StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Inflatia si politica monetara
Trimite articolul prin email Metode noi de lupta impotriva inflatiei : Inflatia si politica monetara Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Metode noi de lupta impotriva inflatiei



Inflatia, fenomen complex, nu poate fi stapanita si infranta decat prin concentrarea tuturor fortelor si mijloacelor disponibile: politica monetara, prin rata de schimb, politica industriala si politica niturilor. in SUA, numirea lui James Baker in fruntea FED", in 1979, a deschis calea unei perioade de o austeritate extrema in materie de politica monetara. in Germania, esecul relansarii incercate in 1978 a determinat Bundesbank sa introduca un control ser al agregatelor monetare. Drept urmare, peste tot inflatia incepe sa scada: in Germania (de la 6,2 la suta in 1978, la 2,2 la suta, in 1995), in SUA (13,3 la suta in 1979 si 3,8 la suta in 1982), in Marea Britanie (de la 18 la suta in 1980 la 8,6 la suta in 1982). Japonia a devansat tendinta, intrucat lupta impotriva inflatiei a inceput mai devreme si cu o mai buna eficienta (24,4 la suta in 1974 si 2,68 la suta in 1982). in Franta, evolutia a



fost mai lenta, intrucat inflatia era profund inradacinata de multa vreme, ceea ce a facut ca operatiunea de dezinflatie sa fie dificila. Mai mult decat oriunde in lume, politica monetara a jucat in Franta un rol decisiv.
Principalul imperativ a constat in silizarea anticiparilor. Timp de decenii, contextul inflationist (10-l2 la suta) a influentat mentalitatile. Al doilea imperativ a fost cel de reducere a deficitului balantei tranzactiilor curente cu strainatatea, intrucat un asemenea deficit era un handicap in calea silitatii monetare: pe piata cursurilor de schimb, operatorii au deficitul francez cu uriasul excedent german, si anticiparile asupra evolutiei cursului francului se faceau resimtite.
Controlul monetar a denit mai eficient din momentul in care actiunea asupra ratelor dobanzii a dobandit prioritate. in 1987, Franta a renuntat la incorsetarea creditelor in virtutea adaptarii la mediul financiar international. in Germania, SUA, Marea Britanie, Japonia bancile centrale dirijeaza politica monetara, facand sa varieze diferitele tipuri de dobanzi. Acestea sunt urcate in scopul incetinirii activitatii si franarii inflatiei; urcarea dobanzilor bancii centrale antrenand urcarea ratelor celorlalte banci din tara respectiva, ceea ce franeaza cererea de credite pentru institii si consum. O scadere a ratelor dobanzii produce efectul inrs. Fixarea unui nil al resurselor obligatorii completeaza actiunea asupra ratei dobanzii. Aceste rezer reprezinta obligarea institutiilor de credit de a mentine in contul lor, la banca centrala, un sold proportional cu depozitele ce le apartin.
Printre noile instrumente de lupta impotriva inflatiei se numara in primul rand, regimul ratei de schimb. Generalizarea noului sistem de cursuri flotante in 1976, cand FMI abandoneaza sistemul paritatilor fixe, a permis gurnantilor sa dispuna de un nou instrument de silizare macroeconomica, propulsat ulterior in prim , in lupta impotriva inflatiei. In SUA, aprecierea reala rapida a dolarului, incepand cu 1979, a avut drept efect facilitarea procesului de dezinflatie. incepand cu anul 1985, in mod inrs, autoritatile au incurajat scaderea dolarului in speranta echilibrarii balantei comerciale si de plati. In Marea Britanic, aprecierea lirei sterline in anii 1979-l981 a contribuit, de asemenea, la procesul de dezinflatie. intre anii 1979 si 1989, moneda germana se apreciaza cu 1,6 la suta pe an, in raport cu alte 18 monede ale tarilor membre OCDE.
Tarile membre ale SME au urmat, intr-o maniera mai mult sau mai putin deliberata, politici monetare de apreciere a cursului monedelor lor fata de cursul marcii. Aceasta corespundea, intr-un fel, intentiilor care au stat la baza crearii SME in 1979, conceput, in principal, pentru incurajarea conrgentelor intre performantele economice in Europa si, indeosebi, in ceea ce priste rata inflatiei. in vigoare si in prezent, cu toate ajustarile periodice ale paritatilor, aceste politici ale cursului de schimb au fost incununate de succes. Politica "francului puternic" este cel mai bun exemplu.
Daca ne intoarcem putin in timp, mai precis in noiembrie 1988, tensiunea asupra monedelor din SME era puternica. Germania a urcat sensibil cursurile, marca denind mai puternica, iar francul slabeste. Spre surprinderea generala, Banca Frantei a urcat si ea cursurile, iar prim-ministrul de atunci, Pierre Beregovoy a declarat oficial ca daca marca se va aprecia, dupa aceea va urma francul! A fost decretata apoi, imediat, politica francului puternic, orice politica economica a gurnului fiind determinata in raport cu acest obiectiv, in urmatoarele trei directii:
a) in primul rand, pe monetar. Din punct de dere tehnic, francul nu a mai variat fata de cursul sau pivot in SME, in ciuda puternicelor tulburari din toamna anului 1992, in timp ce ratele germane ale dobanzilor pe termen lung, inferioare cu 3 puncte ratelor franceze, la sfarsitul anului 1988, au ajuns la acelasi nil. Bazandu-se in continuare doar pe rata dobanzii, moneda franceza trebuie deci sa inspire aceeasi incredere ca si cea germana;
b) in al doilea rand, in domeniul preturilor. Echilibrul francului nationale a contribuit la intarirea procesului de dezinflatie, initiat incepand cu 1984, urcarea preturilor in fiecare an limitandu-se in jurul ratei de 3 la suta. Este ceea ce se numeste mecanismul de dezinflatie competitiva. O moneda puternica permite unei tari sa importe mai mult, cu un buget constant. La export, efectul este inrs: aprecierea monedei nationale majoreaza pretul de vanzare al produselor exportate. Pentru ca firmele exportatoare sa-si poate pastra clientela, acestea vor reduce preturile in moneda nationala, bazandu-se, in acest sens, pe scaderea preturilor la produsele de import, dar indeosebi, comprimand marjele de costuri si de profit. Excedentele comerciale obtinute de Franta, in relatiile cu Germania, incepand cu a doua jumatate a anului 1990, demonstreaza reusita politicii francului puternic. Am de-a face cu. bine cunoscuta formula a "cercului virtuos al monedei puternice".
c) al treilea efect este psihologic. Politica monetara a convins in sfarsit ca timpul deprecierilor periodice a trecut. intreprinderile sunt in prezent constiente de faptul ca nu mai pot conta pe variatia cursurilor pentru a se mentine competiti pe pietele externe.In schimb, remediul devalorizarii este ca un drog usor cu care organismul se obisnuieste, periculos, in acelasi timp, prin iluzia pe care o produce.In mod concret, prin politica monedei forte se intelege aprecierea valorii monedei nationale, in contextul flotarii libere sau fixarea unui curs de schimb supraevaluat, in situatia atasarii. Daca, intr-un trecut nu prea indepartat foarte multe tari practicau deprecierea, in ultimii ani se considera ca o asemenea politica este perimata si daunatoare.
Aceasta intrucat, in contextul economic mondial actual - globalizarea si echilibre macroeconomice la scara etara - avantajele monedei forte devin tot mai evidente. Recapituland deci, cele doua mari avantaje ale politicii monedei puternice sunt reducerea costurilor de achizitionare a marfurilor din import si atractia exercitata asupra capitalurilor externe. Socurile petroliere au avut un rol decisiv, intrucat dorinta de a scadea valoarea factorilor la importul de titei s-a constituit in argumentul principal in favoarea politicii de moneda forte. Ulterior, deschiderea economiilor nationale si mobilitatea crescanda a capitalurilor reprezinta, in esenta, motivatia schimbarii de optica. Exista insa si rersul situatiei care consta, in mod evident, in degradarea competitivitatii economic


e, de unde a rezultat notiunea de "dezinflatie competitiva. Schimbul monetar fiind supus obiectivului de apreciere, politica economica trebuie sa gaseasca, in consecinta, alti factori de imbunatatire a competitivitatii, in principal, solutii pentru problema inflatiei. Dezinflatia competitiva - politica interna de competitivitate prin costuri va inlocui definitiv politica externa de competitivitate prin cursul de schimb - deprecierea competitiva, pentru a se actiona in sensul sporirii competitivitatii economiei in ansamblul sau. Moneda forte si dezinflatia competitiva reprezinta fatetele unei singure politici economice - prima externa, cea de a doua pe intern. O moneda forte obliga intreprinderile sa faca eforturi pentru sporirea productivitatii, ca singura modalitate de compensare a scumpirii produselor lor. Scumpirea este relativa, intrucat daca produsele includ materii prime din import, acestea se vor ieftini. Este necesar, in continuare, un management mai bun si o specializare bazata pe tehnologii de varf pentru fabricatia de produse superioare, mai scumpe, caracterizate prin noutate s.a.. Performantele industriale au fost obtinute, in primul rand, prin disciplina monetara, asociata cu eforturi sustinute de cercetare-dezvoltare in cadrul intreprinderilor si o rata ridicata a economisirii familiale.
Rolul politicii de preturi si nituri
Adeseori descrise de analisti drept ineficiente si periculoase, politicile de preturi si nituri fac, in prezent, parte integranta din arsenalul de lupta impotriva inflatiei. Experimentate fara succes in anii '70, in SUA si Marea Britanie, acestea joaca un rol important in procesul de dezinflatie din Europa anilor '80. Fie ca este vorba de directi (ordonante) ale gurnului, ca in Franta, sau de decizii concertate, ca in Germania, acest instrument a permis (dupa puternica scadere a profiturilor, care a marcat deceniul '70) sa poata fi corectata distributia de nit national in favoarea intreprinderilor.
Pusa in aplicare in Franta incepand cu iunie 1982, politica de preturi si nituri a avut drept scop iesirea din cercul vicios care reunea cresterile de preturi, cu majorarile de salarii. incepand cu 1993, gurnul a invitat sindicatele sa fixeze evolutia salariilor prin contracte negociate pe baze noi. Cresterea salariului mediu pentru anul viitor era fixata, a priori, la o marja suficienta in raport cu un nil minim de trai decent. Aceasta intrucat, sub un anumit prag de saracie, cei exclusi devin irecuperabili. De aceea, tarile europene cele mai dezvoltate (Germania, Franta, Marea Britanie, Olanda, Danemarca) garanteaza un nit minim, impunandu-l patronatului. In acelasi timp, decalajul intre nituri a fost crescut, in ideea stimularii individuale a performantelor profesionale. Aceasta, in deplin acord cu obiectile nationale si nu la reuniunile trimestriale obisnuite, care aau in dere in mod constant si permanent evolutia preturilor. Ajustarea la sfarsitul perioadei era posibila, dar nu si sistematica, intrucat se tinea seama de rezultatele nationale si particularitatile intreprinderilor. Politica de franare a cresterii preturilor si silizarii prin renuntarea la indexarea salariilor a fost decisiva in reducerea inflatiei in Franta, intre anii 1981 si 1984.
S-a pus, astfel, capat spiralei preturi-salarii si anticiparilor de crestere generalizate. Pentru partidele de stanga, pentru sindicatele care si-au inclinat intotdeauna responsabilitatea spre cresterea salariilor in perioade de inflatie, aceasta politica reprezinta o adevarata revolutie ideologica.
Situatia de silitate i-a facut pe consumatori sa fie mai vigilenti, mai constienti de ceea ce consuma si-n acelasi timp mai economi si selectivi. O data cu incetinirea cresterii preturilor, ratele reale ale dobanzilor trec de la real negati, la real poziti. in loc sa fie erodata de inflatie, economisirea din prudenta va deni un plasament remunerator: casele de economii se golesc, in timp ce plasamentele financiare cresc.
Dezinflatia a produs o serie de influente si asupra pietei muncii. Abandonarea practicilor de indexare a accentuat disparitatile evolutiilor salariilor intre ramuri, facilitand politicile de individualizare. Centralele sindicale aproape ca si-au pierdut ratiunea de existenta. Cantonate la rolul traditional de "gardieni ai puterii de cumparare", credibilitatea lor actuala sufera. Chiar si in marile intreprinderi de stat sindicatele se ocupa in prezent de aplicarea acordurilor-cadru care fixeaza, in fiecare an, plafonul cresterilor salariale autorizate, si atat, in materie de salarii!Intr-o astfel de situatie, agentii economici isi modifica, la randul lor, optica. Cand cresterea preturilor este redusa, iar dobanzile sunt mari, rambursarea datoriilor anterioare cu anticipatie inseamna castig. Ideile, altadata la moda, care considerau ca este mai bine sa se recurga la credite decat la fondurile proprii - vor fi abandonate. Mai putin indatorate, mai putin sub presiunea salariatilor, intreprinderile vor face, deci, eforturi de autofinantare si economisire.
Lupta contra inflatiei a fost necesara si ineviila insa, in acelasi timp, s-a dodit a fi "costisitoare" in termeni de crestere economica, si de ocupare. Daca dezinflatia este considerata drept o reusita a actiunilor gurnamentale, cresterea continua a somajului este tratata mai degraba ca o constrangere sau o realitate pe care politica economica actuala nu reuseste sa o combata.
De aproape 5 ani, climatul international a marit considerabil marjele de manevra ale politicilor economice in Europa. Cu toate acestea, ceea ce s-a realizat nu este suficient. Aceasta intrucat politicile restricti, austere nu mai au caracterul conjunctural de odinioara, denind astazi politici de ajustare structurala.
Rolul prioritar acordat in prezent echilibrului extern favorizeaza exporturile si reduce importurile. Daca o asemenea strategie este urmata de mai multe tari in acelasi timp, se ajunge la o contradictie evidenta: toti doresc sa exporte mai mult si sa importe mai putin. Se sileste atunci un nou dezechilibru necooperant, toti urmand sa piarda de pe urma unei actiuni expansi coordonate. Interesul fiecaruia sa fie oare, acum, de a astepta ca cinul sa faca primul pas? O imbunatatire globala a situatiei presupune, in concluzie o cooperare internationala reala, destul de dificil de realizat, intr-o lume gurnata in continuare de confruntarea intereselor contradictorii ale statelor.





Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact