StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


DEVII LIDER de succes in fiecare zi
MARKETING

Marketingul reprezinta "stiinta si arta de a convinge clientii sa cumpere" Philip Kotler definea marketingul ca "un proces social si managerial prin care indivizi sau grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar si doresc prin crearea, oferirea si schimbul de produse si servicii avand o anumita valoare". Simplist, marketingul reprezinta "arta si stiinta de a vinde".

StiuCum Home » MARKETING » marketing general
Trimite articolul prin email Obligatia de conformitate Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Obligatia de conformitate



OBLIGATIA DE CONFORMITATE

1. Autonomia conceptuala

76. Autonomizarea obligatiei de conformitate are semnificatia recunoasterii unui

impas: nici garantia traditionala pentru vicii ascunse, nici viciile de consimtamant (asortate sau

nu cu o obligatie precontractuala de informare) nu ofera solutii perfecte, ci doar unele cu

impact limitat. Sa luam, de pilda, cazul defectelor estetice: livrarea, in baza contractului

incheiat cu consumatorul, a unui aparat electrocasnic apt pentru uzul caruia i-a fost destinat

prin fabricatie, dar care prezinta mici imperfectiuni estetice (zgarieturi minore), ori livrarea




unui corp de mobilier caruia ii lipseste un accesoriu minor104 sunt cazuri in care invocarea

garantiei pentru vicii ascunse ar tine de domeniul utopiei, nu numai din pricina valorii

pecuniare modeste a imperfectiunii estetice, ci indeosebi din motivul neintrunirii conditiilor

tehnice pentru operarea amintitei garantii (viciul bunului lipseste, intrucat traditional acesta

este definit ca fiind un defect care afecteaza lucrul in insasi folosinta lui utila). Cu toate

acestea, intrucat asemenea cazuri implica achizitia de bunuri noi, va fi pe deplin legitima

asteptarea consumatorului de a i se livra bunuri lipsite de imperfectiuni, fie ele si minore.

77. Este contextul in care obligatia de livrare conforma intra in scena, pe un alt teren

insa fata de obligatia de livrare din dreptul civil clasic: in spatiul dreptului consumatiei, chiar si

neajunsurile estetice ale bunului pot fi motiv de refuz al primirii bunului ori de invocare in

justitie a neexecutarii contractului de catre profesionist.

De remarcat, in acelasi perimetru al defectelor estetice, ca nici obligatia de

securitate (si varianta sa generalizata – raspunderea speciala pentru produsele cu defecte105

aparuta in timp inaintea recunoasterii vreunei obligatii de conformitate nu rezolva problema

carentelor estetice, aplicarea sa fiind cantonata in spatiul periculozitatii bunului pentru

sanatatea, integritatea fizica ori bunurile unei persoane. Ceea ce nu s-a putut solutiona prin

intermediul obligatiei de securitate avea sa se regaseasca in figura „conformitatii” produselor,

astfel cum a fost aceasta conturata doctrinar si jurisprudential, in ultimele doua decenii.

Inca un reper util: uneori, nemultumirea consumatorului la momentul livrarii bunului

decurge din discrepanta existenta intre particularitatile bunului dorit de el, astfel cum au fost

acestea indicate expres in contract si caracteristicile bunului efectiv predat de catre

profesionist: livrarea unui bun de o alta culoare decat cea specificata in contract, absenta unui

detaliu tehnic / estetic indicat in textul conventiei s.a. indreptatesc consumatorul sa invoce

neexecutarea a ceea ce astazi se numeste „obligatie de conformitate”. Dupa cum cu usurinta se

observa, atat viciile de consimtamant, cat si garantia pentru vicii ascunse ar fi fost lipsite de

pertinenta in asemenea ipoteze, de unde si necesitatea imaginarii unui remediu - supapa, cel al

conformitatii produsului cu specificatiile contractuale.

78. Daca ar fi sa incercam stabilirea unei congruente intre conformitate si

raspunderea producatorului pentru produsele cu defecte, ar trebui sa punctam cu necesitate, pe

de o parte, sfera mai larga de aplicare a carentei de conformitate (intinsa si asupra

deficientelor estetice, oricat de neimportante valoric, dar si asupra cazurilor in care bunul livrat

apartine gamei de bunuri vizata de consumator la achizitie, dar nu prezinta un detaliu tehnic

dorit de acesta si indicat in contract) si, pe de alta parte, conditiile mai suple de invocare a

raspunderii profesionistului – regimul conformitatii este unul permisiv, acestuia neaplicandu-ise

niciuna din conditionarile traditionale tinand de dovedirea existentei si intinderii

prejudiciului106, raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si paguba, a faptei ilicite107 si a

culpei profesionistului.

A aprecia conformitatea unei livrari presupune un studiu atent al registrului

specificatiilor contractuale: simplele preferinte de culoare, dimensiuni, parametri tehnici,

varietati ale bunului apartinand consumatorului nu vor constitui un criteriu al predarii conforme

decat in masura in care aceste preferinte au fost convenite cu profesionistul. La rigoare – si

intrucat negotium exista de indata ce particularismul bunului a fost convenit intre parti, chiar si

in absenta unui instrumentum constatator al preferintelor clientului – ar trebui sa admitem ca,

in aprecierea conformitatii, se va tine cont nu numai de specificatiile contractuale exprese, ci si

de cele subintelese ori implicite, precum si de cele convenite verbal. Totusi, nu aceasta este, in

106 De altfel, carenta de conformitate nici nu este tratata ca fiind un prejudiciu propriu-zis.

prezent orientarea doctrinei si jurisprudentei franceze in materie – numeroase voci subliniind,

pe drept cuvant, arbitrariul in care am cadea daca am admite carentele de conformitate si in



cazul neconvenirii lor exprese, in scris: cat de credibila ar fi, in asemenea ipoteze, sustinerea

consumatorului cum ca defectul estetic, imperfectiunea artistica a bunului ori apartenenta

acestuia la un standard tehnic altul decat cel dorit se concretizeaza intr-o predare neconforma?

In ce masura denuntarea preferintelor consumatorului, la incheierea contractului, ar putea fi

probata de acesta, in lipsa unui inscris constatator?

Este motivul pentru care o constanta jurisprudenta franceza a ultimilor ani retine

existenta unei obligatii de conformitate stricto sensu numai in cazul unor stipulatii

contractuale exprese, convenite in scris. Cu atat mai mult cu cat, dincolo de orice considerente

– decurgand dintr-o aplicare, mai mult sau mai putin euforica, mai mult sau mai putin

obstinata, a filosofiei consumeriste – profesionistul trebuie pus la adapost de abuzul clientului

in invocarea carentelor de conformitate stricto sensu, ori de cate ori „urme” ale convenirii unor

particularitati ale bunului lipsesc din textul respectivei conventii.

2. Semnalarea carentei de conformitate

79. Utilitatea notiunii de conformitate este pregnanta in perimetrul solutiilor pe care

le ofera consumatorului inselat in asteptarile sale. Teoretic, carenta de conformitate trebuie

constatata (si semnalata) de acesta in chiar momentul livrarii108, prilej cu care varianta cea mai

credibila de rezolvare este cea a refuzului de primire a bunului neconform. In ipoteza admiterii

predarii bunului in pofida unor deficiente de conformitate, cutuma jurisprudentiala franceza

este in sensul interpretarii manifestarii de vointa a consumatorului in sensul renuntarii la

actiunea in justitie pentru invocarea neindeplinirii obligatiei de conformitate.

Contrar aparentei, cu o simpla prezumtie relativa avem de-a face: intrucat nu toate

carentele de conformitate neinvocate (ori necontestate) la data livrarii isi gasesc un debuseu in

imposibilitatea stabilirii imputabilitatii profesionistului, pentru setul de deficiente care nu se

regasesc in aceasta descriere se admite invocarea lor ulterioara de catre consumator, pe calea

unei actiuni in justitie, cata vreme nu i se poate reprosa acestuia o neglijenta crasa in

verificarea bunului la momentul livrarii.

Asadar, o invocare ulterioara posibila a carentei de conformitate… Pentru cat timp

insa si prin ce fel de actiune? Analizele acestui aspect al conformitatii initiate de autorii

francezi au o savoare aparte109 intrucat, in final, discret, se indreapta catre admiterea unei

actiuni in revendicarea unui bun de gen! Fireste, consumatorul are la dispozitie fie

rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiei de livrare conforma, fie o actiune in

executarea silita a predarii conforme, astfel cum au fost conturate aceste actiuni in dreptul civil

clasic, inclusiv obligarea profesionistului la plata de daune - interese.

80. Ce aduce, atunci, in plus obligatia de conformitate? O „rebotezare” a clasicei

obligatii de predare a lucrului vandut? Nu. O „repetare” a remediilor traditionale tinand de

controversatul – dar probabil perenul – concept al responsabilitatii contractuale? Nicidecum.

Obligatia de conformitate ofera, intr-adevar, o solutie suplimentara – extrem de ingenioasa, de

altfel – cea a revendicarii bunului in patrimoniul vanzatorului, intrucat, in ipoteza livrarii

neconforme, concluzia poate parea abrupta, dar este una simpla si eficace: livrarea neconforma

echivaleaza cu predarea unui bun, altul decat cel a carui proprietate a dobandit-o consumatorul

in momentul incheierii contractului! Or, a primi un alt bun decat cel cumparat (indiferent cat de

modesta ar fi imperfectiunea acestuia110) permite proprietarului revendicarea „adevaratului”

bun achizitionat.

Avantajul? Termenul de prescriptie al actiunii… Revendicarea este

imprescriptibila111 o stie pana si un student incepator. Executarea silita a clasicei obligatii de

predare trebuie invocata in 3 ani; or, obligatia de conformitate nu relativizeaza problema

predarii bunului, ci o nuanteaza: consumatorul - proprietar112, intrucat nu a primit bunul sau, ci

un altul, poate intenta oricand actiunea de revendicare, fara limita de timp. Aspect important,

dat fiind faptul constatarii unor imperfectiuni (indeosebi tehnice) ale bunului in timp113 la





distanta de momentul livrarii.

81. Singura discrepanta: bunul astfel revendicat este, de cele mai multe ori, unul de

gen, caz in care trei intrebari pot fi (si au fost) formulate: 10. in ce masura putem admite,

tehnic, o revendicare a bunurilor de gen? 20. daca amintita revendicare este totusi posibila,

aceasta ar fi o specie sui-generis de proprietate si, deci, de actiune in revendicare? 30. intrucat

seamana foarte putin cu proprietatea bunurilor individual determinate, in ce masura – si in ce

termeni – putem vorbi despre o proprietate a bunurilor de gen? Amintim aceste intrebari nu

pentru a le elucida aici, ci pentru a semnala „prospetimea” pe care chestiunea revendicarii

bunurilor de gen o imprima temei conformitatii.

In esenta, in literatura juridica franceza, raspunsul formulat a fost, de multe ori (desi

nu intotdeauna) urmatorul: 1コ. proprietatea bunurilor de gen (din pricina fungibilitatii si / sau

consumptibilitatii acestora) este o pseudo-proprietate, o proprietate „de mana a doua”, mult mai

fragila si mai putin „consistenta” decat proprietatea bunurilor individual determinate; 2コ.

revendicarea – pe temeiul neconformitatii livrarii – a bunului de gen este totusi posibila,

identificarea acestuia in patrimoniul vanzatorului urmand sa aiba loc pe baza specificatiilor

inserate in contract; intrucat, teoretic, mai multe asemenea bunuri – conforme stipulatiilor

contractuale – vor putea fi reperate in urma procedurii „de identificare” a bunului revendicat

(doar unul urmand a fi selectat pentru obligarea profesionistului la predarea catre consumator),

113 Un echipament / o instalatie mai mult sau mai putin complexe, la a caror asamblare consumatorul procedeaza

mult dupa efectuarea livrarii, prilej cu care constata absenta unor elemente / accesorii importante, ori a unor

parametri tehnici, cand termenul de trei ani de la contractare / punerea in intarziere pentru a cere executarea silita a

predarii bunului ar fi insuficient. In plus daca imperfectiunea nu este esentiala pentru utilizarea bunului, a cere

executarea silita a predarii – o data efectuata aceasta predare, in privinta unui bun care prezinta o carenta estetica

minora – ar fi, in dreptul civil clasic, imposibila; pe terenul traditional al predarii lucrului, o „reluare” a predarii

pentru motive estetice modeste ar fi de neimaginat.

Or, consumatorul nu poate fi silit, in contemporaneitate, sa se multumeasca cu primirea unui bun nou zgariat,

„usor deteriorat” etc. Obligatia de conformitate se dovedeste, aici, un remediu - supapa extrem de util, prin

forjarea ideii ca bunul livrat cu (mici) imperfectiuni nu este bunul cumparat de consumator si, deci, livrarea nu a

avut loc! Un strop de onestitate ne obliga sa admitem ca asa-numita „revendicare” a bunului nu este decat o

executare silita a predarii conforme. Daca aceasta intervine insa dupa trei ani, tot de parghiile revendicarii se va

servi consumatorul reclamant.

3. Obligatie de conformitate versus viciu de consimtamant: ce fel de istorie?

82. In fine, intelegem sa ne oprim atentia asupra unei teme care a invrajbit de ceva

vreme doctrinarii francezi: in ce masura neconformitatea si vicierea consimtamantului, astfel

cum este ultima definita in dreptul civil clasic, pot coabita intr-una si aceeasi speta, in ipoteza

in care asteptarile legitime ale cumparatorului in legatura cu anumite proprietati / atribute ale

bunului nu se regasesc in realitate, in urma livrarii acestuia?

La prima vedere, raspunsul nu ar putea fi decat unul transant: o atare coabitare nu ar

fi posibila in nici o masura! In dreptul civil clasic, eroarea - viciu de consimtamant si obligatia

de livrare nu se pot suprapune nicicand. Ele reclama un rationament de tipul „ori alb, ori

negru”: in cazul masinii de imprimat cecuri, de exemplu, anuntata mult prea optimist de catre

furnizor ca fiind infailibila114, ori in ipoteza achizitionarii unui teren din motivul marginirii lui

de un „spatiu verde”, inexistent topografic, in realitate115 - a sustine ca achizitorul se poate

prevala, dupa plac, fie de viciul de consimtamant al erorii116, fie de neindeplinirea obligatiei de

livrare conforma ar fi o utopie. Traditional, suntem invatati ca vicierea consimtamantului se

analizeaza pe terenul formarii contractului, in vreme ce, pe axa timpului, obligatia de livrare se



situeaza intr-o etapa ulterioara, a efectelor contractului. A sustine ca unul si acelasi motiv

(afirmatia publicitara referitoare la „cecurile infalsificabile” si, respectiv, la prezenta zonei de

pajiste, in spetele amintite) ar putea justifica o actiune in justitie atat pe terenul formarii, cat si

pe terenul efectelor conventiei ar parea un nonsens juridic.

83. Si totusi… In perimetrul dreptului consumatiei, obligatia de conformitate nu este

o obligatie clasica de livrare! Daca substanta acesteia s-ar suprapune peste consistenta ultimeia,

conformitatea nu ar mai fi fost nicicand „inventata” ca notiune specifica relatiilor

consumeriste. Delimitarea celor doua provine, mai intai, din sfera de aplicare diferita, clasica

indatorire de livrare neputand fi imaginata ca neexecutata, in prezenta, de exemplu, a unor mici

imperfectiuni estetice117

Apoi, regimul lor juridic este diferit: conformitatea se straduieste sa faca uz de

parghiile revendicarii (imprescriptibile), construita pe ideea ca „livrarea unui bun neconform cu

stipulatiile exprese contractuale este livrarea unui bun, altul decat cel al carui proprietar a

devenit cumparatorul, la momentul contractarii”.

Pe de alta parte insa, dreptul consumatiei nu inlatura, ci dubleaza reglementarile

traditionale, in incercarea de a oferi consumatorului o optiune pertinenta, pentru remedii mai

simple si mai eficace decat cele furnizate de dreptul civil. Dupa cum aveau sa sublinieze

explicit autorii francezi118, consumatorul poate invoca neconformitatea, pe terenul dreptului

consumatiei, daca o considera oportuna, dar la fel de liber poate opta pentru remediile erorii

sau dolului - vicii de consimtamant, plasandu-si plangerea in spatiul dreptului civil. Prin

apartenenta lor la doua ramuri de drept distincte, amintitele actiuni nu se exclud aprioric, ci pot

„coabita”, pana la alegerea uneia de catre consumator119

4. Polisemia notiunii. Conformitatea normativa

84. Polisemia notiunii consumeriste de „conformitate” se cuvine remarcata de la bun

inceput. In dreptul consumatiei, conformitatea bunului ori serviciului contractat este apreciata

in raport cu „asteptarile legitime ale consumatorului”120. Dincolo de izul sentimental al

expresiei, doua sunt acceptiunile acoperite de aceasta: (1) calitatea bunului ori serviciului

asteptata de consumator in baza unor specificatii contractuale exprese (conformitatea

contractuala) si (2) asteptarile consumatorului relative la bun, asa cum sunt acestea legitimate

de reglementarile legale in vigoare (conformitatea normativa).

Normalizarea ori „conformitatea normativa” a fost gandita ca o contrapondere la

reglementarea legala punitiva (de reprimare), vocatia sa preventiva, securizatoare justificandu-i

drept motiv legitim de refuz al preluarii bunului – a imperfectiunilor estetice, oricat de minore, in cazul achizitiei

de bunuri noi. Suntem – ideologic – departe de traditionala relatie de vanzare - cumparare intre particulari, astfel

cum fusese aceasta imaginata in Codul civil. Astazi, data fiind competitia acerba intre comercianti, periculozitatea

si tehnicitatea sporita a produselor, inducerea ideii apartenentei consumatorului – prin intermediul bunurilor – la

un anumit status social etc., a impune consumatorului acceptarea (la momentul livrarii) a unui bun nou afectat de

imperfectiuni estetice (chiar minore) nu reprezinta o optiune, din punctul de vedere al instantelor franceze. O

practica judiciara in a carei imitare, la noi, nu putem decat spera.

Norma este un document tehnic care poate fi obtinut pentru fiecare produs, de la

organismul national de normare; importanta sa rezida partial in increderea cu care simbolul

normei (CE, de exemplu) este investit de catre consumatori, ultimii fiind dispensati de

necesitatea cunoasterii continutului concret al normei123

De pe pozitia profesionistilor, normalizarea contribuie la „sanitarizarea” spatiului

concurential, dezvoltand o politica economica eficace, inclusiv prin faptul ca, prin recursul la

normele tehnice, costurile de productie se reduc considerabil. Competitivitatea produselor si

serviciilor este dublata, apoi, de pe pozitia consumatorului, de garantia de securitate si de

calitate pe care standardizarea produselor si serviciilor o aduce.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact