Sustinerile verbale si dreptul la ultimul cuvant - garant al realizarii apararii

Sustinerile verbale si dreptul la ultimul cuvant - garant al realizarii apararii

Dupa terminarea anchetei judecatoresti instanta trece la ascultarea sustinerilor verbale, care sunt forma din cuvantarile procurorului, precum si partii civile, partii civilmente responsabile sau reprezentantilor lor, aparatorul si inculpatul, daca aparatorul nu part 333c27d icipa la sedinta (art. 266 CPP RM).

Neacordarea posibilitatii inculpatului de a participa la sustinerile verbale, in cazul in care el nu are aparator si a lua ultimul cuvant se considera incalcare a legii procesual penale 5t.

Sustinerile verbale prezinta una din cele mai importante si necesare parti a dezbaterilor judiciare. Participantii nu numai ca isi expun parerea asupra procesului si tind spre a convinge judecata in corectitudinea concluziilor sale . In afara de aceasta inculpatul este mai greu de al apara decat il invinui. Aceasta apare din cauza ca este persoana vinovata in comiterea unei infractiuni mai ales cand exista probe in acest sens, este un lucru feresc, apararea acestei persoane ceva nefiresc. Societatea de obicei condamna infractiunile si persoanele ce le-au comis. Deaceea discursul procurorului in sustinerile verbale trezesc neincrederea. Astfel se intampla cu apararea. Ea este privita adeseori de a ingradi infractorul, de al 'ascunde' de pedeapsa bine meritata. Deaceea posibilitatea de a combina aparare intereselor individului cu interesele societatii a statului constituie greutatea cea mai mare 6t. Discursul de aparare este un mijloc independent si principal de efectuare a apararii ce supune unei cercetari detaliate imprejurarilor cazului, ce caracterizeaza personalitatea inculpatului in baza carora se fac concluzii pe caz .

Discursul de aparare este rezultatul activitatii de aparare finisate. Ea trebuie sa se refere doar la materialele examinate in judecata. Astfel, fiecare cuvant a aparatorului (de cele mai dese ori participa el) trebuie sa fie direct legat de materialele examinate in instanta de judecata.

Capacitatea aparatorului de a convinge trebuie sa se manifeste aici pe deplin. La finele sedintei judecatoresti la judecator deja s-a creat opinia personala despre fapta si inculpati. Ea insa nu e gandita pana la capat. Tot ce stie judecatorul si aparatorul, tot la ce s-a gandit judecatorul si aparatorul la fel s-a gandit si ajung la o anumita concluzie. De aceea aparatorul trebuie sa deie judecatorului ceea ce el asteapta de la el - raspuns la dubiile sale, adica aparatorul trebuie sa prezinte judecatorul la examinare si ascultare totul ce va ajuta la formarea opiniei definitive.

Monologul tinut cu judecatorul este un lucru foarte greu. De aceea aparatorul trebuie sa tinda ca discursul sau sa aiba un caracter aparator. Pentru a obtine aceasta aparatorul trebuie sa se pregateasca .

Ca discursul sa fie convingator pentru judecata, aparatorul trebuie sa expuna discursul sau intr-o forma laconica, sa oglindeasca cele mai importante a procesului penal . Pentru aceasta e mai bine de creat tot textul discursului sau si nu doar al schemei lui. Aceasta va ajuta mai bine de a se organiza si argumenta tezele sale.

In procesul lucrului asupra formarii continutului discursului, avocatul trebuie sa atraga atentia la asa notiuni ca tonul si stilul.

In orice discutie persoana isi gaseste reflectarea sentimentelor sale ce depinde de tema discutiei. In unele cazuri poate fi compatimirea, ura, dispretul, acordul s. a. Cand discursul e insotit de aceste atitudini ea invie si nimeni nu poate sa se contrapue ei.

Fiecare persoana poate sa-si aleaga stilul sau de a vorbi. Insa aceasta direct sau indirect depinde de caracterul si temperamentul celui ce vorbeste. Stilul trebuie sa corespunda cazul cercetat si persoanei supuse apararii. El trebuie sa raspunda continutului temei principale a discursului aparatorului.

Dupa continut, discursurile avocatului se pot imparti in doua tipuri de baza:

a)     Aparatorul e de acord cu alocutiunea procurorului.

b)     Aparatorul nu este de acord cu alocutiunea procurorului .

In primul caz aparatorul trebuie direct sa indice din ce cauza persoana a savarsit infractiunea (in cazul cand ele pot atenua raspunderea) si ce dorea sa obtina prin comiterea ei. Cu alte cuvinte toate circumstantele ce atenuiaza raspunderea clientului sau.

In cazul doi aparatorul trebuie sa tinda de a descrie toate argumentele ce le are impotriva probelor aduse de procuror .

In ambele cazuri tema discutiei avocatului trebuie sa fie inculpatul si viata lui. Fiecare cuvant al aparatorului, fiecare fraza a lui trebuie sa aiba o legatura directa cu clientul sau. Corect de-al intelege pe inculpat de a explica judecatorilor ce la adus pe acest om la extrema data, daca a comis aceasta infractiune si ce incorect il invinovatesc pe el, daca nu a savarsit infractiunea - sunt sarcinile de baza a aparatorului.

Continutul actiunii avocatului in mare masura depinde de esenta declaratiilor inculpatului. O asemenea descriere a actiunilor inculpatului asigura analiza si referinta in discurs la alte probe. Descrierea detaliata sau, invers, restransa a declaratiilor inculpatului complica aprecierea esentilor ce va aduce la distrugerea armoniei logicii cuvantarii aparatorului .

De aceea ar fi mai eficient ca judecata de la inceput sa cunoasca ce prezinta inculpatul, in ce situatie grea a nimerit el. Aceasta insa nu trebuie privita ca o regula. Portretul literal al inculpatului se poate face pe parcursul analizei probelor care sunt in favoarea lui .

Unii autori considera ca alocutiunea aparatorului trebuie sa cu prinda: partea introductiva analiza imprejurarilor cazului examinarea juridica a invinuirii inaintate caracteristica inculpatului si partea finala.

Partea introductiva trebuie sa puna baza discursului de mai departe. Ea nu trebuie sa fie voluminoasa, cuprinzand in sine ideea generala de a apara.

O mare importanta au celelalte sectiuni a alocutiunii aparatorului. Anume aici detaliat se analizeaza si apreciaza toate probele si sursele lor ce vin sa apere inculpatul. De asemenea, aparatorul este obligat sa efectueze o analiza critica a tuturor probelor care invinovatesc clientul sau. Ar fi mai rezonabil ca cele mai temeinice si evidente probe de aparare sa fie examinate la inceputul locutiunii. Aceasta tactica va atrage atentia instantelor de judecata influentand asupra convingerii intime a judecatorului .

Aparatorul poate si trebuie sa supuna unei analize lucrul organelor de cercetare penala si ancheta preliminara, daca considera ca in activitatea lor sunt careva greseli ce tin de agravarea situatiei inculpatului. Mentionand lacunele date aparatorul prin aceasta respinge formula invinuirii. Astfel argumentele invinuirii trebuie sa fie tema de baza a discursului aparatorului. Avocatul nu trebuie sa se eschiveze de la combinarea directa a acelor argumente (din ele) ce nu au baza legala. Toata 'puterea' lui trebuie sa fie indreptata spre principalele probe ale acuzatorului. Aici in fata avocatului apare o sarcina dificila: el trebuie sa inteleaga care din argumentele invinuitului pot fi privite de judecator ca intemeiate. Afland aceasta, el cu o deosebita atentie va trebuie sa le inlature.

Toate pretentiile aparatorului fata de argumentele acuzatorului, toate opiniile lui: interpretarea personala a infractiunii (daca atare a fost comisa), atarnarea inculpatului fata de crima ce se incrimineaza, cu alte cuvinte toate alocutiunile avocatului tinde la un scop unic si direct: de a ajuta instanta de a emite o sentinta justa si convenabila pentru inculpat. Pentru aceasta el aduce judecatii tot ce poate respinge invinuirea, daca ea nu e dovedita sau ce o atenueaza daca este dovedita.

Logica unui asemenea discurs va persista in cazurile cand el va avea idee concreta si clara. Ea trebuie sa fie acel motiv sau scop cu care aparatorul sau inculpatul inaintau demersul, puneau intrebari martorilor, expertilor si altor participanti la procesul penal. Ideea data trebuie sa fie temeiul tuturor argumentelor ce la prezinta aparatorul judecatii si daca instanta va recunoaste aceste argumente ideea respectiva va sta la baza sentintei .

Nu mai putin importanta in discursul aparatorului il ocupa problema calificarii actiunii sau inactiunii inculpatului. In literatura procesuala juridica corect se mentioneaza ca aprecierea juridica in discursul aparatorului consta in interpretarea legii, cautarea unei alte reglementari mai potrivita dupa parerea lui la calificarea cauzei. Calificarea corecta a actiunii inseamna ca faptul intruneste toate elementele constitutive a unei componente de infractiuni prevazute de codul penal. Aparatorul trebuie sa cerceteze toate aceste elemente, sa analizeze si caracterizeze continutul motivelor infractiunii, existenta legaturii cauzale intre actiune si rezultat. Tot aceasta trebuie sa se bazeze pe cunoasterea exacta a legislatiei in vigoare.

In partea finala aparatorul trebuie pe scurt sa faca o concluzie in care se va oglindi toate argumentele apararii, parerea lui fata de problemele ce trebuie solutionate pe caz. Aici aparatorul trebuie clar si concret sa spuna ce doreste el de la instanta: achitarea inculpatului, daca vinovatia lui nu este dovedita sau stabilirea unei pedepse cat mai minime prevazute de codul penal daca vina i s-a dovedit. In afara de acesta ici trebuie sa fie oglindit punctul de vedere asupra pretentiilor materiale a partii civile si alte intrebari ce au importanta pentru clientul sau.

Asa dar locutiunea aparatorului trebuie de la bun inceput bine gandita, pregatita si numai dupa aceasta tinuta. Dupa cum mentioneaza V. Goldineva 'ea trebuie sa fie compozitionala, adica materialul ce formeaza continutul ei. Trebuie in modul corespunzator sa fie aranjat, organizat dupa o anumita sistema', sau I. Chisiliov 'Discursul avocatului - un act unic ce tinde sa schimbe parerea ascultatorilor indreptandu-le spre concluzia ca celelalte-s gresite' .

Dupa tinerea discursului de aparator procurorul poate sa foloseasca de asa numita replica, iar aparatorul are dreptul sa raspunda la ea. Replica i se acorda aparatorului pentru a se opune la argumentele adaugatoare ale procurorului si de a-si expune parerea asupra unor imprejurari care au fost scapate in alocutiunea sa. Dupa expirarea replicilor judecata acorda inculpatului dreptului la ultimul cuvant. Aparatorul nu trebuie sa spuna clientului sau ce trebuie acesta sa vorbeasca in ultimul cuvant al sau, insa acesta trebuie sa-i lamureasca ca el nu trebuie din nou sa atinga problema probelor, nu trebuie sa aminteasca din nou despre motivele ce au dus la comiterea crimei. Pe instanta de judecata o intereseaza daca persoana data minte sau nu, a comis crima din cauza vietii grele sau din alte motive josnice, o sa se corijeze sau nu. Aparatorul trebuie, de asemenea, sa incurajeze si sa mentioneze ca ultimele cuvinte ale lui foarte mult pot sa-i schimbe soarta.

Cu aceasta se finalizeaza activitatea de aparare a inculpatului si aparatorului sau insa in multe cazuri nu si procesul penal .

Dupa pronuntarea sentintei integral sau dispozitivul ei, ei presedintele explica inculpatului si altor participanti continutul sentintei, modul si termenele de atacare. Daca inculpatul nu cunoaste limba in care este intocmita sentinta sau dispozitivul ei va fi adus la cunostinta inculpatului de catre interpret in limba pe care o cunoaste.

Conform prevederilor art. 292 CPP RM in cel mult trei zile de la pronuntarea sentintei sau a dispozitivului ei, inculpatului arestat i se inmaneaza copia sentintei sau a dispozitivului ei. Daca sentinta sau dispozitivul ei este intocmit intr-o limba pe care nu o cunoaste, lui i se inmaneaza traducerea in scris a sentintei sau a dispozitivului ei in limba pe care o cunoaste. Daca acest lucru nu-i facut aceste circumstante trebuie sa fie considerate drept motiv pentru termenul expirat de atacare sau pentru casarea deciziei instantei de apel, daca au fost examinate apelurile altor participanti.