StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie comerciala » Integrarea economica din diferite tari
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Integrarea economica din europa occidentala si rasariteana si incidentele acesteia asupra comertului international



Comunitatea Economica Europeana (CEE)
La 25 martie 1977, au fost semnate, la Roma, doua noi tratate de integrare de catre aceleasi sase tari (Franta, R.F.Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, in 1951, au pus bazele Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Esta vorba de Tratatul cu privire la crearea Comunitatii Economice Europene (C.E.E.) si de Tratatul privind crearea Comunitatii Europene pentru Energia Atomica (EURATOM). Ele se inscriu pe linia continuarii procesului de integrare economica din Europa Occidentala, indeosebi primul avand o sfera de cuprindere mult mai larga decat Tratatul de la Paris din 1951,



care a pus bazele C.E.C.O.
In cadrul temei de fata ne vom referi la Tratatul privind crearea C.E.E., insistand asupra acelor prederi si masuri cu implicatii asupra comertului si politicii comerciale a tarilor membre precum si asupra comertului international in ansamblu.
PREVEDERI ALE TRATATULUI DE LA ROMA REFERITOARE LA
UNIUNEA VAMALA SI UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA
Potrivit Tratatului de la Roma si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Comunitatea Economica Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in etapa a doua, libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea unei monede unice in interiorul comunitatii. intr-o etapa viitoare se predea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.
Prederi care au vizat crearea uniunii vamaleIntelegand prin uniune vamala un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de terti, Tratatul de la Roma a prevazut pentru realizarea acesteia urmatoarele:
a) inlaturarea completa, dar treptata, a taxelor vamale de import si de export in relatiile comerciale dintre tarile semnatare, atat pentru produsele industriale, cat si pentru produsele agricole; ca baza de pornire pentru reducerea acestora s-a silit sa fie luate taxele vamale in vigoare la 1 ianuarie 1957;
b) inlaturarea completa, dar treptata, in decursul aceleiasi perioade de tranzitie ca si pentru taxele vamale, a restrictiilor cantitati si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc al tarilor membre, pentru a se asigura o libera circulatie a marfurilor in interiorul comunitatii;
c) instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre, adica a unui regim similar de impozite interne (indirecte) pentru a nu fi discriminate produsele importate din tarile membre fata de produsele autohtone si elaborarea si adoptarea unor reguli comune privind desfasurarea concurentei in cadrul comunitatii;
d) instituirea unei politici comerciale comune fata de terti in decursul perioadei de tranzitie prevazuta pentru dezarmarea vamala si inlaturarea barierelor netarifare din calea schimburilor comerciale reciproce; aceasta implica, in primul rand, instituirea unui tarif vamal comun fata de terti, conceput de Tratatul de la Roma ca o medie aritmetica a tarifelor vamale nationale ale tarilor membre, in vigoare la 1 ianuarie 1957. Tratatul de la Roma a mai prevazut ca, odata cu instituirea tarifului vamal comun, sa se armonizeze si legislatiile vamale ale tarilor membre pentru a se aplica uniform de catre toate acestea.
Prederi care au vizat crearea uniunii economice si monetareIn conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre, respectiv fuziunea pietelor nationale ale acestora, care sa asigure nu numai libera circulatie a marfurilor in cadrul comunitatii, ci si a serviciilor, a capitalurilor si a fortei de munca, precum si o conrtibilitate reciproca totala si irersibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice.
Spre deosebire de prederile referitoare la realizarea uniunii vamale, cele privind uniunea economica si monetara au un caracter general, sarcina concretizarii lor renind organelor comunitare. Principalele predri inscrise initial in Tratatul de la Roma, pentru realizarea celei de-a doua etape in constructia Comunitatii Economice Europene au fost:
- inlaturarea tuturor restrictiilor cu privire la circulatia fortei de munca in cadrul comunitatii;
- inlaturarea tuturor restrictiilor cu privire la circulatia capitalurilor si serviciilor in cadrul comunitatii;
- instituirea unei politici agricole comunitare, a unei politici energetice comunitare, a unei politici comune in domeniul transporturilor, institiilor, in domeniul monetar si a unor masuri comune pentru remedierea deficitelor din balantele de plati.
Un modul special din Tratatul de la Roma (partea a IV-a), cu implicatii asupra comertului international, este si cel referitor la asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari la CEE, cu scopul oficial afirmat de a dezvolta cu acestea schimburile comerciale reciproce si de a le sprijini pe linia dezvoltarii economice si sociale.
Din moti lesne de inteles, Tratatul de la Roma nu a prevazut in mod expres de la inceput si alte masuri importante pe linia realizarii uniunii economice si monetare (unificarea bugetara, a rezerlor valutare, etc), sarcina aceasta renind institutiilor comunitare in functie de evolutia enimentelor interne si internationale.
MASURI INTREPRINSE IN CADRUL CEE PE LINIA REALIZARII
UNIUNII VAMALE; STADIUL INFAPTUIRII UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE
LIBERALIZAREA SCHIMBURILOR COMERCIALE RECIPROCE SI


INSTITUIREA TARIFULUI VAMAL COMUN FATA DE TERTI
Formal, Tratatul de la Roma a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, dar primele masuri pentru traducerea in fapt a prederilor lui au fost luate abia la 1 ianuarie 1959, anul 1958 fiind considerat un an de pretranzitie. La 1 ianuarie 1959 au fost luate primele masuri de dezarmare vamala in relatiile reciproce dintre tarile semnatare ale Tratatului. Perioada de realizare a uniunii vamale a fost scurtata la zece ani (fata de prederea initiala din Tratat.de 12-l5 ani) si in functie de aceasta a fost adoptat si pus in aplicare un calendar de reduceri succesi ale taxelor vamale de import la produsele industriale si la o parte din produsele agricole (care nu au intrat sub incidenta politicii agricole comunitare) care s-a incheiat la 1 iulie 19681.
Paralel cu desfiintarea integrala a taxelor vamale de import in relatiile comerciale reciproce dintre tarile membre au fost inlaturate si marea majoritate a restrictiilor cantitati, precum si alte bariere neatrifare, cu efecte similare, iar taxele vamale de export au fost desfiintate integral inca din anul 1960. Totodata, au fost adoptate de catre tarile membre asa-numitele contingente tarifare comunitare (adica au fost silite cantitatile de marfuri exprimate fizic, fie valoric pe care tarile membre ale CEE le puteau importa din afara comunitatii cu scutire de plata a taxelor vamale de import), in conformitate cu angajamentele asumate de CEE in cadrul GATT.
Concomitent cu reducerea treptata a taxelor vamale de import, au fost efectuate si trei ajustari ale tarifelor vamale nationale la nilul tarifului vamal comun fata de terti. Prima ajustare cu 30% a tarifelor vamale nationale a avut loc la 1 ianuarie 1961, a doua, tot cu 30%, la 1 iulie 1963 si ultima, cu 40%, la 1 iulie 1968, adica odata cu desfiintarea integrala a taxelor vamale de import. Cu alte cuvinte, la 1 iulie 1968, a fost pus in aplicare tariful vamal comun fata de terti.
Se poate , deci, aprecia ca la 1 iulie 1968 s-a realizat, in linii generale, primul obiectiv inscris in Tratatul de la Roma si anume infaptuirea uniunii vamale a CEE. Acest obiectiv a fost realizat doar in linii generale si nu integral, cel putin din doua moti.In primul rand, datorita faptului ca pana la 1 iulie 1968 nu au putut fi reglementate integral problemele comertului cu produse agricole, atat in ce priste comertul intracomunitar cu aceste produse, cat si cel extracomunitar. Bazele politicii agricole comunitare au fost puse cu o anumita intarziere fata de termenul planificat initial.In al doilea rand, pana la 1 iulie 1968, nu au putut fi luate toate masurile pentru a se asigura o circulatie libera deplina a marfurilor intre partenerii din comunitate. Pentru realizarea acesteia era nevoie de inlaturarea tuturor obstacolelor netarifare, de armonizarea legislatiilor vamale, fiscale si administrati ale tarilor membre, precum si elaborarea si adoptarea unor reguli comune privind desfasurarea concurentei in cadrul comunitatii. Or, toate aceste masuri au fost puse in aplicare cu mare intarziere, dupa expirarea perioadei de tranzitie.
POLITICA AGRICOLA A C.E.E.
Politica agricola este o parte componenta a politicii economice generale a CEE, cu implicatii directe si asupra politicii comerciale a acesteia. Ea a constituit unul din cele mai dificile module ale procesului de integrare economica. inceputul acestui proces a fost marcat de adoptarea, in ianuarie 1962, a Acordului de la Bruxelles care schita viitoarea politica agricola a CEE si care se referea la urmatoarele produse sau grupe de produse agricole ce urmau sa fie supuse unor reglementari comunitare (prin acestea intelegandu-se regulamentele comune de piata, care, in termenii acordului, inseamna reglementari unice, comunitare, privind productia, preturile, importul si exportul produselor agricole vizate): cereale, carne de porc, carne de vita, lapte si produse lactate, oua, pasari, legume, fructe, materii grase de origine getala, zahar, vin, tutun, hamei, in si canepa; incepand din 1980 a fost inclusa si carnea de oaie sub incidenta politicii agricole comunitare. Acordul de la Bruxelles din ianuarie 1962 a mai silit principiile politicii agricole comunitare, obiectile acesteia si mecanismele de functionare.
Principiile fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt urmatoarele:
- liberalizarea treptata a circulatiei produselor agricole intre tarile membre si comercializarea lor la preturi unice, comunitare; in principiu, s-a silit ca preturile comunitare sa reprezinte media aritmetica a preturilor nationale din tarile membre ale CEE;
- preferinta din partea tarilor membre pentru produsele agricole ale comunitatii; acest principiu se asigura in practica punandu-se in sarcina tarilor membre care ar prefera sa cumpere produsele agricole din afara CEE, la preturi uneori mai scazute decat cele practicate in interiorul CEE, diferenta respectiva de pret prin instituirea taxelor de prelevare (prelevarile variabile la import);
- compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole disponibile ale tarilor membre in afara CEE in cazul in care aceste exporturi s-ar realiza la preturi mai mici decat cele comunitare; compensarea acestor pierderi se realizeaza prin sistemul asa-numitelor taxe de restituire (care nu sunt altceva decat subntii directe la export);
- protejarea agriculturii tarilor membre de concurenta extracomunitara printr-un sistem foarte complex de masuri de politica comerciala (tarifare si netarifare) si restructurarea acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare cu produse agricole din categoria celor supuse regulamentelor de piata si pentru ridicarea continua a eficientei acesteia;
- finantarea pe plan comunitar a masurilor de politica agricola prin intermediul unui organism comunitar specializat denumit Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA).
la importul din tarile terte si taxele de restituire, acordate la exportul catre tarile terte poarta denumirea de "preferinta comunitara" si are menirea sa incurajeze comertul intracomunitar cu produse agricole .
Mecanismul de functionare a politicii agricole comunitare a fost pus treptat in functiune (1962-l969). Una dintre problemele spinoase ale politicii agricole comunitare in jurul careia s-au manifestat puternice dirgente intre tarile membre, in principal intre Franta si R.F.Germania (ulterior si Anglia), a fost si continua sa fie finantarea acestei politici. Finantarea vizeaza atat comertul intracomunitar cu produse agricole cat si politica de restructurare', modernizare si eficientizare a agriculturii tarilor membre pentru a spori gradul de autoaprovizio-nare cu produse agricole si pentru ridicarea competitivitatii acestora in raport cu concurenta extracomunitara.
Organismul specializat in finantarea politicii agricole comunitare este, dupa cum s-a vazut, Fondul European pentru Orientare si Garantie Agricola (FEOGA), la care se varsa, incepand chiar din 1962 si taxele de prelevare care constituie una din sursele de finantare a politicii agricole comunitare, pe langa contributia fixa silita anual pentru fiecare tara in parte potrivit criteriilor connite. Din fondurile puse la dispozitia FEOGA se finanteaza stocarea produselor agricole atunci cand oferta acestora depaseste cererea si, tot de la FEOGA, se subntioneaza agricultura tarilor membre si exporturile de produse agricole in afara CEE.
Cu toate ca prederile Acordului de la Bruxelles din 1962 au fost puse integral in aplicare cu peste doua decenii in urma, nu se poate aprecia ca politica agricola comunitara a functionat satisfacator, atat in ce priste relatiile intracomunitare cat si cele extracomunitare.
Problematica politicii agricole comunitare, ca de altfel si alte aspecte ale integrarii economice st-europene, s-a complicat intr-o anumita masura dupa largirea CEE prin aderarea Angliei, Danemarcei, Irlandei, Greciei si ulterior a Spaniei si Portugaliei, cat si datorita impactului cumulat al fenomenelor negati cu care s-a confruntat si se confrunta economia mondiala de mai bine de doua decenii. Acestea sunt motile pentru care unele tari membre ale CEE, si in primul rand Anglia, au cerut cu insistenta o reforma a politicii agrare comunitare. Politica agricola comunitara a generat gra contradictii extracomunitare indeosebi cu principalii producatori si exportatori de produse agricole similare (SUA, Canada, Australia si un numar mare de tari in curs de dezvoltare). Contradictiile vizeaza atat politica de subntionare a agriculturii, cat si masurile de protejare a acesteia.


POLITICA COMERCIALA A CEE FATA DE TARILE TERTE
Politica comerciala a CEE fata de terti implica nu numai adoptarea si punerea in aplicare a unui tarif vamal comun, ci si alte masuri si reglementari comunitare care stau la baza relatiilor comerciale cu tarile terte.
Masuri pe linia statuarii treptate a unei politici comerciale comunitare fata de terti au fost luate inca din primii ani de aplicare a Tratatului de la Roma. Astfel, in anul 1961, organele comunitare ale CEE au adoptat hotararea ca, la incheierea noilor acorduri comerciale cu tarile terte, statele membre ale CEE sa ceara introducerea "clauzei comunitatii" in aceste acorduri, clauza prin care partenerul sa recunoasca limitele impuse de Tratatul de la Roma in ce priste masurile de politica comerciala care vizau schimburile comerciale intracomunitare.In cursul anului 1962, organele comunitare au elahorat si adoptat un memorandum cu privire la politica comerciala in cadrul caruia relatiile comerciale ale CEE cu tarile terte au fost impartite pe trei grupe: relatii comerciale cu tarile capitaliste dezvoltate, membre ale OCDE si ale GATT; relatii comerciale cu tarile in curs de dezvoltare, membre ale GATT; relatii comerciale cu alte tari terte, inclusiv tarile socialiste, fata de care s-a preconizat un tratament discriminatoriu in raport cu celelalte tari terte.
Pe baza acestui memorandum, in cursul anului 1964, organele comunitare au elaborat un program concret, esalonat in timp, menit sa duca pana la sfarsitul perioadei de tranzitie (1968) la silirea si aplicarea unei politici comerciale comunitare fata de terti. Programul se refera in special la patru categorii de masuri:
1) intocmirea de liste comune de liberalizari cantitati la importul pronind din tarile terte;
2) elaborarea si aplicarea in practica a unor reguli comune privind contigentarile si alte masuri de politica comerciala din domeniul netarifar;
3) elaborarea si aplicarea unor reguli comune privind relatiile comerciale cu tarile socialiste;
4) transformarea treptata a acordurilor comerciale bilaterale incheiate cu tertii in acorduri comunitare.In ce priste politica comerciala fata de tarile socialiste, programul a prevazut impartirea importurilor pronind din ^aceste tari in trei grupe:


1) produse supuse unui sistem de contingente restricti;
2) produse liberalizate la importul din tarile socialiste;
3) alte produse care sa fie supuse unor reguli comune la import. Totodata, programul a prevazut si masuri privind coordonarea politicii tarilor
membre ale CEE referitoare la exportul de marfuri catre tarile socialiste, discriminandu-le in aceasta privinta in raport cu celelalte tari terte.
Unele masuri inscrise in acest program au fost puse in aplicare la termenele connite, altele insa au fost aplicate cu mare intarziere. Problema cea mai spinoasa din cadrul programului a fost transformarea acordurilor comerciale bilaterale in acorduri comunitare, aceasta insemnand transferarea dreptului de a negocia astfel de acorduri cu tarile terte organelor comunitare. Din cauza puternicelor dirgente intra si extracomunitare, aceasta masura de politica comerciala a inceput sa fie pusa efectiv in aplicare la 1 ianuarie 1973 pentru tarile terte nesocialiste si la 1 ianuarie 1957 pentru tarile socialiste-
Momentul cel mai important in politica comerciala fata de terti a avut kw: la 1 iulie 1968, cand a fost pus efectiv in aplicare tariful vamal comun, dupa cum s-a vazut in inile anterioare.
Un alt moment important al instituirii politicii comerciale comunitare fata de terti il constituie adoptarea in iunie 1971 de catre organele comunitare a Schemei de preferinte vamale nereciproce si nediscriminatorii in favoarea tarilor in curs de dezvoltare, schema care a intrat in vigoare la 1 iulie 1971 si care se revizuieste anual atat in ce priste lista produselor ce intra sub incidenta sistemului preferential, cat si lista beneficiarilor. Largirea CEE prin aderarea, initial, a Angliei, Danemarcei si Irlandei, nu a determinat o stagnare in actiunea de elaborare a politicii comerciale comunitare fata de terti, cele trei tari aderente aliniindu-se "din mers" in acest domeniu.In cursul anului 1973, primul an de functionare a CEE in formula "celor noua", Comunitatea a trebuit sa-si precizeze oficial pozitia fata de negocierile comerciale multilaterale initiate in cadrul GATT-ului (Runda a Vll-a, Tokyo, 1973-l979). Facand parte din grupul tarilor initiatoare ale acestei runde de negocieri din cadrul GATT (impreuna cu SUA si Japonia), CEE si-a facut cunoscuta pozitia fata de problematica ce urma sa fie negociata la aceasta runda1.
In sfarsit, o alta masura de politica comerciala care a stat in atentia organelor comunitare la inceputul deceniului opt vizeaza domeniul promotional si de stimulare a exporturilor si se refera la armonizarea reglementarilor din tarile membre privind acordarea creditelor de export, asigurarea si garantarea acestora, precum si garantarea institiilor de capital efectuate in tari terte. Reglementarile comunitare adoptate in aceste doua domenii au intrat efectiv in vigoare chiar din anul 1973.
Desi s-au facut pasi importanti pe linia elaborarii si punerii in practica a unor importante masuri de politica comerciala fata de terti, nu se poate trage concluzia ca aceasta politica a fost definitiv si integral elaborata si ca punerea in aplicare a masurilor connite se face lin, fara greutati si dirgente de interese intre tarile membre.
POLITICA ENERGETICA A CEEIn domeniul energetic, organele comunitare au adoptat inca din februarie 1962 o reglementare care sileste principiile ce urmau sa gurneze politica energetica a CEE si anume: aprovizionarea ieftina cu produse energetice, asigurarea aprovizionarii, silitatea aprovizionarii, evolutia armonioasa a inlocuirii surselor traditionale de energie cu surse noi de energie, libertatea de alegere pentru consumatori a produselor energrtice, unitatea "pietei celor sase" in domeniul produselor energetice. in conditiile izbucnirii crizei energetice pe plan mondial la inceputul deceniului opt, aceste principii au denit in mare masura inoperante.
In aprilie 1964 au fost luate primele masuri concrete in domeniul politicii energetice de urmat in viitor si au fost silite obiectile in domeniul politicii energetice: armonizarea politicii comerciale a "celor sase" in domeniul energetic si elaborarea de reguli comune privitoare la concurenta dintre diferite feluri de produse energetice (carbuni, petrol, gaze naturale, energie atomica, etc). in 1969, Comisia executiva a CEE a adoptat un memorandum in domeniul politicii energetice, potrivit caruia tarile membre erau obligate sa informeze organul executiv cu privire la productia, importul si exportul de produse energetice, inclusiv de energie electrica pentru a se putea elabora o strategie comuna in aceasta privinta.
Criza energetica mondiala care s-a declansat la inceputul deceniului opt a avut si continua sa aibe gra implicatii si asupra tarilor membre ale CEE. Politica energetica a comunitatii nu a putut preintampina efectele negati ale crizei energetice si, ca urmare, CEE a fost nevoita sa ia, in decembrie 1973, primele masuri de urgenta, pentru a inlatura, macar partial, implicatiile acesteia. Masurile adoptate vizau:
- crearea unui comitet interimar la nil inalt care sa coordoneze politicile energetice nationale ale tarilor membre pana cand CEE va putea sa adopte masuri comunitare care sa preintampine sau sa atenueze incidentele crizei energetice asupra tarilor membre;
- coordonarea in cadrul CEE a miscarii stocurilor de materii prime energetice pentru a satisface cu prioritate nevoile tarilor membre cu astfel de produse;
- impulsionarea activitatii Euratomului pe linia intensificarii constructiei de centrale atomo-electrice in tarile membre si pentru descoperirea de noi resurse de energie in derea reducerii dependentei de petrol;
- rationalizarea consumului de produse petroliere, reducerea importurilor de titei si un mai mare accent pe consumul de carbune energetic din productia tarilor membre.
Toate aceste masuri vizau: cresterea gradului de autoaprovizionare cu produse energetice din productia proprie, rationalizarea consumului de produse energetice si reducerea dependentei de importul de materii prime energetice din tarile terte.
Problemele politicii energetice au "stat in atentia CEE si in anii urmatori la cele mai inalte nile, incercandu-se o relansare a acesteia pe alte baze, pornind de la incidentele crizei energetice mondiale. O asemenea relansare n-a putut aa insa loc, obstacolul principal in calea acesteia fiind dependenta diferentiata a tarilor membre de importul de resurse energetice (Anglia depinde in proportie de cea 30-35%, R.F.Germania in proportie de 55-60%, Franta in proportie de cea 70-75%, celelalte tari in proportii si mai mari). De mai multi ani, Anglia a inceput sa se profileze ca un mare producator de titei (peste 150 mii. tone in 1990), prin exploatarile din Marea Nordului, ceea ce face ca pozitia ei sa intre in contradictie cu a celorlalte tari membre ale CEE.
Ca urmare, singurul domeniu in care s-a ajuns la anumite intelegeri la nil comunitar in sectorul energetic este cel al cercetarii in derea valorificarii resurselor energetice alternati, domeniu in care a si fost elaborat un prim program concret si de ale carui rezultate va depinde reconsiderarea politicii energetice la nil comunitar.
O alta masura adoptata la nil comunitar in martie 1974 in domeniul politicii energetice a fost reducerea treptata a importului de titei pentru ca pana in anul 1985 dependenta de petrol a tarilor membre sa se reduca la cea 50%, fata de cea 75% cat era in 1979. Aceasta masura a fost pusa in aplicare si s-a reflectat si in comertul exterior al tarilor membre, dupa cum se va dea in continuare, dand rezultatele scontate.


"PLANUL WERNER" SI ESECUL LUI
Pe baza hotararilor adoptate la Conferinta la nil inalt a CEE din decembrie 1969, de la Haga, a fost elaborat si aprobat un plan concret de realizare treptata, in decursul unei perioade de zece ani (1971-l980), a uniunii economice si monetare a CEE (asa numitul " Werner" - dupa numele primului ministru al Luxemburgului sub presedintia caruia a fost adoptat). Obiectile mari inscrise in acest plan vizau: asigurarea liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, fortei de munca si a capitalului in cadrul CEE; transferarea de catre statele membre in sarcina organelor comunitare a responsabilitatilor privind problemele de politica economica, comerciala, financiara si monetara; asigurarea conrtibilitatii depline, irersibile intre monedele tarilor membre ale CEE; eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor valutare si introducerea in circulatie a unei monede unice comunitare. S-a silit ca planul sa fie pus in aplicare in doua etape: 1971-l975 si 1976-l980.
Enimentele care au avut loc in prima etapa (criza valutar-financiara, criza energetica si a resurselor de materii prime, criza ciclica din 1974-l975 - cu toate implicatiile lor) au impiedicat CEE sa realizeze obiectile inscrise in "ul Werner" pentru aceasta etapa care coincidea si cu aderarea Angliei, Danemarcei si Irlandei la Comunitate. Aceasta concluzie se desprinde din Raportul-bilant (Raportul Tindemans) prezentat de premierul Belgiei gurnelor tarilor membre ale CEE la sfarsitul anului 1975 si care a fost discutat la reuniunea la nil inalt din aprilie 1976. Raportul consemneaza esecul "ului Werner" si conchide ca este necesara reelaborarea unui alt plan care sa ia in considerare noile conditii interne si internationale. Persistenta si adancimea crizei economice mondiale si amplificarea dirgentelor dintre tarile membre nu au permis imediat relansarea unui nou program privind constructia uniunii economice si monetare.
La reuniunea la nil inalt de la Copenhaga, din aprilie 1978, printre problemele discutate s-a inscris si proiectul de relansare a constructiei uniunii economice si monetare care nu a putut fi insa adoptat. Discutia a fost continuata in martie 1979 la Paris dar, datorita acelorasi dirgente intracomunitare, nu a putut fi adoptat un plan inchegat privind relansarea constructiei uniunii economice si monetare. Singurul acord a fost cel cu privire la intrarea in vigoare a Sistemului Monetar European (SME), a carei unitate monetara este denumita ECU (European Currency Unit), adoptat insa numai de opt tari ale CEE (fara Anglia).In noiembrie 1981, la cea de a 21-a reuniune la nil inalt a CEE care a avut loc la Londra, s-au reluat discutiile pe tema reformei Comunitatii Economice Europene (vizand in special politica agricola comunitara, bugetul comunitar, constructia uniunii economice si monetare) fara a se inregistra progrese substantiale. Reuniunea a scos in evidenta faptul ca in ultimii ani a inceput sa se produca, treptat, o redistribuire a raportului de forte intre tarile membre in functie de interesele specifice ale acestora. Negocierile incepute la Londra au continuat la nilul Consiliului Ministerial al CEE in ianuarie-februarie 1982 la Bruxelles si, cu acest prilej, a fost adoptat un program de compromis privind relansarea uniunii economice si monetare denumit "ul Genscher-Colombo"'.
REFORMA CEE


(CARTEA ALBA, ACTUL UNIC VEST-EUROPEAN) SI
REALIZAREA PIETEI UNICE INTERNE1. TRATATUL ASUPRA UNIUNII EUROPENE
Discutii pe tema reformei CEE au avut loc la cele mai dirse nile in perioada anilor 1983-l985 si ele au scos la iala puternice dirgente de interese intre tarile comunitare. in cele din urma ele s-au finalizat printr-un compromis -adoptarea in iulie 1985 a asa-numitei "sectiune Alba" pentru desavarsirea pietei unice interne a CEE pana la finele anului 1992. La inceputul lunii decembrie 1985 a avut loc la Luxemburg o reuniune la nil inalt a CEE, la care au participat si reprezentantii Spaniei si Portugaliei (intrucat fusesera semnate acordurile pentru aderarea acestora la CEE de la 1 ianuarie 1986), care a adoptat proiectele de reforma a CEE, Italia si Danemarca rezervandu-si dreptul de a se pronunta ulterior asupra acestor proiecte.
Proiectele de reforma a CEE vizau in principal:
- posibilitatea de a se lua decizii prin vot majoritar in cadrul organelor comunitare;
- largirea atributiilor parlamentului st-european;
- cresterea competentelor CEE in domeniile: monetar, financiar, tehnologic, mediului inconjurator si politicilor sociale; realizarea unei uniuni economice si monetare pe baza Sistemului Monetar European (SME) si a unitatii de cont st-european (ECU);
- institutionalizarea Consiliului European, care a functionat doar ca o reuniune formala a sefilor de state si de gurne din tarile membre ale CEE2;
- intarirea cooperarii tarilor membre in domeniul politicii externe si al securitatii;
- realizarea in cadrul CEE a unei piete unice interne a tarilor membre, pana in anul 1992.
In februarie 1986 noua tari membre ale CEE (din cele 12) au semnat documentul privind reforma CEE, denumit "Actul Unic Vest-European"', Italia, Grecia si Danemarca nu au semnat atunci acest document.
Acordul privind reforma CEE trebuia sa intre in vigoare dupa ratificarea lui de catre parlamentele tarilor membre. Dupa cum se stie, parlamentul danez a respins proiectele de reforma, dar'ulterior referendumul din 27 februarie 1986 le-a aprobat (cu 57% din voturi). Cunoscand rezultatul referendumului din Danemarca, celelalte doua tari, Italia si Grecia, au semnat documentul adoptat in februarie 1986 de cei noua si l-au ratificat ulterior asa incat "Actul Unic Vest-European" a intrat efectiv in vigoare la 1 iulie 1987.
Piata unica interna a CEE reprezinta, in fond, iceputul realizarii uniunii economice si monetare in cadrul Comunitatii si ea nu implica desfiintarea entitatilor nationale. Obiectivul acesteia consta in asigurarea conditiilor ca pana la finele anului 1992 sa circule libere in cadrul CEE marfurile, persoanele, serviciile si capitalurile. Actul unic st-european introduce notiunea de "spatiu fara frontiere" in cadrul CEE, intelegandu-se prin aceasta ca se va putea circula fara formalitati, fiecare cetatean comunitar putand sa se sileasca, sa munceasca si sa inte oriunde in perimetrul comunitatii. Piata unica interna a inceput sa functioneze efectiv de la 1 ianuarie 1993.
Reforma Tratatului de la Roma, asa cum a fost connita in sectiunea Alba si Actul Unic Vest-European, implica si realizarea altor obiecti in afara pietei unice interne si anume:
- coeziunea economica- adica crearea conditiilor ca fiecare stat membru sa faca efortul de a-si conduce politica economica intr-un mod conrgent cu cele ale partenerilor sai din comunitate, in acest fel contand pe sprijinul CEE;
- armonizarea politicii sociale - adica posibilitatea organelor comunitare de a adopta si implementa in toate tarile membre reglementari in domeniul social (vizand armonizarea conditiilor de munca si de viata ale cetatenilor din tarile membre);
- coordonarea eforturilor de cercetare si dezvoltare tehnologica a tuturor tarilor membre cu sprijinul multilateral al Comunitatii - inclusiv pe plan financiar;
- cooperarea monetara - adica consolidarea Sistemului Monetar European la care sa adere toate tarile membre ale CEE (ECU)1.
- votul prin majoritatea calificata - care, cu anumite exceptii (putine la numar), sa inlocuiasca principiul unanimitatii; repartizarea voturilor pe tari in cadrul Consiliului Ministerial al CEE (cei 12) fiind urmatoarea: Germania, Franta, Italia, Anglia, cate 10 voturi fiecare; Spania 8 voturi; Belgia, Olanda, Grecia, Portugalia cate 5 voturi fiecare; Danemarca, Irlanda cate 3 voturi fiecare si Luxemburgul 2 voturi; din totalul celor 76 de voturi, majoritatea calificata trebuie sa fie de 54 de voturi, iar minoritatea de blocaj este de 23 de voturi ;
- sporirea competentelor Parlamentului comunitar, care va fi ales prin vot unirsal direct si care primeste o putere de amendament in noile domenii in care deciziile se iau cu majoritate calificata.
sectiunea Alba, adoptata de catre organele comunitare in iulie 1985, a prevazut 279 de masuri privind inlaturarea barierelor fizice, tehnice si fiscale din calea circulatiei marfurilor. Toate aceste masuri au fost puse in aplicare in perioada silita, si incepand cu 1 ianuarie 1993 CEE dispune si aplica o procedura unica la frontierele cu tarile terte privind comertul extracomunitar si de o totala libera circulatie in interior a marfurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor.
Incidente ale crearii pietei unice interne in cadrul CEE


a) Incidente intra-comunitare
Expertii in materie apreciaza ca realizarea pietei unice interne va aa atat efecte poziti cat si negati. Efectele poziti mai importante ar putea fi urmatoarele:
- mentinerea in interiorul CEE a unei mai mari silitati monetare prin intarirea Sistemului Monetar European si a unei mai stranse cooperari pe planul politicilor monetare;
- accelerarea procesului de inovare tehnologica in tarile membre sub incidenta cooperarii, dar si a concurentei intracomunitare; aceasta implica si un sprijin material si financiar din partea Comisiei CEE care va determina o diseminare rapida a rezultatelor cercetarii stiintifice si tehnice atat la nilul firmelor cat si la nilul tarilor mai putin dezvoltate din comunitate;
- crearea piatei unice interne va reprezenta si un stimulent suplimentar pentru intensificarea schimburilor comerciale intracomunitare, fara a fi blocate schimburile economice cu tertii;
- in sfarsit, se apreciaza ca impactul global al realizarii pietei unice interne se va traduce printr-o scadere a costurilor de productie si a preturilor in interiorul CEE, cu efecte poziti asupra competitivitatii produselor si a suplimentarii locurilor de munca in cadrul CEE.
Dintre efectele negati ale realizarii pietei unice interne a CEE ar putea fi retinute ca fiind mai importante urmatoarele:
- sporirea treptata a competentelor supranationale acordate institutiilor comunitare, fapt care va impieta asupra capacitatii gurnelor nationale din statele membre ale CEE de a promova programe economico-sociale in interesul propriilor popoare;
- renuntarea la principiul unanimitatii in adoptarea multor hotarari importante in cadrul CEE, fapt care va conduce la afectarea suranitatii si intereselor unor tari mai mici, membre ale comunitatii;
- contradictiile intracomunitare pe plan economic nu se vor diminua intrucat nilul dezvoltarii economice al statelor membre si interesele acestora nu vor putea fi pe deplin armonizate in perioada silita pentru realizarea pietei unice interne; nilul competitivitatii multor produse din tarile mai mici si mai slabe economic nu se va putea ridica la performantele ce vor fi atinse de principalele state membre; aceasta va aa efecte negati atat asupra economiei cat si asupra comertului tarilor mai mici etc.


b) Incidente extra-comunitare
Si acestea pot fi poziti si negati, dupa aprecierea specialistilor comunitari, precum si din alte tari terte.


Dintre efectele poziti ar putea fi retinute urmatoarele:
- realizarea pietei unice interne in cadrul CEE va conduce la formarea unei grupari economice relativ omogena si cu o deosebita forta concurentiala; ea s-ar putea transforma, apreciaza expertii, intr-un factor dinamic cu rol de motor principal in intreaga economie mondiala; va prezenta, totodata, o mai mare silitate economica, ceea ce va atrage intr-o masura mai mare institorii si creditorii din alte tari;
- sporirea potentialului economic si a capacitatii de absorbtie a pietei comunitare va oferi noi debusee pentru tarile terte, dar acestea se vor putea transforma in realitate numai in masura in care produsele si serviciile acestora vor fi de cea mai buna calitate etc.
Ca efecte negati poate fi retinut in principal faptul ca CEE, denind un puternic centru economic, comercial si politic, ar putea fi un concurent periculos pentru celelalte state si grupari de state ale lumii (SUA, Japonia, tarile recent industrializate etc), fapt care va genera noi contradictii de interese pe piata mondiala; de asemenea, se apreciaza ca, relativ, schimburile comerciale cu tarile terte vor cunoaste o diminuare in conditiile intensificarii celor intracomunitare, fapt care va aa incidente nedorite si in planul politicii comerciale al tarilor terte fata de CEE.
ul EurekaIn aprilie 1985, presedintele Frantei a propus in cadrul unei reuniuni la nil inalt a CEE, care a avut loc la Paris, adoptarea unui proiect de cercetari in domeniul tehnologiilor de varf, denumit "ul Eureka", vizand dezvoltarea competitivitatii tarilor st-europene si inlaturartea decalajelor fata de avantajul tehnologic inregistrat de catre SUA si Japonia.In iunie 1985 a avut loc o reuniune similara la Milano, care a dezbatut planul propus de Franta, hotarandu-se crearea unui comitet adhoc care urma sa se reuneasca in iulie 1985 la Paris pentru silirea detaliilor acestui plan. Au fost invitate sa participe la acest plan si tarile membre AELS. Ca urmare, la 17 iulie 1985, ministrii de externe si ai cercetarii din 18 tari st-europene au aprobat la Paris "ul Eureka" [Agentia de Coordonare a Cercetarilor Vest-Europene), iar in noiembrie 1985 a avut loc a doua conferinta ministeriala a celor 18 tari, la Hanovra (Germania) care a aprobat definitiv textul sectiunei pentru realizarea proiectului de cooperare tehnologica st-europeana si o Declaratie de principii privind edificarea unei Europe Occidentale a tehnologiilor de varf.
Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht - Olanda)
Dupa mai multe runde de negocieri, incepand din 1989, s-a finalizat in decembrie 1991 la Maastricht (Olanda), la intalnirea la nil inalt a Comunitatilor Europene, acordul pentru desavarsirea uniunii economice, monetare si politice, denumit Tratatul asupra Uniunii Europene, care a fost semnat in aceeasi localitate, in februarie 1992, de catre ministrii de externe si de finante ai Comunitatilor Europene. Dupa ratificare, el a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993.
Tratatul aduce noi modificari si completari celor trei tratate incheiate anterior (CECO-l952, CEE-l957 si Euratom - 1957) pe linia reformei inceputa de Actul Unic Vest-European. Odata cu introducerea acestor modificari, CEE se va numi Comunitatea Europeana (iar cele trei Comunitati se vor numi Comunitatile Europene). Dupa punerea in aplicare a acestui tratat, acestea se vor numi Uniunea Europeana.
Elementele de noutate1 pe care le aduce Tratatul de la Maastricht sunt:
- introducerea unei monede comune europene cel mai tarziu in 1999;


- drepturi civice europene (cetatenia uniunii);
- noi competente pentru Comunitatea Europeana (intensificarea protectiei comunitare a consumatorilor; politica de sanatate, politica de vize; realizarea infrastructurii de transporturi, telecomunicatii si de distribuire a energiei (retele transeuropene); institutionalizarea cooperarii pentru dezvoltare; politica industriala; educatia; cultura; intensificarea protectiei mediului inconjurator; cercetare si dezvoltare; politica sociala (fara Anglia); cooperarea in materie de justitie si de afaceri interne;
- puteri suplimentare pentru Parlamentul European (participarea la procesul legislativ; aprobarea componentei Comisiei; aprobarea tuturor tratatelor internationale importante etc);
- instituirea unei politici externe si de securitate comune.
Potrivit Tratatului de la Maastricht, obiectile Uniunii Europene sunt:
- promovarea unui progres economic si social echilibrat, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin silirea unei Uniuni economice si monetare, cu obiectivul final al introducerii unei monede unice;
- afirmarea identitatii europene pe scena internationala, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comuna si, pe termen lung, a unei politici de aparare comuna;
- intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre ale Comunitatii prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;
-"dezvoltarea anei stranse cooperari in domeniul justitiei si afacerilor interne;
- mentinerea acquis-ului (experientei, legislatiei etc.) comunitar si dezvoltarea lui in scopul de a examina in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat vor trebui sa fie revizuite in derea asigurarii eficacitatii mecanismelor institutiilor comunitare.
Principiile care vor gurna activitatea Uniunii Europene sunt: subsidiaritatea, codecizia si solidaritatea. Prin principiul subsidiaritatii se intelege faptul ca Uniunea isi asuma numai sarcinile pe care le poate rezolva mai bine (decat statele membre, sau organele locale ale acestora), cum ar fi, de pilda, problemele ecologice sau problemele de securitate comuna etc. Noul articol 3B defineste astfel acest principiu: "Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii sunt conferite si de obiectile care ii sunt atribuite prin prezentul tratat. in domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decat daca si in masura in care obiectile actiunii anvizajate nu pot sa fie realizate de o maniera satisfacatoare pentru statele membre si pot deci, avand in dere dimensiunile sau efectele actiunii anvizajate, sa fie mai bine realizate la nil comunitar. Actiunea Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru a atinge obiectile prezentului tratat".
Codecizia si solidaritatea se refera la modul de adoptare a deciziilor si a raspunderii comune, solidare in tot ce se intreprinde pe linia realizarii obiectilor tratatului.
Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene are doua parti: prima se refera la Uniunea economica si monetara, iar cea de-a doua la Uniunea politica si ar trebui sa fie pus in aplicare pana in anul 1999 in trei etape:
- Prima etapa a inceput in iunie 1990 prin liberalizarea miscarii capitalurilor intre statele membre ale Comunitatii Europene si a expirat in decembrie 1993 prin realizarea conrgentei economice a statelor (coordonarea politicilor economice ale statelor).
- A doua etapa a inceput la 1 ianuarie 1994 si se va incheia la finele anului 1996. Ea vizeaza realizarea Uniunii monetare. In cadrul acesteia va fi creata Banca Centrala Europeana (EUROFED), al carei statut a fost elaborat si adoptat de statele membre (fara Anglia)1 inca din noiembrie 1990. Crearea bancii centrale a fost precedata de infiintarea Institutului Monetar European, care este embrionul viitoarei Banci Centrale Europene si care a inceput sa functioneze de la 1 ianuarie 1994. Are sediul la Frankfurt (Germania).
- A treia etapa ar trebui sa inceapa la 1 ianuarie 1997 si sa se incheie in anul 1999. in cadrul acesteia va trebui sa intre in functiune Banca Centrala Europeana si sa fie adoptata o moneda unica (ECU) care va inlocui monedele statelor membre. Anglia a manifestat rezer, prevazandu-se pentru ea o clauza de optiune (derogare) care ii va permite sa se alature, atunci cand va dori, celorlalte state membre fara a fi legata de un calendar precis.
In cadrul acestei etape se va infaptui faza finala a Uniunii economice si monetare in care vor intra numai tarile (cel putin 7) care vor indeplini urmatoarele criterii de performanta (conrgenta) la finele anului 19962:
Ulterior, in septembrie 1992, Anglia a iesit din Sistemul Monetar European. A iesit apoi si Danemarca din SME.


Conrgenta economiilor comunitare
Tari Inflatia (1) Deficitul public (in % din PIB) (2) Datoria publica (in % din PIB) (3) Rata dobanzii pe termen lung (4)


Germania 3,5 -4,0 47,6 8,4
Belgia 2,2 -6,0 131,6 9,2


Danemarca 1,8 -l,4 60,0 8,9
Spania 5,5 -3,7 43,4 11,6


Franta 2,5 -l,5 47,5 8,8
Grecia 17,6 -l7,9 83,5 -


Irlanda 3,6* -2,7 113,4 9,2
Italia 6,1 -l0,3 103,1 11,0

- silitatea preturilor; inflatia din aceste tari nu trebuie sa fie mai mare de 1,5% fata de media celor mai performante trei state comunitare in materie de inflatie;
- finantele publice; deficitul bugetar nu trebuie sa fie mai mare de 3% din PIB-ul fiecarei tari; datoria publica a tarii respecti nu trebuie sa fie mai mare de 60% din PIB-ul acesteia;
- ratele de schimb nu trebuie sa depaseasca marjele normale ( 2,25% fata de ECU) prevazute in cadrul SME;
- rata dobanzii nu trebuie sa fie mai mare de 2 puncte procentuale fata de media pe termen lung a primelor trei state performante in acest domeniu.
Daca la finele anului 1996 se va constata ca nu sunt 7 state membre care sa intruneasca criteriile de mai sus, atunci se va amana trecerea la infaptuirea celei de-a treia etape pana la 1 ianuarie 1999, cand vor putea trece la infaptuirea ei numai acele state care intrunesc criteriile de mai sus.
Cat priste politica sociala a Comunitatii, desi in acest domeniu nu s-a inregistrat nici un progres, s-a hotarat ca aceasta problema sa nu submineze adoptarea Tratatului de la Maastricht. Anglia este tara care s-a opus la adoptarea reglementarilor privind politica sociala, dar nu a conditionat de aceasta adoptarea Tratatului de la Maastricht.
La baza adoptarii acestui modul din Tratat trebuie sa stea Carta sociala elaborata si acceptata in 1989 si care se refera la:
- dreptul de a exercita toate profesiile in tarile comunitare;
- dreptul la o remunerare corespunzatoare;
- dreptul la ameliorarea conditiilor de viata si de munca;
- dreptul la protectie sociala asigurata de sistemul in vigoare din tarile comunitare;


- dreptul la formare profesionala;
- dreptul la egalitate de tratament intre barbati si femei;
- dreptul la informare, consultare si participare (intrunire);
- dreptul la protectia sanatatii si la securitate la locul de munca;


- dreptul la protectia copiilor si adolescentilor;
- garantarea unui nit minimal pentru persoanele in varsta;
- dreptul la integrarea profesionala si sociala pentru persoanele handicapate.
- Partea a doua a Tratatului de la Maastricht se refera la Uniunea politica, adica la politica externa si de securitate comuna.


Luxemburg 3,6 +1,7 4,7 8,1
Olanda 4,4 -4,3 83,4 8,7


Portugalia 9,8 -5,5 63,8 14,1
Anglia 3,7 -l,1 36,0 9,6

Potrivit tratatului, obiectile politicii externe si de securitate comuna sunt:
- salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale si independentei Uniunii;
- intarirea securitatii Uniunii si a statelor membre sub toate formele sale;
- mentinerea pacii si securitatii internationale conform principiilor sectiunei ONU ca si a principiilor si obiectilor Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE)1 care sunt inscrise in Actul final de la Helsinki (1975) si in Carta de la Paris din 1990;
- promovarea cooperarii internationale;
- dezvoltarea si intarirea democratiei si a statului de drept, ca si respectul drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Tratatul de la Maastricht prede ca cei "12" vor putea desfasura din momentul intrarii lui in vigoare "actiuni comune" pe baza unui nou mecanism de cooperare politica. Sefii de state si gurne din tarile membre ale Uniunii vor decide in unanimitate asupra subiectelor ce pot face obiectul unei "actiuni comune", urmand ca ministrii de externe sa hotarasca, tot in unanimitate, detaliile concrete ale actiunilor respecti. Numai dupa aceasta deciziile pot fi luate pe baza majoritatii calificate si vor aa ca obiect punerea in practica a actiunilor connite.
Primele domenii in care se preconizeaza "actiuni comune" sunt:
- procesele CSCE;
- politica de dezarmare si controlul armamentelor in Europa;
- neproliferarea armelor nucleare;
- aspecte economice ale securitatii, indeosebi controlul transferului de tehnologie a armamentului catre tari terte si controlul exportului de arme.
Cat priste securitatea comuna s-a connit o amanare in luarea deciziilor pana la finele anului 1996 cand urmeaza a fi precizata politica de aparare comuna a Uniunii Europene. Pana atunci, NATO si CSCE vor ramane stalpul apararii Europei Occidentale.
Intrarea de noi membri in Comunitatile Europene (Austria, Suedia, Finlanda, precum si alte tari care au facut cereri, cum sunt Turcia, Eltia, Polonia, Ungaria) va complica punerea in practica a Tratatului de la Maastricht.
De aceea, este putin probabil ca sa fie atinse toate obiectile sale pana in anul 1999. Viitorul va arata in ce masura Comunitatile Europene sunt pregatite pentru a atinge obiectile Tratatului de la Maastricht. in ce ne priste suntem mai degraba pesimisti.
organisme independente, care reprezinta atat interesele nationale cat si interesele comunitare, fiind legate intre ele prin raporturi de complementaritate care conditioneaza procesul decizional.In cadrul Comunitatilor Europene au fost create si functioneaza urmatoarele institutii: Consiliul de Ministri, Consiliul European, Parlamentul European, Comisia Comunitatolor Europene, Curtea de justitie, Curtea de Conturi si Comitetul Economic si Social.
1) Consiliul de Ministri este institutia decizionala principala a Comunitatii Europene si reuneste ministrii celor 12 tari membre in functie de problema inscrisa pe ordinea de zi: afacerile externe, agricultura, industria, transporturile, mediul inconjurator, cercetarea stiintifica si tehnologica etc.
Fiecare dintre tarile membre ale comunitatii detine presedintia Consiliului de Ministri, prin rotatie, pentru o perioada de 6 luni.
Hotararile Consiliului sunt pregatite de Comitetul reprezentantilor permanenti ai statelor membre (COREPER), ajutat de catre comitetele alcatuite din functionari ai ministerelor nationale.
Consiliul dispune si de un Secretariat general, silit la Bruxelles, care pregateste si executa hotararile.
Conform art. 145 al Tratatului de la Roma privind crearea CEE, Consiliul asigura coordonarea politicilor economice generale a statelor membre. Campul sau de activitate s-a extins pe masura ce Comunitatea i-a largit atributiile.
Consiliul, reprezentand in principal statele membre, adopta norme juridice: regulamente, directi, decizii. El dispune de o putere cvasi-legislativa, pe care o imparte, in unele domenii precizate de Actul Unic European si de Tratatul asupra Uniunii, cu Parlamentul European. El exercita, tot impreuna cu Parlamentul European, puterea asupra bugetului. El adopta acordurile internationationale negociate in prealabil de catre Comisia Europeana.
Articolul 148 din Tratatul de la Roma privind crearea CEE face distinctia intre deciziile luate de Consiliu prin majoritate simpla, prin majoritate absoluta (54 voturi din 76) si prin unanimitate.
Cat priste deciziile luate prin majoritate absoluta, voturile sunt repartizate dupa cum urmeaza:
- Germania, Franta, Italia si Anglia - cate 10 voturi fiecare;


- Spania - 8 voturi;
- Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia - cate 5 voturi fiecare;


- Danemarca si Irlanda - cate 3 voturi fiecare;
- Luxemburg - 2 voturi.
Cea mai mare parte a hotararilor trebuie sa fie luate cu majoritate absoluta de voturi, unanimitatea fiind rezervata deciziilor esentiale, precum: aderarea unui nou stat la Comunitatile Europene, modificarea tratatelor sau initierea unei noi politici comune.
2) Consiliul European s-a nascut din practica initita in 1974 de a se organiza regulat o intalnire a sefilor de state sau gurne din Comunitatea Europeana, insotiti de ministrii de externe ai tarilor respecti.Intalnirile au loc in prezenta presedintelui si a unuia din vicepresedintii Comisiei Comunitatilor Europene. Aceasta practica a fost institutionalizata prin Actul Unic European in 1987. Din acel moment Consiliul Eupropei s-a reunit cel putin de doua ori pe an, din el facand parte, ca membru de drept, presedintele Comisiei Comunitatilor Europene.
Consiliul European este centrul care impulsioneaza principalele initiati politice ale Comunitatii si organul de arbitraj al chestuinilor litigioase care nu au putut fi rezolvate de Consiliul de Ministri. El abordeaza, de asemenea, problemele actualitatii internationale prin Cooperarea politica (CPE), mecanism de apropiere si exprimare concertata a diplomatilor statelor membre.
3) Parlamentul European este organismul de exprimare democratica si de control al Comunitatilor Europene, care participa, de asemenea, la procesul legislativ. Este ales prin sufragiu unirsal incepand din iunie 1989 si numara 518 deputati, alesi din 5 in 5 ani: 81 de deputati din cele patru tari cu o populatie mai mare (Germania, Franta, Italia, Anglia), 60 din Spania, 25 din Olanda, cate 24 din Belgia, Grecia si Portugalia, 16 din Danemarca, 15 din Irlanda si 6 din Luxemburg. Dupa unificarea Germaniei mai participa la lucrari si 18 observatori din partea de rasarit (fosta RDG).
Sesiunile plenare ale Parlamentului au loc la Strasbourg. Cele 19 comisii ale sale, care pregatesc lucrarile sedintelor plenare, precum si grupurile politice se reunesc de obicei la Bruxelles, iar Secretariatul sau general functioneaza la Luxemburg.
Parlamentul exercita, impreuna cu Consiliul de Ministri, o functie legislativa. El participa la elaborarea directilor si reglementarilor comunitare, pronuntandu-se asupra propunerilor Comisiei Europene si invitand-o pe aceasta sa-si modifice propunerile pentru a tine cont de pozitia Parlamentului.
Actul Unic European, care a revizuit tratatele europene, a prevazut o procedura implicand doua lecturi in Parlament si la Consiliul de Ministri. Aceasta procedura, numita procedura de cooperare, intareste puterile legislati ale Parlamentului intr-un mare numar de dom





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact