StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept constitutional
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Principiul separatiei puterilor statului



PRINCIPIUL SEPARATIEI PUTERILOR STATULUI

1. Originea si continutul acestui principiu

Prin faptul ca se constituie istoriceste in timpurile moderne sub forma guvernamantului reprezentativ, astazi forma de guvernamant democratica apare strans legata de ideea separatiei puterilor statului.



Aceasta simbioza a rdeii democratice cu principiul separatiei puterilor statului in cadrul regimului reprezentativ se explica prin faptul ca unii scriitori politici de Ia sfarsitul secolului al XVIII-lea, in special Montesquieu, au izbutit sa acrediteze opinia ca regimul reprezentativ, fara separatia puterilor statului, ar putea duce la tiranie. O delegare din partea natiunii a exercitiului tuturor functiilor statului unui singur organ ar insemna, - au considerat ei, - sa se atribuie puteri nelimitate unei persoane sau unei grupari de persoane si, deci, ar constitui o amenintare indreptata impotriva libertatii individuale.

Mijlocul-chemat sa inlature acest pericol este, in conceptia acestor scriitori politici, separatia puterilor statului, adica atribuirea diferitelor junetii ale statului unor organe distincte si independente unul fata de altul (este interesant sa se sublinieze aici ca Montesquieu n-a vorbit niciodata de principiul separarii puterilor statului, ci numai de separarea acestora, pe care el nu a considerat-o o dogma, ci doar o maxima politica utila libertatii).

in conformitate cu principiul separatiei puterilor statului, organele astfel create trebuie sa fie independente unul fata de altul in sensul ca niciunul nu poate sa exercite functia incredintata celuilalt. In acest chip, se face cu neputinta ca un organ al statului sa fie subordonat altuia, activitatea fiecaruia ncfiind in functie decat de el insusi, iar nu de vointa unor factori straini.

Originea principiului separatiei puterilor statului trebuie cautata in Anglia si Franta.

Cel care i-a dat prima forma doctrinara, subliniind importanta unei separari a puterilor statului pentru garantarea libertatii individuale, este filozoful englez John Locke in scrierea sa „Essay on Civil Governement'.

Dupa Locke, activitatea statului poate fi analizata in trei functii diferite: functia legislativa, executiva si federativa, aceasta din urma incluzand, in conceptia lui, dreptul de a declara razboi, precum 525e47f si de a incheia pacea si tratatele internationale. Dar daca Locke distinge trei functii separate in activitatea de ansamblu a statului, el nu cere in schimb ca fiecare din ele sa fie incredintata unor organe separate. In opinia lui, numai functia legislativa si cea executiva trebuie sa fie exercitate de titulari distincti si independenti.

Aceste doua functii trebuie sa fie increditate unor organe separate:

-  Pentru ca functia legislativa are un caracter intermitent, legile putand fi elaborate intr-un interval de timp limitat, la sfarsitul caruia organul emitent intra in vacanta, pe cand functia executiva are un caracter permanent, odata ce legile tebuie aplicate fara intrerupere, intrucat functia executiva are acest caracter permanent, este logic ca ea sa fie incredintata altui organ decat functia legislativa.

-  Pentru ca, in cazul in care functia legislativa ar fi detinuta de aceiasi indivizi, care sunt chemati sa aplice legile, ei ar fi ispititi, atunci cand ar vedea ca punerea in executare a regulilor de drept nu le este convenabila, sa le modifice in interesul propriu.

Dar daca, pentru Locke, puterea executiva si cea legislativa trebuie sa fie in mod fire.sc separate, in schimb puterea federativa si cea executiva nu pot fi decat contopite, intr-adevar, - afirma acest autor, - exercitarea atat a functiei executive, cat si a celei federative face necesara adeseori interventia fortei publice. Dar daca doua organe distincte ar dispune de puterea de constrangere a statului, diferendele ce s-ar ivi intre ele ar putea degenera in conflicte armate.

in ceea ce priveste functia judecatoreasca, Locke nu preconizeaza separarea ei de celelalte functii ale statului, ci considera ca ea se incadreaza in mod normal in functia legislativa.

Ideile lui Locke au o deosebita insemnatate pentru istoria doctrinelor politice. Ele au fost principala sursa ideologica din care s-a inspirat Montesquieu, atunci cand, in opera sa „De l'Esprit des lois', a reluat si adancit problema separatiei puterilor statului. Prin influenta pe care aceasta ultima scriere a exercitat-o asupra oamenilor politici din Franta si America de Nord, ea a facut din Montesquieu adevaratul parinte al teoriei separatiei puterilor statului, careia ia dat o forma si o stralucire noua.

Dupa Montesquieu, in orice stat exista trei puteri distincte: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca, notiunea de „puteri' fiind utilizata de el in acest context pentru a desemna activitatile fundamentale ale statului. Aceste trei puteri trebuie sa fie atribuite unor organe separate si independente unele de altele, intr-adevar, - spune Montesquieu, - experienta ne arata ca „orice om care are o putere este inclinat sa abuzeze de ea'. De aceea, este necesar sa se gaseasca un mijloc pentru a se stavili aceasta tendinta a naturii omenesti. Pentru Montesquieu, acest mijloc apare limpede conturat daca se are in vedere faptul ca: „Pentru ca sa nu se poata abuza de putere, trebuie ca, prin asezarea lucrurilor, puterea sa opreasca puterea'. Pentru ca libertatile individuale sa nu fie nesocotite, puterea politica trebuie divizata intre mai multe puteri (de aceasta data. Montesquieu utilizeaza notiunea de „putere' in sensuj de ..organ'), astfel incat o putere sa se opuna celeilale si sa se creeze in locul unei forte unice, un echilibru de forte. Prin faptul ca suveranitatea se exercita de mai multe organe, care au acelasi interes ca atributiile lor sa nu fie incalcate de celelalte organe ale statului, se asigura aplicarea stricta a legilor §i respectul libertatilor individuale.

2. Rolul istoric al principiului separatiei puterilor statului

Teoria lui Montesquieu asupra separatiei puterilor statului a inraurit profund nu numai constitutiile nord-americane de la sfarsitul secolului al XVlII-lea, ci si pe autorii constitutiilor revolutionare franceze, iar Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 (art.16) a considerat-o un principiu esential pentru orice constitutie.

Desi ideea separatiei puterilor statului a dobandit o mare raspandire incepand cu ultimele decenii ale secolului al XVIlI-lea. devenind o regula fundamentala a celor mai multe constitutii moderne, consacrata fie in termeni expresi, fie oglindita in structurile politice organizate de ele, ea nu a ramas scutita de orice critici.

Astfel, s-a sustinut in primul rand ca teoria separatiei puterilor statului pleaca de la o conceptie gresita. Organele statului nu pot functiona izolate. Statul este o imitate organica. Pentru ca el sa poata functiona, organele lui trebuie sa actioneze de acord, sub impulsul unei conduceri unitare, dupa cum diferite piese ale unei masini sunt puse in miscare de acelasi motor.

Aceasta teorie a fost criticata in al doilea rand pentru ca a fost socotita periculoasa. Fractionand puterea de stat intre mai multe organe, ea este de natura sa duca, - s-a spus, - la slabirea autoritatii statului, punand in primejdie existenta lui mai ales in situatii de criza. Pe de alta parte, faramitarea autoritatii intre mai multe puteri face cu neputinta asigurarea unei responsabilitati efective a persoanelor care exercita diferitele functii ale statului, dat fiind ca organele astfel create vor arunca raspunderea unul asupra altuia1.

in legatura cu aceste critici, trebuie observat insa ca nici Montesquieu, nici, cu cateva exceptii, constitutiile care au aplicat principiul separatiei puterilor statului, nu 1-au inteles ca implicand o izolare absoluta a lor. Dimpotriva, colaborarea dintre ele si controlul lor reciproc au fost socotite o necesitate inevitabila. Pe de alta parte, este cert ca separarea puterilor statului este o conditie a stimularii spiritului de responsabilitate in desfasurarea activitatii statului, un asemenea spirit neputand sa se afirme atunci cand puterea este concentrata in mainile unui singur organ, din lipsa unui organ de control capabil sa i se opuna.

De altfel, critica, potrivit careia separatia puterilor statului ar echivala cu izolarea lor, este desmintita de realitatea istorica. Chiar si in statele, ale caror constitutii au consacrat o separatie stricta a puterilor statului, nu s-a ajuns niciodata la o izolare a acestora si a fost posibil ca, in functie de imprejurarile istorice date, balanta sa se incline cand in favoarea uneia, cand a alteia dintre puteri, in realitate, principiul separatiei puterilor statului. presupune incredintarea functiilor statului unor titulari distincti si independenti in conditii care sa permita colaborarea acestora si controlul lor reciproc.



Separatia puterilor, asa cum a fost conceputa de Montesquieu, a fost criticata si pentru un alt motiv.

S-a spus anume ca, de fapt, in viata statului nu pot fi deosebite decat doua functii: functia legislativa, care are ca obiect elaborarea de reguli de conduita generale si obligatorii, si functia executiva, care are ca obiect aplicarea legilor la cazurile individuale. Astfel, dupa aceasta parere, prin insasi natura ei, functia jurisdictionala face parte integranta din functia executiva, ambele avand menirea de a face aplicarea legilor. Dar, - adauga sustinatorii acestui punct de vedere, - daca in stat pot fi deosebite numai doua functii, este logic sa se considere ca si puterile statului nu pot fi decat doua: puterea legiuitoare si cea executiva'.

Acest ultim punct de vedere are scaderea de a nu tine seama de faptul, subliniat intr-un capitol anterior al acestui volum, ca functia jurisdictionala se deosebeste prin trasaturi proprii bine definite de functia executiva a statului, precum sj prin rolul ei social, ceea ce face ca aceste functii sa nu poata fi confundate, in aceasta ordine de idei, trebuie sa se mai-sublinieze ca statul de drept nu poate fi infaptuit in absenta unei justitii consolidate si independente, capabila sa -apere drepturile si libertatile cetatenesti fata de orice excese legislative sau administrative. Astfel, conturarea justitiei ca o putere distincta de cea executiva este un imperativ al oricarui stat de drept.

Pe plan teoretic, principiul separatiei puterilor statului a fost supus unor atacuri concentrice pentru consideratii din cele mai diverse.

- S-a sustinut astfel de autori, ca J.Dabin, ca in cadrul puterii publice nu poate exista ,.o pluralitate de puteri, caci orice autoritate, orice putere, considerata in sine, este in mod necesar unica.

Argumentarea lui J.Dabin se bazeaza pe afirmarea apriorica a ideii ca orice putere este in mod necesar unica. Ea nu tine insa seama de o realitate incontestabila a societatii moderne si anume de faptul ca ceea ce se numeste „puterea de stat' este un sistem de organe care coexista, colaborand intre ele, contrabalansandu-se reciproc.

Existenta statelor federale, in cadrul carora fiecare stat membru are o suveranitate interna proprie, careia i se suprapune suveranitatea statului federal, este inca o imprejurare care dezminte afirmatia potrivit careia puterea in stat nu poate fi decat unica.

-   S-a afirmat apoi ca ideea separatiei puterilor statului ar contraveni principiului indivizibilitatii suveranitatii, o data ce, in logica acestui sistem. fiecarei „puteri' a statului urmeaza sa-i revina o cota parte a suveranitatii. In legatura cu aceasta afirmatie trebuie sa se observe in primul rand ca principiul indivizibilitatii  suveranitatii  nu  este  o  dogma   indiscutabila   a  dreptului constitutional. Sa nu se uite ca teoria suveranitatii fractionate a fost opusa uneori cu succes teoriei indivizibilitatii suveranitatii. Pe de arta parte, in lumina regulilor general recunoscute ale dreptului international, faptul ca suveranitatea poporului ar fi considerata indivizibila nu este de natura sa-i rapeasca acestuia dreptul de a-si stabili propriul statut politic si, prin urmare, de a-si constitui un sistem de organe specializate fiecare in exercitarea uneia din functiile statului.

-   O alta critica a plecat de la ideea ca aparitia partidelor politice in lumea moderna duce la consecinta ca problema separatiei puterilor statului si-a pierdut importanta, in locul acestei probleme perimate, problema noua a raporturilor dintre partidul de la putere si cele din opozitie a pasit pe primul plan.

Fara indoiala, partidele politice constituie astazi in numeroase tari o punte de legatura intre puterea legiuitoare si cea executiva, tacand posibila infaptuirea unor politici comune. Dar aceasta imprejurare nu justifica afirmatia ca „separatia puterilor statului' a fost inlocuita cu ..confuzia' acestora. In aceasta privinta, este graitor faptul ca in SUA sistemul celor doua partide majore nu a anihilat nici un moment, nici macar atunci cand partidul presedintelui Republicii a dispus de majoritati masive in Congres, independenta acestui ultim organ in exercitarea functiei legislative, dupa cum nu a izbutit sa-I impiedice sa joace un important rol in viata de stat. Nu se poate nega nici faptul ca atat in SUA, cat si in Anglia, justitia, chiar in momentele de atotputernicie a unui anumit partid, a ramas o putere independenta, neaservita intereselor acestuia. Pe de alta parte, este fara indoiala o exagerare sa se afirme ca parlamentul englez nu este astazi decat un birou de inregistrare a unor hotarari guvernamentale.

- In acelasi spirit eritic s-a mai invocat faptul ca. in epoca noastra, organele statului nu indeplinesc numai functiile traditionale (adica functia legislativa, executiva si judecatoreasca), ci si unele functii noi. cum este controlul exercitat de parlament asupra guvernului, controlul judecatoresc a'l legalitatii actelor administrative etc. Or, - adauga aceasta opinie critica. -aparitia acestor functii noi ar,fi o dovada ca diviziunea tripartita a functiilor statului ar fi depasita. Numai ca aceasta critica este mai curand un elogiu adus virtutilor de adaptare a principiului separatiei puterilor statului, in fond, ca nu face altceva decat sa sublinieze ca acest principiu nu echivaleaza cu o izolare a puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca, ci duce la instituirea unui sistem de „frane si contragreutati', in cadrul caruia principalele organe ale statului S£ controleaza reciproc, in parametrii acestui sistem, functia majora a Parlamentului ramane legiferarea, iar faptul ca acest organ exercita si unele atributii de control asupra guvernului mi modifica profilul lui juridic. Cu atat mai putin s-ar putea spune ca exercitarea de catre instantele judecatoresti a controlului legalitatii actelor administrative ar echivala cu aparitia unei noi functii a statului1. Aceasta pentru ca atunci cand instanta judecatoreasca pronunta ilegalitatea unui act administrativ care a vatamat un drept subiectiv, ca nu face decat sa-si exercite competenta fireasca de a solutiona litigiul juridic adus in fata ei.

In incercarea lor de a nega actualitatea clasificarii tripartite clasice a functiilor statului, unii autori, ca profesorul P.Pactet, merg chiar mai departe si sunt de parere ca organelor executive le revine functia de directivare a politicii nationale si de administrare, in timp ce functiile esentiale indeplinite de organele reprezentative ar fi: „functia reprezentativa, functia deliberanta (care acopera participarea la opera legislativa si financiara), functia selectiva, functia de control al guvernului (aceasta din urma numai in regimurile parlamentare)2.

O asemenea incercare de clasificare a functiilor statului, a carei acceptare ar duce implicit la demolarea teoriei separatiei puterilor statului, este criticabila sub doua aspecte principale.

in primul rand, ea are scaderea de a nu se baza pe un criteriu unitar. Pentru cele mai multe dintre categoriile create, aceasta clasificare adopta ca punct de plecare specificul obiectului activitatii desfasurate de organele luate in considerare. Acesta, este cazul activitatilor de directivare, administrare, reprezentare, control etc. La crearea unei singure categorii nu se mai tine seama de specificul obiectului activitatii infaptuite, ci de metoda de lucru utilizata. Este vorba de asa-zisa,.activitate deliberanta'. Intr-adevar. deliberarea este un procedeu tehnic, care consta in a decide pe baza unor discutii prealabile, indiferent de ce domeniu de activitate ar fi vorba. Consecinta ar fi ca, daca am proceda in mod riguros, ar trebui sa vorbim de o functie deliberanta nu numai atunci cand parlamentul adopta legi, ci si ori dt cate ori alege sau controleaza un alt organ al statului, daca, in toate aceste ipoteze, el ia hotarari pe baza unor deliberari prealabile. Aceasta inseamna ca, de fapt, nu poate fi vorba de o functie deliberanta a parlamentului distincta de functia de control, selectiva etc. Mai mult, deliberarea nu este o metoda de lucru specifica parlamentului, caci si alte organe publice (guvernul, consiliile judetene etc.) iau hotarari pe baza unor discutii prealabile. Instantele judecaoresti la randul lor mai intai delibereaza si apoi se pronunta.




in al doilea rand, aceasta clasificare are'scaderea de a duce la minimalizarea rolului in stat al competentei legislative a parlamentului. Este incontestabil ca cea mai importanta activitate desfasurata de parlament, -activitate care este insasi ratiunea lui de existenta, - este legiferarea, in cadrul clasificarii propuse de P.Pactet, legiferarea nu se constituie insa ca o functie distincta a parlamentului, ci ajunge sa fie plasata doar intr-o paranteza.

O asemenea incercare de prezentare a functiilor statului nu oglindeste nici macar realitatile politice ale Frantei, unde Constitutia din 1958 a redus sensibil rolul parlamentului in activitatea normaliva a statului1, intr-adevar, si acolo, dispozitiile Constitutiei privitoare la activitatea legislativa a parlamentului (art.34-35) primeaza fata de cele privitoare la controlul exercitat de acest organ asupra guvernului, iar articolul ei 45 rezerva numai o zi pe saptamana discutarii intrebarilor parlamentarilor si raspunsului guvernului.

Ar fi cu atat mai putin justificat sa se lase impresia ca in Romania, pe baza Constitutiei din 1991, activitatea de control a parlamentului asupra guvernului ar precumpani. Locul deosebit de important pe care il ocupa legiferarea in activitatea parlamentului este oglindit nu numai de Constitutie, care prevede ca acest organ este unica autoritate legislativa, dar el se reflecta si in numeroasele prevederi ale regulamentelor celor doua camere in aceasta, materie, precum si in desfasurarea zilnica a lucrarilor lor.

- Nu poate fi socotita decisiva nici critica, potrivit careia distinctia intre puterea legislativa si cea executiva sau judecatoreasca are la baza un criteriu arbitrar: faptul ca puterea legiuitoare adopta legile, in timp ce puterea executiva si cea judecatoreasca le aplica. Caracterul arbitrar si, prin urmare, nestiintific al acestui criteriu ar fi dovedit, - ni se spune. - de faptul ca, in fond, activitatea parlamentului, intocmai ca cea executiva sau judecatoreasca, nu ar fi decat tot o activitate de aplicare a unei legi, care de. aceasta data este Constitutia. Plecand de la aceasta constatare ar trebui sa se ajunga insa, - se precizeaza in aceasta opinie, - la concluzia ca nici o deosebire de esenta nu exista intre cele trei functii ale statului tradit'onalc, caci toate se rezuma la aplicarea unor norme juridice.

Nici aceasta critica nu poate fi socotita convingatoare.

intr-adevar, a spune ca parlamentul se limiteaza la o activitate de punere in aplicare a Constitutiei este o afirmatie care' nu acopera nici pe departe realitatea. In primul rand, aceasta afirmatie nu tine seama de rolul important al parlamentului in procesul de adoptare a constitutiilor. Cand parlamentul isi spune cuvantul in fond asupra unei initiative de revizuire a Constitutiei, este limpede ca el face altceva decat sa aplice Constitutia. Fara indoiala Constitutia impune parlamentului anumite limite in exercitarea atributiilor Iui. in cadrul fixat de Constitutie, parlamentul adopta insa numeroase reguli de conduita noi si indeplineste un rol cu adevarat creator in formarea dreptului obiectiv. Pe de alta parte, adeseori Constitutia se margineste sa stabileasca competenta unor organe ale statului, fara sa determine continutul concret al masurilor ce urmeaza a fi luate in cadrul exercitarii acestei competente. Ca urmare, cele mai multe prevederi ale legilor ordinare sau organice apar ca reglementari primare, iar nu ca norme derivate din Constitutie. Tot atat de nejustificat ar fi sa se considere ca organele administratiei publice s-ar rezuma la o activitate de aplicare a legilor, o data ce se recunoaste in general ca, in cadrul competentei lor, ele dispun adeseori de o putere discretionara1. In orice caz, chiar atunci cand o lege este adoptata in aplicarea unui principiu constitutional, demersul intreprins nu este identic cu cel la care recurge administratia publica in indeplinirea atributiilor ei. Aceasta pentru ca, in timp ce parlamentul recurge la norme de conduita generale inzestrate cu cea mai mare forta juridica, administratia publica procedeaza pe calea unor acte juridice subordonate legilor.

in legatura cu separatia puterilor statului s-a mai spus ca aplicarea ei nu a dus nicicand la stabilirea unui echilibru real intre parlament, guvern si justitie, fiind de la sine inteles ca, din moment ce organele administratiei publice si cele ale justitiei trebuie sa se conformeze legilor, parlamentul dobandeste o pozitie preeminenta in raport cu ele. Prin urmare, - se afirma suprematia legii duce in mod necesar la suprematia parlamentului, adica la o situatie contrara cerintelor principiului separatiei puterilor statului.

Acest mod de infatisare a situatiei existente in sistemele constitutionale bazate pe principiul separatiei puterilor statului nu tine seama de rolul hotarator ce revine complexului de ..frane si contragreutati' caracteristic pentru functionarea lor. Ca urmare a punerii in miscare a acestor frane si contragreutati, cum sunt in regimul parlamentar, in special, dreptul sefului statului de a dizolva parlamentul sau, in regimul prezidential, dreptul de veto legislativ al presedintelui republicii, dreptul acestuia de a influenta mersul justitiei prin gratiere sau controlul judecatoresc al constitutionalitatii legilor, tendintele parlamentului de a-si afirma suprematia fata de celelalte puteri pot fi temperate. Dupa cum s-a subliniat', consacrand separatia puterilor statului in trei ramuri. Constitutia S.U.A. din 1787acompletat-ocuunsistem de ..frane si contragreutati'. Nu trebuie sa se uite nici ca, desi normele juridice adoptate de parlament trebuie respectate de toate organele statului, aceeasi obligatie revine, in statul de drept, si parlamentului insusi, atata vreme cat nu si-a modificat propriile norme, in sfarsit, in numeroase sisteme constitutionale bazate pe principiul separatiei puterilor statului, prin jocul tortelor politice (v. capitolul urmator), se ajunge ca suprematia teoretica a parlamentului sa fie inlocuita cu amplificarea rolului puterii executive2.

In contextuldiscutiei asupraprincipiului separatiei puterilor statului este necesar sa se mai sublinieze ca el a fost supus unui puternic asalt din partea doctrinei juridice staliniste.

In conformitate cu aceasta doctrina, principiul separatiei puterilor statului, privit din punct de vedere istoric, nu este decat o consecinta a luptei dusa de burghezie pentru limitarea absolutismului monarhic. De aceea, el nu mai are nici o justificare intr-un stat socialist, intr-un asemenea stat, - ni se spune, - lupta intre clase este eliminata, aslfel incat intreaga putere politica trebuie sa fie detinuta de masa muncitorilor de la orase si sate.

Aceasta critica nu tine seama de faptul ca principiul separatiei puterilor statului a fost conceput in primul rand ea o arma de aparare a libertatilor individuale impotriva oricarui abuz izvorat din concentrarea puterii de stat in mainile unui singur organ, iar nu numai ca o modalitate de limitare a absolutismului monarhic. Pe de alta parte, atunci cand doctrina juridica stalinista combate principiul separatiei puterilor statului, ea nu urmareste decat sa justifice dictatura totalitara exercitata de partidul comunist prin intermediul aparatului de stat, conceput ca o singura unitate organizatorica, pusa in slujba acestei dictaturi.

Dupa modelul Constitutiei stalinisio. dictatura comunista, instaurata in tara noastra dupa 1945 si oglindita in constitutiile din 1945. 1952 si 1965, a pus la baza organizarii statale principiul unitatii (sau, intr-o alta terminologie, a! unicitatii) puterii de stat.

Constructie teoretica chemata sa camufleze atotputernicia partidului comunist, principiul unitatii puterii de stat pleaca de la afirmatia ca in stat puterea apartine poporului si, prin urmare, organul suprem al puterii de stat. caruia trebuie sa i se subordoneze toate celelalte organe ale statului, ca si cele obstesti, este adunarea reprezentativa a cetatenilor. In realitate insa. intrucat aceasta adunare era desemnata prin apliearea 'unui sistem electoral care o transforma intr-un instrument aservit partidului unic. concentrarea intregii puteri de stat in mainile asa-zisei ..adunari reprezentative' echivala cu instaurarea dictaturii comuniste.

Ca o reactie a tuturor paturilor societatii noastre impotriva abuzurilor, a crimelor, a coruptiei si a dezastrului economic provocate de tirania totalitara a unui partid si a familiei asezate in fruntea Iui, realizata sub eticheta principiului unitatii (unicitatii) puterii de stat. inca din primul moment al triumfului Revolutiei din 16-22 decembrie 1989. in comunicatul Frontului Salvarii Nationale publicat la 22 decembrie 1989. printre masurile politice preconizate in cadrul programului de guvernare anuntat, se- proclama si necesitatea infaptuirii separatiei intre puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Ulterior, fie in cuvantarile, fie in interventiile lor. atat d-I Ion Ilieseu, cat si fruntasii principalelor partide politice, au subliniat necesitatea ea viitoarea organizare politica a tarii sa aiba Ia baza separatia puterilor statului.



Acest curent de opinie atat de clar si statornic afirmat in toate cercurile politice si-a gasit o categorica exprimare in decretul-lege nr.92/1990. Acesta, in art.3. a stabilit: „Guvernarea Romaniei se realizeaza pe baza sistemului democratic pluralist, precum si al separatiei puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca'.

Unanimitatea de vederi conturata la inceput in legatura cu viitorul principiului separatiei puterilor statului la noi in tara a fost umbrita de faptul ca. in cursul dezbaterilor din Constituanta cu privire la proiectul noii Constitutii, unele voci;s-au ridicat impotriva propunerii de a se consacra in mod expres acest principiu in textul viitoarei Constitutii.

Argumentele invocate in sprijinul punctului lor de vedere au fost in special doua:

S-a spus in primul rand ca principiul separatiei puterilor statului este neintemeiat din punct de vedere stiintific.

Aceasta afirmatie nu tine insa seama de faptul ca principiul separatiei puterilor statului nu este fructul unei simple speculatii filosofice, plamadite in turnul de fildes al unui ganditor izolat de realitatile de fiecare zi. Dimpotriva, pentru a ajunge la concluzia ca libertatile individuale nu pot fi efective decat in conditiile existentei unor puteri separate in stat. Montesquieu a procedat prin aplicarea riguroasa a unor metode de eerce tare-general incetatenite astazi in sociologie si politologic: observatia si comparatia, analiza si sinteza. Dupa cum Comisia de pregatire a Proiectului noii Constitutii a Romaniei a incercat, prin vizitele, facute de membrii sai in mai multe tari occidentale, sa cunoasca, printr-un contact direct, institutiile lor politice, tot asa si Montcsquicu. inainte de a scrie incomparabila sa lucrare asupra spiritului legilor (1748). a zabovit pe rand in Austria. Italia. Olanda, iar in cele din urma in Anglia, unde. timp de doi ani, a studiat organizatia ei constitutionala. Examinarea institutiilor politice ale tuturor acestor tari n-a fost facuta de Montesquieu la intamplare, pornind de la premise preconcepute, ci. ca un adevarat intemeietor al metodelor sociologice moderne, el a recurs la observatia atenta a structurilor politice ale tarilor vizitate, precum si la comparea lor intr-un spirit de completa obiectivitate. Analizand aceste structuri in inceputurile si dezvoltarea lor. disecand mecanismul lor de functionare in intregul lui dinamism si invederand critic rezultatele la eare el a dus. Montesquieu a fost in masura, pe cale de sinteza, sa desprinda cateva idei generale, in formularea carora a tinut seama nu numai de trasaturile generale ale naturii umane, ei si de traditiile istorice si de specificul moral al fiecarui popor. La capatul acestor vizite si investigatii. Montesquieu si-a pus o intrebare foarte simpla: de ce poporul englez se bucura de o larga libertate spre deosebire de locuitorii monarhiilor absolute, pe eare le-a vizitat? Raspunsul la aceasta intrebare i s-a parut ca se impune cu evidenta si anume: in tarile in care puterea este concentrata in mainile unei singure persoane sau a unui grup de persoane, nici o piedica nu se ridica in calea abuzurilor si exceselor acestei puteri, in timp ce. in Anglia, diferitele functii ale statului sunt incredintate unor organe distincte si independente unul fata de altul, din confruntarea carora rezulta un echilibru, sub scutul caruia libertatile individuale pot inflori. Aceasta este esenta filozofiei lui Montesquieu. pe care interpretari scolastice, intemeiate pe luarea in considerare a unor fraze izolate din contextul lor. nu o poate umbri. De altfel, valoarea practica a teoriei separatiei puterilor statului s-a confirmat pe deplin la focul unei experiente de peste doua secole, in cursul carora adevaratele democratii s-au format si s-au dezvoltat fara exceptie in cadrul unor sisteme constitutionale structurate pe scheletul separatiei puterilor statului, in fond. regimurile parlamentare si prezidentiale, care s-au succedat in Europa si America de Nord in epoca moderna, au avut toate Ia baza aceasta idee.

In dezbaterile Constituantei s-a mai spus ea principiul separatiei puterilor statului apare astazi desuet, o data ce nici o Constitutie recenta nu-I consacra.

Cei care au facut aceasta afirmatie au uitat insa ca preambulul Constitutiei franceze din 195X. pe eare si-au propus s-o imite, face trimitere la Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din ] 789. care ridica. in art. 16. separatia puterilor statului Ia rangul de principiu constitutional esential. Chiar textul acestei Constitutii (art.5 si 11) vorbeste apoi de ..puterile public.

Nu li s-a parut graitor nici faptul ca alte constitutii recente, cum este cea a Greciei din 1975, declara ca „toate puterile emana de la popor' sau ca Constitutia Spaniei din 1978, dupa ce prevede ea toate puterile de stat' emana de Ia popor (art.l, al.2), intr-un alt articol (art.5) pomeneste de „puterile publice'2.

in orice caz, celor care pun astazi sub semnul intrebarii valoarea stiintifica si practica a principiului separatiei puterilor statului trebuie sa li se aduca aminte ca unui sceptic, care contesta ca ar exista miscare in lumea aceasta, Socrate i-a raspuns incepand sa se plimbe. Dupa pilda lui Socrate. cei care isi manifesta indoiala cu privire la valoarea stiintifica si practica a principiului separatiei puterilor statului pot fi invitati sa compare regimurile dictatoriale, aparute de-a lungul istoriei in coordonatele confuziei puterilor statului,' cu marile democratii- din trecut si din prezent axate pe separatia acestor puteri. De altfel, daca adversarii principiului separatiei puterilor statului au izbutit sa impiedice in cursul lucrarilor Constituantei romane consacrarea lui expresa in textul viitoarei Constitutii, ei nu au putut evita oglindirea Iui indirecta in. articolul ci 80(2), care a prevazut ca Presedintele Republicii exercita functia de mediere intre puterile statului. Trebuie subliniat de asemenea ca, dupa adoptarea Constitutiei de catre Constituanta, Presedintele Republicii de atunci, d-1 Ion Iliescu, a declarat ca textele ci privitoare la organele statului oglindesc principiul separatiei puterilor statului. Sa adaugam numai ca principiul separatiei puterilor statului si-n gasit'o consacrare expresa intr-o lege 'organica recenta deosebit de importanta: legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca (art.l). Curtea Constitutionala 1-a invocat in motivarea deciziilor ei nr.3 din 2 februarie 1993 si nr. 64'din 2 iunie 1994; a deciziei Plenului acestei Curti nr.l. din 8 februarie 1994 etc., iar Curtea Suprema de Justitie in mai multe decizii, cum sunt: deciziile nr..l()4din28 iunie 1993 a Plenului ei; nr.232 din 8 iunie 1993 si nr.276 din 13 iulie 1993 ale Sectiei comerciale a acestei Curti etc.1

De altfel, pentru a putea spune ca o constitutie are la baza separatia puterilor statului, nu este necesar ca ea sa o consacre expressis verbis, ci este suficient ca, din ansamblyl dispozitiilor ei, sa rezulte ca ea urmareste ca principalele organe, pe care le creeaza, sa se bucure de o independenta bine definita unul fata de altul in indeplinirea atributiilor ce le revin. Din acest punct de vedere este neindoielnic ca Asezamantul fundamental din 1991 lasa sa se contureze un Presedinte de Republica, ales de popor, inzestrat cu o statura juridica puternic profilata, un parlament care nu poate fi revocat de executiv decat in conditii cu totul exceptionale si o justitie, care se vrea independenta, desi garantiile prevazute in aceasta privinta ar putea fi mai eficiente.

Departe de a fi desuet, principiul separatiei puterilor statului se bucura de o tinerete tara batranete, asa cum rezulta din faptul ca, la Adunarea parlamentara a Consiliului Europei tinuta la Strassbourg in septembrie 1993, recomandarea adresata Comitetului de Ministri al Consiliului Europei de a invita Romania sa devina membra cu drepturi depline in Consiliul Europei a fost adoptata cu un amendament j[5), care se refera la necesitatea de a se prevedea „o separare a puterilor garantand independenta mijloacelor de informare si creand conditiile necesare pentru functionarea libera a organelor administratiei civile.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept constitutional









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics