StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Participarea succesorilor in procesul penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Participarea succesorilor in procesul penal



PARTICIPAREA SUCCESORILOR IN PROCESUL PENAL



1. Notiune si caracterizare


Dupa cum am mentionat in primul capitol al lucrarii noastre, in desfasurarea procesului penal pot sa participe si alte persoane in locul subiectilor procesuali principali denumiti parti. Succesorii sunt unii dintre acestia si ei devin subiecti ai procesului penal, cu pozitii procesuale diferite. “Per a contrario”, un martor sau un expert nu poate fi reprezentat prin succesorii sai la un proces penal, calitatea sa procesuala fiind una ce are in consideratie cunostintele personale speciale ale acestora.

Astfel, in caz de deces al vreunei parti din procesul penal, daca procesul continua sa se desfasoare, in locul partii decedate pot fi introdusi urmasii sai legitimi. 929f55j Unii autori[1] considera ca aceasta inlocuire prin succesori nu poate avea loc in ceea ce priveste latura penala a procesului penal, deoarece unul din subiectii raportului de drept procesual penal este statul, care este nepieritor, iar moartea inculpatului stinge acest raport in ceea ce priveste latura penala a procesului, raspunderea penala stiindu-se ca este “intuitu personae”. In aceeasi ordine de idei, dreptul de a participa in procesul penal pe care il are persoana vatamata se stinge, de asemenea, prin decesul acesteia, fiind un drept personal si individual al celui vatamat prin infractiune.



Succesorii sunt parti in procesul penal, iar nu substituiti procesuali sau reprezentanti, intrucat ei nu valorifica drepturile antecesorilor, ci isi valoridica drepturile lor, deoarece antecesorii, prin deces, desfiintare sau dizolvare, au incetat sa mai fie subiecti de drept[2] (nefiind deci posibila substituirea sau reprezentarea lor).

Inlocuirea partilor prin succesori este insa intotdeauna posibila in latura civila a procesului penal, oricare ar fi partea care a decedat (art. 21 Cod Procedura Penala). In procesul penal, in exercitarea actiunii civile pot interveni, potrivit dispozitiilor legale, succesorii persoanei fizice sau juridice[3].

Acestea fiind regulile generale ale participarii succesorilor in procesul penal, in continuare vom incerca sa caracterizam situatia partilor in procesul penal si modul particular in care pot interveni succesorii fiecareia dintre acestea in procesul penal.

In caz de deces al invinuitului sau inculpatului, succesorii acestuia vor fi introdusi in procesul penal daca la data decesului fusese pusa in miscare actiunea civila in cadrul procesului penal. In caz contrar, succesorii faptuitorului nu vor putea fi trasi la raspundere decat pe calea unei actiuni separate incepute la o instanta civila. In acest sens, intr-o speta[4] s-a stabilit ca instanta nu poate introduce in cauza mostenitorii unuia dintre faptuitori, pentru care organul de urmarire a incetat urmarirea datorita decesului acestuia.

Cand o fapta penala a fost savarsita de mai multi participanti, iar unul sau unii dintre ei au decedat mai inainte ca sa se fi pornit procesul penal pentru acea fapta, succesorii celui sau celor decedati vor putea fi introdusi in procesul penal ca raspunzatori civilmente in baza solidaritatii civile intre participantii la aceeasi fapta.

Am afirmat mai sus ca succesorii pot inlocui partile numai daca procesul penal nu a trecut in alta faza a sa. Pe de alta parte, totusi, cand persoana decedata este subiectul pasiv al faptei persoane (victima), iar decesul acesteia s-a produs inainte de punerea in miscare a actiunii civile, succesorii sai pot sa porneasca ei insisi aceasta actiune.

De asemenea, in caz de deces al persoanei responabile civilmente, fie inainte, fie ulterior introducerii sale in procesul penal, vor fi chemati sa participe la proces succesorii sai.

Pentru a intelege mai bine notiunea de succesori, consideram ca o scurta incursiune in notiunile de succesori din dreptul civil ar fi utile in acest context, pentru caracterizarea succesorilor ca participanti in procesul penal. In acest sens, mentionam ca in categoria de “succesori” pe care o analizam intra atat succesorii legali, cat si cei testamentari, in temeiul certificatului de mostenitor eliberat de notarul public. Daca problema mostenitorilor testamentari este clara (fiind necesara instituirea in favoarea acestora de catre defunct a unui legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular), institutia mostenitorilor legali intampina anumite discutii in doctrina cat si in practica. De aceea, in cele ce urmeaza vom analiza conditiile cerute de lege pentru a succede si apoi principiile legale ale devolutiunii legale a succesiun

Conditiile dreptului de succesiune legala

Sub titlul “Despre calitatile cerute pentru a succede”, Codul Civil, in art. 654-658, prevede doua conditii, una pozitiva si una negativa, pe care trebuie sa le intruneasca o persoana pentru a putea mosteni: sa aiba capacitate succesorala si sa nu fie nedemna de a mosteni. La aceste doua conditii, in literatura de specialitate se mai adauga una, si anume vocatia (chemarea) la mostenire.

Art. 654 Cod Civil dispune ca “pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”. De aici rezulta ca orice persoana care exista in momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, respectiv capacitatea de a mosteni.

Cu toate acestea, pentru ca o persoana sa aiba dreptul de a culege, in tot sau in parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, existenta capacitatii succesorale nu este suficienta, ci mai este necesar ca persoana ce pretinde mostenirea sa aiba chemare la mostenire, fie in virtutea legii, fie in virtutea testamentului lasat de defunct[5].

Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului, in anumite limite, inclusiv rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor si statului. Vocatia succesorala testamentara poate sa apartina, in principiu, oricarei persoane cu capacitatea succesorala.

Notiunea de vocatie la mostenire are un dublu inteles. In sensul ei general, ea desemneaza vocatia potentiala, eventuala a unor persoane de a culege mostenirea lasata de alta persoana. In sensul ei concret, vocatia desemneaza acele persoane care vor culege in mod concret mostenirea lasata de defunct. Deci, vocatia succesorala concreta presupune doua conditii: una pozitiva, respectiv vocatia succesorala generala si una negativa, aceea ca persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire de un alt succesibil, chemat de lege in rang preferabil, sau de un legatar.

In dreptul romanesc au vocatie succesorala rudele in linie dreapta, descendenta si ascendenta, in mod nelimitat in grad, precum si rudele in linie colaterala pana la gradul al IV-lea inclusiv. Aceasta vocatie este numai potentiala, pentru stabilirea ordinii de referinta intre rudele defunctului cu vocatie generala, legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de mostenitori si gradul de rudenie.

In sfarsit, pentru ca o persoana sa vina la mostenire nu este suficient sa aiba vocatie succesorala generala si concreta, fiind necesar sa indeplineasca o conditie negativa, si anume sa nu fie nedemna de a mosteni.

Nedemnitatea succesorala este decaderea mostenitorului legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva, deoarece s-a facut vinovat de o fapta grava fata de cel care lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia. Nedemnitatea reprezinta o sanctiune civila care se aplica numai in cazul savarsirii faptelor expres si limitativ prevazute de lege. De asemenea, nedemnitatea opereaza de drept, cel care lasa mostenirea neputand inlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasa mostenirea va putea totusi sa-l gratifice pe nedemn. In sfarsit, sanctiunea nedemnitatii fiind prevazuta pentru fapte savarsite cu vinovatie, mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamant.

Art. 65 Cod Civil prevede trei cazuri de nedemnitate:

T    atentatul la viata celui care lasa mostenirea, respectiv omorul sau tentativa de omor savarsite asupra celui a carui mostenire este vorba, constatate prin hotarare penala de condamnare definitiva;



T    acuzatia capitala calomnioasa, care nu mai opereaza in dreptul roman datorita abolirii pedepsei cu moartea;

T    nedenuntarea omorului a carui victima a cazut cel care lasa mostenirea.

Asadar, in puterea legii, mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a mosteni. Desfiintarea titlului de mostenitor se produce din momentul deschiderii mostenirii, indiferent de momentul savarsirii faptei care atrage nedemnitatea. In consecinta, hotararea instantei prin care se constata nedemnitatea, si care poate fi pronuntata numai dupa deschiderea mostenirii, opereaza retroactiv, avand un caracter declarativ iar nu constitutiv.

Nedemnitatea produce efecte si asupra copiilor nedemnului, intr-o oarecare masura, intrucat acestia pot veni la succesiunea autorului tatalui lor, dar numai in nume propriu, nu si prin reprezentare. Acest efect al nedemnitatii nu se intinde si asupra descendentilor subsecventi ai nedemnului.

Principiile generale ale devolutiunii legale a succesiunii

In temeiul legii, sunt chemate la mostenire rudele defunctului, iar alaturi de ele sotul supravietuitor, iar, in lipsa lor, daca defunctul nu a dispus nici prin testament de bunurile mostenirii, statul.

Vocatia concreta rudelor defunctului de a culege mostenirea este determinata pe baza a trei principii de baza[6]:

principiul chemarii la mostenire in ordinea claselor de mostenitori;

Codul Civil, in art. 659 si art. 669-675, stabileste patru clase de mostenitori legali: clasa I – clasa descendentilor in linie directa ai defunctului, fara limita in timp; clasa a II-a – a ascendentilor privilegiati (parintii defunctului) si colateralilor privilegiati (fratii si surorile defunctului si descendentii acestora pana la gradul al IV-lea inclusiv); clasa a III-a – clasa ascendentilor ordinari, fara limita in grad si clasa a IV-a – clasa colateralilor ordinari pana la gradul al IV-lea inclusiv.

Ca principiu, existenta unei rude dintr-o clasa mai apropiata, exclude venirea la mostenire a rudelor din clasele subsecvente. Aceasta este posibila numai in ipoteza exheredarii totale prin testament a mostenitorilor dintr-o clasa preferata, care culeg totusi rezerva succesorala.

principiul proximitatii gradului de rudenie intre mostenitorii din aceeasi clasa;

Potrivit acestui principiu, in cadrul aceleiasi clase, rudele mai apropiate inlatura de la mostenire pe cele mai indepartate in grad (“proximior excludit remotiorem”).

De la acest principiu exista doua exceptii: in cadrul clasei a II-a, parintii defunctului nu inlatura de la mostenire fratii sau surorile defunctului si nici descendentii lor, ci ei vin impreuna la mostenire, primind anumite cote stabilite de lege, precum si reprezentarea succesorala.

principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad chemate la mostenire;

Potrivit acestui principiu, daca rudele din clasa chemata la mostenire sunt de acelasi grad, ele impart mostenirea in parti egale.

Si de la acest principiu legea prevede doua exceptii: impartirea pe tulpini a mostenirii in cazul venirii la mostenire a rudelor de acelasi grad prin reprezentare succesorala si impartirea pe linii, daca la mostenire vin doi sau mai multi colaterali privilegiati proveniti din parinti diferiti sau descendentii acestora.

In ceea ce priveste reprezentarea succesorala, aceasta este un beneficiu al legii, in virtutea caruia un mostenitor legal de grad mai indepartat, numit reprezentant, urca in gradul, locul si drepturile ascendentului sau, numit reprezentat, care este decedat la deschiderea mostenirii, pentru a culege partea care s-ar fi cuvenit acestuia din mostenire daca s-ar mai fi aflat in viata[7].

Utilitatea reprezentarii, institutie reglementata de art. 664-668 Cod Civil, consta in faptul ca, prin efectele pe care le produce, inlatura unele consecinte injuste ale principiului proximitatii gradului de rudenie si ale principiului egalitatii intre rudele de acelasi grad.

Reprezentarea este admisa in privinta descendentilor copiilor defunctului si a descendentilor din frati si surori, dar numai cu respectarea a trei conditii, si anume: cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii; locul celui reprezentat sa fie un loc util, respectiv daca ar fi fost in viata la data deschiderii mostenirii sa fi avut vocatie concreta de a mosteni si, in al treilea rand, reprezentantul sa indeplineasca toate conditiile necesare pentru a culege mostenirea lasata de defunct, respectiv sa aiba capacitate succesorala, sa aiba vocatie succesorala proprie la mostenirea lasata de defunct si sa nu fie nedemn fata de defunct, sa nu fi renuntat la mostenirea acestuia si sa nu fi fost exheredat de acesta.

Daca conditiile aratate sunt indeplinite, mostenirea opereaza in toate cazurile, la infinit, de drept si imperativ, ceea ce inseamna ca regulile reprezentarii succesorale nu pot fi modificate in nici un fel prin vointa defunctului. Daca reprezentarea este admisa, atunci impartirea se face pe tulpini. Aceasta inseamna ca reprezentatii unei persoane, indiferent de numarul lor, vor lua din mostenire numai partea care i s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat daca ar mai fi fost in viata la data deschiderii mostenir

Alaturi de rude, legea recunoaste drepturi succesorale distincte sotului supravietuitor, in concurs cu oricare dintre cele trei clase de mostenitori legali. In toate cazurile, stabilirea cotei care se cuvine sotului supravietuitor se face cu intaietate fata de stabilirea cotelor mostenitorilor cu care concureaza, micsorand partea care se cuvine acestora din urma.

In afara de partea sa succesorala, Legea nr. 319/1944 recunoaste sotului, cu conditia sa nu vina in concurs cu descendentii defunctului, iar acesta sa nu fi dispus astfel prin testament de aceste bunuri, de mobilele si obiectele care fac parte din gospodaria casnica, precum si de darurile de nunta. De asemenea, din momentul deschiderii mostenirii si indiferent de mostenitorii cu care vine in concurs, sotul supravietuitor are un drept de abitatie asupra casei in care a locuit, daca aceasta face parte din mostenire si nu are o alta locuinta proprie.





In lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile care constituie succesiunea sunt culese de stat, in virtutea unui drept de mostenire legala cu caracter special.

Totusi, analiza de mai sus se refera la situatia succesorilor unei persoane fizice, dar in latura civila a procesului penal, ca parte civila sau parte responsabila civilmente poate sa se constituie si o persoana juridica

Despre succesiune, in cazul persoanelor juridice se poate vorbi in urmatoarele situatii:

- reorganizarea judiciara, care se face (in cazul societatilor comerciale[8]) intr-una dintre formele si cu respectarea conditiilor prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata (art. 153, 174 si 175) si Decretul nr. 31/1954 (art. 41-50);

- dizolvare; societatile comerciale pot fi dizolvate in urmatoarele situatii: la expirarea termenului pana la care a fost legal constituita societatea, realizarea sau constatarea irealizabilitatii obiectului societatii, prin hotararea adunarii generale, prin faliment sau prin reducerea capitalului social sub limita minima prevazuta de lege; pe de alta parte, societatile comerciale se pot dizolva si in situatii specifice fiecarei forme societare de organizare[9];

desfiintare a persoanei juridice.

Motivele desfiintarii persoanei juridice pot fi variate, dupa cum sunt variate si diferitele categorii si tipuri de persoane juridice. Nici un act normativ nu reglementeaza explicit sfarsitul capacitatii de folosinta a persoanei juridice. Acesta se deduce din legatura indisolubila dintre capacitatea de folosinta si calitatea de subiect de drept. In momentul in care persoana juridica pierde calitatea de subiect de drept, ea pierde si capacitatea juridica. Actele normative ce reglementeaza regimul juridic al diverselor categorii de persoane juridice prevad parcurgerea etapelor lichidarii inainte de pierderea personalitatii juridice prin desfiintare. Procesul de lichidare a persoanei juridice este condus de lichidatori, numiti de catre organele de conducere sau de decizie ale persoanei juridice, iar pe parcursul intregului proces, acestia vor decide in privinta tuturor aspectelor importante privitoare le persoana juridica.

In oricare dintre aceste situatii este valabila aplicarea prevederilor art. 21 Cod Procedura Penala care stabileste ca “daca una din parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a acesteia, se introduce in cauza unitatea succesoare in drepturi, iar in caz de desfiintare sau de dizolvare se introduc in cauza lichidatorii”. Aceste din urma situatii reprezinta o alta modalitate de transmitere a calitatii procesuale.


2. Cazuri in care succesorii pot interveni in procesul penal


Dupa cum am mentionat mai devreme, regula privind succesorii in procesul penal este prevazuta in art. 21 Cod Procedura Penala, conform caruia inlocuirea partilor prin succesori este insa intotdeauna posibila in latura civila a procesului penal, oricare ar fi partea care a decedat. In acest context, putem mentiona urmatoarele cazuri in care succesorii pot interveni in procesul penal:

actiunea civila ramane in competenta instantei penale in caz de deces a unei parti, introducandu-se in cauza mostenitorii acesteia (art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala);

succesorii inculpatului, ai partii civile si cei ai partii responsabile civilmente pot declara apelul, dar numai in ceea ce priveste latura civila a procesului penal (art. 362 Cod Procedura Penala);

succesorii inculpatului, ai partii civile si cei ai partii responsabile civilmente pot declara recursul, in aceleasi conditii ca la declararea apelului (art. 3852 Cod Procedura Penala);

pot cere revizuirea sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar dupa moartea acestuia (art. 396 lit. b Cod Procedura Penala);

recursul in anulare in favoarea celui condamnat poate fi declarat oricand, chiar dupa moartea acestuia, cu privire la latura penala, iar cu privire la latura civila, numai daca solutionarea acesteia se rasfrange asupra laturii penale (art. 411 alin 1 Cod Procedura Penala);

cererea de reabilitare judecatoreasca se face de condamnat, iar dupa moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate; sotul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornita anterior decesului (art. 495 alin. 1 Cod Procedura Penala).

Astfel, intr-o speta[10], inculpatii au fost condamnati pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala prevazuta de art. 181 Cod Penal si obligati la despagubiri in favoarea celor doua parti vatamate constituite ca parti civile. Apelul partii civile care a decedat dupa declararea apelului si inainte de judecare a fost solutionat fara introducerea in cauza a succesorilor acestuia. In aceasta situatie, succesorii partii civile decedate au introdus apel la Curtea de Apel Suceava, motivandu-si cererea astfel: partea civila a declarat apel la 28.12.1988, a decedat la data de 23.02.1999, iar instanta de apel a fost incunostiintata despre deces la data de 23.02.1999 (intocmai data decesului acesteia). Judecata, insa, a fost amanata pentru 23.03.1999, cand s-a solutionat apelul, fara citarea succesorilor, asa cum prevede art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala. Judecand apelul partii civile decedate in lipsa si fara citarea succesorilor sai, instanta a pronuntat o decizie lovita de nulitate care a produs, evident, o vatamare a acestora, care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului. In consecinta, recursurile declarate de mostenitori au fost considerate ca fiind fondate, fiind admise cu trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelului.


3. Pozitie procesuala


Sub aspect procesual, succesiunea poate constitui o imprejurare de transmitere atat activa, cat si pasiva a calitatii procesuale. De exemplu, in cazul succesorilor partii civile opereaza o “translatio activa”, iar in cazul celor ai inculpatului ori partii responsabile civilmente o “translatio pasiva”.[11] Succesorii vor lua locul partilor decedate sau desfiintate si vor deveni ei parti, atat succesorii partii civile (care vor cere repararea prejudiciului cauzat prin infractiune), cat si succesorii inculpatului decedat, ai partii responsabile civilmente decedata sau desfiintata, impotriva carora va fi exercitata actiunea civila.



Prin decesul partii si prin incunostiintarea organului judiciar instrumentator ar fazei in care se afla procesul (organ de cercetare penala sau parchet in faza urmaririi penale sau instanta judecatoreasca in faza judecatii), succesorii devin subiecti procesuali principali in latura civila a procesului penal si sunt considerati parti prin succesiune. Ei au aceleasi prerogative si facultati procesuale pe care le avea si partea decedata.

Succesorii reiau procedura asa cum se gasea aceasta in momentul introducerii lor in cauza. Ei nu pot cere insa motivat repetarea sau refacerea unor acte care au fost efectuate inainte de decesul partii pe care o inlocuiesc, dar in absenta acesteia.

In literatura juridica[12] s-a afirmat ca exista doua ipoteze in cazul participarii succesorilor in cadrul procesului penal: in una succesorii exercita actiunea civila “jure proprio”, iar in cealalta “jure hereditatis”.

Intre succesorii aceleiasi parti decedate exista intotdeauna, activ si pasiv, solidaritate procesula. Daca persoana decedata facea parte dintr-un litisconsortiu, va exista solidaritate procesuala si intre succesorii partii decedate si ceilalti componenti ai consortiului procesual respectiv.

Ca o ultima precizare, trebuie sa afirmam ca, la randul lor, succesorii pot fi reprezentati si pot conveni ca unul sau unii dintre acestia sa-i reprezinte in cursul actelor procesuale penale.





[1] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 92.

[2] Vasile Pavaleanu – “Drept procesual penal. Partea generala”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 85.

[3] Ion Neagu, op. cit., pag. 75.

[4] T.S., s. pen., dec. nr. 2802/1969, in R.R.D. nr. 1/1970, pag. 182.


[5] Marin Popa – “Drept civil. Succesiuni”, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, pag. 24.

[6] Francisc Deak – “Tratat de drept succesoral”, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, pag. 36.

[7] Maria Ileana Mutiu – “Drept civil. Succesiuni”, Imprimeria de Vest, Oradea, 1997, pag. 37.


[8] Ne referim ca generaliare a persoanelor juridice la societatile comerciale, deoarece reorganizarea asociatiilor cu scop nepatrimonial nu era reglementata prin Legea nr. 21/1924, in aceste conditii aplicandu-se reglementarile generale privind comasarea si divizarea persoanelor juridice. Nici O.G. nr. 26/2000 nu reglementeaza reorganizarea asociatiilor cu scop nepatrimonial sau a fundatiilor. Art. 54 din O.G. nr. 26/2000 stabileste ca asociatiile si fundatiile se dizolva de drept, prin hotararea judecatoriei sau a tribunalului, sau prin hotararea adunarii generale. Fundatiile se dizolva de drept sau prin hotararea judecatoriei. Asociatia isi poate inceta existenta in urma hotararii adunarii generale. De drept, asociatiile si isi pierd personalitatea juridica prin: expirarea termenului pentru care a fost constituita asociatia; realizarea scopului social; cand scopul social nu poate fi realizat; lichidarea asociatiei; cand organele de conducere si administrare nu pot fi constituite conform statutului; cand numarul asociatilor scade sub limita stabilita prin statut sau prin lege. Prin judecata, asociatiile si fundatiile isi pierd personalitatea juridica in urmatoarele conditii: cand scopul sau actiunea asociatiei devin ilicite, contrare bunelor moravuri sau ordinii publice; cand asociatia urmareste un alt scop decat cel pentru care a fost autorizata si constituita.

[9] De exemplu, societatile in comandita simpla se dizolva prin incapacitatea, excluderea, retragerea, falimentul sau moartea singurului comanditat (in lipsa unei clauze de continuare cu mostenitorii acestuia).

[10] C.A. Suceava, s. pen., dec. nr. 631/1999, in R.D.P. nr. 3/2000, pag. 160.

[11] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 143.

[12] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 70.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact