StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » sisteme fiscale » Elemente de armonizare ale sistemului fiscal romanesc
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Evolutia reformei fiscale romanesti de ia revolutia din i989



Necesitatea reorganizarii si reorientarii politicii fiscale romanesti in perioada de trazitie la economia de piata
Perioada cuprinsa intre luna decembrie 1989 si pana in prezent (anul 2008) marcheaza transformari profunde ale sistemului fiscal romanesc, determinate pentru inceput de nevoia de a raspunde unei noi realitati economice si sociale - trecerea de la o economie centralizata la o economie de piata, iar mai apoi conformarii regulilor stricte impuse de procesul de aderare la structurile Comunitatii Europene, iar in prezent de a face fata provocarilor rezultate din statutul de stat membra al Uniunii Europene. La inceput soielnica, mai apoi ce mai hotarata, dar niciodata sila si 100% transparenta, legislatia fiscala romaneasca a cunoscut o istorie zbucium


ata, ca de altfel intreg procesul dificil de transformare a economiei Romaniei. Fiecare guvern a venit cu propriile viziuni asupra politicii fiscale (lucru de altfel firesc intr-o democratie), dar pentru actorii implicati in functionarea sistemului fiscal aceasta a insemnat o permanenta schimbare de reguli si norme, ceea ce a bulversat adeseori insasi derularea proceselor economice firesti.Incercand o grupare a etapelor strabatute de politica fiscala romaneasca pentru perioada mentionata anterior, apreciez ca se pot identifica trei etape majore: etap-incipienta a transformarii fiscalitatii din tara noastra pentru a se conforma noilor realitati impuse de trecerea de la economia ificat-centralizata spre o economie de piata, o etapa de modernizare a regulilor fiscale si etapa finala de asimilare a normele comunitare.
Etapa 1 - faza incipienta a reformei fiscale romanesti - a inceput in decembrie 1989 si a durat pana la sfarsitul anului 2002.
Revolutia din decembrie 1989 a determinat necesitatea regandirii si reorintarii politicii fiscale din Romania pentru a asigura, alaturi de celelate masuri de politica economica, buna desfasurare a procesului de tranzitie de la o economie centralizata la o economie de piata. Totusi, putem spune ca, pana la finele anului 1990 nu s-au produs modificari de substanta in structura impozitelor si taxelor din Romania, masurile intreprinse putand fi apreciate doar ca un timid inceput in construirea unei politici fiscale. S-a produs mai degraba o degrere a platii unor impozite. Astfel, in anul 1990, deciziile luate au urmarit doar ajustarea tehnicilor de prelere a venitului national deja existente, respectiv a rsamintelor din beneficii, a cotelor de impunere a veniturilor salariale, scutirea agricultorilor particulari de plata impozitului pe veniturile realizate. Principala resursa de finantare a bugetului de stat au ramas in continuare rsamintele din beneficii (circa 41,5%), desi pe ansamblu acestea au scazut. Pe locul doi s-a situat in anul 1990 impozitul pe circulatia marfurilor cu o proportie de 33%, fiind urmat de impozitul pe veniturile salanaie. Masurile luate au vizat mai aies anularea unor reglementari anacronice, cum ar i> cele referitoare la desfiintarea impozitului pe circulatia marfurilor cuprins in preturile diferentiate pe renilitati in functie de destinatia produselor, a adaosului rural ce se aplica la unele bunuri de consum livrate populatiei din mediul rural, dar, mai ales a contributiei banesti si in munca a populatiei si a unitatilor economice. Tot in aceasta perioada s-au luat o serie de masuri cu impact asupra veniturilor statului, cum au fost scutirea de la plata taxelor pentru acordarea sau prelungirea vizelor de intrare-iesire din tara, in cazul turistilor, scutirea temporara de plata a taxelor male pentru bunurile primite de la populatie din strainatate, etc.
Anii 1991 si 1992 au adus noi reglementari fiscale si inlocuirea celor devenite necorespunzatoare realitatilor specifice unei incipiente economii de piata. Practic o data cu adoptarea Legii nr. 14 si a Legii nr. 31 din 1990 a fost creat cadrul juridic pentru declansarea reformei fiscale in Romania. Drept urmare in anul 1991 a fost intocmit si executat bugetul de stat in conditiile primei reforme de debugetizare a economiei.
Tot in anul 1991 a fost inlocuit sistemul de silire a impozitului pe salarii care se calcula la nivelul agentilor economici asupra fondului total de salarii diferentiat pe ramuri de activitate, cu impozitul pe salariile individuale suportate de fiecare salariat, masura prin care s-a realizat o prima reasezare a salariilor brute pe economie. Cu aceasta ocazie s-a rezut sistemul de preluare la buget a contributiei persoanelor fara copii, in sensul acordarii de inlesniri persoanelor care au copii, prin reducerea impozitului lunar pe salarii cu o cota de 20%. Concomitent, se apreciaza ca prin legea salarizarii s-a prezut masura de moderare a cresterii salariilor prin introducerea unui impozit suplimentar, care se suporta de agentii economici care angajau si plateau salarii peste o anumita limita. Masura s-a impus and in vedere ca in acea perioada negocierea salariilor nu avea o baza economica clara, aceasta facandu-se mai mult pe sperante si supozitii si, de regula, sub presiunea strazii, care in final se repercutau asupra costurilor si implicit asupra preturilor. De asemenea, s-a introdus impozitul pe profit ca un impozit unic pentru toti agentii economici organizati ca persoane juridice care a inlocuit sistemul de rsaminte la buget din beneficiile intreprinderilor de stat, precum si impozitul pe veniturile unitatilor cooperatiste si obstesti. Pe langa faptul ca s-a silit un sistem unitar de impunere, nediscriminatoriu fata de formele de proprietate existente, din dorinta de a incuraja initiati prita si a dezvolta economia de piata s-au instituit diverse scutiri si facilitati la plata impozitului pe profit.
Ulterior, spre sfarsitul anului 1991, sistemul de silire si percepere a impozitului pe profit s-a imbunatatit substantial, in principal prin renuntarea la impunerea progresi cu cote intre 2,5% si 77% si aplicarea unui sistem de aplicare a unui sistem proportional, cu doua cote: 30% pentru profitul impozabil de pana la 1 milion si 45% pentru partea ce depaseste 1 milion de lei.
Aceasta etapa s-a incheiat cu noi reglementari in domeniul fiscal specifice economiei de piata, cum ar fi cele referitoare la impozitul pe circulatia marfurilor si a accizelor, la instituirea impozitului pe dividende la societatile comerciale si la impozitul pe sumele obtinute din nzarea activelor societatilor comerciale.
Ca un cadru general al acestei etape s-a elaborat si adoptat Legea Finantelor Publice nr. 10/1991, prin care s-a instituit instrumentul juridic pentru elaborarea si executia bugetului public national, reglementarea modului de utilizare a mijloacelor financiare, controlul acestora, silirea si perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri ale bugetului. Este de mentionat ca in aceasta etapa s-a adoptat si Constitutia Romaniei, potrivit careia impozitele, iaxeie si orice aite venituri aic bugetului de stat se silesc prin iege, iar impozitele si taxele locale se silesc de consiliile locale sau judetene in limitele si conditiile legii.
Etapa a doua este una a evolutiei formelor de impunere si gestionare a impozitelor si taxelor romanesti si consta intr-o modernizare a legislatiei fiscale, realizata atat in introducerea de noi forme de impozitare specifice economiei de piata, cat si in imbunatatirea altora vechi. Declansata in anul 2003 putem spune ca in aceasta etapa s-au fundamentat si s-au aprobat noi acte definitorii pentru economia de imbunatatire a legislatiei fiscale existente. Parerea specialistilor, universal labila, si pe care o impartasesc, este ca aderata reforma a sistemului fiscal, corespunzatoare cerintelor economiei de piata, a inceput la 1 iulie 1993 prin introducerea taxei pe loarea adaugata si instituirea unui nou sistem de percepere a accizelor la produsele din import si din tara. Aceasta etapa a mai presupus o dubla pregatire tehnica, administrati, metodologica si de publicitate si care au vizat gestionarea noului impozit. Paralel s-au initiat si promot acte normative pentru completarea cadrului legislativ al taxei pe loarea adaugata, punandu-se accent pe corelarea acestui impozit cu conditiile concrete de aplicare si de asigurare a unor masuri de protectie sociala.
Introducerea taxei pe loarea adaugata a stimulat comportamentele agentilor economici orientate spre reducerea consumurilor, contribuind la disponibilizarea resurselor in economie, la stimularea exporturilor, a disciplinei financiare. in plus, incepand cu data aplicarii taxei pe loarea adaugata, s-a actualizat metodologia de calcul a profitului impozabil si a impozitului pe profit, asigurandu-se corelarea celor doua sisteme de impozitare.In contextul generalizarii alocatiei de stat pentru copii s-a asigurat un tratament fiscal nediscriminatoriu tuturor salariatilor, care au platit, la salarii egale, acelasi impozit. in acest scop s-a instituit un sistem unic de impozitare a salariilor, eliminandu-se impozitarea excesi a salariatilor fara copii, care constituie de fapt o taxa de celibat si care afecta in primul rand tinerii care depaseau 25 de ani.
Concomitent s-au redus impozitele suplimentare aplicate veniturilor ce se obtin prin cumul de functii, asigurandu-se astfel o diferentiere a veniturilor banesti ale indivizilor in functie de provenienta acestora si de cerintele echitatii fiscale.
Pentru stoparea presiunii inflationiste si promorea concurentei in economia nationala, paralel cu aplicarea schemei de indexare prospecti a salariilor s-a promot o politica a veniturilor bazate pe impozite. in acest scop a continuat aplicarea unui impozit suplimentar asupra intreprinderilor care realizau cresteri excesive ale fondului de salarii peste nivelul de referinta cu cote mergand pana la 500%.
Pe linia corelarii obligatiilor fiscale s-a actualizat in functie de rata inflatiei nivelul taxelor in suma fixa in sarcina persoanelor fizice, iar in cadrul taxelor percepute pentru avizarea desfasurarii jocurilor de noroc acestea au fost silite potrivit Constitutiei prin lege.
Pe linia mala, pentru a veni in sprijinul populatiei s-au urmarit scutiri sau exceptii temporare de la plata taxelor male pentru unele produse necesare consumului uzual, cum ar fi: grau. orz, porumb, lapte praf, unt, branzeturi si alte derite din lapte, masline, lamai si alte produse citrice.
Pentru adoptarea sistemului de impunere a veniturilor agricole la cerintele economiei de piata si in perspecti introducerii impozitului pe veniturile globale a fost elaborata Legea privind impozitul pe venitul agricol. Instituirea sistemului de impunere a veniturilor agricole, se apreciaza, constituie a parghie fiscala care are la baza principiul, peste tot in lume, potrivit caruia orice venit se impoziteaza si in plus. impozitul asigura cresterea bazei de venituri ale bugetelor locale.In vederea dezvoltarii reformei fiscale si a adaptarii sistemului fiscal la conditiile concrete ale economiei de piata, se afirma ca prin Legea impozitelor si taxelor locale se incearca eliminarea discriminarilor intre societatile cu capital de stat si cele cu capital prit, intre persoanele fizice din mediu! urban si cel rural, intre proprietarii de bunuri impozabile care desfasoara activitati cu salariatii sau in mod independent.
Realitatile perioadei de tranzitie au aratat ca reglementarile fiscale introduse in anul 1991 nu sunt benefice asigurarii dezvoltarii economiei romanesti si adeseori determina, pe langa erodarea resurselor bugetare, si inflorirea eziunii fiscale legale. Astfel, spre exemplu, prevederile desprinse din Legea nr. 35/1991 ce acordau un tratament fiscal discriminatoriu, in dorinta de a atrage investitorii straini (intre 2-5 ani acordate acestora in atie cu 6 luni - 5 ani pentru intreprinzatorii romani) sau au construit facilitati pentru atragerea de capital strain au insemnat de fapt bariere, cel putin din doua motive: pentru profitulscutit in Romania investitorii platesc impozit in tara de rezidenta de regula cu cote mult mai mari sau cu cote din Conventiile de evitare a dublei impuneri; se transfera in acest fel dreptul de impunere al statului roman tarilor de origine ale investitorilor straini, astfel incat fiscul din aceste tari isi asigura cresterea veniturilor pe seama profiturilor realizate in Romania. Rezultatele unei astfel de masuri legislative au fost departe de scopurile urmarite: Acest sistem aplicat investitiilor straine a dus la proliferarea societatilor mixte cu participare modica de capital strain, de regula 2$ si 1000$, care au realizat profituri foarte mari ce au fost transferate in strainatate fara a plati impozit in Romania, ceea ce a reprezentat in fapt export de produs national.
Din aceste considerente a fost introdus, de la 1 ianuarie 1995. un nou sistem de impozitare a profitului, potrivit unei metodologii de corectare a bazei de impozitare in functie de nivelul inflatiei, simultan cu eliminarea scutirilor de impozite, inclusiv cele prezute pentru societatile mixte in Legea investitiilor straine. Noul sistem de impozitare introdus se bazeaza pe principiile practicate in tari cu economie de piata, respectiv are in vedere cresterea patrimoniului net intr-un an fiscal, ceea ce include atat profiturile realizate din activitati desfasurate de contribuabil, cat si castigurile de capital.
Pe langa reglementarea regulilor generale pentru determinarea veniturilor impozabile ale marilor platitori s-au silit si modalitatile de impozitare a veniturilor micilor contribuabili in care amortizarea mijloacelor fixe si reducerile aferente se fac in concordanta cu regulile conile existente, fara ajustarea la inflatie a cestora.
De la inceputul anului 1998, Ministerul Finantelor a anuntat pregatirea unei asa-numite minirevolutie fiscala". Din noua politica fiscala a Ministerului Finantelor este cunoscuta in special ideea schimbarii locului in formarea veniturilor fiscale intre impozitele directe si cele indirecte. Cu alte cuvinte, Ministerul Finantelor se axa, in atragerea veniturilor, pe impozitele indirecte (cu precadere T.V.A.). in acest sens, aceasta idee a fost transpusa in legislativ, incepand cu 1 ianuarie 1998, prin majorarea cotelor de T.V.A. (de la 9% la 10%, respectiv de la 18% la 22%), concomitent insa cu reducerea numarului de transe si micsorarea cotei marginale a impozitului pe salarii (impozit direct) de la 60% la 45%. La 1 ianuarie 2000, s-a trecut la cota unica de T.V.A. de 19%.
Preocuparea pentru folosirea cu precadere a impozitelor indirecte pentru realizarea obiectivelor specifice ale politic



ii fiscale romanesti, in aceasta etapa, este una absolut fireasca, in contextul procesului de aderare !a Uniunea Europeana (dupa depunerea cererii de aderare din anul 1995), dat fiind faptul ca se impunea eliminarea barierelor de natura fiscala, in special prin intermediul armonizarii impozitelor indirecte. insa aceasta majorare a nivelului impozitelor indirecte determina o crestere generala a preturilor intr-un ritm mult mai mare decat ritmul de crestere a puterii de cumparare a cumparatorilor, care reprezinta, in fapt, suportatorii reali ai acestor impozite. in plus, determina riscul ca o crestere accelerata a preturilor sa conduca la amplificarea fenomenelor de contrabanda si eziune fiscala, ceea ce cauzeaza aparitia unei alte probleme: cresterea cheltuielilor de administrare a impozitelor in paralel cu existenta unei serioase deprecieri a cuantumului de venituri incasate la bugetul de stat.
Conceperea unui sistem fiscal bazat pe impozitele indirecte tine, desigur, de o noua gandire fiscala. Practica a aratat ca, din pacate, in Romania, aceasta noua filozofie nu a fost rodul unei profunde si complexe analize a impactului politicii fiscale asupra economiei si a contribuabililor, ci a fost mai ales rezultatul crizei de timp in care s-a aflat puterea executi si politica romaneasca.
Scaderea dramatica a numarului de salariati, atat din sectorul public, cat si din cel prit, care constituie masa contribuabililor platitori de impozit pe salarii, precum si colapsul in care se afla un important segment al agentilor economici, ne ajuta sa intelegem optiunile de politica fiscala alese de guvernantii romani. Prin majorarea atat a cotei reduse, cat si a celei majorate de T.V.A. s-a urmarit cresterea randamentului fiscal in atragerea unor venituri publice certe si ritmice. Aceasta deoarece taxa pe loarea adaugata poate fi considerata de o renilitate exceptionala, chiar providentiala, care prospera cu cresterea economica, dar se acomodeaza la stagflatie si este o mana cereasca pentru statele lipsite de venituri fiscale suficiente"329.
Politica fiscala a anului 1998 o putem insa considera ca fiind una mai degraba prudenta. O schimbare in politica fiscala se refera la acordarea unor stimulente investitorilor, in raport cu consumul. Legislatia a cunoscut unele modificari pentru a permite: armonizarea accelerata, deductibila din profitul impozabil; colectarea trimestriala a impozitului pe profit; reducerea treptelor de impozitare, precum si reducerea ratei marginale a impozitului pe salarii de la 60% la 45%.
Un nou progres legislativ in politica fiscala romaneasca a fost reprezentat de introducerea impozitului pe venitul global in anul 2000, actiune care s-a realizat cu dificultate, antrenand pierderi importante de incasari la bugetul de stat. Scopul principal urmarit de politica fiscala romaneasca a fost acela al demararii de urgenta a reorganizarii intregului sistem fiscal pentru a raspunde obiectivelor de stimulare a dezvoltarii economice, de promore a investirii in raport cu consumul, precum si imbunatatirea generala a climatului de afaceri. Fiiosofia masurilor luate in domeniul politicii fiscale are in vedere descurajarea economiei subterane si a eziunii fiscale, sistemul de impozitare trebuind sa stimuleze, prin intreaga sa conceptie, o atitudine favorabila a platitorilor.
Se poate concluziona ca in cele doua etape de evolutie a fiscalitatii din Romania s-a produs transformarea structurala a sistemului fiscal. Acest fapt a necesitat utilizarea unor tehnici de impunere mai simple, dar armonizate cu mecanismele pietei. Impunerea tuturor formelor de venit si a averii a trebuit sa evite multiplicarea impozitelor. Finantarea unei parti din costurile tranzitiei a trebuit sa implice toti contribuabilii, in conditiile reducerii costurilor gestionarii impozitelor la nivelul acestora si ai administratiei publice, aflate initial intr-o forma embrionara. Ulterior, ca urmare a impactului celorlalte reforme asupra fluxurilor din economie si a structurii contriuabililor, tehnicile de impunere si structurile insarcinate cu gestionarea impozitelor au evoluat. Accentul s-a pus pe flexibilitatea structurala si transparenta sistemului fiscal. Desigur, caracteristicile tehnicilor de impunere au fost influentate de evolutia structurilor economico-sociale, distributia veniturilor, nivelul utilitatilor publice de finantat si optiunile decidentului public.
Etapa a treia s-a declansat din dorinta de integrarea a Romaniei in structurile Uniunii Europene, care a generat decizia de armonizare a tehnicilor fiscale. Deschiderea modulului X Impozitarea s-a realizat in cursul anului 2001 si, din acest moment, apreciez ca a inceput si acesta a treia etapa de reforma fiscala romaneasca. Programul national de adoptare a aquisului comunitar in acest domeniu cunoaste trei orientari majore: legi si regulamente, reforma institutionala si administrati si resurse umane si bugetare necesare. Aceasta etapa este in plina desfasurare in prezent si nu s-a incheiat odata cu aderarea la Comunitatea Europeana, in 1 ianuarie 2007, deoarece Romania desi este o tara aderata la Uniunea Europeana, nu este inca o tara cu aderat integrata. in continuare se realiza o dezvoltare a acestui subiect, studiindu-se problemele desprinse din acest proces de armonizare si de aliniere la cerintele aquisului comunitar, precum si realizarile Romaniei pana la momentul actual.
Etape esentiale ale procesului de negociere pentru aderarea Romaniei la Comunitatea Europeana
O perioada de un deceniu de eforturi continue, dar cu fluctuatii accentuate marcheaza evolutia de ansamblu a Romaniei in dorinta puternica de integrare in marea familie a Europei Unite. De la cererea de aderare din 22 iunie 1995 si pana in prezent, obiectivele pregatirii pentru aderarea la Uniunea Europeana s-au suprapus cu obiectivele de politica generala a tarii noastre, incurajate de o sustinere puternica din partea populatiei (care aproba in procente uluitoare aderarea la Comunitatea Europeana: 85-90% ). Criteriile de aderare silite in cadrul reuniunilor Consiliului Europei de la Copenhaga din anul 1993 si Madrid - din anul 1995 - arata in mod evident ca obligatiile de indeplinire a statutului de membru al UE sunt integrate in obiectivele tranzitiei romanesti. O societate democratica, un stat de drept si respectarea drepturilor omului sunt cerinte ale criteriului politic de aderare, dar in acelasi timp si obiective de baza ale tranzitiei la o economie de piata. O economie de piata functionala si capabila sa faca fata presiunilor concurentiale este, de asemenea, un obiectiv comun al ambelor procese: de aderare si de tranzitie.
Relatiile Romaniei cu Uniunea Europeana sunt mai vechi decat cele declansate de cererea de aderare din anul 1995. Trebuie spus ca Romania a fost prima tara din Europa Centrala si de Est care a derulat relatii oficiale cu Comunitatea Europeana. in anul 1974, Romania a semnat un acord prin care. in 1974, tara noastra a fost inclusa in Sistemul Generalizat de Preferinte, iar in anul 1980, Acordul asupra Produselor Industriale. in anul 1991, a semnat Acodul pentru Comert si Cooperare care a intrat in vigoare la 1 februarie 1995. Dupa doi ani de la depunere cererii de aderare, in iulie 1997, Comisia Europeana publica Opinia asupra cererii Romaniei de a deveni membru al UE".
Urmare a Deciziei Consililului European din decembrie 1999 de la Summitul de la Helsinki, negocierile pentru aderare au inceput pentru Romania in luna februarie 2000, in acelasi timp cu alte tari precum: Malta, Slocia, Lituania, Letonia si Bulgaria. in anul 2002, Comisia Europeana a elaborat documentul intitulat Foaia de parcurs pentru Bulgaria si Romania - Comunicare a Comisiei catre Consiliul si Parlamentul European", scopul acestui document fiind acela al sustinerii eforturilor de pregatire in vederea aderarii la Uniunea Europeana a acestor doua tari.
Foaia de parcurs pentru Romania acopera perioada anterioara aderarii tarii noastre la Comunitatea Europeana, fiind un document cheie al UE, care isi propune accelerarea procesului de aderare, astfel incat obiectivul tarii neutre de a deveni tara membra in anul 2007 sa fie realizabil. Continutul acestui document sieste pasii ce trebuie parcursi de Romania pentru a-si putea asuma statutul de membru UE si se bazeaza pe angajamentele asumate in cadrul negocierilor si pe ceea ce trebuie facut pentru indeplinirea criteriilor de la Copenhaga si Madrid. Pentru modulele din aquisul comunitar, foaia de parcurs ofera un sistem de repere pe baza carora sunt monitorizate progresele romanesti, cu referiri precise la alinierea legislati si la dezvoltarea capacitatii administrative.
Parteneriatele de aderare ale Romaniei cu Uniunea Europeana, parte importanta a strategiei de pre-aderare, au rost aplicate imediat dupa introducerea acestora la sesiunea de la Luxemburg din 1997. Primul parteneriat de aderare a fost decis in anul 1998. Acest document a fost actualizat adesea: in 1999 si 2002, luandu-se in considerare evolutia de ansamblu a tarii noastre. Parteneriatul de aderare din anul 2003 este revizuit pe baza constatarilor Comisiei Europene din Raportul periodic al anului 2002 si a Foii de parcurs pentru Romania. Aceste parteneriate de aderare sunt deosebit de importante, ele siliind formele de asistenta specifice nevoilor romanesti desprinse din calitatea de stat candidat.
In strategia de pre-aderare adoptata de Comisia Europeana, sectiunea Pregatirea tarilor candidate din Europa Centrala si de Est pentru integrarea in piata interna a Uniunii Europene" prezinta o importanta deosebita, fiind adoptata la Essen in anul 1994. sectiunea Alba sileste masurile cheie din fiecare sector al pietei interne si propune o ordine in abordarea armonizarii legislative, fara insa a indica o ordine prioritara intre sectoare. Pe baza recomandarilor cuprinse in sectiunea Alba, tara noastra a trebuit sa-si redacteze propriul calendar in functie de situatia economica, sociala si politica, cat si din progresele realizate.
Negocierile de aderare ale Romaniei la Uniunea Europeana au fost lansate oficial in 14 februarie 2000, in urma recomandarii Comisiei Europene aprobata de statele membre, de la Summitul de la Helsinki din decembrie 1999. Negocierile silesc conditiile de integrare, concentrandu-se pe termenii in care tara noastra urmeaza a-si adopta, implementa si aplica aquisul si pe eventualele aranjamente de tranzitie, delimitate strict in timp, precum si pe conditiile de aplicabilitate. Negocierile de aderare se bazeaza pe cele 31 de module ale aquisului comunitar.
Procedura de derulare a negocierilor a fost silita in anul 1998. in vederea derularii negocierilor de aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana, autoritatile nationale au fost obligate sa intocmeasca si sa transmita Consiliului UE un document de pozitie corespunzator fiecarui modul de negociere. Documentelor de pozitie ale Romaniei sunt transmise prin pozitii comune de catre Consiliul Europei, deoarece trebuie aprobate in unanimitate de statele membre.
Dupa incheierea negocierilor de aderare, rezultatele acestora sunt incorporate in proiectul tratatului de aderare. Acesta este supus spre aprobare Consiliului si Parlamentului European. Dupa semnare, tratatul de aderare este supus spre ratificare statelor membre si statului candidat (uneori prin referendum). Procedura este urmatoarea: tratatul intra in vigoare, iar statul candidat devine stat membru de la data aderarii.
La sfarsitul anului 1994, Consiliul de la Essen a definit o strategie de preaderare care sa pregateasca tarile candidate sa devina state membre ale Uniunii Europene. Aceasta strategie se bazeaza pe trei elemente: implementarea Acordului European de Asociere, programul PHARE de asistenta financiara, dialogul structurat care sa permita statelor membre ale Uniunii Europene si tarilor candidate discutarea impreuna a subiectelor de interes comun. Ulterior, prin Agenda 2000, aceasta strategie a fost extinsa, incluzand participarea in programele comunitare, participarea la proiecte speciale si acordarea asistentei prin TAiEX (Biroul de Asistenta Tehnica si Schimb de Imformatii). in anul 2001, Consiliul European de la Essen a silit o noua etapa a acestei strategii, care in prezent cuprinde urmatoarele elemente: Acorduri Europene, Parteneriate pentru Aderare si Programe Nationale pentru Adoptarea Aquisului, participarea in programe, agentii si comitetele Comunitatii Europene.
Activitatea de armonizare a legislatiei interne cu aquisul comunitar reprezinta o componenta majora in cadrul procesului de aderare ia Uniunea Europeana, fara de care nu se poate concepe integrarea in Uniune. Acesta se concentreaza, din punct de vedere tehnic procedural asupra conditiilor in care se adopta si se implementeaza aquisul comunitar, dar si asupra posibilitatiilor de a conveni perioade de tranzitie, limitate ca obiect si durata.
La 17 decembrie 2004, la Consiliul European de la Bruxelles, Romania a primit confirmarea politica a inchiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana. Romaniei i s-a recomandat sa continue reformele si sa implemnteze angajamentele referitoare la aquisul comunitar. Uniunea Europeana a continuat monitorizarea pregatirilor de aderare si, la acel moment, a considerat ca tara noastra fi capabila sa-si asume obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007. De asemenea la recomandarea Consiliului Europei in aprilie 2005 s-a semnat Tratatul de aderare comun pentru Romania si Bulgaria.
Aderarea efecti a Romaniei in Uniunea Europeana s-a realizat in data de 1 ianuarie 2007.





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre elemente de armonizare ale sistemului fiscal romanesc

Arbitrajul pret - valoare si eficienta pietei financiare
Analiza echilibrului financiar
Gestiunea ciclului de exploatare. gestiunea stocurilor
Sistemul fiscal - concepte, interdependente, teorii
Obiectivul armonizarii fiscale a sistemului fiscal comunitar
Elemente comune pentru sistemele fiscale din uniunea europeana
Caracteristici esentiale ale sistemelor fiscale ale tarilor comunitare
Comparatii intre sistemele fiscale ale statelor membre din uniunea europeana(studiu de caz)
Elemente de armonizare ale sistemului fiscal romanesc
Implementarea aquis-ului comunitar in domeniul fiscalitatii indirecte in romania
Cresterea eficientei aparatului fiscal romanesc
Armonizarea impozitelor directe din romania la directivele comunitatii europene
Implementarea aquis-ului comunitar privind evaziunea fiscala in romania
Evolutia sistemului fiscal romanesc
Prioritati ale reformelor viitoare ale sistemului fiscal al uniunii europene
Modelarea cresterii economice sub impactul fiscalitatii
Armonizarea sistemelor fiscale in comunitatea europeana
Concluzii generale si recomandari de politica fiscala








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics