StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Pluralitatea de infractori : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Pluralitatea de infractori



Pluralitatea de infractori

Sectiunea I

Aspecte generale privind pluralitatea
de infractori

Notiune si caracterizare

Notiune. Prin pluralitate de infractori este desemnata situatia in care mai multe persoane savarsesc o singura infractiune.



Pluralitatea de infractori presupune contributii efective ce tin de latura obiectiva a infractiunii si vointa comuna de a coopera la savarsirea unei infrac­tiuni.

Caracterizare. Pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin co­operarea mai multor persoane la savarsirea unei infractiuni.

Nu orice fapta comisa de mai multe persoane presupune si o pluralitate de infractori.

Pluralitatea de infractori presupune cooperarea mai multor per­soane, cu vinovatie la savarsirea unei infractiuni. Daca nici o persoana nu a ac­tionat cu vinovatie la comiterea faptei nu se poate retine o pluralitate de infrac­tori, ci o pluralitate de faptuitori, iar fapta fiind savarsita fara vinovatie nu este infractiune.

Daca dintre persoanele care au savarsit fapta numai una a actionat cu vi­novatie, fapta este infractiune, iar pluralitatea de faptuitori devine si o plurali­tate de infractori.

Formele pluralitati de infractori

In doctrina penala pluralitatea de infractori este cunoscuta sub trei forme:

• pluralitatea naturala

• pluralitatea constituita

• pluralitatea ocazionala (participatia penala).

Pluralitatea naturala. Pluralitatea naturala sau pluralitatea necesa­ra este forma pluralitatii de infractori in care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este ceruta de insasi natura acesteia. Asadar, exista anumite fapte prevazute de legea penala care nu pot fi savarsite de o singura persoana ci presupun cooperarea mai multor.

Unele infractiuni presupun cooperarea a doua persoane si de aceea se mai numesc si infractiuni bilaterale ca de exemplu infractiunile de: bigamie (art. 303 C.p.), adulter (art. 304 C.p.), incest (art. 203 C.p.). Alte infractiuni presu­pun cooperarea a mai multor persoane ca de ex.: subminarea puterii de stat (art. 162 C.p.), incaierarea (art. 322 C.p.).

Pluralitatea naturala de infractori are ca specific considerarea ca autor a fiecarui participant si drept urmare raspunderea penala a fiecaruia se stabileste in functie de rezultatul produs.

Nu este de esenta pluralitatii naturale, atat in cazul infractiunilor bilaterale cat si a celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la savarsirea faptei ca toti faptuitorii sa fie infractori, adica sa raspunda penal, fiind suficient, asa cum am aratat mai sus ca unul dintre faptuitori sa actioneze cu vinovatie, [spre ex.: va exista infractiunea de bigamie si in cazul in care unul din subiectii in­fractiunii savarseste fapta fara vinovatie, fiind in eroare (art. 51 C.p.), cu privire la starea civila a celuilalt, ori in cazul celorlalte infractiunii bilaterale cand unul dintre subiecti este con­strans (art. 46 C.p.) si sub imperiul acestei constrangeri savarseste fapta].

Pluralitatea constituita. Este forma pluralitatii de infractori, ce pre­supune gruparea mai multor persoane pentru savarsirea de infractiuni. Prin aso­cierea mai multor persoane in vederea comiterii de infractiuni se realizeaza plu­ralitatea constituita, care datorita scopului ei antisocial este incriminata ca in­fractiune de sine statatoare.

Pluralitatea constituita nu este reglementata in partea generala a codului penal ci in partea speciala, gruparea mai multor persoane devine infractiune si prin aceasta sunt evidentiate conditiile pluralitatii constituite de infractori.

Astfel, prin dispozitiile care incrimineaza complotul (art. 167 C.p.) ca si asocierea pentru savarsirea de infractiuni (art. 323 C.p.) sunt prevazute con­ditiile cu privire la gruparea de persoane, la scopul urmarit – savarsirea de in­fractiuni – la organizarea acesteia de durata pentru a reprezenta o infractiune, pentru a realiza pluralitatea constituita, [spre ex.: infractiunea de complot con­sta in „initierea sau constituirea unei asociatii sau grupari in scopul savarsirii uneia dintre infractiunile prevazute in art. 155–165, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asociatii sau grupari” (art. 167 al. 1 C.p.); iar asocierea pentru savarsirea de infractiuni consta in „fapta de a se asocia sau de a initia constituirea unei asocieri in scopul savarsirii uneia sau mai multor in­fractiuni, altele decat cele aratate in art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asocieri” (art. 323 al. 1 C.p.)].

Pluralitatea constituita exista indiferent daca s‑au savarsit sau nu fapte in­fractionale dintre cele care si le‑au propus cei care s‑au constituit.

Cand s‑au savarsit infractiuni pentru care se initiase sau constituise aso­ciatia sau gruparea sunt aplicabile dispozitiile privind concursul de infractiuni, dispozitiile art. 167 al 555h73f . 4 C.p. si art. 323 al. 2 C.p. fiind exprese in aceste cazuri.

Si in cazul pluralitatii constituite fiecare persoana este considerata ca a savarsit infractiunea si va raspunde penal pentru aceasta ca autor.

Pluralitatea ocazionala sau participatia penala este forma plurali­tatii de infractori in care, la comiterea faptei prevazuta de legea penala participa un numar mai mare de persoane decat era necesar.

Cu alte cuvinte la savarsirea faptei prevazuta de legea penala au participat un numar mai mare de persoane decat era necesar potrivit naturii faptei. Aceasta inseamna ca daca o fapta putea fi comisa de o singura persoana datorita naturii ei, la savarsire au participat doua sau mai multe persoane, iar daca potrivit naturii ei fapta putea fi comisa de doua persoane la savarsirea ei au par­ticipat trei sau mai multe. Prin aceasta caracteristica se subliniaza posibilitatea existentei unei pluralitati ocazionale la o pluralitate naturala si la o pluralitate constituita de infractori.

Spre deosebire de pluralitatea naturala si de pluralitatea constituita, in ca­zul pluralitatii ocazionale de infractori fiecare participant este considerat ca a contribuit cu o parte la savarsirea infractiunii si va raspunde penal in functie de contributia adusa la savarsirea infractiunii.


Sectiunea a II‑a

Participatia penala

Aspecte generale privind participatia penala

Notiune. Participatia penala sau pluralitatea ocazionala de infractori desemneaza situatia in care la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala au participat mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii acelei fapte.

Conditiile participatiei penale. Participatia penala exista atunci cand sunt indeplinite conditiile:

a) Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala, fapta ce poate fi con­sumata ori ramasa in faza de tentativa pedepsibila.

b) La comiterea faptei sa‑si fi adus contributia mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii faptei. Este indeplinita aceasta conditie si atunci cand numai unul dintre faptuitori actioneaza cu intentie si indeplineste condi­tiile generale pentru a fi subiect activ al infractiunii (infractor).

Contributia faptuitorilor la savarsirea faptei poate fi prin acte de executare directa si nemijlocita – de autor ori prin inlesnire, sprijinire materiala si morala – de complice sau de determinare la savarsirea infractiunii – de instigator. In orice modalitate in care participantii isi aduc contributia la savarsirea faptei este indeplinita conditia privind cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei.   

c) O alta conditie a participatiei penale priveste legatura subiectiva intre participanti, mai precis, toti participantii trebuie sa fie animati de aceeasi vointa comuna de a savarsi fapta prevazuta de legea penala.

d) In sfarsit, existenta participatiei este conditionata de calificarea faptei comise prin contributia mai multor persoane ca infractiune. Aceasta presupune ca fapta sa fie savarsita de catre cel putin unul dintre participanti cu vinovatia ceruta de lege.

Felurile participatiei penale. In literatura juridica de specialitate si in legislatie se face deosebire intre diferite genuri si feluri de partici­patie penala folosindu‑se diferite criterii:

A. Dupa criteriul atitudinii psihice fata de rezultatul faptei comise cu vointa comuna de a coopera se disting: participatia proprie si participatia im­proprie.

• Participatia proprie se mai numeste si participatia propriu‑zisa sau per­fecta si se caracterizeaza prin aceea ca toti participantii la savarsirea infractiunii actioneaza cu aceeasi forma a vinovatiei – intentie sau culpa. In lite­ratura juridica se sustine ca exista participatie proprie si atunci cand toti partici­pantii actioneaza din culpa la comiterea unei infractiuni din culpa, dar numai prin acte de executare directa si nemijlocita, deci prin acte de coautorat.

• Participatia improprie sau imperfecta se caracterizeaza prin aceea ca participantii nu actioneaza cu aceeasi forma a vinovatiei: unii cu intentie si altii din culpa sau unii cu intentie si altii fara vinovatie.

Cele doua forme ale participatiei, proprie si improprie sunt consacrate in codul penal roman.

Ele pot fi intalnite, in practica cel mai adesea, separate, dar nimic nu impiedica coexistenta lor in ca­zul savarsirii unei singure infractiuni, (spre exemplu: la comiterea unei infracti­uni isi aduc contributia mai multi participanti care actioneaza cu forme diferite de vinovatie).

B. Dupa criteriul contributiei participantilor la comiterea infractiunii se face deosebirea intre:

a) activitatea de executare directa si nemijlocita a faptei – activitate speci­fica autorului si coautorilor;

b) activitatea de determinare la comiterea unei fapte – activitate proprie instigatorului;

c) activitate de inlesnire, de ajutare la savarsirea faptei – activitate de complice.

Aceste forme de participatie sunt importante si au capatat reglementare amanuntita in legislatia penala.

C. Dupa importanta contributiei participantilor la savarsirea faptei si pro­ducerea rezultatului se face deosebire intre forme principale de partici­patie si forme secundare de participatie.

Participatia este principala cand prin contributia participantului se re­alizeaza continutul infractiunii. Este contributie specifica autorilor si coauto­rilor.

Participatia este secundara cand contributiile participantilor nu se in­scriu in realizarea actiunii sau inactiunii ce reprezinta fapta incriminata. Este contributia specifica instigatorilor si complicilor. Aceasta impartire este impor­tanta fiindca este unanim admis in doctrina penala si in practica judiciara ca formele principale ale participatiei absorb pe cele secundare.

Sunt considerate forme principale de participatie: coautoratul fata de celelalte forme de participatie (respectiv instigarea si complicitatea) si instiga­rea fata de complicitate.

Participarea unei persoane la savarsirea unei infractiuni nu poate fi califi­cata si instigare si coautorat ci numai coautorat, chiar daca contributiile sale puteau fi calificate atat instigare cat si coautorat. Tot astfel s‑a decis in prac­tica judiciara ca participarea la savarsirea aceleiasi infractiuni prin doua activi­tati deosebite, una specifica instigarii, iar cealalta complicitatii, nu constituie un concurs de infractiuni, ci se pedepseste numai potrivit textului de lege care sanctioneaza forma de participatie principala a instigarii (sub C.M.), care ab­soarbe pe cea secundara a complicitatii.

Autoratul si coautoratul

Autoratul. Notiune si conditii. Notiune. Autoratul este forma de participatie penala in care o persoana savarseste prin acte de executare fapta prevazuta de legea penala.

Cand o persoana savarseste singura, direct si nemijlocit o infractiune pen­tru care a luat singur hotararea infractionala si nu a fost sprijinit la executarea infractiunii de nici o persoana, este autorul acelei infractiuni. Nu se poate sustine ca el a savarsit fapta in autorat.

Autoratul, ca forma de participatie presupune cooperarea si a altor per­soane la comiterea infractiunii in calitate de instigatori, de complici.

Autoratul este forma de participatie esentiala si necesara, fara de care nu pot exista celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea.

Sub raport subiectiv, autorul actioneaza intotdeauna cu intentie – in cazul participatiei proprii, iar in cazul participatiei improprii - actioneaza din culpa sau fara vinovatie.

Coautoratul. Notiune si conditii. Coautoratul este forma de par­ticipatie in care, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, si‑au adus contributia in mod nemijlocit doua sau mai multe persoane.

Coautoratul nu presupune existenta si a altor participanti – instiga­tori, complici – dar nici nu ii exclude, fiind deci deopotriva posibila participatia sub forma coautoratului fara alti participanti cat si atunci cand alaturi de coautori la savarsirea aceleiasi infractiuni si‑au adus contributia si alti participanti – insti­gatori si complici.

Conditiile coautoratului:

a) Coautoratul presupune contributia a cel putin doua persoane la comiterea faptei, contributii ce reprezinta elementul material al laturii obiec­tive a infractiunii.

Activitatile coautorilor de executare nemijlocita a infractiunii nu trebuie sa fie identice, ci sa se completeze intr‑o activitate unica. In mod constant s‑a decis in practica judiciara ca sunt acte de coautorat loviturile aplicate de mai multe persoane victimei, in cadrul unei hotarari infractionale comune, de omor, chiar daca nu toate au fost mortale.

In practica judiciara, s‑a decis, ca acte de executare – de coautorat – sunt si cele prin care se contribuie indirect la comiterea faptei, cum sunt actele prin care se face imposibila rezistenta, apararea victimei, care obstaculeaza energiile ce tind sa combata producerea rezultatului.

In cazul infractiunii complexe, coautoratul se poate realiza prin acte de executare diferite, corespunzator actiunilor ce constituie elementul material al laturii obiective al acestei infractiuni. Vor fi deci, coautori ai infractiunii com­plexe de talharie, doi participanti care si‑au impartit rolurile in comiterea faptei: unul din inculpati a amenintat cu cutitul, iar celalalt a deposedat victima de bunurile ce le avea asupra sa.

Contributia coautorilor la savarsirea infractiunii poate fi concomi­tenta sau succesiva. Sub acest aspect se poate sustine ca nu influenteaza existenta coau­toratului momentul cand isi aduc contributiile coautorii la savarsirea faptei.

b) Sub raport subiectiv coautoratul ca forma a participatiei proprii presu­pune savarsirea actelor de executare de catre toti participantii cu aceeasi forma de vinovatie: fie intentia, fie culpa. In literatura juridica se sustine si opinia ca in cazul infractiunilor din culpa nu poate exista coautorat, faptuitorii care acti­oneaza din culpa sunt autori ai unor infractiuni distincte.

Infractiuni ce nu pot fi comise in coautorat. Dupa elementul ma­terial al infractiunii, nu pot fi comise in coautorat infractiunile ce presupun in­actiunea, cand obligatia de a indeplini o actiune, o activitate de a iesi din pasivitate, este personala, (spre ex.: nedenuntarea – art. 170 C.p.).

Nu pot fi comise in coautorat infractiunile ce presupun un subiect calificat (gestionar, functionar), decat daca faptuitorii au calitatea ceruta de lege. In ast­fel de situatii cand contributia tuturor participantilor este realizata prin acte de executare directa, fapta va fi incadrata dupa calitatea subiectului calificat, iar ceilalti participanti neavand calitatea ceruta de lege vor fi considerati complici.



Coautoratul nu este posibil nici in cazul infractiunilor ce se comit in per­sona propria, (spre ex.: marturia mincinoasa, dezertarea, vagabondajul, conta­minarea venerica, violul s.a.). Caracteristica pentru astfel de infractiuni este im­prejurarea ca actiunea tipica, in materialitatea ei, nu poate fi comisa decat de o singura persoana in acelasi timp.

Infractiunile care nu permit coautoratul ca forma a participatiei penale, permit insa celelalte forme de participatie – instigarea si complicitatea, care de altfel, nu cunosc restrangeri.

Instigarea

Notiune si conditii. Instigarea este forma participatiei penale ce consta in fapta de determinare cu intentie, prin orice mijloace de catre o persoa­na numita instigator a altei persoane numita instigat, sa savarseasca o fapta pre­vazuta de legea penala.

Instigatorului ii apartine hotararea de a savarsi o infractiune, hotarare pe care o transmite altei persoane numita instigat, care va savarsi infrac­tiunea.

Datorita aspectului ca hotararea de a savarsi infractiunea apartine insti­ga­torului, acesta mai este denumit si autor moral al infractiunii spre a‑l deosebi de instigat care este autorul material al infractiunii.

Conditiile instigarii. Pentru existenta instigarii ca forma a participatiei penale se cer indeplinite conditiile:

a) Efectuarea unei activitati de determinare din partea unei persoane, in­stigator, fata de o alta persoana numita instigat. Determinarea presupune o ope­ratie de transplantare, de inoculare in constiinta instigatului a hotararii de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala.

Determinarea presupune si insusirea hotararii de a savarsi fapta prevazuta de legea penala de catre instigat.

Daca in urma activitatii de instigare nu s‑a reusit sa se determine instiga­tul sa‑si insuseasca hotararea de a savarsi infractiunea, nu va exista o instigare perfecta ci o instigare fara efect sau neizbutita, nu se va realiza de altfel nici conditia participatiei penale.

Mijloacele prin care se obtine determinarea instigatorului pot fi dintre cele mai diverse, de la rugaminti, indemnuri, promisiuni, oferire de cadouri, pana la constrangerea acestuia.

Instigarea fiind posibila la toate faptele prevazute de legea penala, in­seamna ca si activitatea de determinare nu cunoaste restrangeri cu privire la nici o infractiune.

Activitatea de determinare trebuie sa se situeze in timp anterior luarii ho­tararii de a savarsi fapta de catre autor.

Cand activitatea de determinare la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala are loc fata de o persoana care luase deja hotararea sa savarseasca acea infractiune se realizeaza o complicitate morala, o intarire a hotararii infractio­nale luate anterior.

b) Activitatea de determinare sa priveasca savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Nu este indeplinita aceasta conditie cand determinarea priveste pe un instigat, care nu are calitatea ceruta de lege pentru comiterea faptei la care este determinat, (spre ex.: nu va fi o determinare la comiterea infractiunii de dezertare, daca instigatul nu are calitatea ceruta de lege – de militar).

Determinarea trebuie sa priveasca savarsirea unei fapte concrete prevazuta de legea penala si sa se faca in asa fel incat instigatul sa inteleaga intentia insti­gatorului.

c) Instigatorul sa actioneze cu intentie. Activitatea de determinare se des­fasoara deci, sub raport subiectiv, numai cu intentie, atat directa cat si indi­recta.

Comiterea faptei si de catre instigat cu intentie, realizeaza conditiile unei instigari proprii sau perfecte, iar cand instigatul savarseste fapta din culpa sau fara vinovatie sunt realizate conditiile unei instigari improprii sau imperfecte.

d) Instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat ori sa fi realizat cel putin o tentativa pedepsibila. Conditia este indeplinita si atunci cand instigatul a inceput savarsirea faptei la care a fost determinat, dar ulterior s‑a desistat sau a impiedicat producerea rezultatului.

Daca instigatul nu a trecut la savarsirea faptei, atunci nu este indeplinita conditia ce o analizam si nu se realizeaza forma de participatie a instigarii, iar activitatea instigatorului poate imbraca forma unei infractiuni distincte.

Felurile instigarii. Instigarea poate imbraca diferite forme in functie de vinovatia cu care instigatul savarseste fapta, in functie de modul si mijloa­cele folosite de instigator, in functie de persoanele instigate sau care instiga, in functie de rezultatul obtinut in activitatea de determinare s.a.

Instigare proprie si instigare improprie. Dupa forma de vinovatie cu care instigatul (autorul) savarseste fapta se disting:

a) Instigare proprie sau perfecta ce se caracterizeaza prin realizarea unei concordante sub raport subiectiv intre instigator si instigat, in care cu alte cu­vinte si instigatul savarseste fapta cu intentie;

b) instigare improprie sau imperfecta este caracterizata prin lipsa coezi­unii psihice intre instigator si instigat. Instigatul savarseste fapta din culpa sau chiar fara vinovatie (art. 31 C.p.).

Instigare simpla si instigare calificata. Dupa mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala se disting:

a) instigarea simpla, cand mijloacele de determinare sunt simple, obisnuite, ca de ex.: rugaminti, indemnuri etc.;

b) instigarea calificata, cand pentru determinarea instigatului se folosesc mijloace deosebite ca: oferirea de daruri, exercitarea de presiuni etc.

Unitate si pluralitate de instigatori. Dupa numarul persoanelor ce desfasoara activitatea de instigare se disting:

a) instigarea cu un singur instigator;

b) coinstigarea care presupune cooperarea mai multor persoane la deter­minarea unei sau unor persoane sa savarseasca o fapta prevazuta de legea pe­nala. Coinstigarea poate fi facuta concomitent sau succesiv. Cand coinstigarea este facuta succesiv, trebuieste dovedit ca toti instigatorii au avut in intentie determinarea instigatului sa savarseasca aceeasi fapta prevazuta de legea pe­nala.

Consideram ca nu vor fi indeplinite conditiile unei coinstigari cand acti­vitatea de determinare are loc succesiv, iar instigatul a luat hotararea de a savarsi infractiunea dupa ce a fost determinat de primul instigator fiindca acti­vitatea celorlalti nu mai are rol in determinare ci doar in intarirea hotararii in­fractionale – activitate specifica complicelui.

Daca mai multi instigatori, fara a se cunoaste, desfasoara separat activitati de determinare asupra aceleiasi persoane se realizeaza un concurs de instigari.

Instigare individuala si instigare colectiva. Dupa numarul per­soanelor fata de care se desfasoara activitatea de instigare se disting:

a) instigarea individuala cand activitatea de determinare se desfasoara asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate;

b) instigarea colectiva ce se caracterizeaza prin instigarea unui numar nedeterminat de persoane sa savarseasca o infractiune sau infractiuni. Datorita caracterului sau periculos, dedus din modul de realizare, instigarea colectiva este incriminata distinct ca infractiune de sine statatoare sub denumirea de in­stigare publica si apologia infractiunilor (art. 324 C.p.).

Deci instigarea colectiva nu mai reprezinta o forma de participatie ce ar fi conditionata de savarsirea de catre instigat a infractiunii fapt consumat ori cel putin a unei tentative pedepsibile.

Instigare imediata si instigare mediata. Dupa modul de actiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la savarsirea faptei prevazute de legea penala se disting:

a) instigarea imediata in care instigatorul se adreseaza nemijlocit instiga­torului pentru determinarea acestuia la savarsirea infractiunii;

b) instigarea mediata, cand determinarea are loc prin intermediul altei persoane. Daca mediatorul transmite hotararea infractionala si se limiteaza doar la acest rol el devine complice la savarsirea infractiunii, iar cand la determi­narea instigatului, mediatorul are si o contributie personala el devine coinsti­gator.

Instigare evidenta si instigare ascunsa. Dupa modul deschis ori ascuns in care actioneaza instigatorul pentru determinarea instigatului sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, instigarea poate fi:

a) instigare evidenta sau deschisa sau explicita in care instigatorul expune deschis scopul sau, de a‑l convinge la savarsirea faptei pe instigat;

b) instigare insidioasa sau ascunsa cand instigatorul nu da in vileag rolul sau, cand obtine determinarea instigatului, fara ca acesta sa realizeze caracterul infractional al faptei sale, la care a fost determinat.

Instigare izbutita si instigare neizbutita. Dupa rezultatul obtinut in determinarea instigatului la savarsirea faptei prevazuta de legea penala se disting:

a) instigarea cu efect pozitiv, reusita, cand instigatorul a reusit sa deter­mine pe instigat sa accepte hotararea de a savarsi infractiunea;

b) instigarea cu efect negativ, in care instigatorul nu a reusit sa determine pe instigat sa ia hotararea de a savarsi infractiunea. In aceasta situatie nu sunt indeplinite conditiile instigarii, iar persoana care a incercat determinarea nu este un participant.

In cazul instigarii cu efect pozitiv se pot distinge diferite stadii ale reali­zarii activitatii instigatului.

Cand instigatul a savarsit fapta la care a fost instigat, sunt indeplinite con­ditiile unei instigari perfecte, reusite.

Cand instigatul a inceput savarsirea faptei, dar s‑a desistat ori a impie­dicat producerea rezultatului – sunt realizate conditiile instigarii dar consecintele ju­ridice ale activitatii instigatorului si instigatului sunt diferite. Instigatul va bene­ficia de cauza de impunitate a desistarii si impiedicarii producerii rezultatului (art. 22 C.p.), dar instigatorul va raspunde penal dupa regulile prevazute in art. 29 al. 1 C.p. – pentru instigare neurmata de executare.

Cand instigatorul a reusit sa‑l determine pe instigat sa ia hotararea de a savarsi infractiunea, dar ulterior acesta s‑a razgandit si nu a trecut la savarsirea faptei ori a trecut la savarsirea faptei si a realizat doar o tentativa nepedepsi­bila, nu sunt realizate conditiile participatiei deoarece nu s‑a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Fapta instigatorului este o infractiune de sine statatoare si pedep­sita tot dupa regulile cuprinse in dispozitiile din art. 29 al. 1 C.p. si sub aceeasi denumire de instigare neurmata de executare.

Complicitatea

Notiune. Complicitatea este forma participatiei penale ce consta in fapta unei persoane care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la comiterea unei fapte prevazuta de legea penala ori promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita.

Spre deosebire de celelalte forme de participatie – coautorat si instigare – complicitatea reprezinta o contributie indirecta, mediata la savarsirea infracti­unii, de aceea este considerata forma de participatie secundara in raport cu celelalte.

Conditiile complicitatii:

a) Fiind forma de participatie secundara, complicitatea presupune drept conditie de baza a existentei sale comiterea de catre autor a unei fapte prevazute de legea penala. Este indeplinita conditia si atunci cand autorul a savarsit doar o tentativa pedepsibila.

b) O alta conditie priveste savarsirea de catre complice a unor activitati menite sa inlesneasca, sa ajute, pe autor la savarsirea infractiunii.

Activitatea complicelui, potrivit legii penale, poate consta atat in ajutor sau inlesnire la savarsirea faptei prevazute de legea penala, cat si in promisi­unea de tainuire a bunurilor provenite din infractiune ori de favorizare a in­fractorului.

Contributiile complicelui la savarsirea infractiunii de catre autor sunt me­diate, prin ele nu se realizeaza elementul material al infractiunii.

Sub acest aspect se cuvine subliniata ideea ca actele de complicitate nu sunt indispensabile comiterii faptei de catre autor.

In literatura juridica de specialitate se face deosebire intre contributiile complicelui care constau in activitati de inlesnire sau de ajutor la savarsirea in­fractiunii ori de promisiune de tainuire sau favorizare a infractorului, ca mo­mente distincte in raport de savarsirea infractiunii.

„Inlesnirea” priveste activitatile complicelui desfasurate anterior comiterii infractiunii care se situeaza in faza de pregatire a savarsirii infracti­unii. Inlesnirea poate consta atat in activitati materiale de procurare a mijloa­celor, a instrumentelor, adaptarea acestora pentru savarsirea infractiunii ca de ex.: procurarea armei, a cutitului, a cheilor ce vor fi folosite etc., cat si in ac­tivitati ce reprezinta o contributie morala ca: procurarea de informatii cu privire la locul si timpul unde urmeaza sa fie savarsita infractiunea, intarirea hotararii infractionale prin sfaturi etc.

„Ajutorul” dat de complice priveste activitatile desfasurate de acesta in timpul executarii faptei de catre autor, ajutor ce poate consta in oferirea armei cu care se savarseste infractiunea, deschiderea unei usi prin care autorul poate fugi de la locul faptei, indemnul de a continua savarsirea faptei, asigurarea pazei pentru a da alarma in caz de descoperire a faptei etc.

„Promisiunea de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului” are loc inainte de comiterea infractiunii sau cel mai tarziu pana in momentul comiterii infractiunii si reprezinta o incurajare a autorului in comiterea faptei, indiferent daca promisiunea se realizeaza sau nu.

Neindeplinirea de catre complice a promisiunii de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului, nu inlatura caracterul de complicitate al promisi­unii facute si care a reprezentat pentru autor o incurajare, o intarire a hotararii de a comite infractiunea.

In literatura de specialitate s‑a sustinut corect ca reprezinta o promisiune de tainuire sau favorizare si deci – complicitate – promisiunea de nedenuntare facuta de persoana care potrivit legii, ar avea obligatia sa denunte savarsirea faptei, deoarece si prin aceasta se incurajeaza, intr‑un fel autorul sa comita in­fractiunea pentru care luase hotararea.

c) In sfarsit, o ultima conditie de existenta a complicitatii priveste savar­sirea actelor de ajutor sau de inlesnire numai cu intentie directa, indirecta sau chiar intentie depasita. Participarea sub forma complicitatii este posibila in ca­zul infractiunilor praeterintentionate daca se dovedeste ca in raport de rezultatul mai grav, complicele a avut o pozitie subiectiva similara, aceleia a autorului.

Vinovatia sub forma intentiei este necesara pentru existenta complici­tatii numai pentru complice nu si pentru autorul infractiunii care poate savarsi fapta atat cu intentie, in acest caz complicitatea este proprie sau perfecta art. 26 C.p., cat si din culpa sau fara vinovatie, cand participatia este improprie sau imper­fecta (art. 31 C.p.).

Felurile complicitatii. Complicitatea poate fi de mai multe feluri care se diferentiaza in raport cu natura ajutorului dat la savarsirea faptei preva­zute de legea penala, dupa modul si momentul in care se acorda spjinul, dupa aspectul dinamic al contributiei complicelui, dupa forma de vinovatie cu care autorul sprijinit de complice, savarseste fapta. Dupa aceste criterii complicitatea cunoaste ca modalitati:

a) complicitatea materiala si morala;

b) complicitate prin ajutorare sau inlesnire ori prin promisiune de tainuire a bunurilor sau de favoritare a infractorului;



c) complicitatea la pregatirea si la executarea faptei;

d) complicitate nemijlocita si imediata;

e) complicitate prin actiune si prin inactiune;

f) complicitate proprie si improprie.

Complicitate materiala si complicitate morala. Dupa natura ajutorului dat la savarsirea infractiunii complicitatea poate fi: materiala si morala.

a) Complicitatea materiala consta in realizarea de acte de sprijin material ca: procurarea de instrumente, de mijloace, adaptarea instrumentelor sau mij­loacelor pentru savarsirea infractiunii, inlaturare de obstacole etc.

b) Complicitatea morala consta in acte de sprijin moral, in vederea reali­zarii laturii subiective a infractiunii ca: promisiunea de tainuire a bunurilor si de favorizare a infractorului, procurarea de date, informatii cu privire la locul, tim­pul unde urmeaza sa fie savarsita infractiunea intarirea si mentinerea hotararii infractionale etc.

Complicitate prin inlesnire sau ajutor la savarsirea faptei pre­vazute de legea penala si complicitate prin promisiunea de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului. Aceste modalitati sunt prevazute in dispozitiile art. 26 C.p. si reprezinta totodata contributii ale complicelui la savarsirea faptei prevazute de legea penala ce se diferentiaza intre ele dupa natura contributiei, momentul in care se realizeaza contributia (vezi mai sus conditiile complicitatii lit. b).

Complicitate prin acte de pregatire si complicitate prin acte de executare. Dupa momentul in care se acorda ajutorul la comiterea infractiunii complicitatea poate fi:

a) Complicitate la pregatirea infractiunii si priveste activitatile complice­lui pentru pregatirea infractiunii, acte care pot fi la randul lor de natura morala sau materiala. Complicitatea la pregatirea infractiunii mai este cunoscuta si sub denumirea de complicitate anterioara.

b) Complicitate la executarea infractiunii priveste actele executate de complice prin care se da sprijin autorului, in momentul savarsirii infractiunii ca de ex.: incurajarea infractorului, deschiderea unei usi, oferirea unei arme etc.

Cand contributia complicelui priveste ajutorul dat la executarea infracti­unii, complicitatea se mai numeste si concomitenta.

Complicitate nemijlocita si complicitate mediata. Dupa modul di­rect sau indirect in care se realizeaza contributia complicelui la savarsirea in­fractiunii se disting:

a) complicitatea nemijlocita in care complicele acorda sprijin direct auto­rului;

b) complicitatea mediata cand sprijinul este dat prin intermediul altui participant (instigator sau alt complice).

Complicitate prin actiune si complicitate prin inactiune. Dupa aspectul dinamic al contributiei complicelui la savarsirea faptei prevazute de legea penala se disting:

a) complicitatea prin actiune (comisiva), cand complicele acorda ajutor prin actiune ca de ex.: aduna informatii, ofera instrumente etc.;

b) complicitate prin inactiune, cand ajutorul complicelui consta in neindeplinirea unor obligatii legale ca: neinchiderea unei ferestre prin care autorul sa patrunda intr‑o incapere pentru a fura s.a.

Complicitate proprie si complicitate improprie. Dupa forma de vinovatie cu care autorul savarseste fapta, complicitatea poate fi:

a) proprie, cand autorul savarseste fapta cu intentie, cand se realizeaza coeziunea psihica intre complice si autor;

b) improprie, cand autorul savarseste fapta din culpa sau fara vinovatie.

§ 5. Participatia improprie

Notiune si caracterizare. Participatia improprie sau imperfecta este acea forma a participatiei penale la care persoanele care savarsesc cu vointa comuna o fapta prevazuta de legea penala nu actioneaza toate cu aceeasi forma de vinovatie.

In cazul participatiei improprii contributiile participantilor la comiterea infractiunii sunt realizate sub diferite forme de vinovatie, unii actioneaza din intentie, altii din culpa iar altii chiar fara vinovatie.

Participatia improprie este posibila la toate formele de participatie, adica poate exista sub forma coautoratului, a instigarii si a complicitatii.

Spre deosebire de participatia proprie in care participantii actionau cu in­tentie – iar in cazul coautoratului si din culpa – in cazul participatiei improprii din intentie actioneaza obligator instigatorul sau complicele, iar autorul poate actiona din culpa sau fara vinovatie.

Reglementarea in legislatia penala romana a participatiei improprii este o reflectare a conceptiei realiste, stiintifice, din doctrina, potrivit cu care unitatea in raport cu care se apreciaza contributiile mai multor persoane este fapta pre­vazuta de legea penala, la savarsirea careia participantii pot actiona cu intentie, altii din culpa si altii fara vinovatie.

Modalitatile participatiei improprii. Dupa natura contributiei la savarsirea faptei prevazute de legea penala si in raport cu vinovatia celui care isi aduce contributia se pot distinge urmatoarele modalitati ale participatiei im­proprii:

a) modalitatea intentie si culpa in care contributia participantului este data cu intentie la fapta savarsita de autor din culpa;

b) modalitatea intentie si lipsa de vinovatie in care contributia parti­cipan­tului este data cu intentie la fapta savarsita de autor fara vinovatie;

c) modalitatea culpa si intentie in care contributia participantului este din culpa la fapta savarsita de autor cu intentie;

d) modalitatea lipsa de vinovatie si intentie in care contributia parti­cipan­tului este fara vinovatie la fapta savarsita de autor cu intentie.

In legislatia penala au fost retinute numai primele doua ca forme de par­ticipatie, iar ultimele doua sunt de cele mai multe ori lipsite de semnificatie ju­ridica, iar alteori gasindu‑si rezolvare in cadrul altor institutii de drept penal, fara a fi considerate forme de participatie.

a) Modalitatea intentie si culpa. In aceasta modalitate, participatia improprie, consta potrivit dispozitiilor art. 31 al. 1 C.p., in determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod cu intentie, la savarsirea din culpa de catre o alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala.

Dupa cum lesne se poate observa, activitatile de determinare sunt speci­fice instigarii, iar cele de inlesnire sau ajutare sunt specifice complicitatii si se desfasoara cu intentie, iar autorul savarseste fapta din culpa.

Participatia improprie in aceasta forma imbraca doua forme: instigare im­proprie si complicitate improprie.

Modalitatea coautoratului in care unii coautori au actionat cu intentie si altii din culpa nu are nevoie de reglementare, deoarece fiecare autor raspunde pentru fapta sa, potrivit cu vinovatia sa.

Daca fapta savarsita de autor nu este incriminata cand este savarsita din culpa, participatia improprie nu este inlaturata, ci doar autorul nu se pedepseste, instigatorul si complicele se pedepsesc cu pedeapsa prevazuta pentru infracti­unea intentionata la care si‑au adus contributia, [spre ex.: determinarea, inlesni­rea ori ajutarea unei persoane sa comita o violare de domiciliu si daca autorul comite aceasta fapta din culpa, fapta acestuia (autorului), nu este infractiune fiindca violarea de domiciliu se comite numai cu intentie].

b) Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie. In aceasta modalitate participatia improprie consta potrivit dispozitiilor art. 31 al. 2 C.p. in determi­narea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite acea fapta fara vino­vatie.

Si in aceasta modalitate a participatiei improprii ca de altfel in orice forma de participatie instigatorul si complicele isi aduc contributia la savarsirea faptei cu intentie, dar autorul comite fapte fara vinovatie, gasindu‑se in acel moment in eroare de fapt (art. 51 C.p.) ori sub imperiul unei constrangeri fizice sau mo­rale (art. 46 C.p.) ori in stare de betie accidentala completa (art. 49 al. 1 C.p.) sau faptuitorul era minor (art. 50 C.p.) sau iresponsabil (art. 48 C.p.).

Determinarea, inlesnirea, ajutarea in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, cu intentie, de catre persoane care savarsesc fapta unele cu intentie, altele din culpa, iar altele fara vinovatie, realizeaza atat forma participatiei proprii cand autorii au actionat cu intentie, cat si forma participatiei improprii, cand autorul ori autorii au actionat din culpa ori fara vinovatie.

Deci participatia improprie poate exista alaturi de o participatie proprie.

§ 6. Tratamentul penal al participatiei

Aplicarea pedepselor in cazul participatiei proprii. Pentru sancti­onarea participantilor la savarsirea unei fapte, cu aceeasi forma a vinovatiei, in codul penal roman a fost consacrat sistemul parificarii pedepselor, adica toti participantii vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa de autor.

Tinand seama ca la savarsirea unei infractiuni, contributiile participantilor sub raport obiectiv sunt totusi distincte, prin lege s‑a prevazut obligativitatea ca la stabilirea pedepsei sa se aiba in vedere contributia participantilor la savar­sirea infractiunii si criteriile generale de individualizare prevazute in dispozi­tiile art. 72 C.p.

Luarea in considerare a contributiei participantilor la savarsirea infractiunii cu ocazia stabilirii pedepsei concrete de catre instanta judecatoreasca nu apare numai ca o consecinta a individualizarii pedepselor ci si o obligatie expresa, stabilita prin dispozitiile art. 27 C.p. care prevad stabilirea pedepsei in caz de participatie.

Aplicarea pedepsei in cazul coautoratului. Parificarea pedepselor pentru participanti nu presupune nici chiar in cazul coautoratului aplicarea aceleiasi pedepse pentru toti autorii, fiind deopotriva obligatorii criteriile gene­rale de individualizare prevazute in art. 72 C.p., cat si cele prevazute in art. 27 C.p.

Aplicarea pedepsei in cazul instigarii. Instigatorul, potrivit siste­mului parificarii, se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor (art. 27 C.p.). Intre limitele de pedeapsa (minim si maxim) prevazute de lege pentru autor se stabileste pedeapsa pentru instigator tinand seama de criteriile generale de individualizare prevazute in art. 72 C.p. si de contributia acestuia la savar­sirea faptei.

Aplicarea pedepsei in cazul complicitatii. Si in cazul com­plicitatii proprii sistemul de sanctionare este prevazut de art. 27 C.p. (al parificarii pedepselor). Pedeapsa pentru complice urmeaza a se stabili intre limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea respectiva, tinan­du‑se seama de contributia acestuia la savarsirea infractiunii si de criteriile generale de indivi­dualizare a pedepsei.

Desi in general contributia complicelui la savarsirea infractiunii este mai mica decat a autorului sau a instigatorului acesta nu ar justifica prevederea unui tratament penal mai bland pentru acesta (complice) fiindca in realitate se pot ivi situatii in care activitatea complicelui poate apare ca deosebit de periculoasa, cand aplicarea unei pedepse aspre, mai mari decat pentru autor este necesara, (spre ex.: complicele prezent la savarsirea unui omor, fara intelegere anterioara strecoara in mana unui minor cutitul cu care acesta ucide victima). Activitatea acestuia, a complicelui este periculoasa, daca presupunem ca infractorul si vic­tima erau neinarmati si se loveau reciproc cu pumnii si palmele.

Circumstantele personale si circumstantele reale. Notiuni. Cir­cumstantele sunt imprejurarile in care are loc comiterea faptei prevazute de lege, imprejurari ce constau in stari, situatii, intamplari, calitati, insusiri si orice alte date ale realitatii sau date susceptibile sa particularizeze fapta sau pe fap­tuitor.

Dupa cum circumstantele privesc fapta sau pe faptuitor, se clasifica in cir­cumstante reale si circumstante personale.

Impartirea circumstantelor in reale si personale este importanta in stabi­lirea pedepsei pentru participanti la savarsirea unei infractiuni.

In adevar, prin dispozitiile art. 28 C.p., s‑a prevazut ca circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti, iar cir­cumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra participantilor numai in masura in care acestia le‑au cunoscut sau le‑au prevazut. Cum in legislatie nu sunt prevazute care anume imprejurari sunt circumstante reale si care sunt per­sonale, aceasta sarcina a revenit stiintei juridice penale.

Circumstantele personale. Circumstantele personale, s‑a subliniat in doctrina penala, privesc faptuitorul si pot fi in legatura cu atitudinea psihica a acestuia fata de fapta prevazuta de legea penala la care a contribuit, situatie in care circumstantele personale sunt subiective. Daca circumstantele personale privesc particularitatile personalitatii participantului (calitatea de functionar, militar, starea civila, antecedentele penale s.a.) aceste circumstante sunt de in­dividualizare.

Impartirea circumstantelor personale in subiective si de individuali­zare are importanta deoarece circumstantele de individualizare pot intra in continu­tul legal al infractiunii si isi pierd calitatea de circumstante personale, devin element constitutiv al infractiunii si sub acest aspect radiaza (se rasfrang) fata de toti participantii, in masura in care le‑au cunoscut sau le‑au prevazut.

Circumstantele reale. Circumstantele reale sunt legate de impreju­rari anterioare, concomitente sau posterioare savarsirii faptei si privesc continutul atenuat sau agravat al faptei legat de mijloacele folosite, de impreju­rarile de loc, de timp in care fapta s‑a savarsit, de rezultatul produs.

Necunoasterea circumstantei reale de catre un participant are drept efect neproducerea agravarii raspunderii penale ca urmare a acestei circum­stante.

Comiterea de catre autor a unei infractiuni mai grave decat cea la care a fost instigat sau la care a fost sprijinit, va atrage raspunderea penala a instigato­rului si complicelui la infractiunea realizata, numai in masura in care rezultatul mai grav a fost prevazut de acestia.

Daca insa, autorul comite o fapta mai putin grava decat cea la care a fost instigat, ori sprijinit, de aceasta imprejurare reala vor profita toti, (spre ex.: autorul a fost instigat la talharie, dar a realizat numai un furt).

Cand autorul comite o alta fapta decat cea la care a fost instigat ori spri­jinit de un complice, aceasta imprejurare nu se rasfrange asupra participantilor deoarece nu s‑a realizat de fapt o participatie. In acest caz instigatorul va raspunde eventual pentru fapta de instigare neurmata de executare (art. 29 C.p.).

Tratamentul penal al instigarii neurmata de executare. Dupa cum se stie existenta instigarii ca forma de participatie este conditionata de executarea faptei ori realizarea unei tentative pedepsibile de catre autorul in­fractiunii.

Sub denumirea de instigare neurmata de executare sunt prevazute in art. 29 C.p. doua situatii distincte si anume: a) instigarea neurmata de un inceput de executare si b) instigarea neurmata de o executare pedepsibila.

a) In prima situatie instigatul desi determinat sa savarseasca o fapta preva­zuta de legea penala nu trece la executare (se razgandeste) ori incepe executarea si realizeaza o tentativa nepedepsibila.

Intr‑o astfel de situatie nu sunt indeplinite conditiile participatiei – nu s‑a comis o fapta prevazuta de legea penala. Instigatorul insa va fi pedepsit pentru activitatea lui, dar nu ca participant ci ca autor al unei infractiuni distincte cu o pedeapsa distincta dupa regulile prevazute de art. 29 C.p.



Intrucat instigatorul devine autor al unei fapte distincte, eventualii com­plici ai acestuia vor fi trasi la raspundere penala, dupa regulile participatiei pe­nale.

b) In cea de a doua situatie cand instigatorul a inceput executarea si s‑a de­sistat ori a impiedicat producerea rezultatului sunt realizate conditiile instigarii. Instigatul nu va fi pedepsit pentru ca beneficiaza de impunitatea prevazuta de art. 22 C.p. (desistarea si impiedicarea producerii rezultatului), dar instigatorul va fi pedepsit ca participant, dar tot dupa dispozitiile art. 29 C.p. care prevad sanctionarea instigatorului in formele de instigare neurmata de executare cu o pedeapsa cuprinsa intre minimul special prevazut pentru infractiunea la care s‑a instigat si minimul general. Daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata atunci se aplica pedepsa inchisorii de la 2 ani la 10 ani.

Sanctionarea actelor de instigare neurmate de executare are loc numai daca infractiunea la care s‑a instigat este sanctionata cu o pedeapsa mai mare de 2 ani, daca este, cu alte cuvinte o infractiune de o anumita gravitate.

Daca prin actele executate de autor pana in momentul desistarii sau al im­piedicarii producerii rezultatului se realizeaza continutul unei alte infractiuni, raspunderea penala atat a instigatorului, cat si a instigatului urmeaza sa se sta­bileasca dupa regula parificarii pentru infractiunea realizata chiar daca sancti­unea prevazuta pentru infractiunea la care s‑a instigat este inchisoarea de 2 ani sau mai mica (art. 29 al. 2 C.p.).

Impiedicarea de catre participant a savarsirii faptei. Prin dispo­zitiile art. 30 C.p., s‑a instituit o cauza de nepedepsire, de impunitate a partici­pantului la savarsirea unei infractiuni daca in cursul executarii, dar inainte de descoperirea faptei, impiedica consumarea acesteia. Prin aceasta dispozitie se incurajeaza participantii, oferindu‑li‑se impunitate daca impiedica consumarea infractiunii.

Pentru ca impiedicarea savarsirii faptei de catre participant sa con­stituie cauza de impunitate se cer indeplinite conditiile:

a) sa fi inceput executarea faptei de catre autor;

b) dupa inceperea executarii, participantul sa fi intervenit eficient, impiedicand consumarea infractiunii;

c) inter­ventia participantului care a dus la neconsumarea infractiunii trebuie sa aiba loc mai inainte de descoperi­rea faptei.

Cauza de impunitate prevazuta in art. 30 C.p. pentru participant are in ve­dere nepedepsirea acestuia pentru tentativa realizata pana in momentul inter­ventiei lui care a impiedicat consumarea infractiunii.

Daca cel care impiedica consumarea infractiunii este insusi autorul el va fi aparat de pedeapsa, si impreuna cu el si complicele. Instigatorul insa, va raspunde penal dupa dispozitiile art. 29 C.p.

In cazul in care la savarsirea faptei participa mai multi coautori si numai unul ori unii impiedica consumarea, de aceasta cauza de nepedepsire vor bene­ficia numai ei, ceilalti participanti – coautori, complici, insti­gatori, vor raspunde penal pentru tentativa la infractiunea respectiva.

Daca instigatorul impiedica consumarea faptei, el beneficiaza de impunitate cu privire la contributia data ca participant, dar va raspunde cu pedeapsa pro­prie (art. 29 C.p.), iar ceilalti participanti vor raspunde penal pentru tentativa realizata.

In fine, cand impiedicarea consumarii infractiunii este realizata de com­plice, el va beneficia de impunitate, dar autorul, coautorii, instigatorul, vor raspunde penal pentru tentativa realizata.

Cand tentativa realizata nu se pedepseste, de aceasta vor profita autorii si complicii, iar instigatorul va raspunde cu pedeapsa proprie (art. 29 C.p.).

Pedeapsa in cazul participatiei improprii. In cazul participatiei improprii modalitatea intentie si culpa pentru sanctionarea participantilor s‑a consacrat prin dispozitiile art. 31 al. 1 C.p., sistemul diversificarii pedepselor.

Intrucat instigatorul si complicele contribuie cu intentie la savarsirea fap­tei urmeaza sa fie sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comi­sa cu intentie, iar autorul deoarece a comis fapta din culpa va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta comisa din culpa. Daca fapta savarsita din culpa nu este incriminata autorul nu va fi pedepsit.

In modalitatea intentie si lipsa de vinovatie a participatiei improprii insti­gatorul si complicele care au contribuit cu intentie la savarsirea faptei prevazute de legea penala vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infracti­unea intentionata. Deci, va fi acelasi tratament ca in cazul participatiei impro­prii modalitatea intentie si culpa.

Deoarece autorul a actionat fara vinovatie, el nu va fi tras la raspundere penala – lipsind temeiul acesteia, savarsirea unei infractiuni (art. 17 al. 2 C.p.).

Si in cazul participatiei improprii sunt incidente dispozitiile prevazute in art. 28–32 C.p. privitoare la circumstantele reale si personale, privitoare la in­stigarea neurmata de executare si cele privitoare la impiedicarea de catre par­ticipant a savarsirii faptei (art. 31 al. final C.p.).


TESTE GRILA – Pluralitatea de infractori


Autorul unei fapte prevazute de legea penala comite fapta in autorat cand:

a) savarseste fapta singur fara contributia altei persoane;

b) savarseste fapta singur direct si nemijlocit si cu contributiile altei persoane ca instigator sau complice;

c) savarseste fapta doar impreuna cu un minor.


Autorul savarseste fapta prevazuta de legea penala:

a) prin determinarea altei persoane;

b) direct si nemijlocit;

c) prin acordarea de sprijin moral altei persoane.


Coautoratul ca forma a participatiei penale presupune:

a) cooperarea a cel putin doua persoane la savarsirea direct si nemijlocit a faptei;

b) savarsirea faptei de catre autor cu sprijinul unui complice;

c) savarsirea faptei de catre autor impreuna cu un instigator.


Complice este persoana ce savarseste fapta prevazuta de legea penala cu vinovatie sub forma:

a) culpei;

b) intentiei;

c) doar a intentiei depasite.


Contributia unui complice la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala se realizeaza:

a) prin promisiuni de tainuire a bunurilor provenite din savarsirea faptei prevazute de legea penala;

b) prin determinarea autorului sa comita o fapta;

c) prin acte de executare directe si nemijlocite.


Instigator la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala este persoana care:

a) cu intentie inlesneste, ajuta in orice mod pe autor sa comita o fapta prevazuta de legea penala;

b) cu intentie promite sa favorizeze pe autorul faptei;

c) cu intentie determina o alta persoana sa savarseasca o fapta  prevazuta de legea penala.


Participatia penala este proprie cand:

a) autorul si instigatorul actioneaza din culpa;

b) toti participantii actioneaza cu intentie;

c) autorul actioneaza cu intentie si complicele din culpa.


Participatia penala este improprie cand: 

a) toti participantii contribuie din culpa la savarsirea faptei prevazuta de legea penala;

b) autorul actioneaza cu intentie si complicele fara vinovatie; 

c) complicele actioneaza cu intentie, iar autorul fara vinovatie.


Pluralitatea naturala de infractori exista in cazul:

a) infractiunilor de obicei;

b) infractiunilor care prin natura lor presupun contributia a cel putin doua persoane;

c) infractiunilor deviate.


Nu pot fi savarsite in coautorat:

a) infractiunile  omisive;

b) infractiunile  comisive;

c) infractiunile intentionate.


Instigatorul la o fapta prevazuta de legea penala savarsita cu intentie se sanctioneaza:

a) intotdeauna cu o pedeapsa mai grea decat cea aplicata autorului;

b) cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor;

c) cu aceeasi pedeapsa care a fost aplicata autorului.


Complicele la o fapta prevazuta de legea penala savarsita cu intentie se sanctioneaza:

a) cu aceeasi pedeapsa care a fost aplicata autorului;

b) cu aceeasi pedeapsa care a fost aplicata instigatorului;

c) cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor.


Promisiunea de tainuire a lucrurilor provenite din savarsirea faptei prevazute de legea penala pentru a fi calificata complicitate trebuie sa fie facuta:

a) dupa savarsirea faptei de catre autor;

b) anterior savarsirii faptei de catre autor;

c) dupa savarsirea faptei de catre autor, dar sa fie intentionata.


Cand in activitatea unui participant la savarsirea unei infractiuni se pot distinge atat acte de instigare cat si de complicitate, participantul va fi pedepsit:

a) pentru instigare;

b) pentru complicitate;

c) atat pentru instigare cat si pentru complicitate.


Circumstantele privitoare la fapta, in cazul participatiei penale:

a) se rasfrang asupra participantilor fara nici o diferentiere;

b) nu se rasfrang asupra participantilor;

c) se rasfrang asupra participantilor in masura in care le-au cunoscut sau le-au prevazut.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact