StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie comerciala
Trimite articolul prin email Protejarea concurentei economice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Protejarea concurentei economice



PROTEJAREA CONCURENTEI ECONOMICE



1. Necesitatea concurentei


“Competitia conduce la continua perfectionare si eficientizare a productiei. Ea determina producatorul sa elimine risipa si sa scada costurile, astfel incat sa vanda la un pret mai mic decat altii. Ii elimina pe cei ale caror costuri raman ridicate si face astfel incat sa concentreze productia in mainile acelora ale caror costuri sunt mai mici.”

Prin intermediul concurentei, fiecare producator poate orienta productia prin costurile de exploatare, urmarind permanent raportul dintre resurse si cheltuieli. Nici unul dintre producatorii aceluiasi bun de pe o piata nu poata influenta in mod izolat piata acelui bun. Toti producatorii influenteaza piata, aflandu-se in concurenta. Ei o influenteaza prin practicarea de preturi cat mai scazute, putand ajunge pana la nivelul de supravietuire. Prin urmare, concurenta intre producatori exercita o presiune asupra scaderii preturilor de vanzare si totodata contribuie la largirea pietei in ceea ce priveste cantitatea ceruta de consumatori, care este cu atat mai mare, cu cat pretul este mai scazut. Totodata, exista concurenta economica daca consumatorul poate alege intre mai multe alternative si poate astfel sa aleaga alternativa cea mai convenabila preferintelor sale.





Agentii economici producatori pe o piata libera urmaresc prin intermediul concurentei cu ceilalti producatori, maximizarea profitului prin minimizarea pretului si cre 252c25c sterea calitatii bunurilor produse.

Necesitatea concurentei rezulta din urmatoarele:

1)     Faciliteaza ajustarea autonoma a cererii si ofertei in toate domeniile activitatii economice. Concurenta stimuleaza preocuparile pentru cresterea, diversificarea, imbunatatirea calitatii ofertei de marfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerintelor cererii.

2)     Stimuleaza progresul tehnico-economic. Concurenta ofera firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse performante si de a descoperi metode de a produce cu un cost mai scazut.

3)     Impiedica realizarea profitului de monopol, asigurand o alocare rationala a resurselor intre variantele solicitate de piata. Totodata, prin concurenta se descopera marimea si structura optima a activitatii desfasurate de un agent economic, marimea si structura care pot mentine cel mai usor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cat mai mic.

4)     Mecanismul concurential asigura plasarea preturilor la niveluri reale, favorizand rationalizarea costurilor ca mijloc de sporire a profiturilor. In conditiile economiei de piata, raporturile ce se stabilesc intre cantitatea vanduta si preturile de desfacere precticate releva faptul ca profitul mai mare rezulta din cresterea desfacerilor si mai putin din preturile mari stabilite.


2. Reglementarea concurentei


In general statele lumii au avut de optat intre urmatoarele doua forme de contracarare a concentrarilor masive de putere economica si de mentinere a unui mediu concurential adecvat:

impunerea divizarii firmelor cu pozitie de monopol in firme mai mici si inpendente, care sa adopte ulterior un comportament concurential;

mentinerea marilor firme cu pozitie de monopol in conditiile supravegherii comportamentului acestora prin luarea de masuri (in special in domeniul preturilor) atunci cand ele aduc atingerea intereselor societatii.


In Europa s-a optat in general pentru a doua forma de interventie, argumentele principale in acest sens, constand in economiile de scara obtinute, efectul de sinergie si obtinerea competitivitatii pe plan international. Spre exemplu, in Franta reglementarile moderne ale concurentei apar in 1945, odata cu stipularea unor dispozitii cu privire la preturi si se dezvolta in 1977, prin inroducerea controlului asupra concentrarilor economice, reprimarea intelegerilor ilicite si a abuzului de pozitie dominanta. Cadrul legal complet apare in anul 1986, iar institutia ce pune in aplicare reglementarile din domeniul concurentei, respectiv Consiliul Concurentei, isi face aparitia relativ recent, in 1996.


In Anglia reglementarea pietei din punctul de vedere al practicilor concurentiale a fost mai pragmatica si mai timpurie. In anul 1946 a fost adoptata legea asupra monopolurilor si practicilor restrictive, iar in anul 1956 s-a instituit Tribunalul practicilor restrictive. Prin legea din 1973 privind echitatea in activitatea de comert s-a efectuat o reevaluare globala in domeniu, iar legea asupra concurentei din 1980 a completat cadrul legal in materie.

In 1973 s-a instituit un Director general al echitatii in comert care a fost abilitat sa supravegheze aplicarea legislatiei asupra concurentei si protectiei consumatorilor, inclusiv reglementarile privind calitatea.

Directorul general supravegheaza comportamentul intreprinderilor si sesizeaza Comisia pentru monopoluri si fuziuni pentru efectuarea unei anchete minutioase. Conditia este ca intreprinderile respective sa detina 25% din piata respectiva. Comisia este cea care rezolva si cazurile privind intelegerile care limiteaza concurenta. In ce priveste monopolurile, Comisia trebuie sa examineze daca acestea sunt sau nu contrare interesului general; in ultimii ani s-a constatat o preocupare din ce in ce mai mare pentru mentinerea si promovarea unei concurente efective.

Tribunalul practicilor restrictive examineaza acordurile intre firme, in special pe cele care presupun o intelegere in fixarea preturilor. Toate acordurile trebuie notificate Directorului general al echitatii in comert care va sesiza Tribunalul; fac exceptie acordurile care sunt abandonate de bunavoie sau care sunt considerate ca avand o influenta neglijabila.


In Romania, reglementarile principale din acest domeniu sunt urmatoarele:


Legea nr. 15, din 18 august 1990, privind reorganizarea unitatilor comerciale de stat ca regii autonome si societati comerciale, cuprinde in art. 36-38 prevederi referitoare la concurenta, inspirate din Tratatul de la Roma din 1956, care a stat la baza constituirii Pietei Comune;

Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurentei neloiale;

Constitutia Romaniei, din 8 decembrie 1991, care instituie prin art. 134 (2) lit. a., obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;

Hotararea de Guvern nr. 228/1992 privind protejarea producatorilor nationali si a pietei interne in competitia neloia rezultata din importul sau exportul de marfuri, in si din Romania.

Legea nr., din 20/ 6.04. 1993, pentru ratificarea Acordului european instituind o asociatie intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, contine (art.70) ample referiri la concurenta economica si la necesitatea armonizarii legislatiei romanesti in domeniu, cu cea a Europei Occidentale;

Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 (Legea concurentei) plaseaza Romania intre statele in care reglementarea concurentei economice corespunnde standardelor actuale in materie.


Institutia abilitata sa supravegheze piata si sa puna in aplicare reglementarile ce vizeaza protectia concurentei economice este Consiliul Concurentei.



Consiliul Concurentei este o autoritate administrativa autonoma investita cu competenta consultativa si competenta contencioasa, si care dispune de un buget propriu prevazut in bugetul de stat.

Consiliul Concurentei este compus din 10 membri, din care un presedinte, 3 vicepresedinti si 6 consilieri de concurenta. Ei sunt numiti pentru o perioada de 5 ani, mandatul putand fi reinnoit de cel mult doua ori. Numirea se face prin Decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea comuna a Comisiei Economice a Senatului si a Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare, a Camerei Deputatilor.

In cadrul Consiliului Concurentei functioneaza un secretariat general condus de un secretar general. Pentru fiecare investigatie a acestei institutii se numeste un raportor de catre Presedintele Consiliului Concurentei.

Consiliul Concurentei dispune, de asemenea, de un aparat de lucru la nivel judetean. Activitatea si deliberarea Consiliului Concurentei are loc in plen si in comisii. Comisiile sunt formate din cate 2 consilieri de concurenta, in componenta stabilita pentru fiecare caz in parte, de catre presedintele consiliului, fiind conduse de un vicepresedinte al Consiliului.


Competenta consultativa este data de faptul ca aceasta autoritate trebuie sa avizeze toate proiectele de legi si hotarari ale guvernului care pot avea impact anticoncurential. Avizul Consiliului Concurential este necesar in domeniul preturilor si tarifelor in urmatoarele situatii:

a)     instituirea de catre guvern a unor forme de control a preturilor in sectoarele economice sau pe pietele unde concurenta este exclusa sau substantial restransa prin efectul unei legi sau datorita existentei unei pozitii de monopol;

b)     dispunerea de catre guvern a unor masuri cu caracter temporar pentru sectoare economice determinate si in imprejurari exceptionale (situatii de criza, dezechilibru intre cerere si oferta si disfunctionalitate evidenta a pietei).

Avizul Consiliului Concurentei este obligatoriu si in situatia cand organele administratiei publice centrale si locale, alte institutii abilitate prin lege, decid sa restructureze prin fuziune sau dizolvare regiile autonome sau societatile comerciale in care participarea statului este majoritara.

Competenta contencioasa este legata de faptul ca aceasta autoritate ia deciziile prevazute de lege in cazul incalcarii prevederilor legale privind:

practicile anticoncurentiale;

concentrarile economice, avand ca obiect sau efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei.


Legea Concurentei in Romania prevede sanctiuni privind practicile anticoncurentiale, care pot fi grupate astfel:

sanctiuni aplicate de catre Consiliul Concurentei agentilor economici autori ai acestor practici;

sanctiuni pronuntate de catre instantele de judecata impotriva persoanelor fizice care participa cu intentie frauduloasa si in mod determinant la aceste practici anticoncurentiale;

sanctiuni civile (nulitatea de drept a acordurilor sau clauzelor care cuprind astfel de practici) pronuntate de instantele de judecata.


Declansarea procedurii de investigare de catre Consiliul concurentei se poate face:

a)     din oficiu;

b)     la plangerea unei persoane fizice sau juridice afectate in mod real si direct;

c)      la cererea agentilor economici sau a asociatiilor agentilor economici interesati;

d)     la cererea Presedintelui Romaniei; comisiilor parlamentare, senatorilor si deputatilor, organelor administratiei publice centrale si locale; organizatiilor profesionale, patronale si sindicale, inclusiv Camera de Comert si Industrie a Romaniei; organizatiilor pentru protectia consumatorilor; instantelor judecatoresti si parchetelor.

Consiliul Concurentei are putere de decizie fiind investit cu prerogativa de a emite injonctiuni si de a aplica sanctiuni pecuniare si sanctiuni complementare. In plus, Consiliul Concurentei dispune de competenta de a transmite, in anumite cazuri, dosarul instantei de judecata.


Injonctiunile sunt dispozitii date agentilor economici de a reveni la situatia anterioara incalcarii comportamentului concurential normal. Neconfirmarea atrage aplicarea sanctiunilor pecuniare.

Practicilor anticoncurentiale care constituie contraventii le sunt aplicabile trei categorii de sanctiuni pecuniare:

amenda,

amenda cominatorie,

confiscarea


Amenda este prevazuta ca sanctiune pentru fapte care sunt considerate contraventii si care constau in:

a)     furnizarea de informatii inexacte sau incomplete Consiliului Concurentei;

b)     incalcarea prevederilor art. 5 alin.(1), referitor la intelegeri, decizii ale asociatilor sau practici concertate interzise si art. 6 privind folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante (amendata cu pana la 10% din cifra de afaceri).


Amenda cominatorie – scopul acestei sanctiuni este de a determina agentii economici sa respecte prevederile legale privind interzicerea intelegerilor, deciziilor de asociere sau a practicilor concertate si a folosirii in mod abuziv a unei pozitii dominante. Aceasta sanctiune este dispusa prin decizie de catre Comisiile Consiliului Concurentei si prevede sume pentru fiecare zi de intarziere in aplicarea acesteia.


Confiscarea – se refera la profiturile suplimentare realizate de agentii economici prin incalcarea prevederilor legale privind practicile anticoncurentiale.


Transmiterea dosarului instantei de judecata – Consiliul Concurentei are posibilitatea de a cere instantei judecatoresti dispunerea uneia din masurile prevazute de lege, daca in termen de 45 de zile de la notificarea deciziei, agentul economic nu se conformeaza masurilor cuprinse in aceasta.






3.3.          Practicile anticoncurentiale


Practicile anticoncurentiale sunt constituite, conform legii concurentei, din doua categorii de comportament ale agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici:

a)     intelegerile ce au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei;

b)     folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante.


3.3.1.     Intelegerile cu caracter anticoncurential


Articolul 5 din Legea nr. 21/1996 afirma principiul interzicerii “intelegerilor, oricaror decizii de asociere sau practici concertate” intre agentii economici sau asociatii de agenti economci, iar in anexa 2 enumera, cu titlu de exemplu urmatoarele sapte tipuri de comportament anticoncurential:

a)     fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale inechitabile;

b)     limitarea  sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice sau investitiilor;

c)      impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului vanzarilor si achizitiilor sau pe alte criterii;

d)     aplicarea, in privinta partenerilor comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand, in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

e)     conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

f)      participarea in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice forme de concurs de oferte;

g)     eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila.


Intelegerile pot imbraca mai multe forme:


A.Din punctul de vedere juridic:

a)     intelegeri structurate juridic, constituite din acordurile incheiate intre firme, exprese sau tacite, indiferent de denumirea utilizata (acord, intelegere, pact, protocol, contract).

b)     intelegeri nestructurate juridic, constand din practicile concertate ale firmelor de a se adapta la o anumita conduita economica, fara existenta unei intelegeri prealabile;


B.Din punct de vedere economic:

a)     acorduri orizontale care se refera la firme situate pe acelasi palier al proceselor economici (intre producatori sau intre distribuitori);

b)     acorduri verticale, respectiv intre firme situate pe paliere diferite ale aceluiasi proces economic, de regula intre producatori si distribuitorii aceluiasi tip de produs.


C.Dupa scopul sau efectul intelegerilor:

a)     intelegeri vizand reducerea numarului concurentilor;

b)     intelegeri vizand restrangerea libertatii economice a concurentilor.

Din categoria a) se pot enumera urmatoarele actiuni:

1.     Restrangerea accesului la o anumita profesiune prin:

reglementari profesionale;

clauze de nonconcurenta.

2.     Limitarea accesului produselor sau serviciilor pe o anumita piata, prin:

segmentarea artificiala a pietei unui produs (distribuirea sub marci distincte prin canale de distributie diferite);

impiedicarea (orin conditionare) a unui distribuitor de a vinde si alte marci de produse similare;

restrangerea importurilor.

3.     Impartirea pietelor de desfacere prin:

delimitarea de zone geografice (convenirea de “zone exclusive” sau a unor clauze de nonconcurenta);

impartirea clientelei;

stabilirea de cote de productie sau de vanzare;

participarea concertata la licitatii publice sau private.

4.     Boicotarea unor firme concurente prin refuzul nejustificat de a vinde unor clienti sau de a se aproviziona de la anumiti furnizori.


Din categoria b), “intelegeri vizand restrangerea libertatii economice a concurentilor”, fac parte:

1.     Obstructionarea fixarii libere a preturilor sau adaosurilor comerciale prin:

procedee de inghetare a preturilor sau adaosurilor comerciale, de obicei la nivelul lor existent la un moment dat, in scopul impiedicarii reducerii lor.

procedee de aliniere a preturilor, prin impunerea de bareme profesionale, metodologii de calcul ale costurilor, fixarea de preturi “la destinatie”, utilizarea in contracte a clauzei engleze sau a clauzei clientului celui mai favorizat.



2.     Intelegerile ce fixeaza un anumit nivel al remizelor;

3.     Intelegerile de practicare a unor conditii comerciale similare.


2. Folosirea in mod abuziv a pozitiei dominante

Legea concurentei nu incrimineaza atingerea unei pozitii dominante pe piata, in mod individual sau de catre mai multi agenti economici, dar interzice in mod expres folosirea in mod abuziv a pozitiei dominante “ prin recurgerea la fapte anticoncurentiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comertului sau prejudicierea consumatorilor”.
Legea concurentei enumera urmatoarele practici de folosire abuziva a unor pozitii dominante:

a)     impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;

b)     limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

c)      aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

d)     conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

e)     realizarea de importuri fara competitie de oferte si tratative tehnico- comerciale uzuale, in cazul produselor si serviciilor care determina nivelul general al preturilor si tarifelor in economie;

f)      practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi ruinare, sub costuri, in scopul inlaturarii concurentei sau vanzarea la exportt sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni;

g)     exploatarea starii de dependenta economica in care se gaseste un client sau un furnizor fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.


Pentru determinarea pozitiei dominante se cer analizate:


piata relevanta,

dominarea acestei piete.


O piata relevanta cuprinde un produs sau un grup de produse si aria geografica pe care acestea se produc si/sau comercializeaza. Piata relevanta are deci doua componente:

a)     Piata relevanta a produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumparatori ca interschimbabile sau substituibile, datorita caracteristicilor, pretului si utilizarii acestora. Aceste produse trebuie sa fie suficient de asemanatoare, astfel incat consumatorii sau beneficiarii sa le ia in considerare atunci cand iau decizii de cumparare.

b)     Piata geografica relevanta cuprinde zona in care sunt localizati agentii economici implicati in livrarea produselor incluse in piata produsului. Factorii care trebuie luati in consideratie la definirea pietei geografice relevante includ tipul si caracteristicile produselor implicate, existenta unor bariere la intrare, preferintele consumatorilor, diferentele intre cotele de piata ale agentilor economici in zone geografice invecinate, diferentele substantiale dintre preturile produselor la furnizori, precum si ponderea cheltuielilor de transport in costurile totale.


Pozitia dominanta este in general constatata atunci cand un agent economic ocupa 50% - sau mai mult, din piata respectiva. Acest criteriu clasic de definire a dominatiei pietei a fost completat, incepand cu anii ’80, cu alte criterii care tind sa raspunda mai bine diversitatii, din punct de vadere calitativ, a dominatiei pietei.

Sunt utilizate urmatoarele criterii:

analiza puterii economice rezultate din utilizarea unor mijloace nepermise de inlaturare a concurentilor;

analiza situatiilor de superioritate naturala in materie de gestiune, inovare tehnica sau actiune comerciala (in special accesul preferential la anumite surse de finantare);

prezenta si pozitia detinuta pe alte piete;

importanta si notorietatea marcilor comerciale pe care le detine, susceptibile de a constitui o bariera la intrarea pe anumite piete;

conditiile in care un agent economic isi pune in aplicare strategiile fata de concurenti sau fata de clienti.


3.3.3.     Concentrarile economice


Legea romana reglementeaza concentrarile economice, aliniindu-se la legislatia europeana in materie.

Operatiunile de concentrare economice au loc cand:

fuzioneaza doi sau mai multi agenti economici independenti anterior;

se dobandeste controlul asupra unuia sau mai multor agenti economci ori asupra unor parti ale acestora.

Concentrarilor economice li se aplica “principiul interzicerii” atunci cand au ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante si conduc sau ar putea conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei.


In analiza efectelor anticoncurentiale ale concentrarilor economice se analizeaza deasemenea piata relevanta si afectarea acesteia. Piata relevanta se defineste asa cum am vazut mai inainte, pe baza identificarii pietei produsului si a pietei geografice.

Afectarea pietei relevante de catre concentrarea economica se constata:

pe orizontala, atunci cand pe piata aceluiasi produs cota de piata a concentrarii depaseste 15%;

pe verticala, atunci cand concentrarea detine, in amontele sau in avalul pietei produsului respectiv, o cota de piata de cel putin 25%.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact