Natura si continutul dreptului de autor

NATURA SI CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR

Doctrina noastra mai veche definea institutia dreptului de autor ca fiind ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale care se nasc din crearea, publicarea si valorifi- carea operelor literare, artistice sau stiintifice . In prezent institu- tia dreptului de autor este reglementata prin Legea cu modificarile ulterioare . Prin aceste modificari s-a cautat trans- punerea in legislatia romaneasca a tuturor prevederilor europene in materie. In ceea ce priveste implementarea directivelor, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) este, conform preve- derilor Legii nr. , autoritatea unica pe teritoriul Romaniei in ceea ce priveste evidenta, observarea si controlul aplicarii le- gislatiei in domeniul dreptului de autor si al drepturilor conexe. De asemenea, ORDA este abilitat sa supravegheze functionarea societatilor de gestiune colectiva ale autorilor si ale altor titulari de drepturi, societati a caror infiintare reprezinta o alta modali- tate de punere in aplicare a reglementarilor din domeniu. Ele- men 929i83j tele de neconcordanta ale legii romane fata de prevederile comunitare (legea romana nu recunostea dreptul sui generis al fabricantului bazei de date (Directiva /CEE) si un drept co- nex al producatorului de audio-vizual (Directiva /CEE) au facut obiectul  modificarii si completarii Legii nr.

Romania a transpus integral, prin Legea nr. pri- vind dreptul de autor si drepturile conexe, prevederile Directivei /CEE privind protectia juridica a programelor de calcu- lator, ale Directivei /CEE referitoare la coordonarea anumi- tor reguli ale drepturilor de autor si drepturilor conexe dreptului de autor, aplicabile radiodifuzarii prin satelit si retransmisiei prin cablu si ale Directivei /CEE referitoare la armonizarea du- ratei de protectie a dreptului de autor si a unor drepturi conexe dreptului de autor. Au fost transpuse partial dispozitiile urma- toarelor instrumente comunitare: Directiva /CEE referi- toare la dreptul de inchiriere si imprumut si la anumite drepturi conexe dreptului de autor in domeniul proprietatii intelectuale si Directiva /CE a Parlamentului si Consiliului privind protec- tia juridica a bazelor de date.

Odata cu ultimele ajustari aduse legii prin O.U.G. s-au pus in aplicare prevederile Directivei Parlamen- tului European si ale Consiliului nr. /CE privind respec- tarea dreptului de proprietate intelectuala. Din analiza parcur- sului legislativ al protectiei drepturilor de creatie intelectuala, se poate remarca intarzierea cu care legiuitorul roman a achiesat la normele aplicabile in Comunitatea Europeana, amintind ca unele din Directivele Parlamentului European si ale Consiliului Europei care si-au gasit ecou abia in anul , sunt anterioare datei de iunie , data la care Legea a intrat in vigoare. Raportat la aceasta tema un autor remarca evidenta faptului ca legiuitorul roman, in mod impardonabil, a reactionat in trepte si, oricum, cu intarziere, determinand o adevarata bulversare a reglementarilor interne in domeniu.

Pe plan international, recunoasterea drepturilor de autor au capatat valoare de act normativ incepand din septembrie , odata cu semnarea Conventiei de la Berna, act ce constituie primul mijloc de protectie internationala a drepturilor de autor. De-a lungul timpului Conventia a suferit mai multe revizuiri si completari si a fost modificata la septembrie . Romania a ratificat aceasta conventie prin Legea publicata in M.O. partea I, nr. din aprilie . In Romania, pana in secolul XIX-lea, drepturile intelectuale nu s-au numarat printre preo- cuparile vremii. Trebuie totusi amintit hrisovul din al lui Alexandru Ipsilanti, prin care era constituita o comisie formata din opt boieri care sa se ocupe [.] de "orice inventiuni noi si o- randuieli bune ce pot fi spre folosul si podoaba patriei". Sub dom- nia lui Alexandru Ioan Cuza, la aprilie , a fost adoptata Legea presei, care cuprindea si reglementari ale drepturilor au- torilor de opere literare si artistice. Legea recunostea autorilor dreptul de a se bucura ca de o proprietate pe timpul vietii lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda creatia lor. Tiparirea, re- producerea sau imitatia facuta fara consimtamantul autorului e- rau sanctionate cu obligarea la plata unei amenzi egala cu pretul a o mie de exemplare din editia originala si confiscarea exempla- relor. Dreptul se transmitea mostenitorilor pe o perioada de ani, aceleasi drepturi fiind recunoscute cu conditia reciprocitatii si autorilor straini. La aprilie se adopta Legea asupra marcilor de fabrici si comert, careia i se adauga, la mai , Regulamentul asupra marcilor de fabrici si comert. Aceste acte normative nu au fost adoptate pentru a raspunde nevoilor indus- triei romanesti, rudimentare la acea vreme, ci pentru indeplinirea unei obligatii asumate prin Conventia comerciala incheiata cu Austro-Ungaria in , prin care Romania se obliga sa asigure industriasilor si comerciantilor austro-ungari o protectie eficace a marcilor lor. La iunie este adoptata Legea proprietatii literare si artistice, socotita a fi una din cele mai complete si mai moderne reglementari a dreptului de autor. Ea a fost completata la iulie prin Legea contractului de editare si dreptul de autor asupra operelor literare. Legea din asigura autorilor pe parcursul vietii lor dreptul exclusiv de a publica, de a autoriza traduceri, de a le vinde, dona, sau dispune de ele prin testament. De asemenea, in art. , aceasta consacra dreptul moral al auto- rului asupra operei, drept considerat netransmisibil si care nu putea face obiectul unei renuntari. Potrivit legii, autorul operei sau mostenitorii acestuia pastrau dreptul la integritatea operei. Drepturile mostenitorilor au fost extinse la de ani, transmi- siunea succesorala fiind limitata la clasa ascendentilor la gradul I, iar in linie colaterala la gradul II. Legea din a fost abrogata prin Decretul privind drepturile de autor, care, la ran- dul sau, a fost abrogat de Legea privind drepturile de au- tor si drepturile conexe.

Desi, asa cum am vazut, dreptul de autor face obiectul protectiei juridice internationale inca de la sfarsitul secolului XIX, natura juridica a acestuia continua sa fie obiect de controversa, cu toate ca practica si doctrina au reperat cu exactitate continutul acestui drept. O lunga perioada de timp, dreptul de autor a fost protejat ca o aplicatie a dreptului de proprietate. In Franta, teza este formulata de Luis d'Hericourt si reluata la sfarsitul secolului XVIII de Cochu, care considera proprietatea autorilor asupra o- perelor lor ca fiind cea mai sacra . La aceasta teorie au mai achi- esat si alti autori ai vremii, asemenea lui Diderot care sustinea ca "ori autorul este proprietarul operei sale, ori nimeni nu este sta- panul bunurilor sale" , sau Lamartine care considera dreptul scriitorului ca fiind cea mai sacra dintre proprietati, cerand par- lamentului prelungirea drepturilor patrimoniale ale mostenitori- lor la de ani. Jurisprudenta franceza a vremii a asimilat pro- prietatea literara cu proprietatea asupra bunurilor mobile, singu- rul element de diferenta fiind limitarea in timp din ratiuni publice a acestuia. Cu timpul, in practica judiciara franceza, termenul "proprietate" a fost inlocuit cu cel de "monopol" sau "drept ex- clusiv", pentru a depasi imposibilitatea explicarii drepturilor mo- rale prin conceptele de drept comun privitoare la proprietate, si natura duala a dreptului izvorat din creatia intelectuala. Imma- nuel Kant, argumenteaza necesitate protectiei dreptului de autor pe considerente legate de persoana autorului, vazand opera inte- lectuala ca fiind un discurs pe care autorul il adreseaza publicului prin mijlocirea limbajului, astfel incat orice atingere adusa operei constituie o atingere adusa persoanei autorului.

In jurisprudenta romaneasca a sfarsitului de secol XIX, se considera ca "proprietatea literara se recunoaste mai facil decat toate proprietatile fiind cea mai imprimata de personalitatea au- torului. Autorul unui uvraj folosit dupa dorinta sa, exercitat dupa dorinta sa, putand modifica opera, rezulta ca dreptul de propri- etate a unui autor este complet si absolut, avand si ius abutendi, intrunind toate caracterele esentiale ale dreptului de proprietate. Deci, dreptul de autor intruneste toate conditiile unei adevarate proprietati astfel incat articolul din Codul Civil care regle- menteaza in general dreptul de proprietate, reglementeaza im- plicit si dreptul de proprietate literara"

Teoriei care echivaleaza dreptul de proprietate asupra u- nei opere cu dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile ii este imputat faptul ca nu poate justifica protectia drepturilor ne- patrimoniale din continutul dreptului de autor. Solutiile de prote- jare a drepturilor autorilor s-au concretizat in sistemele de drept in maniere distincte. In dreptul european s-au protejat cu preca- dere aspectele nepatrimoniale ale dreptului izvorat din crearea u- nei opere, pe cand in dreptul anglo-saxon accentul s-a pus pe pro- tectia laturii patrimoniale care rezulta din valorificare operelor. Dupa aderarea Statelor Unite ale Americii in anul la Con- ventia de la Berna, aceasta dihotomie a incetat. Desi a marcat in mod evident evolutia institutiei dreptului de autor, teza justificarii dreptului autorului asupra operei sale prin trimitere la dreptul de proprietate, este in mod actual depasita, fiind astazi practic aban- donata.

Deslusirea naturii dreptului de autor a fost incercata si prin concepte de drept comercial. Astfel, drepturile intelectuale au fost asimilate cu drepturile de clientela. Conform acestei teorii, drepturile recunoscute autorului tind la formarea unei clientele care procura titularului anumite avantaje de ordin patrimonial in raport cu concurenta. Dreptul de clientela este un drept care a- sigura titularului exclusivitatea reproducerii unei creatii noi sau folosirii unui semn distinctiv . Teoria si-a gasit ecou in doctrina franceza, unde se sustinea ca dreptul de autor nu are un obiect stabil si bine conturat, acesta fiind un drept dinamic. Spre deose- bire de dreptul de proprietate si de dreptul de creanta care a- partine staticii dreptului, dreptul de clientela apartine laturii di- namice a dreptului. Acestei teorii i se imputa ca utilizeaza notiuni de ordin economic pentru a explica natura juridica a unui drept si se serveste de obiectul dreptului pentru a-i determina natura

Plecand de la imaterialitatea dreptului de autor, teoria ca- re considera acest drept ca fiind unul ce se exercita asupra unor bunuri care nu au o existenta materiala, motiveaza necesitatea protejarii dreptului de autor prin trimitere la utilitatea sociala pe care opera protejata a generat-o, utilitate ce justifica dreptul au- torului de a primi o recompensa pe masura. Conform acestei te- orii autorul are asupra operei sale un drept absolut, dar nu si perpetuu, deoarece creatiile spiritului sunt chemate sa faca parte din fondul comun al umanitatii . Din punctul de vedere al unor autori, imaterialitatea acestui drept nu este de natura al delimita in mod esential de dreptul de clientela

Toate aceste teorii mai sus expuse nu pot sa ofere o ex- plicatie completa si pe deplin acceptabila asupra naturii dreptu- rilor recunoscute autorilor de opere. Este adevarat ca o creatie intelectuala este o entitate abstracta, dar acest fapt nu este de natura sa justifice privarea autorului ei de eventualele beneficii materiale rezultate din valorificare ei. Explicarea dreptului de au- tor ca fiind un simplu drept de proprietate este de asemenea un care nu tine cont de toate elementele contingente. Desi in mare cele doua drepturi prezinta aceleasi caractere, ele se diferentiaza in mod esential sub raportul supravietuirii lor in timp, cat si sub raportul obiectului, care, in cazul dreptului de proprietate trebuie sa aiba o existenta materiala, ceea ce nu este cazul in materia drepturilor intelectuale. Este adevarat ca pentru a fi facuta pu- blica opera va capata in mod determinat o anumita forma ma- teriala, dar dreptul care se exercita asupra acestei forme materiale este unul mediat, consecinta a unui drept ce-l precede, acela pe care autorul il are de alege sa publice opera sub ce nume si ce forma.

Caracterul complex al dreptului de autor consacrat in sis- temul Conventiei de la Berna a generat doua tipuri de abordari, concretizate in doua teorii: i) teoria monista, care sustine legatura indestructibila dintre drepturile morale si cele patrimoniale ce in- tra in continutul dreptului de autor; ii) teoria dualista care atri- buie caractere si implicit si regim juridic distinct celor drepturilor morale si celor patrimoniale care se nasc prin crearea unei opere.

Teoria monista neaga posibilitatea disocierii drepturilor morale de cele patrimoniale, considerandu-le pe ambele ca fiind sub acelasi regim in raport cu timpul. Sistemul monist admite transmisiunea dreptului de autor, in intregul sau, mostenitorilor sau persoanelor indicate de autor. In persoana succesorilor, drep- turile morale au aceleasi caractere, fiind discretionare si absolute ca si in persoana autorului . Acestei teorii i s-au formulat critici pentru ca ignora caracterul de eventualitate al drepturilor patri- moniale, drepturi care sunt afectate de conditia ca autorul sa de- cida asupra publicarii sau nu a operei. Sub acest aspect aceasta teorie nu tine cont de relatia cauza-efect existenta intre drepturile morale si drepturile patrimoniale din continutul dreptului de au- tor. De asemenea, teoriei moniste i se reproseaza faptul ca nu tra- seaza o limita clara intre activitatea creatoare si produsul ei (o- pera). Sub aspectul protectiei drepturilor morale si satisfacerea celor patrimoniale, teza monista nu ia in considerare faptul ca acestea fac obiectul unor domenii distincte, cu regim de aplicare diferit. Aceasta teorie trece mult prea usor de faptul ca nu in mod necesar exista o simultaneitate in incalcarea diferitelor categorii de drepturi, iar consecintele reparatorii sunt si ele in mod evident de natura diferita.

Specific sistemului dualist este ca acesta delimiteaza drep- turile morale de cele patrimoniale, care sub imperiul acestei teorii au un regim juridic distinct. Drepturilor morale li se recunoaste caracterul principal, pe cale de consecinta drepturile patrimoniale dobandesc un caracter accesoriu. Argumentele acestei teorii au fost impartasite de majoritatea doctrinarilor romani, care s-au aplecat asupra acestui domeniu. Din perspectiva teoriei in dis- cutie, drepturile patrimoniale inceteaza a mai avea caracterul de eventualitate, capatand actualitate si certitudine odata cu publi- carea operei. Asupra drepturilor morale nu actioneaza nicio con- secinta datorata publicarii operei, acestea continuandu-si existen- ta, exercitandu-si, in anumite limite, influenta chiar dupa ce au- torul a incetat din viata, si dupa ce drepturile patrimoniale au in- cetat sa mai fie recunoscute mostenitorilor.

In sprijinul caracterului absolut complex al dreptului de autor sunt aduse mai multe argumente: i) dreptul patrimonial al autorului ce consta in prerogativa de a-si apropria foloasele ma- terial rezultate in urma exploatarii operei sale este consecinta ex- ercitarii dreptului moral la divulgare a operei. Autorul se bucura de posibilitatea de a decide daca opera sa il reprezinta si merita ca ea sa fie adusa la cunostinta publicului. Dreptul autorului de a se bucura de foloasele patrimoniale nu se infatiseaza ca un drept autonom de sine-statator, ci ca determinat de alt drept de factura morala si anume dreptul la divulgare si autorizarii tertilor de a folosi opera sa. Dependenta existentei prerogativelor patrimoni- ale de exercitiul drepturilor nepatrimoniale, constituie motivul care a stat la baza optiunii legiuitorului roman de a deroga de la regulile de drept comun din materia succesiunii, stabilind astfel ca drepturile patrimoniale ale autorului nu se vor putea transmite decat pe o perioada limitata ; ii) raportul dinte drepturile morale si cele patrimoniale din continutul dreptului de autor are drept consecinta faptul ca nici un aspect patrimonial nu poate avea o existenta independenta de drepturile morale care le preced, le su- pravietuiesc si le determina intreaga existenta punandu-le pe cele din urma in postura de a fi permanent sub conditia rezolutorie a exercitarii dreptului de a retracta opera. Prin ocrotirea drepturilor morale se asigura respectarea legaturii dintre opera si autorul ei, in vreme ce garantarea exercitiului drepturilor patrimoniale asi- gura satisfacerea materiala a autorului; iii) Dupa o anumita pe- rioada ) in care nu era recunoscuta posibilitatea re- pararii prin mijloace patrimoniale a prejudiciilor cauzate prin ne- socotirea unor drepturi de natura morala, astazi este unanim ac- ceptat, atat in practica cat si in literatura de specialitate, ca pre- judiciul moral sa fie acoperit prin mijloace patrimoniale. Asadar, incalcarea drepturilor nepatrimoniale din continutul dreptului de autor da dreptul acestuia la reparatii patrimoniale. Trebuie insa delimitate drepturile morale ce isi ai izvorul in Decretul , drepturi pe care individul si le faureste prin conduita sa in viata publica si privata, si care au caracter general, de drepturile mo- rale izvorate din creatia intelectuala, care au un caracter special apartinand unei categorii limitate.

Solutia expusa de teoria dualista este in prezent adoptata in majoritatea sistemelor de drept ale tarilor europene, mai putin Germania care a imbratisat teza monista, mai cu seama dupa ce, ca urmare a Conventiei de la Roma din , ea a fost adoptata si in textul Conventiei de la Berna

Din punctul de vedere al continutului dreptului de autor, Legea , in articolul statueaza drepturile morale care se nasc ca urmare a crearii unei opere, iar in articolele se re- glementeaza aspectele patrimoniale. Conform art. se nasc in seama autorului urmatoarele drepturi de natura  nepatrimoniala:

a)     dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica  - dreptul de divulgare

b)     dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei - dreptul de paternitate

c)      dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica - dreptul la identitatea operei sau dreptul la nume

d)     dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri adusa operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa - dreptul la respectarea integritatii si/ sau inviolabilitatii operei

e)     dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare prejudiciati prin exercitarea retractarii - dreptul de a retracta o- pera

Regimul juridic al acestor drepturi este reglementat de art. conform caruia "Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari". Prin derogare de la dreptul comun, drepturile morale din continutul dreptului de autor nu se sting odata cu incetarea din viata a acestuia. Exercitiul drepturilor prevazute in art. literele a), b) si d) se transmit pe cale suc- cesorala, fara a fi limitate in timp. In cazul in care nu exista mos- tenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gesti- une colectiva care a administrat drepturile autorului, sau, dupa caz, organismului cu cel mai mare numar de membrii din do- meniul respectiv de creatie. Aceste trei exceptii au rolul de a a- sigura premisele juridice necesare apararii drepturilor morale re- zultate din crearea unei opere si dupa decesul autorului, adica a calitatii de subiect de drept a acestuia

Se sustine, dupa opinia noastra in mod intemeiat, ca cele trei cazuri de transmitere mortis causa nu sunt exceptii veritabile de la principiul inalienabilitatii drepturilor nepatrimoniale, argu- mentandu-se prin dispozitiile art. alin., conform caruia aceste drepturi nu se transmit ca atare, ci numai exercitiul lor. Acest as- pect nu poate fi pus la indoiala, deoarece acesta este stipulat ex- presis verbis in continutul textului legislativ mentionat: "dupa moartea autorului, exercitiul drepturilor prevazute de art. lit. a), b) si d) se transmite prin mostenire potrivit le- gislatiei civile, pe durata nedeterminata." Din punct de vedere juridic, a avea exercitiul unui drept subiectiv nu este echivalent cu situatia de a fi titularul acelui drept. In principiu, exercitiul orica- rui drept subiectiv civil poate fi exercitat personal de catre titular sau prin intermediul altei persoane, adica prin reprezentare le- gala sau conventionala. Chiar si in ipoteza in care exercitiul unui drept subiectiv civil apartine altei persoane, aceasta situatie nu echivaleaza cu transmiterea acelui drept persoanei respective. A-cest aspect este regasit si in alte ramuri de drept, nefiind unul specific numai institutiei dreptului de autor. Astfel desi este o ac- tiune strict personala, implicand dezlegarea unei probleme mo- rale, actiune in revocare pentru ingratitudine, in mod exceptional, mostenitorii pot avea exercitiul actiunii in revocare daca titularul actiunii a decedat inainte de terminarea procesului sau daca ti- tularul actiunii a decedat inainte de expirarea termenului in care actiunea putea fi intentata (art. alin. Cod Civ.). De ase- menea, art. alin. din Codul familiei prevede ca actiunea in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei, care este in mod neechivoc o actiune personala cu un continut esential- mente nepatrimonial, apartine copilului si se exercita in numele sau, de catre mama sau de reprezentantul legal

Solutia legiuitorului roman este conforma cu cea care se desprinde din art. bis alin. al conventiei de la Berna si are ca fundament repartizarea drepturilor morale in doua categorii: i) drepturi al caror exercitiu presupune o decizie pozitiva, o initia- tiva din partea celui care le invoca si care se bucura de recunoas- terea acestor drepturi. Apartin acestei categorii drepturile preva- zute de art. lit. a), c) si e); ii) drepturi care presupun o inter- dictie opozabila erga omnes, menita sa protejeze calitatea de au- tor si integritatea si inviolabilitatea operei. Apartin acestei cate- gorii drepturile prevazute de art. lit. b) si d).

Prin modificarea alineatului al art. legiuitorul ro- man se alatura curentului favorabil care se manifesta in doctrina si practica, cat si in alte sisteme de drept, care admit ca dreptul de divulgare sa fie exercitat si de succesorii autorului. In dreptul francez , in caz de inactiune sau abuz notoriu din partea moste- nitorilor, precum si in lipsa acestora, la sesizarea ministrului cul- turii, "Tribunalul de Mare Instanta" poate lua masurile ce se im- pun in cauza.

Dreptul autorilor de a trage foloase materiale de pe urma exploatarii operei create sunt drepturi subiective cu continut pa- trimonial, acesta fiind in ordine cronologica, primul recunoscut in favoarea creatorilor, drept ce se bucura de o recunoastere uni- versala . Existenta lor este conditionata de exercitarea de catre acesta a dreptului de a aduce opera la cunostinta publica si de a o exploata in beneficiul sau si al succesorilor sai.  

Drepturile patrimoniale, asa cum se desprinde din textul Legii , are urmatoarele caractere : a) caracter personal; b) caracter exclusiv; c) caracter temporar. 

In doctrina se sustine ca autorii de opere se bucura de urmatoarele drepturi patrimoniale:

a)     dreptul de a utiliza opera;

b)     dreptul de a consimti utilizarea operei de catre terti

c)      dreptul de suita;

Legea nr reglementeaza doua drepturi patrimo- niale:

a)     dreptul de a decide utilizarea operei (art. ). Potrivit art. , autorul unei opere are

dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii. Potrivit acestui text legal, acest drept este un drept exclusiv, opozabil erga omnes. Acest drept are un continut juridic complex, in temeiul caruia autorului i se recunosc mai multe pre- rogative cum ar fi: dreptul de a decide daca opera va fi utilizata; dreptul de a decide cand opera va fi utilizata; de a decide modali- tatile de utilizare a operei; de a consimti utilizarea operei de catre altii; de a beneficia de beneficiile materiale rezultate din utilizarea operei; de a se opune utilizarii abuzive sau nelegale a operei de catre altii.

b)          dreptul de suita (art. ). Acesta confe- ra autorului posibilitatea de a cunoaste unde se afla opera sa si de a incasa o cota din pretul de vanzare obtinut la ori ce act de re- vanzare a acesteia, ulterior primei instrainari a ei de catre autor. Acest drept are un domeniu limitat la operele de arta grafica plastica sau fotografica. Dreptul de suita este opozabil numai in cazul revanzarilor efectuate prin saloane, galerii, precum si ori- carui comerciant de opere de arta.

Alte informatii >

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

Carpenaru, St.D., Drept civil. Drepturile de creatie intelectuala, Universitatea Bucuresti, , p.

. Legea publicata in M.O. nr. din iunie , O. U.G. nr. publicata in M.O. nr. din septembrie

. Bodoasca, T., Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti, , p.

. Berlin noiembrie , Berna martie , Roma iunie , Bruxelles iunie , Stocholm iulie , Paris iulie

. Colombet, C., Propriete literaire et artistique et droit voisin, Editia a VIII-a, Dalloz, , p.

. Denis Diderot ( ), filosof, scriitor, estetician, initiator si redactor principal al "Enciclopediei franceze", autor de drame si romane.

. Ros, V., Dreptul proprietatii intelectuale, Editura Global Lex, Bucuresti, , p.

. Colombet, C., [ ], p.

. Sentinta a Tribunalului Ilfov, Sectia a II-a, din martie , in Dreptul, , p. , in Ros, V., [ ], p.

10. Ros, V., [ ], pp.

11. Bertrand, A., Marques et brevetes, Dessin et modeles, Delmas, , p.

12. Macovei, I., Protectia drepturilor intelectuale, Editura Junimea, Iasi, , p.

. Francon, Curs de propriete literaire, artistique et industrielle, Litec, , p.

. Eminescu, Y., Drepturile de autor, Editura Lumina Lex, , p.

15. Ionescu, A., Drepturile de autor in Republica Socialista Romania, Editura Academiei, Bucuresti, ; Statescu, C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creatie intelectuala. Succesiuni, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, ; Deak, Fr. . Carpenaru, St.D., Drept civil. Contracte speciale. Drepturi de autor. Dreptul de mostenire, T.U.B., ; Eminescu, Y., Drepturi de autor, editura Lumina lex,

16. Eminescu, Y., [ ], p.

17 Culegere de decizii pe anii , vol. I, pp. ¾ Prin De- cizia de indrumare a Plenului fostului Tribunal Suprem nr. VII din decem- brie s-a statuat ca nu se pot acorda despagubiri pentru prejudicii morale. S-a sustinut ca ideea transformarii in bani a suferintelor morale este incom- patibila cu principiile socialiste. Drept urmare, intreaga jurisprudenta si doc- trina juridica, in perioada au abdicat de la practica repararii banesti a daunelor morale.

18. Revizuire ce a intrat in vigoare la august

19. Ros, V., [ ], p. ; Bodoasca, T., [ ], p.

20. Idem.

21. Bodoasca, T., [ ], p.

. Ros, V., [ ], p.

. Ros, V., [ ], p. ; Bodoasca, T., [ ], p.

. Idem.

. Bodoasca, T., [ ], p.

. Deak, Fr., Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, , pp.

. Bodoasca, T., [ ], p.

. Alineatul al art. din Legea , a fost modificat prin art. I pct. din Legea

. Art. si art. CPI.

. Ros, V., [ ], p.

. Idem.

. Ibid., p.

. Acestei clasificari i s-a facut urmatoarea critica (Bodoasca, T., [ ], pp. .): "Ar fi de observat ca, in cadrul clasificarii ce o criticam, dreptul de a decide utilizarea operei presupune si dreptul autorului de a consimti la utilizarea acesteia de catre terti, iar modalitatile si formele prin care se poate exercita acest drept sunt limitativ enumerate de art. din Legea nr. . Deci, practic, este divizat nelegal si inadmisibil, dreptul autorului de a decide utilizarea operei. Nici sub aspect stiintific aceasta clasificare nu este la adapost de observatii cri- tice, intrucat, inadmisibil, se pune pe acelasi plan generalul, adica dreptul au- torului de a decide utilizarea operei cu specia acestuia, adica dreptul autorului de a consimti la utilizarea operei de catre altii."