StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » istoria dreptului
Trimite articolul prin email Organizarea de stat a transilvaniei in perioada secolul x-1918 : Istoria dreptului Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Organizarea de stat a transilvaniei in perioada secolul x-1918



Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada secolul X-1918


Sectiunea I. Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada voievodatului (secolul X-1541)

Procesul formarii statului transilvan a durat cateva secole.

In secolul al X-lea, cand a inceput infiltrarea ungurilor in Transilvania, romanii erau deja organizati in voievodate. Documentele istorice mentioneaza voievodatele lui Glad, Gelu si Menumorut, precum si rezistenta acestora impotriva patrunderii ungurilor in Transilvania.




In secolele XI si XII regii Ungarirei au procedat la colonizari intense in Transilvania. Cu toate acestea, populatia romaneasca a continuat sa fie majoritara si sa-si apere drepturile.

Pana spre sfarsitul secolului al XII-lea, dominatia maghiara se exercita numai asupra unei parti din nord-vestul Transilvaniei. Acest teritoriu se afla sub conducerea unui principe, care isi avea sediul la curtea regala maghiara. Celelalte zone ale Transilvaniei erau conduse de catre juzi si voievozi romani. Constatand ca nu isi pot subordona Transilvania prin forta, ungurii au fost nevoiti sa accepte unele forme de organizare traditionale ale romanilor si sa colaboreze cu nobilimea autohtona. Asa se face ca statul feudal de sine statator al Transilvaniei a imbracat forma unui voievodat prin preluarea formelor de organizare romanesti si prin extinderea lor la scara intregii Transilvanii.

Primul conducator al Transilvaniei este desemnat in anul 1176 prin termenul de voievod Leustachius (Eustatiu).

Dupa constituire, statul transilvanean a avut institutii politice si juridice proprii, distincte de cele ale Ungariei, aflandu-se totusi intr-o stare de vasalitate fata de regele Ungariei.

Pe plan central, puterea politica era detinuta de catre voievod, care exercita atributiuni militare, administrative si judiciare. Pana la jumatatea secolului al XV-lea, atributiile voievodului Transilvaniei au fost partial ingradite. Pe de o parte, prin incercarea regelui Ungariei de a se amesteca in treburile interne ale Transilvaniei, iar pe de alta parte datorita faptului ca in Transilvania biserica catolica, care era sprijinita de papalitate, se bucura de o larga autonomie. De asemenea, de o larga autonomie se bucurau unitatile administrativ-teritoriale ale sasilor si secuilor, iar intinse tinuturi, precum Tara Amlasului, Tara Fagarasului, Ciceiul si Cetatea de Balta erau feude romanesti, stapanite de catre domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei.

Raportul de forte dintre regele Ungariei si voievodul Transilvaniei a evoluat constant in favoarea voievodului Transilvaniei, care manifesta veleitati de independenta intr-un stat cu pretentii de suveranitate, numit Regnum Transilvaniae. De retinut ca in limbajul medieval, termenul de “regnum” desemneaza un stat de sine statator.

La nivel central, voievodul era ajutat de catre un vicevoievod, care era numit de catre voievod.

Principalii dregatori aflati pe langa voievod erau judele voievodal, care 545f53f exercita atributii similare celor ale vornicului, si notarul voievodal, similar logofatului.

Cele mai importante prerogative in materie legislativa reveneau Congregatiei nobililor (congregatium generalis nobilium). Aceasta adunare reprezentativa era convocata periodic de catre voievodul Transilvaniei si adopta hotarari in diverse domenii.

Faptul ca Transilvania era un stat de sine statator era ilustrat si de sistemul adoptarii legilor. Astfel, legile aplicabile in Transilvania erau adoptate de catre Congregatia nobililor, iar decretele regelui Ungariei nu puteau fi aplicate in Transilvania daca nu erau in mod expres adoptate de catre Congregatia nobililor.

La lucrarile Congregatiei nobililor au participat si nobilii romani pana in anul 1291, ocazie cu care acestia sunt mentionati pentru ultima data in calitate de participanti la Congregatia nobililor – universis nobilibus Saxonis, Siculis et Olachis (Adunarea sasilor, secuilor si valahilor din Transilvania).

Mai mult decat atat, in anul 1437 s-a format Unio trium nationum, adica alianta politica a celor trei natiuni minoritare din Transilvania, indreptata impotriva romanilor majoritari, care din acel moment au fost total exclusi din viata politica.

In ceea ce priveste organizarea bisericii, inca inainte de venirea ungurilor, in Transilvania biserica ortodoxa era organizata la nivelul intregului teritoriu. Cu toate acestea, datorita opresiunii maghiare, in epoca voievodatului ea nu s-a putut constitui intr-un sistem ierarhic.

Armata din Transilvania era compusa din doua corpuri distincte: armata voievodului, pe de o parte, si o armata locala organizata de catre nobili, pe de alta parte.

In ce priveste organizarea fiscala, in epoca voievodatului romanii si ungurii plateau un impozit numit lucrum camerae, initial in natura, iar mai tarziu in bani. (lucrum=beneficiu, castig). Taranii romani si unguri plateau un impozit numit terragium, care apoi a fost extins si asupra orasenilor. In conditii exceptionale, erau platit un impozit suplimentar, numit subsidia, care vine din latinescul “subsideo”, care inseamna a fi de rezerva. In plus, romanii care erau si pastori plateau quinquagesima ovium (o oaie si un miel din 50).

Secuii erau scutiti de plata impozitelor, intrucat indeplineau obligatii militare. Totusi, la incoronarea regelui, la prima sa casatorie, precum si la nasterea primului sau copil, erau obligati la darea boilor (un bou de fiecare familie).

Sasii aveau indatorirea de a plati o taxa anuala, la Sfantul Martin, de 500 de marci de argint, prin contributia tuturor gospodariilor, numita si darea Sfantului Martin

In ceea ce priveste organizarea administrativ-teritoriala, in epoca voievodatului Transilvania era impartita in districte romanesti, comitate unguresti, scaune secuiesti si scaune sasesti. Districtele romanesti s-au bucurat pana in secolul al XIV-lea de o totala autonomie. In Maramures au existat opt districte autonome romanesti, care aveau un voievod propriu, precum si instanta lor de judecata. In acelasi timp, Tara Fagarasului a fost organizata pana la jumatatea secolului al XV-lea intr-un district autonom cu instanta de judecata proprie. Numeroase districte romanesti au existat, de asemenea, si in Banat, Tara Hategului, in tinutul Rodnei si in zona Hunedoarei.

In regiunile in care printre romani au patruns si ungurii, acestia din urma s-au organizat in comitate, unitati administrativ-teritoriale conduse de catre comiti, care erau ajutati de vicecomiti. Comitii erau numiti de catre voievodul Transilvaniei. Fiecare comitat era impartit in mai multe plasi, conduse de catre pretori, alesi din randurile micii nobilimi locale.

Scaunele secuiesti, in zona de sud-est, unde s-au asezat secuii, s-au format succesiv. In secolul al XV-lea erau sapte asemenea scaune cu capitala la Odorhei, formand Obstea secuilor (Universitas Siculorum). Aceasta obste era condusa de catre un comite numit de regele Ungariei, dar voievodul Transilvaniei, in tendinta lui de centralizare a puterii, si-a asumat si calitatea de comite al secuilor. Fiecare scaun era condus de catre un capitan de scaun, care exercita atributii administrative, militare si judecatoresti. Acesta era ajutat in problemele juridice de catre un jude scaunal. Incepand din anul 1426, comitele secuilor era reprezentat in fiecare scaun de catre un jude regal, cu atributiuni de control judiciar.



Scaunele sasesti s-au constituit in prima jumatate a secolului al XIV-lea, in cadrul unei unitati administrativ-teritoriale autonome, numita Universitas Saxonum, adica Obstea sasilor, cu capitala la Sibiu. In plus, mai existau inca doua districte sasesti care nu depindeau de acea obste, si anume districtul Banatului si districtul Bistritei. Obstea sasilor se afla sub conducerea unui comite. Fiecare scaun era condus de catre un jude regal, ajutat de un vicejude, ambii aflati in dependenta fata de organele centrale. Pe de alta parte, locuitorii scaunelor sasesti aveau dreptul sa-si aleaga cate un jude scaunal, care sa le reprezinte interesele.

Orasele din Transilvania se bucurau de o autonomie pronuntata. Conducerea orasului era exercitata de catre un jude, impreuna cu un Consiliu municipal format din doisprezece jurati. Atributiile acestora erau fixate prin acte speciale de privilegii.

Satele romanesti erau conduse de catre cnezi, care exercitau atributiuni judiciare, strangeau impozitele si chemau oamenii la oaste.

Sectiunea a II-a. Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Turcia (1541-1683)

In perioada anilor 1541-1683, Transilvania a fost organizata ca principat, aflat in dependenta fata de imperiul Otoman. Aceasta organizare a fost urmarea cuceririi Belgradului de catre turci in anul 1521 si a victoriei acestora de la Mohacs in anul 1526, cand statul ungar si-a incetat existenta. In aceste conditii, Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea Portii.

Prin hotararile Dietei din 1542 si 1545, Transilvania s-a transformat in principat sub conducerea unui principe vasal Turciei.

Pe plan central, in aceasta perioada, Transilvania era condusa de catre un principe ales de Dieta si confirmat de sultan. Dar spre deosebire de domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei, principii Transilvaniei nu erau obligati sa se deplaseze la Istanbul pentru a primi steagul de domnie. Steagul de domnie era trimis de catre sultan prin intermediul unui reprezentant al sau in Transilvania.

In perioada de referinta, autoritatea principelui tinde sa se consolideze deoarece principii Transilvaniei au promovat in mod constant un regim centralizator.

Pe de alta parte, magnatii, baronii si grofii, cunoscuti si sub denumirea generica de “nemesi”, isi promovau interesele lor si militau pentru un regim nobiliar. De altfel, Dietele din 1542 si din 1545 conditionau alegerea principelui de respectarea tuturor privilegiilor nobilimii. De aceea, se afirma, pe drept cuvant, ca in aceasta epoca regimul politic al Transilvaniei a oscilat intre sistemul absolutist si cel nobiliar.

In calitate de sef al statului, principele exercita atributiuni militare, administrative si judecatoresti, incheia tratate internationale si dirija politica externa, declara starea de pace si de razboi. Principele Transilvaniei a participat in calitate de sef al unui stat suveran la Pacea Westfalica de la 1648.

Dieta Transilvaniei era un organism care isi desfasura activitatea nivel central. La lucrarile ei aveau acces numai varfurile dominante ale celor trei natiuni privilegiate. Aceasta era formata din 200-250 persoane si desfasura o activitate legislativa permanenta.

Nobilimea, in scopul controlarii activitatii principelui, a creat Consiliul intim, care desfasura pe langa principe o activitate cu caracter permanent. Acest consiliu, format din 10-12 membri, avea obligatia de a-l sfatui pe principe, conform legilor, iar principele trebuia sa tina seama de aceste sfaturi.

Organizarea armatei a ramas aceeasi, in sensul ca fiecare nobil trebuia sa intretina o armata proprie si sa raspunda la chemarea principelui. Orasele, sasii si secuii aveau obligatii militare specifice. Taranii din regiunile de margine se bucurau de unele inlesniri, in schimbul obligatiei de a asigura paza hotarelor. In aceasta epoca a crescut numarul mercenarilor, care erau dependenti de catre principe.

In ceea ce priveste biserica, odata cu trecerea Transilvaniei sub influenta otomana, autoritatea bisericii catolice a fost mult diminuata. In perioada pe care o analizam, in Transilvania erau patru religii recunoscute de catre stat: catolica, reformata, calvina si luterana. Acestea erau numite religii recepte. Biserica ortodoxa a fosat considerata schismatica. Totusi, ea a profitat de slabirea autoritatii papale si s-a organizat ierarhic. Au fost create mai multe episcopii: Vad, Geoagiu, Ineu si Silvas si s-a format Mitropolia de la Alba Iulia pentru toti romanii din Transilvania, dependenta la un moment dat de mitropolia Tarii Romanesti. Mihai Viteazul, ca principe al Transilvaniei, a fondat Mitropolia Balgradului, Vadului, Silvasului, Fagarasului, Maramuresului si Tarii Unguresti.

In perioada mentionata, toate cele trei tari romanesti se aflau in dependenta fata de Turcia.

Intre principii Transilvaniei si domnii din Tara Romaneasca si din Moldova au existat relatii de colaborare si sprijin reciproc, care uneori au imbracat forma unei adevarate confederatii.

Unirea celor trei tari romanesti realizata de catre Mihai Viteazul a fost o stralucita expresie a vointei tuturor romanilor de a trai in unitate si independenta.

Faptele lui Mihai Viteazul, simbolizand constiinta originii comune a poporului, hotararea sa nestramutata de a trai in unitate si libertate, au devenit lumina calauzitoare a romanilor in secolele de lupta care au urmat.

Sectiunea a III-a. Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Austria (1683-1848)

In perioada 1683-1848, Transilvania a fost organizata ca principat dependent de Austria. Aceasta a fost consecinta infrangerii Turciei din anul 1683 la asediul Vienei, imprejurari in care Transilvania a fost ocupata de catre trupele habsburgice si declarata vasala Austriei. Dependenta Transilvaniei fata de Imperiul Habsburgic a fost consfintita prin Diploma leopoldina din 1691, care a ramas in vigoare pana la 1848.

Prin Diploma leopoldina, imparatul Austriei isi asuma obligatia de a respecta legile si institutiile Transilvaniei. Aceasta diploma a fost recunoscuta pe plan international prin Tratatul de la Carlowitz (1699).

Transilvania a fost organizata in forma principatului pana in anul 1765, cand a fost declarata Mare principat, precizandu-se ca nu este supusa vreunui regat si ca se va conduce dupa legile sale, avand institutii proprii. Dependenta Transilvaniei fata de Austria a durat pana in anul 1867, iar de la aceasta data si pana in anul 1918 a fost incorporata Ungariei, care, la randul sau, facea parte din Imperiul Austro-ungar.

Dieta convocata la Fagaras in anul 1688 a acceptat dependenta Transilvaniei fata de Austria, cu conditia ca principele sa fie ales potrivit vechilor reglementari.



Prin Diploma leopoldina, principele Transilvaniei a fost recunoscut ca vasal al imparatului Leopold I. In ciuda acestor prevederi, in anul 1699 Mihai Apaffy al II-lea fost constrans sa renunte la drepturile sale, iar Dieta l-a recunoscut ca principe al Transilvaniei pe imparatul Austriei. Pe aceasta cale s-a realizat uniunea personala dintre Austria si Transilvania.

In anul 1722, Dieta a aprobat Pragmatica sanctiune, prin care au fost abrogate vechile reglementari cu privire la alegerea principelui. S-a stabilit ca titlul de principe al Transilvaniei urma sa fie dobandit conform regulilor care guvernau succesiunea la tronul Austriei.

In anul 1765, Transilvania a fost proclamata Mare Principat, astfel ca imparatul Austriei a devenit si mare principe al Transilvaniei, promovand o politica de centralizare a puterii.

In calitate de principe si apoi de mare principe, imparatul exercita conducerea centrala, ii numea pe inaltii functionari, incheia tratate internationale in numele Transilvaniei, numea ambasadorii Transilvaniei si exercita tutela asupra bisericii. Pentru exercitarea efectiva a acestor atributii in cadrul Cancelariei aulice de la Viena s-a creat o Camera aulica transilvana, care functiona separat de aceea a Ungariei.

Pe de alta parte, in Transilvania exista si un guvern local, numit Guberniu, in fruntea caruia se afla guvernatorul ales de catre Dieta si confirmat de catre imparat. Din Guberniu mai faceau parte comandantul general al armatei, cancelarul, tezaurarul, presedintele staturilor si un organ colectiv, numit Concilium duodecemvirale. Activitatea Guberniului era supravegheata de Cancelaria aulica de la Viena.

Tot la nivel central functiona Comisariatul provincial, care avea atributiuni fiscale, Revizoratul de carti penbtru cenzura, Directia de edile, Congresul medicinal si Tabla justitiara, ca instanta de apel.

In anul 1790, Dieta a legiferat din nou statutul autonom al Transilvaniei in care s-a precizat ca, la urcarea pe tron, marele principe trebuie sa recunoasca expres printr-un rescript imperial drepturile Transilvaniei, asa cum au fost ele formulate prin Diploma leopoldina.

In perioada de referinta, Dieta Transilvaniei a continuat sa functioneze, dar au fost perioade in care lucrarile acesteia nu au mai fost convocate decenii de-a randul de catre principe, intrucat, pe de o parte, Dieta se opunea imixtiunii principelui in treburile Transilvaniei, iar, pe de alta parte, Dieta refuza in mod sistematic sa promoveze acele diplome imperiale care veneau in sprijinul iobagilor si natiunii romane.

Trebuie totusi mentionate hotararile Dietei din perioada 1790-1794, in care s-a subliniat ca Transilvania este un stat de sine statator, distinct de Ungaria, si ca habsburgii nu au dreptul sa ia nici o masura prin care sa vizeze unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Organizarea fiscala a pastrat unele elemente ale sistemului anterior, dar a introdus si unele elemente noi.

Cele mai semnificative reforme in domeniu au fost realizate de catre Iosif al II-lea, care:

- a trecut bunurile bisericii in administrarea statului;

- a incercat sa ii supuna pe nobili la plata impozitului;

- a facut distinctie intre obligatiile fata de nobili si obligatiile fata de stat;

- a impus un impozit pe avere si unul pe persoana, diferit de la o categorie sociala la alta.

In ceea ce priveste organizarea armatei, in perioada pe care o analizam, in Transilvania se aflau:

trupe imperiale, aflate sub comanda unui general austriac;

trupe locale, conduse de catre un comandant general.

In aceasta epoca au fost create regimentele de granita, formate din romani si secui. Armata romaneasca de granita era formata din doua regimente, cu resedinta la Orlat si la Nasaud. Teritoriile pe care se aflau aceste regimente constituiau districte militare de granita, in care se aplica o legislatie speciala, nu numai pe plan militar, ci si pe plan civil, bucurandu-se de o larga autonomie.

In ceea ce priveste organizarea bisericii, habsburgii au folosit din plin propaganda religioasa pentru a-si consolida dominatia in Transilvania.

La inceputul acestei perioade s-a infaptuit unirea unei parti a bisericii ortodoxe cu biserica catolica. Initiativa a apartinut imparatului Leopold, intrucat prin reforma religioasa marea majoritate a catolicilor din Transilvania au devenit reformati. In acelasi timp, in Austria predominau catolicii, incat imparatul Leopold isi vedea slabita pozitia ideologica in Transilvania.

Romanii din Transilvania, care constituiau majoritatea populatiei, vedeau in biserica ortodoxa, in traditiile lor religioase, puternice arme de aparare a identitatii nationale. De aceea, profitand de situatia deosebit de grea in care se aflau romanii, inclusiv preotii lor, imparatul le-a propus sa treaca la catolicism sub forma indirecta a “unirii” bisericii ortodoxe cu Roma. In vederea atingerii acestui scop, s-a promis romanilor ca biserica unita va fi recunoscuta de catre stat si ca preotii uniti se vor bucura de avantajele catolicilor. Fata de aceste promisiuni, o parte din clericii romani, in frunte cu episcopii Teofil si Atanasie Anghel, au hotarat, dupa mai multe intruniri, in octombrie 1698, unirea cu Roma.

Ca urmare, imparatul Leopold a emis, in anul 1701, o diploma prin care li se recunostea romanilor uniti cu catolicii toate avantajele promise. Dar aceasta diploma imperiala a fost respinsa de catre Dieta Transilvaniei, incat situatia unitilor nu s-a schimbat cu nimic.

In ciuda atitudinii potrivnice a Dietei, de dispret, manifestata fata de romani, fruntasii bisericii unite, intre care se remarca figura de mare patriot a lui Ioan Inochentie Micu Klein, au luptat fara preget pentru recunoasterea drepturilor promise si, in primul rand, pentru recunoasterea oficiala a natiunii romane.

Este important de subliniat faptul ca unirea bisericii ortodoxe cu Roma nu a fost aceptata de marea majoritate a preotilor si credinciosilor romani, motiv pentru care au fost supusi unei prigoane sistematice. Asa se explica faptul ca pana la 1761 ortodocsii nu au avut un episcop. Abia in acest an s-a admis alegerea unui episcop, dar nu roman, ci sarb – Sava Brancovici. Abia in anul 1809 a fost ales ca episcop al bisericii ortodoxe din Transilvania romanul Vasile Moga.



Sectiunea a IV-a. Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada 1848-1867

Dupa revolutia de la 1848, Austria a introdus in Transilvania un regim politic neoabsolutist, care s-a dovedit a fi neviabil, in conditiile accentuarii framantarilor interne generate de asuprirea sociala si nationala. Pentru reorganizarea imperiului, intr-o forma care sa ii asigure supravietuirea, imparatul a convocat la Viena, la inceputul anului 1860, Senatul imperial, in componenta caruia intrau reprezentanti ai tuturor nationalitatilor, inclusiv ai romanilor. Pe baza propunerilor facute de acestia, imparatul Austriei a dat la 20 octombrie 1860 Diploma imperiala pentru reglementarea raporturilor de drept public in Monarhie.

Acest act constitutional recunostea tuturor natiunilor din imperiu dreptul de a-si pastra individualitatea istorica si politica, printr-o organizare administrativa proprie, prin pastrarea legilor si a asezamintelor proprii.

Prin forma de organizare care s-a realizat, ca si prin semnificatia legilor adoptate, perioada cuprinsa intre anii 1861 si 1867 a fost numita perioada liberalismului. In aceasta perioada, prima Dieta cu majoritate romaneasca – Dieta de la Sibiu – a fost primul for politic in care s-au adoptat legi de egala indreptatire, patrunse de spirit democratic, in neta opozitie cu hotararile discriminatorii ale dietelor anterioare, dominate de natiunile privilegiate.

Infaptuirea organizarii de stat a Transilvaniei pe noile baze constitutionale si, in special alegerile pentru Dieta, au prilejuit o serie de dispute si confruntari, in cadrul carora s-au conturat doua pozitii diametral opuse:

- reprezentantii natiunii romane promovau principii democratice, intemeiate pe egalitatea nationalitatilor si pe reprezenmtarea proportionala;

- in timp ce reprezentantii ungurilor se cramponau de regimul discriminatoriu impus de nobilime, regim ale carui caractere sunt exprimate in doua acte simbolice: Unio trium nationum din 1437 si hotararea de unire a Transilvaniei cu Ungaria din 1848.

La inceputul anului 1861 s-a intrunit Conferinta nationala a romanilor de la Sibiu, unde s-au cerut:

- anularea tuturor legilor care prejudiciau natiunea romana;

- egalitatea politica a natiunii romane cu celelalte natiuni;

- recunoasterea limbii romane ca limba oficiala;

- Dieta democratica;

- congres national.

Totodata, s-a hotarat de a nu permite nobilimii maghiare sa infaptuiasca o restauratie a situatiei de la 1848, cand aceasta a cerut unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Ca urmare a eforturilor depuse de catre reprezentantii romanilor, s-a elaborat un nou regulament electoral, care a stabilit in mai mare masura principiul reprezentarii proportionale, ceea ce a dus la schimbarea structurii sociale si nationale a organului legiuitor.

Dieta Transilvaniei, aleasa in iunie-iulie 1863 pe baza noului regulament electoral, si-a deschis lucrarile la Sibiu, la 15 iulie 1863, fiind prima Dieta cu majoritate romaneasca, fapt ce a constituit in epoca un mare eveniment politic.

Dintre hotararile mentionate de acest for legislativ mentionam:

- recunoasterea autonomiei Principatului Transilvaniei;

- dreptul Dietei de a legifera;

- nulitatea legii din 1848 prin care se hotara unirea Transilvaniei cu Ungaria;

- egalitatea limbilor romana, maghiara si germana in viata publica (Legea din 29 septembrie 1863);

- anularea Diplomei leopoldine;

- adoptarea unei noi diplome care sa garanteze autonomia Transilvaniei.

Sectiunea a V-a. Transilvania in perioada dualismului austro-ungar

Regimul dualist a constituit formula politica prin care cercurile conducatoare din Austria si Ungaria si-au promovat interesele prin asuprirea nationala a popoarelor cuprinse in hotarele imperiului.

Instaurarea regimului dualist a insemnat pentru Transilvania inceputul unei perioade de cumplita oprimare, caci prin integrarea sa fortata in cadrul statului ungar, si-a pierdut identitatea politica proprie, de care se bucura, iar natiunii romane majoritare i s-au negat toate drepturile.

Instaurarea dualismului si incorporarea Transilvaniei de catre Ungaria au fost pregatite printr-o serie de acte care s-au succedat intre 1865 si 1867.

Astfel, in septembrie 1865 Dieta de la Sibiu a fost desfiintata, iar in luna noiembrie a aceluiasi an a fost convocata o noua Dieta la Cluj, aleasa pe baza unei legi feudale din anul 1771, profund defavorabila romanilor. Constituita in aceste conditii, noua Dieta, avand o majoritate maghiara, a votat, in decembrie 1866, anexarea Transilvaniei la Ungaria, in ciuda protestelor vehemente ale romanilor.

Prin Legea din 5 decembrie 1868 Dieta maghiara a hotarat anularea tuturor institutiilor autonome ale Transilvaniei si incorporarea sa la Ungaria.

Dualismul austro-ungar a fost oficial creat prin acordul intre Austria si Ungaria din februarie 1867 si in urma incoronarii lui Franz Iosef I al Austriei ca rege al Ungariei in iunie 1867. Aceasta uniune personala era completata cu elemente de uniune reala, constand in existenta unor ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Razboi si Ministerul de Finante. In acelasi timp, doua delegatii, desemnate de catre Dieta maghiara si de Parlamentul din Viena, se intruneau in cele doua capitale, in mod alternativ, pentru a examina diferitele aspecte ale activitatii celor doua corpuri legiuitoare.

Odata cu incorporarea in cadrul regatului ungar, Transilvania nu mai avea organe proprii de conducere, deoarece Dieta si guvernul au fost desfiintate. Transilvania avea numai dreptul de a-si trimite reprezentantii in Parlamentul de la Pesta. Transilvania a fost incorporata Ungariei pana la 1 decembrie 1918, cand Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia a hotarat “Unirea romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania”.







Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact