StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie comerciala » Politica stocurilor de marfuri in comert
Trimite articolul prin email Restrictiile unui sistem de gestiune a stocurilor : Politica stocurilor de marfuri in comert Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Restrictiile unui sistem de gestiune a stocurilor



Gestiunea stocurilor beneficiaza larg, in perioada actuala, de dezvoltarea cercetarii operationale . Ea nu se reduce, insa, la alegerea unui model matematic care sa fixeze dimensiunile optime ale stocurilor, sa le "normeze", ci alcatuieste un sistem complex, in cadrul caruia normarea stocurilor reprezinta doar punctul de plecare. Functionarea acestui sistem, masura in care asigura realizarea obiectivului gestiunii stocurilor depind de elementele (parametrii) care-l alcatuiesc, respectiv - dupa denumirea pe care acestea o vor primi in cursul prezentei lucrari - de "restrictiile" sistemului. in functie de natura, de continutul lor concret, aceste restrictii (in randul lor cuprinzandu-se evolutia cererii si previziunea ei, sistemul informational etc.) vor afecta in mod diferit rezultatele gestiunii stocurilor, vor conditiona su



ccesul intregului sistem de gestiune.
Daca prin gestiunea stocurilor se urmareste mentinerea unui stoc care sa asigure satisfacerea cererii indiferent de evolutia acesteia, nu este mai putin adevarat ca dimensiunile cantitati si calitati ale stocului vor fi conditionate de restrictii ce contureaza cadrul caruia i se subordoneaza gestiunea stocurilor.
Raportate la politica dusa de conducerea intreprinderii, restrictiile sistemului de gestiune a stocurilor se impart in: a) restrictii ce nu depind de politica intreprinderii, de exemplu, evolutia cererii si b) restrictii ce depind de intreprindere, care le poate modifica in functie de obiectile sale, cum ar fi: nilul de serviciu, cheltuielile aferente stocului , sistemul informational.
Gruparea propusa mai sus prezinta o importanta practica deosebita, daca se are in dere aportul restrictiilor intr-un viitor sistem de gestiune a stocurilor, respectiv modul diferit in care trebuie tratate si luate in consideratie de catre conducerea firmei la elaborarea sistemului. Astfel, daca la o restrictie din prima categorie (evolutia cererii) interntia intreprinderii vizeaza finetea tehnicii adoptate - parte integranta din sistem - in derea obtinerii unei previziuni cat mai corecte, cu totul altfel se comporta si trebuie tratate restrictiile din cea de a doua grupa; nilul de serviciu, de exemplu, depinde integral de conducerea intreprinderii, este silit de aceasta, reflectand anumite considerente obiecti, dar si aportul subiectiv al conducerii, modul sau de gandire.
In acelasi timp, gruparea restrictiilor in cele doua categorii amintite ofera posibilitatea desprinderii mai clare a sarcinilor pe care intreprinderea le are de indeplinit atunci cand isi propune sa imbunatateasca gestiunea stocurilor. in cazul restrictiilor din prima categorie, atentia se concentreaza, in principal, asupra imbunatatirii metodologiei de calcul al acestora, efortul depus concretizandu-se intr-o cunoastere mai aprofundata a cererilor si a legitatii lor, fara a se putea interni in vreun fel asupra evolutiei lor, asupra dimensiunilor acestora (se au in dere, in principal, intreprinderile comerciale cu ridicata). in schimb, restrictiile din cea de a doua categorie, ale caror dimensiuni sunt in buna parte o masura a calitatii muncii de conducere, vor constitui, in fapt, instrumentele cu ajutorul carora se vor imbunatati rezultatele gestiunii stocurilor si, implicit, ale intregii activitati economice.
Asa cum se va dea mai tarziu, sistemul de gestiune a stocurilor, in totalitate sau numai activitatea de silire a nilului normal (normat) al stocului - parte integranta a intregului sistem - pleaca de la restrictiile enuntate, le foloseste in sistem si le determina evolutia si caracteristicile viitoare pentru a fi reintroduse in sistem.
Gestiunea stocurilor are, de fapt, rolul de a ordona intr-un sistem coerent activitati a caror masura o dau restrictiile, in asa fel incat functiile social-economice ale comertului - asigurarea aprovizionarii neintrerupte a populatiei cu o gama completa de marfuri in conditii de maxima eficienta economica - sa fie realizate integral.In functie de conditiile specifice ale unei economii, in general, si ale firmelor, in special, in sistem se include fie totalitatea restrictiilor clasificate, fie numai o parte a acestora. Din acest punct de dere, se poate face o noua grupare a lor: restrictii a caror prezenta este obligatorie, indiferent de sistemul de gestiune a stocurilor adoptat si de conditiile economice concrete (aceasta grupa de restrictii referindu-se la evolutia cererii, nilul de serviciu si sistemul informational) si restrictii care pot fi omise din sistem, datorita fie imposibilitatii calcularii lor, fie inoportunitatii utilizarii lor (de exemplu, cheltuielile aferente stocului). Si aceasta grupare prezinta o importanta practica deosebita, deoarece ofera posibilitatea evidentierii elementelor indispensabile unui sistem coerent de gestiune a stocurilor, oricare ar fi acesta.
O analiza a fiecarei restrictii, atat din punct de dere al continutului sau economic, cat si al modalitatilor de determinare si de calcul - analiza infatisata in inile urmatoare - va permite formarea unei imagini detaliate a "caramizilor" din care urmeaza sa fie construit un sistem de gestiune a stocurilor, adaptat la conditiile specifice ale intreprinderilor comerciale din tara noastra.
Evolutia - previziunea - cererii
Nevoia de a cunoaste cererea viitoare cu ajutorul metodelor de previziune nu a avut, de-a lungul timpului, acelasi rol in buna desfasurare a activitatii economice. Astazi, complexitatea deosebita a vietii economice si a problemelor pe care le ridica organizarea acesteia, obliga intreprinderile sa consacre tot mai multa atentie deciziilor si, in consecinta, previziunilor, ca element de fundamentare a lor . Importanta previziunilor, in activitatea economica, devine covarsitoare. Viitorul, in conditiile revolutiei tehnico-stiintifice, devine tot mai incert, presupune riscuri tot mai mari; drept singur mijloc de aparare impotriva entualelor surprize si pierderi apare, asadar, evidentirea si analiza tuturor conditiilor si directiilor probabile de evolutie a enimentelor economice. In acest context, caracterul de unirsalitate al previziunilor in rezolvarea problemelor pe care le ridica gestiunea intreprinderilor este un fapt de necontestat. De mentionat, de asemenea, ca utilizarea previziunilor in conducerea activitatii economice nu se rezuma doar la determinarea apriorica a cererii in derea ificarii din timp a actiunilor care vor da firmei posibilitatea sa-i faca fataA»ci, in aceeasi masura, previziunea constituie instrumentul esential al reglarii permanente a intregii activitati economice, atunci cand cererea evolueaza altfel decat s-a anticipat anterior. Aceasta explica, in parte, de ce previziunea - functie permanenta a conducerii intreprinderii - a cunoscut in ultima vreme o evolutie deosebita, atat in privinta sferei de cuprindere (practic, nu mai exista activitate care sa se poata lipsi de "serviciile" previziunii), cat si a tehnicilor utilizate, in prezent, fiind elaborate metode si tehnici adaptate perfect scopului urmarit, domeniului de utilizare vizat.
Problemele ridicate de gestiunea stocului constau in determinarea unei politici optimale de aprovizionare a stocului unui produs in derea satisfacerii cererilor viitoare; de aici concluzia ineviila ca eficacitatea gestiunii stocurilor depinde direct de posibilitatile intreprinderii, pe de o parte, de a determina cererea viitoare, iar, pe de alta parte, de a sili legitatea care gurneaza abaterile aleatoare ale acesteia de la evolutia ei normala si de a le cuantifica.
In ceea ce priste modul concret de determinare a cererii viitoare, exista in practica noastra o diferenta esentiala intre intreprinderile industriale si cele comerciale. Astfel, o intreprindere industriala isi asuma doar in cazuri exceptionale sarcina onorarii imediate, a unor comenzi primite spontan de la beneficiarii sai; in mod obisnuit, ele onoreaza comenzile inregistrate cu mult timp inainte (cu ocazia incheierii contractelor cu intreprinderile comerciale), avand posibilitatea de a cunoaste din vreme si cu precizie dimensiunile viitoare ale cererilor formulate de beneficiarii lor. intreprinderile comerciale, fiind obligate sa satisfaca cu promptitudine cererile beneficiarilor sai (consumatorii), care nu comanda in prealabil marfurile pe care intentioneaza sa le achizitioneze, au o singura alternativa pentru cunoasterea cererii viitoare pe care urmeaza sa o satisfaca - previziunea.
Comenzile din partea beneficiarilor, ca o expresie a cererii viitoare, sau previziunea cererii lor, sunt, dupa caz, generatoarele ciclului de operatii care permit realizarea in bune conditii, de eficienta economica, a obiectivului fundamental al unei intreprinderi economice: satisfacerea clientelei.
Cele doua expresii ale cererii - comanda ferma sau previziunea -declanseaza, dupa caz, doua cicluri diametral opuse de operatiuni, ce au drept parametru initial cererea care trebuie satisfacuta, iar ca punct final satisfacerea acesteia.Inregistrarea unei comenzi declanseaza, succesiv, procesul de determinare a nevoilor intreprinderii pentru satisfacerea cererii exprimate ferm, de aprovizionare si livrare la beneficiar - proces exemplificat in ura 9-3.
Schema logica a ciclului ce se fundamenteaza pe previziunea cererii si vizeaza alimentarea continua, prin serii mai mult sau mai putin importante, a stocului de produse ce urmeaza sa permita intreprinderii comerciale sa satisfaca cererea viitoare.
Rezulta, din analiza schemei logice a ciclului de activitati legate de aprovizionarea si satisfacerea cererii de catre intreprinderile comerciale, ca previziunea este nu numai generatoarea acestora, ci si restrictia fundamentala a intregului sistem. Astfel, determinarea cantitatilor si a periodicitatii aprovizionarii nu se poate face fara "cunoasterea" cererii in perioada urmatoare, calculul dimensiunilor suficiente si necesare ale stocului de siguranta, in derea protejarii stocului total fara abaterile aleatoare ale cererii, nu se poate realiza fara cunatificarea acestora.
Rezulta, deci ca decizia in problemele fundamentale ale gestiunii stocurilor - in cazul intreprinderilor comerciale - se poate lua numai pe baza previziunilor. in acest fel, conceptul de gestiune a stocurilor este indisolubil legat de previziune.
Previziunile utile in gestiunea stocurilor sunt acelea in care orizontul maxim este de un an; se impune, in acest sens (situandu-ne in domeniul asa-numitei "previziuni a prezentului", cum a denumit M.A. Sanvy previziunea pe termen scurt), utilizarea unor metode adecvate. De altfel, pentru activitatea de ificare si conducere a stocurilor, cererea miilor de produse trebuie prevazuta regulat. Aceasta dificila sarcina presupune ca previziunile, pe de o parte, sa se realizeze printr-o rutina, rapid si ieftin, asa cum apreciaza E. J. McCarthy, iar, pe de alta parte, sa fie suficient de exacte pentru a justifica efortul facut.
Metodele de previziune pe termen scurt, cele mai adecvate gestionarii stocurilor, sunt metodele endogene din care fac parte: ritmul si sporul mediu, cu dirsele lor variante, nilarea exponentiala etc. Ele admit ipoteza ca in toate fenomenele economice pe termen scurt se manifesta o inertie, respectiv ca fluctuatiile mediului ambiant economic, nu au o influenta importanta si, mai ales, imediata asupra fenomenului studiat. Plecand de la aceasta ipoteza, singurele variabile explicati ale evolutiei sunt valorile reale inregistrate in trecut; previziunea fenomenului economic se poate efectua, deci, cu ajutorul seriei lui cronologice (a desfacerilor, respectiv iesirilor din stoc ca o masura a cererii, in cazul nostru).
Avand in dere ca previziunea se bazeaza in exclusivitate pe valorile reale ale desfacerilor, trebuie evidentiata contradictia specifica utilizarii in previziune a seriilor cronologice si anume: pentru a se putea degaja marimile caracteristice ale unei serii (medie etc), in derea extrapolarii lor, se impune analiza unei serii cat mai lungi de date; in acelasi timp, cu cat seria este mai lunga, cu atat este mai mare posibilitatea extrapolarii influentei unor factori care nu mai sunt actuali.
Pentru a putea raspunde exigentelor impuse de utilizarea seriilor cronologice, in practica se urmareste respectarea unor criterii de alegere a metodelor de previziune, astfel incat acestea sa fie capabile sa extrapoleze fenomenul cu ajutorul unei serii cronologice a carei lungime, in timp, sa poata raspunde concomitent celor doua imperati contradictorii.
Pentru alegerea unei metode de previziune adecvate, se au in dere urmatoarele criterii de apreciere: eroarea, silitatea, sensibilitatea si costul calculelor.
- Erorile au o influenta importanta asupra bunei gestiuni a stocurilor. Indiferent de sensul lor (supra sau subdimensionare a cererii viitoare), erorile isi pun amprenta asupra eficientei economice a activitatii comerciale, iar in cazul in care previziunea este subdimensionata, conduce la rupturi de stoc, prejudiciind indeplinirea de catre comert si a rolului sau social.
- Silitatea si sensibilitatea, urmatoarele doua criterii de apreciere, strans legate intre ele, indica modul cum "reactioneaza" metoda de previziune la principalele modificari pe care le pot suferi desfacerile intr-o perioada data.
» 13
Aceste modificari pot fi consecinta a variatiilor tendintei - ca urmare a unor schimbari profunde in evolutia cererii - si/sau ale variatiilor intamplatoare, aleatoare, in jurul valorii centrale a desfacerilor.
Silitatea este masura in care metoda atenueaza variatiile aleatoare ale desfacerilor, relevand, in principal, efectul modificarilor tendintei, singura modificare care trebuie sa conduca la schimbari in politica de stocuri. In previziunea desfacerilor, realizata cu ajutorul unei metode foarte sile, se vor neglija chiar si variatiile de tendinta; se impune deci, utilizarea unei metode a carei silitate sa permita extrapolarea nu a variatiilor aleatoare ale desfacerilor, ci doar pe acelea ale tendintei.
Sensibilitatea sau "raspunsul" reflecta viteza de reactie a modelului de previziune la schimbarile reale petrecute in evolutia cererii. O metoda de previziune trebuie sa aiba un nil "connabil" al sensibilitatii, deoarece un raspuns prea rapid al metodei conduce la insilitate, iar un raspuns prea lent nu evidentiaza, in timp util, modificarile de tendinta ale evolutiei.
- in sfarsit, costul calculelor, respectiv cheltuielile de orice natura, nu trebuie sa fie mai mari decat economiile realizate prin utilizarea respectii metode de previziune.


Nilul de serviciu
Una din principalele preocupari ale intreprinderii comerciale cu ridicata este asigurarea aprovizionarii neintrerupte a beneficiarilor sai, respectiv a intreprinderilor comerciale cu amanuntul, cu totalitatea produselor solicitate de acestia - premisa pentru satisfacerea integrala a cererilor consumatorilor. Aceasta, in conditiile in care, pe masura ce creste increderea magazinului cu amanuntul in depozitul cu ridicata de la care se aprovizioneaza, siguranta ca va gasi totdeauna marfurile comandate, apare tendinta reducerii la minimum necesar a stocurilor in reteaua comerciala cu amanuntul, in derea obtinerii de economii la cheltuielile de stocare. In practica, este posibil sa nu fie onorate in totalitate comenzile magazinelor cu amanuntul, din mai multe moti, cum ar fi: variatia cererii reflectata in variatia comenzilor, neonorarea de catre , producatori a contractelor incheiate cu intreprinderile comerciale cu ridicata, a erorilor comise in depozit la constituirea loturilor ce urmeaza a fi expediate la magazin, erorile de inregistrare sau greseli comise la emiterea formelor de intocmire a loturilor de expediat, evidenta neclara a marfurilor aflate in stoc etc. Daca ultimele trei cazuri se pot remedia printr-un control ser, atentia intreprinderilor comerciale cu ridicata trebuie sa se concentreze asupra acelor cauze care-si au originea in politica de aprovizionare a depozitelor sale de la furnizori.
Planul de aprovizionare a depozitului cu ridicata, concretizat in contract, este elaborat pe baza previziunilor privind cererea fiecarei pozitii existente in nomenclatorul depozitului.
Stiut fiind ca cererea prevazuta este in ultima analiza o valoare medie, calculata prin dirse mijloace (metode) pe baza seriei cronologice a desfacerilor reale, este de asteptat ca volumul cererilor efecti, care se vor manifesta, sa depaseasca in aproape jumatate din cazuri valoarea medie calculata. De fiecare data cand o astfel de entualitate are loc, se produce o ruptura de stoc, deci comenzi in suferinta sau, cel mai adesea, vanzari pierdute.
Deci, daca intreprinderea comerciala cu ridicata isi elaboreaza ul de aprovizionare doar pe baza previziunilor, fara sa ia nici o masura suplimentara, in multe cazuri stocul va fi epuizat inaintea reaprovizionarii sale, pentru ca iesirile vor fi mai mari decat media prevazuta sau pentru ca furnizorul nu respecta intocmai intervalul de reaprovizionare silit. Pentru a preintampina aceste situatii "imprevizibile", intreprinderile comerciale cu ridicata sunt obligate sa constituie un stoc suplimentar, care are rolul de a prelua sarcina livrarii din depozit a marflirilor comandate atunci cand stocul curent - constituit pentru situatia in care totul decurge conform "ului" - este epuizat.
Trebuie subliniat insa ca nu se poate acumula un stoc de siguranta ale carui dimensiuni sa poata suprima in intregime riscul rupturii de stoc si aceasta, dupa cum se va dea, pentru ca cheltuielile de stocaj necesare sunt prohibiti. Va trebui gasita calea de mijloc, and costul stocului suplimentar cu costul unei rupturi de stoc. in practica, cel mai adesea este insa foarte dificil de calculat costul unei rupturi de stoc, motiv pentru care conducerea decide limitele maxime admise; de exemplu, limitarea rupturilor de stoc la maximum 2% din comenzile primite, ceea ce inseamna ca nilul de serviciu al intreprinderii este de 98%.Intr-un asemenea context, inainte de a sili dimensiunile stocului de siguranta, conducerea intreprinderii comerciale trebuie sa fixeze nilul de serviciu pe care doreste sa-l atinga in activitatea sa.
Exista doua modalitati principale de a defini "nilul de serviciu" pus la dispozitia intreprinderilor comerciale cu amanuntul; trebuie sa remarcam, totusi, ca ambele se axeaza pe modul de satisfacere a comenzilor magazinelor si se exprima in procente.
- In primul rand, nilul de serviciu poate fi exprimat prin intermediul frecntei rupturilor de stoc, modalitate care insa nu tine cont de importanta sau cantitatea comenzilor neonorate. Un nil de serviciu de 98%, de exemplu, inseamna ca se admite ca in 2% din cazuri, livrarile de la furnizori sa soseasca dupa ce stocul (inclusiv cel de siguranta) a fost epuizat. O asemenea modalitate de definire a nilului de serviciu, nu permite insa sa se determine cat de mare va fi ruptura de stoc, referindu-se atat la cantitatea de marfuri vandute, cat si la numarul de articole epuizate, pentru ca procentul de ruptura ramane acelasi, indiferent de numarul de zile in care stocul este epuizat si de cantitatea de marfuri nevandute. Altfel spus, vom aa, in acest caz, o imagine a frecntei rupturilor de stoc, nu a cantitatilor si importantei comenzilor care au ramas neonorate.
- O a doua modalitate de exprimare a nilului de serviciu ia in consideratie nu frecnta, ci importanta rupturilor de stoc. in aceasta acceptiune, nilul de serviciu exprima proportia comenzilor satisfacute fata de numarul total de comenzi: un nil de 95% inseamna ca se vor livra magazinelor 95% din cantitatile de marfuri comandate, din valoarea acestora, sau din numarul total de comenzi.
Indiferent de modul cum este definit nilul de serviciu, pentru conducere este dificil sa decida nilul, datorita faptului ca decizia este afectata de numerosi factori. Valoarea unitara a articolului este un prim element ce se are in dere, deoarece de aceasta depind fondurile financiare imobilizate in stoc. Daca valoarea articolului este ridicata, resursele financiare imobilizate vor fi considerabile; in acest caz se va fixa, probabil, un nil mai scazut Totusi, sunt situatii in care un alt element este preponderent si anume: "renilitatea articolului". Costul unei rupturi de stoc variaza o data cu "renilitatea" articolului; deci, cu cat este mai mare, cu atat nilul de serviciu trebuie sa fie mai ridicat, compensand valoarea mare a articolului.
Pentru ca decizia conducerii privind fixarea nilului de serviciu sa nu fie pe de-a-ntregul subiectiva, se pot intocmi grafice ce evidentiaza variatia imobilizarilor in functie de diferite niluri de serviciu. Figura 9-6 raporteaza nilul de serviciu la imobilizarile in stoc, necesare pentru a respecta fiecare din diferitele niluri posibile. Analiza graficului prilejuieste o constatare de o importanta deosebita si anume: costul marginal de ameliorare a nilului de serviciu creste exponential. De exemplu, cresterea nilului de la 75% la 78%, va "costa" circa 200 000 lei, in timp ce cresterea tot cu 3%, dar de la 95% la 98%, va "costa" 1 000 000 lei.
Dupa silirea de catre intreprindere a nilului de serviciu este necesara determinarea dimensiunilor stocului suplimentar pentru realizarea acestuia, respectiv a stocului de siguranta.
Dar stocul de siguranta depinde nu numai de marimea nilului de serviciu, ci si de erorile de previziune inregistrate, fiind functie directa de aceste doua variabile. Se impune deci masurarea erorilor de previziune, respectiv studierea modului cum au evoluat in trecut si determinarea, pe aceasta baza, a distributiei lor statistice, cu ajutorul careia se pot trage concluzii privind probabilitatea de a se produce o eroare data.
a) Calculul


stocului de siguranta in cazul distributiei normale a erorilor de previziune. Experienta si calculele statistice au demonstrat ca marea majoritate a erorilor (de previziune, in cazul nostru) se distribuie potrivit legii normale. Faptul ca pentru definirea unei distributii normale de frecnte sunt suficiente media si abaterea standard, permite determinarea marimii stocului de siguranta pentru diferite niluri de serviciu fara mari eforturi de calcul. Astfel,
stocul de siguranta = deviatia standard x factorul de siguranta.
Factorul de siguranta (/) indica numarul de deviatii standard necesare pentru obtinerea nilului de serviciu silit.
Utilizarea deviatiei standard prezinta avantaje, deoarece nilul de serviciu ramane valabil indiferent de valoarea pe care o ia desfacerea medie si deviatia standard a erorilor de previziune. Daca metoda matematica utilizata permite obtinerea unor previziuni bune, atunci erorile vor fi mai mici; de asemenea, si stocul de siguranta, chiar in conditiile unui nil de serviciu ridicat.
b) Calculul direct al stocului de siguranta in situatiile in care distributia erorilor de previziune nu este normala. in astfel de situatii, calculul stocului de siguranta se realizeaza direct, utilizand metoda distributiei cumulate de frecnta. in mod concret, se calculeaza frecnta erorilor de previziune, in care scop se ordoneaza erorile inregistrate (calculate ca diferente intre desfacerile efecti si cele previzionate) intr-un anumit numar de clase, indicandu-se in dreptul fiecareia frecnta de aparitie. De exemplu, pe baza datelor privind desfacerile reale si cele previzionate pe ultimele 36 de luni, erorile de previziune, inregistrate in aceasta perioada, se grupeaza dupa cum urmeaza:


Clase de erori de previziune Frecnta de Frecnta
aparitie cumulata


-2001a-l50 6 6
-l50 la-l00 3 9


-l00 la -50 5 14
- 501a- 0 3 17


- 0 la - 50 4 21
- 501a-l00 5 26


-l001a-l50 2 28
-l50 la-200 3 31


- 200 la - 250 2 33
- 250 la - 300 0 33

-300 la 350 0 33


-350 la 400 1 34
-400 la 450 0 34


- peste 450 2 36

Pentru a se putea determina stocul de siguranta se intocmeste un grafic cu frecnte cumulate (in %) ale erorilor de previziune. in ura 9-9 se poate citi direct, de exemplu, ca pentru o protectie de 86% este necesar un stoc suplimentar de 200 unitati, deoarece in 86% din cazuri cererea este mai mare decat previziunea cu 200 unitati. Deci, un stoc de siguranta de 200 unitati asigura realizarea unui nil de serviciu de 86%. in mod corespunzator, un stoc de siguranta de 400 unitati, garanteaza ca nu vor aa loc rupturi de stoc decat in 6% din cazuri (deci, un nil de serviciu de 94%).
c) Calculul stocului de siguranta pentru articole cu viteza foarte lenta de circulatie. Pentru astfel de articole, stocul de siguranta trebuie calculat nu pe baza erorilor de previziune, ci utilizand distributia iesirilor din stoc; utilizarea erorilor de previziune ar conduce la silirea unor stocuri de siguranta nejustificat de mari, pentru ca iesirile din stoc au o foarte mare variatie fata de medie. In acest fel, se va deduce probabilitatea de a primi comenzi a caror importanta (valoare) va depasi o marime data. Fiind vorba de enimente izolate, distributia de frecnte a acestora este de tip Poisson, cu probabilitati mici de a se produce o iesire din stoc. Determinand posibilitatea ca enimentul (iesirea din stoc) sa se produca de 0, 1, 2 etc, ori intr-o perioada data, se silesc dimensiunile stocului necesare pentru asigurarea unui nil de serviciu dorit, cu ajutorul elelor cumulati Poisson.
d) Determinarea factorului de siguranta cu ajutorul "functiei de serviciu" . Unele intreprinderi comerciale prefera unui factor de siguranta unic, cate un factor de siguranta specific fiecarui articol existent in stoc, in functie de cantitatea de comandat din articolul respectiv. In acest caz, se utilizeaza functia de serviciu F, care este o valoare intermediara, calculata pentru a permite includerea in calculul factorului de siguranta si a cantitatii de comandat.
Costul stocajului
Realizarea functiilor comertului cu ridicata presupune o baza tehnico-materiala adecvata profilului intreprinderii, personal calificat si, evident, fonduri circulante corespunzatoare desfasurarii activitatii de intermediere. Pe economic, acestor premise le corespund costuri de o anumita structura si marime, determinate, in general, de procesul stocajului, iar in mod special de politica de gestiune adoptata de intreprindere.
In consecinta, deciziile ce vor aa drept obiectiv politica de administrare (gestiune) a stocurilor, vor tine cont de influenta acestora asupra dimensiunilor si structurii costurilor pe care le antreneaza. Chiar si in cazul in care influenta costurilor nu poate fi luata in consideratie in mod explicit (datorita dificultatilor separarii costurilor stocajului de celelalte cheltuieli) ele sunt, totusi, avute in dere, apreciindu-se ca o politica coerenta de gestiune a stocurilor, va conduce in mod automat la reducerea cheltuielilor cu stocajul marfurilor.
Optimizarea stocurilor are in dere insa determinarea unei astfel de strategii, incat cheltuielile prilejuite de procesul stocajului sa fie minime; atingerea telului propus se realizeaza numai prin "gasirea" solutiilor pentru urmatoarele doua probleme carora, anticipand, li se ataseaza costuri antagoniste, si anume: a) cu ce frecnta trebuie efectuata aprovizionarea (comanda), respectiv - CA‚ND; b) cu ce cantitate de marfuri trebuie realizata aprovizionarea de fiecare data, respectiv CA‚T.
Din analiza separata a acestor doua probleme, din punct de dere al costurilor antrenate (facand abstractie de faptul ca ele, de fapt, sunt indisolubil legate, optimizarea uneia implicand si optimizarea celeilalte), se pot constata doua importante aspecte:
- in ceea ce priste frecnta de aprovizionare, cele doua solutii extreme posibile - aprovizionarea foarte rara sau foarte frecnta - antreneaza un cost penalizator, suplimentar, fata de solutia economica. Astfel, o frecnta mare de aprovizionare presupune costuri ridicate cu operatiile legate de formularea si realizarea comenzilor, in timp ce o aprovizionare foarte rara se traduce prin stocuri mari, care antreneaza cheltuieli suplimentare cu pastrarea acestora. Daca insa nici una din cele doua solutii extreme nu genereaza costuri suplimentare, atunci fiecare poate fi luata drept frecnta optima de aprovizionare, ceea ce inseamna, practic, ca dispare problema frecntei de aprovizionare;
- in ceea ce priste cantitatea cu care urmeaza sa se faca aprovizionarea, intervin alte doua costuri cu tendinte diferite: astfel, aprovizionarea cu o cantitate foarte mare sau foarte mica antreneaza, fiecare in parte, costuri suplimentare legate de un stoc foarte mare (cheltuieli cu pastrarea acestuia), respectiv foarte mic (cheltuieli in plus cu aprovizionari repetate). Ca si in cazul frecntei de aprovizionare, lipsa unor costuri penalizatoare, atasate uneia din cele doua solutii, atrage dupa sine disparitia problemei cantitatii de aprovizionare.
Practic insa in toate cazurile se intalnesc astfel de costuri antagoniste. Optimizarea stocurilor presupune deci, ca o prima etapa, determinarea si masurarea lor, in derea minimizarii costului total si nu a unuia sau altuia din cele doua costuri partiale implicate, respectiv cheltuielile ocazionate de aprovizionare sau de existenta stocului de marfuri in depozit.
Atunci cand cele doua tipuri principale de cheltuieli raman constante (practica demonstreaza ca au tendinta de a ramane constante, perioade lungi de timp, in toate tipurile de intreprinderi), politica de aprovizionare a depozitului se realizeaza in functie de volumul previzionat al vanzarilor.
In primul rand, dupa o spectaculoasa scadere a curbei costului total, paralel cu cresterea numarului de aprovizionari anuale, constatam ca in limitele portiunii A-B, abaterile numarului de aprovizionari de la marimea optima (20 de aprovizionari in exemplul din ura 8), nu antreneaza dupa sine modificari sensibile ale costului total. Practica demonstreaza ca optimizarea stocurilor nu poate fi totdeauna scopul real al gestiunii lor si aceasta datorita complexitatii deosebite a problemelor sau a imposibilitatii de a obtine toate informatiile necesare cu privire la costuri. In aceste cazuri, fara atingerea optimului, se poate totusi ameliora situatia existenta a stocurilor, practica intalnita foarte frecnt. Introducerea unor reguli in politica de aprovizionare, prin intermediul carora gestiunea stocurilor devine o activitate coerenta, conduce la obtinerea unor economii substantiale fata de situatia precedenta.
- in doilea rand, este interesant de analizat zona hasurata din ura. Cu toate ca sporirea numarului de aprovizionari duce la scaderea stocului curent si deci la accelerarea vitezei de circulatie in numar de rotatii , costul total aferent activitatii de stocare creste o data cu numarul de aprovizionari anuale si cu cresterea vitezei de rotatie a stocului.
Aceasta observatie prezinta o importanta deosebita, deoarece nu trebuie acceptat in mod automat principiul potrivit caruia, cu cat viteza de rotatie este mai mare, cu atat sunt mai bine administrate stocurile si deci cu atat cheltuielile generate de stocarea marfurilor sunt mai mici. Deci, acest principiu - viteza mare de rotatie = activitate eficienta - este adevarat numai pana la un punct , dupa care devine daunator, prin cresterea cheltuielilor totale.
Determinarea marimii lotului si a frecntei optime de aprovizionare presupune identificarea si comensurarea celor doua costuri amintite - costul de pastrare (mentinere) a stocului in depozit si costul de aprovizionare (cunoscut si sub denumirea de cost de lansare a comenzii). Una din formulele de calcul al marimii optime a lotului de aprovizionare Q si deci a frecntei optime, corespunzatoare costului total minim, a fost elaborata inca din deceniul al treilea al acestui secol de catre R.H. Wilson.
ormula sileste punctul in care cele doua costuri antagoniste, care variaza o data cu cantitatea cu care se face aprovizionarea si cu frecnta de aprovizionare, sunt in echilibru.
Se impune precizarea ca pentru determinarea unei politici optime de stocuri sunt avute in dere doar cheltuielile care variaza in mod real o data cu variatia frecntei de aprovizionare si a cantitatii cu care se face aprovizionarea - pe care le vom numi "cheltuieli variabile directe". De fapt, doar area cheltuielilor variabile este necesara pentru a decide asupra variantei politicii de adoptat, toate celelalte costuri care raman fixe , nefiind influentate de politica de administrare a stocurilor, nu au nici un rol in alegerea deciziei.
In consecinta, una din problemele cele mai complexe este tocmai determinarea acestor "cheltuieli variabile directe", respectiv variatia costurilor o data cu variatia politicii de stocuri a firmei.
Cel mai adesea, asemenea costuri se pot determina plecand direct de la datele evidentei financiar-conile; totusi, trebuie avut in dere ca notiunea conila de cost si, in mod deosebit, incadrarea unor cheltuieli in grupa celor fixe sau variabile, nu sunt totdeauna corespunzatoare scopului amintit mai sus.
Este evident ca precizia calculului marimii lotului optim de aprovizionare este legata direct de precizia cu care au fost calculate cele doua costuri aferente stocajului. Este insa posibila masurarea acestor costuri cu o "precizie suficienta" pentru rezolvarea corecta a problemei costului minim (optim): o astfel de "precizie suficienta" trebuie pusa in legatura cu existenta unor limite in interiorul carora costul total cunoaste variatii neinsemnate, care nu se departeaza semnificativ de nilul optim.
In acest sens, calculele vor fi esentialmente corecte chiar daca nu suntem in masura sa obtinem expresia exacta a costurilor, care nu este justificata intotdeauna din punct de dere al eficientei efortului depus.
Continutul complex al celor doua categorii de costuri impune o cercetare atenta, detaliata, a elementelor care le compun, identificarea lor in nomenclatorul financiar-conil al cheltuielilor si cuantificarea sau cel putin estimarea lor (atunci cand sunt inregistrate impreuna cu alte cheltuieli) potrivit scopului propus. Tinand seama de aceste aspecte, se cer a fi lamurite alte doua notiuni: costul de pastrare a stocului si costul de aprovizionare.
Costul de pastrare a stocului se exprima de obicei in procente din valoarea stocului, incluzandu-se in aceasta categorie costurile care variaza o data cu marimea stocurilor, cum ar fi: dobanzile la fondurile circulante imprumutate, perisabilitatile, cheltuieli de manipulare a marfurilor etc.
- Dobanzile la fondurile circulante imprumutate, care iau forma materiala de stocuri, constituie elementul cel mai costisitor al cheltuielilor de pastrare a stocului, fiind, de altfel, exemplul tipic de cost variabil, functie directa de marimea stocului. In aceeasi categorie se poate incadra si dobanda pe care ar fi primit-o intreprinderea pentru mijloacele circulante proprii instite in stoc, daca ele ar fi disponibile, respectiv depuse la banca.
- Marimea perisabilitatilor reprezinta o masura a acelei componente a costului de pastrare, direct proportionala cu valoarea stocului si care are rolul de a compensa pierderile ce au drept surse degradarea, scurgerea, evaporarea, uzura morala etc. a marfurilor stocate.
- Cheltuielile cu manipularea marfurilor sunt, in general, constituite din componente fixe sau din costuri a caror variatie nu depinde de nilul stocurilor, ca de exemplu: amortizarea utilajelor de ridicat, transport intern, retribuirea personalului din depozit, chiria sau amortizarea depozitului, incalzit, iluminat etc. Cu toate acestea, in anumite situatii deosebite, cum ar fi inchirierea unor noi spatii de depozitare, angajarea suplimentara de personal temporar pentru perioade de varf etc. pot fi avute in dere si aceste costuri suplimentare ocazionate de procesul stocarii.
Costul de aprovizionare se refera la valoarea absoluta (in lei) a cheltuielilor aferente unei aprovizionari. Analiza acestor cheltuieli are drept obiectiv determinarea acelora care variaza o data cu modificarea numarului de aprovizionari (comenzi la furnizori). Ele se produc, de obicei, in urmatoarele servicii: conilitate-prelucrarea datelor, comercial, receptie etc, si cuprind toate cheltuielile angajate pentru a efectua aprovizionarea cu marfuri a depozitului, incepand cu depistarea viitorilor furnizori si contractarea fondului de marfa si terminand cu receptia si aranjarea marfurilor in stoc.In grupul acestor cheltuieli trebuie facuta distinctie intre urmatoarele doua categorii: pe de o parte, cele care nu depind de marimea lotului cu care se face aprovizionarea, cum ar fi chA« 'tuielile cu formularele utilizate, telefoane, posta, o parte din utilajele de birou (masini de scris, calculatoare de birou, care sunt utilizate si in alte imprejurari si deci nu sunt in totalitate impuile unei comenzi), iar, pe de alta parte, cheltuielile a caror marime depinde de cantitatea de marfa ce soseste la o aprovizionare in depozit, cum este cazul celor cu receptia marfurilor, controlul sosirilor etc.In aceste conditii, costul anual cu aprovizionarea (Ca) are expresia matematica, de forma unei ecuatii lineare : Ca=a + bt,
unde: t - este rata medie a numarului anual de comenzi, a - este parametrul care reprezinta partea fixa din cheltuielile de aprovizionare, iar b -parametrul care exprima variatia costului de aprovizionare.
O ultima categorie de cheltuieli, prilejuite de activitatea de stocare, se refera la cele generate de rupturile de stoc sau epuizarea acestora -numite si penalizari de lipsa.
Daca o comanda a beneficiarilor nu poate fi satisfacuta pentru ca stocul produselor cerute este, in momentul respectiv, epuizat, se pot ivi mai multe situatii, generatoare de costuri suplimentare. Astfel, se poate proceda la o aprovizionare exceptionala, care presupune cheltuieli in plus fata de o aprovizionare normala, datorita procedurii deosebite in care costul rapiditatii executiei, manipularea si adesea costul de expeditie si ambalaj deosebite ocupa o pondere principala; se poate decide o livrare dintr-un depozit mai indepartat, ceea ce va determina o crestere corespunzatoare a costurilor; in fine, daca aceste posibilitati nu sunt operante, intreprinderea pierde pur si simplu comanda primita si implicit vanzarea respectiva.
Daca in primele doua situatii costul rupturii de stoc se poate determina cu usurinta, evaluarea acestuia atunci cand se produce o pierdere a vanzarii, cazul cel mai frecnt, este mult mai complexa daca nu imposibila. Din fericire, cantitatea optima de aprovizionare este foarte putin influentata de variatia acestor costuri si o aproximare, chiar grosiera, este suficienta. Ne reamintim ca nu este logic sa se efectueze cercetari ample pentru formularea precisa a anumitor costuri, atunci cand beneficiile rezultate nu compenseaza cheltuielile instigatiilor suplimentare presupuse. De fapt, marimea unui astfel de cost este dependenta, ca si fixarea nilului de serviciu, de aprecierea mai mult sau mai putin subiectiva a conducerii intreprinderii si variaza foarte mult de la un articol la altul, in functie de natura si importanta acestuia. Dar penalizarii de lipsa ii corespunde, in mod logic, si un cost generat de excedentul de marfuri dupa ce cererea a fost satisfacuta, pe care-l vom numi penalitate de exces. Interpretarea si calculul acestor costuri variaza in functie de tipul de articol.
- Produsele ce fac obiectul unei singure aprovizionari de la furnizor (problema de tip static, cum este cunoscuta in literatura de specialitate), vor determina o penalitate de exces direct proportionala cu marimea excesului de marfuri, dupa ce cererea a fost satisfacuta; este cazul atat al produselor cu desfacere exclusiv sezoniera, a caror perioada de vanzare este foarte scurta, dupa care marfurile ramase in stoc, fara nici o sansa de a mai fi vandute, sunt practic pierdute (de exemplu, pomi de iarna, felicitari cu ocazia sarbatorilor de iarna etc), cat si al produselor obisnuit sezoniere (de exemplu, confectii), insa pentru care nu se poate face decat o singura aprovizionare pentru intreg sezonul. Marimea acestor costuri se poate determina cu usurinta.
- in problemele de tip dinamic, in care exista posibilitatea unor aprovizionari succesi, se pot ivi urmatoarele doua situatii: pe de o parte, cazul unor produse permanente, la care excedentul la sfarsitul unei perioade de timp poate fi vandut in perioada urmatoare, in consecinta, neexistand excedent in sensul definit mai sus si deci nici penalizare de exces; pe de alta parte, cazul produselor sezoniere, de moda, pentru care se pot realiza mai multe aprovizionari de-a lungul sezonului de vanzare, caz in care nu apare exces de stoc in sensul de mai sus, decat in perioada ce urmeaza dupa ultima aprovizionare de la furnizor, cand insa excedentul de sfarsit de sezon va suporta o pierdere sera de valoare, aceasta fiind masura penalitatii de exces.
Importanta costului stocajului in sistemul de gestiune a stocurilor de marfuri poate fi evaluata prin prisma ponderii de cca.25% (in comertul cu ridicata depasind chiar 35%), pe care il are in totalul cheltuielilor de circulatie in tara noastra.
Sistemul informational
De cea mai mare importanta pentru gestiunea stocurilor este sistemul informational. Cunoasterea permanenta si sistematica a evolutiei, precum si a tuturor proceselor economice ce au legatura directa sau indirecta cu nilul stocurilor reprezinta una din premisele fundamentale ale conducerii stiintifice a acestora, deci de introducere a unui sistem eficient de gestiune.
Activitati economice ce au influenta asupra nilului stocurilor - cum ar fi: determinarea necesarului de contractat, incheierea contractelor cu furnizorii si beneficiarii, aprovizionarea depozitelor lui, urmarirea executarii contractelor, livrarea marfurilor din depozite catre magazinele cu amanuntul, evidenta din camerele de vanzare, urmarirea comenzilor cu beneficiarii, inntarirea stocurilor existente in depozit, evidentierea cheltuielilor prilejuite de activitatea de stocare etc. - genereaza informatii care nu numai ca nu pot lipsi, dar trebuie sa ajunga la conducere cu maximum de operativitate, avand in dere ca doar in acest fel este posibila, pe de o parte, preintampinarea abaterilor (de la normal) si, pe de alta parte, sesizarea lor imediat ce s-au produs, in derea readucerii stocului in limitele normale (normate).






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact