StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Noi orientari in politica economica
Trimite articolul prin email Obiectivele politicii economice si rolul statului : Noi orientari in politica economica Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Obiectivele politicii economice si rolul statului



Oricare ar fi conjunctura economica, se pot formula, pentru orice tara din lume, in orice conditii, cateva obiective sau orientari primordiale pentru politica economica.
Un prim obiectiv este cresterea economica pe fond nein-flationist. Orice crestere economica, pe care o presupunem initial nelimitata, creeaza rapid dezechilibre care trebuie ulterior corectate, mai ales in materie de somaj. in acelasi timp, o silitate relativa a preturilor reprezinta, fara indoiala, un factor important de sustinere a durabilitatii momentului de crestere. In perioade normale, o crestere satisfacatoare si o relativa silitate sunt usor de asigurat. In conditii de criza, atunci cand factorii ce determina insilitatea preturilor sunt nu numai endogeni, dar si exogeni, trebuie efectuat un dozaj, care sa acorde prioritate actiunilor de stapanire a tensiu



nilor inflationiste. Daca se produce, totusi, caderea in inflatie si nu se fac eforturi de stopare, cresterea rapida a preturilor antreneaza reactii de adaptare si, uneori, de anticipare in materie de salarii si venituri; echilibrul general al economiei este pus sub semnul intrebarii ! Efortul consta, acum, de a corela un anumit ritm de crestere economica cu silitatea relativa a preturilor, care sa mentina capacitatea concurentiala in raport cu partenerii comerciali, echilibru de care depinde ocuparea. Ocuparea fortei de munca nu este o prioritate care se impune in fata altor obiective, ci reprezinta o rezultanta a procesului de crestere economica in sine si de silitate a preturilor. Formula lui Adam Smith, "capitalul limiteaza gradul de ocupare", se verifica pe deplin. Daca se neglijeaza posibilitatile de dezvoltare a capitalului in general, capitalului national, in special, prea putine sanse exista in continuare pentru rezolvarea problemei somajului !
Un al doilea obictiv il reprezinta asigurarea echilibrului extern pe termen mediu. Deficitul balantei de plati curente poate fi acceptat pe o perioada de timp determinata; acesta este mult mai important si semnificativ, ativ cu deficitul comercial, intrucat in economia moderna invizibilele inscrise in balanta platilor curente pot fi uneori, la fel de importante ca si marfurile schimbate. Deficitul poate fi acceptat in scopul cresterii capacitatilor de productie sau modernizarii acestora. Politica de acceptare a unui deficit limitat si a unei datorii externe, limitata la randul ei, trebuie deci sa fie, in mod direct, corelata cu o politica de adaptare structurala care sa faca oferta interna mai competitiva. Statele Unite se pot indatora cat doresc in dolari, intrucat rambursarea se va face tot in dolari; celelalte tari trebuie sa aiba in vedere riscul de schimb. Pentru tarile care nu poseda monede internationale de larga circulatie si care nu pot rambursa datoria decat apeland la rezerve sau exportand produse competitive, orice indatorare are o limita. Iata de ce echilibrul extern pe termen mediu se constituie intr-o constrangere ! De asemenea, este necesara o strategie pe termen mediu sau lung, orice abordare a fenomenelor pe termen scurt, sub efectul conjuncturii, se constituie, de fapt, intr-o adevarata miopie a decidentilor.
Impactul constrangerilor externe nu trebuie absolutizat: nici o tara nu se poate abandona totalmente valului de ajustari, care actioneaza in mod continuu. Rezulta, deci, ca un anumit grad de independenta trebuie avut in vedere si pastrat in permanenta, ceea ce nu inseamna izolare fata de procesul de internationalizare. Independenta economica reprezinta astazi acea marja de manevra si de securitate, care sa ne permita sa ne retragem din joc atunci cand "cartile devin proaste" si, totodata, inseamna pastrarea unei anumite autonomii de decizie. Independenta tine, astfel, de interesul national si de calitatea celui mai pretios capital, capitalul uman. O tara care nu face eforturi in acest sens, in materie de alimentatie, sanatate, educatie, confort, civilizatie si in general, tot ce tine astazi de calitatea vietii, risca sa dispara, mai devreme sau mai tarziu, din peisajul geopolitic. Astazi, cand stim prea bine cate forte se dezlantuie, cate inegalitati ne coplesesc, este evident ca acest deziderat nu este deloc simplu: este foarte greu de asigurat acea capacitate de a putea refuza sa facem ceea ce altii doresc sa facem ! Din acest motiv, doua politici externe sunt astazi esentialmente necesare: politica de competitivitate si politica de cooperare. Politica de competitivitate este cheia de bolta a marjei de manevra. Daca nu reusim sa asiguram un nivel de competitivitate satisfacator, ne asteapta postura dependenta, de "colonie" sau "satelit". in acelasi timp, in contextul actual de interdependenta, politica economica nationala trebuie sa tina cont de sinergia ce se poate naste dintr-o actiune conjugata, pe european sau pe international. De mai bine de douazeci de ani, evolutia economiei mondiale se caracterizeaza prin intensificarea procesului de cooperare. Cooperarea monetara internationala a gestionat, incepand cu 1973, de bine de rau, regimul cursurilor flotante. Cu toate ca s-a spus, la inceput, ca monedele o data lasate sa floteze libere, vor rezolva toate problemele si ca adaptarile se vor face de la sine, s-a ajuns, curand dupa aceea, la flotarea controlata prin bancile centrale, dar nici acest lucru nu a fost suficient. S-a trecut, apoi, la coordonarea politicilor monetare si in prezent a politicilor economice, in cadrul Uniunii Europene si grupului G7. Cooperarea internationala este necesara si in ceea ce priveste sustinerea eforturilor pentru dezvoltare si relansare in zonele considerate "critice".
Traim astazi intr-o epoca in care socialul este legat tot mai mult de activitatea economica, intrucat dinamismul si creativitatea in economie se bazeaza tocmai pe coeziunea sociala, pe consensul si dialogul social, devenit factor decisiv de progres. Constrangerile sociale trebuie prevazute din timp si insotite de masuri compensatorii, care sa faciliteze procesul de adaptari structurale. Procesul de crestere economica nu trebuie sa se bazeze, in viitor, pe politici de comprimare a veniturilor. Obiectivul urmarit trebuie sa fie acela al cresterii salariilor: o economie moderna si dinamica este o economie a salariilor inalte. Bineinteles, acest deziderat se poate realiza numai prin sporuri de productivitate si un ritm sustinut de investitii. Politicile de economisire, respectiv acumulare, de investitii si cercetare-dezvoltare revin in prim .In ceea ce priveste instrumentele, foarte pe scurt, se impun cateva precizari.In primul rand, orice guvern duce o politica de sustinere a cererii de marfuri. Critica keynesismului este adeseori exagerata. Toate politicile economice se bazeaza pe functionarea economiei de tip keynesist, amendata sau adaptata, desigur, in unele privinte.
Politica de sustinere a cererii de marfuri trebuie corelata cu politica monetara, in ciuda faptului ca analiza keynesista a lasat la o parte rolul monedei, pentru o motivatie foarte simpla: rationand in situatia de subocupare, Keynes considera


ca o crestere a masei monetare nu va genera inflatie pura, ci inflatie productiva. Politica ofertei reprezinta al doilea instrument important. Faimosii teoreticieni, denumiti "supply siders", au crezut ca sunt capabili de miracole in economie. Cu toate acestea, economia americana continua sa fie deficitara si indatorata. Putem retine, totusi, din politica ofertei doua elemente pozitive importante, si anume:
- in primul rand, reglementarile trebuie sa favorizeze elasticitatea ofertei factorilor de productie; teoria ofertei pare astfel inrudita cu "Teoria generala", modulul intitulat "teoria preturilor" si nu opusa acesteia;
- in al doilea rand, elementul important al politicii bazate pe oferta de marfuri este fiscalitatea. Ratele marginale de impozitare prea ridicate sunt, intr-adevar, descurajante pentru spiritul de initiativa, de economisire si de productivitate. O fiscalitate incitanta este de preferat celei descurajante. Conflictele curg, de regula, din impozitele pe venituri: TVA reprezinta a doua sursa de scandal, intrucat este impozitul cel mai raspandit, ca arie de cuprindere si, totodata, foarte incomod -afectand veniturile modeste si mai putin pe cele ridicate (atat cei avuti, cat si cei saraci vor cumpara produse din import, daca acestea sunt necesare). O reducere a nivelului actual al TVA, intr-o serie de tari europene, ar fi binevenita (in Germania, de ex. nivelul mediu al TVA este de 15%). in ceeea ce priveste impozitul pe venituri, structura acestuia este criticabila si, in acest sens, recomandarile scolii cresterii economice endogene sunt pertinente, intrucat se bazeaza pe efectul stimulant al diferentierii veniturilor.
Politica sectoriala este, de asemenea, un instrument foarte important. O economie moderna, capabila sa infrunte competitia internationala, trebuie sa-si construiasca strategii sectoriale pe termen lung, care tin cont de posibilitatile si conditiile reale pe national. Aceasta nu presupune neglijarea strategiei industriale pe termen lung, ci, dimpotriva, abordarea acesteia in cadrul unei politici generale care vizeaza competitivitatea economiei in ansamblu si productivitatea intreprinderilor, respectiv o politica de stimulare a cercetarii si investitiilor in domenii de interes national.In ceea ce priveste situatia tarilor in dezvoltare, este gresit sa consideram ca toate instrumentele utilizate in tarile industrializate pot fi transpuse ca atare in aceste tari. Ar insemna sa criticam atunci unele aspecte ce tin de recomandarile Fondului Monetar International: o mai buna intelegere a fenomenelor structurale din tarile in dezvoltare ar face ca multe dintre aceste instrumente sa devina relative. Tarile in dezvoltare pot opta pentru o anumita strategie. Daca se opteaza pentru dezvoltarea autocentrata, izolata de economia mondiala, dificultatile se instaleaza rapid. Problema acestor tari este aceea de a dezvolta o serie de productii locale si de a incepe prin sustinerea productiei agricole, in scopul economisirii devizelor destinate importurilor de marfuri alimentare. In al doilea rand, trebuie dezvoltate acele industrii care au piata locala de desfacere asigurata, si-n acest caz, un anumit grad de protectionism este necesar. in problema produselor de baza, politica de silizare a incasarilor din exporturi este utila, dar pesupune o stransa cooperare internationla. Obiectivul major al cooperarii internationale fata de tarile in dezvoltare este, insa, cel ce tine de solutionarea pe termen lung a problemei datoriilor, printr-o strategie adecvata.In concluzie, teoria economica contemporana ne ajuta sa punem accentul pe competitivitatea globala a economiei, indispensabila intr-o lume a competitiei crescande. Resursele necesare sunt insa de ordin intern. Competitivitatea si progresul social nu pot fi asigurate decat printr-o gestiune echilibrata, prin dezvoltarea procesului investitional si prin incurajarea sistematica la adaptare. Cea mai importanta investitie este astazi de natura imateriala - investitia in capitalul uman: atat pregatirea profesionala, cat si evolutia comportamentelor si mentalitatilor, spre o mai buna intelegere a mecanismelor vietii economice si sociale, se constituie in factori esentiali pentru progresul viitor. O economie de talie mica sau mijlocie poate, astfel, foarte bine sa supravietuiasca si sa devina eficienta. Exemple sunt destule si apropiate geografic: Austria, Elvetia, Cehia, Ungaria, Finlanda, Danemarca s.a..In perioada imediat postbelica, rolul statului in viata economica a crescut considerabil. Principiile de politica economica desprinse din teoria keynesista, bazate pe interventionism, au fost considerate drept decisive in lupta impotriva recesiunilor. O serie de teoreticieni au sustinut atunci atat interventionismul, cat si sistemul de ificare supla. O data cu criza anilor 1970, politicile economice au fost repuse in discutie. in primul rand, principiul intoarcerii la echilibrul bugetar "a fost tot mai des invocat, uneori insa in zadar, iar ideea reducerii rolului statului in viata economica s-a manifestat prin fluxul de privatizari si disparitia progresiva a caracterului operational al ificarii macroeconomice nationale. Apoi, internationalizarea economiilor, trecerea la sistemul cursurilor flotante, deschiderea progresiva a frontierelor, importanta crescanda a marilor firme si organizatii internationale au limitat considerabil campul de actiune al autoritatilor publice in domeniul economic. In sfarsit, criza tarilor socialiste a consolidat pozitia economiilor liberale, alterand imaginea statului gestionar al economiei. Cu toate acestea, politicile economice nu dispar cu totul din gestiunea curenta a vietii economice, rolul lor devine, insa, mai discret, mai putin autoritar, mai putin voluntarist. El se limiteaza la reducerea efectelor negative ale economiei de piata, avand din ce in ce mai putin responsabilitati directe in evolutia structurilor productive, dar mentinandu-si, in continuare, influenta in domeniul alocativ si redistributi






Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact