StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » istoria dreptului
Trimite articolul prin email Obiectul cursului „introducere in istoria statului si dreptului” : Istoria dreptului Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Obiectul cursului „introducere in istoria statului si dreptului”



OBIECTUL CURSULUI „INTRODUCERE IN ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI”


Studiul istoriei dreptului romanesc in cadrul disciplinei Introducere in istoria statului si dreptului reprezinta o prioritate. Mai intai, pentru ca este vorba de istoria noastra, de problema fundamentala reprezentata de etnogeneza poporului roman si, in acest cadru, a dreptului, ca fenomen de suprastructura (viata social economica in strinsa interdependenta cu cea politica). In al doilea rand, fara a cunoaste evolutia istorica a institutiilor de drept nu pot fi intelese in toata plenitudinea si temeinicia lor aceste institutii. In al treilea rand, studiul is 959h79j toriei dreptului romanesc releva in mare masura specificul national al acestui drept, acea „nota cu precadere”, cum spunea Calinescu in eseul Specificul national.




Cercetarea istoriei presupune folosirea atat a metodei istorice, cat si a metodei comparate.

In stiinta juridica, cuvantul DREPT cunoaste mai multe intelesuri.

1. In primul rand, el exprima facultatea unei persoane (subiect) de a savarsi un act care sa fie recunoscut sau sa nu fie interzis de lege. De aceea, cu acest sens, el se numeste Drept subiectiv. In acest caz, legea ocroteste actul impotriva acelora care se opun exercitarii lui prin sanctiuni externe si reale.

2. Al doilea sens exprima totalitatea regulilor juridice care asigura exercitiul drepturilor subiective. In acest inteles, Dreptul este definit ca ansamblul legislatiei si se numeste Drept obiectiv (general), structurat pe categorii si diviziuni: civil, penal, comercial etc.

3. Cel de-al treilea sens priveste stiinta Dreptului. Din vechime insa, aceasta a fost socotita o arta, o adevarata vocatie; celebrii jurisconsulti romani Celsius si Ulpian au numit-o sugestiv ars aequi et boni (arta echitatii si binelui).

Plecand de la faptul ca ambele au ca obiect raporturile dintre oameni, pentru a armoniza interesele individuale cu interesul general, Morala si Dreptul sunt inrudite. Cea dintai este insa abstracta si idealista, tinand de constiinta umana – un factor launtric deci, implicand sanctiuni emotionale –, in timp ce Dreptul este practic si realist, deci pozitiv, stabilind norme juridice obligatorii impuse prin sanctiuni externe si reale. „Inteleptii timpurilor vechi”, ca si cei din epoca moderna au comentat si acceptat existenta unui drept natural.

Fiecare domeniu, stiinta, societate isi are istoria sa. De aceea, studierea si cunoasterea sunt pentru practicanti o obligatie, o necesitate. Pentru argumentarea unei solutii sau apararea unei cauze, juristul este tributar incursiunii in istorie pentru a-si culege si mai ales a-si fundamenta explicatiile logice; practica anterioara generatiilor de juristi constituie un izvor important al deciziilor actuale. In consecinta, insusirea de cunostinte din istoria dreptului nu constituie doar o problema de cultura generala, cu care trebuie sa fie dotat orice intelectual, ci una de competenta profesionala.

Izvoarele Dreptului. Teoreticienii acestei stiinte au identificat ca izvoare principale ale Dreptului: obiceiul, legea, doctrina si jurisprudenta.

1. Obiceiul (datinile juridice). Acesta constituie dreptul consuetudinar sau cutumiar, constand intr-o suma de reguli de conduita nescrise, formate prin repetarea indelungata a unor practici generale, regionale sau locale. Obiceiul a jucat un mare rol la toate popoarele aflate in primele faze ale dezvoltarii lor juridice (in Franta, pana la redactarea oficiala a obiceiurilor, in secolul al XVI-lea, „la coutume” a reprezentat principalul izvor de drept, ca si la romani de altfel, pana in secol al XVII-lea).

2. Legea. Evoluand, societatea a simtit nevoia, intr-o prima etapa, a unificarii, armonizarii si codificarii obiceiurilor, transformarea lor in legi, prin adunarea si sanctionarea lor in forma scrisa, in colectii generale numite Coduri.

Conceptul de lege prezinta doua acceptiuni: in sens larg, ea desemneaza orice act normativ emis de un organ de stat imputernicit sa emita astfel de acte, conform unei proceduri prestabilite; in sens strict, trebuie intelese numai actele normative emise de Parlament.

3. Doctrina si jurisprudenta sunt considerate izvoare secundare. Doctrina rezulta din lucrarile unor juristi ilustri, care explica si comenteaza regulile juridice, expun teoriile de Drept, conceptiile lor in problemele juridice controversate. Jurisprudenta se defineste ca totalitatea solutiilor date de instantele de judecata de toate gradele in spetele judecate. Incepand din antichitate si pana in epoca moderna, istoria dreptului ofera exemple celebre de jurisprudenta.

Periodizarea istoriei dreptului romanesc

Dreptul monarhiei dacice: perioada delimitata de formarea statului geto-dac centralizat si cucerirea Daciei de catre romani (106).

Dualismul juridic in Dacia romana



Dreptul feudal: a) etapa faramitarii feudale, delimitata de retragetrea aureliana si formarea statelor romanesti centralizate, in care procesul de formare a Legii tarii (Jus Valachicum – vechiul drept cutumiar – agrar), s-a derulat; b) etapa monarhiei centralizate, delimitata de formarea statelor romanesti si Revolutia din anul 1821, in care se finalizeaza dreptul cutumiar roman (Jus Valachicum) si apar primele legi scrise.

Dreptul capitalist, care cuprinde perioada revolutiilor burgheze din anii 1821 si 1848, formarea statului modern roman, statului national unitar roman, perioada interbelica si cea postbelica pana in anul 1947.

Dreptul socialist (dictatura comunista), care cuprinde perioada 30 decembrie 1947 – 22 decembrie 1989.

6. Dreptul de tranzitie, dupa 22 decembrie 1989 – octombrie 2003 (revizuirea Constitutiei adoptate in 8 decembrie 1991).

Trecutul, prezentul poporului roman, constiinta sa morala, politica si juridica, institutiile aferente acestora, din cele mai vechi timpuri si pana astazi, ca baza a prefigurarii viitorului constituie esenta cursului Introducere in istoria statului si dreptului.

Istoria omenirii are o varsta matusalemica. Chinezii din Antichitate considerau aparitia cerului, pamantului, a fiintelor cu 594000 de ani in urma. Babilonienii evaluau la 1680000 de ani durata formarii primelor grupari sociale, iar egiptenii isi mentionau o viata nomada inainte e stabilirea lor in valea Nilului. In mileniul al IV-lea a.Chr. au aparut primele formatiuni statale; cele mai vechi state s-au dezvoltat pe vaile marilor fluvii, Nilul, Tigrul, Eufratul, Indus, Gange, Huan-Ho etc., sub forma despotiilor orientale, apoi sub forma statelor sclavagiste clasice (Atena, Roma etc.). Proprietatea de comunitate asupra pamantului de catre obstile satesti, apoi proprietatea privata au determinat o suprastructura sociala si politica mereu in transformare care a necesitat reguli si moralitate ce s-au materializat in legi, institutii, forme de stat si de egimuri politice.

a)      Egiptul Antic

In mileniul al IV-lea, in regiunea vaii Nilului prin contopirea nomelor (formatiuni prestatale) au luat fiinta statul egiptean de nord (de jos) si statul egiptean de sud (de sus). In statul egiptean de nord regalitatea a infrant rezistenta aristocratiei gentilico-tribale si a nomelor in timp ce in statul egiptean de sus regalitatea a vut nevoie sa se impuna de sprijinul dinastiei din nord. Convulsiunile interne si invaziile din rasarit au dus la prabusirea statului egiptean de nord in timp ce Egiptul de Sus a reusit sa-i invinga pe invadatori, iar regele Menes (3000 a. Chr.) sa unifice cele doua regate. Cele patru secole care au urmat au transformat statul egiptean centralizat intr-o despotie orientala in care conducerea statului era asigurata de faraon, care era ajutat de un consiliu de guvernare; administratia statului era organizata pe mari diviziuni administrative corespunzand celor 24 de provincii, fiecare conduse de reprezentanti ai regelui, de functionari, supusi unei severe discipline de o justitie care era prezidata de guvernator (cel mai inalt dregator), asistat de notabilitati. Puterea centrala a adus la ascultare aristocratia funciara si cea oraseneasca si cu multe eforturi puterea sacerdotala, faraonul fiind recunoscut ca fiu al zeului Ra. Avand la baza cultul, regalitatea a transformat clerul intr-o oligarhie puternica, ea devenind un adevarat stat in stat. Templele au primit de la faraon intinse latifundii, scutiri de dari si impozite, donatii, vase de navigat, functii in stat etc. Functionarii superior ocupa cu timpul slujbele in mod ereditar, devin proprietari de pamant, in timp ce justitia regala este inlpcuita cu cea a proprietarilor de pamant. Puterea Egiptului a alternat intre stralucire si decadere datorita atat frimantarilor interne (casta preotilor, cadrele superioare ale armatei, miscarile sociale), cat si a presiunilor externe (persii il cuceresc in 225 a. Chr.).

Clasele sociale in statul egiptean clasic: stapanii de sclavi (faraon, cler, functionarimea, nobilimea militara), taranii (fie in comunitati, fie pe fondurile statului, fie pe pamanturile templelor), orasenii, sclavii.

Statul avea in fruntea lui un rege (faraonul) ale carui puteri erau nelimitate; ceea ce dorea el era lege, legea emanand numai de la el; intregul aparat de stat (administratia cetatilor, conducerea militara, puterea judecatoreasca, functia de mare preot) era in mana faraonului. In stat nu exista demarcatie intre veniturile faraonului si ale statului. Lipsa monedei a facut ca impozitele si darile sa fie platite in natura: grane, vite, fructe, bucati de metal – toate intrand in patrimoniul statului.



Cel mai important izvor de drept l-a constituit obiceiul (cutuma) care era diferit de la o noma la alta; unificarea statului, ca si dezvoltarea economica au determinat codificarea unor reguli cutumiare. Cea mai importanta opera legislativa aprtine regelui Bokgoris, fiind alcatuita din 8 carti (40 suluri). Ea cuprinde cele mai importante ramuri ale dreptului egiptean.

Dreptul de proprietate era regelmentat printr-un regim juridic judicios elaborat. Contractul de imprumut (al carui obiect in formau diferitele produse, iar mai tarziu banii), intelegerea intre vanzator si cumparator, punerea cumparatorului in posesia bunului etc. reprezentau doar o parte al acestei parti al regimului juridic.

Dreptul familiei, casatoria, divortul, pedeapsa cu moartea (doar la incalcarea cultului religios la inceput), mutilarile (pentru cei ce divulgau secretele de stat, pentru furt si falsificarea sigiliilor etc.) constituiau alte domenii reglementate prin lege.

In statul egiptean organizarea justitiei a constituit o preocupare importanta atant a faraonului cat si a altor segmente ale societatii, in principal preotimea. Cel mai inalt judecator era faraonul care putea sa delege atunci cind nu putea judeca pe unul dintre sfetnicii sai. Instanta Suprema de judecata era Curtea Suprema alcatuita din 31 judecatori (cele 3 colegii sacerdotale de la Memfis, Theba si Heliopolis trimiteau cate 10 judecatori) care isi alegeau presedintele (orasul din care se alegea presedintele mai trimitea un reprezentant pentru a-l inlocui).

Curtea Suprema judeca cele mai grave cazuri: crime, atentate impotriva regelui sau preotilor, cauzele in apel provenite de la tribunalul de noma.

In organizarea poitica a Egipului nu au existat drepturi poitice, astfel ca judecatorii erau numiti si nu alesi de catre populatie.

Existau de asemenea tribunalele de noma, iar in orasele mai importante tribunalele de politie (fiecare oras isi avea corpul sau de magistrati).

Existau alaturi de tribunalele ordinare si instante de jurisdictie speciala, cum erau cele ce se ocupau cu infractiunile militare sau tribunalele de jurisdictia familiei.

b)      Babilonul

In regiunea marilor fluvii Tigru si Eufrat a luat fiinta un stat ce s-a dezvoltat in etape distincte. La sfarsitul mileniului al III-lea a. Chr. A avut loc unificarea Mesopotamiei (Sumerul si Akadul) de catre Sargon, care a fost urmata de o politica de cuceriri si expansiuni dar si de consecinte economice si organizatorice importante (utilizarea pe scara larga a sistemului de irigatie, intensificarea schimbului dintre oras si stat etc.). Imperiului lui Sargon a cazut sub loviturile unor invadatori dar orasele state din Mesopotamia vor cunoaste o continua dezvoltare. In Lagas regalitatea a introdus sistemul dodecimal, calendarul cuprinzant 12 luni a 30 de zile fiecare. A treia dinastie din Urul a unificat Sumerul si a organizat o monarhie centralizata cu o conducere unitara in domeniile financiar si lucrari publice. Rgele s-a intitulat monah al celor 4 tari, proclamandu-se zeu in viata; s-a generalizat munca cu sclavi.

Catre anul 1800 a. Chr. Hamurabi a refacut unitatea Mesopotamiei si a pus la punct o ampla legislatie. Dupa infrangerea Asiriei de catre armatele coalizate ale mezilor si babilonieinilor va lua fiinta Imperiul neobabilonian. Babilonul va deveni un important centru comercial, dreptul babilonian aplicandu-se in intregul imperiu. Acest imperiu va dura pana in anul 538 a. Chr. Cand va fi cucerit de persi.

Conducerea statului babilonian a apartinut lui Patesi-Lugal, despot asemanator faraonului egiptean. Si el era considerat zeu, conducator al celo patru tari si al suveranilor lumii. Avea un sfetnic principal numit nubanda, administratori speciali desemnati pentru teritoriile cucerite, un aparat de stat alcatuit din oameni din diferite profesiuni (preoti, scribi, judecatori etc.), functionari speciali desemnati numiti radianum pentru orase si unutati teritoriale mai mici.

Dreptul babilonian prezinta particularitatea ca el beneficiaza de documente privind legislatia cu o vechime inca neintrecuta de nimeni. Legislatia babiloniana a beneficiat de un cumul de norme ce au apartinut comunitatilor sumero-acadiene. Codul Hamurabi, care a fost editat in ultmii ani ai domniei regelui cu acelasi nume (descoperit in 1902 la Susa), a fost scris pentru eternitate pe o stela de bazalt (care prezinta si multe stersaturi). El reprezinta un sistem de legislatie unitarp care a contribuit la uniformizarea si consolidarea regatului lui Hamurabi.

Dreptul de proprietate avea la inceput in Babilon doi proprietari: regele despot si comunitatea sateasca. Cu timpul regimul bunurilor atribuit militarilor, dar si mestesugarilor si negustorilor si altor categorii de locuitori a primit o legislatie in amanuntime.



Dreptul familiei este precizat in Codul Hamurabi; astfel casatoria se considera valabila numai in baza unui contract incheiat expres intre parti. Codul admitea casatoria unui barbat liber cu o sclava sau a unei femei libere si un sclav, dar an aceste cazuri intervenea o discriminare intre liberi si scalvi (la moartea sckavului jumatate din bunuriloe agonisite reveneau celui liber si jumatatea stapanului de sclavi).

Codul reglementa si adoptiunea (act liber al tatalui), eliberarea (platind pentru eliberare), succesiunea (dreptul copiilor de a mostenii pe mama si pe tata), contractul de imprumut (camata), dreptul penal (pedepsele, infractiunile, violul).

Justitia in Babilon era administrata la inceput de preoti ca si in India si Egipt, dar si de catre judecatori civili recrutati din randurle functionarilor. Guvernatorul care era investit de catre rege putea sa judece fiind asistat de un consiliu format din 6 persoane printre care si un judecator (un Satamu, un rabinu); primarul judeca si in cauze penale si in cauze civile.

c)      Statul roman

Inceputurile Romei apartin legendei. Organizarea poitica a etruscilor are in frunte un rege (leucomo) care domenste peste o cetate. Mai multe cetati au alcatuit o liga. In secolele VI-V a. Chr. Regalitatea a fost treptat inlocuita printr-o republica oligarhica. Conducerea politica a trecut la magistrati care erau alesi anual, din cadrul familiilor aristocratiei gentilico-tribala. Prin secolul al VIII-lea a. Chr. Peste ei au venit latinii ce se ocupau in principal cu pastoritul. Cu timpul au aparut federatiile care au inclus si alte semintii grupate in ginti condusi de catre un rege. In interiorul acestora a luat fiinta Roma, a inceput stratificarea sociala, dar si o forma de organizare prestatala: 10 ginti alcatuiau o curie, iar 10 curii formau un trib. Au aparut adunarile care erau convocate de rege si care luau hotarari importante (declaratie de razboi, primirea de noi ginti). O alta forma de organizare a fost Senatul care la inceput cuprindea 300 de sefi de ginti si care il desemna pe rege. Conducatorul suprem era Rex (rege), care indeplinea o seama de acte si care avea dreptul de a convoca Adunarea poporului. Senatul atunci cand alegea regele dadea o lege (lex curiata de Imperio), care sanctioneaza alegerea lui Rex si-l investeste cu puterea. Regele avea in competenta sa si unele probleme de cult dar puterea lui era limitata fiind socotit ca detinea aceasta functie prin bunavointa zeilor.

Reformele lui Servius Tullius (rolul plebei, rolul patriciatului, tribunul plebei) au pregatit Republica. Ultimul rege (Tarquinus Superbus) a fost inlocuit cu doi consuli si astfel a inceput pina la Augustus epoca republicii. In aceasta perioada plebea a primit dreptul sa-si organizeze organele politice proprii, persoana tribunului a devenit inviolabila, questura ca magistratura secundara a fost deschisa plebeilor etc. Republica romana a fost un stat al proprietarilor de sclavi, termenul de republica sublinia organizarea democratica pentru proprietarii de sclavi si pentru oamenii liberi din interiorul statului si nu pentru populatiile supuse. Organizarea de stat a Republicii romane, dupa reforma lui Serviul Tullius a avut la baza comitiile centuriate cu atributii electorale, legislative si judiciare. Organizarea magistraturii avea la baza principiul eligibilitatii pe termen scurt (de un an), colegialitatea si responsabilitatea.

Senatul, din punct de vedere juridic, era organul cel mai competent, el fiin impilcat in toate domeniile. Pe plan legislativ, Srnatul confirma legile semante in comitii, iar din secolul al III-lea a. Chr. Dadea si avizul proiectelor de lege ce urmau a fi dezbatute in Comitii. Trecerea de la Republica la Principat si Imperiu a avut loc la sfarsitul secolului I a. Chr., perioada principatului incepand cu Octavian, succesoorul lui Caesar. De la principat s-a trecut la imperiu (dominatul). Incepand cu secolul I d. Chr. Imparatul a devenit atotputernic. Birocratia imperiala era autocuprinzatoare si se afla in serviciul imparatului; tezaurul imperial (fiscus) servea telurilor imparatului, in timp ce tezaurul Romei ( aerarium – ul) era la dispozitia Senatului. Imparatul era ajutat de un Consiliu Imperial, alcatuit initial din apropiati, iar apoi din juristi si administratori numiti. Principalii functionari imperiali: cei doi prefecti ai pretoriului care judecau in numele imparatului si aveau o competenta „dincolo de o suta de mile de Roma”, asupra Italiei si provinciilor. Alti functionari cu titlul de prefecti recrutati din randul cavalerilor erau insarcinati cu supravegherea ordinii de noapte, cu problemele aprovizionarii, strainilor etc. Ei dispuneau de 7 cohorte pentru paza de noapte. Provinciile supuse unui regim uniform de conducere, dar care prezentau si particularitati locale aveau in frunte pe guvernatori, numiti din randul senatorilor. Guvernatorii aveau la dispozitie un officium, alcatuit din civili si miltari, dispunand de legati si chestori daca conduceau provincie senatoriala.

Forma de organizare statala, dar si normele juridice au constituit un exemplu pentru o mare aprte a statelor europene.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact