StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » management » managementul carierei » Comunicarea organizationala
Trimite articolul prin email Conceptul de comunicare : Comunicarea organizationala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Conceptul de comunicare



Definitia comunicarii
Termenul de comunicare provine din latinescul communis tcare inseamna „comun"), communicatio (adica „a transmite altcuiva/altora"). Cand comunicam, dorim sa am ceva in comun cu celalalt, vrem sa-i impartasim o informatie, o idee. un sentiment, o parere.
Comunicarea este definita ca un schimb de informatii, fiind o necesitate de baza a vietii. Comunicarea face parte din tot ceea ce intreprindem in viata si este esentiala pentru a putea trai si munci. Totodata, este forma concreta prin care se infaptuieste coordonarea unui grup uman intr-o organizatie.
Comunicarea se defineste ca un transfer de informatii de la un emitent (expeditor) la un receptor (primitor), in conditiile intelegerii corecte de catre receptor a continutului mesajului.
Modele de comunicare
Unul dintre cele mai cunoscute modele de comunicare este cel preluat din teoriile informationale. Astfel, un proces de comunicare are urmatoarele elemente: sursa/ emitentul/expeditorul care codifica mesajul si il transmite printr-un anume canal (sau mai multe) destinatarului/receptorului/primitorului, care la randul lui decodifica mesajul primit si raspunde intr-un anume fel. Transmiterea mesajului poate fi distorsionata de dirsi factori, denumiti generic zgomot. Codificarea este operatia prin care sursa transforma ideile intr-un limbaj (set de simboluri). Aceste simboluri contin, de fapt, mesajul sau informatia. Prin decodificare se realizeaza interpretarea mesajului de catre destinatar. Feedback-ul incheie un episod de comunicare. Datorita lui, sursa poate evalua cat de eficienta a fost comunicarea.
Procesul de comunicare este influentat atat de caracteristicile sursei, cat si de cele ale mesajului, ale canalului si ale destinatarului. De exemplu, telefonul, in ipostaza de canal de comunicare, are anumite limite fizice (cum ar fi excluderea semnalelor vizuale) si impune alegerea unor strategii de comunicare care tin cont de acestea. In mod asemanator, strategia de comunicare este influentata de caracteristicile sursei sau ale destinatarului, spre exemplu statutul, puterea, inteligenta. Mesajul este si el foarte diferit in functie de context: folosim un anumit limbaj cand ne interesam de sanatatea cuiva si altul cand ne negociem salariul. Totusi, acest model are si anumite limite, prezentand comunicarea ca un proces simplu prin care se transmit anumite informatii fara a se tine cont de lumea exterioara, de enimentele trecute sau preconizate. Teoriile alternati accentueaza faptul ca procesul de comunicare este un proces dinamic, bidirectional, bazat pe reciprocitate, pe cunostintele sociale comune ale emitentului si receptorului, pe „istoria comuna" a partenerilor.
Principiile de baza ale comunicarii formulate de reprezentantii scolii de la Palo Alto (P. Watzlawick, J.H. Beavin, D.D. Jackson) arata ca, in relatiile interpersonale, comunicam incontinuu, orice comportament avand valoare informationala (astfel, transmitem ceva chiar si atunci cand nu vorbim, cand ne departam de ceilalti, cand ne intoarcem etc). in conceptia lor, orice mesaj este in acelasi timp un continut si o relatie, aspectul de continut referindu-se la informatia transmisa, iar aspectul de relatie la modul in care trebuie sa intelegem acel mesaj. Continuand analiza aspectului relational, Schulz von Thun (2000) ajunge la concluzia ca orice mesaj are patru aspecte : continutul obiectiv (informatia comunicata), apelul (ce asteptam de la celalalt in urma comunicarii acestei informatii), latura relationala (care exprima parerea despre celalalt sau despre legatura existenta intre cei doi) si autoexprimarea (care se refera la starea de moment a persoanei care comunica). Aceste patru aspecte sunt de acelasi rang, iar in functie de situatia concreta unele devin mai accentuate decat celelalte. Daca luam ca exemplu propozitia „Te astept de jumatate de ora! ", unul dintre urmatoarele patru enunturi poate prima in functie de context si accent: „Timpul de asteptare a fost de 30 de minute" (continut obiectiv), „Cel putin da-mi o explicatie accepila" (apel), „Aceasta intalnire este prea importanta pentru mine, de aceea am asteptat chiar si atat de mult" (aspect relational), „Sunt furios/furioasa" (autoexprimare).
Comunicarea rbala si comunicarea nonrbala
Notiunea de comunicare se leaga mai ales de limbaj, comunicarea rbala fiind o forma foarte importanta a comunicarii, care presupune in mod necesar intentionalitatea si hicularea mesajelor. Fenomenele paralingvistice, adica tonalitatea, viteza, timbrul, intensitatea vocii si accentul, exprima numeroase informatii afecti si relationale. Alaturi de acestea, exista o serie de alte canale de comunicare care fundamenteaza, insotesc si califica comunicarea rbala. Astfel de cai sunt: mimica, gesturile, contactul vizual, tinuta, distanta dintre persoane etc. Diferitele manifestari nonrbale functioneaza impreuna si, de obicei, in paralel cu cele rbale. Un anumit canal de comunicare nu poate fi interpretat izolat de celelalte cai si de situatia data. Daca, din moti obiecti, nu pot fi folosite decat unele dintre canale, acestea dobandesc o importanta mai mare.In timp ce comunicarea rbala este intotdeauna voluntara, cea nonrbala poate fi atat voluntara, cat si involuntara. in cazul comunicarii nonrbale voluntare, sunt folosite semnale conntionale, cum ar fi unele gesturi de baza, unirsale (de exemplu, ridicarea umerilor, utilizata cand o persoana nu stie sau nu intelege despre ce se vorbeste), si semnele emblematice. in cazul comunicarii nonrbale involuntare, informatia este transmisa de miscari spontane, inconstiente. Datorita acestora, oamenii se afla intr-o relatie reciproca permanenta, indiferent de vointa lor.
Chiar daca in centrul atentiei se gaseste de obicei comunicarea rbala, mesajele nonrbale sunt la fel de importante, uneori chiar mai importante decat cele rbale. Eficienta lor poate fi surprinsa in special in comunicarea atitudinilor si sentimentelor.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact