Elementul material al infractiunii sau latura obiectiva a continutului infractiunii

ELEMENTUL MATERIAL AL INFRACTIUNII SAU LATURA OBIECTIVA A CONTINUTULUI INFRACTIUNII

SECTIUNEA 1

NOTIUNE SI STRUCTURA

Elementul material sau latura obiectiva a continutului infractiunii se refera la totalitatea cerintelor si conditiilor privitoare la existenta faptei penale ca act extern de conduita ilicita ca exprimare obiectiva (fizica) a ilicitului penal.

Elementul material cuprinde in mod necesar trei elemente: un act de conduita interzis (ilicit); o urmare imediata, vatamatoare prin atingerea adusa ordinii de drept penal, deci o vatamare de drept penal; o legatura de determi 424h72e nare (cauzala) intre fapta si urmarea respectiva.

In unele cazuri, cand incriminarile din partea speciala a legii penale prevad cerinte suplimentare pentru configurarea elementului material al infractiunii, cum ar fi cele referitoare la mijloacele savarsirii faptei, conditiile de loc, timp sau alte asemenea, acestea dobandesc si ele statutul de elemente constitutive de continutul infractiunii, fie la nivelul continutului ei de baza, fie la nivelul continutului ei calificat.

SECTIUNEA 2

ACTUL DE CONDUITA INTERZIS SI PRINCIPALELE SALE MODALITATI DE EXPRIMARE

Concept

Actul de conduita ilicit reprezinta principala componenta a elementului material al infractiunii.

In tehnica legislativa penala, actul delictuos este relevat prin asa-numitul "verbum regens", adica prin intermediul verbului sau expresiei verbale care desemneaza actul de conduita interzis de norma penala, (de pilda, luarea unui bun, in cazul infractiunii de furt; uciderea unei persoane, in cazul infractiunii de omor etc.).

Infractiuni comisive si omisive

a. Infractiunile comisive se savarsesc, de regula, prin incalcarea unei dispozitii prohibitive a legii penale; deci a unei norme care interzice savarsirea actului de conduita, pe cand infractiunile omisive, dimpotriva, prin incalcarea unei dispozitii onerative a legii penale, care obliga la facerea unei anumite activitati.

Cu toate acestea, datorita complexitatii relatiilor sociale si ingeniozitatii infractorilor, nu intotdeauna cele doua tipare, prestabilite prin natura dispozitiei legale incriminatorii, concorda perfect si cu faptele penale concrete.

b. Relativ la infractiunile omisive, doctrina italiana a relevat, prin Massari², ca omisiunea nu trebuie considerata ca o pura si simpla 'non facere', ci ca o neexe­cutare a actului comandat de lege, astfel incat omisiunea se poate infatisa foarte bine si printr-o facere in alt scop decat cel urmarit de lege.

A. Cerinte privind locul savarsirii faptei penale

Locul savarsirii infractiunii prezinta semnificatii diferite in teoria si practica dreptului penal.

In ambele ipoteze, fie ca intervine ca element suplimentar al actiunii sau inactiunii care constituie continutul de baza al infractiunii, fie ca intervine ca element de agravare, conditia de loc trebuie prevazuta in mod expres de lege, devenind un element constitutiv sau, dupa caz, agravant al infractiunii.

B. Cerintele privind timpul savarsirii infractiunii

Sunt, insa, si in privinta conditiei de timp situatii de actiuni sau inactiuni umane care fie ca devin socialmente periculoase si atrag ridicarea lor la statutul juridic de infractiuni tocmai datorita derularii lor in anumite conditii specifice de timp, fie impun agravarea raspunderii penale in situatia unor infractiuni pentru a caror existenta nu se cer intrunite anumite conditii de timp.

C.     Cerintele continutului privind modul sau mijloacele de savarsire a infractiunii

Exista insa si situatii in care comiterea actiunii care releva elementul material al infractiunii nu este suficienta pentru a atribui faptei respective gradul de pericol social abstract necesar pentru incriminarea si sanctionarea penala a acelei fapte decat daca aceasta este comisa prin utilizarea unor mijloace de natura a-i imprima pericolul social necesar calificarii sale ca infractiune.

In cele mai multa cazuri, insa, legiuitorul a creat din cerinta expresa privind mijloacele folosite de infractor elemente de agravare a infractiunii.

D. Functiile cerintelor suplimentare atasate elementului material al infractiunii:

- contribuie la constituirea infractiunii, devenind elemente constitutive ale acesteia, la nivelul continutului de baza.

- pot institui agravante sau atenuante obligatorii cu caracter general sau special

-reprezinta elemente de natura a servi la justa individualizare a raspunderii penale a faptuitorului si la sanctionarea corecta a acestuia.  

SECTIUNEA 3

ATINGEREA ADUSA ORDINII DE DREPT PENAL (VATAMAREA DE DREPT PENAL)

Concept si modalitate

In afara actului de conduita interzis, latura obiectiva mai contine in structura sa si un al doilea element obiectiv fara de care infractiunea nu poate fi conceputa, anume , o atingere adusa ordinii de drept, deci o vatamare de drept penal care mai este denumita urmare socialmente periculoasa sau urmare imediata.

Aceasta a doua componenta a laturii obiective a infractiunii se refera la aptitudinea faptei penale de a aduce atingere valorilor care constituie ordinea de drept penal, fie prin lezare lor directa (ca de pilda, in cazurile infractiunilor contra vietii sau proprietatii), fie prin punerea in pericol a unor relatii destinate asigurarii unor valori sociale (ca in cazul infractiunilor privind circulatia rutiera etc.).

Infractiuni formale si materiale

Una dintre principalele consecinte ale distinctiei dintre cele doua modalitati sus-amintite de realizare a urmarii imediate o constituie impartirea care a fost acceptata in teoria dreptului penal si practica judiciara pe baza acestui criteriu intre asa-zisele infractiuni materiale si infractiuni formale, de atitudine ori de pericol.

SECTIUNEA 4

LEGATURA CAUZALA SAU LEGATURA DE DETERMINARE

Generalitati

Spre deosebire de actul de conduita interzis si urmarea imediata de rezultat, care, prin insasi natura lor, capata o forma de manifestare materiala, legatura de determi 424h72e nare ce trebuie sa existe intre act si orice urmare imediata, desi se exprima in plan obiectiv (si, din acest punct de vedere, apartine laturii obiective a infractiunii), nu are si nu poate avea - ca relatie - o existenta materiala distincta si corporala.

Cu toate acestea, in cazul tuturor infractiunilor pentru a caror existenta legea prevede cerinta producerii unor anume rezultate materiale, latura obiectiva include, printre elementele sale constitutive, si relatia de determinare care trebuie sa existe intre actul de conduita interzis, pe de o parte, si urmarea imediata, specifica acelei infractiuni, pe de alta parte.

Prin traditie, legatura de determi 424h72e nare poarta in doctrina judiciara denumirea de 'legatura de cauzalitate'.

2. Teorii privitoare la raporturile de cauzalitate:

1). Teoriile clasice

Teoriile clasice s-au impartit in doua curente:

A.'teza monista':

- teoria cauzei eficiente

-teoria cauzei preponderente

-teoria cauzei proxime

-teoria cauzei adecvate sau tipice

B.'teza pluralista' :

-teoria conditiei "sine qua non"sau a echivalentei conditiilor cu cauzele.

2) Teorii moderne asupra cauzalitatii:

- teoria cauzalitatii necesare.

- teoria posibilitatii reale

- teoria conditiei necesare

- teoria conform careia problema legaturii cauzale nu poate fi rezolvata corect decat tinandu-se seama de specificul actului de conduita interzis, ca manifestare obiectiv-subiectiva, adica luandu-se in considerare si procesele psihice ale autorului.

3. Orientari metodologice pentru stabilirea legaturii de cauzalitate     Examinarea atenta a problematicii cauzalitatii - atat de variat abordata de unii autori - conduce la cateva observatii cu caracter general, care prezinta un mare interes in formularea unei conceptii si metodologii clare in materie.

Bibliografie selectiva:

G. Stefani et G. Levasseur, op. cit., p. 179

Curs de drept penal al PRP - Partea Generala, Bucuresti, 1963

Raspunderea in dreptul civil sovietic, 1956, pp. 251 si urm.

Principii de drept, Bucuresti, 1958, pp. 543 si urm.

Reforme du Code Pénal, observation et commentaires des membres de la Faculté de Omit et de I.U.C.L, au sujet du 'Raport sur les principales orientations de la reforme de la Commision de Revision du Cod Pénal", Université catholique de Louvain, Document de travail nr. 12/1982.