StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Sistemul monetar international
Trimite articolul prin email Sistemul monetar international si regimul de schimb : Sistemul monetar international Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Sistemul monetar international si regimul de schimb



Elutia relatiilor monetare internationale reprezinta, in acceptiunea multor autori, istoria unor repetate esecuri* . In decursul timpului, nici unul dintre sisteme nu a reusit sa se impuna cu adevarat, fara a suscita critici, controverse sau proiecte de reforma. Sistemul etalonului-aur, bazat initial pe convertibilitatea deplina a monedelor nationale in metalul pretios, a fost, la inceput, solid si sil. intrerupt prin crize puternice, sistemul a dainuit aproape 100 de ani, in Marea Britanie si mai putin in celelalte tari, in prezent industrializate. In ceea ce priveste sistemul Bretton-Woods, intre instalarea sa definitiva - anul 1958 si prabusirea sa, in anii 1971-l973, au trecut doar 15 ani. Ulterior, monedele convertibile s-au supus unui regim de fluctuatie fara referinta la un etalon fizic. Modalitatile de functionare, respectiv regulile jocului, nu m



ai sunt fixe. Perioada flotarii generalizate a fost, la randul sau, marcata de insilitate, crahuri la bursele de valori, amplificarea fara precedent a fenomenului speculativ, ceea ce a condus, in practica relatiilor internationale, la procedurile de politica economica concertata - de coordonare a cursului de schimb (acordurile Piaza si Louvre) si respectiv, de consolidare a sistemului monetar european.
Acestea sunt motivele pentru care literatura economica caracterizeaza ultimii 20-25 de ani drept o perioada de dezordini monetare si, mai mult decat atat, drept perioada de criza generalizata a sistemului insusi.
Daca avem in vedere elutiile spectaculoase ale sistemului financiar-monetar in ansamblul sau, aparitia si consolidarea pietelor euromonetare, pietelor de schimb, instrumentelor financiare noi, centrele financiare emergente, offshore si lumul propriu-zis al operatiunilor financiare, putem aprecia ca este rba doar de o criza aparenta. Traversam, de fapt, acea perioada de mutatii, adaptari si reforme, in cadrul careia caracterul inovator, schumpeterian, este evident.
Sistemul monetar international nu poate fi definit doar prin natura monedei internationale de referinta. El reprezinta, de fapt, ansamblul de reguli, instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale. Calitatea unui sistem monetar international trebuie apreciata, in primul rand, prin capacitatea sistemului de a asigura o mai buna repartizare a resurselor care sa permita resorbtia dezechilibrelor, interne sau externe, ce pot sa apara pe parcurs.
Sistemul monetar international contemporan combina, din punct de vedere teoretic, patru mari categorii de regim de schimb.
Inconvertibilitatea externa totala reprezinta un regim pe cale de disparitie, caracteristic tarilor comuniste. Acesta presupune un sistem organizatoric centralizat, care interzice intreprinderilor si persoanelor fizice sa detina moneda internationala fara aprobare sau autorizare; organismul central decide asupra alocarii resurselor in devize. Importatorii si exportatorii sunt obligati sa justifice operatiunile efectuate si sa cedeze valuta obtinuta. Inconvertibilitatea este incompatibila cu existenta unei piete de schimb legale. Definirea unei paritati oficiale de referinta este, insa, posibila. Adeseori, inconvertibilitatea presupune un regim de cursuri de schimb multiple, respectiv cursuri specifice diferitelor tipuri de operatiuni (turism, importuri de prima necesitate s.a.), permitandu-se, astfel, interventia guvernului in materie de preturi. Inconvertibilitatea poate fi, desigur, partiala. In sens invers, convertibilitatea deplina implica liberalizarea completa, respectiv ridicarea oricarui control asupra schimbului monetar.
Regimul cursurilor fixe este regimul in cadrul caruia autoritatile monetare mentin cursul de schimb la o paritate determinata in raport cu un etalon: aur, moneda straina sau cos de monede. Fixitatea nu este insa, absoluta; cursul poate fluctua intre anumite marje ca, de exemplu: 2,25%, in cazul sistemului monetar european sau 1%, in cadrul sistemului de la Bretton-Woods, in jurul paritatii oficiale, deci in cadrul unei limite stranse, denumita marja de fluctuatie. intr-un asemenea regim, puterea publica intervine in mod necesar pe piata, in vederea respectarii angajamentelor de mentinere a paritatii monedei. In cazul in care aceasta paritate nu mai poate fi mentinuta, se procedeaza la devalorizare sau reevaluare, ca urmare a unui act oficial. Acest regim este compatibil cu o convertibilitate partiala a monedei.
Existenta pietei de schimb nu este absolut necesara. Organizarea unui sistem de compensare internationala (clearing) permite limitarea reglementarilor internationale la soldurile externe. Bancile centrale evita, astfel, sa detina si sa manipuleze stocuri mari de devize. Intre anii 1950-l958, Uniunea Europeana de Plati a jucat acest rol de "camera de compensare" pentru tarile europene, anul 1958 reprezentand reintoarcerea la convertibilitatea monedelor europene. Unii economisti au sustinut, acum cativa ani, introducerea unui sistem asemanator, care sa farizeze schimburile intre tarile foste membre ale defunctului CAER.
Flotarea pura reprezinta teoretic situatia in care autoritatile monetare renunta sa declare o paritate, abandonand orice referinta la un punct de ancoraj. Singurul angajament al bancilor centrale ramane acela de a nu interveni, in nici un fel, pe piata de schimb, rezervele in devize pierzandu-si utilitatea. Cursurile de schimb r fi, astfel, determinate, in exclusivitate, pe piata.
Flotarea impura sau dirijata reprezinta regimul actual de schimb. Cursurile sunt, desigur, determinate pe piata, insa autoritatile monetare pot interveni pentru a aduce aceste cursuri la nivelul dorit de puterea centrala. Interventiile de acest gen pot fi izolate sau concertate (conform acordurilor de la Piaza - 19


85).
Regimul atasarii este in prezent predominant si in continua expansiune. Formula atasarii fata de un cos de referinta, exceptand cazurile DST si ECU, are ca principiu orientarea exporturilor si importurilor tarilor in cauza, tendinta fiind de renuntare la cosurile standard, de tip DST si ECU, in faarea cosurilor ad-hoc, ponderate in functie de relatiile comerciale specifice (din cos fac parte monedele principalilor parteneri).
Flexibilitatea limitata corespunde situatiei in care moneda nu poate fluctua decat in baza unei marje presilite si in mod strict controlat (cazul SME) sau in baza regulilor silite de banca centrala (Arabia Saudita, Bahrein, Qatar, Emiratele Arabe Unite, in raport cu dolarul).
Flotarea administrata si paritatile glisante cuprinde un grup eterogen, in cadrul caruia se intalnesc tari mari si tari mici (China, Coreea, Egipt, Israel, Guineea-Bissau etc), cursul de schimb fluctuand in cadrul unor marje presilite sau modulate in baza unor indicatori economici (Columbia, Chile).
O serie de state prefera o flexibilitate mai mare, adeseori administrata de catre autoritatile monetare, in mod discretionar sau in baza indicatorilor presiliti.
Flotarea libera sau independenta se intalneste in aproximativ 20 de state, printre care, in primul rand, cele mai puternice: SUA si Japonia.
Se observa, deci ca, in cadrul sistemului monetar contemporan, caracterizat prin flotarea monedelor, predomina, din punct de vedere numeric, sistemul atasarii. in realitate, tarile care au adoptat regimul flexibilitatii (mai restranse sau mai extinse), desi mai putin numeroase, controleaza doua treimi din comertul mondial si patru cincimi din operatiunile de schimb.
In ceea ce priveste sistemul monetar european, acesta este, practic, un sistem dual, presupunand, pe de o parte, flexibilitate fata de monedele tarilor terte, dar si cursuri centrale, cu marje de fluctuatie stransa fata de partenerii europeni.In concluzie, sistemul monetar international nu mai este ceea ce a fost, respectiv un etalon de schimb-aur, de tipul Bretton Woods, dar nici un regim de flotare absoluta.
In perioada antebelica, reglementarile internationale in materie monetara erau definite in cadrul Societatii Natiunilor. Dupa razboi, regulile jocului sau, altfel spus, reglementarile monetare internationale au fost definite prin statutul FMI, modificat de doua ori pana in prezent: o data pentru a permite instituirea drepturilor speciale de tragere (1969) si, ulterior, pentru legalizarea sistemului generalizat de flotare (1978).
Sistemul Monetar European a fost reglementat in cadrul CEE, ultimele elutii institutionale fiind reprezentate prin acordurile de la Maastricht (1992) si Amsterdam (1997). Sistemul Monetar European sileste marjele de fluctuatie si modalitatile de interventie pe piata. In general, asemenea reglementari pot conferi un rol aparte unor monede (cazul dolarului in cadrul sistemului de la Bretton-Woods) sau pot autoriza anumite regimuri de schimb, interzicandu-le pe celelalte. Statutul modificat al FMI interzice, in prezent, orice ancoraj fata de aur. Instituirea flotarii generalizate poate fi considerata si ca un proces de dereglementare a sistemului monetar international.
In decursul istoriei, toate sistemele monetare experimentate s-au izbit de aceeasi dificultate: cea a silirii ajustarilor necesare, fara un rezultat satisfacator pana in prezent. Aceasta dificultate este legata, in mod evident, de procesul de internationalizare: un deficit al balantei curente reprezinta, desigur, o serie de dezechilibre interne, dar poate fi generat si de excedentele partenerilor. S-a crezut ca sistemul instituit la Bretton-Woods va atenua asemenea dificultati prin introducerea procedurilor de revizuire a ratelor de schimb sau prin imprumuturile de ajustare In realitate, s-a produs acel efect de asimetrie, pus in evidenta de Robert Triffin: daca SUA duceau, pe intern, o politica economica ce viza resilirea echilibrului balantei curente, asigurand, totodata, credibilitatea procesului convertibilitatii dolarului in aur, exista riscul diminuarii lichiditatilor internationale care isi aveau originea tocmai in deficitul american. Daca, in sens invers, elutia deficitelor era lasata libera, in sensul cresterii lor, se producea alimentarea restului lumii cu lichiditati (cu riscurile inflationiste) ceea ce a determinat, ulterior, imposibilitatea asigurarii convertibilitatii efective a dolarului in aur.
Cu toate acestea, sistemul actual al cursurilor flotante a permis, in continuare, agravarea si persistenta dezechilibrelor americane, deficitul balantei curente intensificand tensiunile economice internationale, latilitatea cursurilor de schimb si ratelor dobanzii, intarindu-se, astfel, asimetria fenomenului.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact