StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » istoria dreptului
Trimite articolul prin email Statul si dreptul modern in perioada 1866-1918 : Istoria dreptului Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Statul si dreptul modern in perioada 1866-1918



Statul si dreptul modern in perioada 1866-1918


Sectiunea I. Organizarea de stat

In perioada 1866-1918 forma de guvernamant a fost cea a monarhiei constitutionale.

In cadrul acesteia, locul central in viata de stat era detinut de catre domn, devenit apoi rege, Guvern si Parlament.

Prin Constitutia din 1866 se consacra principiul separatiei puterilor in stat. Astfel, domnul nu mai putea cumula puterea executiva si legislativa. Atributiile prevazute de Constitutie confereau domnului o mare autoritate in stat.




Domnul:

- avea initiativa legislativa;

- sanctiona legile;

- incheia conventii cu alte state;

- numea si revoca pe ministri;

- avea dreptul de amnist 616i86g ie;

- era seful armatei;

- conferea gradele militare;

- conferea decoratii.

Dupa proclamarea independentei de stat a Romaniei si dupa proclamarea regatului, in 1881, si modificarea in acest sens a Consdtitutiei din 1884, puterile regelui, in calitate de sef al statului, au sporit si mai mult.

Guvernul era propus de catre rege si avea o pozitie preponderenta in raport cu Parlamentul, datorita sistemului de relatii existente intre rege, parlament si guvern. Astfel, regele putea dizolva parlamentul, iar apoi numea un nou guvern care organiza noi alegeri.

Conform Constitutiei din 1866, Parlamentul era format din Senat si Adunarea deputatilor.

Puterea legislativa era exercitata de catre domn impreuna cu Parlamentul.


Sectiunea a II-a. Evolutia dreptului

1. Dreptul constitutional si dreptul administrativ

In perioada 1866-1918, principalele izvoare ale dreptului au fost Constitutia din 1866 si codurile adoptate in epoca lui Alexandru Ioan Cuza, care au constituit temelia sistemului de drept modern. Alaturi de aceste izvoare s-au adoptat o serie de alte acte normative, ca expresie a dinamicii relatiilor sociale.

Constitutia adoptata la 1 iulie 1866 s-a aplicat cu unele modificari pana in anul 1923. A fost prima Constitutie a Romaniei. Consacrand faurirea statului national roman, proclamand monarhia constitutionala pe temeiul principiului separatiei puterilor in stat, precum si drepturile si libertatile cetatenesti, prin continutul si forma sa, ea poate fi considerata o constitutie democratica, moderna.

Astfel, in titlul referitor la puterile statului, se prevede ca puterea legislativa se exercita de catre domn si Reprezentanta nationala, pe cand puterea executiva era incredintata domnului, care o exercita prin organele administrative. Puterea judecatoreasca revenea instantelor judecatoresti.

Se preciza ca activitatea legislativa se exercita numai prin acordul dintre domn si Reprezentanta nationala, formata din Adunarea deputatilor si din Senat.

Se bucurau de initiativa legislativa fiecare dintre cei trei factori: domnul, Adunarea deputatilor si Senatul. Legea, dupa ce era discutata si votata de majoritatea membrilor celor doua adunari, era propusa sanctiunii domnului.

Dispozitiile privind compunerea si alegerea membrilor parlamentului erau cuprinse in Constitutie si in Legea electorala. Aceste dispozitii prevedeau impartirea alegatorilor in patru colegii, dupa venit. In anul 1884, cele patru colegii au fost reduse la trei. In timpul primului razboi mondial a fost modificata Constitutia prin introducerea votului obstesc, direct, egal si secret.

Potrivit Constitutiei, activitatea executiva era exercitata de catre domn prin intermediul Guvernului. Guvernul era format dintr-un numar de ministri aflati sub presedintia primului ministru. Ministrii erau numiti si puteau fi revocati de catre domn si dadeau seama in fata domnului pentru activitatea lor. Ministrii raspundeau si pentru actele care emanau de la domn si pe care ei le contrasemnau. Domnul, ca si fiecare dintre cele doua adunari, avea dreptul de a-i acuza pe ministri si de a-i trimite in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie spre a fi judecati.

Parlamentul controla activitatea Guvernului, precum si a fiecarui ministru in parte. Adunarea deputatilor si Senatul aveau dreptul la ancheta, oricare parlamentar putea sa ii interpeleze pe ministri, care aveau obligatia sa raspunda intrebarilor puse.

In anul 1917 a fost necesara modificarea Constitutiei, pentru a face posibila reforma agrara promisa pe frontul din Moldova, intrucat cazurile de expropriere erau limitate la “utilitatea publica legalmente constatata si dupa o dreapta si prealabila despagubire”. Or, in sfera notiunii de “utilitate publica” intrau numai lucrarile de comunicatii si salubritate publica, precum si lucrarile de aparare a tarii (art. 19).

Pentru a se da o baza juridica exproprierii, aceste dispozitii au fost modificate prin introducerea notiunii de “utilitate nationala”. Legiuitorul avea in vedere faptul ca reforma agrara va solutiona o grava problema sociala, ceea ce reprezenta un caz de utilitate nationala.

Cu privire la organizarea administrativ-teritoriala, Constitutia din 1866 prevedea ca teritoriul Romaniei era impartit in judete, judetele in plasi, iar plasile in orase si comune.

In cadrul judetelor, puterea executiva era detinuta de catre prefect, numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne.



In fiecare judet functiona cate un Consiliu judetean, care avea dreptul, in calitate de organ deliberativ, de a se pronunta asupra problemelor de interes local.

Orasele si comunele erau conduse de catre primari si de catre consilii orasenesti, respectiv comunale, in calitate de organ deliberativ.

2. Dreptul civil

In perioada 1866-1918, reglementarile de drept civil au avut la baza Codul civil roman, adoptat in vremea lui Cuza.

Dezvoltarea productiei si a circulatiei marfurilor a necesitat noi reglementari in domenii precum proprietatea, conditia juridica a persoanei si contractele.

In materia proprietatii, statul a manifestat o preocupare speciala pentru dezvoltarea intreprinderilor industriale. Dintre legile speciale, adoptate in acest sens, le amintim pe cele din anii 1887 si 1912 cu privire la incurajarea industriei nationale.

De asemenea, in vederea apararii marcilor de fabricatie si comert s-a adoptat Legea din anul 1879, iar pentru apararea proprietatii intelectuale, in anul 1906, a fost adoptata Legea asupra brevetelor de inventie.

Noi reglementari au fost elaborate si cu privire la proprietatea miniera. Astfel, prin Legea din 1895 s-a admis separarea proprietatii solului de cea a subsolului, statul devenind proprietarul substantelor miniere.

In anul 1887 a fost adoptat noul Cod comercial, care cuprindea patru carti:

- Cartea I – Despre comert in general

- Cartea a II-a – Despre comertul maritim si despre navigatii

- Cartea a III-a – Despre faliment

- Cartea a IV-a – Despre actiunile comerciale si durata lor

Acest cod, avand drept model cele mai inaintate legislatii in materie din Europa (Germania, Belgia, Italia), acorda o mare libertate infiintarii de asociatii cu scop lucrativ.

In anul 1902 s-a dat o lege prin care se recunostea dreptul muncitorilor de a organiza sindicate, dar numai impreuna cu patronii, dar la conducerea acestor sindicate urmau a fi numiti si reprezentanti ai statului, care aveau drept de control.

Legea pentru organizarea meseriilor, a creditului si a asigurarilor sociale, data in anul 1912, a reglementat o noua forma de raspundere pentru accidentele de munca. De data aceasta, culpa patronului era prezumata, nemaitrebuind a fi dovedita, conform sistemului promovat de Codul civil. Pentru a opera raspunderea patronului, muncitorul trebuia sa faca doar dovada accidentului si a invaliditatii sale. Prin aceeasi lege s-a dat o reglementare unitara regimului pensiilor pentru batranete, pentru pierderea capacitatii de munca si pentru boala.

In materia contractelor mentionam noile modificari aduse contractului de arendare, reglementat sumar de catre dispozitiile Codului civil, prin Legea referitoare la invoielile agricole din anul 1866.

O serie de acte normative au fost adoptate in legatura cu regimul contractului de munca, indeosebi cu privire la durata zilei de munca, repausul duminical, conflictele colective de munca si jurisdictia muncii.

Astfel, pentru lucratorii majori nu s-au stabilit limite ale zilei de munca, astfel incat aceasta se putea prelungi pana la 16 ore. Repausul duminical a fost introdus in anul 1897 si a fost fixat la o jumatate de zi.

Cu privire la conflictele colective de munca, in anul 1909 s-a interzis muncitorilor si functionarilor statului sa organizeze greve, iar in anul 1912 s-a dat patronului posibilitatea sa desfaca oricand contractul de munca, daca muncitorii “primejduiau”situatia fabricii. Conflictele de munca dintre patroni si muncitori erau de competenta unor comisii de impacare. In ipoteza in care partile nu se impacau, litigiul era judecat de catre instantele de judecata.

3. Dreptul penal

In domeniul dreptului penal, principalul izvor de drept l-a constituit Codul penal din 1865, la care s-au adaugat unele legi speciale.

Dintre acestea, mentionam:

- Legea din 1906 prin care s-a interzis lucratorilor din mine sa participe la greve;



- Legea sindicatelor, asociatiilor profesionale ale functionarilor statului, judetelor, comunelor si stabilimentelor publice, data in anul 1909, prin care incetarea lucrului din cauza grevei a fost calificata infractiune si pedepsita cu privarea de libertate pana la doi ani;

- Legile cu privire la securitatea interna si externa a statului, date in perioada primului razboi mondial, prin care erau incriminate fapte precum spionajul, tradarea de patrie si nerespectarea obligatiilor cu privire la pastrarea secretului de stat. Prin intermediul acelorasi legi au fost luate masuri privind organizarea instantelor militare pe timp de razboi.

4. Dreptul procesual

In perioada de referinta au continuat sa se aplice codurile de procedura civila si penala, adoptate in vremea lui Cuza. Dar au fost adoptate si legi noi prin care s-au introdus si unele proceduri speciale.

Astfel, in domeniul procedurii civile, importante modificari au fost introduse in anul 1900, cu ocazia republicarii Codului din 1865, prin care au fost aduse unele precizari si au fost redefinite notiunile, principiile si institutiile procedurale.

In materia dreptului procesual penal s-a introdus o procedura speciala prin Legea privitoare la instructiunea si judecarea in fata instantelor corectionale a flagrantelor delicte, adoptata in anul 1913, cunoscuta si sub denumirea de Legea micului parchet. Potrivit dispozitiilor acestei legi, persoanele prinse in momentul comiterii unor infractiuni de drept comun puteau fi arestate pe loc si aduse in fata procurorului, care le interoga si le trimitea in fata judecatorilor de ocoale sau a tribunalelor, chemate sa pronunte o hotarare urgenta de judecare in aceeasi zi. Sfera de aplicare a acestei legi a fost extinsa in practica si in domeniul relatiilor dintre muncitori si patroni, al demonstratiilor, manifestatiilor de strada sau grevelor.

Potrivit dispozitiilor din Legea pentru organizarea judecatoreasca din anul 1909, instantele de judecata erau:

- judecatoriile de ocoale;

- tribunalele de judet;

- curtile de apel;

- curtile de jurati;

- Curtea de Casatie.

5. Legislatia invoielilor agricole

In legislatia romaneasca din perioada analizata, un loc aparte l-a ocupat Legea invoielilor agricole din 1866.

Aceasta lege, care se aplica taranimii, deci majoritatii populatiei, afecta profund conditia juridica a acesteia, precum si starea ei materiala. Legea reglementa contractele sau invoielile dintre mosieri si tarani, care aveau ca obiect arendarea unor suprafete de pamant.

Invoiala incheiata intre mosier si taran era transcrisa intr-un registru special tinut de catre primaria comunei. Din momentul transcrierii, contractul devenea autentic si era investit cu formula executorie, la simpla cerere a mosierului. Primarul il punea in executare fara vreo judecata, printr-un sistem care se abatea in mod vadit de la dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila.

In anul 1872 s-a adus, prin modificarea legii, o precizare importanta, constand in aceea ca, pentru a-i determina pe tarani sa-si indeplineasca obligatia de a munci pe mosia boierului, autoritatile administrative locale pot recurge la constrangerea cu forta armata.

Dupa marea rascoala a taranilor din 1907, au fost aduse Legii invoielilor agricole mai multe modificari.

Dintre acestea mentionam:

desfiintarea dijmei la tarla (forma de arendare pe care taranii erau nevoiti sa lucreze pentru mosieri o suprafata de teren egala cu cea arendata);

- dreptul taranului de a contesta, in termen de 5 zile, la judecatoria de ocol, hotararea autoritatilor administrative;

- stabilirea anumitor limite la preturile platite pentru pamant si pentru muncile agricole;

- controlul respectarii dispozitiilor legale in relatiile dintre mosieri si tarani de catre inspectori regionali;

- incheierea contractelor potrivit unor formulare impartite de ministerul Agriculturii si autentificate de catre primar, asistat de catre executorul comunal.







Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact