StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie comerciala
Trimite articolul prin email Expansiunea sectorului nonprofit: specific, tipologie, implicatii : Economie comerciala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Expansiunea sectorului nonprofit: specific, tipologie, implicatii



Expansiunea sectorului nonprofit: specific, tipologie, implicatii


. Exis­tenta acestui sector este cunoscuta de cel putin patru secole sub forma activitatilor desfasurate de biserica, institutiile filantropice sau de caritate, asociatiile de ajutor reciproc, scolile private etc.





Definirea si specificul sectorului nonprofit


Una din tentatiile ce sporesc dificultatea definirii sectorului nonprofit se refera la identificarea acestuia cu ceea ce in mod tra­ditional era desemnat sub forma organizatiilor filantropice, caritabi­le sau voluntare. in conditiile actuale insa, caracteristici de genul voluntariatului sau filantropiei nu se mai pot constitui in indicatori definitorii pentru sectorul nonprofit din moment ce o serie de orga­nizatii care initial erau apreciate ca „voluntare' (ex, Crucea Rosie) folosesc intr-o proportie considerabila forta de munca specializata si retribuita.

Termenul „nonprofit' nu semnifica lipsa profitului, ci „constrangerea nondistributiei' (H. Hansmann 1980, 1987), respectiv interdictia legala de distribuire a eventuale­lor castiguri sau profituri persoanelor care exercita control asupra organizatiei. Din aceasta perspectiva, organizatiile nonprofit sunt cele care, atunci cand obtin profituri, au obligatia legala de a le fo­losi fie in scopul distribuirii acestora persoanelor ce nu detin con­trol asupra organizatiei, fie in cel al finantarii altor servicii.

Sectorul non profit se refera la fap­tul ca el nu este organizat nici pentru a produce profit (in contrast cu organizatiile de afaceri) si nici ca o entitate guvernamentala. multi autori prefera sa-1 numeasca „cel de-al treilea sector' sau „sectorul independent'.

Unul din criteriile cele mai acceptate pentru definirea si totodata diferentierea unei organizatii nonprofit de alte tipuri de organizatii are in vedere obiectivul sau misiunea sa. Astfel, in timp ce organizatiile pentru profit (de afaceri) au drept scop declarat producerea de bunuri sau servicii pentru a obtine profituri, iar cele guvernamentale de a asigura si controla prin mecanisme specifice mentinerea ordinii si bunastarii sociale, organizatiile nonprofit exista pentru a furniza anumite servicii sau pentru a apara o cauza anume (M. O'Neil 1989). Fie ca serviciul sau cauza se refera la ingrijirea sanatatii fizi­ce sau mentale a celor ce sunt lipsiti de ea, la protectia somerilor, a copiilor orfani sau a altor persoane dezavantajate, la apararea drep­turilor omului in general sau a minoritarilor in special etc, misiunea organizatiilor nonprofit va fi intotdeauna legata de furnizarea „bine­lui' social, chiar daca beneficiarii acestuia nu reprezinta societatea in ansamblul ci, in unele cazuri, doar o mica parte sau un grup mai restrans.

Sau, asa cum accentueaza P. Drucker (1992), „ins­titutiile nonprofit sunt agenti ai schimbarii umane. «Produsul» lor este un pacient vindecat, un copil care invata, un tanar sau o tanara transformati intr-un adult cu demnitate personala; o viata umana schimbata cu desavarsire.' (p. XIV).

Structura privata de organizare le diferentiaza de agentiile publice (guvernamentale), iar interdictia de nondistributivitate referitoare la dreptul de proprietate (asociat inevitabil - cum este acest drept - cu prezenta proprietarilor sau a actionarilor, ce urmaresc obtinerea de profituri personale) le dis­tanteaza de organizatiile pentru profit. Misiunea lor fundamentala, de schimbare a comunitatii si a oamenilor, (Drucker 1993) le confera astfel specificitate in raport cu orice alt tip de organizatie.

Accentul este pus, de aceasta data, pe producerea rezultatelor, respectiv pe' responsabilitatea crearii performantelor de calitate.

Astfel, spre deosebire de sectorul public sau cel privat, institutiile nonprofit tind sa indeplineasca cel mai bine acele sarcini care: necesita compasiune si daruire fata de altii; revendica o abordare comprehensiva, holistica; implica incredere nemarginita din partea clientilor; necesita munca voluntara si capa­citatea de a oferi ocrotire si atentie personala (ex. serviciile de con­sultanta, de asistenta diurna sau cele pentru handicapati si bolnavi); nu genereaza sau genereaza profit intr-o foarte mica masura.

Fie ca institutia indruma gazduirea celor fara adapost, scoli sau centre de ocrotire diurna, ea trebuie intotdeauna sa intare­asca un cod de comportare (de exemplu, persoanele fara locuinta nu vor folosi alcoolul sau drogurile). Institutiile publice au deseori greutati in realizarea acestor sarcini, intrucat angajatii au fost incul­cati cu ideea ca nu este bine ca guvernul sa impuna cetatenilor vreun set particular de valori. Firmele pentru profit intampina greutati fiindca aceasta le-ar putea costa - daca elimina un student, de exemplu.



Lester Salamon (1987), un cercetator care a condus un indelungat proiect de cercetare asupra organizatiilor non­profit la The John Hopkins University, argumenteaza ca cel de-al treilea sector reprezinta de fapt „mecanismul preferat al societatii! pentru furnizarea bunurilor colective' (p. 111), iar interventia guver­nului in acest domeniu s-ar datora doar „esecurilor sectorului volun­tar',

Dintr-o perspectiva politica, James Douglas (1987) sugereaza ca specificul sectorului nonprofit ar putea fi cel mai bine evidentiat prin invocarea clasicului argument pluralist al diversitatii ce implica paradoxul fundamental al democratiei : oamenii sunt suverani, dar multi ; nu exista o singura vointa a oamenilor ci mai multe, uneori contradictorii. Tocmai de aceea se poate spune ca „sectorul volun­tar ne permite sa realizam un gen de diversitate care ar necesita combinarea imposibila a unei guvernari laice, catolice, protestante, iudaice, musulmane, de stanga, de dreapta si de centru, actionand simultan sub aceeasi jurisdictie' (p. 47).

ter­menul de organizatii nonprofit se refera la acele entitati nonguvernamentale, constituite din punct de vedere structural-legal intr-o forma caritabila sau nu pentru profit, al caror scop princi­pal este acela de furnizare a unor servicii publice sau de aparare a unei cauze. Ele sunt deci organizatii private desemnate a servi obiective publice sau cvasi-publice. Totusi, in sectorul nonprofit sunt incluse si alte tipuri de organizatii de genul cluburilor sociale, sindicatelor, asociatiilor de veterani, camerelor de comert, partidelor politice etc, care in multe tari sunt scutite de taxe si nu sunt orga­nizate pentru obtinerea de profituri. Spre deosebire de organizatiile de tip caritabil, acestea sunt centrate in principal pe beneficiul membrilor lor si nu pe furnizarea unui serviciu public. Din acest motiv si pentru a le diferentia de organizatiile de tip caritabil, ele sunt desemnate de obicei sub numele de organizatii nonprofit pen­tru „beneficiu reciproc.'

Ca atare, sectorul nonprofit include spitale, clinici si institutii de ocrotire a sanatatii, universitati, scoli, centre de instruire a tine­retului si adultilor sau de perfectionare si reprofesionalizare, muzee, case de cultura, institutii ofertante de servicii de asistenta si protectie sociala pentru someri, batrani, orfani, handicapati etc. Esentiale pentru organizatiile nonprofit sau voluntare sunt: caracte­rul nonguvernamental, oferta unor servicii publice sau personale diversificate, respectarea riguroasa a restrictiei nondistributivitatii profitului intre propriii membri sau conducatori, autoconducerea, implicarea partiala a voluntariatului persoanelor angajate sau aso­ciate.


Tipologia ONP


Clasificarea se face pe categorii, in functie de tipul principal de activitate desfasurata de o organizatie nonprofit. Din aceasta perspectiva, se admite existenta a trei mari tipuri de organizatii nonprofit (Douglas 1987) :

a) cele filantropice sau orien­tate pe „beneficiul public' ;

b) cele organizate pe principiul „bene­ficiului reciproc' al membrilor lor si

c) cele centrate nu pe furni­zarea unor servicii in sine, ci pe actiuni politice menite a convinge guvernul sa le ofere.

In cadrul primei categorii sunt incluse in prin­cipal organizatiile religioase, de invatamant si cercetare, de ocrotire a sanatatii, de arta si cultura, serviciile sociale, programele de asis­tenta internationala precum si serviciile juridice. De altfel, se apre­ciaza ca, in unele tari, aceste tipuri de organizatii alcatuiesc si ma­rea majoritate a organizatiilor nonprofit.

Cel de-al doilea tip de organizatii nonprofit genereaza include­rea acestora in categoria definita sub numele de „beneficiu reci­proc' pentru a le distinge de cele centrate pe „beneficiul public'. Accentul este pus de data aceasta pe scopul lor fundamental: fur­nizarea de servicii propriilor membri. in aceasta categorie sunt in­cluse cluburile sociale, organizatiile profesionale, ligile sau so­cietatile comerciale, sindicatele, si, in general, toate societatile, asociatiile sau fundatiile organizate astfel incat sa acorde membrilor lor avantaje reciproce. in foarte multe privinte, organizatiile non­profit din aceasta categorie sunt mai asemanatoare celor din secto­rul pentru profit decat celor filantropice. Singura diferenta dintre firmele nonprofit de „beneficiu reciproc' si cele comerciale - res­ponsabila de altfel si pentru alegerea formei nonprofit, - este ca oferta de bunuri si servicii este facuta membrilor in mod colectiv si nu printr-o tranzactie quid pro quo (Douglas 1987).



De exemplu, sindicatele se angajeaza in negocierea colectiva a salariilor pentru membrii lor, asa cum au fost ele determinate pentru o intreaga categorie de salariati. Cu toa­te ca sindicatele reprezinta in aceste negocieri membrii organizatiei, ele nu-si pot taxa clientii in mod individual pentru serviciile oferi­te. Neputandu-si organiza activitatea pe baza comerciala quid pro quo, ele sunt nevoite sa aleaga forma nonprofit de organizare.

Cel de-al treilea tip de organizatii nonprofit include partidele politice, grupurile de presiune, organizatii ale miscarilor sociale etc, respectiv acele organizatii politice constituite pe baza volun­tara si nonprofit si care urmaresc „interesul public' in sfera politi­cii. organizatiile politice servesc „interesul public' in masura in care contribuie la reprezentarea si accentuarea unei mari diversitati de interese, puncte de vedere sau voci care, altfel, cu greu s-ar putea face auzite pe scena politica. Se face o distinctie intre „organizatiile grupurilor de interese' sau cele recu­noscute politic si cele ce se afla in afara sistemului institutionalizat de luare a deciziei, respectiv „organizatiile miscarilor sociale' (Craig Jenkins 1987).



Implicatii pentru schimbarea paradigmei guvernarii


Definirea organizatiilor nonprofit, atat din perspectiva misiunii lor fundamentale cat si a eficientei rezultatelor produse, este bazata in mare masura pe un nou mod de abordare a sistemului institutio­nal impus de asa-numita „noua societate' sau, in termenii lui P. Drucker (1993), de „societatea post-capitalista'. Fiind „atat o so­cietate a cunoasterii, cat si una a organizatiilor', (p. 215), ea re­vendica o deplasare a accentului dinspre „statul dadaca', atotfaca-tor, pregatit sa raspunda tuturor sarcinilor si necesitatilor sociale, spre comunitate sau spre organizatiile comunitatii.

'. A devenit din ce in ce mai evident ca guvernarea prin institutiile birocratice centraliza­te, preocupate de respectarea stricta a sistemului de reguli si regle­mentari sau a lanturilor de comanda ierarhice nu mai corespunde caracteristicilor „societatii informationale' (J. Naisbitt) a anilor 1990, centrata pe cunoastere, confruntata cu realizarea unor sarcini complexe in medii inalt competitive, orientata pe furnizarea unor alternative multiple si pe oferta de bunuri si servicii de inalta cali­tate.

Esecul guvernarii biro­cratice si paternaliste a determinat experimentarea unor strategii di­ferite si elaborarea de noi alternative, asociate de cele mai multe ori cu un limbaj desemnat a reflecta schimbarile propuse. Literatura in domeniu a fost practic inundata cu noi concepte si sintagme de genul: „furnizarea serviciilor alternative', „parteneriat public-privat', „imputernicire', „managementul calitatii totale', „surse exte­rioare', „deznodare', etc.

Contributia cea mai importanta a acestui sector vizeaza reconstructia sentimentelor de apartenenta a oamenilor la comunita­te prin dezvoltarea sau recastigarea sensului cetateniei, inteleasa ca angajare activa si responsabila pentru schimbarea comunitatii si a societatii, si nu ca fiind impusa sau determinata de simpla izolare sau proximitate a oamenilor. „imputernicirea' comunitatii si orga­nizatiilor acesteia de a-si controla si rezolva problemele ce intra in propriul cerc de interese ar echivala si cu o iesire din starea de de­pendenta creata de implicarea statului in furnizarea tuturor servicii­lor sociale.

Ne confruntam astfel cu o schimbare majora de paradigma, ge­neratoare de noi optiuni ale guvernarii si ale angajarii individuale. Este vorba de parasirea „statului dadaca', a statului atotputernic si omniprezent, care spera ca abordeaza, controleaza, rezolva sau are grija de toate problemele, pentru a opta in schimb pentru concen­trarea acestuia pe guvernare, adica pe definirea politicilor majore, a directiilor fundamentale de constituire si dezvoltare ale unei comunitati nationale integrate in multiple interdependente transnatio­nale. Oportunitatile individuale de actiune ca si beneficiile persoanelor intreprinzatoare sau nevoiase sunt de asteptat sa creasca, inlocuind astfel simpla dependenta de un stapan unic.

Potentialul de inovare si de conservare sociala

Pornind de la afirmatia sociologului german Max Weber ([1910J-1972) conform careia asociatiile voluntare joaca un impor­tant rol de mediere intre institutiile birocratice si individ, D.H. Smith (1988, pp. 2.2 - 2.10) sintetizeaza si prezinta urmatoarele functii ale sectorului nonprofit:

ofera societatii o mare varietate de inovatii sociale, testate partial, din cadrul carora guvernul, organizatiile de afaceri si alte institutii pot selecta si institutionaliza acele inovatii ce par cele mai promitatoare .



ofera un forum pentru contrabalansarea definitiilor existente [si anchilozate] despre realitate si moralitate - ideologii, perspective si consideratii despre lume - avand de cele mai multe ori rolul de chestionare a supozitiilor dominante cu privire la ce exista, ce este bun si ce ar trebui facut in societate .

asigura elementul recreational sau relaxant al oamenilor si societatii ca .intreg .

are un impact major asupra nivelului integrarii sociale din societate .

este activ cu privire la mentinerea numeroaselor idei vechi

[este caracterizat prin] intruchiparea si reprezentarea in so­cietate a sensului misterului, uimirii si sacrului.

[este caracterizat prin] capacitatea sa de a elibera individul si a permite in cea mai deplina masura posibila exprimarea capa­citatilor personale si a potentialitati Lor in cadrul unui mediu social altminteri constrangator .

8. [este] o sursa a „feedback-ului negativ' pentru societate ca intreg.

ofera [sprijin] in special sistemului economic al societatii si in special intr-o societate industriala moderna .

constituie o importanta resursa latenta pentru toate tipurile de realizare a scopurilor ce au in vedere interesele societatii ca intreg.


Nu intamplator se argumenteaza ca unul dintre rolurile organizationale cele mai importante pe care le indeplineste sectorul nonprofit este cel de avan­garda, respectiv de inovare, initiere si experimentare a noi progra­me si idei din care unele ar putea fi eventual preluate de institutiile guvernamentale. Spre deosebire de guverne, care nu-si pot permite sa adopte o abordare experimentala, ci doar una bazata mai ales pe certitudini, sectorul nonprofit are avantajul de a se putea misca cu usurinta in diferite „sfere ale ambiguitatii sociale', descoperind probleme, necesitati sau cursuri de actiune ce se cer urmate.

Alaturi de functiile mentionate de Smith, rolul sectorului non­profit mai poate fi evidentiat si printr-o serie de alte contributii specifice. Astfel, P. Drucker si M. O'Neill aduc in discutie impor­tanta asociatiilor voluntare in dezvoltarea oportunitatilor de condu­cere pentru toti cei care dispun de un acces limitat ia astfel de functii in cadrul organizatiilor guvernamentale sau de afaceri.

Totodata, sectorul nonprofit arc capacitatea de a veni in intampinarea nevoilor de sociabilitate aie oamenilor, alaturi de familie si de colegii de la locul de munca.

In sfarsit, o alta functie importanta a sectorului nonprofit are in vedere impactul acestuia asupra altor sectoare ale societatii. De exemplu, s-a demonstrat ca prin dezvoltarea unor programe proprii de cercetare si instruire, si deci prin furnizarea unui flux important de idei si persoane calificate, organizatiile nonprofit contribuie in mod semnificativ la dezvoltarea atat a sectorului pentru profit cat si a celui guvernamental.







Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact