StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Inflatia si politica monetara
Trimite articolul prin email Inflatia si politica monetara : Inflatia si politica monetara Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Inflatia si politica monetara



Caracterul original si derutant al crizelor economice actuale consta in combinatia intre stagnarea economica, respectiv incetinirea cresterii, cu consecintele sale asupra ocuparii fortei de munca - si inflatie. Aceasta combinatie, tradusa prin "neologismul" stagflatie a facut aleatorii solutiile experimentate in anii de dupa 1929, caracterizati printr-o criza de deflatie; ea infirma, totodata, celebra "curba a lui Phillips" care incearca sa demonstreze incompatibilitatea dintre somaj si inflatie, cele doua fenomene evoluand, conform acestuia, in mod invers proportional. in sfarsit, ea anuleaza postulatul liberal, conform caruia, in timp de criza, scaderea productiei trebuie, in mod necesar, sa fie insotita de o scadere abila a veniturilor si preturilor (aceasta datorita unui somaj ridicat care neutralizeaza revendicarile salariale), ca singura metoda de resilire a echilibrelor necesare relansarii.
Inflatia descurajeaza i



nvestitiile pe termen lung necesare relansarii economiei; stimuleaza, in schimb, plasamentele pe termen scurt, mai putin afectate de deprecierile monetare. intrucat rata inflatiei variaza puternic de la o tara la alta, concurenta este afectata iar statele sunt nevoite sa isi asume povara acoperirii riscurilor de schimb ale exportatorilor sau importatorilor, in detrimentul comertului international, considerat altadata ca principal factor de expansiune economica.
La modul general, inflatia puternica favorizeaza comportamentele speculative, in detrimentul optiunilor productive, singurele capabile sa aduca solutii pentru recesiune si somaj.
Pe mondial, incepand cu anul 1983 se inregistreaza primele succese ale politicilor deflationiste adoptate de majoritatea guvernelor.
Consensul principalelor tari industrializate de a pune capat procesului inflationist a reprezentat, in deceniul trecut, principala particularitate a politicilor economice. Inflatia a incetat sa mai fie considerata un tribut ce trebuia platit pentru sustinerea cresterii economice si ocuparii fortei de munca. Dilema relatiei inflatie-somaj este dificila si controversata. Fenomen complex, constand , in acelasi timp, dintr-un dezechilibru, real si monetar, inflatia este greu de stapanit datorita caracteristicilor sale structurale. in acelasi timp, mecanismele de proare internationala au facut-o si mai greu de controlat. Haosul economic si social, cauzat de hiperinflatie intr-o serie de tari, a oferit spectacolul necesar pentru a-i connge pe cei mai reticenti guvernanti de necesitatea unei dezinflatii radicale, fara insa a se cadea in excesul invers si periculos - cel al deflatiei.
Dezinflatia franceza constituie cel mai bun exemplu, intrucat tendintele inflationiste erau inradacinate in Franta, iar cresterea preturilor era anticipata in mod constant si permanent. Aceste anticipari s-au diminuat progresiv, pe masura ce s-a afirmat credibilitatea unei politici economice de lupta impotriva inflatiei. Trecerea de la inflatie anuala de 13,9 la suta in 1981, la numai 2,7 la suta in 1992 este semnificativa si reprezinta un mare succes!
Intrarea in goare a Tratatului asupra Uniunii Europene reprezinta "promovarea unei dezvoltari armonioase si echilibrate a actitatilor economice in ansamblul comunitatii, o crestere economica sila si neinflationista" (art. 2 al Tratatului de la Maastricht). Politica monetara asigurata prin sistemul european de banci centrale (SEBC) si dirijata prin Banca Centrala Europeana (BCE) are obiectiv principal silitatea preturilor". Pe de alta parte, Comisia U.E. supravegheaza evolutia bugetului si datoriei publice in tarile membre, in vederea descoperirii erorilor si, in acelasi timp, vegheaza ca disciplina bugetara sa fie respectata. Textul este deci foarte clar: inflatia scazuta, nivelul de deficit bugetar si respectarea marjelor de fluctuatie, in cadrul SME, constituie principalele criterii de convergenta impuse de Tratatul de la Maastricht pentru realizarea Uniunii Economice si Monetare.
Ortodoxia in goare in materie de politica economica nu trebuie exagerata, considerandu-se ca s-ar putea ajunge in final la inflatia zero. O asemenea politica ar fi daunatoare cresterii economice si ocuparii fortei de munca. Aceasta intrucat dezinflatia obtinuta cu atatea eforturi trebuie sa se constituie intr-o trambulina si nicidecum intr-un obstacol in calea cresterii economice!In tarile dezvoltate, perioada inflationista a fost depasita: caracteristica generala este cea a inflatiei scazute, gratie politicilor de austeritate, privatizare si restructurare, dupa cum rezulta din elul care urmeaza:
1981-l985 1986-l989 1992


Statele Unite 5,


5 3,6 3,2
Japonia 2,8 0,9 1,7


Germania 3,9 1,0 3,6
Franta 9,6 3,0 2,6


Italia 13,9 5,6 5,0
Marea Britanie7,2 5,1 3,6
Surst: Banca Mondiala (1992), The Economist (23-30 octombrie 1992)
Cum s-a putut ajunge la asemenea performante?
Politica bugetara si deprecierea monetara au fost considerate multa vreme ca fiind singurele instrumente necesare cresterii economice.In lupta contra inflatiei, bancile centrale au jucat si joaca in continuare rolul principal, coreland politica monetara cu politica cursului de schimb si politica veniturilor.
Prioritatea acordata luptei impotriva inflatiei, in primii ani ai deceniului trecut, in tarile vest europene, a impus politici de austeritate bugetara, respectiv de restrangere a cheltuielilor publice - cu exceptia Italiei - urmarindu-se cresterea ponderii cheltuielilor bugetare, in raport cu PIB. in septembrie 1992, guvernul italian adopta, in cele din urma, un draconic de reducere a cheltuielilor bugetare si a datoriei publice (aceasta reprezentand, in 1992, 107,8 la suta din PIB, conform Raportului Ramses, 1992).
Politica de depreciere monetara, dovedindu-se a fi foarte inflationista si, deci, efectiv periculoasa, a fost abandonata. Conform teoriei paritatii puterii de cumparare, formulata, in primii ani ai secolului, de economistul suedez Gustrav Cassel , variatiile nivelului general al preturilor interne determina cursul de schimb national. Se pot explica, astfel, numeroasele deprecieri pe care le-a cunoscut francul francez (1953, 1957, 1958, 1969). Tinandu-se cont de deschiderea crescanda a economiei, existenta unei inflatii structurale in Franta a implicat devalorizari periodice in vederea atenuarii pierderilor de competititate prin pret, provocate de o inflatie mai rapida decat in strainatate. Daca, insa, devalorizarile sau deprecierile monetare favorizeaza exporturile, se majoreaza, in acelasi timp, costul importurilor, si cand o mare parte din importuri den indispensabile, acestea vor fi efectuate cu orice pret. Se instaleaza astfel cercul cios al deprecierilor in lant si al inflatiei crescande. O conditie imperativa a deprecierii monetare o constituie stapanirea, mentinerea sub control a costurilor de productie. Totodata, capacitatile de productie existente trebuie sa fie suficiente pentru a putea raspunde la o cerere externa sporita si, bineinteles, toate acestea presupun existenta unor debusee externe sigure. Deprecierea, cu 16 la suta, a coroanei suedeze, in 1982, a fost o reusita, intrucat toate aceste conditii au fost indeplinite; la fel s-ar putea spune despre devalorizarile francului francez din anii 1958 si 1969. In schimb, cea din 1981 s-a efectuat in momentul si imprejurarile internationale cele mai nefavorabile.
O depreciere prost controlata poate antrena fenomenul reactiei cursurilor de schimb care, pe termen scurt, sunt din ce in ce mai mult, determinate de miscarile de capitaluri si, mai putin, determinate de evolutia preturilor. Din motive de panica sau din motive speculative, cei ce actioneaza pe aceasta importanta piata pot accelera procesul de deteriorare monetara. Pentru etarea acestui inconvenient, trebuie ca piata sa anticipeze devalorizarea, asa cum s-a intamplat cu francul francez in aprilie 1986. Atatea cerinte insa, pentru obtinerea unor avantaje incerte, intrucat deprecierea nu elimina slabiciunile structurale ale economiei. Consecintele inflationiste edente au condus, in cel din urma, la abandonarea acestei "arme cu doua taisuri.





Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact