StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept comunitar
Trimite articolul prin email Structura institutionala: consiliul, comisia, parlamentul european : Drept comunitar Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Structura institutionala: consiliul, comisia, parlamentul european



STRUCTURA INSTITUTIONALA


Sectiunea I

STRUCTURA DE BAZA

(INSTITUTIILE)


Tratatele constitutive, astfel cum au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht au creat un sistem de organe proprii, deosebit de dezvoltat si diferit de cel al altor organizatii internationale.



Acest sistem este alcatuit din doua categorii de organe. Unele calificate ca organe majore si denumite de tratate Institutii formeaza structura de baza si au rolul de asigura realizarea intregii constructii comunitare. Aceste organe sunt Consiliul, Comisia, Parlamentul European, Curtea de Justitie si Consiliul European. Primele patru au fost create prin Tratatele constitutive, iar cel††† de-al cincilea prin Tratatul de la Maastricht.

A doua categorie o constituie organele complementare sau subsidiare, care sunt organe specializate pe diverse domenii si de multe ori joaca un rol deosebit de important in realizarea functiilor Comunitatilor. Intra in aceasta categorie Curtea de conturi, Comitetul economic si social, Comitetul reprezentantilor permanenti, Banca Europeana de Investitii, Banca Centrala Europeana s.a. Aceste organe sunt create de tratate sau de Institutii in aplicarea dispozitiilor tratatelor.

Institutiile se deosebesc de celelalte organe din caracterele lor:

-membrii Institutiilor au cea mai mare legitimatie fiind alesi de popor sau desemnati de guvernele statelor membre;

-numarul de locuri de care beneficiaza fiecare stat este desemnat prin acordul comun al acestora si este continut intr-un tratat;

-prin tratate au fost investite cu puteri proprii, pe care le exercita in vederea realizarii atributiilor lor;

-se bucura de o relativa autonomie juridica, administrativa si financiara, ca expresie a specializarii functionale.

Fiecare Institutie are un statut politic si sociologic distinct, exprima o legitimitate proprie, are un principiu determinant. Consiliul reprezinta interesul statelor membre; Comisia reprezinta interesul Comunitatii; Parlamentul reprezinta interesul popoarelor din statele membre; Curtea de Justitie interesul dreptului; iar Consiliul European deopotriva interesul statelor si Comunitatii prin cei mai inalti reprezentanti ai acestora.

Aceasta structura institutionala nu are nici un corespondent in cea clasica a organelor statului, sau in principiul separatiei puterilor in stat. Una si aceeasi Institutie are de regula atat un rol executiv, cat si legislativ, iar pe de alta parte nici un organ nu dispune de o anumita putere in exclusivitate, de regula rolul decizional si executiv fiind realizat de cel putin doua Institutii, care nu sunt mereu aceleasi. Spre exemplu Consiliul este un organ atat legislativ cat si executiv si imparte puterea executiva cu Comisia si pe cea legislativa cu Parlamentul, care este principalul organ decizional in materie bugetara, altfel el avand in principiu rolul de a exercita controlul democratic asupra celorlalte Institutii.

Aceasta constructie institutionala corespunde unei conceptii dialectice de realizare a unui corp dinamic, capabil sa realizeze misiunea pentru care a fost creat: integrarea "o uniune cat mai stransa intre statele membre" (art.A Tratatul de la Maastricht).

Astazi Uniunea Europeana dispune de un cadru institutional unic, care ii asigura coerenta si continuitatea actiunilor sale (art.C Titlul I, Dispozitii comune, TM).

Acest stadiu s-a realizat in timp, fiind rezultatul unui proces de fuziune. Initial Tratatele de la Paris si de Roma au creat fiecare cate patru Institutii: un Consiliu, o Comisie, un Parlament si o Curte de Justitie.

Prin Conventia semnata la Roma odata cu Tratatele din 1957 s-a realizat o fuziune institutionala a organelor de control democratic si de drept, in urma intrarii in vigoare a acestui act functionand pentru cele trei Comunitati un singur Parlament si o singura Curte de Justitie.

La 8 aprilie 1965 a fost semnat la Bruxelles Tratatul privind fuziunea principalelor Institutii: Comisia si Consiliul. Actul de fuziune a intrat in vigoare la 1 august 1967, de la acea data un singur Consiliu si o singura Comisie functionand pentru cele trei Comunitati, iar Inalta Autoritate CECO a incetat sa mai existe ca organ comunitar.

Acestor patru organe Tratatul de la Maastricht le-a adaugat Consiliul European, ca expresie a impletirii intereselor statelor membre cu cele ale Uniunii.

Consiliul, Comisia, Parlamentul si Curtea de Justitie functioneaza in baza Tratatelor constitutive si a celorlalte acte care le-au modificat, isi exercita atributiile conferite de aceste tratate pentru fiecare dintre organe, iar Consiliul European functioneaza in baza TM si isi exercita atributiile conferite de acesta, cat si de alte acte ale Comunitatilor (anterior noiembrie 1993) sau ale Uniunii Europene.

In ceea ce priveste sediul, pana in prezent nu s-a ajuns la realizarea unui acord al guvernelor statelor membre cu privire la acest aspect. Actul Unic European (AUE) a fixat doar sediul Curtii de Justitie la Luxembourg, aratand pentru celelalte Institutii ca Luxembourg, Bruxelles si Strasbourg sunt locurile de lucru provizorii pentru acestea. S-a mai precizat tot prin AUE ca Secretariatul general al Parlamentului European si serviciile acestuia functioneaza la Luxembourg. Actele privind punerea in aplicare a Uniunii Economice si Monetare (UEM) au fixat sediul Institutului Monetar European si a Bancii Centrale Europene la Frankfurt am Mein.

Sub aspectul regimului lingvistic trebuie precizat ca toate cele unsprezece limbi ale statelor membre (daneza, engleza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza, portugheza si spaniola, finlandeza, suedeza) sunt limbi oficiale si limbi de lucru, in sensul ca toate actele sunt redactate in cele unsprezece limbi, iar dezbaterile lucrarilor oricarui organ pot avea loc in acelasi regim lingvistic. In ceea ce priveste actele Uniunii, versiunea in fiecare din cele unsprezece limbi are caracterul de act original, iar interpretarile rezultate ca urmare a deosebirilor de sens din diferitele limbi se fac prin confruntarea diferitelor versiuni, stabilindu-se sensul ce rezulta din aceasta operatie logico-juridica.

In ceea ce priveste regimul lingvistic in materie jurisdictionala, Regulamentul de procedura al Curtii de Justitie facand aplicarea unei prezumtii juris et de jure a statuat acelasi regim ca cel aratat anterior.


Sectiunea a II-a

CONSILIUL


In cadrul sistemului institutional, dupa configuratia care i-a fost data, Consiliul se prezinta ca un organ interguvernamental ce reprezinta interesul statelor membre. Desi Tratatele nu prevad nici o ierarhie intre Institutii, Consiliul detine totusi un rol dominant.

Regulile ce privesc constituirea si functionarea sa sunt contine in articolele 2-8 din Tratatul de fuziune (TF) din 1965, cat si in Regulamentul intern elaborat de Consiliu in aplicarea art.5 TF.


A.    Constituire

Consiliul este format din reprezentantii statelor membre. Fiecare guvern deleaga unul dintre membrii sai (art.2 TF). Aceasta dispozitie implica urmatoarele aspecte:

a)doar persoanele care au calitatea de membru al guvernului unuia dintre statele membre pot sta in Consiliu. Calitatea de membru al guvernului este analizata in raport de normele constitutionale ale fiecarui stat. Statele nu pot delega pentru Consiliu un inalt functionar, oricare ar fi rangul sau, daca nu are calitatea de membru al guvernului;

b)fiecare stat are dreptul doar la un reprezentant;

c)in functie de ordinea de zi a lucrarilor Consiliului, statele pot delega membri ai guvernului cu atributii corespunzatoare problemelor ce fac obiectul dezbaterilor;

d)Consiliul se prezinta sub forma unei Institutii unitare.

Date fiind compunerea Consiliului, in mod uzual el a fost numit Consiliu de Ministri.

Ca organ interguvernamental, Consiliul functioneaza in forma sa normala ca o reuniune a ministrilor de externe ai statelor membre. In aceasta forma el se reuneste cel putin odata pe luna, dezbatand problemele de politica generala ale Uniunii, ministrii de externe fiind considerati principalii reprezentanti ai guvernelor in raporturile externe ale statelor.

In functie de problemele inscrise pe ordinea de zi, Consiliul se poate reuni si la nivelul ministrilor de resort pe domenii: agricultura, transporturi, finante etc. In aceasta situatie imbraca forma unui Consiliu specializat.

Practica delegarii ministrilor de resort a pus 515e48f in evidenta aparitia unei lipse de coerenta si unitate, care a prejudiciat politica generala a Comunitatilor. De multe ori ministrii de resort aveau in vedere interesele particulare ale domeniului respectiv, fara a tine cont de politica interna si externa a statului, in complexitatea ei, ajungandu-se astfel la promovarea unor politici care erau in dezacord cu politica generala a statului si cu cea comunitara. Fata de aceasta situatie s-a luat masura reunirii Consiliului, pe cat posibil la nivelul ministrilor de externe.

Compus din reprezentantii guvernelor, Consiliul este o Institutie comunitara care se prezinta si sub forma unei conferinte interguvernamentale cu caracter diplomatic, tocmai datorita rangului la care este constituita.

Integrarea economica, politica si juridica care este finalitatea constructiei comunitare face ca aceasta conferinta interguvernamentala sa se deosebeasca fundamental de cele de tip clasic din cadrul organizatiilor internationale. Particularitatile constitutive si functionale ii dau in primul rand caracterul de organ propriu al Uniunii Europene.


B.     Functionare

Functionarea Consiliului este reglementata de Regulamentul intern din 1979, elaborat de aceasta Institutie in aplicarea art.5 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles.

O prima categorie de norme sunt cele care privesc prezidarea Consiliului. Prin rotatie, fiecare stat membru asigura Presedintia Consiliului pentru o perioada de 6 (sase) luni. In functie de circumstante, cu totul exceptional, presedintia se schimba la fiecare 1 ianuarie si 1 iulie.

Ordinea in care statele se succed la presedintia Consiliului este prestabila printr-un tratat negociat de statele membre. Ultimul tratat a intervenit o data cu aderarea Austriei, Suediei si Finlandei si s-a stabilit urmatoarea succesiune: 1966 - Italia, Irlanda; 1997 - Olanda, Luxembourg; 1998 - Marea Britanie, Austria; 1999 -Germania-Finlanda; 2000 - Portugalia, Franta; 2001 - Suedia, Belgia; 2002 - Spania, Danemarca si primele sase luni ale anului 2003 - Grecia.

Tratatele i-au conferit Presedintelui atributii mai mult secundare si de ordin procedural. Realul statut al Presedintelui Consiliului a fost conturat de practica, atribuindu-i un rol intern in principal manifestat in raporturile cu Parlamentul European in domeniul relatiilor externe ale Uniunii.

O a doua categorie de norme priveste regimul sesiunilor. Consiliul se reuneste la convocarea presedintelui Comisiei. Sesiunile Consiliului sunt destul de frecvente si uneori lungi.

Pentru fiecare sesiune, presedintele stabileste o ordine de zi provizorie, care este inaintata membrilor Consiliului si Comisiei cu cel putin 14 zile inainte de inceperea sesiunii. Ordinea de zi provizorie contine problemele de dezbatut la cererea unuia dintre membrii Consiliului sau Comisiei, documentatia aferenta (ce trebuie inaintata cu cel putin 16 zile inaintea dezbaterilor), si daca este cazul problemele asupra carora presedintele, delegatiile sau Comisia pot cere votul Consiliului.

Ordinea de zi definitiva este hotarata de Consiliu la inceperea sesiunii. Pentru inscrierea altor probleme se cere unanimitatea exprimata prin vot.

Reuniunile Consiliului au loc cu usile inchise. Doar membrii Comisiei au dreptul de a participa si de a lua cuvantul in afara membrilor Consiliului.

Hotararile sunt luate doar de membrii Consiliului. Asupra problemelor mai putin importante si cand a intervenit un acord prealabil intre reprezentantii permanenti si reprezentantul Comisiei, hotararea este luata tot de Consiliu, dar fara noi dezbateri.

A treia categorie de norme priveste regimul deliberarilor si al votului.

Ordinea de zi provizorie este impartita in doua parti A si B. Sunt inscrise la partea A problemele asupra carora nu mai sunt necesare dezbateri, hotararea luandu-se direct. Asupra acestora s-a realizat deja un acord in cadrul Comitetului reprezentantilor permanenti (organ auxiliar al Consiliului). Cu privire la punctele inscrise la partea A, membrii Consiliului sau ai Comisiei isi pot exprima opinia inainte de luarea hotararii, fara ca aceste opinii sa modifice acordul prealabil realizat. Opiniile sunt consemnate in procesul-verbal al reuniunii sau in declaratii care au caracterul de rezerve la hotararea luata.

Daca, la cererea unui membru al Consiliului sau al Comisiei sunt necesare dezbateri asupra uneia dintre problemele din partea A, in acest caz punctul respectiv se retrage de pe ordinea de zi, daca nu se hotaraste altfel in Consiliu.

Punctele inscrise in partea B a ordinii de zi sunt cele care necesita dezbateri. Daca, in urma dezbaterilor nu se realizeaza un acord, problema respectiva va fi inaintata Comitetului reprezentantilor permanenti spre a fi analizata in cadrul acestui organ si a se incerca realizarea acordului la nivelul sau, dupa care va fi din nou inaintata Consiliului pentru a lua o hotarare.

Consiliul va proceda la vot la initiativa presedintelui. Votul se da intr-o anumita ordine prevazuta in Regulament. Majoritatea ceruta pentru adoptarea actului este in functie de distinctiile facute de tratat, Consiliul cunoscand trei modalitati de vot: cu unanimitate, cu majoritate calificata si cu majoritate simpla.

Votul cu majoritate simpla reprezinta dreptul comun, fiind cerut in cele mai multe cazuri asupra carora decide Consiliul.

Votul cu unanimitate are in prezent un camp mai restrans de aplicare, date fiind modificarile aduse prin Actul Unic European. Acest tratat a mentionat votul cu unanimitate in domenii constitutionale sau quasiconstitutionale (de ex. modificarea Tratatelor, primirea de noi membri), uneori in domeniul armonizarii legislatiilor nationale si in privinta respingerii unei propuneri a Comisiei.

Votul cu majoritate calificata este un sistem absolut particular U.E., el fiind gandit dupa urmatorul principiu: sa nu se dea statelor mai mici un rol prea mare, dar nici sa nu fie "strivite" de cele mai puternice.

In lumina Tratatelor de la Roma s-a elaborat un sistem ponderal de vot ce are la baza un criteriu democratic, politic si economic care a facut ca fiecarui stat sa i se acorde urmatoarele voturi: Franta, Germania, Italia si Marea Britanie, cate 10 voturi fiecare; Spania 8 voturi; Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia cate 5 voturi fiecare; Austria, Suedia cate 4 voturi fiecare; Danemarca, Finlanda si Irlanda cate 3 voturi fiecare si Luxemburg 2 voturi.

Majoritatea de 2/3 a fost stabilita la 62/87 voturi, iar in unele materii se cere ca cele 62 de voturi sa provina de la 10 tari membre.

In aceste conditii cei "cinci mari" nu pot lua o hotarare care sa fie defavorabila celorlalte state, daca nu au de partea lor cel putin doua state din categoria celor mai mici evident, dar nu din categoria celor foarte mici cu care nu pot obtine majoritatea de 62. Pe de alta parte "cei mici" nu vor putea impune solutia lor "celor mari" pentru ca nu dispun decat de 39 de voturi si in aceste conditii trebuie sa aiba de partea lor cel putin "trei mari".

In perspectiva aderarii de noi state la UE se pune problema redefinirii "minoritatii de blocaj" intrucat se observa ca va creste considerabil numarul statelor "mici" care devin majoritare in raport cu cele mari si pot bloca initiativa politica a acestora.

Consiliul European ale caror lucrari s-au finalizat cu semnarea la 26 februarie 2001 a Tratatului de la Nisa (ratificat ulterior de statele membre) cu privire la largirea Uniunii Europene cu pana la 27 de state in perioada 2004-2009 a adoptat hotarari privind reprezentarea statelor la nivelul Uniunii in sensul negocierii numarului de locuri acordat fiecarui stat in cadrul fiecarei Institutii si organ complementar cat si numarul de voturi.

In ceea ce priveste votul cu majoritate calificata, dupa aderarea celor 12 state candidate, incepand cu 1 ianuarie 2005, data de la care va intra in vigoare Tratatul de la Nisa, cele 345 de voturi vor fi repartizate astfel: Germania, Marea Britanie, Franta, Italia 29 de voturi, Spania, Polonia 27 voturi, Romania 14 voturi, Olanda 13 voturi, Grecia, Cehia, Belgia, Ungaria, Portugalia 12 voturi, Suedia, Bulgaria, Austria 10 voturi, Slovacia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania 7 voturi, Letonia, Slovenia, Estonia, Cipru, Luxemburg 4 voturi, Malta 3 voturi.

Hotararile pot fi adoptate la nivelul Consiliului daca au fost exprimate 258 de voturi pentru din totalul de 345 provenind de la doua treimi din numarul statelor membre. La cererea oricarui membru al Consiliului poate fi verificata reprezentativitatea votului pentru, el trebuind sa corespunda unei majoritati de 62% din populatia totala a Uniunii. Daca aceasta conditie nu este indeplinita hotararea nu poate fi adoptata.

In Declaratia privind majoritatea calificata si minoritatea de blocaj intr-o Uniune largita, statele membre au convenit ca pe masura extinderii UE minoritatea de blocaj va evolua de la un procentaj inferior celui prezent ajungand pana la max.73,4%, minoritatea de blocaj neputand depasi 91 de voturi.

Se observa ca in lumina Tratatului de la Nisa in procedura majoritatii calificate se da intaietate criteriului demografic prin raportare atat la populatia statelor membre si viitoare membre (cele 12 state candidate) cat si in raport de populatia UE.

Acest mecanism complex de vot a inlocuit cu timpul votul cu unanimitate din multe domenii, fiind una dintre parghiile reusitei constructiei comunitare.

Preconizatul Tratat modificator de la Lisabona 2007 arata ca , Consiliul exercita impreuna cu Parlamentul European functia legislativa si bugetara , el defineste politicile Uniunii si coordoneaza intreaga activitate. Consiliul este compus din cate un reprezentant pentru fiecare stat membru, in rang de ministru si care angajeaza guvernulprin votul sau. Consiliul hotaraste cu majoritate califiata, afara de cazurile in care tratatele dispun altfel. De la 1 nov. 2014 majoritatea calificata este data de 55% din membrii Consiliului care trebuie sa provina din cel putin 15 state a caror populatie trebuie sa fie de 65% din cea a Uniunii. Minoritatea de blocaj este de 4 membrii ai Consiliului, in absenta careia o horarare se considera adoptata.

Preconizatul Tratat modificator de la Lisabona 2007 mai arata ca CM se reunest in doua formatiuni de lucru, corespunzator functiilor sale, de afaceri generale in care isi exercita functia legislativa si afaceri externe in care isi exercita functia politica in relatiile internationale. Se propune ca prezidarea prin rotatie sa fie pentru un mandat de un an.

Quorumul cerut la nivelul Consiliului este de 14 membri prezenti din numarul total de 27 membri. Intregul continut al dezbaterilor este consemnat intr-un proces-verbal care este un act intern al Consiliului, nu este deschis publicitatii, se pastreaza in arhivele acestei Institutii, avand acces la el doar persoanele care au participat la lucrari.

O categorie aparte de norme sunt cele care privesc organele auxiliare. In activitatea sa, Consiliul este asistat de mai multe servicii sau organisme. Dintre acestea distingem:

-secretariatul general - organism ce asigura baza logistica, reuneste un numar foarte mare de functionari, fiind condus de un secretar general.

Secretariatul general este compus din mai multe directii si servicii, dintre care rolul principal il joaca Serviciul juridic. Sediul secretariatului general este stabilit la Bruxelles. El este subordonat Presedintelui, asigurand permanenta si stabilitatea acestei functii.

-Comitetul reprezentantilor permanenti (COREPER) care este cel mai important dintre comitetele ce functioneaza pe langa Consiliu. COREPER isi are originea in delegatiile permanente pe care statele le-au instalat la Bruxelles in momentul intrarii in vigoare a tratatelor.

Initial COREPER a fost reglementat prin regulamentul intern al Consiliului si abia prin Actul Unic European a primit o consacrare la nivel de tratat. Art.5 AUE dispune: "un comitet format din reprezentantii permanenti ai statelor membre are ca sarcina sa pregateasca lucrarile Consiliului si sa execute mandatul ce i-a fost incredintat de acesta".

In cadrul COREPER fiecare stat are un reprezentant permanent cu rang de ambasador si un reprezentant adjunct cu rang de ministru plenipotentiar. Acestia sunt ajutati in activitatea lor de experti.

COREPER se prezinta ca un organ de dialog si control politic. Dialogul dezvolta doua categorii de relatii. Pe de o parte in cadrul COREPER reprezentantii fiecarui stat se fac purtatorii de cuvant ai interesului statului propriu, incercand sa convinga pe ceilalti membri de justetea pozitiei sale, iar pe de alta parte ei reprezinta pe langa autoritatile nationale pozitia COREPER, aducandu-le la cunostinta continutul problemelor dezbatute, punctele de vedere afirmate etc. In aceste conditii putem spune ca este un organ in cadrul caruia se elaboreaza politica comunitara dusa de state, aparte de politica proprie elaborata de Comisie.

COREPER este si un organ de control politic pe care il exercita asupra solutiilor date de experti. De multe ori, inainte de a se lua o hotarare se fac ample lucrari de analiza cu caracter tehnic de catre aparatul de experti proprii. Continutul politic al solutiilor tehnice este elaborat de reprezentantii permanenti ai fiecarui stat.

alte comitete specializate pe domenii, dintre care rolul cel mai important il joaca Comitetul monetar si Comitetul special agricol, data fiind pozitia deosebita pe care cele doua domenii o detin in cadrul politicilor comunitare.


C.    Atributii

Rolul si atributiile Consiliului sunt date de evolutia in timp a acestei Institutii in lumina a trei acte fundamentale: Tratatul de la Paris, Tratatele de la Roma si Tratatul de la Maastricht.

In lumina Tratatului CECO, Consiliul putem spune ca avea un rol secundar in raport cu Inalta Autoritate care era principala Institutie comunitara. El avea rolul de a armoniza actiunile Inaltei Autoritati, de stabilire a politicii economice, era un organ de coordonare si consultare si nu un organ de decizie, aceasta functie apartinand Inaltei Autoritati.

Tratatele CEE si CEEA au modificat radical aceasta repartizare a atributiilor intre Institutii, Consiliul devenind principalul organ legislativ al Comunitatilor, aceasta putere impartind-o de data aceasta mai mult cu Parlamentul European si mai putin cu Comisia.

In lumina Tratatelor de la Roma el devine in primul rand un organ legislativ si in al doilea rand unul executiv. Rolul de a asigura coordonarea politicilor economice apartine tot Consiliului.

Tratatul de la Maastricht, dand calitatea de Institutie Consiliului European, o investeste si cu atributia de a asigura integrarea si de a elabora orientarile politice generale ale Uniunii. O parte din atributiile majore sunt transferate Consiliului European, acesta fiind strans legat in activitatea sa de cea a Consiliului (de Ministri), asa dupa cum se va vedea si in sectiunea VI a prezentului capitol.

In lumina reglementarilor aratate, Consiliul are urmatoarele atributii:

-constituie principalul organ legislativ, actele sale (directive si regulamente) aplicandu-se direct subiectivelor de drept pe care le are in vedere;

-atat in raporturile externe, cat si in cele interne se manifesta si ca un organ executiv, cu atributii care traditional revin guvernelor. In relatiile cu statele terte el reprezinta Uniunea, incuviinteaza purtarea negocierilor, da Comisiei mandat sa il reprezinte in raporturile externe si la negocieri. Cand participa ca subiect de drept public la lucrarile diferitelor organizatii internationale (ONU, OMC, FMI etc.) Uniunea este reprezentata de presedintele Consiliului. La negocierile pentru aderarea la UE Consiliul joaca rolul hotarator;

-in materie bugetara elaboreaza proiectul de buget si participa alaturi de Parlamentul European la o procedura complexa de elaborare a bugetului in forma sa definitiva si de adoptare a lui ( vezi precizari la PE );

-are atributia de a coordona actiunile statelor membre si alaturi de Consiliul European participa la elaborarea politicilor de integrare economica, politica, juridica definind linia politica generala. Aceasta atributie si-o exercita prin mijloace proprii putand elabora acte obligatorii sau simple recomandari in vederea realizarii finalitatii constructiei comunitare;

-in rare cazuri prevazute de Tratatul CECO, Consiliul are si atributii de consultare si tutela, fiind abilitat sa dea avize si autorizari in cateva domenii particulare (fixarea taxelor de prelevari peste 1%, preturi maximale si minimale s.a.).

Cu toate modificarile aduse de TM putem spune ca acest organ nu si-a pierdut rolul deosebit de important in structura institutionala a Uniunii Europene.


D.    Procesul de luare a deciziilor

In cadrul UE procesul de luare a deciziilor este foarte complicat si el implica participarea mai multor organe: Comisia - principal organ cu initiativa legislativa; Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor - organe consultative; Parlamentul European - organ democratic cu rol consultativ si uneori codecizional; Consiliul - principalul organ decizional.

Procesul de luare a deciziilor este deschis de Comisie care elaboreaza propunerea legislativa din proprie initiativa, la initiativa Parlamentului sau a Consiliului. Ea inainteaza propunerea spre consultari Consiliului. La randul sau Consiliul va trimite acest act spre avizare Comitetului Economic si Social sau Comitetului Regiunilor. Aceste organe complementare, in functie de competentele atribuite prin tratate vor examina propunerea legislativa si se vor pronunta printr-un aviz, act cu caracter consultativ.

Daca la nivelul Consiliului se adopta o pozitie comuna asupra propunerii legislative, actul va fi inaintat spre avizare Parlamentului European, care are un termen de trei luni pentru a se pronunta asupra acestui act. Daca Parlamentul adopta propunerea cu majoritate absoluta, actul va fi inaintat Consiliului. Acesta va decide asupra propunerii legislative. Daca o propunere legislativa este respinsa sau amendata ea va fi retrimisa Comisiei, care o va reexamina tinand cont de punctul de vedere exprimat de Parlament. Dupa aceea actul va fi inaintat Consiliului reluandu-se procedura legislativa.

In cazul in care o propunere legislativa este respinsa de doua ori de Parlamentul European, AUE a hotarat ca ea nu poate fi adoptata de Consiliu decat cu unanimitate de voturi.

Articolele 189 CEE si 161 CEEA prevad ca in temeiul competentelor de care dispun Consiliul si Comisia pot emite directive, pot adopta decizii, pot sa faca recomandari sau sa dea avize. De asemenea Consiliul poate emite regulamente.

Regulamentul este un act aplicabil statelor membre fara a mai fi necesara ratificarea din partea acestora. El are putere de lege si are intaietate fata de legile nationale.

Directivele sunt acte obligatorii pentru statele membre care, prin mijloace legislative nationale trebuie sa adopte acte cu putere obligatorie si cu finalitatea prevazuta in directiva, lasandu-se la latitudinea statului alegerea mijloacelor nationale de atingere a scopului comunitar.

Decizia este un act obligatoriu cu caracter individual si se adreseaza fie unui stat, fie unei persoane fizice sau juridice. Deciziile care impun obligatii financiare sunt executorii in fata Curtilor nationale. Recomandarile si avizele sunt acte consultative care exprima pozitia institutiei care†††††††††††††† le-a emis.

Puterea legislativa in cadrul UE apartine in principal Consiliului. Comisia are putere legislativa in aplicarea regulamentelor emise de Consiliu, mai ales in domenii de ordin tehnic. Parlamentul European detine rol legislativ in materie bugetara, alaturi de Consiliu.

Alaturi de puterea legislativa o importanta deosebita o are jurisprudenta comunitara in realizarea dreptului. Rolul Curtii de Justitie este de a interpreta si aplica dreptul comunitar si de aceea aceasta Institutie este cel putin la fel de importanta ca si organele legislative sau executive.



Sectiunea a III-a

COMISIA


Cea mai originala dintre Institutii este cu evidenta Comisia. Organ cu o fizionomie cu totul aparte, cu o identitate si personalitate proprie in cadrul structurii institutionale, Comisia exprima interesul Comunitatilor independent de statele membre. Desi nu mai are rolul dominant avut de Inalta Autoritate, Comisia ramane in continuare "motorul", constructiei comunitare.


A.    Compunere si statutul membrilor

Regulile privitoare la organizarea si functionarea Comisiei, inclusiv cele privind compunerea si statutul membrilor ei sunt prevazute de articolele 9-19 din Tratatul de fuziune (TF) si de Regulamentul interior elaborat de aceasta Institutie. Acestor acte li se adauga unele dispozitii continute in Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam, iar in privinta Regulamentului intern, la forma sa initiala din 1963 trebuie sa avem in vedere toate modificarile ulterioare, acte ce dau Comisiei o fizionomie proprie.

In organizarea, compunerea si functionarea sa, acest organ este guvernat de doua principii: colegialitate si unitate de administrare.

In privinta compunerii, art.10 TF a stabilit urmatorul principiu: doar cetatenii apartinand unui stat membru pot fi membri ai Comisiei; fiecare stat are dreptul la cel putin un reprezentant, fara ca numarul membrilor apartinand unui stat sa fie mai mare de doi. Aceste reguli sunt imperative.

In baza acestor dispozitii compunerea Comisiei dupa anul 1995 a fost urmatoarea: Franta, Italia, Marea Britanie si Spania, fiecare cate doi membri, iar celelalte zece state fiecare cate un membru, astfel incat numarul total a fost de 20.

In baza Tratatului de la Nisa fiecare stat are dreptul la un membru, numarul membrilor Comisiei neputand fi mai mare de 27 oricate state vor adera in timp. In aceste conditii se pune problema reprezentarii prin rotatie. Dupa aderarea de 1 mai 2004, pana la sfarsitul anului s-au mentinut regulile Tratatelor initiale iar de la 1 ianuarie 2005 fiecare stat are dreptul la un membru astfel incat numarul lor este in prezent de 27.

Compunerea paritara a Comisiei a fost dictata de pastrarea caracterului de eficienta sporita a Institutiei.

Fiecare membru propus de un stat pentru a face parte din Comisie trebuie sa obtina acordul guvernelor tuturor celorlalte state. Veto-ul exprimat de cel putin un stat nu ii da dreptul sa faca parte din Comisie.

Compunerea Comisiei, ca si modificarea acesteia sunt supuse hotararii Consiliului care decide cu unanimitate de voturi.

Tratatul de la Maastricht a prevazut pentru Comisie si noua procedura a investiturii in functie de catre Parlamentul European. Consideram ca aceasta noua procedura acorda o mai mare legitimitate Comisiei, membrii sai fiind astfel numiti in functie si cu acordul popoarelor din statele membre, nu doar cu acordul guvernelor. In plus aceasta procedura intregeste dispozitiile ce privesc responsabilitatea, care era deja prevazuta de TF si intarita ulterior de AUE. Investitura in functie data de Parlament justifica pe deplin si raspunderea in fata acestuia.

Dupa Tratatul de la Amsterdam presedintele Comisiei este ales direct de Parlamentul European, dispozitie ce completeaza controlul politic al Parlamentului asupra Comisiei.

Consideram ca aceasta noua dispozitie intareste si rolul de legislator al Parlamentului European, adancind interdependenta dintre Institutii si situand pe o treapta superioara echilibrul dinamic al puterilor de care acestea dispun in temeiul atributiilor conferite de tratate.

In ambele proceduri (cea in fata Comisiei si cea in fata Parlamentului) investitura are un caracter colectiv.

Mandatul membrilor Comisiei a fost de patru ani, iar prin TM a fost stabilit la cinci ani pentru a coincide cu cel al membrilor Parlamentului. Mandatul poate fi reinnoit fara limita. Actualii membri ai Comisiei au fost investiti in ianuarie 1995 iar mandatul lor expira la finele anului 1999.

Acest mandat poate fi scurtat fie pentru intreaga Comisie, fie pentru un membru al sau in urmatoarele situatii:

a)pentru intreaga Comisie daca s-a adoptat o motiune de cenzura de catre Parlament si in acest caz Comisia este demisa in bloc;

b)pentru unul dintre membrii Comisiei in caz de deces, in cazul unei demisii voluntare sau din oficiu. Demisia din oficiu este pronuntata de Curtea de Justitie, la cererea Consiliului sau a Comisiei, fata de oricare dintre membrii care nu si-a respectat atributiile functiei sau a comis o greseala grava. In toate aceste cazuri de scurtare individuala a mandatului, noul membru ales va sta in Comisie doar pana la expirarea mandatului celui pe care l-a inlocuit, evident putand participa ulterior la noi proceduri de formare a Comisiei.

Membrii Comisiei au un statut particular subsumat principiilor de independenta, moralitate si competenta. Ei trebuie sa fie indenpendenti de statele care i-au propus in functie, nu pot primi nici accepta nici un fel de indrumari, de influente din partea nici unei autoritati nationale sau a altor organisme internationale. In aceste conditii ei nu pot fi membri ai nici uneia dintre celelalte Institutii si nici ai Parlamentelor nationale.

Membrii Comisiei sunt independenti si fata de persoanele juridice private (nu pot reprezenta societati comerciale, alte intreprinderi etc.), in general sub aspect patrimonial, functia poate fi compatibila doar cu cea de cadru universitar (in fapt, marile personalitati ale dreptului comunitar au avut sau au calitatea de membru al Comisiei).

Incalcarea acestui statut atrage declansarea procedurii de demisie din oficiu.

Conform art.10 TF membrii Comisiei lucreaza in interesul general al acestei Institutii. In lumina acestor dispozitii si statele membre se angajeaza sa nu influenteze in nici un fel membrii Comisiei in exercitarea functiilor lor.

La investirea in functie membrii Comisiei depun un juramant prin care se angajeaza solemn sa respecte pe toata durata mandatului statul si obligatiile asumate.

Fata de acest statut comisarii Uniunii Europene se bucura de un prestigiu deosebit.

Tratatul modificator din dec. 2007 propune ca din anl 2014 Comisia sa functioneze ca un colegiu format din presedinte, inaltul reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe si politica de securitate si un numar de membri egal cu 2/3 din numarul statelor membre, ce este decis de Consiliul European, membrii fiind alesi cu unanimitate de Consiliul de Ministri, pe baza unui sistem de rotatie egal intre state.

Tratatul modificator din dec. 2007 acorda un rol politic sporit presedintelui si inaltului reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe si politica de securitate, ce are rangul de vicepresedinte al Comisiei este numit cu majoritate calificata de Consiliul European si prezideaza reunniunile Consiliului pentru politica externa, reprezentand Uniunea in raporturile cu tertii alaturi de Presedintele Consiliului European.


B.     Organizare

Organizata dupa principiul colegialitatii si a unitatii de administrare, Comisia se compune din membrii care sunt ajutati in activitatea lor de numeroase servicii si organe auxiliare.

Comisia se reuneste in prezenta membrilor sai, lucrand ca un organ colegial condus de un presedinte si sase vicepresedinti.

Presedintele si vicepresedintii sunt alesi dintre membrii Comisiei dupa aceeasi procedura in fata Consiliului. Mandatul lor in functie poate fi reinnoit.

Dispozitiile privind mandatul celor doua functii pot fi modificate doar de Consiliu, cu unanimitate de voturi.

Tratatele au atribuit vicepresedintilor rolul de a-l inlocui in functie pe presedinte in situatia in care acesta este impiedicat sa o exercite, iar presedintelui i-au atribuit un rol mai mult protocolar si administrativ. Practica a completat rolul sau conferindu-i un important rol politic. Atributiile administrative au in vedere convocarea si conducerea reuniunilor iar cele protocolare calitatea de a reprezenta Comisia in raporturile externe.



Rolul politic al presedintelui Comisiei este intarit in prezent de dispozitia Tratatului de la Amsterdam conform careia nominalizarea acestuia se face cu acordul Parlamentului European.

In ceea ce priveste rolul politic sunt relevanti cei 10 ani (1 ianuarie 1985 - 31 decembrie 1994) de presedintie a Comisiei exercitati de Jacques Delors. Cand a venit in functie, comunitatile se aflau dupa o perioada de 5 ani in care nimic nou nu se realizase. In fata sa se aflau trei proiecte: o piata unica, o uniune economica si monetara si o uniune politica. A optat pentru realizarea continuta in proiectul cunoscut sub denumirea "Delors I". Intarirea puterilor exercitate de Comisie prin AUE a permis punerea in practica cu succes a acestui plan.

Progresele rapide obtinute in realizarea Pietei unice au incurajat presedintele J.Delors in promovarea celei de a doua initiative: o Uniune Economica si Monetara. Strategia acestui plan este continuta in proiectul cunoscut sub numele "Delors II".

Consiliul european de la Hanovra din iunie 1983 a luat act de trecerea de la Sistemul Monetar European la Uniunea Monetara Europeana, iar o comisie condusa de Jacques Delors a fost desemnata sa realizeze proiectul de Uniune Economica si Monetara, proiect transpus in practica in 1990. Cea de a doua etapa a acestui plan o constituie realizarea Bancii Centrale Europene. Acest organ comunitar este prevazut si de Tratatul de la Maastricht si este plasat sub conducerea Consiliului European si a Consiliului guvernatorilor bancilor centrale nationale.

Noile politici promovate in anul 1994 de scadere a ratei somajului, crearea de noi locuri de munca si de deschidere catre statele din Centrul si Estul Europei sunt tot opera unui program Delors, asa incat putem spune ca tot ceea ce au realizat Comunitatile in ultimii 10 ani sunt intr-o masura mai mare sau mai mica opera acestei personalitati a vietii politice internationale, care prin persoana sa a facut sa creasca in mod considerabil rolul si prestigiul functiei de Presedinte al Comisiei UE.

De fapt, in ansamblul sau Comisia este alcatuita din personalitati ale vietii politice si economice internationale.

De la 23 ianuarie 1995 functia de Presedinte al Comisiei a fost preluata de Jacques Santer, fost prim-ministru al Luxemburgului pentru un mandat de 5 ani. Prioritatile noului Presedinte al Comisiei sunt: o economie puternica, creatoare de locuri de munca, dar in acelasi timp solidara; o politica externa si de securitate comuna; reforma institutiilor UE.

In perioada 1999- 2004 functia de presedinte al Comisiei a fost detinuta de Romano Prodi, fost si actual prim-ministru al Italiei, iar din anul 2004 Presedintele Comisiei este Josť Manuel Durao Barroso, fost prim-ministru al Portugaliei, ultimele doua mandate fiind grele, in contextul relatiilor internationale actuale, dar exercitate cu rezultate bune pentru Europa, ce isi afirma cu mai multa putere interesele pe plan mondial.

In activitatea ce o desfasoara fiecare membru al Comisiei are in subordinea sa unul sau mai multe organe auxiliare.

Sub autoritatea presedintelui se afla Secretariatul general, organul ce are ca misiune coordonarea intregii activitati si asigurarea relatiilor curente cu celelalte Institutii. Sub aspect administrativ el este condus de un secretar general.

Ca organe auxiliare de lucru pe diferite sectoare specializate, Comisia este organizata in divizii, directii, directii generale, servicii si oficii. Se mai pot constitui comitete si grupuri de lucru. Toate aceste organe auxiliare se afla sub autoritatea unui comisar. Acest aparat auxiliar este foarte vast, spre exemplu numai numarul directiilor generale este de 22. Sub aspectul functionarilor, aparatul Comisiei este cel mai mare in raport cu celelalte organe, fiind alcatuit din mii de functionari si salariati, sediul acestor organe auxiliare fiind la Bruxelles si Luxembourg.


C.    Functionare

Regulile privind functionarea sunt reglementate in mod particular de Regulamentul intern al Comisiei ce stabileste un regim guvernat de principiul colectivitatii si responsabilitatii solidare in fata Parlamentului European.

Comisia se intruneste cel putin o data pe saptamana si poate organiza si sedinte ad-hoc ori de cate ori este nevoie. Pentru ca dezbaterile sa poata avea loc si sa se pronunte un vot valabil la lucrari trebuie sa fie prezenti cel putin 14 din membrii Comisiei.

Sedintele se desfasoara cu usile inchise. Cand sunt discutate probleme mai delicate nu pot participa la sedinta decat comisarii, iar in afara acestui caz la lucrari pot participa functionarii responsabili pe domenii, anume invitati la lucrari pentru a da toate relatiile necesare in fata membrilor Comisiei, precum si secretarul general.

Drept de vot au doar membrii Comisiei.

Comisia se convoaca de catre Presedinte, care stabileste ordinea de zi si conduce lucrarile.

In principiu hotararile nu pot fi luate decat de Comisie, in sedinta, cu quorum-ul cerut iar actele astfel adoptate pot fi regulamente, decizii sau propuneri (avize).

Pentru a evita o incarcare prea mare a reuniunilor s-a adoptat sistemul procedurii scrise si delegarea de semnatura.

In ceea ce priveste procedura scrisa, ea se foloseste in situatia problemelor asupra carora nu sunt divergente si nu sunt de importanta prea mare.

In reuniunile sefilor de cabinete ai celor 20 comisari se va elabora un dosar complet asupra problemei respective si acesta va fi trimis spre studiu fiecarui comisar. Asupra problemei respective fiecare membru al Comisiei va da raspunsul sau in scris si daca nu s-a cerut de catre niciunul dintre ei dezbateri, hotararea va fi luata pe baza pozitiei exprimate in scris.

O a doua exceptie o constituie delegarea de semnatura.

De la regula conform careia hotararile se pot lua numai in Comisie, ele fiind actele acestui organ colegial, in domenii ce tin de administrarea curenta si de gestiune, Comisia poate delega un membru al sau, care are responsabilitatea unui sector specializat, ca in numele Comisiei sa ia masurile necesare pentru desfasurarea normala a activitatii curente. Asupra acestor acte Comisia are drept de control. Astfel de acte s-au adoptat deseori in cazul politicii agricole comune, ele fiind de ordinul a mii de acte pe an.

Cum s-a mai aratat, Parlamentul European, in urma unei motiuni de cenzura adoptata cu majoritate absoluta de voturi poate obliga Comisia sa demisioneze in bloc. De la infiintarea Comunitatilor Europene si pana in prezent nu s-a inregistrat un astfel de act, desi in ianuarie 1999 Parlamentul European a cerut demisia in bloc a Comisiei.


D.    Atributii

Tratatele Constitutive, indeosebi cele doua Tratate de la Roma definesc atributiile conferite Comisiei, in lumina carora primeste un rol fundamental: de a exprima interesul comunitar si de a asigura realizarea lui.

In temeiul art.155 CEE si art.124 CEEA, in vederea asigurarii functionarii si dezvoltarii pietei comune Comisia are urmatoarele atributii:

-vegheaza la aplicarea dispozitiilor prezentului tratat, cat si a dispozitiilor luate de institutii in temeiul acestuia;

-formuleaza recomandari sau avize, in materii care fac obiectul prezentului tratat, daca acesta le prevede expres sau ea le considera necesare;

-dispune de o putere de decizie proprie si participa la formarea actelor Consiliului si ale Adunarii, in conditiile prevazute in prezentul tratat;

-exercita competentele pe care Consiliul i le confera pentru executarea regulilor pe care acesta le stabileste.

Putem spune ca Tratatele i-au conferit acestui organ un rol politic general care ii da caracterul de promotor al constructiei comunitare.

Comisia are in primul rand importantul rol de a elabora dreptul. Ea este principalul initiator legislativ, la propunerea sau cu autorizarea ei, Consiliul ia toate hotararile; la fel si Parlamentul in materiile in care are putere de decizie.

Comisia are si un rol decizional in domeniile care i-au fost conferite de tratate, actele sale avand direct o putere executorie asupra subiectelor pe care le au in vedere.

Comisia are un important rol de control care corespunde misiunii de a veghea la respectarea tratatelor. Ea isi exercita acest rol atat fata de Consiliu cat si de statele membre, putand declansa "procedura de carente" fata de Consiliu si "procedura de lipsuri" fata de state, iar fata de particulari poate dispune sanctiuni sub forma amenzilor in cazul in care se constata nereguli in aplicarea tratatelor.

Fata de rolul si atributiile pe care le are, Comisia se prezinta drept un garant al interesului general comunitar.

In realizarea triplului rol conferit Comisia se bucura de o eficienta putere de informare si preventie pe care o exercita atat in raport cu statele cat si cu participantii.

Statele membre au obligatia de a aduce la cunostinta Comisiei toate situatiile de drept si de fapt, precum si toate masurile pe care le au in vedere relativ la aplicarea tratatelor. Institutiile au si ele aceasta obligatie.

Corelativ acestei obligatii Comisia poate face toate verificarile privind respectarea si aplicarea tratatelor.

Acelasi regim se aplica si particularilor. In plus, fata de acestia se pot lua masuri executorii, cele mai dese fiind sanctiunile aplicate ca urmare a incalcarii regimului concurentei.

Comisia este abilitata de a incuviinta fata de state masurile derogatorii de la aplicarea tratatelor, masuri pe care statele le pot cere doar in perioada de tranzitie si privesc transformarile ce trebuie sa le realizeze in ordinea economica, politica si juridica interna. Aceste acte sunt in††††††† principiu rare.

Exercitandu-si rolul de principal initiator legislativ, Comisia reprezinta forta motrica a integrarii europene. Tratatele i-au conferit acest drept pentru quasitotalitatea domeniilor de actiune.

Comisia dispune de puteri autonome in privinta politicii concurentei, a conducerii si administrarii politicilor comune (agricultura, transport etc.), administrarea diverselor fonduri si programe UE, cat si a celor prevazute pentru tarile asociate.

Data fiind componenta sa, permanenta activitatii, faptul ca dispune de cel mai vast si complex aparat tehnic si logistic, Comisia este cel mai important organ executiv si de gestiune.

In executarea atributiei de a veghea la respectarea tratatelor si a actelor Consiliului, Comisia dispune de cele mai eficiente mijloace ce se concretizeaza in proceduri speciale si adoptarea de acte obligatorii cu forta executorie fata de aceste subiecte.

Tratatele de la Roma i-au conferit tot sub aspect executiv largi competente in gestiunea administrativa a politicilor comunitare, in gestiunea financiara a acestor politici si in gestiunea fondurilor speciale (fondul social european, fondul european de dezvoltare, fondul pentru orientare si garantare agricola s.a.).

Alaturi de Consiliu, Comisia reprezinta Uniunea Europeana in relatiile cu tertii, iar practica delegarii puterii de reprezentare in favoarea Comisiei a facut sa creasca rolul acesteia in raporturile externe ale UE.


Sectiunea a IV-a

PARLAMENTUL EUROPEAN


Pentru a raspunde principiilor democratiei reprezentative, alaturi de interesele guvernelor si cel al Comunitatii trebuie sa fie satisfacute si interesele cetatenilor, iar singurul organ care o putea face era un parlament constituit dupa reguli cat mai apropiate de cel al parlamentelor nationale.

Prin crearea Parlamentului European ca Institutie de baza care reprezinta interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfactie principiului democratic evocat.

Intreaga evolutie a reglementarilor ce privesc regimul acestui organ, inclusiv modificarile aduse prin Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam Tratatul de la Nisa, precum si proiectul Tratatului modificator din 2007 de la Lisabona pun in lumina doua tendinte de principiu: sa se dea o cat mai mare legitimitate si sa creasca rolul sau, astfel incat in timp sa poata indeplini functiile unui parlament national. Aceasta evolutie inseamna un grad din ce in ce mai mare de integrare, inclusiv sub aspect politic.


A.    Compunere

Stabilirea numarului de locuri pentru Parlament si repartizarea acestora intre statele membre este o problema destul de delicata. Ea trebuie sa tina seama de urmatoarele considerente:

-alegerile directe implica o crestere a numarului de reprezentanti alesi pentru acest forum democratic;

-trebuie sa se aiba in vedere eventualitatea largirii sale, urmare a aderarii de noi state;

-numarul total trebuie sa asigure o buna functionare a Institutiei, sa nu creeze un mecanism greoi, ineficient;

-numarul de locuri acordat fiecarui stat sa nu fie atat de mic incat statele mai putin populate sa nu-si poata exprima optiunea politica a electoratului.

In aceste conditii Parlamentul "celor 15" in anul 1995 numara 626 membri repartizati astfel: Germania, 99 de locuri, Franta, Italia si Marea Britanie cate 87 de locuri; Spania 64 de locuri; Olanda 31 de locuri; Belgia, Grecia, Portugalia cate 25 de locuri, Irlanda 15 locuri si Luxembourg 6 locuri. Criteriul demografic este baza negocierii numarului de locuri acordate fieicarui stat. Spre exemplu, dupa reunificarea Germaniei, demografic acest stat se afla pe primul loc (81.100.000 locuitori), Italia (57.700.000 locuitori), Franta (57.500.000 locuitori) si Marea Britanie (57.500.000 locuitori). Olanda (15.700.000 locuitori) este cea mai populata dintre tarile mijlocii sub aspect demografic din cadrul UE.

Dupa acest an, urmare politicilor nationale demografia statelor membre cunoaste alte cote, dar care nu au adus si modificari pentru norma de reprezentare. De ex. politica de imigratie adoptata pentru a compensa scaderea ratei natalitatii a facut ca Franta sa aiba in prezent o populatie de 62.000.000 locuitori, cresteri cunoscand si Germania (82.000.000), Marea Britanie (59.600.000) si Italia (58.000.000).

Tratatul de la Amsterdam din iunie 1997, modificand Tratatele constitutive a fixat la 700 numarul maxim de membri ce il poate avea Parlamentul European, in perspectiva aderarii de noi state la UE.

Tratatul de la Nisa prevede ca in perspectiva extinderii UE cu pana la 27 de state membre, numarul de locuri in Parlamentul European va fi maxim de 732 repartizate astfel: Germania 99 locuri, Marea Britanie, Franta, Italia 72, Spania, Polonia 50, Romania 33, Olanda 25, Grecia, Belgia, Portugalia 22, Republica Ceha, Ungaria 20, Suedia 18, Bulgaria, Austria 17, Slovacia, Danemarca, Finlanda 13, Irlanda, Lituania 12, Letonia 8, Slovenia 7, Estonia, Cipru, Luxemburg 6, Malta 5. In cazul extinderii Uniunii Europene cu mai mult de 27 de state se va reconsidera numarul de locuri acordat fiecarui stat fara a se depasi numarul total de 732.Prin tratatul de aderare pentru Romania au fost negociate 35 de locuri, iar pentru Bulgaria 18, din numarul total negociat in prezent de 736 de locuri.

Prin Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana , tara noastra a negociat 35 de locuri iar cea vecina 18, astfel incat alegerile europene din 2007 au fost organizate pentru ocuparea acestor locuri.

Tratatul ce reformeaza constructia comunitara, astfel cum a fost gandit initial prin Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, renegociat in octombrie 2007 prin Proiectul de Tratat de modificare a Tratatelor Uniunii Europene si Comunitatilor Europene arata ca Parlamentul European exercita impreuna cu Consiliul functia legislativa si bugetera, functia de control politic si consultativa, alege presedintele Comisiei. In ordinea reglementarii, PE este prima dintre institutii.

Reprezentand cetatenii Uniunii, el se compune din 750 de membrii, reprezentarea statelor fiind proportional degresiva, nici un stat neputand avea mai mult de 86 si mai putin de 6 membri. Se intelege ca astfel Germania va avea 86 locuri, Malta 6, iar prim Rezolutia PE de renegociere aprobata de Consiliul European din octombrie 2007 Romania va avea 33 de locuri din urmatorul mandat, 2009. Atributiile codecizionale si de control politic cresc evident.



B.     Proceduri electorale

Initial deputatii au fost desemnati de catre Parlamentele nationale din randul membrilor acestora, pe criteriul reprezentativitatii politice. Desi tratatele prevazusera principiul alegerilor directe, ele au fost posibile doar dupa realizarea conditiilor necesare punerii in practica a acestei proceduri.

Actul intervenit la 20 septembrie 1976 a intarit acest sistem, primele alegeri universale si directe avand loc in anul 1979, fiind urmate de cele din 1984, 1989, 1994 si 1999.

Alegerile directe din anii 1979, 1984 si 1989 s-au desfasurat dupa urmatoarele reguli:

-fiecare stat organizeaza alegerile dupa regimul electoral national, rezultatul alegerilor fiind stabilit conform legii electorale nationale;

-fiecare persoana cu drept de vot este indreptatita doar la un vot (in raport de teritoriu nu poate vota de mai multe ori in tari diferite);

-alegerile se organizeaza dupa un calendar general stabilit de Comunitati;

-data alegerilor este fixata de fiecare stat membru, in functie de acest calendar general;

-urnele de vot nu se dezvelesc inainte de terminarea ultimei alegeri;

-daca una din procedurile nationale prevede votul cu doua scrutinuri, primul dintre ele va trebui organizat in perioada fixata de Comunitati.

Diversitatea de regimuri nationale electorale este foarte mare. Spre exemplu, varsta electorala variaza de la 18 la 25 de ani; majoritatea statelor prevad scrutinul proportional, iar Marea Britanie scrutinul majoritar uninominal cu un singur tur; regimul listelor de vot si al regulilor de numarare a voturilor difera de la tara la tara etc.

In aceste conditii diversitatea regimurilor nationale a ridicat unele probleme la alegerile pentru Parlamentul European.

In anul 1982 a fost adoptat de Parlament "proiectul de procedura electorala uniforma" care prevedea ca in fiecare stat membru trebuie sa se recunoasca dreptul de vot resortisantilor celorlalte state membre, daca acestia sunt rezidenti de cel putin 4 ani. Se mai prevedea respectarea reprezentarii proportionale in cadrul regional dat si adaptarea regimurilor electorale din Franta si Marea Britanie la cele din celelalte tari membre, avand in vedere ca aceste doua state prezentau sistemele cu cele mai mari particularitati.

Acest act a premers Tratatului de la Maastricht care a introdus cetatenia europeana ca statut politico-juridic ce da printre altele, dreptul de vot pentru alegerile generale pentru Parlamentul European, cat si pentru alegerile locale tuturor resortisantilor statelor membre, rezidenti pe teritoriul acestor state, indiferent de nationalitate (a se intelege cetatenie conform dreptului nostru).

Alegerile din 1994, 1999 si 2004 au avut loc dupa aceasta procedura care tinde sa apropie cat mai mult sistemul national si astfel sa dea Parlamentului European legitimitatea unui parlament national.


C.    Statutul parlamentarilor

Tratatele constitutive, actul din 1976, dispozitiile prevazute in legislatiile nationale privind statutul membrilor parlamentului dau configuratia acestei calitati.

Durata mandatului este de 5 ani si are un caracter reprezentativ, votul fiecarui deputat este personal si individual.

Actele evocate mai sus impreuna cu Protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor definesc statutul parlamentarilor.

Calitatea de membru al Parlamentului European este incompatibila cu cea de membru al oricarei alte Institutii precum si a organelor auxiliare mai importante; este de asemenea incompatibila cu cea de membru al unui guvern national. Din reglementarea data rezulta ca nu exista incompatibilitate fata de calitatea de membru al unui parlament national. In fapt, 9/10 din deputatii Parlamentului European au si calitatea de membri ai legislativului national, situatie care pune in evident profit Institutia, datorita politicii europeiste promovata in acest mod in parlamentele nationale.


D.    Organizare si functionare

Organizarea si functionarea sunt guvernate de regulile stabilite in regulamentul intern, dispozitiile fiind asemanatoare cu cele din dreptul parlamentar national.

Organele proprii de conduce sunt Biroul si Biroul largit. Biroul se compune din: Presedinte, 14 vicepresedinti si 5 chestori alesi pentru un mandat de 2 ani si jumatate iar, Biroul largit cuprinde in afara membrilor Biroului si presedintii grupurilor politice.

Alegerea Presedintelui se face dupa o procedura cu majoritate absoluta, scrutin exprimat in trei tururi. Primii doi candidati ramasi dupa cel de-al treilea scrutin vor participa la turul patru in urma caruia se va decide in final alegerea presedintelui. Rolul sau este mai mare decat cel obisnuit al presedintilor camerelor unui parlament national.

Alegerile vicepresedintilor se fac dupa aceeasi procedura in doua tururi de scrutin, la cel de-al treilea participand primii 28 de candidati ramasi in cursa, acestia alegandu-se in final cei 14 vicepresedinti.

Chestorii sunt alesi dupa aceeasi procedura si ei au un vot consultativ in cadrul biroului.

Biroul largit are atributii interne importante, in special in ceea ce privesc relatiile cu celelalte Institutii si organele auxiliare, cu organele diferitelor organisme internationale; el are calitatea de a elabora propunerea de proiect bugetar al Comunitatilor.

Ca formatii de lucru, Parlamentul European este compus din grupuri politice, comisii permanente, comisii temporare, comisii de ancheta si delegatii interparlamentare.

Grupurile politice sunt alcatuite pe principiul afinitatilor politice. Numarul minim pentru constituirea unui grup politic este de 23 daca deputatii apartin unui singur stat, de 18 daca apartin la 2 state si 12 daca apartin la 3 sau mai multe state.Un deputat nu poate face parte decat dintr-un grup politic. Grupurile politice joaca un rol deosebit, ele au dreptul de initiativa, timpi de interventii la dezbateri, locuri in comisiile parlamentare s.a. Pentru desfasurarea activitatii se bucura de un personal auxiliar-tehnic si de localuri si dotari.

O alta formatie importanta de lucru o constituie comisiile permanente organizate pe domenii. In cadrul ultimului mandat au figurat 18 comisii permanente dintre care exemplificam: comisia politica; comisia pentru agricultura, bugetara, economica, monetara si politica industriala; comisia juridica si protectia drepturilor omului; comisia pentru relatii economice externe; comisia pentru energie; comisia pentru transporturi si turism etc.

Fiecare deputat este membru plin al unei comisii si membru supleant al alteia. Membrii comisiei se aleg pentru un mandat de 2 ani si jumatate ce poate fi reinnoit. Numarul si denumirea comisiilor sunt fixate printr-un act intern al Parlamentului, la inceputul fiecarui mandat. Comisiile permanente isi desfasoara activitatea intre sesiuni, dupa un program prestabilit.

Comisiile temporare al caror mandat este de maxim 12 luni sunt create printr-o decizie a Parlamentului, act in care se arata durata mandatului si atributiile.

La cererea a cel putin un sfert din membrii sai, Parlamentul poate constitui comisii de ancheta, al caror numar de membri nu poate fi mai mare de 15 si al caror mandat nu poate fi mai lung de 9 luni. Membrii acestor comisii sunt alesi la propunerea Biroului, dintre candidatii propusi de grupurile politice, iar alegerea lor se face tinand cont de spectrul politic al Parlamentului. Institutia mai poate constitui delegatii interparlamentare desemnate de gruparile politice si ale caror competente sunt determinate printr-un act intern de Parlament.

Reuniunile urmeaza in mare regimul parlamentar clasic.

Perioada cea mai lunga si corespunzatoare mandatului este legislatura. Anual Parlamentul se reuneste intr-o sesiune, iar perioadele efective de lucru sunt sesiunile lunare. In mod traditional Parlamentul isi incepe sesiunea in a II-a zi de marti a lunii martie din fiecare an. Parlamentul se convoaca la initiativa Biroului largit si in mod exceptional de Presedinte, la initiativa Comisiei sau a Consiliului.

Biroul largit stabileste ordinea de zi dupa consultarile avute de Presedinte cu grupurile politice si comisiile permanente. Ordinea de zi definitiva se hotaraste de Parlament prin vot.

Consiliul si Comisia pot asista la deliberarile privind ordinea de zi.

Reuniunile Parlamentului sunt deschise publicului.

Regulile privind discutiile si deliberarile sunt aceleasi ca in reglementarile nationale.

Quorumul este de o treime din numarul total al membrilor, iar votul absolut personal este in principiu deschis. Hotararile se iau cu votul a doua treimi din cei prezenti.

Parlamentul nu are drept de initiativa legislativa, dar are drept de initiativa politica, actele sale fiind temei al procedurii de reglementare initiata de Comisie.

In functia colegislativa adopta regulamente, decizii si directive, in cea consultativa adopta rezolutii si avize.

In cadrul fiecarei sedinte se redacteaza un proces-verbal in care sunt consemnate toate aspectele (discutii, deliberari etc.) iar acest act se publica in termen de o luna in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE).


E.     Atributii

Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam, prin atributiile conferite Parlamentului European i-au dat rolul de organ consultativ, de cooperare si decizional.

Linia politica inceputa dupa 1957 a fost de a largi atributiile si evident de a mari rolul acestei Institutii.

Ca organ de control politic isi exercita aceasta putere in raport cu Comisia, Consiliul si Consiliul European, aspecte deja evocate in sectiunile precedente ale capitolului.

Parlamentul dispune de o reala putere decizionala in materie bugetara. Este cea mai importanta atributie, doar in acest domeniu fiind egalul Consiliului ca organ legislativ. Procedura bugetara este destul de complicata, atributiile in aceasta materie fiind impartite intre cele doua Institutii, asa incat sa se creeze un echilibru intre ele, in final hotararea bugetului Comunitatilor fiind opera celor doua organe. Pentru venituri votul final se da de Consiliu iar pentru cheltuieli de Parlament, bugetul devenind executoriu sub semnatura Presedintelui PE.

Parlamentul are un rol codecizional alaturi de Consiliu si uneori chiar de Comisie in proceduri de consultare (alaturi de Consiliu) in proceduri de coordonare (alaturi de Comisie) cat si in proceduri de cooperare (alaturi de Consiliu sau de ambele) in domenii particulare determinate in Tratate. Parlamentul European are un rol decizional alaturi de Consiliu in materia relatiilor externe ale UE.

Cele mai importante acte prin care au fost sporite puterile acordate Parlamentului European sunt Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam. Actul Unic European (AUE) a prevazut ca daca Parlamentul respinge cu majoritate de voturi pentru a doua oara o propunere legislativa, Consiliul o va putea adopta doar cu unanimitate. Parlamentul are dreptul de a interpela in scris si oral, Comisia si Consiliul, poate initia procedura de demitere in bloc a Comisiei, se pronunta prin aviz asupra cererilor de aderare la UE si asupra acordurilor de asociere si comerciale incheiate de Uniune.

Tratatul de la Maastricht a dat Parlamentului dreptul la codecizie alaturi de Consiliu in anumite domenii ce privesc piata unica, dreptul de a cere Comisiei sa inainteze anumite propuneri legislative, de a numi un Avocat al poporului imputernicit sa primeasca reclamatii impotriva Institutiilor si organelor UE.

Tratatul de la Amsterdam a intarit si mai mult rolul codecizional al acestei institutii, atribuindu-i aceasta putere in domenii cum sunt: libertatea de deplasare a lucratorilor, piata unica, protectia mediului inconjurator, retele transeuropene, protectia consumatorului, educatie, cercetare, statistica etc.

Actul de modificare a CE din 1997 a intarit si rolul politic al Parlamentului, nominalizarea Presedintelui Comisiei fiind supusa aprobarii Parlamentului, iar la incheierea sedintelor Consiliului European, presedintele in exercitiu al acestei institutii prezinta concluziile lucrarilor in fata Parlamentului.

Putem spune ca, in esenta, el ramane un organ de control democratic al celorlalte Institutii si codecizional alaturi de Consiliu, fara a avea rolul unui Parlament national.



Sectiunea a V-a

CURTEA DE JUSTITIE


Dupa fuziunea din 1957 o singura Curte de Justitie reprezinta interesele dreptului la nivelul structurii institutionale a Uniunii Europene.

Constituirea, functionarea si atributiile sale sunt determinate prin cele trei Tratate constitutive si prin Protocoalele privind statutul Curtii care sunt anexe la tratate; prin Regulamentul de procedura elaborat de Curte si adoptat cu unanimitate de voturi de Consiliu dupa primirea avizelor consultative din partea Comisiei si a Parlamentului; aceste acte de baza fiind completate de Instructiunile pentru grefier elaborate de Curtea de Justitie.

Modificand Tratatele constitutive, Actul Unic European a mai adaugat Curtii de Justitie un al doilea organ jurisdictional. Tribunalul de prima instanta, fara a fi o noua Institutie indeplineste alaturi de Curte aceeasi misiune, reprezentand acelasi interes.

Tratatul modificator din 2007 propune realizarea unui sistem, denumit generic Curtea de Justitie a Uniunii Europene, alcatuit din Curtea de Justitie, Tribunalul si tribunalele specializate, instante comunitare ce judeca toate ratione materiae , fara a exista o ierarhie intre ele si instantele nationale ce realizeaza dreptul comunitar, judecand tot ratione materiae.



A.    Compunere si statutul membrilor

Curtea de Justitie este compusa din judecatori si avocati generali, carora li se adauga un grefier asistat de adjuncti.

De la inceputul anului 1995 Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori si 9 avocati generali, toti fiind numiti de Consiliu, prin acordul comun al statelor membre. Dupa aderarea celor 10 numarul judecatorilor a crescut la 25 dupa regula ca fiecare stat are dreptul la un judecator.

Initial Curtea a fost compusa din 7 judecatori si 2 avocati generali, numarul lor modificandu-se cu prilejul aderarii unor noi state. In timp s-a conturat regula ca fiecare stat sa fie reprezentat cel putin de un judecator, iar cei "5 mari" sa fie reprezentati de un judecator si un avocat general. Acest principiu este mentinut si prin Tratatul de la Nisa.

Numarul judecatorilor si avocatilor generali din compunerea Curtii de Justitie se stabileste printr-un act al Consiliului dat cu unanimitate de voturi, pe baza cererii formulate de Curte.

Prin reformele intrate in vigoare dupa 2004, fiecare stat are dreptul la un judecator, ceeace face ca azi CJCE sa numere 27 de judecatori. Numarul avocatilor generali a ramas la 8 iar Tratatul modificator din 2007 propune majorarea la 11, ei fiind alesi printr-un sistem de rotatie.

Functia de judecator este aceeasi ca si in toate legislatiile nationale si jurisdictiile internationale, neexistand probleme in calificarea rolului sau. Particulara pentru jurisdictia comunitara este functia de avocat general.

Ea nu are echivalent in nici o alta jurisdictie nationala, iar sub aspect international se apropie doar cu cea intalnita in cadrul Curtii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg(CEDO), organ jurisdictional al Consiliului Europei.

Conform art.166 al.2 CEE, avocatii generali sunt insarcinati sa prezinte public, cu deplina impartialitate si independenta, concluzii motivate asupra cauzelor deduse in fata Curtii de Justitie, in vederea asistarii acesteia in realizarea misiunii sale.

Examinand statutul membrilor, cat si dispozitiile particulare privind Tribunalul de prima instanta putem preciza in plus ca avocatii generali sunt magistrati, dar aceasta magistratura are un rol bine definit prin tratate si celelalte acte ce reglementeaza organizarea si functionarea Curtii.

Toate reglementarile aratate anterior dovedesc ca tratatele au inteles sa doteze Uniunea cu o jurisdictie de tip intern si nu de tip international.

In ceea ce priveste statutul judecatorilor si avocatilor generali, principial el are rolul de a asigura deplina independenta si continuitatea in activitate.

Membrii Curtii sunt alesi dintre personalitati ce prezinta toate garantiile de independenta, iar sub aspect profesional raspund cerintelor pentru exercitarea celor mai inalte functii in magistratura, in raport de dispozitiile legislatiilor nationale ale statelor care i-au propus. Ei sunt juristi de competenta notorie. Sub aspect moral si profesional statutul este acelasi ca si al judecatorilor Curtii Internationale de Justitie de la Haga.



Mandatul judecatorilor si avocatilor generali este de 6 ani, o reinnoire partiala intervenind la fiecare 3 ani.Aceasta dispozitie face ca numirea membrilor Curtii sa fie un act de o deosebita importanta, personalitatea acestora influentand pentru foarte multa vreme evolutia jurisprudentei comunitare si in ultima instanta interpretarea, realizarea si aplicarea dreptului, de care depinde insusi realizarea scopului constructiei comunitare.

Functiile de judecator si avocat general sunt incompatibile cu exercitiul oricarei functii politice sau administrative, precum si orice activitate cu titlu profesional, remunerata sau nu, care ar afecta independenta, cu exceptia celei de cadru universitar.

La inceputul mandatului judecatorii si avocatii generali depun un juramant in cadrul unei sedinte solemne.Ei beneficiaza de imunitate de jurisdictie pe toata durata mandatului, imunitate ce nu poate fi ridicata decat de Curte in urma unei hotarari data cu unanimitate, in absenta persoanei in cauza.


B.     Organizare

La fiecare trei ani, judecatorii aleg din randul lor un Presedinte al Curtii pentru un mandat de 3 ani, ce poate fi reinnoit. La procedura de alegere a presedintelui sedintele si deliberarile in camera de consiliu, iar sub aspect jurisdictional poate sa ia masuri pe cale de ordonanta.

In principiu Curtea se reuneste in plen.

Pentru usurarea misiunii sale si accelerarea judecarii cauzelor, tratatele au prevazut posibilitatea constituirii de camere compuse din 3 sau 5 membri. In prezent functioneaza sase camere: doua compuse din 5 judecatori si patru din 3 judecatori.

Dupa anul 1974 competenta camerelor s-a largit continuu, devenind regula. Sedintele in plen sunt din ce in ce mai rare si au loc doar cand se dezbat cauze de importanta deosebita, la cererea statului sau a persoanei interesate si numai dupa ce Curtea insasi a hotarat reuniunea sa in plen pentru cauza respectiva.

Camerele sunt desemnate anual de Curte, atat sub aspectul numarului, cat si al componentei lor. Curtea alege anual presedintii camerelor si desemneaza un prim avocat general pentru fiecare camera.

Curtea numeste pentru o perioada de 6 ani un grefier.Atributiile sale sunt mult mai mari decat cele din jurisdictiile nationale. El are atributii de ordin judiciar si administrativ. In temeiul atributiilor de ordin judiciar el asista Curtea si membrii sai in exercitarea functiilor acestora: primirea, transmiterea, precizarea de documente; asistarea la sedinte; raspunde de serviciile de arhiva si in mod special de publicarea Culegerii de practica (jurisprudenta) care reda textul integral al hotararilor si ordonantelor.

In temeiul atributiilor de ordin administrativ, sub autoritatea Presedintelui asigura administrarea serviciilor Curtii. In activitatea sa grefierul este asistat de mai multi adjuncti.

Fiecare judecator si avocat general este asistat personal de doi referenti, de aceeasi nationalitate cu magistratul, juristi calificati, doctori in drept si dependenti doar de magistratul pe care il asista. Referentii constituie cabinetul fiecarui membru al Curtii si desfasoara o activitate deosebit de importanta de informare si documentare, indeosebi activitatea referentilor de pe langa avocatii generali este deosebit de laborioasa, dat fiind rolul acestor membrii ai Curtii.


C.    Atributii si functionare

Curtea de Justitie este investita cu misiunea generala de a asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatelor (art.31 CECO, art.164 CEE, art.136 CEEA).

Dupa natura lor distingem doua mari categorii de atributii: consultative si jurisdictionale.

Curtea este abilitata sa emita in unele proceduri particulare avize si deliberari, acte care in general nu sunt obligatorii si au un caracter consultativ, deciziile in materiile respective fiind luate de alte organe. Aceste cazuri sunt rare pentru ca in principiu atributiile Curtii sunt jurisdictionale.

A doua categorie de atributii este foarte vasta si diversificata, ingloband toate modalitatile de control contencios. Dupa crearea Tribunalului de prima instanta o parte din atributii au fost preluate de acesta, asa incat in prezent distingem trei categorii de competente:

a)de a interpreta si a aprecia asupra validitatii, competenta exercitata la cererea jurisdictiilor nationale si care reprezinta un important instrument de cooperare intre jurisdictia comunitara si jurisdictiile nationale;

b)de a judeca in fond in materie de legalitate si reparatii;

c)de a executa control judiciar asupra hotararilor date in prima instanta de Tribunal.

Curtea desfasoara o activitate permanenta, cu exceptia vacantelor judecatoresti, al caror calendar este fixat prin regulamentul de procedura.

Quorum-ul de 7 judecatori este obligatoriu pentru sedintele in plen si de 3 judecatori pentru camere. Curtea nu poate delibera valabil decat intr-un numar impar de membri (art.15 Statut). Presedintele nu are un vot majoritar.

Art.16 Statut prevede ca o parte nu poate invoca nici nationalitatea unui judecator si nici absenta din complet a unui judecator national pentru a cere modificarea completului Curtii sau a camerei.

Deliberarile au loc in camera de consiliu, doar in prezenta judecatorilor. Daca nu exista un consens, hotararea se va lua cu majoritate de voturi, incepandu-se cu exprimarea solutiei celui mai tanar membru al completului. Hotararea nu va mentiona daca s-a dat cu majoritate sau cu unanimitate si nici opinia separata nu se arata in hotarare. Aceasta regula s-a conturat dupa lungi controverse. Se considera ca in acest mod se asigura reala independenta a judecatorilor atat fata de autoritati cat si fata de opinia publica care are tendinta de a face mereu legatura intre solutie si nationalitatea celui care a dat-o.

Aceasta solutie asigura si integrarea sistemelor nationale de drept, gasirea unui compromis, a unei solutii acceptate de toti, fapt care duce implicit si la sporirea autoritatii hotararilor Curtii de Justitie.


D.    Procedura

In privinta caracterelor sale generale, procedura in fata Curtii de Justitie este contradictorie, publica, mixta si inchizitorie, evident mai putin in materie consultativa.

Procedura se compune din doua faze obligatorii: una scrisa si alta orala. Faza scrisa incepe cu adresarea cererii de chemare in judecata catre grefa Curtii, prin scrisoare recomandata. Cererea trebuie sa contina numele partilor, obiectul litigiului, o prezentare sumara a situatiei de fapt si a argumentelor de drept, precum si concluziile, pretentiile finale ale reclamantului. Cererea trebuie adresata Curtii in termenul prevazut de tratate pentru fiecare cale de atac.

Dupa primirea cererii, aceasta este inregistrata intr-un registru special si presedintele Curtii va desemna un judecator raportor care va urmari indeaproape desfasurarea cauzei respective. Cererea va fi comunicata partii adverse care are un termen de o luna pentru a pregati apararea si a prezenta care are un termen de o luna pentru a pregati apararea si a prezenta un memoriu in acest sens. Dupa acest termen, de regula fiecare parte are dreptul de a depune un memoriu suplimentar, respectiv din partea reclamantului o precizare a pretentiilor sale in raport de apararile paratului, iar din partea paratului un memoriu suplimentar, in aparare la aceasta precizare. In majoritate cazurile se intalnesc doua memorii scrise formulate de fiecare dintre parti.

Dupa inchiderea fazei scrise, presedintele va fixa data la care va avea loc sedinta, acest act deschizand procedura orala in fata Curtii.

Faza orala contine: citirea raportului de sedinta de catre judecatorul raportor, pledoariile partilor, urmate de concluziile avocatului general.

De regula raportul de sedinta este comunicat din timp partilor si in aceasta situatie nu mai este citit in public. Dupa prezentarea concluziilor avocatului general, Curtea se retrage pentru a delibera. Deliberarile se finalizeaza cu redactarea hotararii care va fi citita in sedinta publica.

Intre cele doua faze poate exista o a treia, care este o faza de instructie. In aceste conditii Curtea poate ordona probe cum sunt: expertize, luarea unor declaratii testimoniale, cercetari la fata locului, depunerea unor acte suplimentare, sau Curtea poate sa ceara ca partile sa raspunda asupra anumitor probleme si sa isi precizeze anumite pretentii.

Procedura astfel aratata este contradictorie, publica, mixta si inchizitorie.

Procedura in fata Curtii de Justitie are si trasaturi specifice in ceea ce priveste reprezentarea partilor, regimul lingvistic, cheltuielile judiciare si forma hotararilor.

In ceea ce priveste reprezentarea partilor ea este obligatorie in fata Curtii, pentru orice tip de cauza. Institutiile comunitare sunt reprezentate de agenti care sunt in general membrii ai serviciilor juridice proprii, iar statele sunt reprezentate de functionari specializati apartinand Ministerului Afacerilor Externe. Particularii persoane fizice sau juridice sunt reprezentati obligatoriu de avocati. Curtea nu are un barou propriu si poate pleda in fata acestei instante un profesionist avand nationalitatea unui stat membru, care are dreptul de a exercita avocatura si a pleda in fata instantelor de judecata in raport de legislatia nationala.

In ceea ce priveste domiciliul partilor, acesta este in mod obligatoriu la Luxembourg. In aceste conditii statele membre figureaza cu domiciliul la sediile reprezentantelor diplomatice de pe langa Marele Ducat de Luxembourg, iar persoanele fizice si juridice de drept privat figureaza cu domiciliu ales la locuinta unei persoane de incredere luxemburgheza, de cele mai multe ori aceasta persoana fiind avocatul care reprezinta interesele in cauza. Toate actele si documentele se comunica la domiciliul astfel aratat.

Regulamentul de procedura contine si dispozitii speciale in privinta regimului lingvistic. Toate cele 23 limbi oficiale sunt limbi de procedura. Judecatorii si justitiabilii trebuie sa inteleaga si sa se faca intelesi in limba care le este cea mai obisnuita.

Actele, expertizele, depozitiile martorilor pot fi redactate in oricare dintre limbile oficiale, iar judecatorii, avocatii generali si avocatii partilor se pot exprima in oricare din cele 21 limbi. Aceasta dispozitie cunoaste totusi o precizare: pentru fiecare cauza doar una din limbile oficiale este retinuta ca limba de procedura. Ea se determina astfel: in toate cazurile in care nu este parte o Institutie, limba de procedura va fi limba paratului, indiferent ca acesta este stat sau o persoana de drept privat; cand parat este o Institutie, reclamantul va alege in mod liber limba de procedura.

Odata limba de procedura aleasa, toate actele de procedura se vor desfasura in aceasta limba, toate documentele, memoriile, concluziile si pledoariile vor fi scrise si sustinute in aceasta limba. Ordonantele si hotararile se redacteaza in limba de procedura aleasa si doar ea constituie versiunea oficiala, celelalte versiuni in alte limbi avand valoare de traduceri. Grefierul raspunde de traducerea tuturor documentelor si a hotararilor.

In practica s-a statornicit uzanta ca deliberarile sa se poarte in limba franceza, fiind limba oficiala aleasa de majoritatea membrilor Curtii. Aceasta nu inlatura posibilitatea folosirii in unele situatii si a altei limbi oficiale.

Culegerea de hotarari ale Curtii de Justitie este publicata in toate cele 23 de limbi oficiale.

Regulamentul de procedura reglementeaza si regimul cheltuielilor juriciare. In principiu procedura in fata Curtii este gratuita. In mod exceptional se percep taxe pentru anumite traduceri. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata s-a adoptat solutia din dreptul italian si german (care este aceeasi ca si in dreptul roman) ca partea care cade in pretentii sa fie obligata atat la cheltuielile facute cu onorariile de expertiza, declaratii de martor, taxe de timbru etc., cat si onorariul de avocat. Toate cheltuielile de judecata sunt mentionate in hotarare.

Daca in cauza a figurat si o Institutie, aceasta nu poate solicita cheltuieli de judecata pentru serviciile aduse de functionarul propriu care a reprezentat-o.

De regula cheltuielile sunt achitate fara sa mai existe un litigiu asupra lor. Prin exceptie, daca se refuza executarea, camera care a dat hotararea va pronunta o ordonanta privind recuperarea lor.

In materie jurisdictionala actele Curtii de Justitie sunt ordonante si hotarari. Ordonantele sunt masuri de urgenta ce se pot lua in faza de instructie sau prin care se poate dispune recuperarea unor sume de bani. Ele sunt motivate succint.

Hotararea reprezinta actul prin care se finalizeaza procedura si contine solutia data in cauza dedusa judecatii. Hotararea este compusa din 3 parti. Prima parte denumita "in fapt" corespunde in general raportului de sedinta prezentat de judecatorul raportor, cat si elementelor noi aduse in dezbaterile orale. Ea este o expunere in fapt a cauzei, reproducand concluziile partilor si argumentele de fapt si drept aduse de parti in sustinerea pretentiilor lor. In ultimii 10 ani aceasta parte "in fapt" nu a mai fost publicata in Culegerea de hotarari ale Curtii de Justitie.

A doua parte "in drept" contine considerente Curtii, analizand in fapt si drept pretentiile partilor.

Aceste doua parti sunt foarte lungi, preluandu-se in general tehnica de redactare a hotararilor din dreptul francez si german, indeosebi in cel din urma caz motivarile instantei sunt persuasive si in consecinta foarte lungi. Cea mai lunga hotarare data de Curtea de Justitie dateaza din 1975 si contine 350 pagini.

A treia parte reprezinta dispozitivul hotararii si contine solutia data de Curte in cauza respectiva.

Se constata ca hotararile sunt mult mai lungi decat cele date de instantele nationale si acest fapt se datoreaza complexitatii dreptului comunitar, imprejurarii ca este un drept nou, in formare, supus influentelor unor sisteme nationale de drept in ceea ce priveste tehnica de redactare, cat si faptului ca, litigiile deduse judecatii sunt complicate si partile incearca sa isi argumenteze pozitiile cu toate mijloacele juridice pe care le au la dispozitie, intrucat solutiile date sunt de o importanta majora atat pentru parti, cat si pentru intregul sistem comunitar, deoarece hotararile Curtii de Justitie creeaza si interpreteaza dreptul.



E.     Cai de drept

Tratatele prevad o multitudine de cai de drept ce pot fi exercitate in raport de competentele atribuite Curtii de Justitie.

In functie de modul de sesizare a Curtii distingem 3 mari categorii de atributii, carora le corespund diferite cai de drept ce pot fi exercitate de cei interesati.

O prima categorie o constituie atributiile contencioase ce grupeaza totalitatea cailor de drept in care Curtea este direct sesizata si va solutiona litigiul respectiv.

Este o sesizare directa si imediata, pe cale de actiune sau de exceptie si se solutioneaza in prima si ultima instanta litigiul, in sensul ca se va da o hotarare in fond si cu caracter definitiv. Majoritatea cailor de drept intra in aceasta categorie.

Caile de drept prevazute de tratate sunt particulare dreptului comunitar, neavand un corespondent in nici o legislatie nationala.

Aceste cai de drept sunt:

-recursul in anularea actelor Institutiilor;

-recursul impotriva carentelor Institutiilor;

-exceptia de nelegalitate impotriva regulamentelor;

-recursul in raspundere extracontractuala a Comunitatilor;

-recursul impotriva sanctiunilor luate de autoritatile comunitare;

-recursul personalului (n.a.angajat al Comunitatilor);

-recursul pentru lipsurile statelor (n.a.la aplicarea tratatelor);

-alte moduri de sesizare directa.

O a doua categorie este data de atributiile prejudiciale, cand sesizarea se face indirect, mediat, la initiativa unei jurisdictii nationale, care avand de solutionat un caz in care trebuie sa aplice dreptul comunitar cere Curtii de Justitie sa precizeze modul de aplicare si interpretare a dreptului. Curtea nu solutioneaza cauza, ci doar lamureste o instanta nationala cu privire la interpretarea si aplicarea dreptului. Solutia in cauza respectiva va fi a instantei nationale.

Intra in aceasta categorie doua cai de drept:

-trimiterea pentru aprecierea validitatii;

-trimiterea pentru interpretarea si aprecierea validitatii.

Aceste cai de drept reprezinta un mod de mentinere a unei permanente legaturi intre jurisdictia comunitara si cele nationale, de coordonare a acestora.

O a treia categorie o reprezinta atributiile consultative. In unele situatii Curtea este sesizata pentru formularea unor avize. Avizele date de acest organ se deosebesc de cele date de alte Institutii prin caracterul lor obligatoriu. Aceste acte sunt prevazute expres de tratate in materii cum sunt: revizuirea tratatelor, incheierea de acorduri comunitare fie cu state terte, fie cu intreprinderi terte etc.

In functie de puterile acordate Curtii de Justitie, caile de drept se pot clasifica in cai de plina jurisdictie, cai de anulare si cai de declarare (constatare).

In cazul cailor de plina jurisdictie instanta se bucura de depline puteri, putand statua asupra tuturor problemelor de fapt si de drept deduse judecatii. Se poate dispune anularea unor acte, reformarea lor fie pentru ca sunt ilegale, fie eronat intocmite, se pot pronunta hotarari prin care partile sunt obligate la plata unor sume de bani sau dispune sanctiuni cu caracter pecuniar. Majoritatea cailor de drept fac parte din aceasta categorie.

Caile de anulare sunt expres prevazute de tratate sau de Curte prin hotarari de interpretare a dreptului. Ele sunt: recursul in anulare impotriva actelor Institutiilor si recursul impotriva carentelor, acesta fiind tot o cale de anulare a unei decizii data de o Institutie. In cele doua situatii Curtea nu poate decat sa anuleze actul ce face obiectul litigiului, ea nu are puterea sa il reformeze sau sa il substituie cu propria hotarare, nu poate dispune nici o alta sanctiune cu caracter pecuniar sau nepecuniar.

In cazul cailor de declarare, instanta are puteri mai limitate, in sensul ca va constata doar legalitatea unui act sau a unei situatii de fapt. Intra in aceasta categorie cele doua cazuri prejudiciale aratate in precedent, recursul pentru lipsurile statelor la aplicarea tratatelor, exceptia de nelegalitate si categoria actelor date in baza exercitarii atributiilor consultative.

Cu privire la caile de drept putem preciza doua trasaturi esentiale: ele sunt relativ autonome, conditiile cerute de tratate pentru exercitarea lor fiind autonome si nu exista nici o structurare a lor pe orizontala sau verticala. Din aceasta prima trasatura decurge o a doua si anume suprapunerea de cele mai multe ori a diferitelor cai de drept, Curtea vazandu-se de multe ori sesizata pe mai multe cai, in diferite conditii, pentru solutionarea aceluiasi obiect litigios.

Situatia aratata mai sus a fost solutionata partial printr-o hotarare a Curtii de Justitie care a calificat unele cai de drept ca fiind complementare si anume cele de plin drept sau de plina jurisdictie in raport cu caile de anulare si declarare.

Observam cu evidenta ca tratatele au constituit un sistem de drept intern diferit de sistemele nationale ale statelor membre si un organ propriu pentru aplicarea si interpretarea dreptului comunitar. Curtea de Justitie este mai mult decat un organ jurisdictional, prin puterile de care dispune in baza atributiilor conferite are un important rol de creare a dreptului si implicit de realizare a integrarii economice, politice si juridice.


F.     Tribunalul de prima instanta

Actul Unic European ramane de o deosebita importanta in istoria Comunitatilor si prin crearea unui nou organ jurisdictional alaturi de Curtea de Justitie, Tratatele constitutive fiind modificate in acest sens.

La cererea Curtii, dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului European, statuand cu unanimitate de voturi Consiliul a hotarat crearea Tribunalului de prima instanta prin decizia 88/591 din 24 octombrie 1988.

Tratatele constitutive modificate prin AUE, Statutul Curtii modificat in 1988, cat si Regulamentul de procedura elaborat de Tribunal cu acordul Curtii si aprobarea data cu unanimitate de voturi din partea Consiliului reglementeaza organizarea, functionarea si atributiile acestui organ.

Tribunalul de prima instanta nu este o noua institutie, ci un organ complementar in raport cu Curtea de Justitie, reprezentand acelasi interes si avand aceeasi finalitate.

Organizarea si functionarea Tribunalului respecta regulile ce guverneaza in acest domeniu Curtea, evident cu unele particularitati.

Tribunalul este compus din 15 membri alesi dupa aceleasi criterii ca si cele ale Curtii si numiti aceeasi procedura. Dupa numire membrii Tribunalului depun juramantul in fata membrilor Curtii.

In ceea ce priveste statutul membrilor, el este acelasi ca si al membrilor Curtii, atat in privinta incompatibilitatilor, cat si a privilegiilor si imunitatilor, cu precizarea ca imunitatea de jurisdictie poate fi ridicata doar de Curtea de Justitie, dupa ce in prealabil a fost consultat Tribunalul, in absenta persoanei in cauza.

Cei 15 membri ai Tribunalului pot functiona in egala masura ca judecatori sau avocati generali, cu precizarea ca in masura in care un magistrat a avut functia de avocat general nu mai poate participa la deliberari ca judecator pentru cauza respectiva.

Tribunalul isi desfasoara activitatea permanent, functionand in plen sau in camere compuse din 3 sau 5 judecatori.

De regula el functioneaza in camere, Regulamentul de procedura precizand situatiile in care se va putea reuni in plen.

Mandatul membrilor Tribunalului este de 6 ani si poate fi reinnoit partial la fiecare trei ani, fara limita.

Dintre membrii sai Tribunalul alege un presedinte pe o perioada de 3 ani, mandat ce poate fi reinnoit.

Desi Tribunalul de prima instanta isi are sediul pe langa Curtea de Justitie, functional el este independent, avand un serviciu de grefa propriu condus de un grefier numit de Tribunal si aflat sub autoritatea presedintelui. Colaboratorii personali ai membrilor Tribunalului si agentii de grefa completeaza personalul propriu.

O parte din servicii (biblioteca, cercetare, traduceri etc.) precum si functionarii respectivi sunt comune pentru cele doua organe, presedintii Curtii si Tribunalului fixand de comun acord modul de folosire a serviciilor comune.

Prin decizia Consiliului din din 24 octombrie 1988 s-a operat un transfer de competente, Tribunalul de prima instanta fiind competent sa hotarasca in urmatoarele materii:

-litigii intre Comunitati si agentii (personalul) acestora;

-recursul in anulare si pentru carente cand este formulat de o persoana fizica sau o persoana juridica de drept privat impotriva unei Institutii;

-recursul in anulare si pentru carente formulat de o intreprindere sau un grup de intreprinderi impotriva Comisiei;

-recursul pentru dezdaunari, cand se cere repararea pagubei create de o Institutie.

Procedura in fata Tribunalului este aceeasi ca si in fata Curtii. Regulamentul de procedura contine dispozitii privind conflictele de competenta intre cele doua organe jurisdictionale precum si privind incidentele de procedura.

Hotararile date de Tribunal au aceeasi forta obligatorie ca si hotararile Curtii si ele sunt notificate de grefier tuturor partilor, statelor membre si Institutiilor, chiar daca nu au fost parte in litigiul respectiv.

Orice parte care este total sau partial nemultumita de hotararea Tribunalului, in termen de 2 luni de la notificare va putea ataca hotararea in fata Curtii. Statele membre si Institutiile pot ataca hotararea chiar daca nu au fost parti in proces, intrucat ele dispun de un drept propriu si un interes special in solutionarea tuturor problemelor de drept comunitar.

Calea de atac poate privi numai probleme de drept. Curtii de Justitie ii revine misiunea de a preciza distinctia de multe ori delicata intre problemele de drept si cele de fapt.

Exercitarea caii de atac nu are efect suspensiv, dar partea interesata poate cere Curtii suspendarea executarii, ca si orice alta masura provizorie pana la solutionarea litigiului in fata Curtii de Justitie.

In aceasta faza de judecata procedura este scrisa si orala, existand posibilitatea ca partile si avocatul general sa depuna doar concluzii scrise fara sa le mai sustina oral.

Daca atacarea hotararii Tribunalului se dovedeste intemeiata, Curtea va anula decizia si va retine cauza spre judecare, dand o solutie definitiva sau va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului de prima instanta, care va fi tinut de aceasta data de statuarile in drept facute de Curtea de Justitie.

Din analiza competentelor si procedurii in fata Tribunalului se observa ca acest organ jurisdictional are competente limitate, activitatea sa fiind strans legata de cea a Curtii de Justitie si functioneaza pe langa Institutie in realizarea aceleasi misiuni.



Sectiunea a VI-a

CONSILIUL EUROPEAN


Aparut in practica drept rodul unei initiative politice a reunirii intr-o conferinta la cel mai inalt nivel a reprezentantilor statelor membre si ai Comunitatilor, consacrat ca atare prin Actul Unic European, in temeiul Tratatului de la Maastricht Consiliul European a devenit cea de a V-a Institutie menita sa asigure dezvoltarea Uniunii Europene si definirea orientarilor politice generale.

Reforma comunitara gandita in perioada 2003-2007 da rolul de institutie politica de baza a Uniunii. Proiectul Tratatului de la Lisabona arata ca CE da impulsurile necesare dezvoltarii, defineste orientarile si prioritatile politice generale, fara a avea o functie legislativa.

Consiliul European se compune din sefii de state si de guverne, presedintele Comisiei si inaltul reprezentant al Uniunii pentru afacerile ezterne si politica de securitate, precum si Presedintele CE. Acestia pot fi asistati, pentru state de cate un ministru si pentru Comisie de un membru al sau.

Reuniunile sunt trimestriale .Deciziile se iau prin consens. Consiliul European alege cu majoritate calificata un Presedinte pentru un mandat de doi ani si jumatate, ce poate fi reinnoit o singura data. Proiectul Tratatului de la Lisabona da un important rol politic, mai ales in raporturile externe, acestei functii ce nu aexistat pana in prezent..


A.    Natura si atributii

Incepand cu anul 1961 in practica s-a afirmat necesitatea organizarii unor reuniuni "la varf" a reprezentantilor statelor membre si Comunitatilor pentru dezbaterea celor mai importante probleme privind evolutia politica generala.

In acest sens intre anii 1961-1974 au avut loc sapte reuniuni: Paris (februarie 1961), Bonn (iulie 1961), Roma (mai 1967), Haga (decembrie 1969), Paris (octombrie 1972), Copenhaga (decembrie 1973) si Paris (decembrie 1974).

Cele mai importante au fost reuniunile de la Haga (1969) si Paris (1972) ele avand rolul de a debloca constructia comunitara si de a elabora noi politici comune.

Succesul acestor conferinte a dus la afirmarea cu prilejul reuniunii la varf de la Paris din 9-10 decembrie 1974 a necesitatii instituirii unei proceduri cu caracter regulat.

S-a decis reunirea Consiliului European la nivelul sefilor de state si de guverne insotiti de ministri de externe, precum si in prezenta Presedintelui Comisiei insotit de un alt membru al acestei Institutii, cel putin de trei ori pe an.

Prima reuniune a Consiliului European a avut loc la Dublin la 10-11 martie 1975, Irlanda fiind statul care asigura presedintia Consiliului in acea perioada. Principalul subiect al reuniunii l-au constituit deliberarile asupra cererii de renegocierea Tratatelor de catre Marea Britanie.

Dupa aceasta data cele mai importante hotarari privind evolutia Comunitatilor s-au luat in cadrul Consiliului European, spre exemplu crearea Sistemului Monetar European-Bremen, iulie 1978.

Actul Unic European (17-28 februarie 1986), consacra in art.2 existenta acestui organ in termenii: "Consiliul European reuneste sefii de state sau de guverne ale statelor membre, ca si presedintele Comisiei Comunitatilor europene. Acestia sunt asistati de ministrii afacerilor externe si de un membru al Comisiei. Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an".

In art.3 referindu-se la Institutiile comunitare, puterile si competentele acestora, precum si la celelalte organe structurale este cert caAUE nu a creat din Consiliul European o noua Institutie, ci doar a consacrat juridic existenta acestei reuniuni la cel mai inalt nivel, caracterul regulat si nivelul dezbaterilor.

In textul sau AUE nu defineste in nici un mod rolul Consiliului European. "Declaratia solemna de la Stuttgart asupra Uniunii Europene" act final al reuniunii la varf din 1983 are meritul de a fi hotarat nu numai asupra propunerii franco-germane de creare a UE, dar si de a defini rolul Consiliului European. El reprezinta cel mai inalt forum ce se pronunta asupra principalelor probleme ce privesc soarta Comunitatilor si procesul de integrare.

Astfel definit, Consiliul European indeplineste urmatoarele atributii:

-reprezinta locul unde principalii conducatori ai statelor membre isi expun punctele de vedere si delibereaza asupra problemelor de interes comun indeosebi cooperarea politica;

-reprezinta un forum de accelerare a procesului de integrare; - functioneaza ca o instanta de apel pentru situatii care nu au putut fi solutionate de celelalte organe, indeosebi de Consiliu.

Analizand actele Consiliului European si modul in care intervine in activitatea generala a Comunitatilor observam ca actele sale: declaratii, orientari, directive generale nu sunt acte de aceeasi valoare cu cele ale Consiliului (de Ministri), nu sunt directive obligatorii pentru state si Comunitati, ci au caracterul unor angajamente politice importante, care tin in primul rand Consiliul si intr-o masura mai mica Comisia sa adopte acte proprii cu caracter obligatoriu, conform competentelor celor doua Institutii.

In aceste conditii Consiliul European este considerat a fi puterea politica suprema, dupa cum s-au exprimat unii autori, un fel de "presedinte al Comunitatilor".

Aparitia Consiliului European a dus la diminuarea partiala a puterilor Institutiilor astfel: Consiliul (de Ministri) a incetat sa mai fie puterea suprema de decizie atata timp cat deasupra sa se afla o instanta de apel abilitata sa solutioneze toate problemele asupra carora Consiliul nu a putut hotari; Comisia nu mai este singurul organ cu initiativa politica. In general in materiile cele mai importante si mai ales cand trebuie depasit cadrul strict al tratatelor, pentru a se lua o hotarare este necesar avizul Consiliului European, Comisia in aceasta situatie avand rol de asistenta si nu de initiativa politica. Parlamentul European si-a vazut si el diminuat rolul de organ de control politic asupra Comisiei.

Putem spune ca dintre Institutii cel mai grav afectate de aparitia Consiliului european au fost Consiliul si Comisia.

Rezolutia din 12 decembrie 1990 a Parlamentului European asupra bazelor constitutionale ale Uniunii Europene la art.27 a prevazut ca "Institutiile Uniunii Europene sunt: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie".

Tratatul de la Maastricht in vigoare in noiembrie 1993, la Titlul I, Dispozitii comune art.D a prevazut crearea unei noi Institutii in termenii:

"Consiliul European da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si defineste orientarile politice generale.

Consiliul European reuneste sefii de state sau de guverne ai statelor membre si Presedintele Comisiei. Acestia sunt asistati de ministrii afacerilor externe ai statelor membre si de un membru al Comisiei. Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care exercita presedintia Consiliului.

Consiliul European prezinta Parlamentului European un raport la sfarsitul fiecarei reuniuni, ca si un raport scris anual asupra progreselor realizate de Uniune".

In continuare in art.E se arata ca Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie isi exercita in continuare atributiile prevazute prin Tratatele constitutive, celelalte acte comunitare, dar si in conditiile prezentului Tratat.

Asadar, Tratatul de la Maastricht a adaugat structurii institutionale al V-lea organ de baza Consiliul European.

Observam ca din termenii textului citat, cat si din lectura intregului tratat nu rezulta nici un fel de ierarhie intre Institutii. Principiul sistemului institutional a fost acela al realizarii unui echilibru intre organele de baza, echilibru realizat prin puterile conferite fiecarui organ, atributiile si mijloacele de care dispun pentru realizarea atributiilor si mijloacelor de care dispun pentru realizarea atributiilor sale, cat si de raporturile formale si de fapt existente intre cele cinci Institutii. Pastrarea principiului echilibrului rezulta si din dispozitia expresa a responsabilitatii politice a Consiliului European in fata Parlamentului prevazuta de alin.3 art.D, Tratat.

Cu toate acestea, in fapt, prin puterile conferite de principal organ politic responsabil de dezvoltarea constructiei comunitare, prin raporturile sale cu principalele organe decizionale, Consiliul European devine Institutia suprema a Uniunii Europene.

In ultimii ani linia politica generala a Uniunii a fost hotarata la nivelul Consiliului European. Spre exemplu, hotararea din vara anului 1994 de a promova o politica particulara fata de tarile asociate din Europa Centrala si de Est si adoptarea unui pachet de masuri in vederea pregatirii conditiilor necesare aderarii in viitor a acestor state la UE.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 a intarit rolul Consiliului European, in art.J3 aratand: "Consiliul European defineste principiile si orientarile generale ale politicii externe si de securitate comuna, inclusiv pentru chestiuni ce au implicatii in materia apararii. Consiliul European hotaraste strategii comune care sunt puse in aplicare de Uniune sau de statele membre, in raport de interesul comun". O serie de alte reglementari extind atributiile politice si rolul de organ coordonator al constructiei comunitare. Aceste noi reglementari, pe de o parte consacra stari de fapt create dupa 1993 si permit noi dezvoltari in privinta acestei Institutii.

Cand am analizat fiecare dintre Institutii am prezentat interesul pe care il exprima. Consideram ca reuniunea la cel mai inalt nivel a reprezentantilor statelor membre si ai Comisiei da particularitatea ca acest organ de baza sa exprime interesele reunite ale Uniunii si statelor membre. De aceea consideram ca institutionalizarea Consiliului European reprezinta trecerea la o etapa noua a intregii constructii europene realizata odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht: Uniunea Europeana, forma de adancire a integrarii economice si crestere a solidaritatii politice.




B.     Functionare

Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an sub presedintia sefului de guvern al statului care asigura presedintia Consiliului. De regula reuniunile au loc pe teritoriul acestui stat si mai rar la sediul Institutiilor.

De regula, Consiliul European se reuneste la nivelul sefilor de guverne, doar Franta este reprezentata de presedintele republicii, asistati de ministrii de externe. Din partea Comisiei, alaturi de presedinte participa un vicepresedinte.

Doar persoanele prevazute in art.D al 2 Tratatului de la Maastricht au drept de vot. De fapt un vot formal nu se exprima, hotararile luandu-se prin consens.

La lucrari mai pot participa in calitate de observatori reprezentanti ai Consiliului, de regula membri ai Secretariatului general.

Consiliul European nu dispune de organe auxiliare proprii, pentru pregatirea lucrarilor sale folosind aparatul tehnic al Consiliului. In acest sensCOREPER este obligat sa asigure baza logistica necesara lucrarilor Consiliului European. In practica reuniunile Consiliului European sunt precedate de cele ale Consiliului la nivelul ministrilor de externe care iau intr-o prima etapa in discutie toate problemele care fac obiectul reuniunii Consiliului European.

Aceasta Institutie poate constitui si grupuri de lucru, compuse din functionari nationali care finalizeaza activitatea prin rapoarte (asa s-a procedat cu prilejul Sistemului Monetar European).




Sectiunea a VII-a

ORGANE COMPLEMENTARE


Structura institutionala de baza este completata de un numar mare de organe prevazute de tratate sau create de Institutii in limitele puterilor acordate, organe care le putem structura in doua categorii din punct de vedere juridic: organe prevazute de tratate si care au o deosebita importanta, completand sistemul institutional si organe subsidiare create de Institutii in temeiul competentelor atribuite prin tratate.

In ceea ce priveste categoria organelor prevazute de tratate ele fie reprezinta un interes precum Consiliul Economic si Social, fie sunt organe tehnice precum Curtea de Conturi, Banca Europeana de Investitii, Banca Centrala Europeana etc.

Tratatul de la Maastricht in titlul II "Dispozitii privind modificarea Tratatului privind Comunitatea Economica Europeana in vederea realizarii Comunitatii Europene", dupa ce in art.G arata ca Tratatul CEE se modifica prin dispozitiile ce privesc instituirea Comunitatii Europene, in art.4, 4A si 4B precizeaza ca organele CE in afara celor cinci Institutii sunt: Curtea de Conturi, Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, Banca Centrala Europeana si Banca Europeana de Investitii.

Vom analiza fiecare dintre cele cinci organe in ordinea prevazuta de Tratat.



A.    Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a fost creata prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 la initiativa Parlamentului European, inlocuind Comisia de control CEE si CEEA si comisarul pentru conturi CECO. Din 1975 pentru cele trei comunitati a functionat un singur organ de control financiar, activitatea sa fiind reglementata de Tratatul de la Bruxelles cu modificarile ulterioare si Protocolul privind privilegiile si imunitatile in ceea ce priveste statutul membrilor Curtii.

Ca o caracterizare generala putem spune ca este cel mai important organ al Comunitatilor, de aceeasi valoare aproape cu Institutiile, iar in privinta atributiilor sale este mai mult decat o simpla magistratura financiara, unii autori calificand-o drept "o constiinta financiara a Europei comunitare".

Curtea de Conturi, in prezent se compune din 25 membri numiti de Consiliu, cu unanimitate de voturi dupa consultarea Parlamentului European. Mandatul este de 6 ani si poate fi reinnoit fara limita. Acest principiu este mentinut si de Tratatul de la Nisa, intelegandu-se ca numarul membrilor Curtii de conturi nu poate fi mai mare de 27, masura aderarii celor 12 state candidate.

Fiecare stat membru este reprezentat de catre o personalitate in domeniu, care anterior depunerii candidatii pentru aceasta magistratura trebuie sa fi facut parte din curtile de conturi nationale sau alte organe similare.

Statul personal al membrilor Curtii de Conturi este analog cu cel al judecatorilor Curtii de Justitie atat sub aspectul incompatibilitatilor cat si garantarea independentei lor. Protocolul privind imunitatile si privilegiile se aplica si membrilor Curtii de Conturi. Imunitatea de jurisdictie se aplica si membrilor Curtii de Conturi. Imunitatea de jurisdictie nu poate fi ridicata decat de Curtea de Justitie, la cererea Curtii de Conturi. Tot dupa aceasta procedura Curtea de Justitie se poate pronunta si in privinta demisiei din oficiu.

Curtea de Conturi este un organ colegial si isi desfasoara activitatea dupa aceste reguli. Aceasta nu impiedica faptul ca fiecare membru al Curtii sa fie seful unei divizii de verificare si control.

Actele Curtii sunt: avize si rapoarte si ele sunt adoptate doar de acest organ.

Curtea de Conturi este condusa de un Presedinte ales de aceasta dintre membrii ei. Sub aspect functional Curtea dispune de un numeros aparat tehnic, circa 300 de functionari care lucreaza sub controlul membrilor Curtii.

Atributiile Curtii de Conturi prevazute de art.206 bis CEE sunt foarte intinse atat timp cat acest organ este insarcinat sa examineze conturile in totalitatea lor indiferent daca sunt†††††††††††††††††††††† bugetare sau nu.

Controlul poarta asupra legalitatii si regularitatii, cat si asupra bunei gestiuni financiare a tuturor operatiilor.

Controlul este scriptic si faptic si se realizeaza atat fata de Comunitati si Institutii, cat si fata de statele membre in probleme ce privesc aplicarea tratatelor.

In indeplinirea misiunii sale Curtea de Conturi comunitara colaboreaza cu organele nationale cu atributii similare.

Curtea de Conturi are un dublu rol: acela de asistenta a autoritatilor bugetare si de control permanent al conturilor.

In ceea ce priveste rolul de asistenta a autoritatilor bugetare, Curtea de Conturi are un drept propriu de a controla politica de executare a bugetului in raport de cele doua autoritati in materie Consiliul si Parlamentul European. Alaturi de Comisie este competenta sa exercite un control bugetar asupra Parlamentului.

De aceea s-a remarcat faptul ca in realitate Curtea de Conturi este al treilea organ in materie bugetara dupa Consiliu si Parlamentul European.

In ceea ce priveste rolul de a exercita un control permanent asupra conturilor Curtea este un organ autonom in aceasta materie, particularitate ce face sa o apropie foarte mult de Institutii, avand o autoritate mult mai mare decat toate celelalte organe create de tratate. In exercitarea acestei atributii ea intocmeste anual un raport asupra situatiei tuturor conturilor comunitare, raport care este publicat in jurnalul oficial al Comunitatilor.

Tratatul de la Maastricht intr-un numar de trei articole foarte lungi (188 A, 188 B, 188 C) a precizat si intarit rolul Curtii de Conturi ca principal organ de control financiar al Uniunii.

Proiectul Tratatului modificator din 2007 mentine atributiile, principiul paritar constitutiv, actele adoptate si raportul cu restul organelor comunitare si nationale.


B.     Comitetul Economic si Social

Creat dupa criteriul reprezentarii unui interes, respectiv interesul diferitelor categorii ale vietii economice si sociale Comitetul Economic si Social CEE - CEEA si Comitetul consultativ CECO este un organ consultativ creat de tratate.

Tratatul de la Paris a creat pe langa Comisie un Comitet consultativ compus din minimum 72 membri si maximum 96 membri, alcatuit dintr-un numar egal de producatori, muncitori, utilizatori si negociatori, alesi de pe liste propuse de organizatiile reprezentative ale acestora.

Membrii Comitetului sunt numiti cu titlu personal de Consiliu, pentru un mandat de 2 ani. Din randul lor membrii Comitetului aleg un presedinte si un birou pe o durata de 1 an. Comitetul are propriul regulament interior.

Inainte de a lua o hotarare Comisia este obligata sa consulte Comitetul in cazurile expres prevazute de tratate, iar pentru celelalte situatii poate sa il consulte ori de cate ori considera ca este necesar.

Comitetul Economic si Social CEE-CEEA, organ consultativ comun celor doua Comunitati este format din reprezentantii diferitelor categorii ale vietii economice si sociale: producatori, agricultori, transportori, muncitori, negociatori, mestesugari, profesii liberale si de interes general. Tratatele precizeaza ca diferitele categorii economice si sociale sunt reprezentate adecvat si aceasta nu in raport de specificul national, ci in raport de nivelul comunitar (agricultorii, transportorii si producatorii sunt cei mai numerosi).

Membrii Comitetului sunt impartiti in trei grupuri: patronatul, salariatii si diferitele ramuri de activitate.

In cadrul Comitetului Economic si Social fiecarui stat i s-a repartizat un numar de locuri in raport de populatia si importanta acestuia. Astfel Franta, Germania, Italia si Marea Britanie au 24 de locuri; Spania 21 de locuri; Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia, Austria si Suedia 12 locuri; Danemarca, Finlanda si Irlanda 9 locuri si Luxemburg 6 locuri.

Conform Tratatului de la Nisa in perspectiva largirii UE cu pana la 27 de state numarul total de locuri este de 344, fiecare stat avand: Germania, Marea Britanie, Franta, Italia 24 de locuri; Spania, Polonia 21 locuri; Romania 15 locuri; Olanda, Grecia, Cehia, Belgia, Ungaria, Portugalia, Suedia, Bulgaria, Austria 12 locuri; Slovacia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania 9 locuri; Letonia, Slovenia, Estonia 7 locuri; Cipru, Luxemburg 6 locuri; Malta 5 locuri.

Membrii Comitetului sunt numiti pentru o durata de 4 ani de Consiliu cu unanimitate de voturi. Mandatul poate fi reinnoit. Membrii sunt alesi de pe liste cu propuneri facute de statele membre, fiecare stat trebuind sa propuna dublul locurilor de care dispune.

Comitetul desemneaza dintre membrii sai pentru o perioada de 2 ani un presedinte si un birou. Proiectul Tratatului modificator din 2007 mentine atributiile, principiul proportional constitutiv si actele adoptate, Romania avand tot 15 membri.

Comitetul elaboreaza regulamentul intern care este aprobat de Consiliu cu unanimitate de voturi. Aceasta procedura permite Consiliului sa controleze tendinta Comitetului de a-si extinde atributiile.

Sub aspect functional Comitetul poate constitui sectii specializate pe principatele domenii comunitare. Cele mai importante sunt sectia pentru agricultura si cea pentru transporturi. Institutiile nu pot consulta aceste sectii, ci doar Comitetul in ansamblul sau.

Tratatele prevad cazuri in care Consiliul sau Comisia sunt obligate sa consulte Comitetul Economic si Social. Altfel, ori de cate ori considera oportun aceste organe pot consulta Comitetul inainte de a lua decizii in anumite materii.

La convocarea Presedintelui sau a Biroului, Comitetul poate emite din proprie initiativa avize in toate domeniile in care Tratatele i-au atribuit competente, chiar daca nu este sesizat de o Institutie.

Tratatul de la Maastricht in art.194 reluand reglementarile anterioare ce privesc acest organ a precizat ca membrii Comitetului isi exercita functiile conferite in deplina independenta si in interesul general al Comunitatii. Dintre organele cu caracter consultativ Comitetul Economic si Social ramane si in lumina Tratatul de la Maastricht cel mai important.

Tratatul de la Amsterdam a sporit competentele consultative ale acestui organ, intarind si mai mult pozitia sa in procedura de luare a deciziilor.


C.    Comitetul Regiunilor

Tratatul de la Maastricht prin articolele 198 A, 198 B si 198 C introducand "capitolul IV Comitetul Regiunilor" a modificat Tratatul CEE si a creat un organ consultativ nou Comitetul Regiunilor.

Acest organ este creat dupa principiul reprezentarii unui interes si anume cel al colectivitatilor locale, in temeiul autonomiei de care se bucura acestea. Acest interes este evidentiat de Rezolutia Parlamentului European din 12 decembrie 1990 asupra bazelor constitutionale ale Uniunii Europene in art.59. In textul acestui act, noul organ a carui instituire se propune este denumit Comitetul Regiunilor si autonomiilor locale si se arata ca el se compune din membrii organelor alese la nivel regional sau local.

Raportandu-ne la dispozitiile TM desprindem urmatoarele reguli ce privesc compunerea, organizarea, functionare si atributiile Comitetului Regiunilor:

-Comitetul are un caracter consultativ si este compus din reprezentantii colectivitatilor regionale si locale, in raport de aceasta componenta purtand si denumirea respectiva;

-Fiecare stat membru dispune de un numar de locuri in raport de populatia si importanta sa: Franta, Germania, Italia si Marea Britanie 24 locuri; Spania 21 locuri; Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia, Austria si Suedia 12 locuri; Danemarca, Finlanda si Irlanda 9 locuri si Luxemburg 6 locuri;

-Celor 189 de membri li se adauga un numar egal de supleanti alesi pe aceleasi criterii, asadar fiecare stat detine un numar dublu de reprezentanti in cadrul acestui organ;

-Membrii Comitetului Regiunilor, ca si supleantii sunt numiti de Consiliu cu unanimitate de voturi, la propunerea fiecarui stat membru. Mandatul este de 4 ani si poate fi reinnoit;

-Membrii Comitetului isi exercita functiile in deplina independenta si in interesul general al Comunitatii;

-Din randurile lor, membrii aleg un presedinte si un birou pentru o durata de 2 ani, mandat ce poate fi reinnoit;

-Comitetul isi stabileste propriul regulament intern care este supus spre aprobare Consiliului ce se pronunta cu unanimitate de voturi;

-Comitetul se convoaca la initiativa presedintelui sau, ori a Consiliului sau Comisiei si este consultat de aceste organe in toate cazurile expres prevazute de tratate sau ori de cate ori ele considera ca este oportun;

-Actele Comitetului sunt avizele ce trebuiesc intocmite in termen de o luna de la data la care Comitetul a fost solicitat sa se pronunte asupra unei probleme de interes general. Neintocmirea avizului in termenul prevazut de TM se poate considera ca o lipsa a acestui act;

-In situatiile in care Comitetul Economic si Social este consultat in mod obligatoriu de Consiliu sau Comisie, avizul dat de acest organ se va comunica si Comitetului Regiunilor care isi poate exprima punctul de vedere propriu asupra problemei respective;

-Ori de cate ori considera ca sunt in joc interesele specifice ale regiunilor, Comitetul poate formula din proprie initiativa un aviz asupra problemei respective, act pe care il inainteaza Consiliului si Comisiei. Actul este insotit si de un proces-verbal ce contine deliberarile Comitetului Regiunilor.

Consideram ca realizarea acestui nou organ este strans legata de prefigurarea unei structuri de tip federativ la nivelul Uniunii Europene.

In perspectiva largirii UE cu pana la 27 de state membre, Tratatul de la Nisa prevede pentru Comitetul Regiunilor aceiasi compunere, sub aspectul reprezentarii statelor membre ca si cea in cadrul Comitetului Economic si Social, adica un numar total de 344 de membri, fiecarui stat fiindu-i alocate acelas numar de locuri, respectiv Romania 15 locuri.

Proiectul Tratatului modificator din 2007 mentine atributiile, principiul proportional constitutiv si actele adoptate, Romania avand tot 15 membri, ce provin in prezent din randul presedintiilor Consiliilor Judetene.


D.    Banca Centrala Europeana

Tratatul de la Maastricht a creat un nou organ in domeniul monetar-bancar, o parte insemnata a Tratatului fiind dedicata organizarii, functionarii si atributiilor acestui nou organ cat si a Sistemului european de banci centrale.

Banca Centrala Europeana a inceput sa functioneze de la 1 iunie 1998. Cu aceasta ocazie s-a ales Comitetul Executiv al Bancii format din 6 membri, cu urmatoarea componenta: presedinte Wim Duisemberg (Olanda), vicepresedinte Christian Noyer (Franta), membrii: Sirrka Haemaalaeinen (Finlanda), Eugenio Domingo Solans (Spania), Tommaso Padoa Schioppa (Italia), Omar Issing (Germania).

Sediul Bancii Centrale Europene a fost fixat la Frankfurt am Mein, aceasta decizie fiind luata prin acordul comun al "celor 15". Initial ea a functionat pe langa sediul Bancii Centrale a Germaniei, activitatea curenta, in majoritate fiind asigurata tot de functionari specializati ai acestei banci nationale. Masura este provizorie si ea priveste perioada tranzitorie de elaborare a monedei unice Euro si de punere a ei in circulatie, avand la baza experienta functionarilor germani, recunoscuta in intreg spatiul comunitar.

In prezent BCE are un sediu propriu in Frankrurt, atributiile sale fiind sporite prin Tratatul modificator din 2007,urmare acumularilor si perspectivelor in politica monetara comuna,competenta exclusiva pentru statele membre ale Tatatului Euro.

Aceasta este o forma de cooperare intarita la care pana in prezent au aderat: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, iar dintre statele care au aderat dupa 2004 , Slovenia. Tratatul Euro este deschis aderarii restului statelor, pe masura ce vor ( Marea Britanie, Danemarca, Suedia ) sau indeplinesc conditiile (statele ce au aderat dupa 2004 au negociat un program specific de realizare a conditiilor pe 5-10 ani).

Tratatul de la Maastricht a prevazut crearea Uniunii Economice si Monetare (UEM) in trei etape:

1.Pana la finele anului 1993 realizarea pietei unice a capitalurilor.

2.Incepand cu ianuarie 1994 intarirea coordonarii politicilor economice, reducerea inflatiei, a taxelor, limitarea deficitului public si crearea in acest mod a conditiilor de realizare a unei monede unice, Institutul Monetar European are sarcina de a pregati trecerea la moneda unica.

3.Crearea unei monede unice si stabile si a unei Banci Centrale Europene independente, organ ce va fi condus de un consiliu director format din 6 membri, desemnati de Consiliul european si Consiliul guvernatorilor bancilor centrale nationale. Aceasta etapa va putea incepe in 1996 si se va realiza cel tarziu pana la 1 ianuarie 1999.

Conform dispozitiilor TM Banca Centrala Europeana (BCE) este principalul organ responsabil de realizarea politicii monetare comunitare, abilitata cu emisiunea monedei unice si de coordonare a activitatii intregului Sistem european de banci centrale (SEBC) alaturi de bancile centrale nationale. Este evident ca pentru Uniunea Europeana BCE va juca rolul pe care orice banca centrala nationala il are pentru statul propriu.

Principalele atributii prevazute de Tratatul de la Maastricht in privinta BCE sunt:

-de a defini si pune in practica politica monetara a Comunitatilor;

-de a conduce operatiile de schimb;

-de a detine si gestiona rezervele oficiale de schimb ale statelor membre;

-de a promova buna functionare a sistemului de plati.

In toate problemele ce privesc politica monetara BCE este consultata atat de Institutii, cat si de autoritatile nationale, inclusiv cele din domeniul bancar.

Bancile centrale nationale membre ale SEBC pot realiza emisiunea monedei unice doar cu acordul BCE.

In realizarea atributiilor conferite de TM, acest organ poate emite acte cu caracter obligatoriu (regulamente si decizii) cat si acte cu caracter consultativ (recomandari si avize).

Regulamentele sunt acte obligatorii, cu caracter general si se aplica direct statelor membre. Deciziile sunt tot acte obligatorii dar cu caracter individual, aplicandu-se direct subiectelor pe care le au in vedere. Aceste patru categorii de acte emise de BCE sunt publicate prin sistemul propriu comunitar.

Se observa ca TM a creat un nou organ foarte puternic. Fata de puterile acordate in materie monetara Banca Centrala Europeana este de aceeasi importanta cu Institutiile. Toate statele membre au fost de acord cu fizionomia particulara a acestui organ, mai putin Marea Britanie care si-a exprimat rezerve in raport de ansamblul reglementarilor ce privesc competentele BCE.


E.     Banca Europeana de Investitii

Creata in temeiul art.129 CEE Banca Europeana de Investitii (BEI) este un organ dotat ca si precedentul cu o personalitate juridica proprie, manifestandu-se ca o persoana juridica de drept international, autonoma in raporturile sale cu Comunitatile.

Statele membre, prin aporturile proprii constituie capitalul social al BEI. Un statut propriu prevede regulile dupa care se organizeaza si functioneaza acest organ. Gestiunea interna este realizata de organele proprii prevazute de statut.

In raport cu statele membre si Comunitatile, BEI reprezinta principalul organism de credit, aceasta functie realizand-o in temeiul art.130 CEE.

Tratatul de la Maastricht, modificand Tratatul CEE, in art.198 D si 198 E contine dispozitiile relative la BEI. Dupa ce reia dispozitiile privitoare la personalitatea juridica a bancii si faptul ca membrii sai sunt statele ce apartin UE, TM precizeaza rolul acestui organ de a contribui la dezvoltarea echilibrata si fara incetare a pietei comune in interesul Comunitatii, facand apel la piata capitalurilor si a resurselor proprii. BEI faciliteaza prin imprumuturi si garantii finantarea Comunitatii in toate sectoarele economiei. In etapa actuala ea are in vedere realizarea proiectelor relative la regiunile mai putin dezvoltate, modernizarea si conversia intreprinderilor, precum si alte proiecte de interes comun ale statelor membre, in special cele care vizeaza investitii legate si de fondurile structurale ale Comunitatii.

In temeiul autonomiei de care dispune BEI intretine relatii particulare cu tertii. In contextul acestor relatii ea se manifesta ca una dintre cele mai importante institutii de credit international. In ultimii ani tara noastra a beneficiat de credite pentru dezvoltare si investitii din partea BEI.


F.     Alte organe create de tratate

Tratatele constitutive, astfel cum au fost modificate in timp au prevazut si crearea unor organe tehnice investite cu functii de consultare, gestiune sau control, dotate cu personalitate juridica si autonomie de gestiune, fie au prevazut crearea unor simple organisme administrative sau financiare care completeaza activitatea organelor de baza. Dintre aceste organe amintim:

-Agentia de aprovizionare Euratom (art.54 CEEA), organ cu atributii de gestiune ce se bucura de autonomie financiara, rolul sau fiind legat de aprovizionarea Comunitatii in domeniul energiei atomice si de asigurare a regularizarii pietei in domeniu. Agentia dispune de un statut propriu hotarat de Consiliu in care sunt prevazute modalitatile de gestiune comerciala si capitalul social.

Agentia isi desfasoara activitatea sub controlul Comisiei care ii da directive si dispune un drept de veto fata de hotararile Agentiei. Orice act al acestui organ este susceptibil de recurs in fata Comisiei. Sub aspect administrativ Agentia este condusa de un director general numit de Comisie.

-Comitetul stiintific si tehnic Euratom (art.134 CEEA), organ consultativ ce functioneaza pe langa Comisie si dispune de un statut propriu, avand atributii specifice. Acest organ este constituit dupa criteriul reprezentarii unui interes.

-Fondul de orientare si garantare agricola (FEOGA - art.40 CEE) si fondul social european (FSE - art.123 CEE), organe financiare ce corespund existentei unor conturi proprii gestionate de Comisie. Cele doua fonduri dispun de comitete proprii care le administreaza, comitete create tot in temeiul dispozitiilor tratatelor.

-Avocatul poporului - organ complementar creat prin Tratatul de la Maastricht, ce este numit de catre Parlamentul European, la inceputul fiecarei legislaturi a Institutiei. El are competentele cunoscute in legislatiile nationale, cetatenii europeni putand depune plangeri privind activitatile diverselor Institutii si organe comunitare.

-Institutul Monetar European (IME) creat prin dispozitiile Tratatului de la Maastricht care a modificat Tratatul CEE, prin art.109 F - 109 M.

Tratatul de la Maastricht prevede ca incepand cu1 ianuarie 1994, cand se va trece la realizarea celei de a doua etape a procesului de infaptuire a Uniunii economice si monetare se va crea si va functiona un Institut Monetar European dotat cu personalitate juridica, care este condus si gestionat de un consiliu compus din presedinte si guvernatorii bancilor centrale nationale, dintre care unul exercita functia de vicepresedinte.

Presedintele Consiliului IME este numit prin acordul comun al statelor membre reunite la nivelul sefilor de state sau de guverne, la recomandarea comitetului guvernatorilor bancilor centrale nationale, dupa consultarea Parlamentului european si a Consiliului. Aceasta persoana este aleasa dintre autoritatile profesionale in materie monetara si bancara.

Se observa ca noua procedura de numire la nivelul Consiliului European nemaiintalnita pana acum subliniaza importanta deosebita a acestei functii.

IME este principalul organ de coordonare a politicilor monetare ale statelor membre si de realizare a functionarii sistemului monetar european.

TM prevede regulile de organizare, functionare si atributiile IME in dispozitii foarte detaliate. Sunt de asemenea aratate etapele si sarcinile specifice fiecarei etape in realizarea Uniunii economice si monetare. Acest proces este coordonat de IME care intretine raporturi specifice cu celelalte organe ale sistemului institutional, in special cu BCE.

Prin acordul comun al statelor membre in anul 1994 sediul IME a fost stabilit la Frankfurt am Mein oras socotit astazi placa turnata a vietii bancare europene. Frankfurt devine astfel alaturi de Bruxelles, Luxemburg si Strasbourg centrul vital al Uniunii Europene, iar Institutul Monetar European unul dintre cele mai importante organe comunitare.


G.    Organe subsidiare

Organele subsidiare sunt create de Insitutii in temeiul puterilor acordate de tratate si cu scopul de a le ajuta la realizarea misiunilor proprii. Ele dispun de puteri de natura executiva stabilite in mod strict prin actele de infiintare, iar Institutiile care le-au creat exercita un control permanent asupra acestor organe.

Curtea de Justitie intr-o hotarare de interpretare a statuat ca fundamental existentei organelor subsidiare se afla in dispozitiile tratatelor care au prevazut dreptul Institutiilor de a le crea si ca organele subsidiare nu pot dispune de puteri proprii de decizie, ci doar de executie, fiind aflate sub strictul control al Institutiilor.

Curtea de Justitie a mai aratat ca existenta organelor subsidiare nu afecteaza echilibrul institutional, in particular cel realizat intre Consiliu si Comisie.

Existenta organelor subsidiare nu este un element nou adus de constructia comunitara si corespunde regulilor generale din dreptul international public, conform carora organismele internationale, in limitele puterilor acordate pot crea organe proprii cu misiunea de a aduce la indeplinire scopurile in care au fost infiintate.

In ceea ce priveste UE observam ca cele mai multe organe subsidiare sunt create de Comisie si au un caracter fie consultativ, fie de gestiune.

Organele subsidiare imbraca forma grupurilor si comitetelor consultative, sau de reglementare si gestionare, in aceasta categorie intrand, de exemplu si COREPER studiat cu prilejul prezentarii organelor proprii ale Consiliului.

Un loc aparte in cadrul organelor subsidiare il ocupa cele create de Comisie si Consiliu, organe dotate cu personalitate juridica si care se prezinta ca adevarate institutii publice comunitare. Aceste organe se bucura de autonomie financiara si sunt indispensabile punerii in practica a politicilor comune.

Dintre aceste organe amintim: Fondul european de cooperare monetara; Centrul european pentru dezvoltarea pregatirii profesionale; Fundatia europeana pentru ameliorarea conditiilor de viata si de munca; Agentia europeana de cooperare; Agentia europeana de mediu; Fundatia europeana pentru pregatire profesionala; Fondul de mobilizare a navigatiei interioare s.a.

Toate organele de baza, organele complementare si subsidiare, carora li se adauga organele cu capacitate de reprezentare a UE in raporturile cu tertii, respectiv presedintele Consiliului, presedintele Comisiei, Comitetul politic si reprezentantii permanenti cu rang de ambasadori ai UE pe langa guvernele statelor membre si terte formeaza complexul sistem institutional al Uniunii Europene.


Sistemul institutional in perspectiva adoptarii Tratatului

instituind o Constitutie pentru Europa.


Conform Titlului IV - Institutiile Uniunii, art.18, Uniunea dispune de un cadru institutional unic ce are drept scop urmarirea obiectivelor UE, promovarea valorilor sale, servirea intereselor UE ale cetatenilor si ale statelor membre, asigurarea coerentei, eficientei si continuitatii politicilor si actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale.

Cadrul institutional cuprinde Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul de Ministri, Comisia Europeana si Curtea de Justitie, fiecare institutie actionand in limitele atributiilor conferite prin Constitutie, conform procedurilor si in conditiile prevazute in aceasta, intre institutii existand o cooperare loiala.

Parlamentul European exercita impreuna cu Consiliul functia legislativa si bugetara, are functie de control politic si consultativa si alege Presedintele Comisiei. Numarul membrilor nu poate depasi 736, reprezentarea fiind asigurata in mod proportional degresiv pentru cetatenii europeni. Structura Parlamentului European dupa alegerile europene din 2009 va fi adoptata cu unanimitate de Consiliul European printr-o decizie, presedintele si biroul Parlamentului European fiind alesi de aceasta institutie, dintre membrii sai.

Consiliul European defineste orientarile si politica generala UE, fara a exercita functie legislativa. Se pastreaza actualul mod de compunere, ca functionare intrunirile ordinare urmand sa fie trimestriale, cat si extraordinare, daca se impune. Hotararile se iau prin consens. Tratatul propune crearea presedintelui Consiliului European cu un mandat de doi ani si jumatate, reinnoibil o singura data, organ cu rol de reprezentare interna si internationala a Uniunii, indeosebi in politica externa si de securitate comuna. Functia de presedinte al Consiliului European este incompatibila cu un mandat national (asupra dispozitiilor presedintelui Consiliului European exista divergente).

Consiliul de Ministri exercita impreuna cu PE functia legislativa si bugetara, precum si cea de definire a politicilor UE si de coordonare. Se pastreaza modul de constituire, votul in Consiliu fiind de principiu cu majoritate calificata. Dispune de organe proprii: Consiliul Legislativ si al Afacerilor Generale (preia de principiu functiile Cosac) si Consiliul Afacerilor Externe, prezidat de Ministrul Afacerilor Externe al Uniunii. Prezidarea Consiliului de Ministri se face prin rotatie pe perioade de cel putin un an, regulile rotatiei fiind adoptate prin decizie de Consiliul European. Majoritatea calificata este data de votul a 2/3 din statele membre ce reprezinta cel putin 3/5 din populatia UE, dispozitie ce va intra in vigoare de la 1 noiembrie 2009.

Comisia Europeana promoveaza interesul general UE si exercita initiativa legislativa, vegheaza la aplicarea Constitutiei si actelor adoptate de Institutiile UE, aplicarea dreptului sub controlul Curtii de Justitie, executa bugetul si gestioneaza programele, exercita functii de coordonare, executie si gestiune, asigura reprezentarea externa a UE cu exceptia politicii externe si de securitate comuna, initiaza programele de acorduri internationale. Comisia se compune din presedinte, ministrul Afacerilor Externe UE/vicepresedinte si 13 comisari europeni selectati dupa un sistem de rotatie egala intre statele membre, pe baza unei decizii a Consiliului European. Acestia formeaza Colegiul si au drept de vot pe perioada mandatului restul statelor au comisari fara drept de vot in acel mandat, dispozitiile fiind aplicabile dupa 1 noiembrie 2009. Se pastreaza statutul membrilor Comisiei si responsabilitatea in fata PE, inclusiv procedura motiunii de cenzura. Presedintele Comisiei se alege de PE la propunerea Consiliului European, presedintele Comisiei avand un rol decizional si politic sporit. Ministrul Afacerilor Externe este unul din vicepresedintii Comisiei fiind responsabil de politica externa si securitate comuna, el fiind numit de Consiliul European cu majoritate calificata, cu acordul presedintelui Comisiei.

Curtea de Justitie se compune din Curtea Europeana de Justitie, Tribunalul de Mare Instanta si tribunale specializate, toate asigurand respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea Constitutiei. Caile de drept sunt stabilite de statele membre. Curtea Europeana de Justitie este formata dintr-un judecator pentru fiecare stat si este asistata de avocati generali. Tribunalul de Mare Instanta este format dintr-un judecator pentru fiecare stat, conform Statutului TMI adoptat de CEJ. Mandatul judecatorilor si avocatilor generali este de 6 ani, putand fi reinnoit. Se pastreaza competentele prejudiciale si judiciare.

Conform capitolului II, sistemul institutional este completat de alte institutii si organe:

-Banca Centrala Europeana ce formeaza impreuna cu bancile centrale nationale, Sistemul European al Bancilor Centrale, care pentru statele ce au adoptat moneda UE Euro, conduc politica monetara, asigura stabilitatea preturilor, sprijina politicile economice generale, exercita si alte functii conform statutului SEEBC si BCE. Banca Centrala Europeana are personalitate juridica, este singura institutie abilitata sa emita Euro, bucurandu-se de independenta de restul institutiilor si organelor UE.

-Curtea de Conturi asigura controlul conturilor pentru totalitatea veniturilor si cheltuielilor UE, buna gestiune financiara a fondurilor UE. Se pastreaza modul de compunere si statutul membrilor Curtii de Conturi.

-Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic si Social, organe consultative pe langa Parlamentul European, Consiliul de Ministri si Comisie. Comitetul Regiunilor este format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale, titulari ai unui mandat electoral in cadrul unei colectivitati locale sau raspunzatori din punct de vedere politic in fata unei adunari alese. Comitetul Economic si Social este format din reprezentanti ai organizatiilor patronale si salariale, ai societatii civile din domeniile economic, social, profesional, cultural si civic. Membrii celor doua organe consultative isi exercita functia in conditii de independenta in interesul UE, conform actelor constitutive si hotararilor Consiliului de Ministri.

Aceste dispozitii institutionale au primit unele precizari prin Proiectul Tratatului de modificare a Tratatelor Uniunii Europene si a Comunitatilor Europene din 2007, ce au fost prezentate pentru fiecare institutie in parte, cu ocazia analizei pe sectiuni in acest capitol.








Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact