antisocial, fara rasunet, obligatoriu sau imediat; in asemenea cazuri, conditionarea fenomenului este pasagera, ocazionala, neavand un fond morbid preexistent;

comportament agresiv-delictual, propriu-zis, polimorf si permanent, in cadrul caruia se poate diferentia un comportament specific criminal; conditionarea are un caracter permanent si este sustinuta predominanta de actiune a factorilor de mediu, de ordin social negativ;

comportament agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice, fie preexistente (patologic din diferite afectiuni psihice sau suicidul), fie dobandite in urma unor modificari de personalitate produse in psihopati zari, diverse narcomanii. Din punct de vedere sociologic si psihiatric agresivitatea este considerata o componenta esentiala, normal abatuta pana in momentul cand scapa controlului ratiunii.

Konrad Lorenz ajunge la concluzia conform careia comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri:

a)    foamea;

b)   frica;

c)    sexualitatea;

d)   agresivitatea.

Olaf Klingberg considera ca notiunea de agresivitate implica si pe cea de ostilitate. Ostilitatea e o valoare negativa (caracter distructiv al tendintelor active) pe cand agresivitatea poate avea o valoare de dialog in aceeasi masura pozitiva constructiva.

Agresivitatea poate fi privita ca o calitate innascuta a individului, care se afla nediferentiata in perioada de formare a personalitatii, urmand ca pe parcursul dezvoltarii autogenetice sa capete o anumita coloratura, cu tendinte de diferentiere in auto agresiune si heteroagresiune, fara sa se poata vorbi de o diferentiere absoluta, ci numai de predominanta uneia dintre aceste trasaturi de baza. in ce priveste autoagresiunea, ne vom referi la suicid si cauzele generatoare.

Suicidul, din punct de vedere psihologic si psihopatologic reprezinta o reactie comportamentala de tip antisocial auto distructiv care presupune implicarea factorului individual instinctiv si cauzele psihopatologice specifice ca delirul, halucinatiile, ideile ipohondrice, starile obsesiv-fobice, melancolia. Sub aspect subiectiv actul suicidar cuprinde 3 etape:

•suicidatia - faza de incubatie, faza mentala de cercetare a motivatiei, in cursul careia subiectul isi pune problema mortii si a necesitatii de a muri;

suicidactia - faza de trecere de la imaginile abstracte, conflictuale la etapa pregatirilor

concrete, prin cautarea formelor si metodelor de conduita autodistructiva;

traumatizatia - faza de punere in practica a modalitatilor autodistructive preconcepute

sau actul in sine, urmat sau nu de reusita (de moarte). Cauzele declansatoare ale suicidului:

pierderea partenerului de viata;

conflicte psihoafective (neintelegeri de familie, adulter, divort, gelozie);

conflicte profesionale, ratare profesionala;

condamnare, urmarire penala;

stresul din anturaj;

accidente de circulatie suicidare sau urmate de mutilare.

Privitor la atacul asupra bunurilor, cele mai frecvente infractiuni sunt: furtul, talharia, abuzul de incredere etc.

Dintre cauzele determinante, am putea mentiona cu titlu de exemplu:

dorinta unui castig usor (dorinta imbogatirii);

naivitatea sau lacomia victimei;

imposibilitatea victimei de a se apara;

educatia defectuoasa primita;

situatia economica precara;

imposibilitatea angajarii.

Agresorul —persoana care savarseste o agresiune, devenind prin aceasta susceptibila de a fi trasa la raspundere penala.

Deci agresorul sau infractorul comite o fapta antisociala care cere raspundere penala. Pentru a explica cauzalitatea fenomenului infractional, s-au emis o multitudine de teorii, printre care:

teoria anormalitatii biologice (C. Lombroso):

teoria anormalitatii morale (R. Garafalo);

teoria anormalitatii bio-psiho-sociale (E. Ferri).

Dintre teoriile etiologice moderne amintim teoria bio-tipologica. Aceasta teorie cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii potrivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala si biotip (tipul biologic).

Ernest Kretschmer considera ca in functie de constitutia corporala se pot distinge patru tipuri de indivizi, fiecare categorie avand o inclinatie mai puternica spre comiterea unor infractiuni specifice:

Tipul picniform (sau picnic): indivizi corpolenti (chiar grasi), scunzi, cu extremitati scurte, fata rotunda, calvitie, adeseori inteligenti si expansivi; ei se caracterizeaza printr-o criminalitate tardiva si vicleana (inselaciune, frauda);



Tipul leptomorf (sau astenic): intra in aceasta categorie indivizii inalti, slabi, cu chipul prelung, ei sunt dotati divers din punct de vedere intelectual, sunt interiorizati si, de regula, adaptarea sociala este precara; se caracterizeaza printr-o criminalitate precoce si o tendinta spre recidiva] infractiunile comise sunt, de regula, patrimoniale (furt, abuz de incredere);

Tipul atletomorf (atletic): se evidentiaza printr-un sistem osteomuscular puternic; oscileaza intre sentimentalism si brutalitate; se caracterizeaza printr-o criminalitate brutala (omoruri, talharii) si o tendinta spre recidiva indiferent de varsta;

Tipul displastic: cuprinde indivizi inapoiati in plan psihic si morfologic, cel mai adesea foarte slabi, cu deficiente ale caracterelor sexuale ori malformatii corporale; din punct de vedere psiho-medical, regasim in aceasta categorie debilii mintal si schizofrenii; displasticii comit, de regula, delicte sexuale (dar nu numai), opereaza intr-un mod neasteptat (uneori stupid, alteori salbatic), isi incep cariera oriunde, de regula, dupa 18 ani si sunt expusi recidivei.

Alte teorii sunt teoriile psiho-morale dintre care teoria psiho-morala de factura psihanalitica (S. Freud), teoria criminalului nevrotic (H. Staub si Fr. Alexander) si

teoriile psiho-morale „autonome' (teoria instinctelor e E. Greeff, teoria personalitatii criminale - Jean Pinatel).

In ce priveste psihologia individului care a savarsit infractiunea, fenomenul de devianta este inteles de obicei ca un fapt psihologic, desi el este in primul rand, sociologic, deoarece reprezinta rezultatul unui proces colectiv.

Infractorul adult se evidentiaza printr-un profil psihologic caracterizat prin:

inclinatia spre agresivitate bazata pe un fond de ostilitate, negare a valorilor social­mente acceptate;

instabilitate emotionala: fragilitatea eului, carente educationale;

inadaptare sociala: exacerbarea sentimentului de insecuritate, vagabondaj, evitarea formelor organizate de viata;

duplicitatea conduitei;

dezechilibrul existential - patimi, vicii;

un surplus de experiente neplacute.

Sentimentul de autoapreciere pare a fi subminat. De aceea, infractorul nu pierde nimic daca este criticat sau incarcerat, neavand un statut social de aparat. Teama de a-1 pierde nu-1 motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma nevoilor sale sociale.

in ce priveste comportamentul infractorului s-au facut studii pentru a descoperi care sunt factorii influentatori. Astfel s-au constatat:

A. Factori endogeni:

factori neuro-psihici (disfunctii cerebrale);

deficiente intelectuale (capacitatea intelectuala redusa, care il impiedica pe infractor in anticiparea consecintelor actiunilor intreprinse);

tulburari de afectivitate (ce duc la stari de frustrare);

tulburari caracteriale (imaturizare caracteriala constand in instabilitate, autocontrol insuficient, impulsivitate, agresivitate, subestimarea greselilor, respingerea normelor).

B. Factori exogeni:

grupul si influenta lui nefasta;

climatul social (familii dezorganizate, familii conflictuale).

De mare importanta este studiul personalitatii infractorului, caci aceasta ofera un camp larg de informatii asupra fiintei umane concepute ca un intreg.

J. Pinatel, in Personalitate criminala, considera ca trecerea la act constituie un element decisiv. Conditiile trecerii la act sunt comandate, la infractorii care comit acte grave, de un nucleu al personalitatii ale carui componente sunt:

egocentrismul;

labilitatea;

agresivitatea;

indiferenta afectiva.

Nucleul personalitatii criminale este o structura dinamica reprezentand reunirea si asocierea componentelor amintite, dintre care nici una in sine nu este anormala.

J. Pinatel pune accent deosebit pe faptul ca nucleul personalitatii nu este un dat, ci o rezultanta. Analizand comportamentul infractional, autorul arata ca infractorul nu este retinut in savarsirea actului sau de oprobiul social, deoarece este labil,, incapabil sa se organizeze pe termen lung si nu este in stare sa depaseasca obstacolele care apar in calea actiunii criminale, deoarece este dinamic si eminamente agresiv. In acelasi timp, el reuseste sa depaseasca aversiunea fata de acte odioase, caci fiind indiferent afectiv, nu-i pasa de nimeni, nu nutreste sentimente de simpatie fata de nimeni, si, in consecinta poate comite orice infractiune.

C.G. Jung, axandu-se pe criterii de natura psihologica, considera ca exista doua tipuri de personalitate: introvertit si extravertit, intre care se plaseaza tipul intermediar -ambivert - avand caracteristici de la ambele tipuri extreme.

Introvertitul tipic este o persoana linistita, retrasa, care pretuieste mai mult cartile decat oamenii. Este rezervat fata de oameni, isi exprima rareori emotiile. Desi inclinat spre pesimism poate fi o persoana de incredere (are putini prieteni, dar pe care ii pretuieste).

Extravertitul tipic este sociabil, ii plac petrecerile, are multi prieteni, mereu simte nevoia sa aiba cu cine vorbi, nu-i place lectura, nici studiul individual. E prietenos, optimist, impulsiv, activ, cu tendinte spre agresivitate.

H.J. Eysenck, arata ca majoritatea criminalilor „fac parte din categoria extravertitilor'. Dar tot el spune ca „exista grupe de indivizi la care comportamentul criminal deriva din cauze totalmente diferite'.

in literatura de specialitate, diversi autori au incercat sa contureze portretul personalitatii criminale si, in functie de o serie de criterii, sa realizeze clasificarea si gruparea lor. Astfel:

a) in functie de gradul de constientizare si control al comportamentului criminal:

infractori normali,



infractori anormali;

b)  in functie de tendinta de repetare a actiunilor criminale:

infractori recidivisti;

infractori nerecidivisti;

c) in functie de gradul de pregatire infractionala:

infractori ocazionali;

infractori de cariera.

Lewis Yablonski8, folosind drept criteriu modul in care personalitatea infractorului afecteaza comportamentul lui criminal, diferentiaza patru categorii de criminali:

Criminali socializati (sunt cei ce prezinta tulburari emotionale mai mult decat orice persoana care nu a comis infractiuni; devin criminali in urma impactului contextului social in cadrul caruia invata reguli si valori deviante),

Criminali neurotici (sunt cei care, in general, comit acte infractionale datorita compulsiunilor neurotice; spre deosebire de psihotic, neuroticul nu percepe lumea in mod distorsionat si isi da seama ca exista ceva rau in ce priveste gandirea si comportamentul sau);

criminali psihotici (sunt indivizii cu dezordini severe ale personalitatii, care au o parere complet distorsionata asupra societatii si lumii din jurul lor; spre deosebire de criminalii socializati, acestia nu-si planifica crimele);

criminali sociopati (sunt cei ce sunt caracterizati printr-o personalitate egocentrica; au o compasiune limitata pentru altii sau nu o au deloc, din aceste motive putand victimiza pe altii cu un minimum de anxietate si vinovatie).

EFECTE SI IMPLICATII PSIHOLOGICE ALE ACTULUI AGRESIONAL PRIVIND VICTIMA

Pentru a inlatura posibilitatea victimizarii, oamenii evita sa mearga la biblioteca, meeting-uri si adunari sociale, parcuri etc, altii refuza chiar ore suplimentare de munca pentru a nu fi in situatia de a se intoarce tarziu de la serviciu.

Frica de crima e personalizata in frica de necunoscuti, ori crimele cele mai temute (viol, omor, omor prin cruzimi) sunt infaptuite de cele mai multe ori de persoane cunoscute: prieteni, prieteni de familie, rude, soti, iubiti.

in ce privesc efectele actului agresional asupra populatiei, vom enumara cateva dintre ele cu titlu de exemplu:

panica;

frica de necunoscut (neinteles = necunoscut);

suspiciuni;

precautii;

apatia;

refuzul de a ajuta alte persoane in cazuri normale (de frica de a nu fi agresat);

refuzul de a ajuta victimele unor infractiuni (loviri si alte violente, tentative de omor) de teama de a nu fi sanctionati de organele de politie in cazul unui ajutor defectuos.

in ce priveste victima si implicatiile psihologice ale actului agresional, este de la sine in­teles ca aceasta se confrunta cu o trauma psihologica pe langa cea fizica, care se manifesta prin:

izolare sociala;

stare de soc prelungita;

frica exacerbata, chiar si in situatii care nu ar fi periculoase sau in relatii cu oamenii;

precautia si suspiciunea in relatie cu altii;

tendinte paranoice in ce privesc asigurarea bunurilor, a alarmelor de securitate;

timiditatea;

subaprecierea personalitatilor;

complexul de vinovatie (in special la victimele violurilor sau perversiunilor sexuale);

tulburari de personalitate (trecerea de la un tip de personalitate la altul);

apatia;

stari de tensiune psihologica;

lapsus-uri verbale, refularea si negarea (cazul incestului).







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact