StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal

Dispozitii generale privind dreptul executarii sanctiunilor penale



Dispozitii generale privind dreptul executarii sanctiunilor penale

Sectiunea I - Consideratii generale

Este o ramura de drept care intruneste o seama de elemente si trasaturi ce-i sunt caracteristice si care-i justifica existenta ca ramura autonoma de drept. Dreptul executional penal are un continut social-politic, el exprimand necesitati de politica penala a statului nostru; el are, mai cu seama, un continut normativ specific si bogat cu ajutorul caruia contribuie in mod substant 555d33f ial la reglementarea adecvata a executarii sanctiunilor penale, dupa cum are scopuri si sarcini proprii.

Dreptul executional penal se poate defini ca o ramura de drept alcatuita dintr-o totalitate de norme juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal, in scopul asigurarii unei influentari educative eficiente a celor care executa pedeapsa, al prevenirii savarsirii de noi infractiuni si al apararii ordinii de drept.



Ca si in cazul altor ramuri de drept este vorba de un obiect propriu de reglementare, de un grup de relatii sociale speciale, anume relatiile sociale care apar in cadrul activitatii de executare a pedepselor principale, a pedepselor complimentare etc. Respectivele relatii apar intre participantii la executarea sanctiunilor penale. La aceste relatii sociale participa anumite organe de stat, cele insarcinate cu executarea sanctiunilor de drept penal, conducerea locului de detinere (in cazul executarii inchisorii) ori organe financiare (in cazul pedepsei amenzii), pe de o parte si persoanele condamnate penale, pe de alta parte.

Rostul normelor de drept executional penal consta in a identifica pe acesti participanti si a prescrie conduita fiecaruia, in raport cu pozitia pe care o au in relatiile de executare a unor pedepse, mai exact de a prescrie obligatiile si drepturile lor.

Dreptul executional penal este un ansamblu de norme juridice speciale, care constituie continutul normativ al acestei ramuri autonome de drept.

Domeniul si conceptele de baza

Relatiile sociale aparute in cadrul activitatii de executare a sanctiunilor penale sunt reglementate prin normele speciale de drept, anume prin norme de drept executional penal, norme prin care se prescrie conduita participantilor la aceste relatii, adica drepturile si obligatiile acestora. Relatiile sociale de executare a sanctiunilor penale devin relatii de drept, devin raporturi juridice, anume raporturi juridice executional penale. Domeniul dreptului executional penal cuprinde ansamblul de norme de drept privind reglementarea relatiilor sociale ce apar in cadrul executarii sanctiunilor de drept penal.

Domeniul dreptului executional penal cuprinde mai multe planuri orizontale :

1)     planul executarii pedepselor principale;

2)     planul executarii pedepselor complimentare;

3)     planul executarii masurilor de siguranta;

4)     planul executarii masurilor educative;

Acestea au anumite limite temporale, fiecare plan are un inceput si un sfarsit.



Inceputul fiecareia este marcat prin inceputul executarii fiecarei pedepse, masuri de siguranta sau masuri educative.

Executarea pedepselor principale incepe indata dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, dar executarea unor pedepse complimentare incepe mai tarziu, dupa executarea pedepselor principale. Terminarea executarii nu este aceiasi la toate sanctiunile penale.

Cuantumul, durata fiecarei actiuni este oarecum diferita; inchisoarea care presupune durata mai mare (luni, ani) se executa intr-o perioada mai lunga, pe cand amenda, confiscarea se executa mai repede.


Sectiunea a II-a - Caracterele dreptului executional penal

Dreptul executional penal, ca ramura de drept, intruneste o seama de trasaturi caracteristice, de caractere proprii, care, la randul lor, dau acestei ramuri de drept o infatisare si contur propriu.

A.     Sistem cuprinzator de norme de drept

Dreptul executional penal constituie dintr-un ansamblu de norme de drept inscrise, in parte, in Codul penal (unele norme generale), dar in cea mai mare parte in Legea nr. 23 din 1969 si in unele legi speciale.

In Codul penal se cuprind unele norme generale de drept executional penal (de ex.: in art. 52 alin. 2 - despre scopul executarii pedepsei; art. 56 - regimul general al executarii pedepsei; art. 57 - regimul de detinere; art. 58 - regimul de munca; art. 59-62 - liberarea conditionata si alte cateva.

In Legea nr. 23 din 1969, in special, se cuprind dispozitii privind executarea fiecarui fel de pedeapsa ori sanctiune penala. Exista dispozitii privind executarea pedepselor principale (inchisoare, amenda) a pedepselor complimentare (interzicerea unor drepturi etc.), a masurilor de siguranta si masurilor educative.

B.     Caracterul autonom

Dreptul executional penal este o ramura autonoma de drept, fiindca obiectul acestei ramuri este propriu si este reglementat, in cea mai mare parte, de norme de drept executional penal.





C. Caracter de drept public

In dreptul executional penal se creaza raporturi de putere, de autoritate si intreaga reglementare executional penala are un caracter autoritar, caracter de drept public. Condamnatul se afla pe o pozitie de subordonare, iar statul prin organe speciale, dispune asupra condamnatului, impunandu-i executarea pedepsei la care a fost condamnat, bineinteles, in anumite limite prevazute de lege.


Scopul si functiile

Executarea pedepselor si a celorlalte sanctiuni penale in legislatia noastra este orientata spre un scop special, anume apararea valorilor sociale, a ordinii de drept etc. prin prevenirea savarsirii de noi infractiuni si reeducarea a celor condamnati.

Prevenirea savarsirii infractiunilor prin executarea sanctiunilor penale se face pe doua cai : una generala, alta speciala.

Atingerea scopului prevenirii de noi infractiuni implica o serie de atributiuni ce revin dreptului executional penal. In primul rand, este necesara elaborarea unor norme de drept clare si eficiente si care sa exprime politica penala a statului in materie de executare a sanctiunilor penale.

In al doilea rand, normele privind executarea sanctiunilor penale se conformeaza principiilor fundamentale ale dreptului executional penal, adica sunt conforme cu principiul legalitatii, principiul umanismului, principiul executarii sanctiunilor in scopul reeducarii celor condamnati.

In al treilea rand, normele de drept executional penal exprima principiul individualizarii executarii sanctiunilor penale.

In al patrulea rand, se adopta si moduri diferite de executare a pedepsei privative de libertate, in regim deschis, adica fara privare de libertate, asa cum este modul executarii pedepsei la locul de munca, largirea modurilor de executare conducand la o mai reala individualizare a pedepsei.

In al cincilea rand, prin normele de drept executional penal se prevad masuri sigure de reintegrare in munca si societate a celor condamnati si liberati definitiv.


Drept executional penal si drept penitenciar



In unele tari europene s-a dezvoltat o ramura mai restransa de drept penal, anume dreptul penitenciar, menit sa reglementeze executarea pedepselor privative de libertate. Aceasta ramura se justifica prin importanta pe care o are executarea pedepsei privative de libertate in sistemul sanctionator, pedeapsa care, se infatiseaza sub diferite forme (recluziune, munca fortata, munca silnica, temnita grea, inchisoare, detentie etc.).

Ceea ce caracterizeaza aceasta ramura de drept este faptul ca ea cuprinde dispozitiile de drept care reglementeaza numai executarea pedepselor privative de libertate. Executarea altor pedepse, cum sunt cele privative de libertate. Executarea altor pedepse, cum sunt cele privative de drepturi ori executarea altor categorii de sanctiuni de drept penal, cum ar fi executarea masurilor educative sau privative de bunuri - nu intra in domeniul sau de reglementare.

Dreptul penitenciar cuprinde atat dispozitiile inscrise in codul penal sau in legi speciale, cat si in dispozitiile inscrise in regulamentele privind executarea pedepselor privative de libertate sau in regulamentele privind organizarea si functionarea inchisorilor.


Sectiunea a III-a - Legaturile cu celelalte ramuri de drept penal

C.     Legatura cu dreptul penal

Dreptul penal este dreptul care prevede cadrul legal al sanctiunilor penale, sistemul de sanctiuni penale, normele generale si speciale de sanctionare.

Dar sanctiunile penale odata aplicate, dupa ramanerea definitiva a hotararilor instantelor, se executa dupa normele de drept executional penal.

D.    Legatura cu dreptul procesual penal

Executarea sanctiunilor penale presupune o anumita procedura penala.

Raporturile de drept executional penal se realizeaza prin raporturi de drept procesual penal, raporturi desfasurate intre parti speciale, organe si subiecti speciali.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact