Consecintele juridice ale rigiditatii constitutionale

Consecintele juridice ale rigiditatii constitutionale

A. Legi constitutionale $i legi inexistente

in sistemele de drept bazate pe constitutii rigide, neconformitatea cu constitutia a legilor poate duce fie la neconstitutionalitatea acestora, fie la inexistenta lor sau, in sfarsit, la abrogarea lor.

Doctrina juridica din tara noastra anterioara anului 1940 distingea in mod obisnuit intre: a) neconstitutionalitatea de forma sau extrinseca si b) neconstitutionalitatea de fotul sau intrinseca^ intelegand prin cea dintai neconstitutionalitatea provenind din faptul ca la elaborarea unei legi nu s-a respectat o anumita conditie de forma prevazuta de constitutie, iar prin a doua, neconstitutionalitatea ce rezulta din imprejurarea ea normele stabilite de o lege vin in contrazicere cu vreunul din principiile constitutiei.

in perioada de aplicatie a Constitutiei din 1923, care a incredintat controlul constitutionalitatii legilor Curtii de Casatie in sectiuni unite, profesorii P.Negulescu¹ si G.Alexiamr, precum si C.Vasiliu³, considerau ca aceasta a fost distinctia pe care a consacrat-o jurisprudenta romana si sustineau ca instantele noastre s-au oprit la punctul de vedere ca judecarea neconstitutionalitatii intrinseci este de competenta exclusiva a Curtii de Casatie in sectiuni unite, in timp ce stabilirea neconstitutionalitatii extrinseci poate fi facuta si de instantele ordinare.

Un punct de vedere diferit a fost sustinut de profesorul C.G. Rarincescu. Dupa parerea acestuia autor, "o lege nu exista ca atare, decat daca este edictata de autoritatea competenta si cu formalitatile legale. Criteriul formal este in aceasta privinta atat de esential si necesar actului legislativ, incat lipsa ori nerespectarea lui atrage de plano' neexistenta legii; nu avem de a face nici macar eu o lege necod&titutionala, ci pur si simplu cu o lege neexistenta'¹.

Distinctia intre neconstitittionalitatea si inexistenta legilor a fost analizata apoi in toate consecintele ei in literatura noastra juridica de R.N.Petroniir, iar pe planul dreptului comparat, a fost insusita de autori ca L.Duguit³, G.Jeze⁴ etc. H.Kelsen o ridica chiar la rangul unei diferentieri necesare in orice sistem de drept care cunoaste o garantie jurisdictionala a constitutiei⁵.

Aceasta distinctie corespunde celei ee se face in doctrina si practica dreptului privat intre actele nule si anulabile pe de o parte si cele inexistente pe de alta parte.

in dreptul privat, actul nul sau anulahil se deosebeste de actul inexistent prin faptul ea pe cand cel dintai poseda elementele necesare pentru a lua fiinta, dar din cauza ca vine in coliziune cu o dispozitie legala, nu produce efecte juridice, actul inexistent este lipsit de "elementele de fapt pe care le presupune natura sau obiectul sau. si in absenta carora el este imposibil de conceput din punet de vedere logic'⁶. Astfel, actul inexistent este numit numai in mod impropriu "act', caci in realitate el constituie un simplu simulacru de act. O casatorie incheiata in fata unei persoane, ce nu are calitatea de ofiter al starii civile, nu numai ca nu produce nici un efect juridic, dar nu are nici macar o existenta de fapt ca atare⁷, putand constitui doar o farsa sau, daca intruneste clementele constitutive prevazute de codul penal, o infractiune.

In mod analog, atunci cand unei legi ii lipsesc elementele de fapt indispensabile conform naturii sale pentru a lua fiinta, vom vorbi de o lege inexistenta. In acest caz, legea nu are o existenta de fapt si cu atat mai putin una juridica. In lipsa acestor elemente de fapt indispensabile, nu ne gasim in fata unei legi. Un asemenea element, fara de care nu poate fi vorba de o lege, este, bunaoara, conditia ca aceasta sa fie elaborata de organul legislativ. Un act intitulat ..lege', chiar daca cuprinde o norma generala si obligatorie, nu este decat o pseudo-lege atata vreme cat este opera unui alt organ decat parlamentul. Nulitatea lui nu este nevoie sa fie prevazuta de constitutie, nici declarata de judecator, caci in o asemenea ipoteza pretinsul "act legislativ' este de la inceput inexistent, neproducand nici un efect, nici de drept nici de fapt.

Dimpotriva, atunci cand o lege, desi intruneste elementele de fapt pe care insasi natura sa le presupune, dar totusi contravine prin continutul ei sau prin modul cum a fost elaborata, unei dispozitii constitutionale, vom vorbi de o lege neconstitutionala, termen care corespunde notiunii actelor anulabile din dreptul privat.

Distinctia intre inexistenta si neconstitutionalitate isi gaseste explicatia in faptul ca conditiile prevazute pentru elaborarea legilor sunt de doua categorii: esentiale si necesare.

in sistemul Constitutiei din 1991. conditii esentiale pentru elaborarea legilor sunt: votarea intr-o formulare identica a proiectului de lege de catre ambele corpuri legiuitoare, promulgarea de catre Presedintele Republicii si publicarea in "Monitorul Oficial', in absenta acestor conditii esentiale, un act normativ nu va putea fi socotit o lege, ceea ce duce la consecinta ca instantele de drept comun, in fata carora el este invocat, sunt competente sa-l inlature din solutia procesului, intr-adevar, in distribuirea justitiei, instantele judecatoresti sunt obligate sa aplice legea, iar nu simplele simulacre de legi- in acest scop. inainte de a se pronunta ele vor fi tinute sa verifice daca se gasesc sau nu in prezenta unei adevarate legi. De aceea, inexistenta unei legi poate fi pronuntata de orice instanta judecatoreasca, iar nu numai de Curtea Constitutionala. Atunci eand art.!44al Constitutiei din 1991 prevede ca aceasta Curte se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, el presupune cazul existentei unei legi. Dar, daca unui act normativ ii lipsesc elementele esentiale si specifice pentru a se constitui ca lege. inexistenta Iui va putea fi constatata de orice autoritate publica, fara sa mai fie nevoie de o decizie in acest sens a Curtii Constitutionale.

Un exemplu de lege inexistenta il ofera art.8 al ordonantei Guvernului Romaniei nr.27 din 2H august 1992. care prevede ca trecerea peste frontiera a bunurilor apartinand patrimoniului cultural national constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la 2 la 7 ani si confiscare-a partiala a averii. O asemenea dispozitie trebuie considerata inexistenta din punct de vedere juridic, dat fiind ca art.72(3 lit.f) al Constitutiei stabileste ca infractiunile si pedepsele se reglementeaza prin lege organica, iar potrivit articolului ei ] 14( 1), ordonantele guvernului nu pot fi emise in domenii care fac obiectul legilor organice¹.

,Daca conditiile esentiale pentru existe'nta unei legi au intotdeauna un caracter procedural, conditiile necesare se refera atat la continutul legilor, cat si la procedura intocmirii lor sub raportul special al activitatii de ordin practic si tehnic a adunarilor legiuitoare.

Astfel, bunaoara, o conditie necesara de fond ar fi cea care decurge din obligatia parlamentului de a legifera drepturile si libertatile cetatenilor cu stricta respectare a prevederilor Constitutiei in materie.

In schimb, ar fi o conditie necesara procedurala cea potrivit careia initiativa populara in materie legislativa apartine unui numar de cel putin 250 000 de cetateni eu drept de vot. Sa presupunem ca, nrin decizia Curtii Constitutionale, se stabileste ca aceasta conditie a fost indeplinita, dar dupa adoptarea ca lege a initiativei populare, dovada contrara este facuta, intrucat, in acest caz, conditiile esentiale prevazute de Constitutie pentru elaborarea legilor sunt intrunite, legea respectiva nu va putea fi socotita inexistenta.

Distinctia intre neeonstitutionalitate extrinseca si intrinseca nu difera numai terminologie de distinctia intre legile inexistente si ncconstitutionale. ci are o deosebita importanta pentru insusi fondul problemei.

Intr-adevar, in primul sistem, lipsa unei conditii de forma prevazuta de Constitutie pentru elaborarea unei legi poate fi invocata in fata oricarei instante de judecata, indiferent daca aceasta lipsa este esentiala (de exemplu, publicitatea) sau numai necesara (de exemplu, organul legislativ nu a fost constituit cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, prin faptul ca unul din deputati a fost intre timp numit intr-o functie incompatibila cu aceasta calitate). In schimb, lipsa unei conditii de fond nu poate fi constatata decat de Curtea Constitutionala.

Dimpotriva, in cel de-al doilea sistem, distinctia intre conditiile de forma §i de fond inceteaza de a fi decisiva, in locul ei aparand distinctia intre conditiile esentiale sj cele necesare pentru adoptarea unei legi. Lipsa unei conditii de fapt esentiala pentru ca un act juridic sa se constituie ca lege aduce dupa sine inexistenta acesteia, inexistenta care poate fi pronuntata de orice instanta judecatoreasca, iar nu numai de Curtea Constitutionala. Dimpotriva, lipsa unei conditii necesare, fie ea de forma sau de fond (vezi exemplele date mai sus) nu va aduce dupa sine inexistenta legii, ci o va face numai susceptibila de a fi declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala.

Dintre aceste doua sisteme, numai al doilea corespunde textelor Constitutiei noastre din 1991, dat fiind ca aceasta nu face nici o distinctie intre constitutionalitatea intrinseca §i extrinseca. In schimb, aceasta constitutie precizeaza ca una din atributiile Curtii Constitutionale este de a se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, ceea ce inseamna ca, in masura in care un act normativ este fnexistent ca lege, aceasta 'constatare poate fi facuta de orice autoritate publica, iar nu numai de mentionata Curte. De altfel, Constitutia noastra consacra expres notiunea de inexistenta. Astfel ea considera ca lovite de inexistenta decretele Presedintelui Republicii (art.99), precum si hotararile si ordonantele Guvernului (art.107) nepublicate.

B. Abrogarea legilor ordinare si a actelor normative inferioare lor intrate in vigoare inainte de 8 decembrie 1991 contrare noii Constitutii

In sistemul dreptului nostru actual, competenta de a stabili norme juridice apartine atat parlamentului, cat si unui numar de alte organe de stat cum sunt: guvernul, ministerele etc. Oricare ar fi organul care le emite, aceste norme sunt obligatorii pentru toate subiectele raporturilor juridice pe care le reglementeaza, persoanele sau organele vizate prin ele putand fi sanctionate prin forta de constrangere a statului in cazul cand nu li se conformeaza. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al obligatiei pe care o au subiectele de drept de a se conforma normelor juridice intre aceste norme nu exista nici o deosebire. Aceasta nu inseamna insa ca toate normele juridice aplicabile pe teritoriul statului nostru au aceeasi forta juridica, ci numai ca ierarhizarea lor urmeaza sa fie facuta pe baza altor criterii decat caracterul lor obligatoriu fata de subiectele pe care le vizeaza. In dreptul nostru, aceasta ierarhizare se concretizeaza in faptul ca anumite norme juridice trebuie sa fie conforme cu alte asemenea norme. Pornind de la aceasta realitate, acele norme care trebuie sa fie conforme cu altele vor fi considerate in mod firesc ca avand o forta juridica inferioara acestora din urma. Pe aceeasi linie de gandire va trebui apoi sa se admita ca in fruntea normelor juridice in vigoare in statul nostru se gasesc normele cuprinse in constitutie, care sunt considerate ca avand cea mai mare forta juridica dat fiind ca dispozitiile tuturor celorlalte acte normative, inclusiv cele ale celorlalte legi, trebuie sa le fie conforme.

Suprematia constitutiei, concretizata in faptul ca normele ei au o forta juridica superioara dispozitiilor cuprinse in toate celelalte acte normative, duce in primul rand la consecinta ca punerea in aplicare a unei noi constitutii are ca efect nu numai abrogarea constitutiei anterioare, ci si a tuturor dispozitiilor contrare cuprinse in orice act normativ inferior ei, fie acesta o lege organica. o lege ordinara, un decret prezidential, o hotarare a guvernului ete.

In ceea ce priveste efectul abrogator al punerii in aplicare a unei noi constitutii trebuie sa se faca totusi, cel putin sub un anumit aspect, distinctie intre normele cuprinse in constitutia anterioara si cele prevazute prin acte normative inferioare ca forta juridica constitutiei.

intr-adevar, adoptarea unei noi constitutii, prin care sunt reglementate in ansamblul lor raporturile sociale legate de instituirea, organizarea si functionarea autoritatii publice echivaleaza cu adoptarea unei legi sistematice. Or, unul din principiile care actioneaza in materia incetarii eficacitatii juridice a legilor este ca, ori de cate ori legea noua reglementeaza o rtnumita materie in mod sistematic, legea veche se considera abrogata in toate dispozitiile ei, fie ele chiar de amanunt si chiar si atunci cand legea noua nu cuprinde dispozitia particulara pe care legea anterioara o prevedea¹. Asa fiind, punerea in aplicare a unei noi constitutii sistematice duce la consecinta ca constitutia anterioara trebuie considerata abrogata in totalitatea ci, inclusiv diferitele ei dispozitii particulare privitoare la unele raporturi sociale nereglementate de noua constitutie.

Situatia este alta atunci cand este vorba de efectele juridice ale punerii in aplicare a unei noi constitutii in raport cu actele normative inferioare ei. Aceasta intrucat constitutia nu apare ca o lege sistematica decat in raport cu constitutia anterioara. Numai in raport cu constitutia anterioara, noua constitutie poate fi considerata ca reglementand aceeasi materie si anume, ansamblul raporturilor sociale legate de instituirea si exercitiul puterii publice. Ca atare, numai constitutia anterioara poate fi considerata abrogata in totalitatea ei prin intrarea in vigoare a unei noi constitutii. In schimb, intrucat actele normative interioare constitutiei cuprind dispozitii care se refera fiecare la un domeniu propriu de reiatii sociale sau la anumite relatii sociale specifice, ele nu pot fi considerate legi sistematice in raport cu noua constitutie. De aceea, prin intrarea in vigoare a noii constitutii vor fi considerate abrogate numai acele dispozitii ale actelor normative inferioare ei, care sunt incompatibile cu prevederile acestei constitutii. Bineinteles insa ea, atunci cand insusi principiul pe care se bazeaza actul normativ inferior constitutiei a devenit contrar unui principiu constitutional, acest act normativ va trebui socotit abrogat in intregul sau.

Pe linia acestor principii, Constitutia din 1991 reglementeaza problema efectelor juridice ale punerii ci in aplicare atat in raport eu constitutia anterioara, cat si cu dispozitiile actelor normative inferioare constitutiei, care erau in vigoare in momentul punerii ei in aplicare.

in raport cu prevederile Constitutiei din 1965. noua noastra constitutie, intrucat are caracterul unei constitutii sistematice, stabileste ca le-a abrogat in totalitatea lor pe data intrarii ei in vigoare (art.149).

in schimb, in raport cu legile ordinare si cu prevederile actelor normative inferioare legilor, noua constitutie, conform principiilor generale de drept in materie, a prevazut ca: "legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare in masura in care nu contravin prezentei Constitutii', ceea ce echivaleaza cu a spune ca legile si celelalte acte normative contrare constitutiei sunt abrogate pe data intrarii ei in vigoare.

O asemenea dispozitie a unei legi ordinare abrogata prin efectul intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991 este, bunaoara, cea a legii nr.21/1990 (art.25). potrivit careia retragerea cetateniei era o sanctiune aplicabila si celor care au dobandit-o prin nastere. Aceasta dispozitie a fost abrogata prin art.5(2) al Constitutiei din 1991, care prevede ca cetatenia romana nu poate fi retrasa celor care au dobandit-o prin nastere.

intrucat, asa cum am aratat in § 3 de mai sus. instantele judecatoresti ordinare, sesizate cu judecarea unui litigiu, sunt obligate sa verifice inainte de a se pronunta daca norma de drept eare se invoca in fata lor intruneste conditiile de fapt esentiale pentru a fi vorba de o lege, consecinta va fi ca ele vor trebui considerate competente sa stabileasca si ca o lege a fost abrogata prin efectul intrarii in vigoare a noii constitutii. Prin abrogare, legea a devenit inexistenta din punct de vedere juridic si, prin urmare, instantelor judecatoresti si celorlalte organe ale statului le este interzis sa o mai aplice, intr-adevar. tot ceea ce Constitutia din 1991 a rezervat competentei exclusive a Curtii Constitutionale este judecarea neconstitutionalitatii legilor, iar nu constatarea faptului ca q lege a fost sau nu abrogata¹.

De altfel, insasi Constitutia din 1991 face o clara distinctie intre abrogare si neconstitutionalitate. l nt r adevar, abrogarea, ca procedeu juridic, este reglementata de articolele ei 149 si 150 (1). Potrivit acestor articole, prin abrogare devin inexistente si nu mai produc efecte juridice legile si celelalte acte juridice normative anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei, in masura in care cuprind dispozitii contrare ei. In schimb, problema ne constitutional ita tii legilor este reglementata de articolele 140-146 din Constitutie, care-sunt aplicabile numai acelor legi, care au fost adoptate dupa punerea ei in aplicare.

Daca, in acesta materie se face distinctie intre legile anterioare si cele posterioare intrarii in vigoare a noii Constitutii, aceasta situatie este o consecinta a faptului ca este logic ca principiul lex posterior derogat priori (legea posterioara deroga celei anterioare) sa se aplice nu numai atunci cand o lege ordinara sau organica noua aduce dispozitii qare contravin unei legi ordinare actele normative adoptate inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei nu se pune problema vreunui control al constitutionalitatii, ci este necesar sa se determine daca au fost scoase din vigoare, in totalitate sau in parte, prin adoptarea legii fundamentale - aceasta operatie fiind de competenta instantei judecatoresti chemata sa solutioneze cauza in care ar fi aplicabil actul normativ sau dispozitia legala respectiva'. In acelasi numar al revistei citate, un punct de vedere opus este sustinut de S.Serban, p.52-53. Solutia ad.optata de Tribunalul Arges se aliniaza practicii judiciare din tara noastra anterioare anului 1940 (v, decizia Curtii de Casatie in sectiuni unite din 25 februarie 1925, publicata in ,fandecteie saptamanale', 1925, nr.8, p.169-170).

Initial, in practica ei, Curtea Constitutionala a stabilit: "constatarea abrogarii legilor in cazul in care instanta apreciaza ca o norma anterioara Constitutiei este contrara acesteia nu poate fi decat de competenta exclusiva a instantei de judecata, Curtea Constitutionala neputandu-se substitui instantei in stabilirea legii aplicabile litigiului' (decizia nr.2/1993, Curtea Constitutionala, Culegere de decizii si hotarari, C.CC.D.H., 1992-1993, p.124); in acelasi sens, decizia nr.46/1993, ibid., p.287-288). Ulterior, aceeasi Curie si-a recunoscut insa in mod constant aceasta competenta (deciziile nr.24/1993, C.CC.D.H., 1993, p.60; nr.5/1993, ibid., 1993, p.142-143; nr.7/1993, ibid., p.146; nr.20/1993, ibid., p.177; 31/1993, ibid., p.200-201; etc.). Acest ultim punct de vedere a fost imbratisat si in studiul lui M.Constantinescu si M.Berzescu, Controlul constitutionalitatii si legile anterioare Constitutiei Romaniei, in I.Muraru si M.Constantinescu, Studii constitutionale, Bucuresti, 1995, p.49-64. El este insa criticabil, intr-adevar, legile anterioare datei de 8 decembrie contrare Constitutiei din 1991 au fost abrogate de drept pe aceasta data. Ele nu au putut fi transformate in legi adoptate dupa 8 decembrie prin simplul fapt ca o anumita instanta a continuat sa le aplice si dupa aceasta data. Or, art.150(1) din Constitutia din 1991 a abrogat legile anterioare datei de 8 decembrie 1991 contrare dispozitiilor ei. Pe de alta parte, faptul ca o instanta judecatoreasca a gresit si a stabilit ca o lege este in vigoare, desi de fapt este abrogata, nu indrituieste Curtea Constitutionala sa-si aroge o competenta pe care Constitutia i-o refuza sau organice vechi, ci si in cazul in care legea noua este constitutia, adica o lege care este investita cu o forta juridica superioara legilor ordinare. Prin urmare, daca instantelor judecatoresti li se recunoaste competenta de a constata ca o lege ordinara a fost abrogata printr-o alta lege oidinara, va fi firesc ca ele sa aiba acest drept si atunci cand legea noua este constitutia. Tocmai pentru ca legile anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei trebuie socotite abrogate de aceasta din urma daca vin. in eintrazicere cu dispozitiile ei, controlul constitutionalitatii lor infaptuit de Curtea Constitutionala nu devine o necesitate decat in cazul legilor posterioare Constitutiei¹.

Din analiza art.149 si 150(1) ale Constitutiei din 1991 se poate trage concluzia ca, in principiu, dispozitiile ei sunt de aplicatie imediata, adica urmeaza sa se aplice din momentul mtrarii lor in vigoare tuturor situatiilor in curs (facla pendeniia), stiyt fiind ca principiul nerctroactivitatil legilor nu constituie o piedica decat pentru aplicarea legii noi la situatiile implinite (facla praeterita) si la acea parte a situatiilor in curs (facla pendeniia) care s-au produs anterior momentului intrarii lor in vigoare'.

Ulterior punerii in aplicare a Constitutiei din 1991, art.26 al kgii nr.47/1992 pentru organizarea si functionarea Curtii Constitutionale a venit sa adauge in aceasta materie o dispozitie vadit neconstitutionala.

Potrivit punctului l al acestui articol, decizia definitiva - a Curtii Constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, constituie temei legal pentru rejudecarea cauzei, la cererea partii care a invocat exceptia de neconstitutionalitate intr-un proces civil. Punctul 3 al aceluiasi articol precizeaza insa ca aceasta procedura se aplica numai raporturilor juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991.

Aceasta limitare in timp a efectelor deciziilor definitive ale Curtii Constitutionale in materie civila nu tine seama de faptul ca o serie de drepturi individuale sunt garantate ca drepturi castigate de Constitutia din 1991, indiferent de momentul in care a fost stabilit raportul juridic, in cadrul caruia ele au luat nastere.

Acesta este cazul dreptului de proprietate privata, al dreptului la munca, al dreptului la protectia sociala a muncii etc. Chiar daca o persoana a dobandit dreptul de proprietate asupra unui bun printr-un contract de vanzare-cumparare incheiat anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991, acest bun nu va putea fi expropriat decat cu o justa si prealabila despagubire, asa cum prevede ea, caei dreptul asupra lui, existent in momentul punerii in aplicare a noii legi fundamentale, este garantat de aceasta prin toate mijloacele juridice instituite de ea. inclusiv posibilitatea asigurata persoanei vatamate de a sesiza, pe cale de exceptie, Curtea Constitutionala in vederea constatarii neconstitutionalitatii unei legi.

Acelasi este cazul garantiilor constitutionale chemate sa protejeze pe angajati. Ele sunt aplicabile nu numai contractelor de munca, adica raporturilor . juridice stabilite posterior intrarii in vigoare a Cohstitutiei clin 1991, asa cum ar rezulta din interpretarea literala a art.26 din legea nr.47/1992, ei si celor , nascute anterior acestei date.

A decide altfel, ar insemna sa se afirme ea. prin prevederile ei. Constitutia din 1991 a urmarit sa faca o discriminare intre proprietari sau alte persoane, in functie de momentul in care raportul juridic, pe care-si intemeiaza dreptul a luat nastere. Ar insemna de asemenea sa nu se tina seama de faptul ca art.140 al Constitutiei din 1991 a prevazut ca dispozitiile ei. inclusiv cele privitoare la drepturile indivizilor, au intrat in vigoare pe data de S decembrie

Trebuie sa se observe insa ca este posibil ca insasi Constitutia sa conditioneze aplicarea unor dispozitii cu totulgenerale privitoare la constituirea si functionarea unor organe ale statului de elaborarea ulterioara a unei legi ordinare sau organice, eare sa stabileasca in concret conditiile necesare in vederea traducerii lor in fapt.

Astfel, bunaoara, art.152 al Constitutiei din 1991 prevede: "In termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a Constitutiei se infiinteaza Curtea Constitutionala si Curtea de Conturi'.

In acest caz, dispozitia Constitutiei este de aplicatie imediata in ceea ce priveste obligatia pe care o creeaza in sarcina Parlamentului.

Prin urmare, o data cu intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991. Parlamentul nu este in masura sa adopte viitoare legi in materiile specificate .de aceasta decat cu respectarea principiilor stabilite de ea.

Dar, intrucat insasi Constitutia conditioneaza, in toate cazurile de felul celor mentionate mai sus, aplicarea principiilor stabilite de ea de elaborarea unei legi ordinare sau organice chemate sa le dezvolte, consecinta este ca, pana la elaborarea unei asemenea legi, materiile respective vor fi guvernate de vechile dispozitii legislative, desi ele nu sunt puse de acord cu principiile constitutionale. Iata de ce, pana Ia organizarea Curtii Constitutionale conform Legii nr.47/1992, dispozitiile Constitutiei din 1991 privitoare la controlul constitutionalitatii legilor anterior promulgarii lor nu au fost aplicabile, iar instantele judecatoresti, sesizate de o parte din proces cu o exceptie de neconstitutionalitate, nu au fost in masura sa sesizeze la randul lor Curtea Constitutionala, ci tot ceea ce au putut race a fost de a suspenda, conform prevederii Codului de procedura civila, judecarea cauzei pana la infiintarea acestei curti.

Acesta solutie se impune, intrucat in toate cazurile de acest fel -este vorba de raporturi sociale legate de functionarea unor organe ale statului. Normala desfasurare a vietii sociale cere insa ca aceste organe sa nu-si intrerupa nici un moment activitatea. De aceea, pana cand noua lege prevazuta de Constitutie va interveni, este firesc ca necesitatile sociale sa fie satisfacute in formele organizatorice si functionale prevazute de legea veche. In acest sens trebuie interpretat art.15l(l) al Constitutiei din 1991, potrivit caruia: "Institutiile republicii, existente la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, raman in functiune pana la constituirea celei noi.