INVESTIGAREA  PSIHOLOGICA A COMPORTAMENTULUI SIMULAT

COMPORTAMENTUL NORMAL VERSUS COMPORTAMENTUL SIMULAT

In sens larg, comportamentul reprezinta maniera specifica prin care subiectul uman este determinat sa raspunda printr-un ansamblu de reactii la solicitarile de ordin fizic sau social care vin din ambianta, cautand ca prin aceasta sa se adapteze la situatiile nou intervenite.

In viata unei persoane apar adesea situatii care o solicita contradictoriu. Anumite conveniente sociale pot intra in contradictie cu starea de moment sau chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul propriu de valori. Apar in acest caz dilemele de comportament, depasirea lor presupunand din partea persoanei maturitate sociala, plasticitate psihica si suplete comportamentala.

Daca adeptii 'behaviorismului ortodox' foloseau termenul de comportament pentru a face referire la reactiile exteriorizate ale organismului, la ceea ce putea fi observat, inregistrat si masurat direct, odata cu dezvoltarea procedeelor si tehnicilor de inregistrare a reactiilor organismului au fost descoperite si urmarite noi modificari interne ce tin de procesele gandirii, emotiei, limbajului etc. mai fine decat cele observate anterior. Astfel s-au distins doua modalitati de raspuns comportmental (Ciofu, 1974):

Comportamentul aparent ('overt behavior') care include reactiile exteriorizate ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau gestual, mimica, activitatea de miscare a membrelor sau corpul 111d36b ui. Termenul de 'overt behavior', initial apare in lucrarile a mai multor autori: Ruch (1963), McGuigan (1966), Munn (1966), Skinner (1966).

Comportamentul inaparent ('covert behavior') include modificarile interne, indirect decelabile, ce insotesc procesele gandirii, emotiei, limbajului etc. dintre care amintim: modificarile ritmului respirator, ale ritmului cardiac, a secretiei salivare, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, a compozitiei chimice si hormonale a sangelui, cresterea conductantei electrice a pielii etc. Termenul de 'covert behavoir' a fost utilizat de McGuigan & Skinner (1966).

Exista o continua intersanjabilitate intre cele doua modalitati comportamentale, in sensul ca unui comportament aparent ii corespund obligatoriu forme de comportament inaparent, insa nu oricaror manifestari inaparente le corespund manifestari de comportament aparent. Atat modalitatile aparente cat si cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristica de unicitate pentru momentul respectiv.

Se stie ca orice comportament are concomitente cognitive si / sau biochimice, dupa cum orice modificare biochimica este resimtita in modul de procesare a informatiei sau in comportament. Luand in calcul finalitatea actiunii, este important de sesizat cauza principala care optimizeaza interactiunea persoanei cu mediul, putandu-se astfel interveni asupra factorilor blocanti atat la nivel intern, cat si la nivel extern (Miclea, 1997).

Una din problemele frecvent intalnite in activitatea judiciara este cea a comportamentului simulat al persoanelor implicate in diferite cauze penale. In functie de situatia in care se afla o anumita persoana, in functie de interesul si scopul urmarit, comportamentul obisnuit al acesteia poate lua forma unei conduite simulate.

Conduita sau comportamentul simulat este o incercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realitati. Persoana in cauza da intentionat un raspuns verbal strain aceluia pe care il gandeste, exteriorizand sau mascand o expresie ce nu se potriveste cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic incercat.

Simularea nu este o simpla eroare, ea se caracterizeaza prin intentionalitate. Este o 'greseala' intentionata, invaluita si sustinuta pragmatic.

Simularea este o entitate contradictorie intre aspectul aparent si cel inaparent al comportamentului, expresia unei dedublari psihologice in raport cu sine. Aspectul aparent poate fi cunoscut, uneori este afisat abil sau naiv, cu efortul de persuasiune. Dimpotriva aspectul inaparent este secretizat, nu face obiect de confesiune, iar uneori pentru a-l secretiza, se practica dezinformarea sistematica dupa reguli tactice bine definite, pentru derutarea organelor judiciare. Aceasta poate fi asemanata cu un binom compus din aparenta (produs al dezinformarii verbale sau materiale ori combinate) si inaparenta (realitatea secretizata, intima, neconfesata) (Mitrofan, Zdrenghea & Butoi, 1992).

Simularea are o prezenta cotidiana. Uneori se dovedeste a fi necesara, stimuland sensul vietii. Omul are nevoie si de unele parghii compensatorii, de autoiluzionare, de autoamagire. Pentru a depasi momentele critice din viata, persoana, constient sau inconstient, isi protejeaza eul prin cultivarea sentimentelor sperantei, increderii, optimismului. Simularea in aceste situatii reprezinta o forma ocolita de acceptare a conditiei umane, un loc de refugiu imaginar.

Conditia succesului unei simulari este data de consistenta sa interna, de abilitatea cu care subiectul mentine coerenta demersului sau fictiv. Ea presupune inteligenta, conduita 'civilizata'. Contrafacerile sunt mijloace elegante de eludare a normativelor sociale. Sub masca unor conduite conformiste, inventand mereu tactici derutante, simulantul se complace intr-un fals relational, structurandu-si, pentru a putea manipula, un spatiu simulat. Cadrul fictiv nu numai ca ia locul realitatii, dar o si preface.

Simularea este intotdeauna motivata, determinata de dorinte, de interese. Ea este o modalitate de realizare facila a scopului. Simularea apare in cele mai diferite situatii: pentru disculpare, pentru a apara pe cineva, din nevoia de protectie, din dorinta de razbunare, pentru a rezista presiunilor si normelor coercitive ale comunitatii etc.

Simularea se realizeaza prin diferite strategii: inventare, exagerare, diminuare, aditie, omisiune, substituire, transformare, tacere etc.

Simularea, minciuna fiind o constructie fictiva, are un impact deosebit asupra realului. Ea se poate prezenta in diverse ipostaze (Cucos, 1997; Bus, 2000):

Simularea totala, in care falsitatea este prezenta pe intreg parcursul manifestarii comportamentale;

Simularea intercalata cu anumite franturi de adevar;

Simularea prin omisiunea voita a informatiei veridice;

Prezentarea unei variante sau ipoteze, greu verificabile, ca fiind adevarul insusi;

Recurgerea la demonstratii incongruente din punct de vedere formal (substituirea unei gandiri logice cu una pasionala);

Utilizarea abuziva a unor demonstratii care nu concorda sau nu sunt relevante pentru situatia concreta prezentata;

Persiflarea adevarului prin mimica, gestualitate, dand de inteles ca ceea ce se spune este fals;

Exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante in defavoarea esentialului;

Adaugarea la mesajul transmis a unor conotatii negative ce tin de profilul caracterial al emitentului;

Prezentarea unui adevar ca si cum acesta ar fi o minciuna si a unei minciuni ca si cum ar fi un adevar;

Crearea deliberata a unei derute interpretative prin jonctiunea dintre adevar si falsitate, inducandu-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului pentru a mai cunoaste ceva.

Nu exista granite fixe, imuabile, intre adevar si falsitate, existand o permanenta intersanjabilitate.

Simulantul opereaza dupa o logica elastica, pentru a ajunge cat mai repede la tinta, fiind facilitat de limbaj si cunoscand foarte bine realitatea pe care isi propune sa o ascunda.

Intr-un anumit context aproape orice tip de comportament poate dobandi functie adaptativa, profilactica.

Simularea reprezinta o metoda de coping comportamental avand functia de a preveni sau reduce reactia de stres, provocata de ancheta judiciara.

Prin simulare, persoana este convinsa ca poate controla agentul stresant, obtinandu-se astfel o reducere a reactiei de stres. Acest efect pozitiv nu se inregistreaza automat.

In urma unor studii experimentale (Averil, 1973) s-a constatat ca prin controlul stresului nu se determina doar reducerea acestuia, ci in unele cazuri se ajunge la intensificarea fenomenului.

Copingul comportamentului antrenat in cazul simularii, reduce stresul doar atunci cand (Miclea, 1997):

este urmat de un feed-back asupra eficientei interventiei comportamentale;

costul realizarii lui nu depaseste beneficiile;

reduce ambiguitatea si / sau incertitudinea legata de situatia stresanta.

In cazul testarii la poligraf copingul comportamental antrenat in simulare este ineficient. Aceasta, deoarece cele trei conditii prezentate mai sus, nu sunt indeplinite in totalitate. Cu toate ca beneficiile obtinute de subiectul simulant sunt net superioare costurilor angajate in vederea realizarii simularii (inducerii in eroare a organelor judiciare), este putin probabil sa-si reduca stresul, deoarece:

acesta nu primeste nici un feed-back asupra eficientei interventiei sale comportamentale;

neavand nici o informatie asupra situatiei stresante (feed-back), incertitudinea legata de acest fapt nu are cum sa se reduca.

La acestea se adauga reactivarea la nivelul sistemului cognitiv al subiectului, a aspectelor particulare ce tin de comiterea faptei, menite sa amplifice tensiunea psihica.

Unitatea psiho-somatica a simularii ofera posibilitatea certa de investigare si depistare a oricarui comportament simulat.

CORELATELE PSIHOFIZIOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI SIMULAT

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificari fiziologice mai mult sau mai putin extinse, printr-o conduita marcata de expresii emotionale (gesturi, mimica etc.) si printr-o traire subiectiva (Radu & colab., 1991).

Emotia nu se reduce numai la aspectul de traire subiectiva, interna, ci formeaza o configuratie complexa de relatii, un raspuns psihofiziologic multidimensional vis-a-vis de evenimente. Pintre dimensiunile procesului afectiv distingem (Lazarus, 1984; 1991):

modificari cognitive (procesarea informatiei stimul venita din mediu, care in functie de semnificatie are rol activator sau nu);

modificari organice, vegetative (cresterea aroussal-lui fiziologic, activarea cardiaca si a sistemului circulator, modificari la nivelul motilitatii gastrointestinale, tensiunii musculare, conductantei electrice a pielii etc);

modificari comportamentale (gesturi, reactii, mimica, expresii vocale etc).

Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, intre ele existand o permanenta intractiune sincrona, emotia fiind rezultatul conlucrarii a trei tipuri de factori: cognitivi, organici si comportamentali. Rezultanta interactiunii acestor factori se rasfrange asupra trairii subiective a persoanei, respectiv a modului cum aceasta resimte situatia si se adapteaza fata de ea.

Emotiile sunt configuratii cognitiv-motivational-relational organizate a caror stare se schimba in functie de modificarile din cadrul relatiei individ-mediu, de felul in care aceasta este perceputa si evaluata.

In domeniul psihologiei judiciare, emotia este considerata ca fenomen tipic sferei afective, deoarece aceasta, prin modificarile psihofiziologice pe care le implica, poate fi supusa unei analize stiintifice sistematice.

Evidentierea unei emotii poate fi facuta pornindu-se atat de la aspectul comportamental, cat si de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care aceasta le implica.

Comportamentul emotional global reprezinta obiectivarea trairii emotionale, intalnita atat in aspectul inaparent, dar cel mai evident si mai usor observabil in cel aparent. Aspectul aparent, denumit ca expresie emotionala, subsumeaza intreg ansamblul de reactii somatice si musculare (faciale, scheletice, viscerale, umorale etc.) pe care subiectul le dezvolta in momentul experimentarii unei emotii (Ciofu, Golu & Voicu, 1978).

Patternul aparent al modificarilor emotionale include: motilitatea corporala, tremurul muscular, expresivitatea faciala (miscarile oculare, coloritul epidermic, tonalitatea vocala, intensificarea activitatii glandelor sudoripare etc.).

Dintre toate categoriile de raspuns emotional aparent, cea mai elocventa pentru observator o constituie expresia faciala, fiind caracterizata ca un barometru al emotiei. Astfel bucuria, tristetea, mania, teama etc. pot fi foarte usor citite pe fata unei persoane. Expresia 'alb ca varul', referitoare la starea emotionala dezvoltata de catre subiect in cazul unei situatii, ce implica trairea unei stari emotionale intense, este asociata cu starea de vasoconstrictie periferica (determinata de teama). La subiectul supus unei anchete judiciare, in cazul savarsirii unei infractiuni, expresia emotionala descrisa anterior este deseori prezenta, insa intr-o nuanta mai difuza datorita tendintei subiectului de a simula o alta stare decat cea pe care o traieste intr-o astfel de situatie (Negru, 1998).

Expresia vocala in emotie reprezinta un indice care ne poate spune multe despre trairea subiectiva pe care o incearca persoana. Ea se poate traduce prin modificari in timbru, tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent etc. Aceste modificari sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii scheletice generale, inclusiv a muschilor laringelui care influenteaza tensiunea corzilor vocale, ducand la noi efecte de intensitate si tonalitate. Activitatea musculara a laringelui si a corzilor vocale are o influenta directa asupra debitului sonor si, in special, a frecventei sunetelor.

In ancheta judiciara elementul cel mai evident in cazul trairii unor emotii, pe fond stresant, este tremurul fiziologic  existent la nivelul tuturor muschilor care actioneaza aparatul fonorespirator.

Tremurul fiziologic este o ondulatie sau o oscilatie minuscula determinata de stresul psihologic, ce corespunde frecventei de 8-14 Hz. si poate fi atribuit undelor alfa (Ciopraga, 1996).

In cazul unei persoane care nu este stresata, tremurul fiziologic are o intensitate maxima. In momentul instalarii stresului, acesta scade in intensitate sau este eliminat. Cresterile sau scaderile intensitatii, frecventei timbrului vocii, ca urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezinta un indice al gradului de stres pe care-l incearca persoana, des utilizat in practicile criminalistice in vederea detectarii comportamentului simulat.

Operand asupra pattern-ului vegetativ si somatic nu trebuie separate aspectele externe, explicite, de cele implicite, abordandu-se atat problema expresiei externe a emotiei cat si a corelatelor psihofiziologice de care este legata.

Pe baza indicatorilor fiziologici utilizati atunci cand studiem emotia, putem obtine o informatie obiectiva asupra gradului de intensitate pe care acesta-l implica. Indicatorii fiziologici utilizati pentru a evidentia gradul de traire subiectiva a unei emotii, sunt: electroencefalograma (EEG), activitatea cardiaca si a sistemului circulator (ECG), rata respiratorie, tensiunea musculara, modificarile conductantei electrice a pielii (GSR) etc.

Electroencefalograma reprezinta o masura a emotiei la nivel fiziologic central. Modalitatea de manifestare este a unei activari (aroussal) cu aspectul unui ritm de voltaj redus si frecventa ridicata, avand ca efect blocarea ritmului alfa sincronizat (Dorofteiu, 1992). El apare in starile de emotie, depresie, anxietate, agitatie etc., oferind indicii cu privire la intensitatea acestora. Masurile pe care le ofera sunt nespecifice, referindu-se la starea, respectiv nivelul de activare determinat de o emotie, insa foarte putin la tipul emotiei.

Activarea cardiaca si a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea sanguina si vasomotricitate, reprezinta una dintre prezentele cele mai frecvente si mai elocvente ale tabloului indicatorilor psihofiziologici ai emotiei.

Ritmul cardiac ofera o dinamica marcata atat de caracterul stimularii emotiei, cat si de faptul ca acea stimulare este prezenta sau doar expectata. Astfel, emotia legata de prezenta concreta a unor stimuli puternic stresanti determina o modificare in sensul accelerarii ritmului cardiac, in timp ce doar anticiparea prezentei unor astfel de stimuli are ca efect decelerarea ritmului cardiac.

Foarte uzitata in evidentierea emotiei, tensiunea sanguina reflecta atat ritmul batailor inimii (volumul de sange circulant), cat si tonusul vasomotor local pe unitatea de timp. Gradientele de presiune sanguina pot interesa faza sistolica sau cea diastolica, precum si diferentele dintre acestea, la un ciclu sistola-diastola.

Ca raspuns la stimulii cu caracter negativ pentru persoana, care provoaca emotia (in conditii de anxietate, stres etc.) are loc o crestere temporara a tensiunii relationata cu modificari ale ritmicitatii cardiace si a vasomotricitatii.

Efectul modificarilor vasomotorii reflecta cresteri sau scaderi de volum sanguin la nivelul diferitelor parti din corp (deget, mana, brat etc.), rezultat al vasoconstrictiei sau vasodilatatiei din regiunea respectiva.

Nu se poate vorbi despre o modificare pletismografica unica in emotie, vasodilatatia sau vasoconstrictia putand aparea in functie de calitatea diferita a emotiei (frica - vasoconstrictie periferica, rusine - vasodilatatie). Uneori ambele reactii pot fi surprinse concomitent prin inregistrari in puncte multiple, deoarece dislocuirea unei cantitati de sange dintr-o regiune a organismului poate determina afluxul crescut de sange intr-o alta regiune (Ciofu, Golu & Voicu, 1978).

Modificarile cardiovasculare sunt indicatori ai activitatii fizice existente in emotii, ai specificului calitativ al acestora.

Unul dintre cei mai vechi indici ai emotiei este rata respiratorie. Aceasta poate fi inregistrata pneumatic (la nivelul toracelui si abdomenului pentru poligraf) sau termoelectric (la nivel nazal). Reglarea respiratiei este complexa, fiind supusa atat controlului involuntar reflex (excitarea centrului respirator bulbar), cat si controlului voluntar.

Respiratia este sensibila la o varietate de variabile psihologice si modificari organice care insotesc emotia. Astfel, ritmul si amplitudinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspiratie / expiratie, blocarea lor etc. sunt afectate de tipul emotiei (agresivitate, frica, neliniste, groaza etc.), precum si de starea conflictuala care le insoteste.

Cu toate ca nu exista stricte valori parametrice sau modele respiratorii care sa poata fi atribuite unor tipuri specifice de emotii, indicatorul de fata face obiectul unor sofisticate investigatii asupra comportamentului simulat in domeniul judiciar.

Tensiunea musculara poate fi inregistrata local sau generalizat prin intermediul inregistratorilor mecanici, fie mai modern, prin culegerea potentialelor musculare electrice (EMG).

Acest tonus este considerat a fi strans legat de starea emotiva. Astfel exista o corelatie pozitiva intre EMG din regiunea frontala si prezenta anxietatii, intre inregistrarile poligraf prin micromiscarile musculare si comportamentul simulat etc.

Balanta muschilor scheletici este in general echilibrata, si scazuta in relaxare. In actul motor si in starile emotionale crescute, balanta nivelului tensiunii devine nu numai ridicata, ci si discontinua, cauzand tremurul. Emotiile de intensitate crescuta se pot exterioriza in tremur, acesta putand chiar dezorganiza raspunsul motor din momentul respectiv.

Modificarile conductantei electrice a pielii reprezinta unul dintre cei mai sensibili indicatori ai activitatii fiziologice vegetative din emotie. Cand activitatea corticala este redusa, iar componenta simpatica predomina, conductanta electrica a pielii este mica, curba reactiei crescand.

In cazul confruntarii repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanta electrica a pielii scade conditionat inaintea impactului cu stimulul, creste in timpul primei faze de actiune a acestuia dupa care scade treptat. Folosindu-se o metoda de tip poligraf au fost obtinute schimbari de potential in raport cu incarcatura emotionala a cuvantului stimul. Paralel cu reactia electrodermica are loc o intensificare a activitatii glandelor sudoripare, indicatori ai stresului emotional.

Toate aceste corelate psihofiziologice si comportamentale ale emotiei pot fi intalnite in cadrul practicii judiciare, mai specific in domeniul detectarii comportamentului simulat, avand rolul de indici indirecti ai laturii afective care acompaniaza persoana in tot ceea ce face.

TEHNICI SI MIJLOACE DE INVESTIGARE A COMPORTAMENTULUI SIMULAT

Inca din cele mai vechi timpuri ale existentei, s-a constatat faptul ca atunci cand o persoana minte, au loc modificari psihofiziologice la nivelul organismului acesteia. Bazandu-se pe aceasta supozitie, au fost descoperite si perfectionate diferite tehnici de detectare psihofiziologica a comportamentului simulat.

Orice instrument de masura, fie el traditional sau modern are la baza o anumita teorie. Aceasta teorie poate fi explicita, detaliata pana in cel mai mic amanunt, sau implicita, ramanand la latitudinea persoanei gasirea relatiilor care stau la baza ei (Szamosközi, 1997).

Daca in antichitate se considera ca la originea reactiilor psihofiziologice se afla 'Puterea Divina' (Lea, 1870), studiile contemporane sugereaza ca factorul major, determinant al reactiilor psihofiziologice il reprezinta variabilele motivational-emotionale, iar studiile recente sustin ca factorul major in acest proces este reprezentat de variabilele cognitive.

Procesele cognitive sunt insotite de unele manifestari observabile si neobservabile direct, care pot fi constatate in mod obiectiv prin inregistrarea cu ajutorul unor aparate (poligraf, fonograf, electroencefalograf etc.) a modificarilor vasculare, cerebrale, de temperatura a pielii si respiratorii (Stanoiu, 1981).

La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul simulat este adeseori asociat cu trairea unor stari emotive intense care se accentueaza in momentul investigatiei criminalistice.

Cele mai frecvente reactii psihofiziologice care au fost puse in evidenta la subiectii supusi anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infractionale savarsite si care erau motivati pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au fost: accelerarea ritmului cardiac, cresterea presiunii sangvine, aparitia fenomenelor vasodilatatorii si vasoconstrictorii (hiperemie sau paloare), accelerarea si sacadarea respiratiei, dereglarea fonatiei si emisiunii de sunete, hiposalivatia si contractarea subita a muschilor scheletici.

Toate aceste reactii neurovegetative, declansate intern, sunt slab supuse unui control voluntar, fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat, rod al unei evaluari cognitive a situatiei. Aceste reactii sunt asociate cu un comportament manifest, cu valoare de identificare, pentru specialistii din domeniul judiciar, a unei disonante intre declaratiile subiectului si gradul de acord asupra lor. Din comportamentele externe relationate cu modificarile neurofiziologice rezulta schimbari ale mimicii si pantomimicii, blocarea brusca a functiilor motorii, tremurul din voce, modificarea timpului de latenta intre perceperea intrebarii si furnizarea raspunsului.

Manifestarile prezentate anterior sunt elemente ale vietii psihice si comportamentale pe care orice persoana le experimenteaza de-a lungul vietii, fie ca a fost sau nu obiect al unei investigatii criminalistice. Ele au fost puse in evidenta prin diverse incercari practice si experimentale de-a lungul timpului, insa ceea ce s-a obtinut sunt doar patternuri de posibile manifestari (comportamentale si fiziologice), care difera de la o persoana la alta datorita frecventei, intensitatii, duratei etc. In functie de modul in care sunt traite si exteriorizate aceste 'comportamente' s-au creat diferite tehnici de control a sinceritatii. Cele mai cunoscute tehnici de investigare in acest domeniu sunt:

Metoda asociatiei libere;

Metoda experientei motrice;

Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente;

Metoda detectarii stresului emotional in scris;

Metoda detectarii stresului din voce;

Tehnica poligraf;

Potentialele evocate ale creierului.

Metoda asociatiei libere

Ca tehnica de diagnosticare a comportamentului simulat, porneste de la premisa ca o anumita semnificatie a cuvintelor-stimul, care se prezinta subiectului investigat, determina o activare la nivelul retelelor semantice, exercitand o influenta specifica asupra starii emotionale a subiectului, respectiv asupra asociatiilor pe care acesta le stabileste ulterior.

Exista o serie de criterii care-si fac simtita prezenta in orientarea stabilirii asocierilor de idei legate de un cuvant stimul. Astfel, daca la cuvantul-stimul 'mic' se raspunde prin cuvantul 'mare', iar la 'alb' cu ' negru', se poate concluziona ca asocierile facute au la baza principiul contrastului (Ciofu, 1974).

Una dintre modalitatile acestei tehnici strans legate de detectarea comportamentului simulat o reprezinta inregistrarea timpului de latenta. Anastasi (1964), in urma utilizarii acestei metodologii, concluziona: 'daca viteza de reactie verbala este diferita la cuvintele critice fata de cele nesemnificative, daca subiectul refuza raspunsul la unele cuvinte critice sau repeta, in lipsa altui cuvant, raspunsuri verbale anterioare, atunci vinovatia subiectului poate fi socotita dovedita'.

Prin timpul de latenta se intelege perioada care se scurge de la emiterea unui stimul pana la producerea reactiei.

In cadrul acestor tehnici intra si proba Abrahamsen-Rassanof-Yung, care utilizeaza tehnica asocierii de cuvinte insotita de inregistrarea timpilor de raspuns, ca indicatori ai starilor afective legate de evenimente pe care persoana, obiect al investigatiei, vrea sa le ascunda. Procedura consta in administrarea unei liste de cuvinte la care subiectul trebuie sa gaseasca cuvinte asociate, intr-un timp cat mai scurt. Lista este elaborata de catre un specialist in domeniul detectiei comportamentului simulat, dupa o studiere detaliata a cazului, si cuprinde cuvinte 'neutre', respectiv 'afectogene', a caror semnificatie este legata direct sau indirect de ceea ce subiectul incearca sa ascunda. Comparatia intre reactiile la cele doua tipuri de cuvinte (neutre sau afectogene) permite decelarea influentei emotivitatii, determinata de perceperea riscului de a fi detectat, asupra tipului de raspuns oferit si a timpului de reactie, cunoscandu-se ca la stimulii neutri timpul de latenta este constant, iar la cuvintele afectogene crescut (Bogdan, 1973).

Indicii care se urmaresc pentru a se putea pune in evidenta tendinta de simulare a subiectului sunt:

Repetarea cuvantului-stimul - necesara pentru a avea timp sa elaboreze un alt tip de raspuns.

Latenta raspunsului - variabila in functie de subiect si conditionata de natura stimulilor. Este mai mare pentru cuvintele abstracte decat pentru cele concrete. Timpii de reactie mai mari de patru secunde indica o incercare de simulare.

Asociatia superficiala - asociatia intrinseca, presupusa a fi cea ceruta de catre cuvantul stimul, este derogata uneia superficiale. Se presupune ca subiectul, considerand ca asociatia ar fi prea expresiva, incearca sa o substituie uneia mai putin incriminante.

Repetarea cuvintelor oferite ca raspuns - un cuvant repetat de mai multe ori indica existenta unei semnificatii care trebuie verificata.

Modificarea sensului cuvantului intial - consta in oferirea unui raspuns pe care apoi incearca sa-l explice privit dintr-o alta perspectiva.

In majoritatea cazurilor indicii prezentati anterior, apar strict legati de anumite cuvinte stimul, chiar si la repetarea probei.

La noi in tara cercetari cu aceasta tematica a efectuat Al. Rosca (1934; 1971), prin metoda folosita obtinandu-se diagnosticarea justa in 80% din cazuri.

Aceasta tehnica de detectarea a comportamentului simulat este uneori folosita in domeniul judiciar, insa pentru a-i creste eficienta se foloseste in combinatie cu alte tehnici (metoda experientei motrice, hipnoza, poligraf etc.).

Metoda experientei motrice

Primele incercari legate de aceasta metoda presupuneau inregistrarea reactiilor fiziologice ale unui subiect care era investigat, folosindu-se tehnica asocierilor libere.

S-a constatat ca cu cat incarcatura emotionala a cuvantului prezentat era mai mare, cu atat pe inscriptor apareau reactii vegetative (respiratia, EEG) mai ample, iar fonograma raspunsului verbal prezenta o latenta marita (Ciofu, 1974).

Bazandu-se pe cercetari similare si observand legatura, creata in timp, intre un fenomen central, nemasurabil direct si un fenomen motor-periferic (presiuni digitale ritmate pe o membrana pneumatica), psihologul rus H. R. Luria (1959) elaboreaza o noua metoda numita a 'experientei motrice'.

Aceasta tehnica a fost modificata si imbunatatita de catre psihologul de origine spaniola Mira Y Lopez (1959), care a construit un aparat numit manotonometru.

Experimentul consta in faptul ca subiectul trebuia sa-si dubleze raspunsul verbal, la cuvantul stimul continut in lista, cu o reactie motorie (apasarea pe o clapa). In aceste conditii subiectul isi concentreaza atentia asupra mainii cu care trebuie sa indeplineasca sarcina, modificarile care au loc la nivelul celeilalte maini scapand controlului constient, fiind inregistrate. Inregistrarea unui tremur asociat cu o latenta ridicata a raspunsului verbal reprezinta indiciul unei eventuale tentative de simulare.

Luria constata ca in conditiile unei puternice activari emotionale, produsa de efortul de disimulare, curba motrica inregistrata se modifica in asa masura incat aceasta activare emotionala este decelabila.

Metoda prezentata si-a avut utilitatea la vremea respectiva (prima parte a secolului XX), azi fiind inlocuita de alte tehnici cu o acuratete mult crescuta.

Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente

Scopul acestor tehnici consta in suprimarea controlului constient al declaratiilor, astfel incat raspunsurile sa fie automate, lipsite de influenta controlului rational voluntar.

Tehnicile de acest gen isi au originea in antichitate unde, cunoscandu-se efectul alcoolului asupra starii de constiinta si a controlului voluntar, prizonierilor de razboi li se administra alcool pentru a se putea obtine de la acestia informatii care in stare normala nu ar fi fost furnizate.

Dupa studierea efectelor pe care le are hipnoza asupra starii de constiinta, s-a recurs la folosirea ei pentru detectarea comportamentului simulat. In 1905 Sanchez Herrera a utilizat pentru prima data hipnoza in practica judiciara. In urma experientei acumulate acesta concluzioneaza ca metoda nu poate fi generalizata, deoarece pe langa un bun hipnotizator este nevoie si de complezenta celui care urmeaza sa fie hipnotizat. Afirmatiile lui Herrera se bazeaza numai pe experienta sa si pe un suport teoretic superficial, la acea vreme.

Cercetarile ulterioare au demonstrat existenta a doua tipuri de tehnici de hipnotizare care pot fi utilizate in practica judiaciara (Udolf, 1987):

una permisiva (materna) - care presupune un mod 'cald' de abordare a persoanei ce urmeaza a fi hipnotizata, complezenta din partea acesteia, aderenta la procedura etc. ;

una agresiva (paterna) - care presupune ca subiectul sa nu coopereze si sa nu doreasca implicit sa fie hipnotizat, bazandu-se pe abilitatile hipnotizatorului si avand o modalitate specifica de abordare a persoanei.

Nu este greu de inteles de ce tehnica de hipnotizare folosita de Herrera nu se putea aplica decat in situatii rare persoanelor aflate sub investigatie judiciara. O persoana vinovata va fi motivata pentru a se impotrivi sau simula starea de transa in vederea eludarii informatiilor pe care acesta nu vrea sa le marturiseasca.

Hipnoza ca tehnica de detectare a comportamentului simulat se aplica in prezent in domeniul criminalistic alaturi de investigatiile cu ajutorul poligrafului (Bus & David, 1999).

In cadrul Laboratorului psihologic de detectie a comportamentului simulat Cluj, aceasta metoda a fost aplicata de catre Ioan Bus in colaborare cu Mircea Miclea si Daniel David de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei Cluj.

O alta metoda subsumata acestei categorii presupunea utilizarea unor substante psiho-farmaceutice ca eterul, morfina, preparate barbiturice etc. care aduc subiectul, caruia i se administreaza, intr-o stare de semiconstienta numita 'automatism oniric'. In aceasta stare cenzura constienta este obnubilata, fara a se suprima complet capacitatea de exprimare sau de reactie automata.

In anul 1918, un medic american (House) a lansat un preparat numit "Thruth-serum" (serul adevarului). In urma administrarii substantei respective, autorul pretindea ca se obtin declaratii foarte sincere in legatura cu infractiunea pe care un subiect a comis-o. Procedura consta in administrarea serului (1% bromhidrat de scopolamina si 2% clorhidrat de morfina) la fiecare jumatate de ora in doze de 1 sau 2 mm³ (in functie de greutate si varsta) pana la obtinerea unei stari de semiconstienta (Eysenck, 1966; Bogdan, 1973).

In prezent o astfel de tehnica este interzisa, considerandu-se ca ar reprezenta o grava incalcare a dreptului de aparare a individului.

Metoda detectarii stresului emotional in scris

Este o metoda prin care se inregistreaza sub forma grafica modificarile intervenite in scrisul unei persoane aflata intr-o stare de tensiune psihica. Se inregistreaza trei caracteristici ale scrisului:

timpul de latenta;

durata scrierii raspunsului;

presiunea scrierii.

Incaperea in care se desfasoara examinarea trebuie sa fie izolata fonic, sa asigure confortul necesar acestui gen de examinare, deoarece orice zgomot, orice interventie din afara influenteaza negativ desfasurarea, respectiv rezultatele testarii (Nichifor, 1978; Stancu, 1995).

Se recomanda utilizarea acestei tehnici in paralel cu testarea la poligraf, realizandu-se o completare reciproca a rezultatelor obtinute prin cele doua metode.

Metoda detectarii stresului din voce

Datele oferite de literatura de specialitate demonstreaza ca printre indicatorii cei mai sensibili ai emotiei se inscriu si caracteristicile conturului, vitezei, amplitudinii frecventei tonului fundamental al vocii de-a lungul unei rostiri, ca urmare a modificarilor de ordin fiziologic in aductia si abductia corzilor vocale (Ciopraga, 1996).

Schimbarile la nivelul frecventei tonului fundamental se instaleaza, de regula, in spectrul neauzibil al vocii, domeniu care nu este in intregime controlat de constiinta.

Detectorul de stres psihologic (Psychological Stress Evaluator - PSE), este un dispozitiv care permite evidentierea stresului emotional din voce, mai exact modulatiile, inauzibile si involuntare, de frecventa medie (FM) in registrul 8-12 Hz (8 -14 Hz, dupa alti autori). Aceste modulatii de frecventa, a caror intensitate si pattern sunt invers proportionale cu gradul de stres al vorbitorului, se presupun a fi rezultatul tremurului fiziologic care acompaniaza contractia voluntara a muschilor striati implicati in vorbire. In timpul perioadei fara stres, modulatiile sunt sub controlul Sistemului Nervos Central (SNC). La aparitia stresului Sistemul Nervos Autonomic (SNA) devine dominant, avand ca efect inhibitia muschilor fonatori cu repercusiuni la nivelul registrului FM. Aceasta inhibitie, indicator al stresului emotional, este evidentiata de catre detectorul de stres din voce, ca o caracteristica blocanta sau ca o forma de unda rectangulara (Horvath, 1979).

In investigatiile criminalistice, pentru obtinerea unor rezultate superioare in analiza emotiei manifestate in voce, se foloseste un cuplu de aparatura, care cuprinde:

un magnetofon profesional de inalta performanta tehnica ce inregistreaza raspunsul dat de subiect la poligraf;

un sonograf de tipul 7029 A;

un aparat de detectare a stresului din voce cu ajutorul caruia se transcrie pe vocograme reprezentarea sonora a raspunsului dat de subiect in timpul testarii la poligraf.

Folosirea acestei metodologii pentru detectarea comportamentului simulat prezinta mai multe avantaje:

inregistrarea profesionala a raspunsului dat de subiect, permitandu-se retinerea si transcrierea cu ajutorul sonografului a modificarilor produse in voce si vorbire, rezultat a starii emotionale traite;

posibilitatile stiintifice oferite de sonograf in transcrierea pe fonograme a caracteristicilor care pun in evidenta modificarile produse in voce;

posibilitatea de a corela rezultatele obtinute cu ajutorul poligrafului, cu cele provenite din studierea vocogramelor.

Detectorul stresului din voce proceseaza frecventele din voce, le pastreaza pe banda magnetica, utilizand filtre electronice si tehnica de discriminare a frecventelor. Patternurile de stres apar ca un traseu miscator pe o hartie speciala pentru inregistrat.

Caracteristicile vocale care pun in evidenta emotia determinata de disimularea adevarului, analizate cu ajutorul acestei tehnici sunt (Horvath, 1979):

valorile (medie si limitele minime sau maxime) frecventei tonului fundamental al vocii;

durata emisiei vocale;

intensitatea consoanelor explozive;

viteza de articulare;

timpul de latenta.

Acest dispozitiv a fost considerat ca fiind un detector al minciunii mediat vocal, multilateral, dar nu mai eficient decat poligraful. Studiile efectuate de Barland (1975), Kubis (1973) si Horvath (1979), in ceea ce priveste acuratetea detectarii comportamentului simulat, cu cele doua dispozitive, au pledat in favoarea utilizarii poligrafului, acesta avand predictibilitate mult crescuta.

Tehnica poligraf

Tehnica poligraf este una dintre cele mai performante tehnici folosite in domeniul detectarii comportamentului simulat.

Poligraful cunoscut empiric sub denumirea de 'detector de minciuni' este un inregistrator mecanic sau electronic, ce preia pneumatic modificarile de tensiune arteriala, puls, respiratie, suplimentat cu un sistem pentru inregistrarea rezistentei electrodermice si a micromiscarilor musculare (Anghelescu & Dan, 1984).

Poligraful nu inregistreaza in mod direct minciuna, ci modificarile fiziologice determinate de emotiile care insotesc comportamentul simulat.

Inregistrarea potentialelor evocate

In ultima perioada se fac cercetari pentru detectarea comportamentului simulat si prin alte tehnici. Astfel, tehnica de evidentiere a potentialelor evocate ale creierului, care necesita o aparatura foarte sofisticata, se bazeaza pe inregistrarea a doua tipuri de potentiale: P300 si N400. Potentialul evocat P300 apare automat la subiectii simulanti, ca urmare a categorizarii stimulilor in relevanti (incriminanti) si irelevanti (neincriminanti), categorizare raportata la cazul aflat in cercetare. In cazul subiectilor sinceri potentialul P300 nu apare deoarece acestia nu realizeaza procesul de categorizare, toti stimulii avand aceeasi valoare raportata la cazul aflat in investigatie.

Potentialul N400 apare in momentul in care subiectul proceseaza informatia falsa, incriminanta, pe care in mod explicit si voluntar insa nu o recunoaste ca fiind falsa sau incriminanta (simuleaza).

Initial, s-a considerat ca aceasta metoda poate avea o fidelitate mare deoarece potentialele evocate ale creierului sunt greu de manipulat de catre subiect, estimandu-se ca acestea vor deveni indicatori extrem de acurati ai simularii. Cercetarile recente in domeniu au demonstrat ca aceasta metoda prezinta unele imperfectiuni. Astfel, un subiect neimplicat in infractiune, dar care detine informatii despre locul faptei (de exemplu, frecventa locuinta victimei), in urma inregistrarii potentialelor evocate, acesta va prezenta indici similari cu cei ai autorului faptei.

Ramane ca cercetarile in curs de desfasurare sa confirme validitatea si impactul pragmatic ale potentialelor evocate, prefigurandu-se o coroborare cu parametrii tehnicii poligraf (Bus & David, 1999