Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare

Gandurile, opiniile, credintele si creatiile spirituale de orice fel pot fi cunoscute numai daca sunt exprimate. Atat timp cat nu sunt exprimate, acestea nu cunosc limitele, asa cum am aratat la libertatea constiintei. Trebuie facuta deosebire dupa cum libertatea de exprimare se exercita in public sau intr-un cadru privat. Exprimarea in cadrul privat este practic nelimitata, cu exceptia cazurilor, care este adevarat sunt foarte rare si in mod expres prevazute de lege.¹⁾

De asemenea, libertatea de exprimare in public are unele restrangeri, mai multe decat atunci cand se face intr-un cadru privat stabilite prin lege, potrivit dispozitiilor constitutionale.

Potrivit art. 30 din Constitutie, libertatea de exprimare este posibilitatea omului de a-si exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel. Socotim ca libertatea de exprimare include si libertatea presei, libertatea cuvantului, libertatea creatiilor de orice fel. Observam ca aici constituantul se refera la libertatea de exprimare in public, si nu intr-un cadru privat.

Cat priveste formele si mijloacele de exprimare formularea constitutionala este cuprinzatoare acestea fiind: in grai, scrisul, imaginile, sunetele si alte mijloace de comunicare in public.

Potrivit art. 152 din Codul penal, fapta se considera a fi savarsita in public atunci cand a fost comisa:

a)intr-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana;

b)in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane;

c)in loc neaccesibil publicului cu intentia insa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;

d)intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorate relatiilor dintre persoanele participante;

e)prin orice mijloc cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.

Exprimarea gandurilor, obiceiurilor, credintelor, posibilitatea de a crea si a exprima creatiile de orice fel, in istoria lor ca drepturi umane, au dus la formularea a trei mari reguli: libertatea de exprimare; interzicerea cenzurii si responsabilitea.

Constitutia Romaniei interzice cenzura de orice fel, precum si suprimarea publicatiilor. Suprimarea unei publicatii ca sanctiune este o sanctiune exagerata, ea vine, prin duritatea sa in conflict cu ideea de respect a libertatii umane.

Fata de art. 25 din Constitutia Romaniei din anul 1923, Constitutia actuala nu interzice suspendarea publicatiilor. Suspendarea unei publicatii nu este o sanctiune atat de severa ca suprimarea. Faptul ca prin Constitutie nu este explicit interzisa, nu poate fi interpretat in sensul ca ea va trebui sa figureze in lege (legea presei de exemplu). Legiuitorul va aprecia daca o asemenea sanctiune trebuie sa figureze sau nu intre sanctiunile ce se pot aplica in domeniul presei.

Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii. De aici rezulta permisiunea infiintarii si gestionarii unor asemenea structuri care sa asigure baza materiala necesara. Pentru a garanta libertatea de exprimare, se permite legii sa impuna mijloacelor de comunicare in masa, obligatia de a face publica sursa finantarii. Aceasta dispozitie este de natura a impiedica coruptia in presa si santajul, respectiv a articolelor comandate, calomnii in presa, concurenta neloiala etc.

Libertatea de exprimare permite cetatenilor (de altfel oricui, in general) de a participa la viata politica, sociala si culturala, manifestandu-se public gandurile, opiniile, credintele etc. Dar aceasta libertate de exprimare nu poate fi absoluta (o libertate absoluta se transforma in contrariul sau) si ca atare este supusa unor coordonate juridice (limite). Aceste coordonate juridice trebuie sa fie insa expres prevazute de lege si necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale si umane. Sub acest aspect este interesant de remarcat ca Pactul International privitor la drepturile civile si politice, prin art. 19 alin. 3 stabileste ca exercitiul libertatii de exprimare comporta indatoriri speciale si responsabilitati speciale si ca poate fi supusa anumitor restrictii care trebuie sa fie expres stabilite prin lege si sunt necesare: respectarea drepturilor sau reputatiei altora, salvgardarea sigurantei nationale a ordinii publice, sanatatii sau moralitatii publice. Tot acest Pact, prin art. 20, stabileste ca legile trebuie sa interzica: propaganda in favoarea razboiului; ori apelarea la ura nationala, rasiala sau religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenta. Rezulta fara putinta de tagada, ca existenta unor limitari in acest domeniu este deja consacrata, pentru a se preintampina abuzul in exercitarea libertatii de exprimare.

Intr-o asemenea viziune juridica, dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc: prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptul sau la propria imagine; defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism, teritorial sau la violenta publica, manifestari obscene, contrare bunelor moravuri.Din aceasta regula rezulta ideea de protectie constitutionala a unor importante valori umane, statale si politice.

Existenta unor coordonate juridice inlauntrul carora trebuie sa se exercite libertatea de exprimare, implica si raspunderea juridica pentru depasirea acestor limite, altfel spus pentru abuzul in exercitarea acestei libertati asa de importante. De aceea in art. 30 pct. 8 din Constitutia Romaniei sunt stabilite formele raspunderii si subiectii acestora. Cat priveste raspunderea civila pentru daunele cauzate prin informatia sau creatia adusa la cunostinta publicului, revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Prin exprimarea in conditiile legii, se da legiuitorului misiunea de a stabili in detaliu conditiile stabilirii raspunderii, dimensiunile acesteia si repartizarea raspunderii civile pe cei raspunzatori.¹⁾

Constituantul stabileste o ordine a raspunderii civile, care trebuie respectata atunci cand se solicita despagubiri. In primul rand se cer de la editor sau realizator si apoi de la autor si ceilalti. Socotim ca aceasta raspundere, justifica si un anume drept al celor care raspund de a se opune sau nu la publicarea articolului, informatiei in editura sau realizarea ce o coordoneaza.Dar aceasta nu inseamna cenzura deoarece autorul poate publica la orice alta editura. Constituantul instituie o responsabilitate pentru delictele de presa ce se stabilesc prin lege.

Aceasta presupune ca legiuitorul, va stabili o responsabilitate contraventionala si infractionala, in domeniul presei. In aceasta problema s-au exprimat o serie de reguli care se impun ca necesare si actuale. Statul trebuie sa se opuna tendintelor de a obstructiona pluralismul in presa sau celor de concentrare excesiva a industriei presei.

Limitele criticilor admisibile sunt mai largi fata de guvern, decat fata de un simplu particular, sau chiar de un om politic.¹⁾ Trebuie facuta distinctia intre fapte si judecati de valoare deoarece existenta primelor poate fi demonstrata insa dovada adevarului celor din a doua categorie este imposibila.²⁾

Limitele criticilor admisibile sunt deci mai largi atunci cand se refera la un om politic decat in cazul unui simplu particular a decis Curtea Europeana. Exigentele de protejare a reputatiei omului politic trebuie puse in balanta cu interesele discutarii libere a problemelor politice.³⁾ Statul este dator sa garanteze obiectivitatea informatiilor oferite si impartialitatea in tratamentul diverselor mijloace de informare.⁴⁾