Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva

Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva

298. Preliminarii. Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva este o insti­tutie juridica noua, neintalnita in Codul civil, fiind consacrata cu caracter general in art. 19 din Decretul nr. 167/1958 in urmatori termeni: "Instanta judeca­toreasca sau organul arbitral 151e44b poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii. Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie".

299. Notiune si justificare. S‑a considerat ca repunerea in termen este bene­ficiul acordat de lege titularului dreptului la actiune care, din motive temeinice, nu a putut formula actiunea in justitie inauntrul termenului de prescriptie, astfel ca organul jurisdictional este indreptatit sa solutioneze, in fond, cererea de chemare in judecata, desi a fost introdusa dupa implinirea termenului de prescriptie

S‑a observat ca aceasta definitie, corecta pe fond, nu acopera insa si cazurile speciale de repunere de drept in termenul de prescriptie [introduse prin acte nor­mative noi, precum: art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata; art. 5 alin. (4) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte, trecute in proprietatea statului; art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie‑22 decembrie 1989].

In acest cadru, repunerea in termenul de prescriptie extinctiva este beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective civile, in conditiile anume prevazute, in temeiul caruia acestia pot sa‑si valorifice drepturile, chiar daca termenul de prescriptie s‑ar fi implinit

Justificarea repunerii in termen readuce in discutie ratiunile care stau la baza reglementarii prescriptiei extinctive (mai ales ideea privind sanctionarea con­duitei culpabile a titularului dreptului subiectiv). In prezent opinia majoritara este in sensul ca repunerea in termen trebuie mentinuta pentru ca este un mijloc eficient de armonizare a interesului general cu cel particular (idee care constituie un principiu fundamental al dreptului civil)

300. Domeniul repunerii in termenul de prescriptie extinctiva. Spre deose­bire de art. 13, art. 14 si art. 16 din Decretul nr. 167/1958, care enumera limitativ cauzele de suspendare si de intrerupere, art. 19 nu cuprinde o enumerare limitativa si nici macar exemplificativa a imprejurarilor care motiveaza repunerea in termen. Domeniul repunerii in termen este stabilit generic prin trimiterea la cauze temeinic justificate, pe care le va aprecia suveran organul de jurisdictie.

In doctrina s‑a aratat ca prin "cauze temeinic justificate" trebuie sa se inteleaga acele imprejurari cu caracter obiectiv, care, fara a avea gravitatea fortei majore (care determina suspendarea) sunt exclusive de culpa. Aceste imprejurari sunt piedici relative, iar nu absolute (ca forta majora), in sensul ca "au acest caracter pentru reclamant si pentru cei care se afla in conditii asemanatoare, dar nu necesarmente pentru orice om diligent", cu sublinierea ca neexercitarea in termen a actiunii, din cauza unor asemenea imprejurari, sa nu poata fi "imputata unei culpe a titularului actiunii".

S‑a subliniat , motivat, ca repunerea in termen este o notiune "care exclude si forta majora si cupla", iar domeniul ei "incepe unde inceteaza culpa si inceteaza unde incepe forta majora". In acest cadru, repunerea in termen priveste "acele imprejurari care constituie impiedicari legitime de a exercita dreptul la actiune, fara ca aceste impiedicari sa fie absolute - cazuri de forta majora - si, totodata, fara ca titularul dreptului sa fie in culpa de a nu le fi inlaturat". In fine, s‑a considerat, pe buna dreptate, ca domeniul repunerii in termen este circumscris campului de aplicatie a regulii contra non valentem agere non currit preascriptio ("prescriptia nu curge in contra celui care nu poate sa actioneze". In consecinta, "cauzele temeinic justificate" prevazute de art. 19 din Decretul nr. 168/1958, constituie piedici relative, iar nu absolute de a actiona, adica motive personale, insa neculpabile, care nu mai justifica efectul sanctionator al prescriptiei extinctive (nemo tenetur ad impossibilia)

301. Jurisprudenta in materia cauzelor de repunere in termen. In practica instantelor judecatoresti problema repunerii in termen a adus si numeroase situatii privind considerarea unor imprejurari ca fiind sau nu "temeinic justifi­cate" in sensul art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

S‑a considerat ca motiveaza repunerea in termen:

a) existenta unor imprejurari speciale in care s‑a gasit mostenitorul, care l‑au impie­dicat sa afle de deschiderea unei succesiuni la care era chemat (necunoas­terea decesului autorului datorita faptului ca ceilalti mostenitori i‑au ascuns cu rea‑credinta moartea acestuia ; necunoasterea existentei unui testament intocmit in favoarea sa

b) spitalizarea indelungata sau repetata a mamei impreuna cu copilul in numele caruia urma sa introduca actiunea in stabilirea paternitatii

c) aflarea despre unele fapte stabilite de organul de urmarire penala numai dupa implinirea termenului de prescriptie.

In schimb, s‑a considerat ca nu justifica repunerea in termenul de prescriptie extinctiva imprejurari precum:

a) necunoasterea legii sau eroarea de drept;

b) legatura de rudenie dintre soti;

c) absenta ori aglomerarea cu probleme a conducatorului persoanei juridice sau a juristului acesteia;

d) boala juristului persoanei juridice

In fine, in logica reglementarii legale, cauzele repunerii in termenul de prescrip­tie se plaseaza in timpul curgerii prescriptiei si, mai exact, la finele termenului de prescriptie, cu mentiunea ca aceste imprejurari trebuie sa existe in momentul in care prescriptia ar urma sa se implineasca.

302. Termenul de repunere in termen. Potrivit art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958: "Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie".

Textul legal stabileste doua aspecte ale termenului in care poate fi ceruta repunerea in termenul de prescriptie extinctiva:

a) durata termenului, este de o luna;

b) inceputul acestui termen, respectiv data incetarii cauzei care justifica depasirea termenului de prescriptie.

In doctrina s‑a subliniat ca termenul de o luna priveste atat cererea de repunere in termen formulata de reclamant, cat si acordarea din oficiu a repunerii in termen, pentru ca nu exista motive a deosebi intre cele doua situatii.

Cu privire la natura juridica a termenului de o luna, in prezent, opinia majoritara este in sensul ca acesta este un termen de prescriptie extinctiva, cu toate consecintele juridice care decurg dintr‑o asemenea calificare

303. Efectul repunerii in termenul de prescriptie. In sistemul Decretului nr. 167/1958, efectul repunerii in termen consta, in esenta, in considerarea prescrip­tiei ca fiind inca neindeplinita, desi termenul de prescriptie a expirat. Asadar, prin repunerea in termen este inlaturat efectul extinctiv al prescriptiei, iar organul de jurisdictie are posibilitatea sa treaca la solutionarea cauzei in fond.

Este important sa retinem ca, in sistemul Decretului nr. 167/1958, repunerea in termenul de prescriptie extinctiva are caracter judiciar, in sensul ca presupune darea unei hotarari care va motiva admiterea repunerii in termen (spre deosebire de suspendare si intrerupere ale caror efecte se produc de drept, instanta doar constatand intervenirea unei asemenea cauze)