StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Actiunea normei juridice in timp, in spatiu si asupra persoanelor : Drept general Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Actiunea normei juridice in timp, in spatiu si asupra persoanelor



ACTIUNEA NORMEI JURIDICE IN TIMP, IN SPATIU SI ASUPRA PERSOANELOR









Elaborarea normelor juridice nu are, evident, un scop in sine, ele fiind destinate sa actioneze efectiv asupra raporturilor sociale pe care le reglementeaza. Expresia „actiune a normei” are in acest context intelesul juridic de „a produce efecte de drept” sau acela de „a fi aplicabila”. Problema actiunii, adica a aplicabilitatii lor concrete este legata de cateva conditii si anume: de determinarea momentului de la care incepe sa-si produca efectele acea norma; de determinarea duratei in timp a acestor efecte; de determinarea limitelor teritorial-administrative (adica „spatiul”) in care isi produc efectele si, respectiv, determinarea categoriilor de persoane care intra sub incidenta lor sau, dupa caz, sunt exceptate de la efectele acestora.

De aceea, norma juridica elaborata trebuie evaluata si din perspectiva celor trei situatii sau ipostaze ale actiunii sale: in timp, in spatiu si asupra persoanelor.




1. Actiunea normei juridice in timp1



Prin actiunea normei juridice in timp se intelege perioada (durata) in timp in care norma respectiva produce efecte de drept, adica este aplicabila.

Unul din principiile fundamentale ale dreptului stabileste ca norma juridica produce efecte de drept atata timp cat este in vigoare. De aici concluzia ca, in principiu, normele juridice nu sunt nici retroactive — adica nu se aplica unor fapte savarsite inainte de intrarea lor in vigoare, si, nu sunt nici ultraactive — adica nu se aplica faptelor savarsite dupa iesirea lor din vigoare. Deci, normele juridice produc efecte nu pentru trecut ci pentru viitor.

Pentru actiunea normei juridice in timp sunt importante trei momente ale existentei sale : intrarea in vigoare ; perioada de aplicare ; iesirea din vigoare sau abrogarea. 858i85i


1. Intrarea in vigoare2)

Este momentul initial de la care incepe actiunea in timp (aplicarea) a respectivei norme juridice. Acest moment nu este unitar reglementat in toate sistemele juridice nationale. Chiar si in cadrul aceluiasi sistem juridic acest moment difera in functie de categoria actelor normative respective si de vointa organului de stat emitent.

In practica juridica si in doctrina s-au cristalizat insa trei reguli generale sau principii posibile in functie de care se stabileste momentul de intrare in vigoare a unei norme de drept, astfel:

— O prima regula posibila consta in stabilirea expresa, de principiu, a acestui moment de catre insasi Constitutie sau legi speciale, fiecare stat avand latitudinea de a reglementa cum crede de cuviinta acest aspect al jurisdictiei sale; In acest sens, art. 78 al Constitutiei Romaniei arata ca legea intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial sau la data prevazuta in textul ei;

— O a doua regula posibila este aceea potrivit careia norma intra in vigoare la data mentionata in textul ei (de obicei aceasta data este mentionata in cuprinsul dispozitiilor finale ale actului normativ respectiv. De exemplu, Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile de autor cuprinde mentiunea ca intra in vigoare la 90 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial);

— O a treia regula posibila consta in aceea ca se considera ca data a intrarii in vigoare, data publicarii ei in organul de publicitate oficial al statului (la noi, la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial). Aici insa, trebuie evitate unele confuzii posibile deoarece actul normativ respectiv – bunaoara o lege – cuprinde mai multe datari : De exemplu, data adoptarii ei de catre Parlament ; data promulgarii si respectiv, data in care este publicata in Monitorul Oficial. In Romania, legile intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, daca in noua lege nu este mentionata in mod expres, o alta data a intrarii sale in vigoare.

De observat ca aceste reguli se aplica in mod combinat in cadrul aceluiasi sistem juridic.

De exemplu, in tara noastra actele normative centrale din categoria legilor, hotararilor sau ordonantelor guvernamentale, intra in vigoare, de principiu, la 3 zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial sau la data prevazuta in insusi actul normativ respectiv. In acelasi timp, actele departamentale (ministere sau alte organe centrale) si actele autoritatilor locale intra de regula, in vigoare la data mentionata in continutul lor.


2. Durata de valabilitate, de aplicare a normei

Aceasta perioada, de regula, nu este prestabilita, de la momentul intrarii in vigoare. Cele mai multe acte normative intra in vigoare pentru o durata nedeterminata.

Cu toate acestea, exista si asa-numitele „legi cu termen” al caror actiune in timp este expres determinata inca de la momentul intrarii lor in vigoare — cateva saptamani, luni, ani etc., precum si legile temporare sau exceptionale care sunt adoptate pentru situatii deosebite cum ar fi: stare de necesitate, calamitati naturale, epidemii, invazii militare etc. si al caror actiune in timp se extinde pentru durata acelei perioade exceptionale.


Iesirea din vigoare3) sau abrogarea

Reprezinta momentul de incetare a actiunii in timp a normei juridice. Cea mai frecventa, mai uzuala forma de incetare a actiunii normei juridice in timp (de iesire din vigoare) o constituie abrogarea. Sub aspectul continutului ei, abrogarea poate fi:


Totala


cand integral actul normativ respectiv isi inceteaza efectele si,


Partiala


cand numai o parte din acel act normativ inceteaza a mai produce efecte de drept.

Abrogarea poate avea mai multe forme:

— Abrogarea expresa directa — este atunci cand noul act normativ ce intra in vigoare arata in mod expres, nominalizeaza actul normativ care se abroga sau partile din acest act care isi inceteaza valabilitatea;

— Abrogarea expresa indirecta — este atunci cand noul act normativ ce intra in vigoare se limiteaza sa specifice doar faptul ca: „dispozitiile anterioare, contrare prezentei legi se abroga”;

— Abrogarea tacita — este atunci cand noul act normativ nu abroga in mod expres acte normative anterioare dar reglementeaza in alt fel acele raporturi sociale. Deci, noile prevederi sunt incompatibile cu vechile reglementari, fara ca aceasta schimbare de reglementare sa fie enuntata in mod expres in noua norma ce intra in vigoare.

Dintre aceste forme de abrogare prima este cea mai eficienta, mai clara si neindoielnica, si de aceea este mai agreata de practica juridica. Aceasta, fata de abrogarea tacita care este neagreata de practica datorita sesizarii mai dificile a actului de abrogare.



Abrogarea — ca forma de incetare a actiunii in timp a normei juridice — este un act de dispozitie care poate fi realizat numai de catre organul de stat care a emis actul supus abrogarii sau de catre un organ ierarhic superior acestuia, si numai printr-un act de aceeasi valoare juridica. Deci, o lege nu va putea fi abrogata printr-o hotarare de guvern sau decret, o hotarare guvernamentala printr-un ordin ministerial, sau hotarare a unui organ local.

— In fine, fara a constitui un act de abrogare propriu-zisa, incetarea actiunii in timp a unei norme juridice poate avea loc si prin implinirea termenului ei de valabilitate (este cazul legilor temporare amintite mai inainte) si, respectiv, prin asa-numita „cadere in desuetudine”.

Desuetudinea este situatia in care normele, fara sa fi fost abrogate intr-o forma sau alta, nu-si mai gasesc teren de aplicare, nu mai au obiect, devenind depasite, desuete prin evolutia realitatilor sociale. (Este situatia numeroaselor norme dinainte de 1989 prin care se reglementau situatii astazi inexistente: planul national unic, rolul conducator al P.C.R., legislatia C.A.P.-urilor etc.).

Actiunea normei juridice in timp este guvernata de principiul general potrivit caruia norma juridica actioneaza atata timp cat este in vigoare. La randul sau, acest principiu trebuie inteles din perspectiva altor doua principii conexe4), si anume: principiul aplicarii imediate a normei intrata in vigoare si, principiul neretroactivitatii legii (a normei juridice).

Principiul aplicarii imediate — inseamna ca de la data stabilita ca moment de intrare in vigoare, acea norma (lege) incepe sa-si produca efectele pentru prezent si viitor, adica se aplica faptelor savarsite imediat dupa intrarea sa in vigoare.

Dar, in realitatea practica sunt numeroase situatiile in care unele raporturi sau fapte juridice s-au savarsit sub vechea lege si isi continua efectele si sub noua lege. De exemplu, un contract de inchiriere sau de locatiune, incheiat sub actiunea vechii legi dar care continua si sub actiunea noii legi, sau, o casatorie incheiata inainte de modificarea dispozitiilor privitoare la divort, iar divortul se desface in conditiile unor noi reglementari s.a. ridica problema modului de intelegere mai nuantata a acestui principiu, si anume:

In asemenea situatii principiul aplicarii imediate presupune ca pentru faptele si consecintele lor produse sub vechea lege se va aplica legea veche, respectiv, efectele produse de catre aceasta (raporturile juridice incheiate sau drepturile castigate sub imperiul ei) raman valabile, iar pentru faptele sau consecintele acestora produse sub noua lege se vor aplica prevederile noii legi, de la data intrarii acesteia in vigoare.

Principiul neretroactivitatii legii

Acest principiu — asa cum am mai mentionat — stabileste ca regula generala ca noua lege intrata in vigoare nu se aplica faptelor savarsite anterior acestui moment, adica nu retroactiveaza si nici nu ultraactiveaza, adica nu se aplica dupa iesirea ei din vigoare (art.15 p. 2 din Constitutie, Cod civil art.1, Cod penal art.10).

De la prevederile acestui principiu sunt totusi cateva situatii de exceptie care pot fi intalnite in diferitele sisteme juridice, cu reglementari concrete diferite, inclusiv in legislatia statului nostru. Astfel, este admisa in mod limitativ atat exceptia de retroactivitate cat si cea de ultraactivitate a legii.

Retroactivitatea: Este situatia de exceptie prin care se admite ca anumite legi sa se aplice totusi si asupra unor fapte care s-au petrecut inainte de intrarea lor in vigoare. Situatiile de retroactivitate5) pot fi in general urmatoarele:

a) Retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai blande sau mai favorabile, adica, legea cu o sanctiune mai usoara. Aceasta exceptie de la principiul neretroactivitatii are in sistemul nostru juridic actual o consacrare constitutionala (art. 15, paragr. 2) si reflecta umanismul legiuitorului. Ea consta in situatia in care noua lege penala sau contraventionala mai blanda se aplica unor fapte savarsite anterior intrarii ei in vigoare cand actiona o lege penala mai aspra. Noua lege penala sau contraventionala mai blanda se va aplica acelei fapte indiferent de stadiul sau faza de procedura in care se gaseste, si anume: nu este inca pusa sub urmarire; s-a pornit urmarirea penala; este in curs de judecare; este judecata definitiv dar in curs de executare a pedepsei.

b) Retroactivitatea legilor interpretative:

Este situatia de exceptie in care legiuitorul poate emite acte normative prin care insa nu reglementeaza conduite sau raporturi sociale ci realizeaza o interpretare a unor acte normative emise anterior, cu scopul de a clarifica sau preciza continutul ori modul lor de aplicare. Legile sau normele interpretative sunt prin destinatia lor retroactive deoarece se refera la acte normative anterioare si deci produc efecte retroactive. Asemenea acte normative sunt — in sistemul nostru juridic actual — mai frecvente in sfera activitatii executive (guvernamentale) cand acest organ emite acte normative cuprinzand precizari, instructiuni, metodologii de aplicare a legii, lamuriri, detalii etc. privind intelegerea si aplicarea unor acte normative emise anterior.

c) Prevederea expresa a legii. Pot exista in diferite sisteme juridice (si au existat si in sistemul nostru juridic anterior anului 1989) situatii in care legiuitorul putea sa decida ca anumite norme sa se aplice in mod retroactiv (Aceasta daca Constitutia nu-i interzice acest lucru). O asemenea posibilitate insa trebuie admisa numai in mod exceptional deoarece poate genera grave dereglari ale justitiei (o insecuritate juridica) sau abuzuri in infaptuirea justitiei. De aceea, in legislatia noastra actuala, prin prevedere constitutionala expresa (art.15) legile nu pot fi retroactive — exceptand legea penala sau contraventionala mai blanda.

Situatiile de exceptie ale ultraactivitatii legii6) — in legislatia noastra sunt si ele limitativ stabilite la doua :

a) ultraactivitatea legii penale mai blande :

Este situatia in care legea penala mai blanda desi abrogata si inlocuita cu o lege mai aspra, „supravietuieste” abrogarii aplicandu-se faptei savarsite dar nesolutionate cat era in vigoare ;

b) ultraactivitatea legilor penale temporare (art. 16 Cod penal). Efectele acestor legi se extind si dupa implinirea termenului lor de actiune in timp, aplicandu-se faptelor savarsite dar nesolutionate cat timp au fost in vigoare.



2. Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor



Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor7) decurge din principiul suveranitatii puterii de stat manifestata, in special, sub aspectul suveranitatii teritoriale si al legaturii dintre stat si persoane prin cetatenie, sau a legaturii dintre stat si strainii aflati pe teritoriul sau.

Normele juridice au o aplicabilitate in spatiu, in intelesul de intreg teritoriu al statului respectiv, aplicandu-se tuturor persoanelor aflate pe teritoriul tarii, indiferent daca sunt cetatenii acelui stat sau straini. Aceasta este expresia principiului teritorialitatii care presupune ca pe teritoriul unui stat actioneaza numai jurisdictia acelui stat, reglementand conduita tuturor persoanelor aflate pe acel teritoriu, fiind exclusa actiunea legilor altor state, straine, asupra teritoriului in cauza si asupra persoanelor aflate pe acel teritoriu.

Notiunea de teritoriu din punct de vedere juridic are o semnificatie mai larga decat notiunea geografica de teritoriu. Astfel, in sens juridic prin teritoriu se inteleg intinderile de uscat (solul si subsolul), apele interioare (statatoare si curgatoare), marea teritoriala si spatiul aerian corespunzator acestora, asupra carora statul respectiv isi extinde suveranitatea si deci, jurisdictia. Limitele teritoriului sunt cele stabilite prin frontierele de stat.

(In ceea ce privesc navele si aeronavele romanesti, doctrina juridica romana nu le considera ca facand parte din notiunea juridica de teritoriu. Totusi, faptele savarsite pe o nava sau aeronava romana sunt considerate ca fiind fapte savarsite pe teritoriul Romaniei (vezi art. 142 si 143 Cod penal) ca urmare a conceptiei extinderii efectului legii romane de apartenenta asupra lor. Alte state insa, cum sunt Ungaria sau Grecia, Taiwan etc. considera ca faptele savarsite pe navele sau aeronavele lor sunt savarsite pe „teritoriul” lor, ca urmare a fictiunii juridice prin care se extinde notiunea de „teritoriu” si asupra navelor si aeronavelor acelui stat. Aceasta inseamna ca statele respective includ in notiunea de teritoriu navele si aeronavele aflate sub pavilionul lor).

Delimitarea riguroasa a frontierelor8) este importanta pentru determinarea limitelor in spatiu a aplicarii legislatiei statului respectiv.



Frontierele terestre sunt delimitate prin borne sau diverse semne naturale care despart uscatul dintre doua tari. In cazul in care frontiera este o apa curgatoare, statele stabilesc prin conventii bilaterale, modul in care isi vor exercita suveranitatea pe suprafata de apa respectiva. In lipsa unor conventii care sa reglementeze aceasta problema, frontiera se determina dupa cum urmeaza : in cazul apelor curgatoare, frontiera se stabileste dupa linia celei mai mari adancimi ; in cazul apelor statatoare - dupa o linie mediana ; in cazul in care doua tari sunt legate prin poduri, frontiera se stabileste la mijlocul podului ; in cazul marii teritoriale, frontiera o constituie limita exterioara a platformei continentale sau al spatiului stabilit intre coasta si largul marii sau oceanului adica, limita exterioara a apei teritoriale s.a.

Frontierele aeriene sunt stabilite cu ajutorul unor linii imaginare perpendiculare ce pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice in sus, pana la limita inferioara a spatiului cosmic.

Frontierele, ca si teritoriul, sunt inviolabile, iar regimul lor juridic se stabileste prin acte interne sau prin conventii internationale incheiate intre tarile limitrofe.

In legatura cu actiunea normelor juridice in spatiu trebuie facuta totusi nuantarea si sublinierea ca nu orice categorie a actelor normative actioneaza in mod efectiv pe intreg teritoriul statului. Au o asemenea incidenta actele normative ale organelor centrale cu deosebire legea sau actele normative guvernamentale, in timp ce actele normative ale organelor locale vor actiona doar in limitele lor administrativ teritoriale (judet, municipiu, oras, comuna).

Asadar, in problema actiunii normei juridice in spatiu si asupra persoanelor functioneaza principiul teritorialitatii — derivat din cel al suveranitatii — denumit frecvent si „principiu al suprematiei teritoriale”. In virtutea lui, toate persoanele (cetateni sau straini), nave, aeronave, vehicule de orice fel se supun jurisdictiei statului pe teritoriul caruia se afla.

Aplicarea acestui principiu insa nu este absoluta, stricta, deoarece nevoile practicii relatiilor internationale au impus o serie de exceptari sau derogari care sunt cunoscute sub denumirea generica de „exceptiile extrateritorialitatii”. Aceste exceptii de extrateritorialitate se stabilesc de regula prin tratate sau conventii dintre state (bilaterale sau multilaterale) pe baze de reciprocitate sau pur si simplu se acorda in mod unilateral. Aceste categorii sau forme de exceptari sunt diverse dar cele mai relevante si mai uzuale sunt :

a) Imunitatea diplomatica — consta in exceptarea personalului corpului diplomatic si a persoanelor asimilate acestora de la jurisdictia statului in care au fost trimisi in misiune. Imunitatea diplomatica inseamna, printre altele, imunitate de jurisdictie, inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport etc. In virtutea acestei exceptari reprezentantul diplomatic care incalca jurisdictia tarii de resedinta, nu va fi supus legislatiei statului de resedinta ci va putea fi declarat persona non grata, ceea ce va atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea sa, urmand sa raspunda pentru faptele sale ilicite in fata instantelor statului sau. Pe langa imunitatea de jurisdictie si inviolabilitatea persoanei, personalul diplomatic mai beneficiaza de scutiri de impozite si taxe personale, de taxe vamale, de prestatii personale s.a. toate ca exceptari de la prevederile normelor statului gazda.

In afara de reprezentantul diplomatic, in cadrul unei misiuni diplomatice mai exista si personal tehnic si administrativ — care beneficiaza, in general, de imunitatile de care se bucura agentii diplomatici, cu exceptia imunitatii de jurisdictie si numai pentru actele savarsite in cadrul exercitarii functiilor lor oficiale.

Pe langa personalul misiunii diplomatice si sediul acesteia, respectiv resedinta particulara a agentilor diplomatici beneficiaza de anumite imunitati si privilegii intre care cea mai importanta este inviolabilitatea. Potrivit acesteia, agentii ordinii publice ai statului acreditar (gazda) nu pot patrunde in aceste sedii sau locuinte decat cu consimtamantul sefului misiunii sau a agentului diplomatic, cand este vorba de resedinta sa.

Ansamblul exceptarilor de la legislatia statului pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea agentii diplomatici poarta denumirea de „statut diplomatic”.

b) Statutul juridic al consulilor — include, ca si in cazul „statutului diplomatic”, inlesniri, privilegii si imunitati, in beneficiul consulilor si ale oficiilor consulare stabilite pe baza de reciprocitate cum sunt : folosirea drapelelor si stemelor nationale, inviolabilitatea localurilor si a personalului consular, scutirea fiscala a acestora de anumite impozite si taxe, inviolabilitatea personala si a sediului, a arhivelor si documentelor, inviolabilitatea corespondentei s.a. Toate aceste exceptari sunt denumite prin expresia generica de „statut consular”.

c) In ceea ce priveste regimul juridic al unor categorii de straini9), trebuie precizata, in primul rand, notiunea de strain : strainul este acea persoana care se afla pe teritoriul unui stat si are cetatenia altui stat sau este apatrid (nu are cetatenie). In relatiile internationale sunt cunoscute trei regimuri juridice ale strainilor :

- regimul national - in care statul recunoaste pentru straini aceleasi drepturi de care se bucura propriii sai cetateni : drepturi sociale, culturale, economice, civile etc., mai putin drepturile politice ;

- regimul special - in care cetatenilor straini le sunt acordate numai acele drepturi prevazute in mod expres in legi interne sau tratate internationale ;

- regimul clauzei natiunii celei mai favorizate - consacrat, de regula, in acorduri bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturile conferite cetatenilor unui stat tert, considerat favorizat. Domeniile care pot face obiectul clauzei sunt : tarife vamale, tranzit, importuri si exporturi, regimul persoanelor fizice si juridice, drepturi de creatie intelectuala, regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.

De mentionat ca statele acorda sau stabilesc unul sau altul din aceste categorii de regimuri pentru straini in functie de propria lor vointa si interese, fiecare din acestea avand un continut diferit de la un stat la altul. Romania, de exemplu, a adoptat pentru straini „regimul national” consacrat si in Constitutie, art. 54 conform caruia „pe timpul sederii lor in Romania strainii sunt datori sa respecte legile romane'. Totodata, statul acorda statutul diplomatic si consular misiunilor si agentilor diplomatici si consulari aflati pe teritoriul Romaniei.

Trebuie retinut faptul ca problema aplicarii legii in spatiu si asupra persoanelor tine in exclusivitate de vointa statului care-si exercita suveranitatea pe un anumit teritoriu, chiar daca in dreptul international exista sau se tinde sa se instituie norme cu caracter unitar si pentru acest domeniu.

Exceptiile de extrateritorialitate sunt mai numeroase si mai complexe fiind prevazute si reglementate de normele diferitelor ramuri ale dreptului cum sunt, de exemplu : in dreptul penal international, dreptul comercial international, dreptul civil, dreptul international privat s.a.



3. Intrebari de control si autoverificare



- Precizati intelesul notiunii de “actiune” a normei juridice in timp, in spatiu si asupra persoanei.


- Care este principiul de baza si cele doua principii conexe pentru actiunea in timp a normei juridice? Explicati continutul acestora.


- Ce se intelege prin “intrarea in vigoare” a unei norme juridice si care sunt regulile posibile potrivit carora este reglementata intrarea in vigoare a normelor de drept in diferitele sisteme juridice?


- Cum este reglementata in sistemul nostru juridic intrarea in vigoare a normelor de drept?


- Explicati problema duratei de valabilitate (de aplicare) a normei juridice.


- Explicati problema incetarii actiunii in timp a normei juridice (iesirea din vigoare). Ce este abrogarea si care sunt formele acesteia?




- Ce alte forme de incetare a actiunii in timp a normei sunt posibile?


- Care sunt exceptiile de la principiul de baza al actiunii normei juridice in timp? Explicati ce se intelege prin retroactivitate si care sunt situatiile de retroactivitate? Ce intelegeti prin ultraactivitate si care sunt situatiile de exceptie ale ultraactivitatii?


- Ce se intelege prin actiunea normelor juridice in spatiu (in teritoriu) si care este principiul care sta la baza acestei actiuni?


- Care sunt si in ce constau exceptiile de extrateritorialitate (de neaplicare a normelor interne asupra unor categorii de persoane aflate in teritoriul statului)?



Teste de autoverificare:


Denumiti forma de incetare a actiunii in timp a normei juridice care corespunde urmatoarelor situatii:

- noul act normativ ce intra in vigoare reglementeaza in alt mod respectivele raporturi sociale, cu alte cuvinte, noile prevederi sunt incompatibile cu vechile prevederi :__________ ______ ____ ;

- noul act normativ ce intra in vigoare specifica doar faptul ca “dispozitiile contrare prezentei reglementari se abroga”: __________ ______ ____ _______________;

- norma nu mai are obiect de reglementare: __________________.


In sistemul nostru juridic, momentul de intrare in vigoare a actelor normative este reglementat astfel: (notati cu (x) variantele considerate corecte):

( ) toate actele normative intra in vigoare la data publicarii lor;

( ) toate actele normative intra in vigoare la data prevazuta in textul lor;

( ) actele normative publicate in Monitorul Oficial intra in vigoare la data de aparitie a Monitorului Oficial;

( ) actele normative publicate in Monitorul Oficial intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorului Oficial daca in textul actului normativ respectiv nu este prevazuta o alta data ulterioara;

( ) actele normative locale intra in vigoare la data publicarii, comunicarii sau afisarii lor;

( ) actele normative care nu se publica in Monitorul Oficial intra in vigoare la data prevazuta in textul lor.


Enuntati principiul de baza al actiunii in timp a normei juridice si exceptiile de la acest principiu:









In continuare, enuntati si explicati, pe scurt, care sunt situatiile de exceptie ale retroactivitatii si ultraactivitatii legii:


Aplicarea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor este subordonata principiului teritorialitatii. Acest principiu presupune (notati cu (x) variantele corecte din enunturile de mai jos):

( ) toate actele normative ale organelor de stat au o aplicabilitate efectiva pe intreg teritoriul statului;

( ) nu toate actele normative ale organelor de stat se aplica efectiv pe intregul teritoriu al statului;

( ) principiul teritorialitatii este de stricta sau absoluta aplicare.


Regimul juridic actual aplicat strainilor aflati pe teritoriul Romaniei este:

( ) regimul national;

( ) regimul special;

( ) regimul clauzei natiunii celei mai favorizate.



4. Bibliografie



Gh. Bobos, “Teoria generala a dreptului”, Ed. Argonaut, 1999, pag. 294-303;

I. Ceterchi, I. Craiovan, “Introducere in teoria generala a dreptului”, Ed. ALL, Bucuresti, 1993, pag. 45-52;

N. Popa, “Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti, 1996;

Costica Voicu, “Teoria generala a dreptului”, editia a III-a, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, pag. 160-173.










Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact