StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept constitutional
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor



DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR

1. Notiunea de drepturi fundamentale

          Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului sunt nu numai o realitate, ci si o finalitate a intregii activitati umane progresiste si democratice. Drepturile si libertatile omului, cu multiplele lor ramificatii si implicatii teoretice si practice reprezinta un domeniu important in preocuparile fiecarui stat precum si in ale comunitatii internationale. Cercetarea stiintifica a drepturilor si libertatilor omului si cetateanului este o misiune permanenta indeosebi a juristilor, acestora revenindu-le rolul de a analiza toate aspectele si de a realiza sinteze. Ea trebuie sa realizeze clarificarile necesare (notiunile, vocabularul folosit), sa permita evidentierea progreselor dar si a ramanerilor in urma, sa ofere solutii legislative care sa permita o reala promovare a respectului pentru aceste drepturi si o eficienta protectie a lor.                            Definirea drepturilor fundamentale ale cetatenilor (a libertatilor cetatenesti sau libertatilor publice, cum mai sunt deseori numite) a preocupat si inca preocupa intens literatura juridica. Asemenea preocupari sunt numeroase pentru ca drepturile si libertatile cetatenesti  au o importanta aparte si s-au impus in viata oamenilor si a societatii. Formularea unei definitii a drepturilor fundamentale presupune stabilirea unor criterii. Prima problema care se pune este de a sti de ce din sfera drepturilor pe care cetateanul le are in general, numai anumite drepturi sunt fundamentale. Apoi trebuie sa stabilim de ce sfera drepturilor fundamentale variaza de la etape la etape istorice, determinand ce ratiuni teoretice si practice face ca un drept al cetateanului  sa fie drept fundamental intr-o anumita perioada si sa fie drept obisnuit, in alta perioada istorica. Drepturile fundamentale s-au definit ca simple drepturi subiective, fara a se evidentia ceea ce este specific.



          Pentru definirea lor trebuie sa luam in consideratie ca sunt: a) drepturi subiective; b) drepturi esentiale pentru cetateni; c) datorita importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale (constitutii).

       Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati ale subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia  de protectia si sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime.

       Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni, inscrise ca atare in constitutie, aceast 949f59j a fiind cea mai importanta trasatura. J.J. Rousseau, in celebrul Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii intre oameni, sublinia ca drepturile omului sunt daruri esentiale ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge in nici un fel. Unii au denumit drepturile individuale ca libertati necesare, altii ca drepturi esentiale.

        Drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Anumite drepturi subiective, datorita importantei lor, sunt selectate pe criteriul valoric si inscrise  ca drepturi fundamentale. Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni, pentru viata, libertatea, personalitatea lor. Caracterul de drepturi esentiale il dobandesc in raport cu conditiile concrete de existenta ale unei societati. Un drept subiectiv poate fi considerat esential si deci fundamental intr-o societate data, dar isi poate pierde acest caracter in alta societate. Drepturile fundamentale pot fi explicate numai daca sunt analizate in interdependenta lor cu celelalte fenomene, indeosebi cu realitatile economice, sociale si politice din fiecare tara.

        Drepturile fundamentale, datorita importantei lor, sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale. Inscrierea in Constitutie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicilor principale a acestora de a fi drepturi esentiale pentru cetateni. Inscrise in Constitutie, li se recunoaste caracterul de drepturi fundamentale si li se stabilesc garantii pentru ocrotirea si exercitarea lor. Putem concluziona ca drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.

       Drepturile omului si cetateanului sunt denumite frecvent libertati publice. Expresia “libertati publice” se refera atat la libertatile cat si la drepturile omului, precum si la faptul ca acestea apartin dreptului public, si anume Dreptului constitutional, fiind supuse unui regim juridic aparte. Expresiile “drepturile omului” si “drepturile cetateanului” comporta unele explicatii. Astfel, expresia “drepturile omului” evoca drepturile fiintei umane, fiind inzestrata cu ratiune si constiinta, careia ii sunt recunoscute drepturile naturale ca drepturi inalienabile si imprescriptibile. Intr-o societate organizata in stat, omul se prezinta din punct de vedere juridic sub trei ipostaze distincte: cetatean, strain sau apatrid.

       Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetatean, altfel spus fiinta umana se integreaza intr-un anumit sistem social-politic, guvernat de reguli juridice. Drepturile sale naturale sunt proclamate si asigurate prin Constitutia statului al carui cetatean este, dobandind astfel eficienta juridica, sub denumirea de “drepturi (libertati) cetatenesti”. Cetatenii beneficiaza, in principiu, de toate drepturile prevazute de Constitutie, strainii si apatrizii beneficiaza doar de unele  dintre ele. Drepturile omului-pe planul realitatilor universale devin drepturi ale cetatenilor-pe planul realitatilor interne ale fiecarui stat. Astfel exista reglementari internationale si reglementari interne iar corelarea intre cele doua categorii de reglementari implica asigurarea drepturilor cetatenilor la nivelul standardelor impuse de reglementarile internationale.

     Expresia “institutia drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale” desemneaza un grup de norme juridice, norme unite prin obiectul lor comun de reglementare. Ca institutie juridica ea face parte din Dreptul constitutional.

2. Notiunea de indatoriri fundamentale

       Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind in acelasi timp garantia ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv. Existenta indatoririlor fundamentale se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitati  umane sa nu aiba alaturi de drepturi si indatoriri. Indatoririle fundamentale sunt obligatiile carora societatea, la un moment dat, le atribuie o valoare mai mare, reflectata in regimul juridic special ce li se atribuie. Indatoririle sunt inscrise ca atare in Constitutie, fiind expres formulate prin chiar textul Constitutiei. Putem conchide ca indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului. 

          In Constitutia Romaniei sunt prevazute ca indatoriri fundamentale ale cetatenilor: indatorirea de a respecta Constitutia si legile; indatorirea de fidelitate fata de tara; indatorirea de aparare a patriei; indatorirea de a contribui la cheltuielile publice;  indatorirea  de exercitare cu buna-credinta a drepturilor, libertatilor si de a respecta drepturile si libertatile celorlalti.                 

             

                 NATURA JURIDICA A DREPTURILOR FUNDAMENTALE

          Drepturile fundamentale ale cetatenilor nu se deosebesc de alte drepturi subiective nici prin natura lor si nici prin obiectul lor. Aceste drepturi isi justifica     existenta ca o categorie distincta de celelalte drepturi prin importanta economica, sociala si politica pe care o au. S-a manifestat un interes teoretic si practic pentru luarea in discutie a naturii  juridice a drepturilor fundamentale.



          Teoria drepturilor naturale (Locke, Wolf, Blackstone, Rousseau) releva ca libertatile publice ar avea o natura deosebita de celelalte drepturi ale omului, deoarece cetateanul le dobandeste in calitatea de om, sunt opozabile statului si nu sunt stabilite prin legi, contracte etc. Blackstone, calificand drepturile fundamentale ca absolute, le deosebea de alte drepturi create de societate, deoarece ele  derivau din legile naturii si erau anterioare acestora din urma.

          Teoria individualista (F. Bastiat, A. Esmein, H. Chenan, H.J. Laski) considera ca sursa oricarui drept este in individ, pentru ca acesta singur este o fiinta reala, libera si responsabila. A. Esmein denumeste drepturile fundamentale libertati necesare.

          In teoria drepturilor reflexe nu se face deosebire  de natura juridica intre drepturile individuale si celelalte drepturi subiective, toate fiind considerate o creatie a dreptului obiectiv. Jellinek face o distinctie pornind de la diferenta dintre notiunea de putere juridica si cea de posibilitate juridica. Astfel drepturile obisnuite ar contine in ele atat o posibilitate juridica, cat si o putere juridica, in timp ce drepturile publice ar fi puteri de vointa create exclusiv  de lege care nu presupun si o activitate naturala garantata de lege. Daca J. Renauld arata ca drepturile fundamentale ar desemna trasaturile esentiale ale statutului juridic al fiintei umane, Ph. Braud arata ca libertatile publice pot fi considerate ca obligatii in sarcina statului, ca limitari aduse competentei sale care lasa sa subziste o sfera de autonomie individuala.

          Trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului  este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi. Toate sunt considerate a fi drepturi subiective. Drepturile si libertatile fundamentale sunt considerate de unii elemente ale capacitatii de folosinta a cetatenilor. Aceasta sustinere nu poate fi acceptata, deoarece in dreptul constitutional capacitatea juridica nu se divide in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

         Plecand de la teza ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective si ca aceste drepturi si obligatii nu pot exista decat in cadrul unui raport juridic concret, in doctrina s-a conturat o opinie care sustine ca acest raport juridic concret este cetatenia ca raport juridic intre persoana fizica, membru al societatii date si stat, in calitate de reprezentant juridic al societatii. Drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor constituie continutul acestui raport juridic, drepturile cetateanului fiind obligatii pentru stat, iar indatoririle cetateanului fiind drepturi ale statului.

         Bineinteles ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, dar este dificil de argumentat ca impreuna cu indatoririle ar forma continutul raportului juridic de cetatenie pentru simplul motiv ca cetatenia  nu este un raport juridic. Putem retine ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, iar impreuna cu celelalte drepturi subiective si cu indatoririle corelative, ele formeaza statutul juridic al cetateanului.

        CORELATIA DINTRE REGLEMENTARILE INTERNE SI CELE INTERNATIONALE PRIVIND DREPTURILE  FUNDAMENTALE ALE OMULUI SI CETATEANULUI

         Includerea drepturilor si libertatilor cetatenesti printre problemele majore este rezultatul firesc nu numai al importantei lor deosebite, ci si al stransei lor interdependente cu problemele majore ale omenirii. Institutia drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale a cunoscut o dinamica aparte, in timpul care a trecut de la crearea Organizatiei Natiunilor Unite si de la adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (decembrie 1948). Pe plan mondial preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in cateva documente de reala valoare, intre care: Declaratia universala   a drepturilor omului (10 decembrie 1948); Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice(1966); Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare din Europa (Helsinki, 1975); Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentantilor statelor participante la Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa (1989), Carta de la Paris (1990).

         Un pas inainte in ocrotirea drepturilor omului l-a constituit adoptarea unor conventii regionale, precum Conventia europeana asupra drepturilor omului din anul 1950, Conventia interamericana din anul 1969, Carta africana din 1981. Aceste conventii au evidentiat o serie de proceduri si mecanisme juridice prin care se asigura promovarea si protectia drepturilor omului.

          Evolutia institutiei s-a exprimat prin existenta a doua mari categorii de reglementari juridice, si anume reglementari interne si reglementari internationale. Marea problema a fost si este tocmai corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne. S-a pus problema de a sti cum trebuie abordata aceasta corelatie si ce consecinte, indeosebi juridice, rezulta dintr-o asemenea abordare. Astfel, pactele, conventiile, declaratiile si alte asemenea acte adoptate pe plan international pun in valoare realitatea in sensul  careia aplicarea conventiilor relative la drepturile omului trebuie facuta tinand seama de necesitatea permanenta a armonizarii cerintelor cooperarii internationale in acest domeniu cu principiul suveranitatii statelor, deoarece procedurile care ar nesocoti acest raport  ar duce la amestec in afacerile interne. De aceea aceste instrumente internationale  au ca principal mijloc executarea lor, asumarea de catre statele – parti a obligatiei de a lua masuri legislative si de alta natura pentru asigurarea realizarii drepturilor prevazute de ele.

         Conventia europeana a drepturilor omului nu urmareste sa se substituie sistemelor nationale de control in domeniul drepturilor omului, ci sa furnizeze o garantie internationala suplimentara. In termenii angajamentelor consimtite, drepturile  si libertatile definite in Conventie sunt mai ales garantii pentru legislatiile si practicile nationale si puterile publice ale tuturor statelor contractante care au obligatia de a asigura indivizilor, tinand de jurisdictia lor, aceste drepturi si libertati. Mecanismul international intervine doar in cazul esecului garantiei nationale. Discutand despre corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne in domeniul drepturilor omului se motiveaza teza, in sensul careia nu au nimic comun  cu colaborarea internationala incercarile de a atribui exclusiv individului calitatea de subiect international; de a acredita ideea ca el are acum aptitudinea si capacitatea de a se adresa mai intai si direct organelor internationale  pentru anumite drepturi sau revendicari.




         Corelatia dintre  reglementarile internationale si cele interne poate ridica aspecte diferite in caz de conflict intre criteriile nationale de protectie  a drepturilor fundamentale si cele ale Comunitatii europene, in particular cand criteriul national merge mai departe decat este recunoscut prin dreptul comunitar. In aceste situatii exista o tensiune datorata dorintei unei protectii optime a drepturilor fundamentale ale cetateanului si dorinta uniformizarii dreptului comunitar. Sistemul jurisdictional a cunoscut o influenta crescanda prin patrunderea sa directa in dreptul statelor dar la fel si prin exemplele si efectele sale.

         Constatam ca dominanta in ansamblul preocuparilor teoretice, legislative si practice privitoare la drepturile omului este ideea in sensul careia proclamarea si garantarea efectiva a acestora revine reglementarilor juridice interne. Aceasta idee dominanta este astazi o realitate, considerandu-se ca drepturile omului nu au nici un sens decat daca sunt inscrise in sistemul constitutional, legislativ si judiciar al fiecarui stat.

       Corelatia reglementarilor interne cu cele internationale, sporirea (indeosebi dupa adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, decembrie 1948) a preocuparilor si reglementarilor internationale, nu schimba si nu diminueaza rolul major al legislatiei interne in proclamarea si garantarea drepturilor cetatenesti, in promovarea drepturilor omului in general. Aceasta pentru ca statele si natiunile sunt si raman cadrul firesc in care se pot realiza libertatile publice. In acest sens, sunt formulate prevederile din Carta ONU, din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, din cele doua pacte privitoare la drepturile omului, din Actul final de la Helsinki etc. Acest sens da expresie recunoasterii suveranitatii statelor, calitatii lor de membri egali ai comunitatii internationale, fiind reflectarea faptului ca drepturile si libertatile cetatenesti pot fi reale, efective, numai in masura in care prin constitutiile statelor sunt proclamate si garantate. Aceasta le da continut si eficienta. Incurajarea si promovarea drepturilor omului implica o permanenta perfectionare a reglementarilor juridice interne in acord cu reglementarile internationale in acest domeniu. Constitutia Romaniei reglementeaza corelatia dintre aceste reglementari intr-o viziune noua, moderna si eficienta.

   

SFERA  DREPTURILOR OMULUI SI CETATEANULUI          

          Astazi remarcam o importanta crescanda a nevoii de promovare si ocrotire a drepturilor fundamentale cetatenesti. In aceste preocupari s-au impus ca realitati juridice drepturile civile si politice, denumite azi drepturile din prima generatie.  Aceste drepturi au exprimat un anumit stadiu de dezvoltare a societatii, un stadiu de puternice revendicari si lupta contra tiraniei si despotismului. Drepturile civile si politice (libertatile individuale, mai ales) au aparut ca masuri de protectie a individului contra violentei si arbitrariului guvernantilor, ca revendicari ale unei pozitii juridice  egale in fata legii. Apoi s-au impus drepturile sociale, economice si culturale – drepturile din a doua generatie - intre care s-au inclus indeosebi dreptul la munca, dreptul la educatie, dreptul la protectie sociala. Drepturile civile si politice nu presupun actiuni concrete din partea statului in afara abtinerii in fata libertatii persoanei (numite drepturi negative), drepturile sociale, economice si culturale implica din partea statelor actiuni, masuri, garantii. Drepturile social- economice s-au impus mai ales dupa adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, eveniment de la care si constitutiile au trebuit sa le recunoasca si sa le proclame.

         Cuprinderea acestor drepturi in doua pacte distincte a fost criticata, nejustificandu-se fragmentarea lor. Documentele ulterioare ale Natiunilor Unite au subliniat indivizibilitatea si legatura stransa dintre drepturi. In deceniul al VII- lea al secolului XX s-au impus noi drepturi ale omului, drepturile din a treia generatie, denumite drepturi de solidaritate, in care sunt incluse dreptul la pace, la dezvoltare, la mediu inconjurator nepoluat etc.- ce pot fi realizate numai prin cooperarea statelor si nu individual de catre fiecare dintre ele.

        Exista si unele formulari de noi drepturi care trebuie privite cu rezerve, pentru ca la un studiu atent al implicatiilor lor se constata ca nu slujesc cauza in numele careia se proclama, adica libertatea si personalitatea umana. Identificandu-se noile drepturi ce s-au impus se considera ca s-a conturat un drept al dezvoltarii ca domeniu al dreptului international pozitiv, integrat in strategia noii ordini mondiale in care conceptul central il ocupa dezvoltarea. Dreptul la dezvoltare poate fi definit ca un drept al omului, considerat si ca un drept al natiunilor la dezvoltare, indeplinind multiple functionalitati. De asemenea sunt prezentate ca noi drepturi ale omului, si cu valente colective: dreptul omului la un mediu sanatos; dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii; dreptul la asistenta umanitara etc. Se considera ca un nou drept al omului este dreptul la un nivel de viata decent (satisfacator). Notiunea de nivel de viata satisfacator include, ca un minimum, dreptul la alimentatie, la imbracaminte si la o locuinta  satisfacatoare. Este teoretizat ca drept al omului, dreptul la intimitate.

          Un interes teoretic si practic aparte suscita dreptul popoarelor de a dispune de ele insele (dreptul la autodeterminare), tinandu-se seama de doua realitati si anume: este cunoscut ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului  si cele doua pacte au cautat sa inglobeze totalitatea drepturilor posibile si imaginabile ale omului; catalogul drepturilor nu poate fi pe plan intern, concret, pretutindeni acelasi, el fiind formulat in raport cu posibilitatile fiecarui stat, posibilitati date de nivelul  lui de dezvoltare economica, sociala si culturala. Dreptul  la autodeterminare nu a fost inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, asa cum apare inscris in celelalte documente privitoare la drepturile omului, fapt ce a fost considerat de unii ca o lacuna a Declaratiei. Cele doua pacte privitoare la drepturile omului consacra, inca de la inceput, dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, ceea ce evidentiaza legatura intre libertatea natiunilor si a celor ce le alcatuiesc.



         In actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare din Europa (Helsinki, 1975), la punctul VIII se stabileste obligatia statelor de a respecta egalitatea in drepturi  a popoarelor si dreptul lor de a dispune de ele insele. Acest drept a fost considerat “ca dreptul fundamental dintre toate drepturile omului”. De asemenea s-a sustinut ca dreptul popoarelor de a dispune de ele insele este un drept al omului, pentru ca sa se adauge ca egalitatea in drepturi a popoarelor si dreptul de a dispune de ele insele constituie un principiu fundamental al dreptului international, conditie esentiala pentru exercitarea tuturor drepturilor si libertatilor omului.

    CLASIFICAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE

         Dupa ce aceste drepturi au fost  proclamate prin declaratii de drepturi si mai ales prin constitutii, s-a simtit necesitatea clasificarii lor in: a) drepturi individuale si b) drepturi colective. In categoria drepturilor individuale sunt incluse dreptul de proprietate, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea constiintei. In categoria drepturilor colective sunt incluse dreptul popoarelor la autodeterminare, la eliberarea de sub dominatia coloniala, dreptul de asociere in sindicate, egalitate nationala, egalitate intre sexe etc., adica unele drepturi  care prin sensul si posibilitatea de exercitare rezida in apartenenta la un grup social.

      Proclamatia de la Teheran (1968) exprima tendinta moderna de a considera drepturile omului intr-o optica colectivista. Proclamatia mentioneaza  marea ruptura dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, considerand ca este un obstacol in calea respectului efectiv al drepturilor omului si in rezolvarea problemelor precum analfabetismul si discriminarile privitoare la femei. Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948 face din individ figura centrala, Proclamatia de la Teheran considera mai intai colectivitatea (grupul) ca victima gravelor incalcari ale drepturilor omului.

      Drepturile si libertatile omului sunt atat individuale cat si colective. Aceasta deoarece dreptul fundamental este prin natura sa juridica un drept subiectiv, iar dreptul subiectiv are eficienta si exista numai in cadrul unor raporturi ale subiectului de drept cu alte subiecte de drept (raporturi juridice). Drepturile subiective au importanta si valoare numai intr-un context social-statal, intr-o colectivitate. Individualitatea drepturilor pune in valoare universul omului, personalitatea sa. Indiferent daca este vorba de drepturile omului in general sau de drepturile cetatenilor romani, titularul dreptului sau al libertatii nu poate fi o colectivitate, un grup social, ci este persoana fizica, omul, cetateanul roman pentru cele prevazute in Constitutie. Fiecare drept, fiecare libertate sunt individuale prin titularul lor. Dreptul popoarelor la autodeterminare sau la eliberare de sub jugul colonial nu pot fi considerate drepturi fundamentale cetatenesti. Acestea sunt principii rezultate din normele dreptului international, drepturi ale popoarelor, natiunilor, ce au o mare importanta pentru drepturile omului dar nu trebuie identificate sau confundate cu acestea.

       Privitor la clasificarea drepturilor si libertatilor cetatenesti trebuie mentionata ideea in sensul ca nu o putem interpreta ca o ierarhizare a lor. Toate drepturile omului au aceeasi importanta; unele depind in realizarea lor de altele; unele drepturi indeplinesc si functia de garantii pentru celelalte; drepturile economice si sociale au un rol deosebit in realizarea dreptului la educatie  sau a libertatilor  social- politice.

        O alta  caracteristica a drepturilor fundamentale este  indivizibilitatea lor. Nici aceasta caracteristica nu este inlaturata prin clasificarea drepturilor, deoarece clasificarea nu urmareste ruperea, divizarea drepturilor, ci explicarea structurii  interioare a sistemului unitar al drepturilor, libertatilor si indatoririlor cetatenilor. Se impune acordarea unei importante egale atat in teorie, cat si in practica, drepturilor economice, sociale, culturale, civile si politice.

        Avand in vedere criteriul continutului drepturilor si libertatilor cetatenesti, observam ca drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani se clasifica in mai multe categorii prevazute in Constitutia Romaniei. O prima categorie o formeaza  inviolabilitatile, adica acele drepturi si libertati, care prin continutul lor asigura dreptul la viata, dreptul la aparare, dreptul la libera circulatie, dreptul la ocrotirea vietii intime, inviolabilitatea domiciliului. A doua categorie  este formata din drepturile si libertatile social-economice si culturale, care prin continutul lor asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea protectiei acestora.  O a treia categorie  cuprinde drepturile exclusiv politice, acele drepturi care prin continutul lor pot fi exercitate de catre cetateni   numai pentru participarea la guvernare: dreptul la vot, dreptul de a fi ales. A patra categorie o formeaza drepturile si libertatile social-politice, acele drepturi si libertati, care prin continutul lor, pot fi exercitate de catre cetateni la alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru participarea la guvernare. A cincea categorie este formata din drepturile garantii, acele drepturi care prin continutul lor joaca rolul de garantii constitutionale. In aceasta categorie includem: dreptul de petitionare, dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica.               







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept constitutional









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics