StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept financiar
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Executarea silita a obligatiilor fiscale



Executarea silita a obligatiilor fiscale

Conditii generale ale executarii silite

Regula, in materia executarii obligatiilor bugetare este reprezentata de indepli­ni­rea de bunavoie de catre debitor a obligatiei prin efectuarea platii.

Totusi, daca, debitorul nu executa obligatia sa, in cuantumul si la ter­menul stabilit, creditorul, pentru a valorifica dreptul sau subiectiv patrimo­nial pe care il are asupra debitorului, poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispozitie pentru a‑l sili la executare; in acest caz creditorul va cere executarea silita.



Trebuie remarcat faptul ca executarea silita nu reprezinta o forma a ras­pun­­derii juridice, o sanctiune, ci o modalitate de executare a obligatiilor bugetare.

Executarea silita garanteaza puterea juridica a obligatiilor patrimoniale, in­clusiv a celor bugetare. In conceptia traditionala a dreptului financiar, execu­ta­rea silita repre­zenta ultima etapa a procedurii fiscale, care cuprindea "per­cepe­rea, urmarirea si lichi­darea drepturilor fiscale."[1]

In situatia in care debitorii obligatiilor fiscale nu isi executa obligatiile la sca­denta si in cuantumul stabilit prin titlul de creanta ia nastere dreptul titula­rului buge­tului public (creditorul fiscal) de a trece la executarea silita a creantelor fiscale. Caracterul executoriu al titlului de creanta fiscala face ca proce­dura de executare silita sa poata fi declansata direct, de catre organele adminis­trativ‑financiare, nefiind necesara inter­ventia justitiei.

Sediul materiei il reprezinta Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

­La fel ca si plata, executarea silita in cazul obligatiilor fiscale, al caror obiect este plata unei sume de bani, se va face intotdeauna in natura si nu prin echivalent.

Pentru a se putea trece la executarea silita a creantelor bugetare este necesara indeplinirea unor conditii, dupa cum urmeaza:

a) existenta unui titlu executoriu. Astfel, art. 136 din O.G. nr. 92/2003 sta­tueaza ca "executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit procedurilor prezentului cod de organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."

Acest act, in cuprinsul caruia s‑a inscris creanta bugetara, denumit titlu execu­toriu, va contine: denumirea organului emitent; data la care isi produce efectele, numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul de identificare fiscala, domi­ciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data intocmirii titlului, stampila si semnatura organului de executare.

Pentru debitorii obligati in mod solidar la plata creantelor bugetare se va intocmi un singur titlu executoriu.

Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creante buge­tare, se transmit in termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre exe­cu­tare silita, potrivit legii, organelor de executare competente.

In cazul in care titlurile executorii emise de alte organe nu cuprind unul dintre urmatoarele elemente: numele si prenumele sau denumirea debito­ru­lui, codul numeric personal, codul unic de inregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnatura organului care l‑a emis si dovada comunicarii acestora, organul de executare trebuie sa restituie de indata titlurile executorii orga­nelor emitente.

Atunci cand titlul executoriu i‑a fost transmis spre executare de catre un alt organ, organul de executare are obligatia de a confirma primirea, in termen de 30 de zile.

In cazul in care titlurile executorii emise de alte organe nu cuprind unul dintre urma­toarele elemente: numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de inregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei dato­rate, temeiul legal, semnatura organului care l-a emis si dovada comunicarii acestora, organul de executare trebuie sa restituie de indata titlurile executorii orga­nelor emitente.

Atunci cand institutiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silita organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local, dupa caz.

In cazul in care autoritatile administratiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silita organelor fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, sumele astfel realizate se fac venit al bugetul de stat.

Titlul de creanta este actul juridic care constata si individualizeaza obli­ga­tia buge­tara, dandu‑i caracter concret si facand posibila executarea acesteia.

Creanta individualizata prin titlu executoriu are un caracter cert, existenta sa fiind neindoielnica si asupra ei neexistand vreun litigiu.

Caracterul cert si lichid al creantei bugetare, constatata si individualizata prin titlul de creanta sunt conditii esentiale pentru a putea proceda la execu­tarea silita a obli­gatiei bugetare.

b) creanta bugetara sa fie exigibila. Are caracter exigibil creanta ajunsa la sca­denta, care poate fi pretinsa, careia i se poate cere de indata executarea, la nevoie silita.

Creanta bugetara devine executorie si titlul care o constata devine execu­toriu, la data scadentei, prin expirarea termenului de plata prevazut de nor­mele legale.

Daca exista un decalaj de timp intre momentul emiterii titlului executoriu si data scadentei, putem considera creanta bugetara ca fiind afectata de un ter­­men suspensiv, prevazut in favoarea debitorului. In aceasta situatie, creanta devine exigibila numai in momentul implinirii termenului.

Profesorul D.D. Saguna arata ca in temeiul art. 1025 din Codul civil, debitorul insol­vabil (comerciantul aflat in stare de incetare de plati, in speta) "pierde bene­ficiul termenului, iar creanta fiscala a statului va deveni astfel exigibila inain­te de termenul stabilit de actul normativ ce o instituie"[2].

c) obligatia bugetara sa nu fie executata de bunavoie. Ipoteza trecerii de catre cre­ditor la procedeele executarii silite este aceea in care debitorul nu executa la termen si in cuantumul stabilit obligatia bugetara.

In situatia in care titularul creantei bugetare a inceput executarea silita, acesta, prin organul de executare va inceta de indata orice executare silita, in cazul in care debitorul, o data cu plata creantei bugetare, achita chel­tuielile de executare, doban­zile, penalitatile de orice fel si orice alte sume sta­bilite in sarcina sa.

Executarea silita se poate intinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprie­tate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizarea creantelor bugetare si a cheltuielilor de executare.

Bunurile supuse unui regim special de circulatie vor putea fi urmarite numai cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Fata de terti, inclusiv fata de stat, o garantie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul in care acestea au fost facute publice prin oricare dintre metodele prevazute de lege.

Executarea silita a creantelor bugetare nu se perimeaza; odata inceputa, aceasta se desfasoara pana la stingerea creantelor fiscale inscri­se in titlul executoriu, inclusiv a dobanzilor, a penalitatilor de intarziere ori a altor sume datorate sau acordate conform legii si a cheltuielilor de executare.

In cazul in care prin titlul executoriu sunt prevazute, dupa caz, dobanzi, penalitati de intarziere sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calcu­late de catre organul de executare si consemnate intr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunica debitorului.

In vederea inceperii executarii silite, organul de executare competent se poate folosi de toate mijloacele legale de proba: solicitarea de informatii din partea contri­bua­bililor, expertize, inscrisuri, efectuarea de cercetari la fata locului, astfel incat sa determine averea si veniturile debitorului.

In toate actele de executare intocmite este obligatorie indicarea titlului executoriu, a naturii si cuantumului debitorului care face obiectul executarii silite.

Prescriptia dreptului de a cere executarea silita

Dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.

Acelasi termen de prescriptie se ap 848b15i lica si creantelor provenind din amenzi contra­ventionale.

Termenul de prescriptie prevazut anterior se suspenda:

a) in cazurile si in conditiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) in cazurile si in conditiile in care suspendarea executarii este prevazuta de lege ori a fost dispusa de instanta judecatoreasca sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilitatii inlesnirii acordate potrivit legii;

d) cat timp debitorul isi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silita;

e) in alte cazuri prevazute de lege.

Termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita se intrerupe:

a) in cazurile si in conditiile stabilite de lege pentru intreruperea termenului de prescriptie a dreptului de actiune;

b) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite in cursul acesteia, a unui act voluntar de plata a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii in orice alt mod a datoriei;

c) pe data indeplinirii, in cursul executarii silite, a unui act de executare silita;

d) pe data intocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitatii con­tribuabilului;

e) in alte cazuri prevazute de leg.

Implinirea termenului de prescriptie guverneaza urmatoarele efecte:

- daca organul de executare constata implinirea termenului de prescriptie a drep­tului de a cere executarea silita a creantelor fiscale, acesta va proceda la incetarea masurilor de realizare si la scaderea acestora din evidenta analitica pe platitori.

- sumele achitate de debitor in contul unor creante fiscale, dupa implinirea terme­nului de prescriptie, nu se restituie.

Scaderea din evidenta analitica pe platitori a creantelor fiscale pentru care s-a implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cerere executarea silita se va face pe baza unui proces-verbal de constatare a implinirii termenului.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

Masuri asiguratorii

Se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asigurarii si sechestrului asigu­ratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, cand pericolul ca acesta sa se sustraga, sa-si ascunda ori sa-si risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colec­tarea, precum si in cazul suspendarii executarii actului administrativ realizata in pro­cedura solutionarii contestatiei.

Masurile asiguratorii se dispun si se duc la indeplinire, prin procedura adminis­trativa, de organele fiscale competente.

Aceste masuri pot fi luate si in cazul in care creanta nu a fost inca individualizata si nu a devenit scadenta. Masurile asiguratorii dispuse atat de organele fiscale com­pe­tente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. O data cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.

Masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent. In decizie organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz, masurile asiguratorii vor fi ridicate.

Decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent.

Masurile asiguratorii dispuse de organul fiscal, precum si cele dispuse de instan­tele judecatoresti sau de alte organe competente se duc la indeplinire in conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silita, care se aplica in mod corespunzator.

In cazul infiintarii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal intocmit de organul de executare se comunica pentru inscriere Biroului de carte funciara.

Inscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupa inscriere, vor dobandi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispozitie ce ar interveni ulterior inscrierii sunt lovite de nulitate absoluta.

Daca valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acopera integral creanta fiscala a bugetului general consolidat, masurile asiguratorii pot fi infiintate si asupra bunu­rilor detinute de catre debitor in proprietate comuna cu terte persoane, pentru cota-parte detinuta de acesta.

Impotriva actelor prin care se dispun si se duc la indeplinire masurile asiguratorii cel interesat poate face contestatie la executarea silita.

Masurile asiguratorii instituite se ridica, prin decizie motivata, de catre creditorii fiscali, cand au incetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garan­tiei prevazute la art. 123 din Cod.

Subiectele raportului de executare silita

Subiectele raportului juridic de executare silita a obligatiei fiscale sunt aceleasi, cu cele ale raportului obligational:

‑ statul sau o colectivitate teritoriala locala, prin organele de executare, in calitate de creditor;

‑ contribuabilul, persoana fizica sau juridica, in calitate de debitor.

Creditorii fiscali care administreaza creantele fiscale, prin organele proprii, cen­trale sau teritoriale, dupa caz, ori cele ale administratiei publice lo­cale, sunt abilitati sa aduca la indeplinire masurile asiguratorii si sa efe­c­tueze procedura de executare silita prevazuta de lege.

Organele de executare silita sunt acele organe fiscale abilitate sa aduca la inde­pli­nire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita pre­va­zuta de Ordonanta Guvernului nr. 61/2002.

Creantele bugetare care se incaseaza, se administreaza, se contabi­li­zeaza si se uti­li­zeaza de institutiile publice, provenite din venituri proprii, precum si cele rezultate din raporturi juridice contractuale se executa prin or­gane proprii, ca organe de exe­cu­t­are, acestea fiind abilitate sa aduca la inde­plinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala.

In cazul in care institutiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silita organelor Ministerului Finantelor Publice, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate sa aduca la inde­plinire proce­dura executarii silite poarta numele de executori bugetari.

Executorul fiscal este imputernicit in fata debitorului si a tertilor prin legitimatia de serviciu de executor fiscal si delegatia emisa de organul de executare silita.

Totodata legea prevede unele obligatii speciale pentru functionarii publici din cadrul Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si institutiilor asimilate aces­teia, organelor administratiei publice centrale sau locale si al organelor lor subordonate, inclusiv persoanele care nu mai detin aceasta calitate. Aces­tia sunt obligati sa pastreze secretul fiscal asupra informatiilor pe care le detin ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu.

Informatiile referitoare la impozite, taxe si alte obligatii bugetare ale plati­to­rilor pot fi transmise numai:

a) altor organe, in scopul realizarii unor obligatii ce decurg din aplicarea unei legi;

b) unui organ din domeniul muncii si protectiei sociale, care face plati de asigu­rari sociale sau alte plati similare;

c) autoritatilor fiscale ale altor tari, in baza unei conventii pentru evitarea dublei impu­neri;

d) autoritatilor judiciare competente, potrivit legii.

Organul sau autoritatea care primeste informatii fiscale este, de aseme­nea, obli­gata sa pastreze secretul asupra informatiilor primite.

Informatii referitoare la platitori pot fi transmise si altor organe sau auto­ritati, care le solicita, dar numai cu consimtamantul scris al platitorului.

Nerespectarea obligatiei de pastrare a secretului fiscal atrage raspunde­rea, potrivit legii.

Cu toate acestea creditorii bugetari, in scopul descurajarii neefectuarii platii obli­ga­tiilor bugetare, pot aduce la cunostinta publica calitatea de debitor a contribua­bililor pentru obligatiile bugetare pentru care nu mai pot fi exerci­tate caile de atac prevazute de lege.

Contribuabilul este practic "clientul" bugetului public, cel care "aduce" banii la buget si in consecinta este necesara protectia acestuia prin institui­rea secretului fiscal, ca obligatie profesionala a functionarilor publici care au acces la date confidentiale privind activitatea platitorilor de venituri bugetare.

Pentru efectuarea procedurii de executare silita este competent organul de exe­cutare in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile, coordo­narea intregii executari revenind organului in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul. In cazul in care executarea silita se face prin poprire, organul de executare coordo­nator poate proceda la aplicarea acestei masuri de executare asupra tertului poprit, indiferent de locul unde isi are domiciliul fiscal.

Atunci cand se constata ca exista pericolul evident de instrainare, substi­tuire sau de sustragere de la executarea silita a bunurilor si veniturilor urma­rite ale debitorului, organul de executare coordonator poate proceda la indisponibilizarea si la executarea silita a acestora, indiferent de locul in care se gasesc bunurile.

Organul de executare coordonator este abilitat sa sesizeze in scris orga­nele de executare coordonate, comunicandu‑le titlul executoriu in copie certi­ficata, situatia debitorului, contul in care se vor varsa sumele incasate, pre­cum si orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a bunurilor ori a veniturilor urmaribile.

In cazul in care asupra acelorasi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornita executarea, atat pentru realizarea titlurilor privind creante fiscale, cat si dispozitii legale, executarea silita se va face, potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscala, de catre organele de executare prevazute de acesta.

Cand se constata ca domiciliul fiscal al debitorului se afla in raza teritoriala a altui organ de executare, titlul executoriu impreuna cu dosarul executarii vor fi trimise aces­tuia, instiintandu-se, daca este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

Organul de executare coordonator inscrie in intregime debitul in eviden­tele sale si ia masuri de executare silita, comunicand intregul debit fiecarui organ de executare in a carui raza teritoriala se afla domiciliile fiscale ale celorlalti codebitori.

Procedura executarii silite impune ca organele de executare sesizate, ca­rora li s‑a comunicat debitul, dupa inscrierea acestuia intr‑o evidenta nomi­nala, sa ia masuri de executare silita si sa comunice organului de executare coor­donator sumele realizate in contul debitorului, in termen de 10 zile de la realizarea acestora. Organul de executare coordo­nator, care tine evidenta intregului debit este obligat, atunci cand constata ca debitul a fost lichidat prin actele de executare silita, facute de el insusi si de celelalte organe sesi­zate, sa ceara, in scris, acestora din urma sa inceteze de indata executarea silita.

Organul de executare poate corecta oricand erorile materiale din titlul executoriu si actele intocmite in cadrul procedurii de executare silita, avand in vedere atat inte­resul legitim al creditorului bugetar, cat si drepturile si obli­gatiile debitorului. Actul rezultat ca urmare a indreptarii erorilor materiale se comunica celor interesati.

Alte atributii ale organelor de executare constau in obligatia acestora de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debito­rului, precum si a bunurilor si veniturilor acestuia urmaribile.

Daca debitorul nu este gasit la domiciliul sau sediul cunoscut, organul de execu­tare este obligat sa solicite organelor de politie sa faca cercetari, precum si sa ceara relatii de la Oficiul Registrului Comertului sau de la ori­care alta persoana fizica sau juridica, ori de la alte organe competente, in scopul stabilirii locului unde se afla debitorul si obtinerea oricaror date deti­nute in legatura cu acesta.

Pentru a inlesni realizarea competentelor legale de catre organele de execu­tare, normele legale prevad obligatia organelor de politie, jandarmerie si alti agenti ai fortei publice de a da relatiile solicitate de organul de executare.

De asemenea, bancilor, precum si institutiilor care gestioneaza registre pu­blice li s‑a instituit obligatia de a furniza de indata in scris datele si infor­ma­tiile solicitate.

La cererea organului de executare, bancile sunt obligate sa ii furnizeze in scris relatiile solicitate, necesare urmaririi debitorilor prin poprire, precum si pentru luarea altor masuri privind realizarea creantelor bugetare. Organele de executare sunt obli­gate sa asigure secretul informatiilor primite.

Bancile sunt obligate sa comunice administratiei fiscale datele de identi­ficare ale conturilor pe care le deschid sau le inchid titularii lor, forma juridica pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora, dupa caz. Aceasta comunicare se va face in primele 5 zile ale fiecarei luni referitor la conturile deschise sau inchise in luna ante­rioara. Comunicarea va fi adresata organ­u­lui fiscal subordonat Ministerului Finan­telor Publice, in a carui raza teritoriala se afla societatea bancara, iar informatiile pot fi utilizate exclusiv in scopuri fiscale

In exercitarea atributiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silita, executorii fiscali pot:

a) sa intre in orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridica, sau in alte incinte unde acesta isi pastreaza bunurile, in scopul identificarii bunu­rilor sau valo­rilor care pot fi executate silit, precum si sa analizeze evidenta contabila a debitorului in scopul identificarii tertilor care datoreaza sau detin in pastrare venituri ori bunuri ale debitorului;;

b) sa intre in toate incaperile in care se gasesc bunuri sau valori ale debi­torului, persoana fizica, precum si sa cerceteze toate locurile in care acesta isi pastreaza bunurile.

Executorul fiscal poate intra in incaperile ce reprezinta domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu consimtamantul acesteia, iar in caz de refuz va putea cere autorizarea instantei judecatoresti competente, aplican­du‑se dispozitiile Codului de procedura civila privind ordonanta presedintiala;

c) sa solicite si sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba in determinarea bunurilor proprietatea debitorului.

In absenta debitorului sau daca acesta refuza accesul in oricare din inca­peri sau incinte, organul de executare nu poate sa patrunda decat in pre­zenta unui reprezen­tant al politiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al fortei publice si a doi martori majori.

Accesul executorului fiscal in locuinta, in incinta de afaceri sau in orice alta incapere a debitorului, persoana fizica sau juridica, se poate efectua intre orele 6.00-20.00, in orice zi lucratoare. Executarea inceputa va putea continua in aceeasi zi sau in zilele urmatoare. In cazuri temeinic justificate de pericolul instrainarii unor bunuri, accesul in incaperile debitorului va avea loc si la alte ore decat cele mentionate, precum si in zilele nelucratoare, in baza autorizatiei instantei competente.

Contribuabilul are calitatea de debitor in raportul juridic obligational de drept financiar, putand fi o persoana fizica sau una juridica.

Legea stabileste o serie de masuri de protectie a persoanei in procedura de execu­tare silita.

Codul de procedura civila prin art. 406‑409 reglementeaza "bunurile mis­ca­­toare care nu se pot urmari".

In spiritul dreptului comun legiuitorul a reglementat prin O.G. nr. 92/2003 - art. 144, 146 si 149 - categoriile de venituri si bunurile, apartinand debito­rului persoana fizica care nu pot fi urmarite.

Astfel, potrivit art. 144 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, sumele care reprezinta venituri banesti ale debitorului, persoana fizica, realizate ca anga­jat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala pot fi supuse urmaririi numai in conditiile prevazute in Codul de procedura civila.

In materia bunurilor mobile ale debitorului, persoana fizica, potrivit art. 146 alin. (2) nu pot fi supuse executarii silite, fiind necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale:



a) bunurile mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesionala, precum si cele strict necesare exercitarii profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfasurarii activitatii agricole, cum sunt uneltele, semintele, ingrasamintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;

c) alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de doua luni, iar daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pana la noua recolta;

d) combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru incalzit si pentru prepa­rarea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;

e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate ingrijirii per­soa­nelor bolnave.

f) bunurile declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale.

Potrivit art. 149 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, "in cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executarii silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare". Aceste dispozitii nu sunt apli­cabile in cazurile in care executarea silita se face pentru stin­gerea crean­telor bugetare rezultate din savarsirea de infractiuni.

Obiectul executarii silite il reprezinta toate bunurile si veniturile urmaribile ale debitorului, cu exceptiile subliniate mai sus.

Cheltuielile de executare silita

Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silita sunt in sarcina debitorului urmarit. Conform dovezilor si documentelor privind cheltuielile facute, suma ce urmeaza sa fie platita de catre debitor se stabileste de organul de executare prin proces‑verbal, care constituie titlu executoriu.

Cheltuielile de executare silita a creantelor bugetare se avanseaza de creditorii fiscali care au inceput procedura de executare silita, din bugetul acestora, fiind efec­tuate pe baza de documente care sa ateste ca au fost efectuate in scopul executarii silite, astfel nu pot fi stabilite in sarcina debitorului.

Creditorii bugetari sunt scutiti de taxe, tarife, comisioane sau cautiuni pentru cere­rile, actiunile si orice alte masuri pe care le indeplinesc in ve­derea realizarii crean­te­lor bugetare.

Sumele recuperate in contul cheltuielilor de executare silita se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu exceptia sumelor reprezentand cheltuieli de executare silita a creantelor fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice, care se fac venit la bugetul de stat, daca legea nu prevede altfel.

Cheltuielile de executare silita reprezinta plati ale unor servicii, cum ar fi:

- comunicarea somatiei si a celorlalte acte procedurale;

- cheltuieli de evaluare a bunurilor supuse executarii;

- cheltuieli pentru sechestrarea, ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, con­servarea, precum si culegerea fructelor etc., dupa caz;

- cheltuieli pentru administrarea bunurilor imobile;

- remuneratia custodelui sau a administratorului-sechestru;

- cheltuieli efectuate cu organizarea licitatiei;

- alte cheltuieli necesare indeplinirii procedurii de executare silita a creantelor fiscale.

Inceperea procedurii de executare silita

In cazul in care debitorul nu isi achita obligatia fiscala de bunavoie, dupa expi­rarea termenului de plata, ca act premergator executarii silite, orga­nul de executare trebuie sa transmita debitorului, la domiciliul sau la sediul acestuia, o instiintare de plata, prin care i se notifica suma datorata.

Comunicarea instiintarii de plata se face, de regula, prin posta, cu scri­soare reco­man­data cu confirmare de primire sau se poate face prin agenti fiscali si asimilatii acestora ori prin afisare, potrivit normelor legale.

Daca obligatiile fiscale nu au fost stinse prin plata sau prin alte moda­litati prevazute de lege, in termen de 15 zile de la comunicarea instiintarii de plata, se va incepe procedura de executare silita prin comunicarea somatiei.

Somatia reprezinta primul act de executare silita si este obligatorie, indife­rent de modalitatea de executare silita care va fi aplicata.

Prin somatie i se notifica debitorului ca are obligatia sa efectueze plata sumelor datorate, iar daca in termen de 15 zile de la comunicare nu face dovada stingerii obligatiei bu­getare, se vor continua modalitatile de executare silita preva­zute de lege. Somatia este insotita de un exemplar al titlului executoriu.

Somatia cuprinde: organul de executare emitent; datele de identificare ale debito­rului; data emiterii; numarul dosarului de executare; suma pentru care se incepe executarea silita; termenul in care cel somat urmeaza sa pla­teasca obligatia prevazuta in titlul executoriu, precum si indicarea consecin­telor nerespectarii acesteia; semna­tura si stampila organului de executare.

Somatia este obligatorie si i se comunica debitorului dupa cum urmeaza:

a) prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, dupa caz, cu scrisoare reco­man­data cu confirmare de primire;

b) prin executorii bugetari, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila pri­vind comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura, care se aplica in mod cores­punzator;

c) prin prezentarea celui somat si primirea somatiei de catre acesta sub semnatura, ca urmare a instiintarii prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e‑mail, daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.

In cazul in care debitorii refuza primirea somatiei sau se constata lipsa oricarei persoane la domiciliul sau la sediul social declarat al acestora, comu­nicarea somatiei se face prin publicarea unui anunt in cotidiene locale ori centrale sau in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV‑a, in care se mentioneaza ca a fost emisa somatia pe numele debitorului si ca acesta este invitat sa plateasca in termen de 15 zile suma datorata. Dupa publicarea anuntului toate actele intocmite in cadrul procedurii de executare silita sunt opozabile debitorului.

Dovada comunicarii somatiei urmeaza a se inscrie de indata in evidentele orga­nului de executare si va fi pastrata la dosarul de executare

Suspendarea, intreruperea sau incetarea executarii silite

Procedura de executare silita se efectueaza din oficiu si, o data inceputa, se poate suspenda, intrerupe sau poate inceta numai in cazurile si sub forma prevazute de O.G. nr. 92/2003, republicata.

Astfel, executarea silita se suspenda:

a) cand suspendarea a fost dispusa de instanta sau de creditorul bugetar;

b) de la data comunicarii aprobarii inlesnirii la plata;

c) in alte cazuri prevazute de lege.

Astfel, in cazul in care popririle infiintate de organul de executare genereaza impo­sibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economica, cu consecinte sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului si tinand seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporara totala, fie suspen­darea temporara partiala a executarii silite prin poprirea conturilor bancare.

O data cu cererea de suspendare debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite in vederea sechestrarii, sau alte garantii prevazute de lege.

Executarea silita se intrerupe:

a) la data declararii starii de insolvabilitate a debitorului;

b) in alte cazuri prevazute de lege.

Executarea silita inceteaza daca:

a) s‑au stins integral creantele bugetare prevazute in titlul executoriu, inclusiv obli­gatiile de plata accesorii, cheltuielile de executare, precum si orice alte sume stab­ilite in sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desfiintat titlul executoriu;

c) in alte cazuri prevazute de lege.

De la data comunicarii aprobarii, pentru obligatiile fiscale pentru care s‑au apro­bat inlesniri la plata, executarea silita nu se porneste sau nu se con­tinua, dupa caz.

Modalitati de executare silita a creantelor fiscale

Organele de executare pot folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre moda­litatile de executare silita prevazute de Codul de procedura fiscala si anume:

‑ executarea silita prin poprire;

‑ executarea silita a bunurilor mobile;

‑ executarea silita a bunurilor imobile;

‑ executarea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini;

‑ executarea silita a unui ansamblu de bunuri.

Legea dispune ca, in situatia in care asupra acelorasi venituri ori bunuri ale debi­torului, a fost pornita executarea, atat pentru realizarea titlurilor exe­cutorii privind creante bugetare, cat si pentru titluri ce se executa in conditiile pre­vazute de alte dis­po­zitii legale, executarea silita urmeaza a se face potri­vit dispozitiilor O.G. nr. 92/2003, de catre organele de executare pe care acest act normativ le prevede.

Executarea silita prin poprire

Poprirea este acea modalitate a executarii silite prin care creditorul urma­reste, in contul creantei sale, sumele pe care o terta persoana le datoreaza debitorului urmarit. Aceasta presupune indisponibilizarea in mainile tertului poprit, care este la randul sau debitor al contribuabilului urmarit, a sumelor datorate de acesta din urma si in plata directa a lor creditorului urmaritor.

Infiintarea popririi da nastere unui raport juridic intre creditor (statul, o colecti­vitate locala) si tertul poprit, raport juridic grefat pe existenta altor doua ra­porturi juri­dice: cel dintre creditor si debitorul obligatiei bugetare si, respec­tiv cel dintre debi­torul obligatiei bugetare, in calitate de creditor si tertul poprit.

Executarea silita prin poprire se poate intinde asupra oricaror sume urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate cu orice titlu debitorului de catre terte persoane sau pe care acestea le vor datora debitorului si/sau le vor detine in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.

Sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, sub forme de salarii si alte venituri periodice realizate din munca, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala sunt supuse urmaririi numai in conditiile prevazute de art. 409 din Codul de procedura civila.

Procedural, poprirea se infiinteaza de catre organul de executare printr‑o adresa de infiintare a popririi, care se transmite tertului poprit, prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu. Poprirea nu este supusa validarii.

Totodata va fi instiintat debitorul despre infiintarea popririi..

Adresa de infiintare a popririi cuprinde:

‑ denumirea si sediul organului de executare;

- numarul si data emiterii;

‑ denumirea si sediul sau numele, prenumele si domiciliul tertului poprit;

‑ temeiul legal al executarii silite prin poprire;

‑ datele de identificare a debitorului;

‑ numarul si data titlului executoriu, precum si organul emitent;

- natura creantei fiscale;

‑ cuantumul creantei fiscale pentru care s‑a infiintat poprirea, atunci cand acesta este mai mic decat cel evidentiat in titlul executoriu, ca urmare a stingerii partiale a debitului;

‑ contul in care urmeaza a se vira suma retinuta;

‑ semnatura si stampila organului de executare.

Despre infiintarea popririi trebuie instiintat si debitorul. Poprirea infiintata ante­rior ca masura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit, si prin instiintarea despre aceasta a debitorului.

Tertul poprit este obligat ca, in termen de 5 zile de la primirea comunicarii sa instiin­teze organul de executare daca datoreaza vreo suma de bani cu orice titlu debi­torului.

Poprirea se considera infiintata la data la care tertul poprit, prin instiintare trimisa organului de executare, confirma ca datoreaza sume de bani debito­rului, sau la data expirarii termenului de 5 zile de la primirea comunicarii.

Dupa infiintarea popririi, tertul poprit este obligat sa faca de indata reti­nerile legale si sa vireze sumele in contul indicat de organul de executare, pana la recupe­rarea integrala a creantei bugetare, comunicand totodata in scris despre existenta altor creditori.

In situatia in care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori, tertul poprit va anunta in scris despre aceasta pe creditori si va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta legale.

Atunci cand debitorii detin conturi bancare, organul de executare poate pro­ceda la aplicarea masurilor de executare silita prin decontare bancara. In acest caz tertul poprit este banca la care debitorul are conturi deschise, in lei sau valuta.

La inceperea executarii silite, odata cu transmiterea adresei de infiintare a popririi, organul de executare va comunica debitorului urmarit somatia si titlul exe­cu­toriu, instiintandu‑l in scris despre masura luata. Banca, de indata ce a fost sesizata, trebuie sa ia masuri de indisponibilizare a sumelor aflate in contul debito­rului in cuantumul necesar achitarii sumelor datorate pentru care s‑a infiintat popri­rea, si a celor viitoare provenite din incasarile zilnice in conturile in lei si in valuta, daca este necesar.

Din momentul indisponibilizarii si pana la achitarea integrala a obligatiilor buge­tare, societatea bancara nu poate face vreo plata care ar diminua suma su­pusa indis­ponibilizarii, cu exceptia sumelor necesare platii drepturilor salariale.

Daca debitorul are conturi deschise la mai multe banci, pentru realizarea creantei bugetare, in masura in care este necesar, executarea silita prin poprire se va putea intinde concomitent asupra mai multor conturi bancare.

Daca tertul poprit instiinteaza organul de executare ca nu datoreaza vreo suma de bani debitorului urmarit sau nu respecta dispozitiile legale privind efectuarea reti­nerilor si distribuirea sumelor, precum si in cazul in care in­voca alte neregularitati in legatura cu drepturile si obligatiile partilor privind infiin­­ta­rea popririi, organul de executare se va putea adresa instantei judeca­toresti in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul tertului poprit. Pe baza cererii organului de executare ori a altei parti interesate, precum si a probelor administrate, instanta va pronunta mentinerea sau desfiintarea popririi.

Judecata se va face cu precadere. Hotararea de mentinere a popririi constituie titlu executoriu si va sta la baza executarii silite a tertului poprit.

In cazul in care popririle infiintate de organul de executare genereaza im­po­sibilitatea debitorului de a‑si continua activitatea economica, cu consecinte sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului si tinand seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporara, to­tala sau partiala a executarii silite prin poprirea conturilor bancare.

O data cu cererea de suspendare debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite in vederea sechestrarii sau alte garantii legale.

Nerespectarea de catre tertul poprit a obligatiilor care ii revin privind efec­tuarea instiintarilor, retinerilor si altele in legatura cu poprirea, constituie contraventie pe care o poate constata si sanctiona organul de executare silita.

Executarea silita a bunurilor mobile

Reprezinta o modalitate de executare indirecta a creantei buge­tare, cre­ditorul indes­­tulandu‑se din suma de bani obtinuta prin valorifica­rea bunurilor mobile aparti­nand debitorului.

Executarea silita a bunurilor mobile ale debitorului se face prin seches­trarea si valo­rificarea acestora, in temeiul unui titlu executoriu, chiar daca acestea se afla la un tert.

Tertul nu se poate opune sechestrarii unui bun al debitorului invocand un drept de gaj ori un privilegiu pe care il are asupra bunurilor.

Sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului cu exceptiile pre­va­zute de lege.

Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca masura asiguratorie nu este nece­sara o noua sechestrare, executorul bugetar, la inceperea execu­tarii silite, fiind obli­gat sa verifice daca bunurile se gasesc la locul aplicarii sechestrului si daca nu au fost substituite sau degradate, precum si sa se­chestreze alte bunuri ale debitorului, in cazul in care cele gasite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creantei.

Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfasurarii activitatii de comert nu sunt exceptate de la executare silita.

Procedural, dupa comunicarea somatiei, activitatea de executare silita con­ti­nua prin identificarea si indisponibilizarea acestora in masura in care nu a fost instituit anterior sechestrul asigurator.

Bunurile mobile urmaribile ale debitorului, aflate la domiciliul, resedinta sau sediul acestuia ori in alt loc, sunt indisponibilizate prin aplicarea seches­trului, de indata, in masura necesara acoperirii creantei si pentru a se evita instrainarea acestora pana la momentul valorificarii.

Debitorul, este obligat sa prezinte organului de executare toate bunurile mobile pro­prietate exclusiva, comuna sau indiviza si sa dea informatii com­plete privind aceste bunuri, locul de pastrare, sa prezinte orice documente si evidente referitoare la acestea.

Bunurile nu vor fi sechestrate daca prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decat cheltuielile executarii silite

Potrivit procedurii, organul de executare va intocmi un proces‑verbal de seches­tru, care tre­buie sa cuprinda:

a) denumirea organului de executare, indicarea locului, zilei si a orei cand s‑a facut sechestrul;

b) numele si prenumele executorului bugetar care aplica sechestrul, nu­marul legi­timatiei si al delegatiei acestuia;

c) numarul dosarului de executare, data si numarul de inregistrare a somatiei, precum si titlul executoriu in baza caruia se face executarea silita;

d) temeiul legal in baza caruia se face executarea silita;

e) sumele datorate pentru a caror executare se aplica sechestrul, inclusiv cele repre­zentand dobanzi, penalitati si penalitati de intarziere, mentio­nan­du‑se si cota acestora, precum si actul normativ in baza caruia a fost stabilita obligatia de plata;

f) numele, prenumele si domiciliul debitorului persoana fizica ori, in lipsa aces­tuia, ale persoanei majore ce locuieste impreuna cu debitorul sau denu­mirea si sediul debitorului, numele, prenumele si domiciliul altor persoane majore care au fost de fata la aplicarea sechestrului, precum si alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate si indicarea valorii estimative a fie­caruia, dupa aprecierea executorului bugetar, pentru identificarea si indivi­dua­lizarea acestora, mentionandu‑se starea de uzura si eventualele semne particulare ale fiecarui bun, precum si daca s‑au luat masuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla, sau de administrare ori conservare a acestora, dupa caz;

h) mentiunea ca evaluarea se va face inaintea inceperii procedurii de va­lorificare, in cazul in care executorul bugetar nu a putut evalua bunul deoa­rece acesta necesita cunostinte de specialitate;

i) mentiunea facuta de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipoteca ori privilegiu, dupa caz, constituit in favoarea unei alte per­soane pentru bunu­rile sechestrate;

j) numele, prenumele si adresa persoanei careia i s‑au lasat bunurile, precum si locul de depozitare a acestora, dupa caz;

k) eventualele obiectii facute de persoanele de fata la aplicarea seches­tru­lui;

l) mentiunea ca, in cazul in care in termen de 15 zile de la data incheierii proce­sului‑verbal de sechestru debitorul nu plateste obligatiile bugetare, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnatura executorului fiscal care a aplicat sechestrul si a tuturor persoanelor care au fost de fata la sechestrare. Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea sa semneze, executorul fiscal va mentiona aceasta imprejurare.

Cate un exemplar al procesului‑verbal de sechestru se preda debitorului sub sem­natura sau i se comunica la domiciliul ori sediul acestuia, precum si, atunci cand este ca­zul, custodelui, acesta din urma semnand cu mentiunea de primire a bunu­rilor in pas­trare.

Prin sechestrul infiintat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobandeste un drept de gaj care ii confera acestuia in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj in sensul prevederilor dreptului comun.

De la data intocmirii procesului‑verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indis­ponibilizate. Cat timp dureaza executarea silita debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decat cu aprobarea data, potrivit legii, de organul com­petent. Nerespec­tarea acestei interdictii atrage raspunderea, potrivit legii, a celui in culpa.

Actele de dispozitie care ar interveni ulterior indisponibilizarii sunt lovite de nulitate absoluta.

Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lasate in custodia debitorului, a credito­rului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, dupa caz, ori vor fi ridicate si depozitate de catre acesta. Atunci cand bunurile sunt lasate in custodia debitorului sau a altei persoane de­semnate conform legii si cand se constata ca exista pericol de substituire sau de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

In cazul in care bunurile sechestrate constau in sume de bani in lei sau in va­luta, titluri de valoare, obiecte din metale pretioase, pietre pretioase, obiecte de arta, colec­tii de valoare, acestea se ridica si se depun, cel tarziu a doua zi lucratoare, la unitatile specializate.

Cel care primeste bunurile in custodie va semna procesul‑verbal de se­chestru.

In cazul in care custodele este o alta persoana decat debitorul sau credi­torul, organul de executare trebuie sa ii stabileasca acestuia o remuneratie tinand seama de activitatea depusa.

In cazurile in care nu au fost luate masuri asiguratorii pentru realizarea inte­grala a creantei bugetare si la inceperea executarii silite se constata ca exista pericol evident de instrainare, substituire sau de sustragere de la urmarire a bunurilor urmaribile ale debitorului, sechestrarea lor va putea fi aplicata odata cu comunicarea somatiei.

In vederea valorificarii organul de executare este obligat sa verifice daca bunurile sechestrate se gasesc la locul mentionat in procesul‑verbal de sechestru, precum si daca nu au fost substituite sau degradate, ipoteza in care va incheia un proces‑verbal de constatare.

In cazul in care executorul bugetar constata ca in legatura cu bunurile sechestrate s‑au savarsit fapte care pot constitui infractiuni, va consemna aceasta in procesul‑ver­bal de sechestru si va sesiza de indata organele de urmarire penala competente.



Executarea silita a bunurilor imobile

Executarea silita a bunurilor imobile reprezinta o modalitate de executare indi­recta a creantelor bugetare, pe baza valorificarii bunurilor imobile aparti­nand debitorului.

Debitorul, persoana fizica sau juridica este obligat sa prezinte organului de executare toate bunurile imobile pe care le are in proprietate exclusiva, in proprietate comuna sau indiviza, sa ii dea informatii complete asupra tuturor acestor bunuri, asupra bunurilor imobile pe care le detine dar sunt proprie­tatea altor persoane, preci­zand locul unde se afla fiecare, precum si sa pre­zinte orice documente si evidente refe­ritoare la bunurile mentionate.

Executarea silita imobiliara se intinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevazute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmarite decat o data cu imobilul.

Organul de executare se va deplasa la locul unde se afla imobilul in scopul iden­tificarii si obtinerii tuturor datelor privind dreptul de proprietate si limitele aces­tuia, sar­cinile care il greveaza, suprafata, vecinatatile, calitatea si felul constructiilor, numa­rul camerelor, gradul de uzura etc.

Organul de executare va intocmi un proces‑verbal de sechestru, avand continut si efecte similare cu cel incheiat la executarea silita mobiliara.

Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipo­teca legala. Dreptul de ipoteca confera creditorului fiscal in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipoteca, in sensul prevederilor dreptului comun.

Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit se­ches­trul trebuie sa solicite de indata Biroului de carte funciara efectuarea inscrip­tiei ipo­tecare, anexand un exemplar al procesului‑verbal de sechestru. Se­chestrul consti­tuie ipoteca legala.

Biroul de carte funciara va comunica organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale si sarcini care greveaza imobilul urmarit, precum si titularii acestora, care vor fi instiintati de catre organul de exe­cutare si chemati la termenele fixate pentru vanzarea bunului imobil si distri­buirea pretului.

Ceilalti creditori sunt obligati ca, in termen de 30 de zile de la inscrierea proce­sului‑verbal de sechestru al bunului imobil in evidentele de publicitate imobiliara, sa comunice in scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

La intocmirea procesului‑verbal de sechestru si in tot cursul executarii silite, organul de executare poate numi un administrator‑sechestru, daca aceasta masura este necesara pentru administrarea imobilului urmarit, a chi­riilor, a arendei si a altor veni­turi obtinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apararea in litigii privind imobilul respectiv.

Administratorul-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori alta per­soa­na fizica sau juridica. In ultima ipoteza, organul de executare este obligat sa ii fixeze administratorului o indemnizatie tinand seama de activitatea depusa.

Administratorul-sechestru este obligat sa consemneze veniturile incasate la uni­tatile abilitate si sa depuna recipisa la organul de executare si sa prezinte organului de executare situatia veniturilor si cheltuielilor facute cu administrarea imobilului sechestrat.

Veniturile consemnate sunt considerate incasari in contul debitului pentru realizarea caruia s‑a pornit executarea silita.

Administrarea necorespunzatoare a bunului imobil pentru care s‑a pornit procedura de executare silita atrage dupa sine raspunderea administrativa, civila sau penala, dupa caz, a administratorului‑sechestru.

Dupa primirea procesului‑verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, in termen de 15 zile de la comunicare, sa ii aprobe ca plata integrala a creantei fiscale, inclusiv cheltuielile de executare, sa se faca din veniturile bunului imobil urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

De la data aprobarii cererii debitorului executarea silita inceputa asupra bunului imobil se suspenda.

Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silita imobiliara inainte de expirarea termenului de 6 luni.

Daca debitorul persoana juridica caruia i s‑a aprobat suspendarea se sus­trage ulterior de la executare silita sau isi provoaca insolvabilitatea, va putea fi atrasa raspun­derea sa juridica pentru sustragerea de la executarea silita.

Executarea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini

Potrivit dreptului comun[3], prin fructe se intelege tot ceea ce un lucru produce in mod periodic, fara ca substanta sa sa scada. Au aceasta calitate, de exemplu: recol­tele, chiriile, dobanzile, prasila animalelor etc.

Fructele pot fi clasificate in doua grupe distincte si anume: fructe naturale[4] si fructe civile.

Fructele naturale sunt produsele periodice ale pamantului, precum si produsele animalelor. Au acest caracter recoltele de orice fel obtinute prin cul­ti­varea cerealelor, a legumelor, a plantelor industriale, a vitei de vie, roa­dele livezilor etc., precum si lana, laptele, ouale, prasila animalelor.

Fructele civile sunt veniturile in bani obtinute prin exploatarea bunurilor, adica prin cedarea folosintei lor unei alte persoane, in schimbul unor sume de bani platite perio­dic de catre aceasta. Au acest caracter: chiriile, doban­zile creantelor, arenzile.

Categoria juridica a fructelor este indisolubil legata de cea a bunurilor. In general, sunt supuse executarii silite toate bunurile, mobile sau imobile, apar­tinand debito­ru­lui, cu exceptiile prevazute de lege.

In categoria bunurilor imobile prin natura lor se includ si "fructele neculese si recoltele prinse de radacini", pentru executarea silita a carora Guvernul Romaniei, prin O.G. nr. 92/2003, consacra sectiunea a V-a din capitolul VIII - Stingerea creantelor fiscale prin executare silita, a Titlului VIII: Colectarea creantelor fiscale.

Potrivit art. 465 C. civ.: "Recoltele care inca se tin de radacini si fructele de pe arbori, neculese inca, sunt . imobile.

Indata ce recoltele se vor taia si fructele se vor culege, sunt mobile".

Codul de procedura fiscala prevede la art. 152 alin. (1) ca executarea silita a fructelor necu­lese si a recoltelor prinse de radacini care sunt ale debitorului se efec­tueaza potrivit procedurii prevazute pentru bunurile imobile.

In cazul recoltelor si al fructelor culese, executarea silita urmeaza a se face dupa procedura aplicabila bunurilor mobile.

O.G. nr. 92/2003 lasa la aprecierea organului de executare valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor asa cum sunt prinse de radacini sau dupa ce vor fi culese.

Executarea silita a unui ansamblu de bunuri

Codul de procedura fiscala urmareste sa creeze conditiile necesare creditorilor bu­getari pentru ca acestia sa isi acopere cat mai rapid creantele bugetare.

In acest sens, prin normele cuprinse la art. 153, se reglementeaza posibilitatea de apre­ciere a organului de executare asu­pra valorificarii bunurilor proprietate a debi­torului - mobile si/sau imobile - in ansamblu sau ut singuli.

Astfel, atunci cand organul de executare apreciaza ca valorificarea bunu­rilor pro­prie­tate a debitorului se poate face mai rapid ori in conditii mai avan­ta­joase, prin van­zarea acestora in bloc pe un pret forfetar (global), el este indrituit sa proce­deze ca atare.

Si in aceasta situatie sunt aplicabile dispozitiile O.G. nr. 92/2003 privind seches­trarea bunurilor supuse executarii, precum si a celorlalte norme juri­dice privind executarea silita asupra bunurilor mobile si imobile, precum si cele privind vanzarea bunurilor imobile cu plata in rate.

Valorificarea bunurilor mobile si imobile

In situatia in care debitorul nu isi achita creanta bugetara in termen de 15 zile de la indisponibilizarea bunurilor sale, prin instituirea sechestrului, orga­nul de executare va proceda, fara efectuarea altei formalitati, la valorificarea bunurilor mobile si imobile, potri­vit procedurii instituite de dispozitiile Codului de procedura civila.

In scopul valorificarii bunurilor, pentru evaluarea acestora organul de exe­cutare va apela la organe si persoane de specialitate, a caror selectare nu este supusa regle­men­tarilor privind achizitiile publice si care sunt obligate sa isi indeplineasca atribu­tiile ce le revin in acest sens.

Atunci cand considera necesar, organul de executare poate proceda la actualizarea pretului de evaluare.

Pentru a realiza executarea silita cu rezultate cat mai avantajoase, tinand seama atat de interesul legitim si imediat al creditorului, cat si de drepturile si obli­gatiile debi­torului urmarit, organul de executare va proceda la valorifica­rea bunurilor sechestrate in una dintre modalitatile prevazute de dispozitiile legale in vigoare si care, fata de datele concrete ale cauzei, se dovedeste a fi mai eficienta.

In acest sens, se poate proceda la valorificarea bunurilor sau a unui an­samblu de bunuri mobile si/sau imobile prin:

a) intelegerea partilor;

b) vanzare in regim de consignatie, numai in cazul bunurilor mobile;

c) vanzare directa;

d) vanzare la licitatie;

e) alte modalitati admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de lici­tatii, agentii imobiliare sau societati de brokeraj, dupa caz.

Vanzarea bunurilor sechestrate se face numai dupa implinirea termenului de 15 zile de la sechestru, fara efectuarea altei formalitati.

Vanzarea se poate face de indata dupa sechestrarea bunurilor, daca aces­tea sunt supuse pericolului degradarii sau alterarii, dupa caz.

Valorificarea bunurilor potrivit intelegerii partilor se realizeaza de debitorul insusi, cu acordul organului de executare. Debitorul este obligat sa prezinte, in scris, organului de executare propunerile ce i s‑au facut si nivelul de acoperire a creantelor fiscale, indicand numele si adresa potentialului cumparator, precum si termenul in care acesta din urma va achita pretul propus.

Pretul propus de cumparator si acceptat de organul de executare nu va putea fi mai mic decat pretul de eva­luare.

Organul de executare, dupa analiza propunerilor, va comunica aprobarea in­dicand termenul si contul bugetar in care pretul bunului va fi virat de cum­parator.

Indisponibilizarea bunurilor se ridica dupa creditarea contului bugetar.

Valorificarea bunurilor sechestrate prin vanzare directa se poate realiza in urma­toarele cazuri:

a) pentru bunurile perisabile sau supuse degradarii;

b) inaintea inceperii procedurii de valorificare prin licitatie, daca se recupereaza inte­gral creanta fiscala;

c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitati sau dupa finalizarea ei, daca bunul nu a fost vandut si o persoana ofera cel putin pretul de evaluare.

Vanzarea directa se realizeaza prin incheierea unui proces‑verbal care constituie titlu de proprietate.

In cazul in care organul de executare inregistreaza mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care ofera cel mai mare pret fata de pretul de eva­luare.

Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vanzare la licitatie organul de executare este obligat sa efectueze publicitatea vanzarii cu cel putin 10 zile inainte de data fixata pentru desfasurarea licitatiei.

Publicitatea vanzarii se realizeaza prin afisarea anuntului privind vanza­rea la sediul organului de executare, al primariei in a carei raza teritoriala se afla bunurile sechestrate, la sediul si domiciliul debitorului, la locul vanzarii daca acesta este altul decat cel unde se afla bunurile sechestrate, pe imo­bilul scos la vanzare in cazul van­zarii bunurilor imobile si prin anunturi intr‑un cotidian national de larga circulatie, intr‑un cotidian local, in pagina de Internet, sau dupa caz, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, precum si prin alte modalitati prevazute de lege.

Totodata, despre data, ora si locul licitatiei vor fi instiintati si debitorul, custodele, administratorul‑sechestru, precum si titularii drepturilor reale si ai sarcinilor care greveaza bunul urmarit.

Anuntul privind vanzarea cuprinde urmatoarele:

a) denumirea si sediul organului de executare;

b) numarul dosarului de executare;

c) numele si domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului;

d) bunurile care se ofera spre vanzare si descrierea lor sumara;

e) pretul de evaluare ori pretul de pornire al licitatiei, in cazul vanzarii la lici­tatie, pentru fiecare bun oferit spre vanzare;

f) indicarea, daca este cazul, a drepturilor reale si a privilegiilor care gre­veaza bunu­rile;

g) data, ora si locul vanzarii;

h) invitatia, pentru toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sa in­stiin­teze despre aceasta organul de executare inainte de data stabilita pentru vanzare;

i) invitatia catre toti cei interesati in cumpararea bunurilor sa se prezinte la ter­menul de vanzare la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa pre­zinte oferte de cumparare;

j) mentiunea ca ofertantii sunt obligati sa depuna, in cazul vanzarii prin licitatie, pana la termenul de vanzare, o taxa de participare reprezentand 10% din pretul de pornire al licitatiei;

k) mentiunea ca toti cei interesati in cumpararea bunurilor trebuie sa prezinte dovada emisa de organele fiscale ca nu au obligatii fiscale restante.

l) data afisarii publicatiei de vanzare;

m) semnatura executorului bugetar si stampila organului de executare.

Daca, din cauza unei contestatii sau a unei invoieli intre parti, data, locul sau ora vanzarii directe sau la licitatie a fost schimbata de organul de exe­cutare, se vor face alte publicatii si anunturi, potrivit legii.

Licitatia se tine la locul unde se afla bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, dupa caz.

Debitorul este obligat sa permita tinerea licitatiei in spatiile pe care le detine, daca sunt adecvate acestui scop.

Pentru participarea la licitatie ofertantii depun, cu cel putin o zi inainte de data licitatiei, urmatoarele documente:

a) oferta de cumparare;

b) dovada platii taxei de participare;

c) imputernicirea persoanei care il reprezinta pe ofertant;

d) pentru persoanele juridice de nationalitate romana, copie de pe certifi­ca­tul unic de inregistrare eliberat de oficiul registrului comertului;

e) pentru persoanele juridice straine, actul de inmatriculare tradus in lim­ba romana;

f) pentru persoanele fizice romane, copie de pe actul de identitate;

g) pentru persoanele fizice straine, copie de pe pasaport.

h) dovada emisa de organele fiscale, ca nu are obligatii fiscale restante fata de acestea.

Participantii la licitatie pot formula oferte de cumparare superioare pretului de pornire al licitatiei.

Pretul de pornire al licitatiei este pretul de evaluare pentru prima licitatie, dimi­nuat cu 25% pentru a doua licitatie si cu 50% pentru a treia licitatie.

Licitatia incepe de la cel mai mare pret din ofertele de cumparare scrise, daca aces­ta este superior celui de pornire, iar in caz contrar va incepe de la acest din urma pret.

Adjudecarea se face in favoarea participantului care a oferit cel mai mare pret, dar nu mai putin decat pretul de pornire.

In cazul prezentarii unui singur ofertant la licitatie, comisia poate sa il declare adjudecatar daca acesta ofera cel putin pretul de pornire al licitatiei.

Taxa de participare se plateste in lei la unitatea teritoriala de Trezorerie a statului si reprezinta 10% din pretul de pornire al licitatiei.

In termen de 5 zile de la data intocmirii procesului‑verbal de licitatie, orga­nul de executare va dispune in scris restituirea taxei de participare partici­pan­tilor care au depus oferte de cumparare si nu au fost declarati adjude­catari, iar in cazul adjudecarii taxa se retine in contul pretului.

Taxa de participare nu se restituie ofertantilor care nu s‑au prezentat la licitatie, celui care a refuzat incheierea procesului‑verbal de adjudecare, pre­cum si adjudeca­tarului care nu a platit pretul, retinandu‑se in contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silita.

Vanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate este organizata de o comisie numita in conditiile stabilite de organul de executare si este condusa de un presedinte.

Comisia de licitatie verifica si analizeaza documentele de participare pre­va­zute si afiseaza la locul licitatiei, cu cel putin o ora inaintea inceperii aces­teia, lista cuprin­zand ofertantii care au depus documentatia completa de parti­cipare.

Comisia de licitatie este constituita din 3 persoane desemnate de organul de con­ducere al creditorului bugetar.

Ofertantii se identifica dupa numarul de ordine de pe lista de participare, dupa care presedintele comisiei anunta obiectul licitatiei, precum si modul de desfasurare a acesteia.

La termenele fixate pentru tinerea licitatiei executorul bugetar va da citire mai intai anuntului de vanzare si apoi ofertelor scrise primite legal.

Daca la prima licitatie nu s‑au prezentat ofertanti sau nu s‑a obtinut cel putin pretul de pornire al licitatiei, organul de executare va fixa un termen in cel mult 30 de zile, in vederea tinerii celei de a doua licitatii.

In cazul in care nu s‑a obtinut pretul de pornire nici la a doua licitatie ori nu s‑au prezentat ofertanti, organul de executare va fixa un termen in cel mult 30 de zile, in vederea tinerii celei de a treia licitatii.

La a treia licitatie creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot sa adjudece bu­nurile oferite spre vanzare la un pret mai mic de 50% din pretul de evaluare.

Pentru fiecare termen de licitatie se va face o noua publicitate a vanzarii.

Dupa licitarea fiecarui bun se va intocmi un proces‑verbal privind desfa­su­rarea si rezultatul licitatiei.

In procesul‑verbal se vor mentiona: denumirea si sediul organului de exe­cutare; numele si prenumele sau denumirea debitorului si a cumparatorului, precum si domi­ci­liul sau sediul acestora; numarul dosarului de executare; indicarea bunurilor adju­de­cate, a pretului la care bunul a fost adjudecat si a taxei pe valoarea adaugata, daca este cazul; toti cei care au participat la licitatie si sumele oferite de fiecare parti­ci­pant, precum si, daca este cazul, mentionarea situatiilor in care vanzarea nu s‑a realizat.

Dupa adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat sa plateasca pretul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, in lei, in numerar, imediat sau prin decontare bancara in cel mult 5 zile de la data adjudecarii.

Daca adjudecatarul nu plateste pretul in termenul legal, procedura van­zarii la licitatie se va relua in termen de 10 zile, acesta fiind obligat sa plateasca cheltuielile prilejuite de noua licitatie si, in cazul in care pretul obtinut la noua licitatie este mai mic, diferenta de pret.

Adjudecatarul va putea sa achite la urmatoarea licitatie pretul oferit initial, caz in care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitatie.

Daca la urmatoarea licitatie bunul nu a fost vandut, fostul adjudecatar este obligat sa plateasca toate cheltuielile prilejuite de urmarirea acestuia.

In cazul vanzarii la licitatie a bunurilor imobile cumparatorii pot solicita pla­ta pretului in rate, in cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din pretul de adjudecare al bunului imobil si cu plata unei dobanzi stabilite conform O.G.
nr. 92/2003. Organul de executare va stabili conditiile si terme­nele de plata a pretu­lui in rate.

Cumparatorul nu va putea instraina bunul imobil decat dupa plata pretului in intregime si a dobanzii stabilite.

In cazul neplatii avansului procedura vanzarii se reia.

Suma reprezentand dobanda nu stinge creantele fiscale pentru care s‑a inceput executarea silita si constituie venit al bugetului corespunzator creantei principale.

In cazul vanzarii bunurilor imobile, dupa plata in intregime a pretului sau a avan­sului legal, daca bunul a fost vandut cu plata in rate, organul de execu­tare va incheia procesul‑verbal de adjudecare, in cel mult 5 zile de la plata, care constituie titlu de pro­prietate pentru imobilul transmis, transferul dreptului de proprietate operand la data incheierii acestuia.

Procesul‑verbal de adjudecare va cuprinde urmatoarele mentiuni:

a) denumirea si sediul organului de executare;

b) numarul dosarului de executare;

c) numarul si data procesului‑verbal de desfasurare a licitatiei;

d) numele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si cumpara­to­rului;

e) codul de identificare fiscala a debitorului si cum­paratorului;

f) pretul la care s‑a adjudecat bunul si taxa pe valoarea adaugata, daca este cazul;

g) modalitatea de plata a diferentei de pret in cazul in care vanzarea s‑a facut cu plata in rate;

h) datele de identificare a bunului;

i) mentiunea ca acest document constituie titlu de proprietate si ca poate fi inscris in Cartea funciara;

j) mentiunea ca pentru creditor procesul‑verbal de adjudecare constituie do­cu­mentul pe baza caruia se emite titlul executoriu impotriva cumpa­rato­rului care nu plateste diferenta de pret, in cazul in care vanzarea s‑a facut cu plata pretului in rate;



k) semnatura executorului bugetar si stampila organului de executare;

l) semnatura cumparatorului sau a reprezentantului sau legal, dupa caz.

Cate un exemplar al procesului‑verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator si cumparatorului.

Un exemplar al procesului‑verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, in cazul vanzarii cu plata in rate, biroului de Carte funciara pentru a inscrie interdictia de instrainare si grevare a bunului pana la plata integrala a pretului si a dobanzii stabilite.

In cazul in care cumparatorul caruia i s‑a incuviintat plata pretului in rate nu plateste restul de pret in conditiile si la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, in baza titlului executoriu emis in conditiile prezentei ordonante.

In situatia vanzarii bunurilor mobile, dupa plata pretului executorul fiscal intoc­meste in termen de 5 zile un proces‑verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.

Procesul‑verbal de adjudecare va cuprinde:

a) denumirea si sediul organului de executare;

b) numarul dosarului de executare;

c) numarul si data procesului‑verbal de desfasurare a licitatiei;

d) numele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si cumpa­ratorului;

e) codul de identificare fiscala a debitorului si cumparatorului;

f) pretul la care s‑a adjudecat bunul si taxa pe valoarea adaugata, daca este cazul;

g) datele de identificare a bunului;

h) mentiunea ca acest document constituie titlu de proprietate;

i) semnatura executorului bugetar si stampila organului de executare;

j) semnatura cumparatorului sau a reprezentantului sau legal, dupa caz.

Daca bunurile supuse executarii silite nu au putut fi valorificate prin moda­litatile prevazute de O.G. nr. 92/2003, organul de executare va repeta proce­dura de licitatie cel putin o data pe an in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a cere execu­tarea silita.

Daca bunurile supuse executarii silite nu au putut fi valorificate prin modalitatile prevazute anterior, acestea vor fi restituite debitorului cu mentinerea masurii de indisponibilizare, pana la implinirea termenului de prescriptie. In cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricand procedura de valorificare si va putea, dupa caz, sa ia masura numirii, mentinerii ori schimbarii administratorului-sechestru ori custodelui.

In cazul in care debitorii carora urma sa li se restituie bunurile nu se mai afla la domiciliul fiscal declarat si, in urma demersurilor intreprinse, nu au putut fi identi­ficati, organul fiscal va proceda la instiintarea acestora, cu procedura prevazuta pentru comunicarea prin publicitate, ca bunul in cauza este pastrat la dispozitia proprie­tarului pana la implinirea termenului de prescriptie, dupa care va fi valorificat potrivit dispozitiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate in proprietatea privata a statului, daca legea nu prevede altfel.

Cele aratate trebuie consemnate intr-un proces-verbal intocmit de organul fiscal.

In cazul bunurilor imobile, in baza procesului-verbal in conditiile legii se va sesiza instanta judecatoreasca competenta cu actiune in constatarea dreptului de proprietate privata a statului asupra bunului respectiv.

In tot cursul executarii silite asupra bunurilor imobile ale debitorului per­soana juridica, inclusiv in perioada in care poate avea loc reluarea procedurii de valori­ficare, obligatiile fata de bugetul de stat sau bugetul asigurarilor sociale de stat pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea in proprie­tatea pu­blica a statului a bunurilor imobile supuse executarii silite.

Aceste prevederi se aplica si in cazul in care executarea silita este suspendata ca urmare a aprobarii unei inlesniri la plata obligatiilor fiscale.

In acest scop, organul abilitat sa efectueze procedura de executare silita, potrivit legii, va transmite cererea, impreuna cu un exemplar al dosarului de exe­cu­tare si propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finantelor publice sau, dupa caz, de catre colectivitatea locala, care va decide asupra modului de solutionare a acesteia si va dispune orga­nului abilitat sa efectueze procedura de executare silita incheierea proce­sului‑ver­bal de trecere in proprietatea publica a bunului imobil si stingerea creantei fiscale a statului sau a celei locale pentru care s‑a inceput exe­cutarea silita.

Comisia va decide stingerea creantelor fiscale prin trecerea in proprietatea publica a unor bunuri imobile supuse executarii silite, numai in conditiile existentei unor solicitari de preluare in administrare, potrivit legii, a acestor bunuri.

De la data depunerii cererii de catre debitor pana la data intocmirii pro­ce­sului‑ver­bal de trecere in proprietatea publica, bunul imobil ramane indis­ponibilizat.

Procesul‑verbal de trecere in proprietatea publica a bunului imo­bil constituie titlu de proprietate. Operatiunea de transfer al dreptului de pro­prietate, ca efect al darii in plata, este scutita de taxa pe valoarea adaugata.

Bunurile imobile trecute in proprietatea publica pot fi date in admi­nistrare in conditiile legii.

Desi legea precizeaza explicit scutirea de TVA numai la darea in plata, juris­prudenta a considerat, pe buna dreptate, corecta aplicarea acestei pre­ve­deri la toate instrainarile de bunuri in procedura executarii silite.

In sfera de aplicare a TVA intra numai operatiunile efectuate intr‑o ma­niera independenta si care rezulta dintr‑o activitate economica aducatoare de profit.

Instrainarea unui imobil prin vanzare la licitatie in cadrul procedurii de exe­cutare silita constituie o masura de constrangere aplicata in scopul aco­peririi unui debit, iar nu pentru realizarea unui profit[5].

Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silita

O noua etapa in procedura executarii silite a creantelor bugetare este eli­be­­rarea si distribuirea sumelor realizate in urma aplicarii mecanismului pe care aceasta il instituie.

Sumele care se elibereaza sau se distribuie sunt cele incasate de la ince­perea exe­cu­tarii silite, prin comunicarea somatiei, prin oricare modalitate prevazuta de Codul de procedura fiscala.

Creantele fiscale inscrise in titlul executoriu se sting cu sumele reali­zate, in ordinea vechimii, mai intai creanta principala si apoi accesoriile acesteia.

Suma de bani realizata prin executare silita se elibereaza in cazul in care execu­tarea se efectueaza de un singur creditor si, respectiv se distribuie, potrivit ordinii de preferinta, in cazul in care si alti creditori participa la aceasta proce­dura ori si‑au depus titlurile in vederea distribuirii sumelor realizate prin exe­cutare silita.

In cazul in care suma ce reprezinta creanta bugetara, cat si cheltuielile de execu­tare - creanta principala si cea accesorie - este mai mica decat suma realizata prin exe­cutare silita, diferenta urmeaza a fi supusa procedurii de compensare sau de resti­tuire la cerere, debitorului.

Atunci cand executarea silita a fost pornita de mai multi creditori sau cand, pana la eliberarea si distribuirea sumei rezultate din exe­cu­tare, au depus titlurile lor si alti creditori, organele de executare trebuie sa procedeze la distri­buirea sumei potrivit urmatoarei ordini de preferinta:

a) creantele reprezentand cheltuielile de orice fel, facute cu urmarirea si conserva­rea bunurilor al caror pret se distribuie;

b) creantele reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pen­siile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru intretinerea si ingrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea imbol­navirilor, refacerea sau intarirea sanatatii, aju­toarele de deces, acordate in cadrul asigurarilor sociale de stat, precum si creantele reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii;

c) creantele rezultand din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii sau de plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;

d) creantele bugetare provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume sta­bilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, buge­tului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

e) creantele rezultand din imprumuturi acordate de stat;

f) creantele reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor prici­nuite pro­prie­tatii publice prin fapte ilicite;

g) creantele rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau executari de lucrari, precum si din chirii sau arenzi;

h) creantele reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugete­lor locale;

i) alte creante.

Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel, suma realizata din executare se repartizeaza intre creditori proportional cu creanta fiecaruia.

Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii si care inde­pli­nesc con­di­tia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate la distri­buirea sumei rezul­tate din vanzare fata de alti creditori care au garantii reale asupra bunului respectiv.

Accesoriile creantei principale prevazute in titlul executoriu vor urma ordi­nea de preferinta a creantei principale.

In cazul vanzarii bunurilor grevate printr‑un drept de gaj, ipoteca sau alte drepturi reale, despre care a luat cunostinta in conditiile legale, organul de exe­cutare este obligat sa ii instiinteze din oficiu pe creditorii in favoarea ca­rora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea pretului.

Dreptul de preferinta al statului ca persoana juridica de drept public pentru inca­sarea unor creante bugetare derivate din obligatii imperative re­zultate din legis­latia fiscala este prevazut si in legislatia anterioara Ordo­nantei Guvernului nr. 11/1996 si O.G. nr. 61/2002, si anume la art. 1725 si art. 1753 din Codul civil, care instituie in favoarea statului o ipoteca legala, si in Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silita impotriva persoanelor fizice, a platii impozitelor si a taxelor neachitate in termen si a creantelor banesti ale organizatiilor socialiste, precum si executarea confiscarii, care a fost abrogat prin actul normativ mentionat.

Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 a restrans sfera de aplicare numai la exe­cutarea creantelor bugetare. Solutia este in concordanta cu art. 44 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia proprietatea privata este ocrotita in mod egal prin lege, indiferent de titular, si deci nu era posibila o reglementare deroga­torie de la dreptul comun decat in ceea ce priveste executarea silita vizand ocrotirea proprietatii publice. In acest sens este Decizia Curtii Constitutionale nr. 25 din 5 mai 1993, publi­cata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 11 mai 1993.

Garantarea dreptului la proprietate implica insa, potrivit art. 44 alin. (7) din Constitutie, si respectarea de catre proprietar a obligatiilor care ii revin in aceasta calitate si deci reglementarea unei proceduri speciale privind execu­tarea creantelor bugetare, in ipoteza in care debitorii nu isi indeplinesc de bunavoie obligatiile fata de bugetul public.

In cadrul acestor raporturi juridice, cele doua parti, statul, in calitate de creditor, si contribuabilul de impozite si taxe, in calitate de debitor al obliga­tiei fiscale, nu se situeaza pe pozitii de egalitate, intre ele existand o legatura de subordonare in favoarea statului, pe baza unui regim de drept public si, prin urmare, nu poate fi vorba de incalcarea principiului egalitatii in fata legi­lor, prevazut de art. 16 din Constitutie.

Existenta unei obligatii exprese a fiecarui cetatean de a contribui prin impo­zite si taxe la cheltuielile publice, prevazuta la art. 56 alin. (1) din Constitutie, si a unei obligatii a statului de a proteja interesele nationale in acti­vitatea financiara, conform art. 135 alin. (2) din Constitutie, este justificata de necesitatea asigurarii certitudinii in constituirea ritmica a resurselor finan­ciare ale statului. Este in afara de orice indoiala ca incasarea impozitelor si taxelor constituie sursa principala de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apararii intereselor nationale pe plan finan­ciar. Numai daca dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi in masura sa isi indeplineasca obligatiile sale fata de cetateni si agentii economici care au fost stabilite la art. 135 alin. (2) din Constitutie, printre care:

a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului fa­vo­­ra­bil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;

b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.

Aceste exigente nu ar fi respectate daca in cursul unei proceduri de exe­cutare silita statul - pentru obligatii publice din impozite, taxe si contributii - ar intra in concurs cu creditorii din sfera privata.

Curtea Constitutionala, prin mai multe decizii, a stabilit ca egalitatea in fata legii im­plica un tratament egal pentru situatii identice sau similare si nici­decum acelasi tra­tament pentru situatii diferite. Ideea de uniformitate contra­vine in acest sens egali­tatii in drepturi, care implica un drept la diferentiere pentru situatii ce nu sunt identice.

In art. 72 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 se preciza ca creantele garantate prin gaj si ipoteca, constituite asupra bunurilor urmarite, vor fi platite din pretul acestor bunuri, chiar inaintea creantelor prevazute la art. 71 alin. (1) lit. b)-i) inclusiv, daca restul bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului asigura plata acestor din urma creante.

In caz contrar, plata fiecarei creante urma a se face potrivit ordinii de pre­ferinta stabilite in acelasi articol.

Prin urmare, alin. (2) al art. 72 al Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 se refera numai la creantele garantate prin gaj si ipoteca, constituite asupra unor bunuri urma­ribile ale debitorului, si dispozitiile sale erau aplicabile nu­mai daca, in urma aplicarii art. 71 alin. (1) lit. b)-i) din mentionata ordo­nanta, nu s‑ar fi putut plati si creantele bugetare. Or, in cazul acestei cate­gorii de creante garantate prin gaj sau ipoteca, chiar dreptul civil, asa cum rezulta din textele sus‑mentionate, instituie un drept de preferinta pentru toti credi­torii din aceasta categorie.

In cazul creditorilor care au o creanta privilegiata ce concura cu o creanta buge­tara, care se bucura de o garantie legala, privilegiu, gaj sau ipoteca, potrivit art. 72 alin. (2) teza a doua, plata fiecarei creante se va face potrivit ordinii legale de prefe­rinta prevazute de textul sus‑mentionat.

Art. 409 alin. (2) din Codul de procedura civila prevede ca plata datoriilor izvo­rate din impozite si taxe se face inainte de plata despagubirilor pentru repararea pagu­belor si a celorlalte datorii.

Consideram ca art. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 stabilea un drept de prioritate in favoarea satisfacerii creantelor bugetare, dar acest regim de favoare are un caracter exceptional, el devenind aplicabil numai daca, prin plata creantelor garan­tate prin gaj sau ipoteca, nu s‑ar fi putut plati si creantele bugetare.

Pe de alta parte, este de observat ca ordinea stabilita in art. 71 alin. (1) lit. b)-i) din O.G. nr. 11/1996, care devine aplicabila in situatia exceptionala mentionata, nu cu­prinde numai creantele bugetare. Inaintea lor sunt situate creante cu un pro­nun­tat caracter de protectie sociala, subordonandu‑se in acest mod exi­gen­te­lor impuse de dispozitiile art. 43 alin. (1) si ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constitutie.

Cat priveste critica adusa dispozitiilor art. 72 din Ordonanta Guvernului
nr. 11/1996, in sensul ca prin acest text s‑a modificat o ordine de preferinta pre­va­zuta de o lege organica, contrar prevederilor art. 114 alin. (1) din Constitu­tie care limi­teaza campul de reglementare prin ordonante la domeniul legii ordinare, este de observat ca normele art. 72 din Constitutie nu dispun ca reglementarea executarii creantelor bugetare sa se faca printr‑o lege organica.

Revenind la procedura distribuirii sumelor rezultate din executarea silita regle­mentata de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, reiteram faptul ca acei cre­ditori care nu au participat la executarea silita pot depune titlurile lor in vederea participarii la distribuire, numai pana la data intocmirii de catre orga­nele de executare a proce­sului‑verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silita se poate face numai dupa trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei si se presu­pune instiintarea partilor si a creditorilor care si‑au depus titlurile.

Atunci cand la executarea silita inceputa de organele de executare nu participa si alti creditori, sumele realizate prin executarea silita sting obligatia fiscala, in mod corespunzator, la data realizarii acestor sume.

Despre eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate, organul de execu­tare este obligat sa intocmeasca de indata un proces‑verbal care se va semna de toti cei prezenti la aceasta.

Cei nemultumiti de modul in care s‑a facut eliberarea sau distribuirea sumei rezul­tate din executarea silita pot cere organului de executare sa con­semneze in pro­cesul‑verbal obiectiile lor. Dupa intocmirea procesului‑ver­bal nici un creditor nu mai este in drept sa ceara sa participe la distribuirea su­melor rezultate din executarea silita.

Contestatia la executarea silita

Legea pune la dispozitia celor interesati o cale de atac impotriva oricarui act de executare silita efectuat de organele de executare cu incalcarea legii, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prescrise de lege. Aceasta cale de atac, instituita prin Codul de procedura fiscala, este contestatia la executare.

Titular al contestatiei la executare poate fi debitorul, creditorii care parti­cipa la executare ori care si‑au depus titlurile in vederea distribuirii sumelor realizate prin executare silita, tertul poprit, procurorul, persoanele care detin in copro­prie­tate cu debitorul bunurile supuse executarii silite sau care pretind ca au drept de proprietate sau un alt drept asupra acestor bunuri, precum si orice alta persoana interesata.

Contestatia la executare poate fi facuta:

a) impotriva executarii silite in intregime;

b) impotriva oricarei modalitati de executare silita: poprire, executare silita prin decontare bancara, executare silita asupra bunurilor mobile sau asupra bunurilor imobile etc.;

c) impotriva fiecarui act de executare;

d) impotriva refuzului organului de executare de a indeplini un act de exe­cutare silita.

Contestatia va putea fi facuta si impotriva titlului executoriu, in temeiul ca­ruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hota­rare a unei instante judecatoresti sau a altui organ jurisdictional (inclusiv Curtea de Conturi) si daca pentru contestarea lui nu exista o procedura care sa prevada posibilitatea ca o instanta competenta sa se pronunte asupra acestuia.

Contestatia se poate face in termen de 15 zile, sub sanctiunea decaderii, de la data cand:

a) contestatorul a luat cunostinta de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somatiei sau din alta instiintare primita ori, in lipsa acestora, cu ocazia efectuarii executarii silite sau in alt mod;

b) contestatorul a luat cunostinta de refuzul organului de executare de a indeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunostinta de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.

Contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de pro­prietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa cel mai tarziu in termen de 15 zile dupa efectuarea executarii.

Neintroducerea contestatiei in termenul prevazut nu il impiedica pe ce de‑al treilea sa isi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit drep­tului comun.

Contestatia se introduce la judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul organului de executare.

La judecarea contestatiei instanta va cita si organul de executare in a carui raza teri­toriala se gasesc bunurile urmarite ori, in cazul executarii prin poprire, isi are sediul sau domiciliul tertul poprit.

La cererea partii interesate instanta poate decide, in cadrul contestatiei la exe­cutare, asupra impartirii bunurilor pe care debitorul le detine in proprie­tate comuna cu alte persoane.

Daca admite contestatia la executare, instanta, dupa caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau indreptarea acestuia, anularea ori incetarea executarii insesi, anularea sau lamurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata.

In cazul anularii actului de executare contestat sau al incetarii executarii insesi si anularii titlului executoriu, instanta poate dispune prin aceeasi hota­rare sa i se resti­tuie celui indreptatit suma ce i se cuvine din valorificarea bu­nu­rilor sau din retinerile prin poprire.

In cazul respingerii contestatiei contestatorul poate fi obligat, la cererea or­ganului de executare, la despagubiri pentru pagubele cauzate prin intarzie­rea executarii, iar cand contestatia a fost exercitata cu rea‑credinta, el va fi obligat si la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.




A se vedea titlul Partii a II-a din Codul de procedura fiscala din 1948, in D.D. Saguna si colectiv, Procedura fiscala, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1996, p. 474.

D.D. Saguna, op. cit., p. 173.

A se vedea M. Costin, M. Muresan, V. Ursa, Dictionar de drept civil, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980.

Acceptiunea pe care o dam conceptului de fructe naturale inglobeaza si fructele in­dus­triale prevazute de art. 552 din Codul civil.

A se vedea, Jurisprudenta C.S.J. - Contencios administrativ, 2000, C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 257/2000.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept financiar








































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare