StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » bancile in economie » Economia romaneasca in perioada 1774 - 1859
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Economia romaneasca inainte de unire si problemele activitatii bancare in perioada i774 - i859



In secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea, in Tarile Romanesti se mentinea suzeranitatea turceasca, prin care, inca din veacurile precedente, Poarta impusese Principatelor grele sarcini: tributul, monopolul anumitoi produse si furnituri obligatorii, care, in ultima instanta, se concretizau in relatii financiare tot mai inrobitoare pentru tarile romane.
Un moment important pentru Tarile Romanesti a fost infrangerea turcilor de catre Rusia in razboiul din 1768-l774, urmata de pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), care a marcat un declin in Imperiul Otoman, a imbunatatit situatia economica a Tarior Romanesti si a inaugurat a doua faza a regimului fanariot in Principate.
Poarta a fost silit



a sa dea un nou statut juridic Moldovei si Tarii Romanesti, facand, in anii urmatori, unele concesii cererilor acestora, prin diferite ordine emise de cancelaria Portii cu pecetea sultanului, prin care Poarta s-a angajat sa fixeze cuantumul obligatiilor in bani ale Principatelor, incetand sporirea continua a acestora si sa achizitioneze, in timp de pace, la pretul pietei, unele din produsele pe care, anterior, le cumpara la preturi fixate la Istanbul (grane si oi). ingradind astfel monopolul turcesc asupra comertului.In aceasta situatie, domnii din Tarile Romanesti, pentru a nu-si pierde tronul, trebuiau sa gaseasca resursele necesare, pentru a face fata pretentiilor turcesti care constau in bani si daruri scumpe in natura. De asemenea, trebuiau achitate dobanzile banilor imprumutati anterior pentru obtinerea domniei, precum si efectuarea unor importante cheltuieli pentru intretinerea Curtii, organizate dupa norme imparatesti: neile publice, armata, politie, scoli si spitale — toate cereau bani. pe care domnii nu ii aveau, veniturile financiare fiind restranse.
Printre solutiile gasite pentru marirea veniturilor domnesti, in vederea acoperirii cheltuielilor aratate mai sus, merita a fi subliniate cele ale lui Alexandru Moruzi.In primul an de domnie a lui Alexandru Moruzi, martie 17l)2 - decembrie 1792, principalele noi surse de venituri si destinatia acestora se pot vedea din situatia prezentata mai jos:

Venituri Lei vechi Cheltuieli Lei vechi
Impozit de 10% din recolta (deseatina) 100760.00 imprumuturi vechi si dobanzi 278577,00
Dare de oi, porci sau vaci (gostina) 77990.00 Furnituri si daruri la Constantinopol 149925,05
Adausul (la zece lei unul) 7799,00 Cheltuieli politice si ale Curtii 52374,52
Dare pentru fiecare vadra de vin (vadrarit) 119749,77 Daruri la crestini, cheltuielile vistieriei si alte cheltuieli 36011,92°
Adausul 11974,25


Alta dare pentru vin (vadrarit) 33000,00
Bani ce s-au strans pentru facerea podurilor si darea lefurilor 177330,20


Analogie de vame si mina de sare (ocna) 8166,00
Rezulta ca veniturile erau, de fapt, dari indirecte si dari directe sub alte denumiri, masuri care au procat o puternica nemultumire in randurile taranimii; in partea muntoasa a tarii, nemultumirea s-a transformat in lupta armata.
In continuare, domnii fanarioti au dus aceeasi politica fiscala aspra. Astfel, Ioan Caragea, in Tara Romaneasca (1812-l818) si Alexandru Sutu, in Moldova (1801-l802) si in Tara Romaneasca (1806, 1818, 1821) au introdus, din nou, crunte forme de exploatare fiscala, fata de ameliorarea din timpul domniilor lui Al. Ipsilanti si Grigore Ghica, care au dus la pustiirea satelor si, uneori, a unei plasi intregi, prin fuga taranilor. Paralel cu aceasta fuga se semnalau si centre de rezistenta ale taranilor, ceea ce prevestea relutia lui Tudor Vladimirescu, din 1821. incercand sa reduca numarul locuitorilor scutiti de tribut in faarea stapanilor de mosii, Caragea a venit in conflict cu boierii, pe care, pentru a-i impaca, i-a avantajat, sporind, prin Legiuirea lui Caragea Vlaicu Voda (1362 - cea 13") si lui Petru Musat (1375-l391) li se atribuie primele bateri de monede metalice romanesti in Tara Romaneasca (probabil monetana de la Arges) si Moldova (in monetaria de la Suceava), iar in Transilvania autonoma (1541-l691) primele monede s-au batut la monetaria de la Aiud. Sub dominatia Casei de Habsburg (1691-l867), Principatul Transilvaniei a batut monede la Sibiu, Alba lulia, Cluj etc, iar in Banat, la Ciclova Romana de langa Oravita.
Din domnia prospera a lui Mircea cel Batran (1386-l418), au


ramas monede multe si variate.
Marele domnitor-martir Constantin Brancoveanu a realizat o epoca de
cultura inalta si durabila, intre capetele de acuzare, aduse impotriva lui de
stapanirea turceasca, a fost si acela de a fi batut monede de aur cu chipul


sau.
Cu timpul, zarafii au devenit camatari. Ei acordau imprumuturi in bani, beneficiarii imprumuturilor facand parte din toate clasele si paturile societatii: tarani, clacasi, razesi sau mosneni, boieri, targoveti, clerici si chiar vistieriile. Taranii se imprumutau pentru plata impozitelor sau a obligatiilor feudale, alimentelor pentru familie sau furajelor pentru vite; boierii se imprumutau pentru cheltuieli somptuoase. (A.D. Xenopol ii numea „Barbari in productie si civilizati in cheltuieli.") De asemenea, se imprumutau pentru achitarea datoriilor mostenirilor, obligatiilor politice, dobandirea domniei sau slujbelor; vistieriile aveau mare neie de bani pe timp de razboi, ocupatii militare, pentru furnituri militare, lefurile ofiterilor si soldatilor din trupele de ocupatie etc.Imprumuturile, pentru obtinerea domniei, au o istorie mai indepartata in Tarile Romanesti. Astfel, intr-un zapis din 1633, publicat de N. Iorga si reprodus de profesorul Leon, se spunea:
„Ion Neagul Voed emis-am acest al meu zapis la mina jupanului Christes Pal, cum sa se stie c'am luat de la dumnealui bani gata 1.000 galbeni, de mi-au fost de cheltuiala la Tarigrad, ci, de-mi va da Dumnezeu sa iau domnia in Tara Moldovei, sa aiba a-i da fara nici un cuvant. Aceasta marturisesc cu acest zapis al meu, si de credinta pus-am si stampila mea".
Astfel, intalnim pentru inceput, doua forme de credit: creditul politic si creditul de consuni (consumtiv).
Capitalul camataresc avea surse interne si externe. Pentru boierii creditori, sursele de capital erau constituite din dijme, claci in bani, monopoluri feudale sau din culturi proprii, cresterea si vinderea vitelor proprii, manipulari monetare, precum si din exploatarea slujbelor si arenzilor sau din exercitiul ecleziastic. Pentru negustori, capitalul comercial era sursa principala a imprumutului camataresc. Capitalurile, clin sursele externe, erau constituite din imprumuturi provenite din Turcia si Austria, pentru a fi plasate, cu dobanzi mari, in Principate. Garantiile erau constituite din obiecte de pret depuse ca gaj, dar mai ales, din ipoteca asupra pamanturilor.
Dobanda, desi plafonata, in Principate, prin dispozitii legale, la 10% (in timp ce in statele apusene varia intre 4-6%), in realitate se ridica la 12-24% si chiar mai mare.In mediul rural, dobanzile se plateau in natura, produse sau munca, a caror valoare, in bani, ajungea la sume reprezentand 300%. in ce priveste taranul clacas, situatia era si mai rea, pentru ca el nu avea ie sa aiba decat un singur creditor: stapanul pamantului pe care isi avea gospodaria.
Capitalul camataresc a marit conditiile de servire a taranilor si a contribuit la ruinarea lor; si in randul boierilor, unele familii s-au zdruncinat economic, dar nu le-a slabit puterea, multi din ei fiind creditori camatari. in asemenea conditii, s-au dezltat si imbogatit unii arendasi, marii negustorii, bancherii sau zara-'ii care au constituit una din componentele importante ale burgheziei comerciale.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea, agricultura, industria si comertul din Principate aveau urmatoarele caracteristici:In agricultura, proprietatea boiereasca reprezenta mai mult de 50% din suprafata tarii, cea a manastirilor circa 25%, iar cea a taranilor liberi intre 23 si 25%.In productia agrara, afectata de razboaie, rechizitii si jafuri, culturile s-au orientat spre produse care putteau fi cat de cat ferite. Pe primul loc s-a situat cresterea vitelor, inlesnita de vaste imasuri si fanete si incurajata de posibilitatile de export.
Ambele Principate dispuneau de mari stocuri de animale: in 1785, in Moldova, numarul oilor era evaluat la 3.000.000, al vitelor albe la 800.000, al cailor la 170.000. in Tara Romaneasca, la inceputul secolului al XlX-lea, existau 4.000.000 de oi. Vite posedau atat proprietarii, cat si taranii liberi (razesi, mosneni) sau clacasii. Stocul era impresionant, daca tinem seama de populatia redusa, in ambele Principate, de circa 3-000.000 de locuitori'. Culturile erau pe suprafete mici si cu productivitate intre 500-l000 kg grau la hectar si mai mult la porumb Calatorii straini semnalau vinul, ceara, mierea de calitate si in cantitati apreciabile.In industrie, predomina artizanatul. care era practicat de meseriasi recrutati dintre tarani. La sat, meseriasii lucrau in alimentatie, imbracaminte, incaltaminte, constructii, lemn. dupa necesitatile gospodariilor taranesti. La oras, meseriasii erau concentrati in Bucuresti, Iasi, Crak va, Ploiesti, unde ocupau anumite cartiere. Ei erau organizati in bresle care impuneau restrictii in exercitarea meseriilor, dar, franand sporirea numarului lor, au ajuns sa nu mai satisfaca cerintele populatiei in crestere. Artizanatul a atins. in aceasta etapa, un stadiu de varf, producand obiecte artistice cu care participa si la export. Paralel, existau si manufacturi industriale mai mari, infiintate de boieri sau de negustori, pe baza de hrisoave domnesti, care le acordau monopolul productiei pe 10-20 de ani, dreptul de a-si desface productia in oras prin pravalii proprii, dreptul de a folosi clacasi ca muncitori, cu scutirea acestora de claca si chiar de dari, autorizarea de a aduce lucratori straini, scutiri de vama la materiile prime din import s.a.
Manufacturile s-au limitat la cateva domenii de productie: tesut de postav si basmale de matase, sticla, paste fainoase, lumanari de ceara. Unele manufacturi erau mari, (cu 200-300 de lucratori), dar nu au putut sa se impuna datorita lipsei de experienta, lipsei de muncitori calificati, lipsei de credit ieftin, concurentei produselor similare ale meseriasilor bine introdusi pe piata, insecuritatii aduse de razboaie si piedicilor puse de unele consulate, care considerau ca ar dauna importului, de produse fabricate, din tarile pe care le reprezentau.
Comertul Principatelor nu a putut progresa din cauza dominatiei turcesti si a puterilor straine, care iau sa patrunda pe piata romaneasca. Tratatele si conventiile, incheiate de turci cu puterile straine, asigurau avantaje comerciale pe piata otomana si, deci, si a Principatelor pentru acele puteri: libertate de comert pentru supusii respectivi, imunitati juridice, vama redusa, ceea ce a facut sa apara multi negustori straini care au impiedicat comertul romanesc.
Demnitarii turci inventau fel de fel de motive pentru a stoarce bani din Principate; mai mult de jumatate din veniturile Principatelor erau preluate numai pentru prelungirea domniilor. Aceste plati reprezentau iesiri de monede necompensate. Comertul, ca principal detinator de moneda, a adus in permanenta contributia sa - sub forma de impozite si imprumuturi, fiind lipsit, insa, de posibilitatea de a investi bani in afaceri utile. in aceasta situatie dezavantajoasa, negustorii s-au organizat in corporatii. in 1812, in Bucuresti existau 14 corporatii de negustori, in frunte cu cea mai puternica corporatie a negustorilor bogati: lipscanii, care vindeau marfuri aduse de la Lipsea (Leipzig) si cazaclin, negustori cazaci care faceau negot de vinuri, blanuri s.a, intre Ucraina si Moldova.
Comertul interior a cunoscut o oarecare dezltare sub forma comertului ambulant (permanent in orase, targuri si sate si, ocazional, in balciuri), ce se dezlta mereu fiind si in interesul proprietarilor de mosii care aveau de castigat ele pe urma lor. Sub influenta razboaielor si lipsa unei piete nationale constituite, preturile au inregistrat importante cresteri care au variat de la regiune la regiune. De exemplu, un cal bun. care la finele secolului al XVIII-lea costa, in Moldova, 30-40 lei, in 1818 ajunsese la 200-300 lei1.
Comertul exterior era mai dezltat, cu tot exportul silit, impus de turci prin monopol si furnituri, datorita produselor din Tarile Romanesti (vite, boi, cai, porci, lana, piei, seu, blanuri, cereale, miere, ceara, sare) ele care aveau neie tarile vecine sau chiar indepartate. Prin contrabanda, se exportau si produse care constituiau monopol turcesc.In acelasi timp, din Orient se aduceau mirodenii, matasuri si bumbacuri fine (din Lipsea, Viena, Gratz, Breslau si alte orase germane ca si clin Brasov), se aduceau postavuri fine de lana, tesaturi ele bumbac, coloranti, articole de fierarie, sticlarie si bijuterii.In aceasta perioada, in Principate, agricultura, meseriile, manufacturile au eluat, s-au intensificat schimburile comerciale si, mai ales, cele externe, s-a dezltat comertul cu bani, ceea ce impunea crearea unor institutii bancare care sa asigure mijloace financiare (credite) ieftine prin care sa sprijine dezltarea, in continuare, a activitatilor economice nationale si inlaturara zerafiei.
Un moment important, in elutia economiei, 1-a constituit miscarea lui Tudor Vlad;mirescu (18 ianuarie - 26 mai 1821), consecinta a asupririi si exploatarii din primele doua decenii ale secolului al XIX-lea. care au accentuat nemultumirile din toate paturile populatiei si au trezit constiinta nationala a maselor.
Tudor Vladimirescu si-a concretizat ideile intr-un document pragmatic de mare importanta, intitulat „Cererile norodului romanesc" . Acest document continea principiile de baza ale unei noi ordini sociale, din care enuntam pe cele mai importante: suveranitatea poporului, desfiintarea privilegiilor ele clasa, egal.tatea oamenilor in lata legilor, reforma justitiei, reforma administrativa, reforma scolara, reforma armatei, reforma fiscala, desfiintarea vamilor interne, regim monarhic constitutional-, (parte din acestea, fiind puse in practica in perioadele urmatoare).
Dupa uciderea lui Tudor Vladimirescu de catre eteristi", ambele tari au fost ocupate de turci si austrieci timp de 16 luni, perioada in care, sul.') presiunea Angliei si Austriei si pentru a nu da Rusiei motiv ele interventie, Poarta a hotarat sa numeasca a Llomni pamanteni in Principale, moment important pentru Tarile RomanestiIn acest scop, au fost concati. la Constantinopol, sapte boieri din Moldova si sapte din Tara Romaneasca.
Ambele delegatii au avut cereri ap:oape identice: domni pamanteni, inlocuirea arnautilor (soldati mercenari de origine albaneza) din garda domneasca cu un corp de paza indigen, interdictia, pentru supusa straini, de a dobandi bunuri imobile in tara, izgonirea calugarilor greci, dreptul exclusiv pentru pamanteni de a ocupa slujbe si libertatea ele a se jelui Portii, libertatea comertului, industriei si extractiei miniere, care au fost aprobate partial, unele din acestea fiind cuprinse si in programul lui Tudor Vladimirescu „Cererile norodului romanesc."In urma razboiului ruso-tuic din 1828-l829, in care rusii au invins pe turci, s-a incheiat tratatul de pace de la Aclrianopole, prin care s-a pus capat monopolului economic al Imperiului Otoman asupra Principatelor Romane.
Prin tratatul de pace, semnat la 14 septembrie 1829 la Aclrianopole, s-a slit: atribuirea stapanirii de catre Rusia si asupra gurilor Dunarii pana la varsarea Prutului; declararea liberei navigatii pe Dunare, in Marea Neagra si stramtori; restituirea catre Tara Romaneasca a cetatilor (raialelor) de pe malul stang al Dunarii (Braila, Giurgiu si Turnu Magurele); fixarea granitei cu statele otomane pe firul apei fluviului.
De o importanta deosebita a fost silirea scutirii locuitoriloi celor doua Principate de orice furnituri catre Poarta si acordarea deplinei libertati comerciale pentru toate produsele si dreptul ele a deschide fabrici si mine .
Dupa tratatul de la Aclrianopole, Princiaptele au devenit o importanta piata pentru produsele manufacturate, mai ales ale industriei eng.eze, in plin avant, incepand cu finele veacului al XVIII-lea.In aceasta perioada, camatarii au efectuat tot mai multe operatiuni de banca, iar din creditele, pe care le acordau, o parte a inceput sa aiba si un scop productiv si, astfel, dupa anul 1829. fata ele imprumuturile politice si consumptive, prezentate mai inainte, un loc tot mai important au inceput sa-l ocupe creditele productive, economice.
Extinderea afacerilor de banca a necesitat o sporire a fondurilor, in care scop s-a apelat la imprumuturi de la banci din strainatate si, in felul acesta, s-au accentuat legaturile internationale.
Din mai 1828 si pana in aprilie 1834, Principatele Romane au fost puse sub administratie rusa, ocupatia tinand pana la plata ntegrala a desubirilor de razboi. Generalul Pavel Kiseleff a fost numit presedintele plenipotentiar al divanelor (staturilor domnesti) celor doua Principate, sub a carui indrumare si supraveghere au fost puse in aplicare regulamentele organice ale Tarilor Romanesti.
Regulamentele organice au fost intocmite din doua comisii de cate 4 boieri, una din Tara Romaneasca si una din Moldova, sub presedintia consulului general rus Minciaky.
Prin regulamentele organice s-a ingradit puterea domneasca, trecandu-se la organizarea Principatelor dupa principiul separarii puterilor: puterea executiva, apartinand domnului ales pe viata dintre boieri, ajutat de 6 ministri; puterea legislativa, apartinand Adunarii obstesti (42 de deputati in Tara Romaneasca si 35 in Moldova, alesi din boierii mari - veliti - si clin boierii mici); puterea judecatoreasca, exercitat;! de tribunalele judetene si 3 Curti de Apel: Bucuresti, Craiova si Pasi, independente de domn si Adunarea obsteasca.
Caracterul novator al Regulamentelor organice s-a concretizat si in domeniul fiscal, prin reducerea diversitatii darilor la una singura si fixa: pentru tarani si proprietarii de pamant — capitatia - si, respectiv, pentru negustori si meseriasi - patenta.
Silind aceste dari, Regulamentele interziceau domnilor de a mai pune vreun impozit sau dare in folosul personal, fixandu-se si lista civila de 2.000.000 lei vechi pe an in Muntenia si 800.000 lei vechi in Moldova, drept cheltuielile domnului, ale familiei si ale Curtii sale, deoarece nu mai aveau nici un fel de venit sau vreo donatie oarecare, ca mai inainte.
O masura financiara importanta a fost adoptarea bugetului statului bazat pe echilibrul veniturilor si cheltuielilor, dezbatut de Adunarea obsteasca si controlat ele un organ special.In toate cele 3 Tari Romane - Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania - a urmat o vizibila crestere a productiei pentru piata, patrunderea circulatiei banesti in mai mare masura in mediul taranesc, intensificarea exploatarii bogatiilor minerale. in acest fel, a fost depasita economia taraneasca, caracterizata prin producerea si consumarea pe loc a produselor.
Au crescut operatiunile financiai-bancare (creditul), iar masurile, introduse prin Regulamentele organice, au netezit calea dezltarii capitalismului.
Cu toata dezltarea lenta a cailor de transport si slaba dezltare a pietei interne, productia de marfuri. in agricultura Principatelor a fost in crestere si, ca urmare, s-au dezltat si relatiile comerciale externe. Astfel, intre 1835 si 1844, exportul Tarii Romanesti a crescut de la 21,5 milioane lei la 64,4 milioane lei, iar al Moldovei, ele la 20 milioane lei la 52 milioane lei, intre 1843 si 1847.
Atat primii domni regulamentari. Alexandru Ghica (1834-l842) si Mihai Sturdza (1834-l849), cat si cei care i-au urmat, Gheorghe Bibescu (1842-l848) in Tara Romaneasca, respectiv Grigore Alexandru Ghica (1849-l856) in Moldova, in conditiile grele ale tendintelor Portii, Rusiei si Austriei de a influenta fiecare, in interesul propriu politica tarilor romane, au sprijinit toate actiunile menite sa asigure progresul tarii.
O contributie importanta a adus in aceasta perioada, in Tara Romaneasca. Barbu Stirbei, in functiile inalte pe care le-a ocupat dupa anul 1825 si in timpul domniei sale.
Astfel, intre 1843-l846. sub domnia fratelui sau Gheorghe Bibescu, Barbu Stirbei si-a adus contributia la accentuarea schimburilor comerciale intre Tara Romaneasca si Moldova, in care sens, in 1846, a intrat in vigoare conventia vamala dintre Principate. A intocmit planul pentru modernizarea portului Braila, pentru construirea de diguri pentru prevenirea inundatiilor, pentru alte constaictii edilitare in acest oras, un spital si un drum intre Braila si Galati. A initiat lucrari de infrumusetare a capitalei, printre care cele mai importante fiind Soseaua Kiseleff si gradina Cismigiului, inaugurate sub domnia sa. A sprijinit pe Gheorghe Bibescu la inzestrarea tarii, cu o retea cat mai intinsa de cai rutiere pentru inlesnirea legaturilor interne si a activitatilor comerciale: de la Bucuresti la Varciorova prin Craiova, la Focsani, la Braila, la Caineni si la Brasov. Pentru o usurare financiara, in ianuarie 1845, a fost promulgata Legea drumurilor, satenii fiind obligati sa munceasca sase zile pe an la sosele sau sa achite echivalentul in bani, iar industriasii sa plateasca un impozit special. in septembrie 1847 s-a inaugurat podul peste Olt, in apropiere de Slatina, iar, sub domnia sa, a fost inaugurat si Teatral National clin Bucuresti.
Porturile Galati si Braila au cunoscut o mare dezltare: de la 449 de vase, care au intrat in Braila in 183", peste 10 ani, numarul acestora a crescut la 1.383 de vase, iar la Galati, fata de 236 vase intrate in 1833. in 1847 au ajuns la 1.064 vase. in 1833, Poarta a recunoscut Principatelor c dreptul de navigatie sub pavilion national.In aceasta perioada, camatarii efectuau tot mai multe operatiuni comercial-bancare: faceau plati in tara si peste hotare, primeau depuneri spre fructificare, arendau veniturile statului, exploatau salinele si alte mine, acordau imprumuturi vistieriilor si particula iilor pe amanete (gaj) si ipoteci (garantii in bunuri imobiliare), mai intai (personale, mai tarziu), reprezentau case straine in Principate, faceau afaceri de import si export, transformandu-se in puternice case ele bancheri-camatari, care .mpleteau activitatea comerciala cu cea bani ara de imprumut si schimb.Intre 1830-l860, casele mai importante din Principate, care se ocupau si cu activitatea bancara si ele imprumuturi cu camata, erau: 10 la Braila (Robini, Teodorovich, Kastrino, Petala, Ana.stase Doiciu s.a.), 21 la Galati (Pedemonte & Peretti, Panaiotu Pavlo, Karaus & C-ie, Epaminonda Pana, Dimopulo, Makridaky, Marcopoli, Niotti, Marcus Thall s.a.), 20 la Bucuresti (St. Moscu, Halfon. Margareta Ivanovici, Hagi Bacaloglu, S. Cristodulo, CiocaneLi, Hiler Manosch, Pricopie, Jacoh Marmorosch s.a.). 1 la Buzau (Leibu Freiter), 1 la Craiova (Kaicu Pavlovici), 1 la Iasi (Michel Daniel)1.
Aproape toti proprietarii acestor casc erau straini si supusi jurisdictiei consulare (din 63 de proprietari de case doar 14 erau romani), ca sa le poata fi aparati: mai bine interesele.
Aceste case aveau numeroase legaturi cu casele straine de unde primeau bani si mpaimuturi cu dobanzi reduse, dand imprumuturi in tara, cu o camata foarte mare.In schimburile monetare, abuzurile practicate de zarafi au constituit numeroase ocazii de limitare, prin dispozitii legale, a activitatii acestora. Astfel, printr-un jurnal al Sfatului obstesc din 22 decembrie 1836. s-a hotarat, pentru orasul Iasi, sa nu aiba mai mult de 10 zarafi si sa fie numai dintre oameni cu averi si destula incredere, iar nu suditi (oameni sub protectia unei puteri straine, cu drept de jurisdictie speciala si privilegii fiscale). Totodata, s-au hotarat sumele ce le puteau lua zarafii peste cursul oficial: la schimbarea galbenului (mai multe monede de aur), irmilicului (moneda turceasca de argint), car


boavei (veche moneda ruseasca de argint), sorcovatului (veche moneda austriaca de argint) etc, prevazandu-se pedepse aspre pentru contravenienti.In legatura cu circulatia monetara este de subliniat faptul ca proportia dintre valoarea intrinseca si cea nominala a monedelor, marita prin avarierea lor in greutate si calitate, dadea nastere la mari ube pentru bastinasi. Calculele facute de M. Gr. Romascanu, arata ca ubele aduse populatiei romanesti inainte de 1848, datorita circulatiei monetare, se ridicau la 6,4 milioane lei noi, iar dupa aceasta data. la 3,7 milioane lei noi.
Pentru inlaturarea relelor ce izrau clin aceste speculatii, conducerile Principatelor au luat masuri pentru pastrarea valorilor reale ale monedelor si pentru evitarea si sanctionarea speculatiilor.In aceste conditii, era fireasca neincrederea ce se raspandise in randurile populatiei romanesti, care, cu greu, isi incredinta banii spre fructificarea caselor cie bancheri-camatari.
Fapti 1 ca turcii nu mai puteau acapara. in mod abuziv, produsele Principatelor, intre acestea si Constantinopol s-au silit legaturi comerciale, prin inteimediul bancherilor-caiuutari straini. La Bucuresti, Iasi. Galati si Braila se cotau aproape zilnic cambrle trase asupra Vienei, Triestului, Marsiliei, Odesei. Constantinopolului. La „Hanul cu tei" si Piata „Sf. Anton" din Bucurest; si in Piata Unirii din Iasi - primele embrioane ele bursa — erau locurile unde se intalneau bancherii camatari spre a se orienta asupra cursurilor curente luate pe pietele Constantinopolului, Vienei. apoi ale Frankfurtului, Parisului si Londrei.
Dupa 1839, cand bancheri:-cair.atari au devenit sili, au inceput sa se organizeze bancile apusene. Acestia au inceput sa tina registre regulate in care se consemnau, obligatoriu, in fiecare zi, toate operatiunile facute. Bancherii-camatari aveau numeroase legaturi cu pietele straine. Michel Daniel din Iasi, inca din 1819, era in legatura cu firmele: I. G. Susakino din Augsburg, Saul Lazar Bernstein din Danzig, M.N. Mendelsohn si Demonte & Guzan clin Verona, D. Agr. Mei no Curiei din Venetia, iar catre 182c), cu fratii M.P. Ademaky si Chework Caracas din Constantinopole. Mai tarziu, pe masura cresterii operatiunilor de imprumut, el a silit legatuii cu casele Rotschild si Credit Lyonnais din Paris, Avigdor si Charles Chischkan din Nisa, Sima si Stamotz & C-ie din Viena. Mayei & C-ie, Dresdner Bank si Rafael Bernard din Berlin. Mayer & C-ie, Korant si Schor & C-ie din Leipzig, Rotschild clin Londra etc.
Aceleasi legaturi cu pietele straine le aveau si ceilalti bancheri-camatari din Principate, de unde isi procurau capitalurile cu dobanzi atat de mici, incat la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei, in 1880, ei continuau sa se imprumute din strainatate cu banii necesari, ocolind scontul" de Wo si, mai apoi, de 4%, acordat de Institutul nostru de emisiune.
Din punct de vedere al instrumentelor bancare moderne, inainte de 1850, acestia foloseau tratele, cecurile, scrisorile ele credit, viramentele etc.
Acesti comercianti-camatari cunoasteau tehnica comerciala si intretineau vaste relatii cu tarile straine, patrunzand in randul boierimii si, treptat, ajungand sa influenteze afacerile publice si sa ia parte la conducerea Principatelor.
In aceasta etapa, in promovarea relatiilor economice dintre Transilvania si Tara Romaneasca, un rol insemnat I a avut Casa Hagi Constantin Popp din Sibiu (1768-l821). Aceasta era cea mai mare casa comerciala a 'omana clin Sibiu, care asigura legaturile dintre rasaritul si apusul Europei, formand, impreuna cu Casa Hagi Luca, o companie care asigura legaturile comerciale cu „grecii" (aromani) clin Triest si Venetia. Casa Popp facea nego' cu obiecte din piele fina, de capra sau de oaie, prelucrata in tara, folc sita pentru incaltaminte de lux si marochinaric Avea agenti la balciul cel mai mare din Raureni si pe malul turcesc al Olteniei, fiind in legatura cu comandantul pazei orasului Rahova. Aceasta casa facea comert en gros de lana si piele si acorda imprumuturi in banca boierilor si oamenilor ele afaceri clin Principate, aprovizionandu-i cu alimente si imbracaminte clin apus.
Cu toate restrictiile impuse de politica austriaca ele gernanizare a popoarelor din Imperiul habsburghic, legaturile comerciale si cit imprumut, dintre cele trei tari romane, s-au iniensificat.
Retractarea reformelor lui Iosit al 11-lea, ca urmare a presiunii nobilimii maghiare, a determinat pe exponentii burgheziei romanesti in formare sa ince aceste reforme si sa se opuna reactiei nobiliare, cerand, prin Supplex libellus Valachoaim , din martie 1~91, egalitatea romanilor cu celelalte natiuni si abolirea numelui si conditiei de tolerati, moment care a marcat o etapa importanta in lupta de emancipare a romanilor din Transilvania aflata sub regimul de asuprire nationala si sociala.
Pentru inlaturarea cametei ucigatoare, se impune, tot mai mult, infiintarea unor banci romanesti, de la care sa se poata obtine credite ieftine, necesare dezltarii economiei. in acest sens, in Tara Romaneasca, la 21 aprilie 1832, ziarul „Curierul romanesc" publica, sub semnatura unui grup de boieri, in numele Obstestii Adunari a Tarii Romanesti, Proiectul infiintarii unei Banci Nationale la Bucuresti", banca cu capital romanesc. Acest proiect a fost inaintat generalului Kiseleff de o comisie, in frunte cu mitropolitul Neofit si episcopul llarion al Argesului, fara. insa, a se putea pune in practica, pe motiv ca ar fi lezat interesele rusesti in Principate.In Muntenia, inca clin 1838, obstea negustorilor oraseni din Braila s-a constituit intr-o asociatie negustoreasca cu o casa obsteasca, care avea, drept venituri, depunerile in bani ale negustorilor, pe care sa le imprumute cu dobanda pe garantia unui alt negustor sau pe obiecte de valoare dubla.In aceeasi vreme, cativa negustori englezi, reprezentanti ai firmei „Bell & Anclerson". au pus problema infiintarii unei banci in Bucuresti, care a fost foarte bine primita de boieri, aproape toti fiind dispusi a-si ipoteca mosiile.
Mai tarziu, in anul 1845, Gostache Balcescu publica in „Curierul romanesc' proiectul „Casa de pastrat si imprumut", insotit ele: statut, regulament de activitate si lista de subscriptie pentru actionari. S-a fixat la 1 leu capitalul minim ce se putea depune la pastrare, autorul sperand sa atraga un numar suficient de actionari care sa permita infiintarea bancii. Proiectul nu a avut succesul sperat, din cauza lipsei ele experienta a burgheziei in formare.In 1847, domnitorul George Bibescu planuia, ele asemenea, infiintarea unei banci la Bucuresti.In Moldova, in legatura cu infiintarea unor banci de amortizare, ipotecare si comerck le, propuneri importante a facut economistul Nicolae Sutu. Astfel, in 1834 el a propus un proiect ele infiintare a unei banci de amortizare cu sprijin extern, care urma sa acorde credite pe termen lung, pana la 15 ani, unul, clin cei doi directori, trebuind sa fie moldovean. in paralel, a elaborat si planul unei „Case ipotecare . pentru acordarea de credite garantate cu (poteca pamantului.
Cel mai complex proiect bancar al sau, tot din. 1834, era cel al „Bancii Moldovei de la Galati", preconizata ca o banca comerciala ce urma sa efectueze operatiuni de depo/.it (de pastrare a unor hartii de valoare, bani sau obiecte pretioase), scont (cumparare de cambii inainte de scadenta), prevedere (economii) si circulatie, cu misiunea de a impulsiona afacerile comerciale in acest important port, cu un trafic in crestere, ceeea ce ar fi influentat in mod salutar economia Principatelor.In 1847, in Moldova, boierii G. Sturdza, C. Hurmuzachi, T. Bals, hatmanul Gr. Ghyka, C. Negri, C. Moruzi, Aga C. Rolla, Rusetesti si Cantacuzini, profitand de prezenta la Iasi a lui Reinecke, negustor din Leipzig, au facut o declaratie (9 iulie), prin care aratau ca sunt gata sa infiinteze o banca de acont si credit, sub numele Institution allemande particuliere de credit, cu scopul ele a scapa marii proprietari de camata, dandu-le imprumuturi cu macar 2% sub dobanda legala de 10%.
Aceste proiecte nu au fost realizate.In Transilvania, unde practicile capitaliste patrunsesera mai devreme, primele organizatii bancare de credit au fost infiintate de sasi, apoi de maghiari, sprijiniti de conducerile politice din Viena si Budapesta. Astfel, in 1835, Peter Traugott Lange, dupa incercari facute inca din 1827. a infiintat la Brasov prima banca cooperatista de credit sasesc „Kronstadrer Allgemeine Sparkassa", cu un capital de 4.072.70 florini, depusi de 90 membri cooperatori. La un an, dupa infiintarea primelor doua banci maghiare la Budapesta si Araci, in 1841, s-a infiintat la Sibiu „Hermannstadter Allgemeine Sparkassa", cu un capital de 1.322 florini, depus de 87 membri cooperatori. Aceasta a devenit, in scurt timp, cea mai importanta banca de credit a -asilor.In 1855, maghiarii au reusit sa infiinteze, in Transilvania, prima Danca cooperativa de credit, denumita „Casa de pastrare clin Tg. Secuiesc", dupa modelul bancilor cooperative sasesti.
Framantarile maselor populare si ale tinerei burghezii, pentru desfiintarea privilegiilor feudale, pentru improprietarirea taranilor si crearea conditiilor de libera ascensiune a capitalismului, au dus la izbucnirea relutiei ele la 1848 in Tara Romaneasca, Moldova si in Transilvania. Cu toate ca ielutia a fost inabusita ele armatele otomane, rusesti si austriece, programele relutionare ale celor trei tari au orientat, in continuare, societatea romaneasca. Astfel, in programul relutionarilor clin Tara Romaneasca se cerea egalitate in fata impozitelor, adunare reprezentativa a tuturor claselor societatii, domn responsabil, ales pe 5 ani, responsabilitate ministeriala, libertatea tiparului, dreptul, pentru judete, de a-si alege dregatorii, garda nationala, in locul arnautilor albanezi, secularizarea (tacerea in patrimoniul statului) a manastirilor inchinate, emanciparea c lacasilor si improprietarirea lor prin desubire, dezrobirea tiganilor, accesul tuturor copiilor la invatamant, desfiintarea rangurilor fara functii, desfiintarea pedepsei cu bataia si a celei cu moartea, emanciparea izraelitilor si drepturi politice pentru toti cetatenii, fara discriminare de rasa si credinta, autonomie deplina adminstrativa si legislativa, respingerea amestecului oricarei puteri din afara in cele dinauntai, alegerea, de catre romani, a reprezentantilor tarii la Constantinopol si altele.
„Popcrul roman cheama tarile la fericire, recunoaste facerile de bine ale comertului, stie ca sufletul lui este creditul - care niciodata n-a vrut sa-l inlesneasca regimul trecut - hotaraste deci banca nationalei, cu fonduri nationale", se scria in preambulul Proclamatiei din Tara Romaneasca.
Relutionarii moldoveni aveau revendicari identice cu Tara Romaneasca, inclusiv infiintarea unei banci nationale.In petitia moldovenilor se arata, la 1848, ca si creditul constituie o mare problema si relutia trebuia sa ofere solutii, dar acestea implicau si solutiona-ea altor probleme: capitalul strain, moneda nationala, organizarea privat-capitalista sau de stat. De aceea, prevederile programelor si solutiile erau oaiecum vagi, nehotarate. Banii de rezerva se propunea sa fie intrebuin'ati pentru intemeierea unei banci de scont pentru sprijinirea negutatoiilor, in inflorirea comertului si infiintarea unei banci pe cel mai sigur temei, pazirea cu strictete a legilor pe care se reazima creditul public, si aceasta de catre toti fara osebire, pentru siguranta legaturilor comerciale."In „Dorintele partidei nationale" din Moldova se prevedeau, de asemenea, inlesnirile comertului si libertatii muncii, prin: promulgarea legilor de credit spre a asigura platirea datoriilor fara exceptie ele persoane; intemeierea unei banci nationale si de scont si a caselor de pastrare."
Dupa cum rezulta din textele documentelor programatice relutionare, la 1848 se preconiza o adevarata retea de institutii de credit: o banca nationala, o banca comerciala si casa de economii.In anul relutiei, exista o reala impotrivire fata de capitalul strain, din cauza ingerintelor pe care Principatele le suportau din partea puterilor straine, mergand pe ideea „prin noi insine''.
Problema baterii unei monede nationale nu se putea inscrie in programe, datorita impotrivirilor care s-ar fi ridicat, mai ales, de catre Turcia si Austria.
Toti relutionarii au militat pentru infiintarea unei banci care sa ajute la progresii economic al Tarilor Romane. Astfel, in 1839, comisul moldovean Leonte Radu era pentru infiintarea unei banci nationale.
Presa relutionara din 1848 facea proanda energica pentru infiintarea unei banci nationale. Astfel, in Muntenia, ziarul „Pruncul roman" se intreba: cum poate trai comertul fara o banca nationala?". in brosura anonima „Ce sunt meseriasii?" mentionata in memoriul lui Ion Ghica, din 1848, se sublinia faptul ca intnntarea acestei institutii, de mult reclamata, ar corespunde unei cerinte generale in Moldova, M. Kogalniceanu, enuntand programul partidei liberale, prevedea infiintarea unei banci nationale si de scont si a caselor de pastrare, iar V. Alecsanclri preconiza infiintarea unei banci nationale pe cel mai sigur temei, cat si infiintarea unei banci de scont, din banii de rezerva ai tarii, pentru inlesnirea negotului.
Se cuvine a sublinia, in mod deosebii, proiectul de mare importanta, daca se au in vedere calculele financiare prezentate in acest proiect, elaborat in 1851 de catre Nicolae Balcescu, pentru infiintarea unei banci ipotecare si de scont. Dupa conceptia sa, hanca urma sa aiba un capital initial format din contributii anuale ale taranilor, varsate, sul? forma de anuitati, pentru achitarea pamantului cu care urmau sa fie improprietariti, ceea ce insuma 39-600.000 lei. Pe baza acestor varsaminte, banca avea sa emita de doua ori mai multe bilete, asa ca, chiar din primul an, ea ar fi putut punt in circulatie 80.000.000 lei. Banca urma sa emita atat bilete, cat si scrisuri funciare si avea prevazuta efectuarea a extrem de numeroase operatiuni bancare, inclusiv asigurarile si serviciul de trezorerie" ale statului. Statul urma sa ia pamanturile de la marii proprietari si sa le plateasca cu bilete ipotecare cu va.oare de 100, 200, 500 si 1.000 lei, cu o dobanda anuala de 5%. Cu aceste pamanturi, statul urma sa improprietareasca taranii, care plateau anuitatile bancii. La randul ei, banca primea sarcina ele a rascumpara, in timp ele 5 ani, biletele ipotecare detinute de proprietari, a caror valoare, calculata de N. Balcescu, se ridica la circa 240.000.000 lei.
Diferenta de fonduri dintre anuitatea platita de tarani si cea platita de banca expropriatilor, calculata la circa 15.000.000 lei, urma sa fie pusa la dispozitia comertului si industriei. Dupa previziunile lui N. Balcescu, banca ar fi avut urmatoarea situatie: 360.000.000 lei incasati ele la tarani, 85.000.000 lei imprumutati particularilor, 275.000 000 lei platiti proprietarilor si un activ ele 319-000.000 lei, cu un venit anual net de 21.000.000 lei, afara de scontul si dobanzile celor 116.000.000 lei plasati in comert si industrie, in primii 5 ani.'
Infrangerea relutiei din 1848-l849 a impiedicat realizarea proiectului propus de Nicolae Balcescu si a dus la o situatie financiara grea, fiind necesare importante cheltuieli pentru intretinerea armatelor de ocupatie. in cursul anului 1848, vistieria s-a imprumutat cu 3.191.094 lei vechi (1.181.663 lei noi)", iar, in cursul anului 1849, cu 5.405.445 lei vechi (2.001.695 lei noi). La finele anului 1850, datoria Principatului Munteniei, cuprinzand si ramasite din anii anteriori, se ridica la suma de 19.525.092 lei vechi (7.231.509,88 lei noi).3
Dupa cum s-a mai aratat, la acea data. se sustinea infiintarea unor banci cu capita romanesc; mai tarziu, ideile. in special, ale proprietarilor, schimbandu-se in ceea ce priveste sursa capitalului. Ei vedeau ca populatia Principatului nu era in masura sa asigure capitalul solicitat de banci si atunci au adoptat o pozitie in faarea capitalului strain. Aceasta atitudine a dus, mai tarziu, la lupta intre boierimea detinatoare a latifundiilor si restul boierimii.In 18^3, odata cu izbucnirea razboiului Crimeii, datorita cheltuielilor procate de intretinerea trupelor de ocupatie, in luna septembrie, datoria publica a Tarii Romanesti era de 15 milioane lei, pentru ca, in ianuarie 1856, sa ajunga la 26 milioane lei. incercarea guvernului, de a acoperi aceasta datorie cu mijloace proprii, n-a dat rezultati'. O situatie asemanatoare era si in Moldo\a. De aceea, aproape in acelasi timp, domnitorii Barbu Stirbei si Grigore Ghica au cautat sa stinga datoriile, prin infiintarea unor banci nationale cu capital strain. GLivernul Tarii Romanesti purtase discutii in acest scop, inca din 1850, cu un grup de bancheri austriaci, in spatele ca'ora se afla, insa, guvernul prusian, doritor sa se infiltreze in Europa de sud-est. Propunerile bancherilor nu au convenit guvernului, deoarece banca ar ti scapat complet de sub controkil acestuia. Si in 1856 s-au angajat discutii cu un capitalist austrieci care, de asemenea, au esuat.
Razbo-ul, inceput intre rusi si turci, in 1853, era urmarit cu multa atentie de puterile europene, mai mult din punct de vedere economic, pentru cautarea pietelor de desfacere a produselor lor in Orient.
Aceste imprejurari politice si economice au dat prilej englezilor de a cunoaste si izarele de bogatie naturala ale Principatelor Romane. Finanta engleza c-ease la Constantinopol. in 1855, Banca Otomana si o agentie a acesteia, la Galati.
Societatea romaneasca a ajuns intr-o situatie deosebit de critica, sub povara dobanzilor zarafilor si bancherilor straini, de nesuportat, ceea ce impunea tot mai mult infiintarea une: banci nationale cu capital romanesc, care sa curme situatia si sa sprijine productia.In cursul anilor, in acest sens, au fost facute propuneri in diferite forme, dar nu s-au putut infaptui, desi existau capitaluri autohtone; dar acestea ezitau sa colaboreze la o institutie neobisnuita in Principate, ceea ce a facut ca, treptat, initiativa sa fie lasata pe seama strainilor.
Astfel, infiintarea Bancii Nationale a Tarii Romanesti si a Moldovei a fost proiectata de Nulandt clin Dresda sau de Comnie Francaise de Credit Mobilier, care, insa, nu aveau numai interese materiale ci si politice, sprijinite, cu multa insistenta, de reprezentantii diplomatici ai tarilor respective.
Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, fiind sprijinit si de economistii din jurul sau, ca N. Sutu, Vasile Ghica si Petru Mavrogheni, in primavara anului 1856, a semnat concesiunea cu bancheiui german F.I. Nulandt, pentru infiintarea primei banci de emisiune romanesti: Banca Nationala a Moldovei, cu capital german, englez, francez si foarte putin romanesc. Cu toate ca imprejurarile economice, in care s-a infiintat banca, erau farabile pentru a-i asigura succesul, numai dupa un an, aceasta a dat faliment, datorita urmatoarelor cauze:
— gresita repartizare a capitalului bancii pe destinatii, prin statutele acesteia, care era contrara neilor reale ale economiei:
• 66% din capital s-a afectat comertului, care comporta operatiuni pe termene scurte (pana la 3 luni), garantate cu gaj de marfuri, usor de vandut la scadenta imprumuturilor;
• 33% din capital s-a afectat agriculturii, care avea neie de imprumuturi pe termen lung de 2,3 si 4 ani, garantate cu ipoteci asupra proprietatilor rurale care se vindeau mai greu la datele silite pentru achitarea imprumuturilor. Proprietatea rurala, afectata ele camata ruinatoare, necesita, dimpotriva, capitaluri importante pentru a face fata datoriilor si a produce cantitati tot mai mari de cereale care se cereau.
— nesinceritatea concesionarului F. I. Nulandt, care a urmarit, in primul rand, sa faca speculatii ele bursa si, in al doilea rand, sa organizeze o banca serioasa. Capitalul initial al bancii era divizat in 50.000 de actiuni"", din care el si-a rezervat 48.000 de actiuni si nu a repartizat pentru subscriptie, in Moldova, decat 2.000 de actiuni. De asemenea, el nu a facut decat primul varsamant de 10% si acela prin intermediul unor resurse nelegale, achitand numai suma pe care o obtinuse dintr-un imprumut facut asupra a 5.000 de actiuni. Prin diferite manevre la bursa, a incercat sa determine urcarea artificiala a cursului actiunilor pentru a le vinde cu o prima importanta, lasand banca fara supraveghere. ul sau incepuse sa se realizeze, actiunile ajungand la un curs bun, dar, urmare a crizei din Europa, actiunile nu s-au mai putui vinde, banca fiind amenintata eu falimentul, neputandu-si incasa imprumuturile ipotecare acordate.
- reat a administratie a bancii si efectuarea de operatiuni de impaimut cu persoane care nu le meritau, in timp ce se respingeau unele cereri, cu toate ca ofereau suficiente garantii materiale si morale.
— speculatiile asupra efectelor comerciale (cambii sau trate si altele), imprumuturile personale facute ele directorii bancii fara nici o garantie, mutarea directiei generale a bancii la Dessau (Germania), cu efectuarea de cheltuieli mari pentai localul bancii si locuintele functionarilor, infiintarea unei sucursale neviabile la Galati si a unei comandite la Bucuresti si altele, au determinat suspendarea platilor Bancii Nationale a Moldovei, la 23 martie 1858, dec ararea, in stare de faliment si anularea concesiunii la 26 iunie 1858. Aceasta experienta a convins pe adeptii interventiei capitalului strain asupra intentiilor speculative ale acestuia si le-a schimbat convingerile, determinandu-i sa ceara organizarea creditului romanesc din resurse interne", asa cum m vedea mai tarziu.
La Congresul de pace de la Paris, care a incheiat rabzoiul Crimeii, Napoleon al IlI-lea - datorita luptei patriotilor romani exilati la Paris - a propus unirea Principatelor, sub un principe strain, propunere sustinuta de Anglia, Prusia, Rusia si Sardinia. S-au opus Turcia si Austria, care au silit Congresul sa propuna ca, in prealabil, sa fie consultata populatia Principatelor asupra unirii prin adunari anume constituite, numite adunari ad-hoc.In martie 1857, au sosit la bucuresti membrii Comisiei Europene, sub supravegl erea careia urma sa aiba loc consultarea populatiei Principatelor asupra unirii. Demascarea falsificarii alegerilor din Moldova de catre caimacamii Vogoride, care au dus la o majoritate antiunionala, au determinat puterile farabile unirii sa ceara Portii anularea alegerilor, clar aceasta, sprijinita de Austria si Anglia, a refuzat, ceea ce a dus la ruperea relatiilor diplomatice cu Turcia ele catre puterile unioniste. Pentru a evita un nou razboi euiopean, Napoleon al IlI-lea impreuna cu regina Victoria a Angliei au ajuns la in compromis: Anglia s-a angajai sa determine Poarta sa anuleze alegerile falsificate si sa revizuiasca listele electorale, iar Franta sa renunte la unirea Principatelor sub un principe strain. Poarta a anulat alegerile si a organizat noi alegeri, pe baza listelor netalsificate, ceea ce a dus la victoria conducatorilor miscarii unioniste in ambele Principate.
Cu acest eveniment, se deschide • > etapa noua, semnificativa in elutia sistemului bancar din Principatele Romaniei.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact