StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Formele competentei instantelor judecatoresti



Formele competentei instantelor judecatoresti

 

Prima problema ce se poate ivi in legatura cu sesizarea unui organ de justitie este aceea de a determina daca litigiul respectiv intra sau nu in sfera de activitate a autoritatii judecatoresti sau dimpotriva a altor autoritati statale.

Dupa ce se stabileste ca o anumita cauza civila intra in sfera de activitate a autoritatii judecatoresti  este necesar sa precizam care anume dintre diferitele instante , are caderea de a solutiona cauza respectiva. Delimitarea activitatii instantelor  judecatoresti se realizeaza  prin intermediul regulilor competentei jurisdictionale.



Competenta jurisdictionala prezinta la randul sau doua forme: competenta materiala sau de atributiune si competenta teritoriala

§1.   Competenta materiala sau de atributiune a instantelor judecatoresti este acea forma a competentei  prin care se delimiteaza sfera de activitate a diferitelor categorii de instante care fac parte din sistemul nostru judiciar. Norme de competenta materiala se intalnesc atat in Codul de procedura civila, cat si in Legea de organizare judiciara.

        

1.1.  Competenta materiala a judecatoriilor

Potrivit art.1 Cod proc civila, judecatoriile judeca :

-  in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante;

- plangerile impotriva  hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege;

– in orice alte materii date prin lege in competenta lor;

Textul enuntat consacra principiul plenitudinii de jurisdictie a judecatoriilor.

Potrivit art.1 pct.3 Cod proc.civ. judecatoriile judeca si „in orice alte materii date prin lege in competenta lor”.

Doar cu titlu de exe 747c25h mplu indicam unele situatii expres consacrate de Codul de procedura civila.

-cererile pentru asigurarea dovezilor( art.236 C.pr.civ.);

-cererile de indreptare a erorilor materiale strecurate in propriile hotarari(art.281 C.pr.civ.);

-cererile pentru completarea hotararii pronuntate(art.281¹ C.pr.civ.);

-contestatiile in anulare privind propriile hotarari [art.319 alin.(1) C.pr.civ.];

-cererile de revizuire privitoare la propriile hotarari [art. 323 alin.(1) C.pr.civ.];

Mentionam cu titlu exemplicativ si unele prevederi din legi speciale si care confera  judecatoriilor competenta de a solutiona urmatoarele litigii:

-solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notariale( art.11 din Legea nr.36/1995):

-solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile executorilor judecatoresti ( art.11 din Legea nr.188/2000);

-litigiile prevazute in legea locuintei(art.61 din Legea nr.114/1996);

-solutionarea cererilor privitoare la inregistrarea asociatiilor si fundatiilor;

1.2.    Competenta materiala sau de atributiune a tribunalelor

         

Tribunalele au o competenta de fond, una de control judiciar- apel si recurs – si o competenta diversa.

Competenta de fond a tribunalelor se caracterizeaza in solutionarea urmatoarelor categorii de litigii:

a)procesele si cererile in materie  comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani;

b)procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste  500.000 lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materie succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor provenind din materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar.

c)conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante;

d)procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta  curtilor de apel;

e)procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si  de proprietate industriala;

f)procesele si cererile in materie de expropriere;

g)cererile pentru incuviintarea, nulitatea sau desfacerea adoptiei;

h)cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale;

i)cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea  executarii silite a hotararilor date in tari straine;

Competenta de fond sau in prima instanta a tribunalelor in materie civila este o competenta de exceptie. Daca avem  in vedere insa anumite categorii de litigii,cum ar fi conflictele de munca, vom constata ca  tribunalele au  o competenta de drept comun.

Competenta tribunalelor, ca instante de apel, este stabilita  in art.2 pct.2 C.proc.civ.

Potrivit acestui text, tribunalele judeca „ apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta”.

Potrivit art.2 pct.3 C.proc.civ. tribunalele judeca „recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului”.

Tribunalelor le este recunoscuta, conform dispozitiilor art.2 pct.4 C.pr.civ. si o competenta diversa, adica  „in orice alte materii date prin lege in competenta lor”. In aceasta categorie intra in primul rand cauzele care au ca obiect solutionarea unor incidente privitoare la competenta sau compunerea instantei sesizate. Mentionam in acest sens competenta tribunalelor de solutionare a urmatoarelor categorii de cauze:

-conflictele de competenta dintre judecatorie si un organ cu activitate jurisdictionala (art 22 C.pr.civ.);

-cererile de recuzare atunci cand din cauza recuzarii nu se poate forma completul de judecata [ art.30 alin (2) C.pr.civ.];

-cererile de stramutare de la o judecatorie din raza teritoriala a acelui tribunal pentru motive de rudenie sau de afinitate  [art.39 alin.(1) C.pr.civ.];

Tribunalele au competenta de a solutiona si caile extraordinare de atac de retractare indreptate impotriva propriilor hotarari :contestatia in anulare si revizuirea art.319 alin.1 si art. 323 alin 1 C.pr.civ.

Tribunalele au competenta de a solutiona si alte cereri, cum sunt cele privitoare la: contestatiile la titlu, in cazul in care hotararea ce constituie titlul executoriu a fost pronuntata de catre tribunal.

Exista si dispozitii legale consacrate in legi speciale si care le confera tribunalelor competenta de a solutiona anumite categorii de cauze. In aceasta categorie mentionam, cu titlu exemplicativ :

-cererile de expropriere formulate de expropiator in  temeiul art.21 din Legea 33 / 1994 ;

-cererile privitoare la procedura reorganizarii si lichidarii judiciare ( art.5 si 7 din Legea 64 /1995) ;

-cererile formulate de unitati pentru incetarea grevei ( art.58 din Legea nr.168/1999,text modificat prin articolul VII al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000).

De asemenea, potrivit art.155 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale tribunalele judeca in prima instanta urmatoarele litigii avand ca obiect :

          a)- modul de calcul si de depunere a contruibutiei de asigurari sociale ;

          b)- modul de stabilire a majorarilor de intarziere ;

          c)- inregistrarea,evidenta si certificarea contributiei de asigurari sociale ;

          d)- deciziile de pensionare ;

          e)- refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale ;

          f)- modul de stabilire si de plata a pensiilor, indemnizatiilor si a altor drepturi de asigurari sociale ;

          g)- plangerile impotriva proceselor verbale de contraventii incheiate conform prezentei legi ;

          h)- contestatiile impotriva masurilor de executare silita, dispuse in baza acestei legi ;

          i)- alte drepturi si obligatii de asigurari sociale nascute in temeiul acestei legi.



1.3.    Competenta materiala sau de atributiune a curtilor de apel

Competenta materiala sau de atributiune a curtilor de apel este stabilita in art.3 C.pr.civ. Potrivit acestui text, Curtile de apel au o competenta de fond, o competenta de control judiciar si o competenta diversa.

In prima instanta, competenta curtilor de apel a fost circumstantiata litigiilor de contencios administrativ.

Potrivit art.3 pct.1 C.pr.civ, curtile de apel judeca, in prima instanta, „procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale”.

Potrivit art.3 pct.2 C.pr.civ., ca instanta de apel, curtile judeca „apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta”.  Prin urmare, curtile de apel au o competenta limitata in materie de apel, respectiv doar in privinta hotararilor pronuntate in prima instanta de catre tribunale.

Curtile de apel au si competenta de a exercita controlul judiciar prin intermediul caii de atac a recursului.

Potrivit art.3 pct.3 C.proc.civ., curtile de apel judeca, ca instante de recurs,  „recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel sau impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si in orice alte cazuri expres prevazute de lege „.

Curtile de apel au si o competenta diversa, astfel cum precizeaza in mod expres art.3 pct.4 C.proc.civ.,  „ in orice alte materii date prin lege in competenta lor” . Pot fi incluse in aceasta categorie cererile privitoare la :

-solutionarea conflictelor de competenta dintre doua tribunale pe raza aceleiasi curti de apel,

-solutionarea  conflictelor de competenta dintre o judecatorie si un tribunal din raza aceleasi curti de apel, dar din circumscriptia unor tribunale diferite ;

-solutionarea cererilor de stramutare bazate pe motiv de rudenie sau afinitate ;

-solutionarea cererilor de recuzare a judecatorilor de la un tribunal din circumscriptia aceleiasi curti de apel, precum si a doi sau mai multi judecatori de la un tribunal din raza sa teritoriala atunci cand din cauza recuzarii completul de judecata nu se poate forma.

De asemenea, curtile de apel  au si  competenta de a solutiona caile extraordinare de atac de retractare indreptate impotriva propriilor hotarari, respectiv contestatia in anulare si  revizuirile  . Curtile de apel au competenta si in ceea ce priveste contestatiile la executare. Curtile de apel au competenta de a solutiona contestatiile la executare in legatura cu intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului hotararii ce se executa, in acele cazuri in care ele au pronuntat hotararea respectiva.

Curtile de apel au de asemenea, competenta de a solutiona cererile de indreptare a propriilor hotarari (art.281 C.pr.civ.) si de completare a acestora ( art.282² C.pr.civ.).

Curtile de apel isi extind competenta si asupra altor cauze expres date prin lege in competenta lor. Asa este, de pilda, cazul apelurilor indreptate impotriva hotararilor tribunalelor de acordare sau neacordare  a personalitatii juridice a uniunilor de sindicate  (art.43 alin5 din Legea 54/1991); apelurile indreptate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale asupra cererilor de reorganizare sau lichidare judiciara (art.7 din Legea nr.64/1995);  solutionarea cererilor privitoare  la inregistrarea birourilor notariale din raza teritoriala a curtilor respective ( art. 18 alin.1 din Legea nr.36/1995).

O competenta speciala este recunoscuta in favoarea Cutii de Apel Bucuresti prin Legea nr.14/2003. Potrivit acestui act normativ, competenta Curtii de Apel se extinde asupra contestatiilor indreptate impotriva hotararilor pronuntate de Tribunalul Bucuresti in materia cererilor de inregistrare a partidelor politice ( art.21 al.2) si a cererilor de modificare a statutului sau a programului partidului politic ( art.26 alin.3).

1.4.  Competenta materiala sau de atributiune a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

 Competenta instantei supreme este determinata de functiile speciale ale unei instante aflate in varful ierarhiei sistemul nostru judiciar.Asa cum este firesc, aceste functii trebuie sa fie concentrate asupra indrumarii instantelor judecatoresti pentru aplicarea si  interpretarea corecta a legii in opera de infaptuire a justitiei. Acest lucru se realizeaza pe calea  recursului in interesul legii si a recursului.

Potrivit art.21 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara   „Sectia civila si de proprietate industriala, Sectia penala, Sectia comerciala si Sectia contencios administrativ si fiscal ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de curtile de apel si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege”.

Art.23 al.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara statueaza ca „Sectiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie solutioneaza si recursurile declarate impotriva hotararilor nedefinitive sau a actelor judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nici o alta cale, iar cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel „.

 Prin urmare, art.23 alin.2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara extinde competenta instantei supreme si asupra recursurilor indreptate impotriva actelor  judecatoresti de orice natura.

Exercitarea recursului este conditionata in acest caz de : imposibilitatea atacarii pe orice cale a actelor judecatoresti respective si de intreruperea cursului judecatii in fata curtilor de apel.

Inalta Curte de Casatie si Justitie are plenitudinea de jurisdictie in materia caii extraordinare de atac a recursului in interesul legii.

Instanta suprema nu mai are insa competenta de a solutiona si calea de atac a recursului in anulare, art.4 pct.3 C.proc.civ. fiind abrogat prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.58/2003.

Instanta suprema are si o competenta diversa, care este recunoscuta prin prevederile art.4 pct.4 C.proc.civ. Potrivit acestei  dispozitii procedurale instanta suprema are competenta de a solutiona unele cereri referitoare la realizarea unei bune administrari a justitiei.

In aceasta categorie pot fi incluse urmatoarele categorii de cereri :

-cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre doua curti de apel;

-cererile privitoare  la solutionarea conflictelor de competenta dintre doua tribunale pe raza teritoriala a unor curti de apel diferite;

-cererile privind solutionarea conflictelor de competenta dintre un tribunal si o curte de apel, dintre  o judecatorie si o curte de apel;

-cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre doua judecatorii din circumscriptia teritoriala a unor tribunale si curti de apel diferite;

-cererile privitoare la  solutionarea conflictelor de competenta dintre o curte de apel si  un alt organ cu activitate jurisdictionala;

- cererile privitoare la stramutarea procesului civil de la o curte de apel la o alta curte de apel pentru motive de rudenie sau afinitate;

-cererile de stramutare a procesului civil intemeiate pe motive de banuiala legitima si de siguranta publica;

-cererile pentru delegarea altei instante ( art.23 C.proc.civ.).

Exista si alte dispozitii procedurale  care atribuie instantei supreme competenta de a solutiona unele cereri sau cai de atac. Cu titlu exemplificativ enumeram urmatoarele cauze:

-cererile pentru indreptarea propriilor hotarari;

-contestatiile la titlu, adica cele in legatura cu intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului hotararii ce se executa;

-solutionarea cailor extraordinare de atac de retractare ( contestatia in anulare si revizuirea) exercitate impotriva propriilor lor hotarari;

-recursurile impotriva hotararilor pronuntate, in materie disciplinara, de catre sectiile Consiliului Superior al Magistraturii ( art.49 alin.2 din Legea 317/2004);

-recursurile indreptate impotriva hotararilor pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti cu privire la deciziile Consiliului Concurentei ( art.29 din Legea nr.143/1999);

-recursurile indreptate impotriva deciziilor luate de Presedintele Consiliului Concurentei, respectiv seful Oficiului Concurentei, in baza art.60 alin.4 din Legea 21/1996.

Potrivit noii legi de organizare judiciara Inalta Curte de Casattie si Justitie are patru sectii, respectiv:

- sectia civila si de proprietate intelectuala;

- sectia penala;      

- sectia comerciala;

- sectii de contencios administrativ si fiscal.

Sectiile instantei supreme sunt acelea care solutioneaza, in raport cu competenta fiecareia, cererile de stramutare, pentru motivele prevazute in codul de procedura si conflictele de competenta, in cazurile prevazute de lege. Ele au insa si competenta de a solutiona, in temeiul aceluiasi text, si  „orice alte cereri prevazute de lege”.




Inalta Curte de Casatie si Justitie are, in prezent, si competenta de a solutiona unele cereri in Sectii Unite.  Potrivit  art.25 din Legea nr. 304/2004 pivind organizarea judiciara, competenta Sectiilor Unite are ca obiect:

          a)   – judecarea recursurilor in interesul legii;

          b) –solutionarea in conditiile prezentei legi, a sesizarilor privind schimbarea jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie;      

          c)  –sesizarea Curtii Constitutionale pentru controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare”.

In finalul acestor consideratii privitoare la competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu se poate face abstractie de  rolul acestei instante iin promovarea si aplicarea dreptului comunitar. O asemenea atitudine va fi necesara odata cu  integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, data de la care deciziile Curtii Europene de Justitie vor deveni obligatorii.  Receptarea dreptului comunitar este imperioasa in perspectiva unei asemenea integrari, ceea ce va  revolutiona nu numai dreptul material al tarii noastre ci si dreptul procesual. Drept urmare, insasi rolul instantei supreme va trebui adaptat la viitoarele realitati si imperative ale Uniunii Europene.

§2.  Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti

Pentru a cunoaste instanta careia trebuie sa ne adresam pentru solutionarea unei cauze civile concrete nu este suficienta determinarea competentei de atributiune a instantelor judecatoresti. Este necesar sa stabilim si sub aspect teritorial care dintre instantele judecatoresti de acelasi grad are caderea de a solutiona o cauza civila.

In acest scop trebuie sa recurgem la normele de competenta teritoriala.

Prin intermediul normelor de competenta teritoriala se realizeaza o delimitare de atributii pe linie orizontala intre diferitele instante judecatoresti de acelasi grad. Iar in raport de criteriile folosite distingem intre urmatoarele forme de competenta teritoriala:

-competenta teritoriala generala;

-competenta teritoriala alternativa;

-competenta teritoriala exceptionala;

-competenta teritoriala conventionala;

In continare analizam succint aceste forme ale competentei teritoriale.

2.1  Competenta teritoriala generala

Prin competenta teritoriala generala se desemneaza acea forma a competentei teritoriale care instituie regula potrivit careia cererea de chemare in judecata se adreseaza  instantei din  circumscriptia teritoriala in care isi are domiciliul paratul. Aceasta regula isi are originea inca in dreptul roman, de unde a fost preluata  ulterior si de legislatiile procesuale moderne. Jurisconsulti romani au exprimat aceasta regula prin maxima:  Actor sequitur forum rei.

Regula actor sequitur forum rei se fundamenteaza, in primul rand pe o idee de echitate, aceea ca la initierea procesului nu se stie cine are dreptate, fapt pentru care este firesc ca reclamantul sa se deplaseze la instanta de la domiciliul paratului. Pe de alta parte, paratul are de partea sa prezumtia ca nu datoreaza nimic reclamantului.

In legislatia noastra procesuala, regula actor sequitur forum rei este statornicita in art.5 C.proc.civ.

Competenta teritoriala a instantei de la domiciliul paratului este atrasa numai daca paratul are domiciliul in tara.

In ipoteza in care domiciliul paratului se afla in strainatate sau domiciliul sau din strainatate nu este cunoscut, competenta va fi instanta de la resedinta din tara a acestuia. Pentru ipoteza in care nici resedinta paratului din tara nu este cunoscuta, art.5 C.proc.civ. stabileste competenta instantei de la domiciliul  sau resedinta reclamantului.

Norma juridica inscrisa in art.5 C.proc.civ. are valoarea unei norme de drept comun in materia competentei teritoriale. Toate celelalte forme ale competentei teritoriale nu constituie decat derogari de la principiul enuntat.

Competenta teritoriala generala este determinata de domiciliul paratului de la data intentarii cererii de chemare in judecata. Schimbarile ulterioare ale domiciliului sau resedintei  nu pot avea nici un efect asupra competentei determinate initial.

Notiunea de „domiciliu” la  care  se  refera   art.5  C.proc.civ.  semnifica domiciliul pe care o persoana si l-a stabilit in fapt in localitatea in care traieste si isi desfasoara activitatea profesionala. De altfel, o norma particulara in acest sens se regaseste in art.6 C.proc.civ. Potrivit acestui text: „Cand paratul, in afara de domiciliul sau, are in chip statornic o indeletnicire profesionala ori una sau mai multe asezari agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face si la instanta locului acelor asezari sau indeletniciri, pentru obligatiile patrimoniale si care sunt nascute  sau care urmeaza sa se execute in acel loc”.

Principiul consacrat de art.5 C.proc.civ. este adaptat in mod corespunzator de legiuitor si pentru actiunile indreptate impotriva persoanelor juridice.

In acest sens art.7 alin(1) C.proc.civ. dispune ca cererea impotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanta sediului ei principal. Potrivit aceluiasi text, cererea poate fi introdusa si la instanta locului unde persoana juridica de drept privat are reprezentanta, dar numai pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in acel loc sau care izvorasc din acte incheiate prin reprezentant sau din fapte savarsite de acesta.

Cererea impotriva unei asociatii sau societati fara personalitate juridica se face la instanta domiciliului persoanei careia, potrivit intelegerii dintre asociati, i s-a incredintat presedintia sau directia asociatiei ori societatii, iar, in lipsa unei asemenea persoane, la instanta domiciliului oricaruia dintre asociati. In acest din urma caz, reclamantul va putea cere instantei numirea unui curator, care sa reprezinte interesele asociatilor.

   

2.2.   Competenta teritoriala alternativa

Competenta teritoriala alternativa este acea forma a competentei care consacra  dreptul reclamantului de a alege intre doua sau mai multe instante deopotriva competente.

Cazurile de competenta teritoriala alternativa sunt precizate in art.9-11 C.proc.civ.

Art.10 C.proc.civ. determina opt cazuri de competenta teritoriala alternativa, situatii in care, pe langa instanta de la domiciliul paratului, mai sunt competente si alte instante:

1. in cererile privitoare la executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract, instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiunii;

2. in cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a unui nemiscator, in actiunile in justificare sau in prestatiune tabulara, instanta locului unde se afla nemiscatorul;

3. in cererile ce izvorasc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanta locului de plata;

4. in cererile privitoare la obligatii comerciale, instanta locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii;

5. in cererile izvorite dintr-un contract de transport, instanta locului de plecare sau de sosire;

6. in cererile impotriva unei femei casatorite, care are resedinta obisnuita deosebita de aceea a sotului, instanta resedintei femeii;*)

7. in cererile facute de ascendenti sau descendenti pentru pensie alimentara, instanta domiciliului reclamantului;

8. in cererile ce izvorasc dintr-un fapt ilicit, instanta in circumscriptia careia s-a savirsit acel fapt.

Deasemenea, potrivit art.11 C.proc.civ., in materia de asigurare, pe langa instanta de la domiciliul paratului, mai sunt competente si urmatoarele instante:

1)- instanta de la domiciliul asiguratului;

2)- instanta corespunzatoare locului unde s-a produs accidentul;

3)- instanta corespunzatoare locului unde se afla bunurile asigurate.

         

2.3.  Competenta teritoriala exceptionala sau exclusiva

Competenta teritoriala exceptionala este aceea care determina capacitatea unei instante judecatoresti de a solutiona in exclusivitate anumite cauze civile. Situatiile care atrag o competenta teritoriala exceptionala sunt precizate in art. 13-16 C.proc.civ.



Aceste dispozitii procedurale consacra  o competenta teritoriala exceptionala in actiunile privitoare la imobile , in materie de mostenire, societate si  de reorganizare judiciara.

Un prim caz de competenta teritoriala exceptionala vizeaza  actiunile imobiliare.

In acest sens art.13 alin.(1) C.proc.civ. dispune ca:  „ Cererile privitoare la bunuri nemiscatoare se fac numai la  instanta in circumscriptia careia se afla nemiscatoarele „.

Competenta teritoriala prevazuta in art.13 C.proc.civ. isi are justificarea in ideea ca la locul unde este situat imobilul se pot administra cu mai multa usurinta probele necesare pentru solutionarea justa a acestor categorii de cauze civile ( in special dovezile legate de publicitatea imobiliara).

Al doilea caz de competenta teritoriala exclusiva este prevazut de art.17 in materia actiunilor succesorale. Potrivit art.14 C.proc.civ. sunt de competenta instantei de la ultimul domiciliu al defunctului urmatoarele categorii de actiuni:

- actiunile privitoare la validitatea sau executarea  dispozitiilor testamentare;

- actiunile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva celuilalt;

- actiunile legatarilor sau ale creditorilor mortului impotriva vreunuia dintre

mostenitori sau impotriva executorului testamentar;

Ratiunea principala a competentei teritoriale exceptionale, statornicite in art.14 C.proc.civ., consta in faptul ca toate operatiile legate de procedura succesorala se indeplinesc in circumscriptia teritoriala a ultimului domiciliu al defunctului. In aceasta circumscriptie este situat si locul deschiderii  succesiunii, cel mai adesea aici se  afla si principalele bunuri ale defunctului iar competenta de realizare a procedurii succesorale notariala apartine biroului notarial din circumscriptia teritoriala corespunzatoare ultimului domiciliu al defunctului. Prin urmare si in cazul aparitiei unui litigiu succesoral aici se vor putea administra cu mai multa usurinta, probatoriile necesare.

Norma de competenta rescrisa in art.14 C.proc.civ. are marele merit de a concentra la o singura instanta toate actiunile privitoare la o mostenire.

Al treilea caz de competenta exclusiva este prevazut in art.15 C.pr.civ.  si se refera la  actiunile in materie de societate. Potrivit art.15 C.proc.civ. : „ Cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii in fapt, sunt de competenta instantei locului unde societatea isi are sediul principal”.

Dispozitiile cuprinse in art.15 C.proc.civ. isi au ratiunea in necesitatea solutionarii unitare a tuturor actiunilor care izvorasc din contractul de societate. La sediul instantei in circumscriptia careia societatea isi are  pricipalul sau sediu se pot solutiona cu mai multa usurinta toate problemele care vizeaza existenta si functionarea societatii.

Dispozitiile art.15 C.pr.civ. nu sunt aplicabile insa in privinta actiunilor formulate de terte persoane ( care nu sunt membre ale societatii) impotriva societatii, asemenea actiuni urmand a fi solutionate potrivit dispozitiilor de competenta de drept comun. Aceeasi solutie se impune si in cazul actiunilor promovate de societate impotriva unui tert.

Ultimul caz de competenta teritoriala exclusiva, reglementat in Codul de procedura civila, se refera la cererile in materia reorganizarii judiciare si a falimentului.

Potrivit art.16 C.proc.civ. cererile in aceasta materie sunt de  competenta tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului.  In prezent, dispozitiile din Codul comercial privitoare la faliment sunt abrogate.

In schimb, prin Legea 64/1995 s-a instituit o procedura speciala pentru reorganizare judiciara si faliment. Potrivit art.6 din Legea 64/1995 : „ Toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului prevazut la art.7 nu sunt de competenta exclusiva a tribunalului in jurisdictia caruia se afla sediul debitorului, care figureaza in registrul comertului, si  sunt exercitate de un judecator sindic, desemnat de catre presedintele tribunalului, in conditiile art.8”.

 

2.4.  Competenta teritoriala conventionala sau facultativa

Competenta teritoriala conventionala sau facultativa este aceea care confera partilor posibilitatea de a stabili, prin acordul lor  competenta unei anumite instante in solutionarea unui litigiu concret. In mod obisnuit, alegerea de competenta se produce inainte de ivirea unui litigiu, adica odata cu incheierea actelor juridice de drept substantial ( conventiilor), cand printre alte stipulatii se pot insera si clauze privitoare la instanta competenta sa solutioneze eventualele litigii dintre parti.

Alegerea de competenta este posibila numai daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

- concretizarea in forma scrisa a acordului dintre parti privitoare la alegerea de competenta;

- determinarea expresa a instantei competente;

- instanta aleasa de parti sa nu fie necompetenta absolut.

Alegerea de competenta se poate face in interesul ambelor parti sau numai in favoarea uneia dintre ele. Aceasta imprejurare este importanta si in ceea ce priveste determinarea conditiilor in care se poate reveni asupra alegerii de competenta. Prin urmare, ori de cate ori alegerea de competenta a fost stabilita in interesul ambelor parti asupra alegerii facute nu se poate reveni decat printr-un acord bilateral in sens contrar celui initial.

In cazul in care  competenta a fost aleasa in favoarea exclusiva a paratului acesta poate renunta la beneficiul ei. In ipoteza in care alegerea de competenta a fost facuta in interesul reclamantului acesta are posibilitatea de a promova actiunea la instanta aleasa prin conventie sau la orice alta instanta competenta potrivit legii( art. 5-6 Cod proc.civ. si art.10 C.proc.civ.).

2.5.  Competenta absoluta si competenta relativa

Competenta absoluta este consacrata prin norme imperative si de la care partile nu se pot abate in nici un mod. Dimpotriva, competenta relativa este aceea care se intemeiaza  pe reguli care nu prescriu norme obligatorii pentru parti sau pentru instanta.

Nerespectarea dispozitiilor legale privitoare la competenta instantelor judecatoresti atrage dupa sine necompetenta acestora.

Necompetenta absoluta a instantelor judecatoresti prezinta urmatoarele trasaturi:

-poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuor si de instanta din oficiu;

-poate fi invocata in orice faza a procesului civil, inclusiv in faza controlului judiciar;

-partile nu pot deroga in nici un mod de la regulile de competenta absoluta.

Necompetenta relativa prezinta urmatoarele particularitati:

-poate fi invocata numai de partea in favoarea careia a fost creata acea norma de competenta;

-poate fi invocata numai  in limine litis , respectiv numai prin intampinare sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare;

-partile pot conveni, expres sau tacit, sa deroge de la normele  competentei relative.

Necompetenta este de ordine publica in urmatoarele cazuri:

1)- cand pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti;

2)- cand pricina nu este de competenta unei instante de alt grad;

3)- cand pricina este de competenta unei instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura.

Dispozitiile art.15 C.proc.civ. se coroboreaza in mod corespunzator cu cele statuate in art.19 C.proc.civ., in sensul ca acestea din urma stabilesc  cazurile in care partile nu se pot abate de la regulile competentei teritoriale. In acest sens art.19 C.proc.civ. precizeaza ca partile pot conveni ca  „ pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art.13,14,15 si 16 „.                                                                          In concluzie  retinem urmatoarele  reguli privitoare la caracterul normelor de competenta:

- competenta instantelor judecatoresti fata de competenta altor organe cu atributii jurisdictionale- competenta generala- este intotdeauna absoluta;

- competenta materiala sau de atributiune este absoluta, o instanta judecatoreasca superioara neavand dreptul de a solutiona o cauza data in competenta unei instante de grad inferior si nici invers;

- competenta teritoriala a instantelor judecatoresti este, in principiu, relativa;

Competenta teritoriala exceptionala are un caracter absolut.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept civil

Dreptul familiei
Codul civil








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics