Mecanismul finantarii monetare a deficitului bugetar

Mecanismul finantarii monetare a deficitului bugetar

Finantarea monetara a deficitului monetar presupune crearea unei cantitati suplimentare de moneda, pentru a servi drept venit extraordinar a statului, pentru finantarea cheltuielilor publice.

Aceasta metoda de finantare a aparut pentru prima oara in contextul trecerii de la moneda confectionata din metal pretios, avand valoare intrinseca, la folosirea monedei fiduciare, de hartie, fara valoare intrinseca. Odata cu desfiintarea convertibi 141h77b litatii in aur sau devize, statul, ce detinea monopolul asupra emisiunii monetare, a avut posibilitatea de a emite o cantitate de moneda peste necesitatile reale ale economiei, deci fara acoperire, in scopul finantarii nevoilor sale.

Ulterior, statul, presat de necesitatile sale financiare, putea apela la Banca Nationala, solicitand sume de bani menite sa acopere temporar golul de casa al trezoreriei publice, in schimbul unor inscrisuri de imprumut emise de catre Guvern. In cazul in care veniturile curente nu erau suficiente pentru restituirea sumelor respective, avea loc o crestere nejustificata, inflationista, a masei monetare aflate in circulatie.

Consecintele grave ale acoperirii deficitului bugetar prin creatia excedentara de moneda au facut ca aceasta metoda de finantare sa fie abandonata, cel putin in plan conceptual. In ciuda impactului sau profound perturbator, unele tari au continuat sa practice emisiunea inflationista de moneda, insa nu in mod direct, prin solicitarea sumei de la banca de emisiune, ci mai ales indirect, prin acoperirea golurilor de casa cu ajutorul imprumuturilor de la banca centrala.

Finantarea deficitului bugetar prin tiparire de bani inseamna ca fiecare cantitate de noi bani - la un nivel dat al preturilor - trebuie scoasa de la populatie prin inflatie. Daca economia este in crestere, cantitatile suplimentare de bani sunt necesare pentru a servi numarul sporit de tranzactii. Peste acest nivel, necesarul de moneda creste doar cu atat cu cat inflatia micsoreaza puterea lor de cumparare. Pentru a-si mari rezervele de bani, societatea trebuie sa le suplimenteze nominal. Atunci cand populatia sporeste stocul sau de moneda nominala pentru a compensa efectele inflatiei asupra detinerilor de moneda reala, ea isi foloseste o parte a venitului pentru a-si creste detinerile de bani nominali. Astfel, finantarea inflationista creeaza automat necesarul de bani noi, tipariti pentru finantarea deficitului. Mergand pe logica acestui proces, J. M. Keynes a afirmat ca "guvernul poate trai o perioada lunga tiparind bani de hartie Aceasta metoda trebuie blamata, dar eficacitatea ei - in anumite limite - trebuie recunoscuta" . Inflatia actioneaza exact ca un impozit, deoarece oamenii sunt fortati sa cheltuiasca mai putin decat venitul lor si sa plateasca guvernului diferenta in schimbul unor cantitati de bani suplimentare. Guvernul poate astfel sa cheltuiasca mai multe resurse si populatia mai putine, exact ca si cand guvernul ar fi ridicat impozitele ca sa finanteze cheltuielile suplimentare. Atunci cand guvernul isi finanteaza deficitul prin emisiunea de moneda, pe care populatia o adauga detinerilor sale nominale pentru a mentine valoarea lor reala constanta, se spune ca guvernul se finanteaza prin impozitul pe inflatie

Pe termen lung, dependenta dintre deficitul bugetar si inflatie este exprimata de urmatoarea ecuatie:

P = , g>1,

unde:

P - nivelul inflatiei;

g - raportul dintre deficit si buget;

y - cresterea relativa reala a PNB;

a - viteza circulatiei banesti in conditii neinflationiste;

b - schimbarea acestei viteze in functie de nivelul de inflatie.

Egalitatea arata ca rezultatul finantarii deficitului prin crearea de bani este inflatie si ca efectul inflatiei asupra deficitului este diferita, functie de cresterea economica.

Variantele principale ale dependentelor exprimate de ecuatie sunt:

cu cat este mai mare ritmul de crestere al productiei, cu atat mai redus este nivelul inflatiei;

cu cat este mai mare deficitul bugetar, cu atat mai mare este inflatia;

vitezele de circulatie ale banilor (a) si (b) se exprima direct proportional in nivelul inflatiei;

cu cat viteza de circulatie neinflationista a banilor este mai mare, cu atat nivelul inflatiei este mai mare, corespunzator deficitului dat.