StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finate publice
Trimite articolul prin email Evaziunea fiscala : Finate publice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Evaziunea fiscala



EVAZIUNEA FISCALA



O problema de actualitate in economia romaneasca si nu numai, ci chiar in toate economiile nationale ale momentului o constituie existenta unui sector al economiei neplatitor de taxe, asa zisa “economie subterana”.

De fapt, problema in sine nu este existenta acestui sector ci ceea ce el reprezinta de fapt, domeniul de existenta al evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscala a fost definita de catre specialisti ca fiind un fenomen economico-social care consta in sustragerea totala sau partiala de catre unii contribuabili de la plata obligatiilor fata de buget, sau dupa cum spunea M. Duvereger un fenomen care desemneaza ansamblul manifestarilor de fuga din fata impozitului. Aceasta lucrare nu isi propune nici pe departe sa ofere o solutie cu privire la acest fenomen, ar fi imposibil prin simplu fapt ca evaziunea este un fenomen prezent in absolut toate economiile momentului in diferite masuri si s-a ajuns deja la concluzia ca ea nu reprezinta un fenomen care poate fi eradicat ci unul care poate fi cel mult restrans, diminuat.




In fapt putem spune ca evaziunea fiscala isi are radacinile in insasi natura umana, ea fiind “portita” pe care contribuabilii o aleg pentru a-si urmarii interesele mai mult sau mai putin legale, si totusi normale de a-si spori veniturile, intrucat “indiscutabil, fiscalitatea este o inoportunitate pentru orice contribuabil, oricat civism ar dovedi acesta”. Indiferent de modul in care a fost definita ca si proces, evaziunea fiscala reprezinta o realitate prezenta in toate tarile si de asemenea condamnata in toate locurile unde ea se manifesta. Ca exemplificare este alarmant faptul ca, in Franta, in urma unui sondaj de opinie in randul contribuabililor s-a determinat ca aproape 20% dintre acestia gaseau ca foarte putin sau chiar deloc condamnabila evaziunea fiscala; de asemenea conform unor studii efectuate in SUA de catre organul fiscal al acestei tari s-a ajuns la concluzia ca acest proces poate reduce veniturile din impozite cu pana la 20%.

In tara noastra evaziunea fiscala este privita ca un fenomen ingrijorator cu atat mai mult datorita situatiei precare in care se afla economia noastra la ora actuala, o economie cu probleme mari mai ales din cauza unei lipse acute de capital, capital necesar restructurarilor la nivel atat macro cat si micro-economic. Una dintre principalele forme de manifestare a fenomenului de evaziune fiscala la noi este neinscrierea in acte a tuturor sumelor datorate de catre contribuabili, lucru cu atat mai ingrijorator datorita faptului ca s-a determinat ca aceasta se intampla cel mai adesea din nestiinta sau chiar din reaua vointa a organelor responsabile.

Trebuie spus ca evaziunea fiscala reprezinta fara indoiala unul dintre cele mai studiate fenomene in cadrul Dreptului fiscal si Fiscalitatii atat teoretic cat si practic. Cu toate acestea sau poate tocmai de aceasta nu exista o definire destul de precisa a fenomenului studiat sau a domeniului in care se desfasoara.

Se poate vorbi astfel de unele imprecizii in definire pentru termenii de evaziune fiscala, frauda fiscala, criminalitate economica, imprecizii provenite in principal de la folosirea unei multimi de termeni pentru a defini in esenta acelasi lucru: neindeplinirea voita a obligatiilor fiscale de catre contribuabili.

Se poate face o diferenta intre frauda si evaziune fiscala, prin aceasta este necesar a se intelege faptul ca in timp ce frauda reprezinta o infractiune privind nerespectarea legii cu privire la impozite, evaziunea reprezinta o manuire abila a legii de catre contribuabil pentru a diminua obligatiile privind taxele datorate. Altfel spus, evaziunea reprezinta o metoda de minimizare a obligatiilor fata de buget acceptata din punct de vedere legal in timp ce frauda reprezinta o trecere intentionabila a contribuabilului peste legea fiscala savarsita in acelasi scop.

Unii autori au mers mai departe in starnirea unor confuzii prin impartirea conceptului de evaziune in licita si ilicita, cea din urma luand locul fraudei fiscale.

De fapt din toate incercarile de a defini acest fenomen se desprind clar doua aspecte: exista evaziune fiscala legala, care consta in minimizarea pe cai licite a datorii 848c23i lor catre buget si ilegala (sau frauda) care serveste aceluiasi scop dar prin incalcarea legii fiscale, sau cu alte cuvinte, diferenta dintre cele doua concepte este una ce poate fi mai degraba delimitata de legea bunului simt decat de orice alta prevedere legala .

Revenind la situatia tarii noastre ar fi eronat sa spunem ca evaziunea fiscala este un fenomen care apartine perioadei anilor ’90. Este adevarat ca fenomenul in cauza a luat amploare in perioada ultimului deceniu dar nu trebuie sa uitam ca exista referiri la acest fenomen inca din 1918 iar prima lege la noi menita sa lupte impotriva acestui fenomen a aparut in 1929 sub denumirea de “Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contributiile directe”. Pentru a intari cele spuse amintim faptul ca cea mai mare afacere cuplata cu frauda fiscala din perioada interbelica este cea a “spiritului negru”, o “afacere” care a costat statul roman miliarde de lei.

La momentul de fata, in tara noastra evaziunea fiscala ocupa dupa coruptie locul al doilea ca amploare in cadrul fenomenelor negative si se estimeaza ca ar ajunge chiar la un neverosimil 28% din PIB. Aceeasi specialisti care au calculat acest incredibil procent ofera si explicatia dimensiunii impresionante la care a ajuns acest fenomen. Potrivit lor cauzele se pot sintetiza astfel:

v     O legislatie plina de lacune, venita tarziu si neinsotita de un cod fiscal adecvat.

v     Existenta unei mult prea ridicate presiuni fiscale, neadaptata la potentialul real al contribuabililor.

v     Lipsa necesarului de specialisti in domeniul fiscal.

Aceleasi surse incearca sa ofere si niste directii de urmat pentru a preveni si limita evaziunea fiscala directii care ar putea fi exprimate comprimat astfel:

v     organizarea legislatiei fiscale modern si fara lacune

v     intarirea controlului fiscal

v     dezvoltarea unui sistem de informare si consulting pentru contribuabili

Desi in momentul de fata nu ne putem plange de un nivel scazut al evaziunii si/sau fraudei fiscale se apreciaza ca introducerea reglementarilor privind impozitul pe venitul global al persoanelor fizice, a generat noi izvoare pentru aceste fenomene si se va observa o crestere considerabila a lor.

In consecinta, daca privim indeaproape aceasta problema se constata ca un factor determinant cu privire la aparitia si dezvoltarea evaziunii si fraudelor fiscale in cadrul oricarei economii este presiunea fiscala .

Prin presiune fiscala se intelege de fapt domeniul integrant al oricarei economii care se ocupa cu impozitele si taxele, cu reglementarea si modul acestora de aplicare. Indiferent de intensitatea acestei presiuni, orice guvern se vede pus in permanenta in situatia de a echilibra o balanta care are pe de o parte interesele proprii statului cu privire la buget, deci o presiune fiscala cat mai mare capabila de a acoperi interesele statului, si pe de alta parte interesele cetateanului care din motive evidente doreste o presiune fiscala cat mai mica. Oricum privim insa problema, presiunea fiscala reprezinta totusi o idee de obligatie, prin taxe si impozite fata de stat.

Revenind pe concret la situatia tarii noastre trebuie sa realizam faptul ca pentru noi presiunea fiscala este mai presanta acum decat oricand atat din cauza crizei resimtite puternic pe piata capitalurilor cat si datorita faptului ca ne aflam inca intr-o perioada de tranzitie, de modernizare a sistemului fiscal.

Este necesar de asemenea a nu se intelege prin presiune fiscala un indicator strict economic, ceea ce ar fi mai mult decat gresit, ci dimpotriva trebuie inteles faptul ca pentru a stabili o presiune fiscala adecvata situatiei dintr-o economie aceasta problema ar trebui abordata la contactul dintre social si uman. Trebuie sa intelegem ca nu este indeajuns sa calculam un nivel al presiunii printr-o formula pur matematica, sa vedem ca este mai mica decat a tarii vecine si sa ne simtim bine ca avem o fiscalitate mai relaxata. Acesta este tocmai motivul pentru care pe langa presiune fiscala obiectiva, care determina necesarul de finante resimtit de o economie la un moment dat s-a definit si conceptul de presiune fiscala psihologica (cea care masoara pragul de toleranta al populatiei la impozite) in stransa legatura cu indicatorul de presiune fiscala individuala care se calculeaza prin raportul veniturilor inainte si dupa impozitare.

Prin urmare apare drept necesara precizarea unor factori de care ar trebui sa se tina cont in stabilirea nivelului fiscal, cum ar fi:

v     performantele economice;

v     eficienta cheltuielilor publice finantate din impozite si taxe;

v     necesitatile publice stabilite si aprobate de catre Parlament;

v     gradul de intelegere al contribuabililor a necesitatilor bugetare;

v     stadiul democratiei atins de tara respectiva;

Din orice unghi am studia problema este evident ca nu se poate ridica nivelul fiscal intr-o tara cu o economie in dificultate fara a spori in mod evident tentatia contribuabilului de a apela la evaziune fiscala, si atunci din experienta unor state care au trecut deja prin aceste probleme s-au desprins niste concluzii privind nivelul maxim al presiunii fiscale – nivel care dupa cum arta practica este de obicei mai mare in practica decat se crede in teorie – precum si modalitatile de a se ajunge la ceea ce specialistii denumesc optimul fiscal, sau altfel spus criteriile de optimizare fiscala, adica:

v     nivelul optim al cheltuielilor publice este atins atunci cand Umg a cheltuielilor este egala cu cea a veniturilor ramase la contribuabili;

v     nivelul optim al presiunii fiscale este atins atunci cand se maximizeaza nivelul prelevarilor de la contribuabili;

v     nivelul optim al presiunii fiscale este atins atunci cand se maximizeaza PIB-ul.

In concluzie cu privire la problema presiunii fiscale se poate spune ca in cazul in care aceasta se dovedeste a fi prea ridicata ea are un impact negativ deosebit asupra comportamentului agentilor, prin cresterea inclinatiei acestora spre evaziune, si prin aceasta asupra economiei in ansamblu.

Avand definite conceptele de evaziune fiscala si frauda fiscala, precum si cauzele care le determina, din experienta cercetatorilor care s-au ocupat de acest domeniu a rezultat si o functie a evaziunii fiscale, determinata in ultima instanta de o singura variabila – politica fiscala .

Astfel potrivit laureatului premiului Nobel, economistului Gary S. Becker aceasta functie trebuie abordata prin prisma comportamentului uman, astfel: pornind de la functia generala a evaziunii

E = f (u, x, y)

unde:

u este gradul de inclinatie spre evaziune

x reprezinta o marime reprezentativa a politicii fiscale

y semnifica o variabila reala a economiei (PIB,VN)

Se face urmatorul rationament: avand in vedere ca inclinatia spre evaziune adica u este invers proportionala cu presiunea fiscala sau cu strictetea controlului in domeniu, deducem ca u = f(x) (r1); avand in vedere caracterul constant pe perioade scurte-medii ale lui y putem admite ca si y = y(x)(r2) si astfel deducem din r1 si r2 ca E=f(x). De ce este valabil acest rationament? Ei bine deoarece este recunoscuta importanta comportamentului uman in cadrul fenomenului evaziunii si demonstrata prin doua moduri astfel:

v     din punct de vedere economic: se observa ca in cazul banilor, spre deosebire de bunurile de consum, nu se aplica legea utilitatii marginale descrescande;

v     din punct de vedere psihologic: daca ar fi sa recunoastem egoismul ca o trasatura definitorie a caracterului uman atunci ajungem la concluzia logica – evazionistul sesizeaza doar faptul ca i se “ confisca” pe nedrept ceva muncit de el si ca cel putin din punctul lui de vedere ceea ce el face este cel putin “moral” daca nu chiar legal; deoarece el apreciaza totul printr-o relatie placere-cost si nu sesizeaza necesitatea platirii taxelor pentru niste scopuri pe care le considera neesentiale.



Acelasi Gary Becker atrage atentia ca in vederea descoperirii modului optim de combatere a evaziunii, atat licita cat si ilicita, trebuie sa se dezvolte un model care sa tina seama de :pagubele provocate, costul descoperirii evaziunii, numarul de infractiuni, adica un sistem care sa puna bine in balanta veniturile realizabile prin corectarea acestui fenomen cu cheltuielile realizate pentru a savarsi acest obiectiv. Tot el atrage de asemenea atentia asupra importantei unui sistem de control riguros si dur prin remarcarea faptului ca numarul infractiunilor este invers proportional cu crestere probabilitatii de condamnare a unei persoane. Cu toate cele spuse trebuie precizat ca nu este practic posibila definirea unei functii care sa poata cuantifica riguros evaziunea fiscala .

Daca pana acum am incercat o definire a fenomenului de evaziune fiscala, o determinare a cauzelor aparitiei ei, a modurilor de prevenire ale acesteia si a modurilor de masurare, voi incerca in continuare sa expun cateva moduri in care poate sa apara acest fenomen si factorii in functie de care se pot clasifica aceste moduri. Trebuie reamintit ca evaziunea fiscala exista peste tot in lume, de la tarile scandinave, renumite de altfel pentru fiscalitatea exagerata (mai ales Danemarca) – asa-zisele “iaduri fiscale” la tarile cu fiscalitate foarte mica, “paradisurile fiscale”. Trebuie mentionat de asemenea ca modul de pedepsire a evaziunii difera in functie de aceste tarile datorita diferentelor de conceptie existente in fiecare dintre acestea in parte.

Dupa cum am mai spus exista mai multe moduri in care poate sa apara evaziunea fiscala, iar din acest punct de vedere distingem urmatoarele forme de manifestare:

- pentru evaziunea licita:

v     avantajele in natura;

v     reduceri de impozite pe profitul reinvestit;

v     deducerea din venituri a unor cheltuieli ca amortizarea sau fondul de rezerva in cantitati mai mari decat justificabile economic;

v     domicilii stabilite in “paradisuri fiscale”;

- pentru evaziunea ilicita:

v     desfasurarea de activitati ce aduc venituri clandestine care nu sunt declarate organelor fiscale;

v     diminuarea masei impozabile prin neinregistrarea si nedeclararea in totalitate a veniturilor realizate;

v     supradimensionarea costurilor de productie si a altor cheltuieli in scopul diminuarii venitului impozabil;

Dupa locul constatarii evaziunii se pot evidentia trei tipuri de evaziune: la frontiera, pe drumurile publice, la locul desfasurarii activitatii.

Dupa aria de extindere se delimiteaza de asemenea doua tipuri: frauda nationala si frauda internationala. Prima dintre aceste se imparte la randul ei in frauda artizanala, care presupune un caracter mai simplu si de obicei individual cum ar fi de exemplu munca la negru; si in frauda industriala care are un caracter mai complex si foloseste atat procedee fiscale cat si penale, cel mai des intalnite la noi in tara in cazul importurilor de tigari, bauturi alcoolice si cafea.

Frauda internationala are la baza principiul dublei impuneri fiscale si se manifesta de obicei prin orientarea activitatii anumitor firme spre tari cu o legislatie in domeniu mai favorabila, sau se bazeaza pe zonele extrateritorialitate care scapa sau nu sunt chiar atat de bine controlate de legislatiile diferitelor tari. Ca si in cazul fraudei nationale exista si aici doua forme principale de manifestare ale acestui tip de frauda si anume:

v     abstinenta, care presupune abtinerea de la investitie si productie si indreptarea spre o tara cu fiscalitate mai redusa;

v     disimularea sau ascunderea de organele de control a veniturilor reale realizate in afara tarii.

In general, la noi in tara sau oriunde, evaziunea fiscala este condamnata. Cu toate acestea, perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat in decursul timpului. El persista in toate tarile si in toate perioadele in ciuda sanctiunilor.

In mod evident recurgerea la evaziunea fiscala are repercusiuni negative asupra veniturilor bugetului de stat, asupra politicii bugetare a puterilor de stat si, chiar, asupra climatului social.

Semnificatia problemei este mai mare in tarile mai putin dezvoltate unde guvernele pot intampina mari greutati in supravegherea tranzactiilor care au loc in economie.

Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico-sociale complexe, de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale carei consecinte nedorite cauta se le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibila. Efectele evaziunii fiscale se repercuteaza direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduce la distorsiuni in mecanismul pietei si poate contribui la inechitati sociale datorate “accesului” si “inclinatiei” diferite la evaziunea fiscala din partea contribuabililor.

Cu toate acestea, statul, prin puterile publice, poate sa incite la evaziune fiscala urmarind in principal doua scopuri:

Ø      un scop pozitiv – argumentat de dorinta de-a stimula formarea (acumularea) capitalului

Ø      un scop negativ – reflectat prin sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot.

De aici desprindem chiar rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau nu, al politicii fiscale.

Se apreciaza ca unul din secretele japonezilor, in ceea ce priveste formarea capitalului, este evaziunea fiscala care este incurajata oficial. Astfel, un japonez adult, in mod legal, este scutit de taxe pentru un cont de economii mediu. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului. Opinia unui autor, Peter F. Drucker, in acest sens este urmatoarea : “Orice tara care vrea sa fie competitiva trebuie sa-si construiasca un sistem de impozite de tipul celui japonez, care, printr-o atitudine de ipocrizie semioficiala, incurajeaza formarea capitalului”. In mod logic acest capital astfel format ar trebui sa se intoarca in economie sub forma fie de investitii fie de consum.

Interventia statului in mentinerea unui anumit grad de evaziune fiscala, in aceste scopuri, trebuie analizata prin prisma raportului dintre efect: formarea capitalului si efort: o mare risipa de resurse, bugetare sau nu , create de inechitati in veniturile disponibile ale contribuabilului.

Totusi, in ciuda unor efecte benefice pozitive ale evaziunii fiscale, aratate mai sus, evaziunea fiscala ramane un fenomen economic negativ, in special pentru majoritatea contribuabililor care inteleg sa nu se sustraga din fata impozitelor. Sumele prelevate de la acestia vor trebui sa creasca pentru acoperirea nevoilor generale, pentru ca statul, in cele din urma, are nevoie de o suma a veniturilor mare pentru indeplinirea obiectivelor sale economice, politice, sociale etc.


FORMELE EVAZIUNII FISCALE


Multitudinea obligatilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor si, mai ales, povara acestor obligatii , au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a legilor fiscale. Aceasta deoarece impozitele ating contribuabilul in punctul lui sensibil: profitul.

O definitie clara si unanim acceptata de toti specialistii cu privire la evaziunea fiscala si frauda fiscala este greu de gasit. De exemplu, in legislatia existenta in Romania, potrivit legii 87/1994, articol 1, evaziunea este definita ca: “sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, local, al asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale, de catre persoane fizice si juridice, romane sau straine”.

Astfel in legislatia romana nu se face diferenta dintre evaziunea fiscala si frauda fiscala.

Totusi, cel mai adesea, frauda fiscala desemneaza, stricto sensum, o infractiune la lege si se distinge de evaziunea fiscala care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege. Sunt cazuri cand anumiti autori asimileaza in parte cele doua notiuni. Astfel, in tarile anglo-saxone “tax evasion” desemneaza frauda, iar “tax avoidance” evaziunea fiscala. C.V. Brown si P.M. Jackson definesc “tax avoidance” , adica evaziunea fiscala ca pe o rearanjare (reorganizare) legala a unei afaceri astfel incat sa minimalizeze obligatia fiscala, iar “tax evasion” ca pe o rearanjare (reorganizare) ilegala a unei afaceri in acelasi scop. In acelasi spirit, intr-o lucrare americana, mai precis in “Federal Tax Course”, se spune: “ Literatura fiscala privitoare la evaziunea fiscala si frauda este abundenta, totusi nu exista indicii precise referitoare la diferentele dintre acestea. Evaziunea fiscala este minimalizarea excesului de impozitare prin utilizarea alternativelor acceptabile, reale. Frauda fiscala este determinata de contribuabili sau consilierii lor specialisti, preocupati de intentia de-a nu tine seama de legea fiscala in vigoare.

Incercand o concluzionare asupra diversitatilor de opinii vizavi de notiunile de evaziune fiscala, putem considera ca exista un singur fenomen care aduce atingeri veniturilor fiscale bugetare de stat, acela al evaziunii fiscale care, in functie de raportul fata de lege al actiunii de atingere a acestor drepturi fiscale, poate fi evaziunea fiscala licita, adica este ingaduita, implicit, de lege si evaziunea fiscala ilicita care este o sinonima a fraudei fiscale.

In practica, operatiunea de delimitare dintre evaziunea fiscala licita si ilicita este acoperita de incertitudine din doua motive: interpretarea legalului si ilegalului si contradictiile solutiilor dreptului comparat.

Pentru a face o delimitare, s-a incercat gruparea contribuabililor ce produc evaziune fiscala in trei familii:

Ø      una a celor “cinstiti” –zona alba

Ø      una a celor “necinstiti” –zona neagra

Ø      una a celor care evadeaza, fie legitim prin abilitate, fie ilegal prin abuz de lege –zona gri




Alb



Zona legala

Ø          abstinenta

Ø          aplicarea regimurilor fiscale de



favoare

Ø          eroare

Ø          respectarea legii


Gri


Zona gri

Ø      abuz de drept

Ø      abilitate fiscala

Negru

Zona ilegala

Ø      frauda


Conform schemei de mai sus, contribuabilul gliseaza de la eroare la utilizarea optiunilor fiscale, de la abstinenta la manipularea abila a legii si, in sfarsit, de la abuz fata de legile fiscale la frauda calificata. In practica este dificil uneori de-a distinge eroare contabila involuntara de decizia luata constient in vederea diminuarii efectelor impozitului. In plus, notiunea multiforma a evaziunii fiscale are un continut a carui geometrie variabila impiedica trasarea cu precizie a unei delimitari nete intre actele conforme cu legea si actele contrare legii. De aici rezulta limita dintre formele evaziunii fiscale “legitime” si “nelegitime” nu pot fi trasate decat de la caz la caz.

CAUZE, MANIFESTARI, EFECTE ALE EVAZIUNII FISCALE


Evaziunea fiscala nu este numai imaginea fiscalitatii ci si a climatului politic si social, specificul national si chiar a celui religios. Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu are o geografie internationala, ca ar exista state care sa nu fie lovite de aceasta plaga, dar elementele amintite isi pun amprenta asupra marimii fenomenului si a mijloacelor de realizare a lui.

Astfel se pot impune diferite manifestari ale evaziunii (fraudei) fiscale:

Ø        Manifestari sociologice

Evaziunea si frauda fiscala exista in toate tarile dar chiar si in interiorul fiecarei tari pot varia in functie de regiuni.

Frauda fiscala in tarile in curs de dezvoltare atinge, dupa date publicate cu diferite ocazii, proportii impresionante. Astfel, se vorbeste ca 80-90% dintre veniturile fiscale ce ar trebui percepute de stat nu sunt niciodata recuperate de trezoreriile publice ale acestora. Aceste date sunt concordate cu estimarile lui N. Kaldor in ceea ce priveste frauda fiscala din lumea a treia care potrivit acestuia variaza intre 4/5 si 9/10 din veniturile fiscale prevazute. La amploarea acestui fenomen, pentru acest grup de tari, un rol important il au: incoerenta ti permisivitatea legii, modul de aplicarea a acesteia de catre administratia fiscala, comportamentul contribuabililor in acest context, coruptia organelor fiscale.

Cum s-a mai precizat, exista diferente de evaziune fiscala chiar in interiorul aceleiasi tari. In Romania, de exemplu, se pare ca cele mai expuse sunt: capitala Bucuresti si zonele de frontiera. Explicatia acestei teorii consta in implantarea zonelor de productie si comert cu grade diferite in interiorul tarii. In general, geografia incasarilor fiscale determina, in parte si geografia evaziunii fiscale.

In ceea ce priveste structura socio-profesionala, in Romania, este si mai greu de probat statistic decat geografia. Despre marimea celor ce fac evaziune, toate studiile confirma faptul ca evaziunea e o functie a micilor contribuabili. Explicatia rezida din:

Ø      micile intreprinderi sunt mai putin verificate, ceea ce le poate expune la riscuri posterioare mai mari

Ø      deoarece firmele mari dispun de mijloace importante (dotari, specialisti) si de relatii functionale dintre salariatii firmei, posibilitati de-a recurge la evaziune este mai mica

Ø      micile firme recurg la evaziune datorita usurintei de-a evaziona si datorita necesitatii de-a evaziona


Ø        Manifestari tehnice 

In cazul evaziunii fiscale licite, principalele forme ale acesteia sunt:

v     avantajele in natura, cum ar fi: masini de serviciu, indemnizatii mai mult sau putin generoase, constituind cheltuieli profesionale, imprumuturi drept resedinta de vacanta, participarea la cheltuielile de scolarizare a copiilor, date de catre patroni salariatilor lor cei mai bine platiti pentru a scapa de ratele ridicate de impozitare a venitului.

v     reduceri de impozite pe venit pentru profitul reinvestit pentru dezvoltarea activitatii aducatoare de venit.

v     posibilitatea deducerii din venituri a unor cheltuieli privind amortizarea si fondul de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel care s-ar justifica din punct de vedere economic.

v     domicilii in strainatate, in paradisuri fiscale, adica centre financiare care ofera conditii de impozitare mai favorabile decat se bucura in tarile lor, pentru rezidentii care investesc aici, pentru persoanele fizice si societati comerciale.


Frauda poate fi privita si din punct de vedere geografic, cand este vorba de o frauda fiscala nationala si de una internationala.

Ø      Frauda fiscala nationala

Frauda fiscala nationala se manifesta intre granitele unui stat atat prin forma sa artizanala, cat si prin forma sa industriala.

Frauda fiscala artizanala

Are ca si caracteristica majora faptul ca ea este definita mai putin de modalitatile tehnice de realizare sau amploarea sustragerilor de impozite de la plata catre bugetul de stat, cat de modul izolat, pe cont propriu, de actiune al autorilor ei. Cel care realizeaza frauda artizanala actioneaza singur sau cel putin fara sa recurga la o organizatie in acest scop, adica nu actioneaza in legatura cu altii.

Exemple de frauda fiscala artizanala sunt multiple. Ele merg de la o banala diminuare a pretului real de vanzare a unui imobil sau importul de marfuri fara sa fie declarate, pana la omiterea inregistrarii veniturilor in contabilitate sau majorarea cheltuielilor deductibile.

Tot o forma de frauda fiscala este si munca la negru care este simptomatica pentru rezistenta la impozite. Ea permite celui care o exercita sa obtina venituri nedeclarate.

Frauda fiscala industriala

Se manifesta prin recurgerea la procedee complexe si la aranjamente juridice ingenioase. Acest tip de frauda are atat caracter fiscal cat si penal.

Frauda fiscala industriala se realizeaza printr-o divizare a actiunii de comitere a fraudei in cadrul unei retele subterane care are scopul de a sprijini si acoperi operatiunile fictive. Deci, in acest caz, sunt implicate mai multe persoane fizice si/sau juridice pentru realizarea de profituri, de regula foarte importante, prin sustragerea in mod fraudulos de la plata impozitelor.

Principiul de la care pleaca cei care comit frauda fiscala industriala este foarte simplu. Verificarile fiscale constau numai in constatarea de catre organele de control si asigurarea acestora ca exista concordanta intre evidenta contabila si documentele justificative.

Ø      Frauda fiscala internationala

Recurgerea la evaziunea fiscala internationala isi gaseste explicatia atat in jocul dublei impuneri, datorita autonomiei regimurilor fiscale nationale, cat si in presiunile fiscale rezultate de aici.



Modalitatile cele mai raspandite de fuga, la nivel international, din fata impozitelor sunt abstinenta si disimularea.

Abstinenta – este forma cea mai simpla si mai radicala a fugii de impozit. Descurajat de o presiune fiscala prea ridicata, contribuabilul se abtine sa produca, sa munceasca sau sa investeasca si se indreapta spre tari cu fiscalitate mai redusa.

Disimularea – ascunderea (disimularea) materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor castigate in strainatate sau a averii situate acolo, contribuabilul dand informatii inexacte fiscului despre tot ceea ce trece in afara granitelor nationale.

Instrumente de realizare a fraudei internationale se rezuma, in special, la trei tipuri de societati instalate in tarile de refugiu: holdingurile, societatile de baza si societatile fictive.

Ø  Societatile holding:

Instalate in tari ca Lichtenstein, Luxemburg, Elvetia, Monaco, Hong Kong, Singapore, Bermude, acestea au functiuni multiple. Ele gestioneaza in acelasi timp portofoliile de valori mobiliare pentru societatile de grup, obtin participatii, procura surse de finantare.

Utilitatea fiscala a acestor societati holding este evidenta. De exemplu, o societate dintr-o tara cu fiscalitate ridicata pentru veniturile din capital, si care doreste sa lanseze un imprumut obligatar, pentru a evita retinerea la sursa a impozitului asupra dotarilor, obligatiunilor emise, creeaza o societate holding in Lichtenstein. Obiectul acesteia este sa emita titlurile de valoare respective. Suma astfel obtinuta in urma vanzarii titlurilor este predata de catre societatea holding la societatea din tara de origine in schimbul unei dobanzi cel putin egale cu rata dobanzii pentru obligatiunile emise. Dobanzile varsate de societatea de holding detinatorilor de obligatiuni nu suporta nici o retinere, micsorand astfel costul finantarii pentru societatea initiala.

Ø  Societatile de baza:

Sunt societati care nu au o activitate economica proprie. Ele sunt create, de asemenea, in tari cu presiune fiscala redusa, servind pentru concentrarea si administrarea beneficiilor comerciale si financiare realizate in alte tari de catre filialele si intreprinderile comerciale din grupul fondator.

Ø  Societatile fictive:

Spre deosebire de cele precedente, acestea au o existenta materiala mult mai neinsemnata. Acestea nu au baza in tarile de refugiu, ci se rezuma adesea la o simpla “cutie de scrisori” efemera pe langa o banca.


MODALITATI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE


Procesul de masurare a evaziunii fiscale este unul deosebit de dificil de realizat. Din multitudinea de instrumente de masura existente se disting cele ce se bazeaza pe metode aproximative, precum si cele care utilizeaza o metoda mai precisa, avand la baza ancheta asupra unui esantion.

Ø  Metodele aproximative

Aceste metode releva fie o simpla afirmatie(incantatie) politica, fie, din contra, o estimare mai stiintifica.

Incantatia politica

Consta in avansarea de cifre speculative pentru obtinerea unui impact asupra opiniei publice. Obiectivul este, in acest caz, mai putin de a da o informatie reala utilizabila, cat de a determina o reactie in favoarea unor masuri urmarite de cel care lanseaza aceste cifre.

Incantatia politica este o metoda intuitiva, cu utilizare frecventa in finantele publice. Ea este folosita mai ales pentru aprecierea economiei subterane, adica productia si veniturile nedeclarate. Se lanseaza cifre pur si simplu speculative pentru a convinge cetatenii, oamenii politici ca fenomenul este in stare acuta.

In unele cazuri evaluarea unor cifre simbolice si magice ale evaziunii fiscale urmareste sa pregateasca opinia publica in legatura cu severitatea verificarilor ce se impun si care urmeaza a se efectua.

Estimarea metodica

Aceasta metoda se face plecand de la instrumente economice si sociologice.

Instrumente economice – sunt utilizate pentru a masura atat frauda cat si fenomenul mai vast al economiei subterane. Economia subterana cuprinde productia legala nedeclarata, productia de bunuri si servicii ilegale si venituri in natura disimulate. La randul ei, productia nedeclarata, componenta principala a economiei subterane, corespunde la ceea ce se numeste “economia la negru”(frauda si evaziunea, munca la negru). Trebuie notat faptul ca daca ea este ascunsa fiscului, nu inseamna in mod necesar ca ea scapa in totalitate contabilitatii nationale, deoarece contabilitatile nationale practica corectii pentru a tine cont de declaratiile subevaluate.

Estimarea economiei subterane, adica munca la negru, comertul cu stupefiante, prostitutia, veniturile in natura ascunse etc., se face plecand de la diverse metode care se bazeaza pe aceeasi idee. Se estimeaza ca economia subterana lasa urme care apar pe piata muncii, in agregatele monetare sau sub forma dezacordului intre venituri si cheltuieli.

Indiciile economiei subterane pe piata muncii pot fi cercetate prin sondaje. De exemplu, unui esantion reprezentativ al populatiei i se pune intrebarea daca a participat la economia clandestina in calitate de cumparator sau vanzator de bunuri si servicii nedeclarate. Deoarece populatia esantionului este intrebata si in legatura cu numarul de ore de munca la negru, salariul oral etc., se poate evalua marimea economiei oculte.

Instrumente sociologice – au fost elaborate plecand de la statistici ale controlului fiscal sub forma anchetelor particulare in randul anumitor profesii, considerate ca expuse la evaziunea fiscala. Desi rectificarile care se fac in cursul si in urma verificarii fiscale pot fi urmarea unor erori constatate din cauza unor gresite aplicari ale legislatiei, deci fara existenta intentiei savarsirii evaziunii fiscale, totusi, in cele mai multe cazuri aceste rectificari au ca rezultate reintegrarea in baza de impozitare a veniturilor sustrase de la impozitare.

Ø       Metoda esantionului reprezentativ al contribuabililor

Aceasta este o metoda foarte raspandita care este utilizata in asociatie cu un sondaj pentru o ancheta de opinie, fie cu verificari fiscale aprofundate.

Aceasta metoda este frecvent utilizata in diverse tari si mai putin la noi in tara, unde masurarea fraudei fiscale, la aceasta data, se face exclusiv prin metode aproximative si, mai ales, prin incantatie politica.

Ideea eliminarii in intregime a evaziunii fiscale ar fi un demers sortit esecului pentru orice guvern.

Este dificil de realizat acest lucru in statele cu economie supercentralizata si cu atat mai mult in cele cu economie de piata.

Pentru a combate evaziunea fiscala, in fapt pentru a aduce nivelul ei in limite acceptabile, este important de cunoscut si eliminat cauzele care-i favorizeaza formele de manifestare.

In ordinea importantei lor, acestea sunt:

Fiscalitatea ridicata. In conditiile unei fiscalitati ridicate, reactia platitorilor de impozite devine de respingere. Acestia cauta diferite modalitati de a evita o povara fiscala greu de suportat. In opinia specialistilor se considera normal o rata a fiscalitatii de pana la 33-34% din P.I.B.

Legislatia fiscala ineficienta contribuie la cresterea evaziunii fiscale. In Romania postdecembrista, legislatia fiscala in intreaga perioada poate fi caracterizata ca incoerenta, cu modificari dese si posibilitati de interpretare diferite, o zona de stabilitate inregistrandu-se dupa anul 2002 prin aprobarea codului fiscal.

Birocratia, produce efecte negative asupra intreprinzatorilor, care in cele mai multe cazuri sunt bine intentionati in desfasurarea unei activitati producatoare de venit si ii descurajeaza in dorinta lor de a desfasura activitati legale.

Comportamentul psihologic, in opinia unor autori, influenteaza inclinatia spre evaziune a platitorilor, care nu vad imediat efectul social al impozitelor si taxelor platite. Acest comportament este intarit si de faptul ca in multe situatii, statul se dovedeste un prost gospodar al banului public.

Constatarea este intarita, de exemplu si de misiunea Bancii Mondiale, care printr-un studiu realizat in anul 1999, a demonstrat ca statul, in tripla ipostaza de proprietar, producator si beneficiar, este greu sa aplice masuri serioase pentru redresarea economico – financiara a firmelor pe care le are in portofoliu.

Ineficienta controlului financiar, fiscal si vamal. Aceste atributii de control ale aparatului financiar – fiscal si vamal, au fost ineficiente in primul rand prin faptul ca o mare perioada de timp nu s-a creat cadrul juridic necesar in Romania. De exemplu, legislatia privind combaterea evaziunii fiscale s-a adoptat numai in anul 1994, cea privind controlul fiscal, numai incepand cu ianuarie 1998, iar, o legislatie care sa asigure o eficienta in controlul activitatii producatorilor de alcool, numai incepand cu anul 1999.

Procesul greoi de formare a personalului fiscal de specialitate care neavand o motivare reala sub aspectul salarizarii si al dotarii logistice, dupa acumularea unor cunostinte de specialitate, cauta alte locuri de munca mai bine remunerate.

Ineficienta instantelor judecatoresti datorita faptului ca acestea se confrunta cu o lipsa recunoscuta de specialisti in drept fiscal.

Cuantificarea acestor factori in limita unor indicatori normali si dispunerea unor masuri ferme la nivel de guvern, poate face ca fenomenul evaziunii fiscale, in Romania cu limita cuprinsa intre 40 – 49% din P.I.B., sa fie serios diminuata.



CUVINTE CHEIE

v    evaziune fiscala, presiune fiscala, frauda fiscala, Curba Laffer, frauda internationala, frauda nationala, formele evaziunii fiscale, manifestarile evaziunii fiscale







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact