StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Actiunile in procesul penal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Actiunile in procesul penal



ACTIUNILE IN PROCESUL PENAL

Sectiunea I

Actiunea in justitie

1. Notiune

Prin incalcarea unei norme juridice se produce un conflict de drept intre persoana cu atitudinea ilicita si cea ale carei drepturi si interese legitime au fost vatamate.



Pentru restabilirea ordinii de drept incalcate, este necesara interventia organelor competente sa aplice legea, rezolvarea conflictului de drept fiind un atribut exclusiv al justitiei.

Mijlocul legal prin intermediul caruia conflictul de drept este adus spre solutionare organelor judiciare poarta denumirea de actiune 212b15c in justitie1.

In functie de norma incalcata, conflictul de drept poate fi de natura civila, penala, administrativa etc. si, prin urmare, actiunea in justitie poate fi civila, penala sau contraventionala.

2. Factorii actiunii in justitie

Factorii sau termenii actiunii in justitie sunt conceptele juridice ce asigura o corecta desfasurare a activitatii judiciare, fiind reprezentate de: temeiul actiunii; obiectul actiunii; subiectii actiunii; aptitudinea functionala a actiunii.

a)  Temeiul actiunii este atat de fapt, cat si de drept; temeiul de fapt al actiunii il constituie fapta ilicita, iar temeiul de drept il constituie norma juridica in care este prevazut dreptul la actiune in cazul savarsirii faptei ilicite.

b)     Obiectul actiunii il constituie tragerea la raspundere juridica a faptui-torului, prin declansarea si desfasurarea procedurii judiciare corespunzatoare.

c)  Subiectii actiunii sunt subiectii raportului juridic de conflict, dar cu pozitii inversate2.


d) Aptitudinea functionala a actiunii desemneaza totalitatea actelor procesuale ce pot lua nastere prin exercitarea actiunii, fiind dependenta insa de existenta celorlalti factori (prescriptia, amnistia, decesul faptuitorului, neexercitarea caii de atac etc.).

Sectiunea a II-a

Actiunea penala

Actiunea penala1 constituie instrumentul juridic prin intermediul caruia se deduce in fata organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, in vederea tragerii la raspundere penala a persoanei care a savarsit infractiunea.

1. Obiectul actiunii penale

Potrivit dispozitiilor art. 9, „Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni”. Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege si se poate exercita in tot cursul procesului penal.

Obiectul actiunii penale consta in tragerea la raspundere penala a persoanei care a savarsit infractiunea, celelalte actiuni sau proceduri judi­ciare avand o alta natura juridica si un alt continut (reabilitarea judecato-reasca, repararea pagubei in cazul condamnarii pe nedrept).

2. Subiectii actiunii penale

Subiectii raportului juridic de drept penal substantial sunt si subiecti in cadrul raportului juridic procesual penal. Dupa cum se stie insa, in rezolvarea raportului de conflict, subiectii raportului juridic penal isi inverseaza rolurile: subiectul pasiv al infractiunii va fi subiectul activ al actiunii penale, iar subiectul activ al infractiunii va fi subiectul pasiv al actiunii penale.

Subiectul activ al actiunii penale este titularul dreptului la actiune, calitate ce-i revine in mod exclusiv statului. Persoana vatamata nu poate fi niciodata titular al actiunii penale, nici in situatiile in care, conform prevederilor legale, persoana vatamata are dreptul de a cere punerea in miscare a actiunii penale prin plangere prealabila, de a-si retrage aceasta cerere sau de impacare cu faptuitorul. Referitor la aceste situatii, tot statul


este titularul actiunii penale, iar persoana vatamata este subiect activ secundar al actiunii penale.

Prin urmare, intalnim subiecti activi principali (statul prin organele sale specializate) si secundari (persoana vatamata), in timp ce subiectul pasiv este inculpatul impotriva caruia se exercita actiunea penala.

3. Trasaturile actiunii penale

Actiunea penala prezinta urmatoarele trasaturi:

a)   apartine statului. Numai statul are dreptul sa actioneze impotriva celor vinovati, fiind singurul titular al actiunii penale, exercitarea ei fiind incredintata procurorului. In doctrina, s-a exprimat si punctul de vedere ca titular al acesteia, in cazuri restranse, ar fi si persoana vatamata1;

b)   este obligatorie. In momentul in care se savarsesc infractiuni, statul intervine prin mijloace de drept penal in scopul restabilirii ordinii de drept, iar exercitarea actiunii penale devine obligatorie. Exista si anumite cazuri in care obligativitatea actiunii penale inceteaza, respectiv, situatiile ce constituie exceptii de la principiul oficialitatii. Astfel, in cazul plangerii prealabile, partea vatamata are dreptul de a-si retrage plangerea sau de a se impaca cu faptuitorul;

c)   este irevocabila si indisponibila. Odata pusa in miscare, actiunea penala nu mai poate fi oprita si nici limitata de cel care a declansat-o; ea nu mai depinde de vointa organului care o exercita, urmand a fi epuizata doar la solutionarea cauzei penale. Ea se poate stinge numai in cazurile prevazute de lege.

Indisponibilitatea actiunii penale face ca aceasta sa se deosebeasca de actiunea civila2. Disponibilitatea adevarata care sa apartina partii nu poate exista decat asupra actiunii civile, pentru ca numai titularul acesteia poate fi si un alt subiect decat statul, respectiv, o persoana fizica sau juridica, avand posibilitatea sa dispuna de dreptul sau la actiune, ca de orice alt drept subiectiv3;

d) este indivizibila. Caracterul indivizibil al actiunii penale decurge din unitatea infractiunii, neavand nicio relevanta faptul ca la savarsirea ei au participat mai multe persoane.


Intr-o cauza penala, nu se exercita atatea actiuni cati autori, instigatori sau complici sunt, doar efectele actiunii unice si indivizibile se extind asupra tuturor faptuitorilor. Potrivit art. 131 alin. (4) C.pen., caracterul indivizibil al actiunii se manifesta si in situatia plangerii prealabile a persoanei vatamate, care, chiar facuta sau mentinuta cu privire numai la unul dintre participanti, atrage raspunderea penala a tuturor participantilor;

e) este individuala. Actiunea penala poate fi exercitata numai impotriva inculpatului. Nimeni nu poate cere sa fie subiect pasiv al actiunii penale, alaturi de inculpat sau in locul acestuia1.



4. Momentele desfasurarii actiunii penale

Conform art. 9 alin. (3), actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal. Realizarea actiunii penale se materializeaza in trei momente, si anume: punerea in miscare a actiunii penale; exercitarea actiunii penale; stingerea actiunii penale.

4.1. Punerea in miscare a actiunii penale

„Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege” [art. 9 alin. (2)].

Spre deosebire de inceperea urmaririi penale, care se face in rem, punerea in miscare a actiunii penale se face in personam, adica, pentru punerea in miscare a actiunii penale, este necesara identificarea persoanei care urmeaza sa fie trasa la raspundere penala pentru fapta concreta ce-i este imputata.

De regula, punerea in miscare a actiunii penale este atributul procu­rorului si numai in situatiile prevazute de lege cade in sarcina instantei de judecata.

In masura in care persoana faptuitorului este cunoscuta si sunt probe suficiente de vinovatie, actiunea penala poate fi pusa in miscare, la inceputul urmaririi penale ori pe parcursul acesteia, printr-o ordonanta, iar la sfarsitul acestei faze, prin rechizitoriul procurorului [art. 262 pct. 1 lit. a)].

Sunt situatii in care actiunea penala este pusa in miscare in timpul judecatii, daca in sarcina inculpatului sunt descoperite fapte noi care au legatura cu cea care face obiectul cauzei penale. In acest sens, mentionam cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane. In aceasta ipoteza, tot procurorul pune in miscare actiunea penala printr-o


declaratie verbala ce va fi consemnata de instanta in incheierea prin care se decide in legatura cu extinderea procesului penal.

Instanta de judecata extinde din oficiu procesul penal [daca procurorul nu participa la judecata si sunt intrunite conditiile prevazute de art. 336 alin. (1)] printr-o incheiere.

In cazul in care persoana vatamata se adreseaza cu plangere prealabila organului de cercetare penala sau procurorului [art. 279 alin. (2)], procurorul va pune in miscare actiunea penala.

Important de mentionat este faptul ca plangerea prealabila nu constituie prin ea insasi un act de inculpare, ci este un act prin care se pretinde tragerea la raspundere a infractorului si o conditie indispensabila punerii in miscare a actiunii penale1.

4.2. Exercitarea actiunii penale

Prin exercitarea actiunii penale se intelege sustinerea ei in vederea realizarii tragerii la raspundere penala a inculpatului2. In cursul urmaririi penale, exercitarea actiunii penale se face de catre procuror, alaturi de care poate participa si persoana vatamata, in cazul cand este necesara plangerea prealabila.

Exercitarea actiunii penale in faza de urmarire penala presupune strangerea, administrarea si verificarea tuturor probelor in baza carora se poate decide trimiterea in judecata sau se poate adopta o solutie de scoatere ori incetare a urmaririi penale, care sa duca la stingerea actiunii. Activitatea se realizeaza de organele de cercetare penala, sub conducerea procurorului, sau chiar de catre procuror, cand efectueaza personal urmarirea penala. La sfarsitul urmaririi penale, daca este cazul, procurorul, prin rechizitoriu, il trimite pe inculpat in judecata.

In cursul judecatii, procurorul exercita actiunea penala prin diferite cereri si concluzii pe care le formuleaza in fata instantei, prin sustinerea invinuirii, folosirea cailor de atac etc. Procurorul poate renunta la invinuire, punand concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului [art. 316 alin. (3)]. Aceasta nu echivaleaza cu o revocare a actiunii penale care este indisponibila, constituind numai o renuntare la exercitarea ei si,


indiferent de atitudinea procurorului1, instanta este obligata sa adopte solutia legala ce se impune.

In cauzele in care actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila, participa si partea vatamata, dar actiunea penala este exercitata tot de procuror.

4.3. Epuizarea si stingerea actiunii penale

Finalitatea actiunii penale se materializeaza intr-un ultim moment, si anume: epuizarea si stingerea. Astfel, actiunea penala, pusa in miscare si exercitata, se epuizeaza in urma judecarii cauzei si pronuntarii unei hotarari, care poate fi de condamnare, de achitare sau de incetare a procesului penal.

Cu toate acestea, sunt situatii cand actiunea penala se poate stinge si pe parcursul urmaririi penale, daca se constata ca aptitudinea functionala2 a fost inlaturata de una din cauzele expres prevazute de lege, ipoteza in care procurorul poate adopta una dintre solutiile de netrimitere in judecata: scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale sau clasarea dosarului.

Articolul 10 prevede in mod expres cazurile in care actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau, daca totusi a fost pusa in miscare, nu poate fi exercitata. Exista insa si cazuri speciale, prevazute in Codul penal sau in diverse legi speciale cu continut penal, care poarta denumirea de situatii de nepedepsire [impiedicarea consumarii faptei de catre participant inainte de descoperirea ei - art. 30 C.pen.; retragerea marturiei mincinoase in conditiile legii - art. 260 alin. (2) C.pen.; nedenuntarea unor infractiuni savarsite de sot sau de o ruda apropiata - art. 262 alin. (2) C.pen.].

In functie de natura juridica, efectele diferite si solutiile pe care le determina3, cazurile prevazute de art. 10 pot fi grupate in: cazuri care inlatura temeiul actiunii penale; cazuri in care actiunea este lipsita de obiect sau se poate exercita numai in anumite conditii.

4.3.1. Cazurile in care actiunea penala este lipsita de temei

Acestea sunt:

a)  fapta nu exista [art. 10 lit. a)];

b)  fapta nu este prevazuta de legea penala [art. 10 lit. b)]; acest caz are legatura directa cu principiul legalitatii incriminarii;


b1) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni [art. 10 lit. b1)];

c) fapta nu a fost savarsita de invinuit sau de inculpat [art. 10 lit. c)];

d) faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii [art. 10 lit. d)];

e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei [art. 10 lit. e)].

4.3.2. Cazurile in care actiunea penala poate fi exercitata numai in anumite conditii sau este lipsita de obiect



Acestea sunt:

f) lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara
pentru punerea in miscare a actiunii penale [art. 10 lit. f)]; totusi, actiunea
penala poate fi pusa in miscare, ulterior, in conditiile legale;

g)  a intervenit amnistia sau prescriptia ori decesul faptuitorului sau,
dupa caz, radierea persoanei juridice atunci cand are calitatea de faptuitor
[art. 10 lit. g)];

h) a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat, in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala [art. 10 lit. h)];

i) s-a dispus inlocuirea raspunderii penale [art. 10 lit. i)];

i1) exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege [art. 10 lit. i1)];

j) exista autoritate de lucru judecat [art. 10 lit. j)].

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat in materie penala, se cere o dubla identitate intre cele doua cauze: de persoane si de obiect. In materie civila insa, identitatea trebuie sa fie tripla: de persoana, de obiect si de cauza.

Impiedicarea produce efecte chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.

Sectiunea a III-a

Actiunea civila

1. Notiune

Potrivit art. 998 C.civ., „Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”. Acesta este temeiul juridic al actiunii civile in cazul infractiunii din care a rezultat un prejudiciu.


Fiind alaturata actiunii penale, actiunea civila are un caracter accesoriu1, putand fi exercitata in cadrul procesului penal numai in masura punerii in miscare a actiunii penale. Caracterul accesoriu al actiunii civile in procesul penal face ca ea sa poata fi exercitata numai impotriva invinuitului, incul­patului sau a partii responsabile civilmente, precum si fata de succesorii acestora2.

2. Conditiile exercitarii actiunii civile in procesul penal

Pentru exercitarea actiunii civile in procesul penal sunt necesare urmatoarele conditii: a) infractiunea sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral; b) intre infractiunea savarsita si prejudiciul creat sa existe o legatura de cauzalitate; c) prejudiciul sa fie cert; d) prejudiciul sa nu fi fost reparat; e) in cazul persoanelor cu capacitate deplina de exercitiu, sa existe cererea de constituire ca parte civila in cadrul procesului penal; f) infractiunea sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

3. Elementele (factorii) actiunii civile

3.1.   Temeiul actiunii civile

Actiunea civila are acelasi temei ca si actiunea penala, constand in norma juridica incalcata (temeiul de drept) si fapta comisa (temeiul de fapt).

3.2. Obiectul actiunii civile

Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. (1), actiunea civila are ca obiect tra­gerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente.

In alin. (2) se arata ca tragerea la raspundere civila a inculpatului si a partii responsabile civilmente se realizeaza prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila si exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal, alaturi de actiunea penala.

Repararea pagubei se face, potrivit dispozitiilor legii civile, in natura, prin: a) restituirea lucrului; b) restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii; c) desfiintarea totala sau partiala a unui inscris; d) prin orice alt mijloc de reparare in natura.


In situatia in care repararea in natura nu este posibila, inculpatul si partea responsabila civilmente pot fi obligati la plata unei despagubiri banesti.

Repararea daunelor morale, respectiv evaluarea in bani a acestora, reprezinta o modalitate greu de realizat, neexistand posibilitatea aplicarii unor criterii precise de evaluare. In acest sens, doar instanta de judecata are dreptul de a stabili anumite despagubiri banesti pentru acoperirea daunelor morale suferite prin savarsirea infractiunii.

3.3. Subiectii actiunii civile

Subiectul activ al actiunii civile in procesul penal este persoana care a suferit prejudiciul produs prin infractiune; potrivit art. 24, persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal se numeste parte civila. In situatia persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, subiecti procesuali vor fi reprezentantii legali, care vor exer­cita actiunea civila in interesul celor pe care-i reprezinta. Reprezentantii legali nu capata calitatea de parte civila, ei exercita doar drepturile partii civile.

Conform art. 21, in caz de deces al uneia dintre parti, actiunea civila ramane in competenta instantei penale, introducandu-se in cauza mostenitorii acesteia.

Succesorii partii civile au calitatea de parti in procesul penal, valorificandu-si propriile drepturi, ei nefiind substituti procesuali sau reprezentanti, deoarece antecesorii au incetat sa mai fie subiecti de drept, prin deces.

Persoanele juridice pot fi si ele subiecti ai actiunii civile, in caz de reorganizare, introducandu-se unitatea care succede in drepturi, iar in caz de desfiintare sau dizolvare, se introduc in cauza lichidatorii.

Subiecti pasivi ai actiunii civile in procesul penal sunt invinuitul sau inculpatul, precum si partea responsabila civilmente, dar pot fi si mostenitorii invinuitului sau inculpatului sau ai partii responsabile civilmente (cand aceasta este o persoana fizica), cat si persoanele juridice care succed in drepturi.

Mostenitorii unei persoane invinuite (sau inculpate) de savarsirea unei infractiuni pot deveni subiecti pasivi ai actiunii civile exercitate in fata instantei penale, numai in cazul in care decesul s-a produs dupa sesizarea instantei cu judecarea actiunii penale.

4. Trasaturile actiunii civile



Fata de actiunea penala, actiunea civila este disponibila, accesorie actiunii penale si poate fi indreptata impotriva altor persoane decat invinuitul sau inculpatul.


4.1. Disponibilitatea actiunii civile

Declansarea actiunii civile se face prin manifestarea de vointa a persoanei vatamate de a se constitui parte civila, putand renunta la calitatea sa pe parcursul procesului penal.

4.2. Actiunea civila este accesorie actiunii penale

Aceasta poate fi exercitata numai in cadrul procesului penal, alaturi de actiunea penala. Pozitia de dependenta conduce la exercitarea ei numai fata de inculpat, partea responsabila civilmente si, eventual, mostenitorii sau succesorii lor.

4.3. Actiunea civila nu este individuala

Actiunea civila poate fi indreptata si impotriva altor persoane decat cea care a savarsit infractiunea, asa cum aratam la pct. 4.2.

5. Exercitarea actiunii civile

Actiunea civila parcurge trei etape in desfasurarea procesului penal: declansarea ei, exercitarea si rezolvarea.

Fata de disponibilitatea acesteia, parcurgerea tuturor etapelor nu este obligatorie, partea civila putand renunta (cu exceptiile legale) la exercitarea ei. Fiind accesorie actiunii penale, cand aceasta se stinge, automat se va stinge si actiunea civila.

5.1. Dreptul de optiune

Pentru a se exercita dreptul de optiune, trebuie sa coexiste cele doua cai prin care se pot cere despagubirile civile: a) sa fie declansat procesul penal, implicit actiunea penala pusa in miscare; b) sa existe posibilitatea exercitarii actiunii civile la o instanta civila.

Daca persoana fizica, ce a suferit un prejudiciu material prin savarsirea infractiunii, alege una dintre aceste doua cai de exercitare a actiunii civile si apoi renunta la calea aleasa, ea pierde definitiv dreptul de a mai obtine repararea pe cale judiciara a pagubei produse prin infractiune1. Astfel, dreptul de optiune este irevocabil tocmai pentru a contribui la o buna desfasurare a procesului penal.


Exista si unele exceptii de la regula irevocabilitatii dreptului de optiune, si anume cand persoana care a suferit un prejudiciu material prin infractiune este impiedicata sa-si continue exercitarea actiunii civile in calea pentru care a optat. Daca actiunea civila a fost exercitata din oficiu, parasirea procesului penal poate avea loc cand: a) urmarirea penala sau judecata a fost suspendata; b) s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale; c) instanta a lasat actiunea civila nerezolvata; d) exista mai multe capete de cerere si doar unele au fost solutionate de instanta penala, ulterior putandu-se rezolva celelalte capete de cerere (pretentii) printr-o actiune civila exercitata in fata instantei civile1.

O situatie speciala apare cand persoana care a suferit prejudiciul prin infractiune, dupa ce a pornit actiunea civila in fata instantei civile, paraseste aceasta cale si o exercita in cadrul procesului penal cand: a) actiunea penala a fost pusa in miscare ulterior pornirii actiunii civile in fata instantei civile; b) procesul penal a fost reluat dupa suspendare, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala.

Conform art. 19 alin. ultim, daca s-a pronuntat o hotarare definitiva, parasirea instantei civile nu mai poate avea loc.

5.2. Pornirea actiunii civile

Pornirea actiunii civile se face prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila contra invinuitului sau inculpatului si, eventual, a persoanei responsabile civilmente.

Constituirea de parte civila se face printr-o declaratie data in cursul urmaririi penale sau, in fata instantei, pana la citirea actului de sesizare.

Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acesteia de a participa si in calitate de parte vatamata in aceeasi cauza [art. 15 alin. (3)].

Pentru actiunea civila din cadrul procesului penal nu se percepe taxa de timbru [art. 15 alin. (4)].

5.3. Exercitarea actiunii civile din oficiu

Actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

In toate cazurile in care actiunea civila se exercita din oficiu, instanta de judecata este obligata sa se pronunte cu privire la repararea pagubei. Procurorul,


daca participa la judecata, este obligat sa sustina interesele civile ale persoanelor in cauza, chiar daca nu sunt constituite ca parti civile [art. 18 alin. (2)].

Actiunea civila se poate exercita si de catre succesori. Astfel, art. 21 prevede ca actiunea civila ramane in competenta instantei penale in caz de deces al uneia dintre parti, introducandu-se in cauza mostenitorii acesteia.

5.4. Exercitarea actiunii civile la instanta civila

Potrivit art. 20 alin. (1), „Persoana vatamata constituita parte civila in procesul penal poate sa porneasca actiunea in fata instantei civila, daca instanta penala, prin hotararea ramasa definitiva, a lasat nesolutionata actiunea civila”.

In alin. (2) se arata ca „In cazurile in care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, daca se constata prin probe noi ca paguba si daunele morale nu a fost integral reparate, diferenta poate fi ceruta pe calea unei actiuni la instanta civila”.

Articolul 20 alin. (3) prevede si situatia in care „persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanta civila pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale care s-au nascut ori s-au descoperit dupa pronuntarea hotararii penale de catre prima instanta”.

5.5. Raportul dintre actiunea penala si actiunea civila

Problema raportului dintre actiunea penala si actiunea civila se ridica atunci cand cele doua actiuni sunt exercitate separat si concomitent, intrucat exista pericolul de a se ajunge la hotarari judecatoresti contradictorii. De aceea, se acorda preferinta cauzei penale.

In art. 19 alin. (2), se regaseste regula dupa care penalul tine in loc civilul, si anume judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezol­varea definitiva a cauzei penale. Actiunea penala are intaietate1 fata de actiunea civila, deoarece, pe de o parte, cauza materiala unica a acestora este savarsirea infractiunii, iar pe de alta parte, rezolvarea actiunii civile este conditionata de rezolvarea celei penale in privinta existentei faptei, persoanei care a savarsit-o si vinovatiei acesteia [art. 22 alin. (1)].

6. Rezolvarea actiunii civile in cadrul procesului penal

Instanta penala are patru posibilitati [art. 346 alin. (2), (3) si (4)]: nu acorda despagubiri civile, respingand actiunea civila ca lipsita de temei; admite actiunea civila in total sau in parte; nu solutioneaza actiunea civila; disjunge actiunea civila, pe care o rezolva separat.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact