Dreptul de acces liber la justitie

Dreptul de acces liber la justitie

Dreptul de acces liber la justite, este un drept care concorda si se valorizeaza reciproc cu principiul separatiei puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora . Practica a dovedit ca dreptatea nu pote fi infaptuita intodeauna in cadrul unei singure puteri, si in mod deosebit in litigiile sau procesele in care puterea in cauza sau un functionar al acesteia su 222b16c nt parti ale acestora . Pentru a se evita un astfel de risc este necesar, dreptul de acces liber la justitie .

Astfel pana in 1994 , contestatiile la procesele verbale de constatarea contraventiilor se solutionau de sefii ierarhici ai agentilor constatatori , neexistand cale de atac a solutiilor la justitie (cu unele exceptii prevazute de Legea 32/1968 in redactarea in vigoare la data respectiva ).

De exemplu dupa 1994 contestatiile la contraventiile la regimul circulatiei se judeca de instante .

Incalcarea dreptului de acces liber la justitie s-a facut si inca se mai face prin :

-pe cale a mentinerii in vigoare a unor legii neconstitutionale , sau a emiterii unor reglementari legislative neconstitutionale, de exemplu: nereglementarea dreptului de acces liber la justitie, atunci cand ministerul justitiei nu a aprobat cercetarea unui magistrat din vina caruia s-au cauzat pagube; impotriva hotararilor de sanctionare sau achitare date de Consiliile de onoare in cazul militarilor si politistilor nu s-a prevazut cale de atac in fata instantei si altele;

-impiedicarea pe orice cale a persoanei sa-si expuna instantei nemultumirea sa de exemplu: nepunerea la dispozitia contravenientului a procesului verbal de constatare, nu-i da posibilitatea acestuia sa-l atace in instanta, putand determina contravenientul sa piarda termenul de contestare etc.

-respingerea in mod netemeinic si nelegal a cailor de atac, impotriva unei hotararii judecatoresti data cu incalcarea legii (apelul sau recursul).

Avand in vedere importanta sa, dreptul de acces liber la justitie este reglementat in cele mai importante documente internationale cat si in Constitutia Romaniei .

Potrivit art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului 'orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, si intr-un cadru public de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care sa hotarasca fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa.

In art. 5 pct. 3 din aceeasi Conventie se dispune: 'Orice persoana arestata sau detinuta, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata, sau eliberata in cursul procedurii.'

Potrivit art. 13 din Conventia sus citata , 'orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale', respectiv autoritatile publice si functionarii acestora.

In art. 8 al Declaratiei Universale aDrepturilor Omului se dispune: 'Orice persoana are dreptul sa se adreseze in mod efectiv instantelor judiciare competente, impotriva acelora care violeaza drepturile fundamentale care ii sunt recunoscute prin constitutie sau prin lege.'

Dispozitile celor doua documente internationale mai sus prezentate fac parte din dreptul intern romanesc, potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei in care se dispune 'Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

Daca exista neconcordante in pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale, ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

Osebit de cele de mai sus, in art. 21 din Constitutia Romaniei este consemnat in mod expres dreptul de acces liber la justitie, astfel: 'Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.'. Ratiunea existentei acestui drept rezulta din:

-puterea judecatoreasca este independenta, de celelate puteri, existand toate conditiile sa judece impartial, obiectiv si competent;

-justitia se infaptuieste in numele legii de catre judecatorii care sunt independenti si se supun numai legii;

-justitia este la adapost de interese politice, economice, sociale si astfel asigura aplicarea neconditionata si impartiala numai a legii;

-infaptuirea justitiei se face dupa principii care asigura respectarea intocmai a legii astfel: publicitatea, oralitatea, contradictorialitatea, obligatia de motivare a hotararilor, posibilitatea exercitarii cailor de atac la instantele superioare interne si internationale;

-garantiile cailor de atac, a controlului judecatoresc pe cai ordinare si extraordinare cat si controlul la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

-existenta unei responsabilitati si pentru judecatorii care incalca legea.

Potrivit acestui principiu, oricine are dreptul de acces la justitie: cetatean roman, cetatean strain, apatrid, persoana juridica civila sau persoana juridica de drept public.

S-ar putea pune intrebarea de ce in Constitutie se foloseste exprimarea interese legitime? Nu ar fi aceasta restrangere o posibilitate de a actiona in justitie si deci, nu ar fi fost suficient doar termenul interese?

Raspunzand la aceasta intrebare prof. I. Muraru arata: 'Explicatia este simpla. Constitutia si legile nu apara si nu garanteaza orice interese, ci numai acele interese care se intemeiaza pe drept, pe cutuma, in general pe izvoarele de drept.

Art. 21 din Constitutie implica o corecta delimitare intre dreptul la actiune in justitie si obligatia constitutionala de ocrotire a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime.

Este subinteles ca accesul liber la justitie permite depunerea oricarei cereri a carei rezolvare este de competenta autoritatilor judecatoresti. Caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate in actiunea in justitie va rezulta numai in urma judecarii pricinii respective si va fi constatat prin hotarare judecatoreasca.

Folosind exprimarea 'interese legitime', textul constitutional nu pune o conditie de admisibilitate a actiunii in justitie, ci obliga justitia sa ocroteasca numai interesele legitime.'¹⁾

Incalcarea dreptului de acces liber la justitie s-a mai constatat si in alte situatii, cum ar fi:

-in cazul unor proceduri juridictional-administrative, cand solutionarea contestatiei era definitiva si legea nu mai prevedea o cale de atac impotriva acesteia la o instanta judecatoreasca (de exemplu contestatiile in cazul amenzilor contraventionale erau solutionate numai de seful agentului constatator, conform art. 35 din Legea nr. 32/1968, articol care a fost declarat neconstitutional si ulterior abrogat, deschizandu-se calea contestarii amenzii contraventionale la justitie);

-in cazul unor drepturi de avizare, aprobare reglementate in mod discretionar in sensul ca nu sunt prevazute cai de atac la o instanta atunci cand se refuza avizarea sau aprobarea (de exemplu, in cazul cand ministrul justitiei refuza cercetarea unui judecator, nu exista o cale de atac al refuzului la o instanta superioara);

-in cazul cand cineva este vatamat intr-un drept al sau printr-o decizie data de organele parchetului respectiv de neurmarire penala, inca nu este reglementata plangerea impotriva acestei decizii la instanta de judecata.

Posibilitatea sesizarii justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime se poate realiza fie pe calea actiunii directe, fie prin orice alta cale procedurala, inclusiv pe calea exceptiei de neconstitutionalitate mentionata de art. 144 lit. 'c' din Constitutie.

Trebuie sa adaugam ca accesul liber la justitie este garantat chiar prin Constitutie, in sensul ca, nu poate fi ingradit de nici o lege , iar legiuitorul este obligat sa elaboreze dispozitii legale, sa instituie proceduri si institutii care sa asigure realizarea acestuia.