StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie generala
Trimite articolul prin email Amortizarea capitalului fix : Economie generala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Amortizarea capitalului fix



AMORTIZAREA CAPITALULUI FIX




NECESITATEA AMORTIZARII CAPITALULUI FIX


In activitatea practica, activele imobilizate mai sunt denumite CAPITAL FIX, notiune care indica cat din capitalurile permanente ale intreprinderii se plaseaza in activul imobilizat.




Activele imobilizate se uzeaza ca urmare a folosirii sau nefolosirii lor, pierzandu-si treptat valoarea. Pierderea de valoare fiind determinata, in principal, de activitatea de productie, este normal ca ea trebuie sa incarce costurile de fabricatie si, pe aceasta cale, sa concure la preturile la care intreprinderea isi realizeaza unitatile create. In acest fel se poate reconstitui in bani, in mod treptat pe toata durata de folosita, valoarea de inventar a activelor imobilizate. Acest procedeu de recuperare treptata a valorii de inventar a activelor imobilizate, conform unor reguli precise, constituie continutul procesului de AMORTIZARE.

Nu toate activele imobilizate sunt amortizabile. Sunt amortizabile numai acele active ce se depreciaza in mod normal si intr-un ritm lesne de stabilit. Nu sunt amortizabile activele imobilizate ce nu-si pierd valoarea pe durata detinerii lor, adica nu si-o pierd in mod normal; este vorba de investitiile financiare, participatiuni. Ca atare, nu intregul capital fix se amortizeaza.

Dand notiunii de amortizare intelesul de recuperare treptata a unei investitii, a unui plasament de capital anterior; in acest sens amortizarea semnifica un proces de recuperare a unei imobilizari anterioare.

Prin amortizare se poate constitui treptat un fond banesc ce sa se cheltuie ulterior.

Notiunea de amortizare este folosita si pentru a arata un proces de stingere treptata a unei datorii (rambursare treptata a unui imprumut bancar, retragerea treptata din circulatie a obligatiunilor emise anterior).

Concluzionand, amortizarea capitalului fix este impusa atat de nevoia reconstituirii in forma lichida a capitalului investit, forma in care poate fi reinvestit acolo unde dicteaza interesele intreprinderii, cat si de nevoia de a masura cat mai exact cheltuielile de productie a intreprinderii, adica efortul necesar pentru obtine 414f52e rea efectelor utile; compararea costului cu pretul pietii permite intreprinderii sa decida daca este economicos sa produca sau nu in conditii date, sau este rational sa-si modifice structurile de productie.

Dand notiunii de amortizare intelesul de proces de recuperare treptata, pe durata considerata de functionare a valorii unei investitii, prin AMORTIZARE intelegem procesul respetitiv al calcularii amortismentului anual al activelor imobilizate amortizabile, inregistrarea lui pe costurile de productie, retinerea din incasarile rezultate de pe urma realizarii produselor si utilizarea sa conform hotararii adunarii generale a actionarilor. Daca prin amortizare se intelege un ansamblu de operatiuni, atunci prin AMORTISMENT se intelege suma ce se retine din incasari, corespunzatoare, in mod aproximativ proportiei uzurii fizice si morale ce are loc pe intervalele de amortizare. Amortismentul fiind cuprins in costuri, devine automat si unul din elementele ce influenteaza in mod direct dimensiunile profitului in mod indirect neproportional, chiar si nivelul pretului, cel putin al pretului cerut pe piata.

Amortismentul, prin continutul sau, se implica in jocul intereselor partenerilor la actul economic. Pe de o parte, intreprinderile producatoare, iar pe de alta parte consumatorii, iar deasupra tuturor statul care isi absoarbe o prima parte a veniturilor sale din profitul agentilor economici.

In sfera intereselor intreprinderilor producatoare, a celor care calculeaza amortismentul si-1 suporta prin costuri, implicatiile amortismentului se realizeaza pe doua planuri si in mod contradictoriu. Vom constata ca el are un DUBLU CARACTER.

Pe de o parte, amortismentul este o RESURSA BANEASCA, parte disponibilizata a capitalurilor permanante, ce poate fi utilizata in orice scop productiv de catre intreprindere. Pe de alta parte amortismentul este si ELEMENT de COST si in aceasta calitate element determinat al PROFITULUI INTREPRINDERII. In cele doua ipostaze ale sale, amortismentul exprima interese contradictorii ale uneia si aceleiasi intreprinderi.

In calitatea sa de resursa baneasca, parte disponibilizata a capitalurilor permanente, intreprinderea are interesul, evident, de majorare a acestuia, spre a-si finanta largirea activitatii. Daca, dimpotriva, se are in vedere amorttsmentul in ipoteza sa de element de cost, atunci intreprinderea ar fi tentata mai degraba sa-l reduca.


DUBLUL ROL AL AMORTISMENTULUI


Aprecierea amortismentului prin prisma continutului sau de capital lichid, apt de a fi reinvestit, in noi mijloace de munca, obliga sa precizam rolul sau in finantarea reproductiei daca el joaca un rol in asigurarea reproductiei simple, ci si in a celei largite. Sistemul de amortizare a aparut in ideea asigurarii reproductiei simple. Lenta depreciere a mijloacelor de munca in progresul folosirii lor, recuperarea treptata a valorii de inventar spre a putea asigura finantarea inlocuirii la momentul scoaterii din functiune.

Evident ca, in acest mod, se asigura reproductia simpla si asa au decurs lucrurile un timp suficient de lung la inceputurile economiei moderne. Cresterea accentuata a productivitatii muncii sub impactul procesului stiintific si tehnic a influentat procesul amortizarii si mai ales efectele acestuia. La aceasta se mai poate adauga si efectul unui anumit mod de folosinta a amortismentelor anuale.

Toate acestea fac ca amortismentul sa aiba capacitatea de a finanta si reproductia largita, amortismentul avand un efect multiplicator.

a) scopul final al amortizarii capitalului fix il constituie asigurarea inlocuirii lui deci investitiile pe termen lung; aceasta inseamna insa ca pe parcurs, pana la momentul in care se decide efectuarea unei investitii - amortismentul - nu ar putea fi folosit, in mod temporar pentru finantarea activitatii curente de productie

b) nici un intreprinzator nu acumuleaza amortismentele anuale in vederea utilizarii lor doar in momentul scoaterii din functiune a mijlocului de munca complet amortizat si numai pentru finantarea inlocuirii lor. Ori de cate ori se pune problema efectuarii unor investitii (de inlocuire sau de dezvoltare) intreprinderile isi utilizeaza toate resursele (capitalurile lichide) pe care le pot mobiliza, ori amortismentul este o asemenea resursa.

In viata cotidiana a intreprinderilor se desfasoara doua fenomene distincte in ceea ce priveste motivatia si continutul, dar asemanatoare in ceea ce priveste efectele, sa zicem fenomenele A si B. Ambele fenomene se observa cu usurinta in conditii normale de activitate economico-sociala; evident ca ele se manifesta si in conditii de criza, numai ca atunci sunt greu sesizabile, la o cercetare superficiala fiind estompate, nu anulate - de fenomenul inflationist, incetinirea investitiilor si a intregului proces economic.

A. In conditii normale, ca urmare a progresului tehnic, productivitatea muncii creste, ce ingaduie sporiri apreciabile de productie cu o sporire a ofertei si o ieftinire (relativa) a produselor; daca o intreprindere ar decide (dar nu decide) sa-si inlocuiasca echipamentele complet uzate, instalate cu 'n' ani in urma, cu echipamente perfect identice cu cele pe care le caseaza, atunci ar cheltui mai putin decat fosta valoare de inventar si, deci, pe seama diferentei ar finanta achizitii de echipamente suplimentare. In realitate, nici o intreprindere nu inlocuieste insa echipamentele uzate cu altele identice ci, cu ocazia inlocuirii introduce echipamente inaintate din punct de vedere tehnic corespunzatoare cerintelor viitorului previzibil cu functiuni mai multe, cu randamente mai mari, ce reprezinta, in raport cu utilajele inlocuite, o reluare largita a activitatii; evident ele sunt mai scumpe, dar pe unitatea de utilitate pe care o asigura sunt mai ieftine decat vechile instalatii.

B. Nici o intreprindere nu acumuleaza amortismentul spre a-1 folosi numai in momentul inlocuirii activului complet amortizat, ci i1 foloseste cu ocazia proximei investitii de infaptuit, ceea ce face ca masa activelor imobilizate sa creasca fara utilizarea altor resurse financiare; amortismentul are deci o anumita capacitate de multiplicare, capacitate ce este bine a fi cunoscuta de catre fiecare intreprindere in parte


SISTEMUL SI ELEMENTELE SISTEMULUI DE AMORTIZARE


Aratam ca activele imobilizate se uzeaza in procesul utilizarii lor, pierzandu-si treptat valoarea, transferandu-si treptat propria valoare in costul utilitatilor create. Pierderea treptata, reala de valoare, se constata in timp, 'post factum' ca urmare fie a scaderii randamentelor sau, dar mai ales si a cresterii accentuate a cheltuielilor de intretinere, fie prin comparatia cu noile echipamente eu performante net superioare. Procesul este obiectiv si perfect cuantificabil dupa ce el s-a produs. O buna gestiune reclama insa prevederea cat mai exact posibil a dimensiunilor si ritmul lui, ceea ce este incomparabil mai greu si cu rezultate aproximative.

Proiectarea amortismentelor anuale si implicit previzionarea unor durate pe intinderea carora sa recupereze prin amortizare intreaga valoare initial investita, de o maniera cat mai apropiata proportiilor si mai ales ritmului uzurii fizice si morale, este posibila prin utilizarea unui ansamblu de operatori. Datorita faptului ca acestia din urma se interconditioneaza in buna masura, se poate aprecia ca ei formeaza un SISTEM de AMORTIZARE coerent.

Elementele devenite inevitabil operatori in procesul programarii amortismentului sunt:

- valori

- duratele de amortizare

- normele (sau cotele de amortizare)

In legatura cu amortizarea activelor imobilizate au circulatie mai mult notiuni de valoare.


Valoarea element al sistemului de amortizare


VALOAREA de AMORTIZARE care este de regula valoarea de inventar a activului 1a momentul amortizarii. Valoarea de inventar este, fie valoarea initiala de achizitie, fie valoarea obtinuta prin reevaluari Din punctul de vedere al gestiunii financiare, are importanta valoarea de inventar care este valoarea amortizabila in fiecare an si nu cum se determina aceasta.

Valoarea de inlocuire este o notiune ce se poate defini exact, dar nu poate avea importanta operationala in domeniul amortizarii. Se intelege suma cheltuielilor necesitate de infiintarea unui activ strict asemanator cu martorul (activul inlocuit sau cel luat ca baza de comparatie). Chiar daca comporta calcule laborioase, valoarea de inlocuire poate fi precis determinata - pentru un moment dat - in functie de consumurile de munca si materialele necesare si in functie de preturile, tarifele si reteaua de salarizare valabile in acel moment. Preturile si tarifele au un caracter extrem de dinamic, ceea ce inseamna ca valoarea de inlocuire este in orice moment alta pentru unul si acelasi activ. In asemenea conditii, amortizarea valorii de inlocuire nu este fezabila. Nu negam necesitatea reevaluarii periodice a elementelor de activ, numai ca valorile obtinute prin reevaluare devenind valori de amortizat sunt valorile de inlocuire doar un singur moment, ceea ce poate asigura intreprinderea ca ea isi recupereaza prin amortizare pe toata durata considerata valoarea de inlocuire a activelor mobilizate.

Valoarea reziduala consta din incasari ce se pot realiza din casarea activului imobilizat amortizabil se mai numeste pret de revanzare.

In ceea ce priveste amortizarea activelor imobilizate, problema care se pune consta in raspunsul care se da la intrebarea: se tine seama sau nu de valoarea reziduala la determinarea valorii de amortizare?


V A = V I - Vrez

unde:

VA - valoare de amortizat;

VI - valoare de inventar;

Vrez - valoare reziduala.

In economia romaneasca de dupa cel de al doilea razboi mondial s-au aplicat doua procedee. Pana in 1968, la stabilirea normelor de amortizare legiuitorul tinea seama de valoarea reziduala, recuperandu-se prin amortizare numai diferenta. Dupa anul 1968, pornind de la ideea accentuarii formarii resurselor de finantare a investitiilor, legea amortizarii n-a mai tinut seama de valoarea reziduala. Rezolvarea acestei probleme are o puternica tenta de politica economica si, de politica fiscala.

Neglijarea valorii reziduale sporeste amortismentele anuale si diminueaza profitul impozabil, implicand in felul acesta interesele financiare imediate ale statului. Marimea valorii reziduale se stabileste de regula proportional fata de valoarea de inventar, ca o marime medie, la nivelul unui mare numar de active imobilizate asemanatoare si pe intervale de timp suficient de lungi, a raportului dintre incasarile nete din valorificarea activelor imobilizate scoase din functiune, pe de o parte si valorile de inventar a acelor active pe de alta parte.

In sfera valorilor ce intervin in procesul de amortizare am putea cuprinde nu numai o valoare ce a fost imobilizata intr-un moment initial, ci si o valoare care se va cheltui pe parcursul activitatii activului imobilizat. Este vorba de un fond banesc necesar pentru finantarea reparatiilor capitale, reparatii care se fac la intervale mai mari de timp (in general din trei in trei ani, dar uneori si mai curand iar alteori si mai tarziu) si care antreneaza cheltuieli importante care ar putea ingreuna prea mult costurile de productie ale anului in care se fac. Un asemenea fond s-ar cuveni sa fie constituit in mod aproximativ uniform pe toata durata prestabilita de functionare; deci, prin amortizare am realiza doua obiective: pe de o parte recuperam un capital plasat investit in active imobilizate, iar pe de alta parte constituim un capital banesc pe seama caruia sa finantam cheltuielile viitoare (variabile in timp) determinate de reparatiile capitale care urmeaza. Procedeul de constituire prin amortizare a fondului necesar finantarii reparatiilor capitale, larg uzitat in tarile cu economie de piata, a fost folosit si in economia Romaniei pana in anul 1968, cand, din motive insuficient explicate s-a renuntat la el, dar dorim sa amintim ca si atunci nu s-a renuntat complet la ideea constituirii prin amortizare a unei rezerve pentru finantarea reparatiilor capitale. Legea nr. 62 din 1968 prevedea ca in acele ramuri si la acele elemente de active imobilizate la care reparatiile capitale sunt costisitoare sa se mentina procedeul de finantare, in care scop prevedea elaborarea de instructiuni corespunzatoare.

Practica constituirii prin amortizare pe toata durata de viata a activului imobilizat, a fondului necesar finantarii reparatiilor capitale merita insa a fi luata in considerare, ea fiind eficienta, indeosebi in noile conditii ale economiei Romaniei.

Valoarea ce s-ar supune amortizarii s-ar forma din suma cheltuielilor cu reparatiile capitale prevazute a se efectua pe o durata de viata prestabilita, adica:

unde:

VRK - fondul necesar finantarii tuturor reparatiilor capitale;

RK - costul antecalculat al unei reparatii capitale;

i = 1-n - numarul prestabilit al reparatiilor capitale.


Durata element al sistemului de amortizare


Marimea amortismentelor anuale depinde nu numai de marimea valorilor de amortizare ci si de intervalul de timp prestabilit pentru recuperare, adica de ceea ce in practica financiara se numeste durata de amortizare. Rezulta din cele de mai sus ca marimea duratelor de amortizare implica interesul - dublu - al intreprinderii si in acelasi timp si interesul financiar al statului. Pentru moment facem abstractie de modul de corelare a acestor interese si ne referim doar la modelul abstract al prestabilirii duratelor de amortizare.



Suntem nevoiti a face o precizare: atat H.C.M. din anul 1953 cat si legea nr. 62/1968 reglementau 'durate de functionare' subintelegand prin aceasta duratele de amortizare. De fapt nici legea, in economia hipercentralizata a Romaniei de pana in 1989 si nici practica economica si fiscala din tarile cu economie de piata, nu se refera la durate de functionare ci la DURATE de AMORTIZARE, un activ imobilizat putand functiona mai putin (in unele cazuri) sau mai mult (in alte cazuri) decat duratele de amortizare. Nici casarea inainte de termen si nici mentinerea in functiune dupa expirarea duratelor de amortizare nu se programeaza ci se decid in functie de conditiile concrete in momentul in care se pune problema casarii sau mentinerii, aspectul deci nu are legatura cu politica de amortizare. Legea - intr-o economie totalmente etatizata sau practic (in urma negocierilor cu fiscul) intr-o economie de piata stabileste durate de amortizare. Evident, se urmareste ca duratele de amortizare sa exprime durate, economiceste convenabile de functionare. La stabilirea duratelor de amortizare se tine seama atat de ritmul uzurii fizice, cat si de probabilitatea survenirii uzurii morale. In practica se pot utiliza mai multe metode.

O metoda larg uzitata este metoda coeficientilor cheltuielilor specifice cu ajutorul careia se pune in evidenta durata justificata din punct de vedere economic de mentinere in functiune a unui activ.

Pentru o mai usoara intelegere a metodei, intr-o prima etapa vom face abstractie de implicatiile uzurii morale, luand in considerare doar implicatiile economice ale uzurii fizice.

Procurarea si mentinerea in functiune a oricarui activ imobilizat amortizabil reclama din partea intreprinderii un efort financiar determinat. Un prim efort il constituie investitia initiala, adica valoarea de inventar a viitorului activ imobilizat (este vorba de plasamentul initial de capital).

Un al doilea tip de efort este constituit din seria de cheltuieli necesitate de mentinerea in functiune a investitiei initiale; este vorba de cheltuielile viitoare tot mai indepartate pe axa timpului - deci plasamente viitoare de capital. Aceste plasamente viitoare de capital sunt la randul lor de doua feluri; o prima cheltuiala periodica o reprezinta cheltuielile cu reparatiile capitale (K) care se fac la intervale mai mari de timp, cca. la intervale de 3 ani; o a doua grupa de cheltuieli periodice viitoare o reprezinta cheltuielile cu intretinerea, reviziile periodice si reparatiile curente care se fac mult mai frecvent - aproximativ anual (K').

Ambele grupe de cheltuieli periodice viitoare prezinta o anumita dinamica; intr-o prima faza de activitate a investitiei, cheltuielile amintite sunt constante dar dupa depasirea unui anumit prag (durata de functionare) ele sunt crescatoare.

k1 = k2 = k3 = . £ k j <..k n


ki' = kz' = k3' =..£ k j' <..k n'


In baza comportamentului din trecut a unor active asemanatoare poate fi stabilit, pentru o perioada suficient de lunga, un ritm mediu de crestere a cheltuielilor cu reparatiile capitale adica un (r1), precum si un ritm mediu de crestere a cheltuielilor cu reviziile periodice si reparatiile curente, adica un (r2).

Ca urmare a efortulul financiar depus, adica a investitiei initiale si a cheltuielilor de mentinere in functiune se obtine in intervalul considerat (intervalul intre doua reparatii capitale) un efect bine determinat, de pilda un volum de utilitati (produse, lucrari, servicii) simbolizat prin (Q). Efectul (Q) prezinta o evolutie inversa evolutiei efortului. Pana la atingerea parametrilor proiectati (perioada relativ scurta) volumul productiei (Q) este crescator, dupa aceea o lunga perioada de timp este constant, dupa care urmeaza, inevitabil, o scadere, la inceput lenta si mai apoi accentuata. Evolutia este normala deoarece pe masura trecerii timpului scade siguranta in functionare, ceea ce micsoreaza randamentul orar al utilajelor, creste durata de efectuare a reparatiilor, ceea ce micsoreaza timpul de productie.

Evolutia este prezentata in figura

Q 1 < Q 2 = Q3 = . ³ Q y > > Qn

Folosind informatiile oferite de comportamentul din trecut al unui activ imobilizat asemanator, putem stabili cu usurinta un ritm mediu de variatie (in mod descrescator) a volumului productiei (1/r3).

Putem cunoaste deci comportamentul si mai ales ritmul variatiei factorilor - efortului si efectelor. Pentru fìecare interval dintre doua reparatii capitale se poate calcula cate un coeficient (c1) ca raport intre efort pe de o parte si efect pe de alta parte. Pentru inlaturarea variatiilor intamplatoare seria efortului periodic si seria efectului periodic se ia in considerare cumulativ.

Efortul periodic viitor fiind de natura financiara se impune a fi actualizat cu ajutorul fie a nivelului dobanzii bancare (d) fie a costului mediu al capitalului (a); in acest fel relatia de actualizare

va fi:

1

(1 + d) i



Relatia de calcul a fiecarui coeficient de cheltuieli specifice ci este:




Obtinem deci un sir intreg (suficient de mare) de c1. Studiind acest sir, cu usurinta vom observa momentul in care:

ci + 1 > ci,


In acel moment, aferent lui c1, se cuvine sa stabilim durata de amortizare a activului imobilizat, deoarece dupa momentul c1, este perioada de neeconomicitate a utilizarii lui. Evident ca este vorba de calcule pe baza de medii, motiv pentru care nu vom insista de a denumi durata respectiva durata de functionare ci DURATA DE AMORTIZARE. In cazuri particulare, ca urmare a unor conditii deosebit de favorabile de folosinta si gospodarire, activele pot fi mentinute in functiune si dupa expirarea duratei de amortizare, atat timp cat functionarea lor se justifica din punct de vedere economic.

Lumea contemporana este puternic marcata de progresul tehnic mai ales sub aspectul ritmului sau tot mai alert. Foarte adeseori intreprinzatorii sunt nevoiti a inlocui echipamentul industrial aflat in buna stare de functionare si inca neamortizat pe simplul motiv ca pe piata au aparut echipamente de acelasi fel dar cu randamente mult mai sporite si deci capabile de a asigura volume mult mai mari de produse, la costuri mult mai mici.

Concurenta obliga la asimilarea neintarziata a progresului tehnic. Efectele economice ale uzurii fizice pot fi luate in considerare de o maniera exacta, deoarece exista in intreprinderi evidente care arata evolutia reala din trecut atat a efortului cat si a efectului.

In ceea ce priveste uzura morala, lucrurile nu mai pot fi atat de exacte. Extrapolarea evolutiei trecute a progresului tehnic este total inaplicabila. Sunt necesare informatii privind probabilitatea aparitiei in viitor a unor echipamente cu randamente mult sporite sau eventual mai ieftine. Tinand seama de caracterul probabilistic al planurilor de cercetare stiintifica precum si de secretul ce guverneaza organizarea si desfasurarea unor asemenea cercetari, ne putem da usor seama de caracterul relativ al informatiilor pe care le putem obtine si, deci, de relativitatea calculelor ce pot fi facute referitor la uzura morala. Cu toate acestea, este imperios necesar ca efectul uzurii morale - oricat de aproximativ ar putea fi determinat - sa fie luat in considerare la determinarea duratelor de amortizare. Ne intereseaza in mod deosebit uzura morala provocata de posibilitatea aparitiei in masa a unor echipamente industriale cu randamente mult mai sporite in comparatie cu echipamentele existente.

In scopul luarii ei in considerare, se determina randamentul - probabil - al viitoarelor echipamente industriale si, prin comparatie cu randamentul actualelor echipamente, se poate stabili un anumit raport, pe care il simbolizam cu r4. Probabilitatea aparitiei unor echipamente cu randamente mult sporite, de marime r4 se poate interpreta ca reducerea in aceasi proportie a randamentelor actualelor echipamente (1/r).

In asemenea conditii relatia de calcul a coeficientilor cheltuielilor specifice c1, devine:


Prin luarea in considerare a lui (1/r4), se micsoreaza numitorul relatiei si coeficientii devin mai mari, mai repede decat ci+ 1 si, deci, scurteaza durata lor de amortizare.

Datorita motivelor mai sus invocate duratele de amortizare astfel stabilite au un caracter aproximativ (mai ales ca nu este sigur ca uzura morala va interveni intr-un moment i sau i+1). Oricum ar fi, intreprinderea are posibilitatea de a-si recupera mai rapid capitalul investit chiar daca prin aceasta provoaca costuri mai mari prin amortismente anuale mai mari. Totul este de a obtine acceptul adunarii generale a actionarilor si asentimentul organelor financiare ale statului.

O alta metoda de stabilire a duratelor de amortizare consta dintr-o aplicatie a teoriei jocurilor. Amortismentul are dublu caracter, el fiind pe de alta parte o resursa de capital lichid iar pe de alta parte un element de cost (asociat altor elemente de cost determinate de mentinerea in functiune a activului amortizabil). Prin utilizarea unei aplicatiuni a teoriei jocurilor se poate gasi punctul in care cele doua interese se accepta si aferent acestui punct durata optima de amortizare.

Rezultatele obtinute, indiferent prin ce metode, se cer verificate prin comparatia cu calculele altor intreprinderi si mai ales se impune a fi discutate (ca sa nu spunem negociate) cu organele financiare ale statului, interesate si ele in marirea amortismentelor anuale in calitatea lor de componente ale costurilor de productie si deci de factori ai profitului impozabil. Inevitabil se pune problema negocierii in vederea asigurarii satisfacerii unor interese contrare.


Norma de amortizare


Cunoscand valorile de amortizat si duratele in care aceste valori trebuie recuperate usor se pot stabili amortismentele anuale. Procedeul valabil doar pentru sistemul liniar de amortizare este simplist, chiar si pentru acel sistem, intrucat nu ofera informatii operationale usor de corelat cu informatiile referitoare la celelalte componente ale costului si mai ingreuneaza utilizarea unor metode globale de amortizare a intregului capital fix.

Pentru sporirea puterii de informare a sistemului de amortizare, precum si pentru accentuarea caracterului operational se utilizeaza anumite rapoarte exprimate procentual in care se prevede recuperarea anuala a valorilor de amortizat. In forma cea mai simpla, norma sau cota de amortizare s-ar putea exprima:

unde:

ci - cota de amortizare pentru activul mobilizat cu durata;

v - valoarea de inventar;

Di - durata de amortizare a activutui imobilizat

In cazul in care valoarea de amortizat s-ar determina prin deducerea din valoarea de inventar a valorii reziduale pe care o incasam la casarea activului imobilizat, atunci relatia ar deveni:

unde:

Vrez - valoarea reziduala.

In cazul in care am reactiva vechiul sistem de constituire, prin amortizare a fondului necesar finantarii cheltuielilor cu reparatiile capitale, atunci relatia ar deveni:


o parte a cotei de amortizare reprezentand proportia anuala de recuperare a valorii initial investite iar o a doua parte proportia anuala de formare prin costuri a fondului de finantare a reparatiilor capitale.

Dupa cum se observa, cotele de amortizare ci ('analitice' prin conventie) s-au determinat pe baza a doua elemente stabile, valori de amortizat si durate de amortizare. Amortismentul pe intreprindere se obtine prin insumarea amortismentelor pe fiecare element de activ imobilizat (sau pe grup de activitate cu aceeasi durata).

O data ce se cunoaste amortismentul pe intreprindere (sa-1 simbolizam cu 'A') se poate determina o proportie globala de amortizare a intregului capital fix, valabila pentru anul in care se determina 'A'. Se raporteaza acest 'A' la suma valorilor tuturor activelor imobilizate amortizabile 'V' si se obtine o cota unica 'C', adica:

Cota unica 'c' este de fapt o cota analitica medie deoarece:


unde:



fi - ponderea in totalul activelor imobilizate a fiecarui activ cu cota ci.

Este posibil ca in intervale mai mici de timp (2, 3, 4, maxim 5 ani) sa nu se modifice structura, pe durate, a activelor imobilizate amortizabile. In acest caz amortismentul global anual al anului urmator se poate calcula usor cu ajutorul cotei unice 'Cu'.

Observam ca marimea cotei analitice de amortizare este functie doar de marimea duratei de amortizare, in timp ce marimea cotei unice de amortizare este functie de marimea duratei prin intermediul cotelor analitice dar si de structura pe grupa de durata - a activelor imobilizate amortizabile. Se cuvine a fi retinute aceste corelatii in adoptarea unei sau altei metode de programare a amortismentului anual sau de calculul efectiv al amortismentului in fiecare luna.


SISTEME DE AMORTIZARE


La prima vedere, procesul de amortizare pare o problema pur tehnica legata de necesitatea recuperarii in timp a unui capital investit.

Amortismentele anuale au implicatii determinate atat in nivelul profitului prin intermediul costurilor cat si in ritmul de recuperare (disponibilizare) a capitalului. Sunt evidente interesele, de multe ori contrare - afectate de aceste implicatii. In consecinta, amortizarea capitalului fix nu poate fi neutra nici in raportul cu interesele investitorilor si nici in raport cu interesele statului. Amortizarea capitalului fix este prin definitie o politica ce tine seama de modul in care se coreleaza diferitele tipuri de interese in fiecare moment dat.

Formularea unei politici de amortizare are loc prin modul in care se definesc elementele principale ale sistemului de amortizare: valori de amortizat, durate norme. Fiecare element poate lua forme alternative, forme ce pot fi combinate intre ele de asa maniera sa satisfaca cat mai bine interesele fiecarei etape. Pot exista deci sisteme de amortizare a capitalului fix, diferite intre ele in functie de mai multe criterii de departajare si anume:

- baza de calcul;

- ritmul de recuperare.

Potrivit primului criteriu, se pot deosebi:

- sisteme temporale;

- sisteme functionale.

Sistemele temporale se caracterizeaza prin aceea ca baza de calcul a amortismentului anual o reprezinta durata prestabilita de amortizare. Asemenea sisteme sunt utilizate in marea majoritate a tarilor pentru marea majoritate a activitatilor economice.

Sistemele functionale se caracterizeaza prin aceea ca baza de calcul o reprezinta volumul de activitate pentru desfasurarea caruia este destinat activul imobilizat. In economia Romaniei un asemenea sistem s-a aplicat si se aplica in exploatarile miniere precum si in transportul auto.

De pilda, in transportul auto exploatabilitatea unui autovehicol este data prin constructie intr-un numar oarecare de mii kilometri de parcurs ce pot fi efectuati in intervale de timp. In asemenea conditii cota de amortizare ar fi:

unde:

Nk - numar mii de kilometri de parcurs pana la casare.

Cota de amortizare 'ci' exprima proportia procentual exprimata de amortizare a capitalului fix pentru fiecare 1000 kilometri de parcurs. Daca ne referim la exploatarile miniere atunci cota de amortizare se determina:



unde:

Rez - rezerva exploatabila in mii tone minereu.

Potrivit celui de al doilea criteriu ritmul de recuperare, sistemele posibile se impart in:

- sisteme proportionale (LINEAR);

- sistem ACCELERAT;

- sistem PROGRESIV.

Sistemul PROPORTIONAL de amortizare se caracterizeaza prin aceea ca amortismentele anuale sunt egale intre ele, cunoscut si sub denumirea de 'LINEAR'. Sistemul foarte vechi, prezinta certe avantaje, care constau in:

simplitate in conceptie (cotele de amortizare se determina usor);

usurinta in utilizare deoarece permite folosirea unei metode globale de calcul al amortismentelor lunare de inclus pe costuri;

- asigurarea de costuri constante si deci usurinta in contabilitatea costurilor;

- profituri constante din punct de vedere al amortismentului si din acest motiv agreat de organele fiscale ale statului.

Sistemul linear are insa si dezavantaje certe, tot mai jenante in economia moderna, si anume:

- slabiciunea in fata progresului tehnico-stiinfic contemporan si datorita acestui fapt expunerea intreprinzatorului la mari pierderi in cazul survenirii uzurii morale; ritm lent de disponibilizare a capitalului investit si deci o reducere a mobilitatii si flexibilitatii intreprinzatorului, atat pe linia finantarii investitiilor de retehnologizare, cat si pe planul gestiunii trezoreriei. Tinand seama de neajunsurile sistemului liniar de amortizare a capitalului fix, a fost propus, si aplicat in multe locuri cu succes, un sistem accelerat de amortizare.

Sistemului ACCELERAT de amortizare a capitalului fix consta in faptul ca in prima parte de functionare a activelor imobilizate amortizabile, amortismentele se supraevalueaza fata de media anuala iar in a doua parte se subevalueaza. Deoarece amortismentele anuale pornind de la un nivel maxim in primul an se reduc pe masura trecerii timpului, sistemul mai este numit si REGRESIV. Exista foarte multe variante ale sistemelor accelerate, dar doua, sunt de baza. Un prim sistem (aplicat mai mult in tarile din apusul Europei) se caracterizeaza prin cota de amortizare constanta si valoarea de amortizat variabila (regresiva), in timp ce un al doilea sistem de baza (aplicat mai mult in SUA) se caracterizeaza prin valoarea de amortizat constanta si cota de amortizare variabila - regresiva.

Pentru o mai clara reprezentare a efectelor utilizarii sistemelor accelerate de amortizare sa imaginam o situatie perfect verosimila.

Mai inainte de a construi intreprinderea cu cele doua ipoteze de amortizare a capitalului fix: linear si accelerat, suntem nevoiti a face precizari.

Statul isi apara prin lege interesele fiscale si evident, societatile comerciale trebuie sa se supuna. Aceasta ocrotire a intereselor financiare ale statului nu inseamna ca se impune societatilor comerciale un anumit sistem de amortizare .



PREVIZIONAREA SI CALCULUL AMORTISMENTULUI


Fiecare intreprindere este nevoita sa-si programeze profitul anual, atat in vederea impozitarii cat si in vederea cunoasterii posibilitatilor de autofinantare si de repartizare de dividende. Daca pretul este dat de piata, costul este determinat de intreprindere, ori amortismentul este o componenta a costului. Pe de alta parte amortismentul este si sursa principala de finantare a investitiilor pe termen lung de inlocuire si deci element important in orice plan de investitii si de finantare a lor. Iata deci suficiente motive care determina necesitatea previzionarii amortismentului la orizontul unui an. Pentru unele nevoi de studiere a dezvoltarii pe termen lung s-ar putea previziona pentru orizonturi mai indepartate de 1 an.

Intreprinderea este interesata ca aceste previziuni ale amortismentului anual sa fie cat se poate de corecte, pentru a putea marca pe de o parte resursele proprii exacte de care dispune pentru finantarea investitiilor, iar pe de alta parte pentru a cunoaste cat mai exact profitul pe care ar putea conta, profit de marimea caruia depinde satisfacerea multiplelor interese ale intreprinderii.

Daca amortismentele anuale sunt mai mici, consecintele financiare vor fi:

- costuri de productie subevaluate si deci:

- profituri supradimensionate sau pierderi ascunse;

- distribuirea de dividende fictive;

- capitalul disponibilizat insuficient pentru finantarea investitiilor;

- supraevaluarea activelor imobilizate ca urmare a subdimensionarii amortismentului.

Daca amortismentele anuale sunt exagerate, consecintele financiare vor fi:

- costuri de productie anormal marite si deci:

- profituri subdimensionate, ceea ce poate afecta in primul rand pe actionari, dar si statul;

- crearea de capital disponibil peste necesarul real al intreprinderii ceea ce ar stimula unele investitii nu tocmai economicoase.

Intreprinderea poate utiliza diferite metode de previzionare a amortismentului anual. Se poate folosi o metoda analitica (mai ales ca la marile intreprinderi contabilitatea activelor imobilizate este condusa pe calculator) sau o metoda globala.

Programarea amortismentului anual si repartizarea lui pe trimestre si chiar pe luni (spre o mai buna cunoastere a costurilor probabile) nu reclama previzionarea pe fiecare numar de inventar al activelor imobilizate ceea ce tine mai degraba de calculul efectiv al lui).

In etapa elaborarii programelor pentru anul urmator este suficient cunoasterea sumei globale a amortismentului. In acest scop toate activele imobilizate amortizabile pot fi ordonate in functie de nivelul cotelor de amortizare. In acest fel se calculeaza amortismentul pe intreaga grupa si prin insumare obtinem amortismentul anual pe intreprindere. In aceste conditii de calcul se impune sa tinem seama de urmatoarea stare de fapt:

Cota de amortizare este, prin definitie, o proportie de amortizare anuala a valorii activului, aferenta functionarii acestuia timp de un an.

Echipamentele sau orice alt activ imobilizat pot intra in functiune, sau le poate expira durata de amortizare, in orice luna a anului si deci sa nu fie amortizabile pe toata durata celor douasprezece luni.

Se impune asadar sa aducem la numitor comun valorile care sunt prevazute a intra sau iesi in cursu1 anului. Aceasta se realizeaza prin recalcularea unei valori medii anua1e a unei valori exacte ce intra sau iese in cursul intervalului, potrivit relatiilor:



unde:

Vi,e = valoarea medie anuala a activului intrat sau iesit in cursul anului;

f = numar luni de functionare;

nf = numar luni de nefunctionare;

T = durata anului, cele 12 luni.

Deci, revenind la ideea initiala, amortismentul total anual

unde:

At = amortismentul total pe intreprindere;

Ai = amortismentul pe grupe;

Vy = valoarea de amortizat a activelor imobilizate existente la inceputul anului;

Viy si Vey = valoarea de amortizare a activelor ce vor intra si de neamortizat a activelor ce vor iesi;

ci = cota de amortizare ''i'.

Dupa programarea amortismentului anual care, bineinteles va greva costurile de productie, se impune a se calcula si paguba in eventualitatea casarii unui activ mai inainte de expirarea duratei sale normale.

La modul cel mai simplu tinand seama si de caracterul linear al sistemului de amortizare practic valoarea ramasa neamortizata in orice moment se determina potrivit relatiei:




unde:

Vr = valoarea ramasa neamortizata;

V = valoarea de amortizat;

Dc = durata consumata pana in momentul casarii;

D = durata de amortizare prestabilita.

Valoarea ramasa se recupereaza din proftul net, sau se acopera pe seama rezervelor, spre a reface capitalul social, pe de o parte si suma capitalului in circuit pe de alta parte.

Amortismentul total pe intreprindere ar trebui dafalcat pe trimestre si chiar pe luni spre a facilita elaborarea tabloului de bord al intreprinderii si pe aceasta cale conducerea financiara operativa. In acest sens se impune ca amortismentul fiecarui trimestru si fiecarei luni sa exprime valoarea reala a activelor imobilizate prevazute a fi in functiune in acele intervale de timp.

Acest deziderat poate fi atins printr-un gir de trei operatiuni: a, b, c.

a) In primul rand se calculeaza amortismentul aferent tuturor activelor imobilizate prevazute a fi in functiune la inceputul anului:

b) Pentru fiecare intrare se calculeaza amortismentul potrivit perioadei prevazute de functionare, se imparte pe numarul de luni si la fiecare trimestru se adauga potrivit lunilor de functionare din acel trimestru.

c) Pentru fiecare iesire (iesirile sunt, de regula, din masa activelor imobilizate existente la inceputul anului) se calculeaza amortismentul ce nu va mai avea loc si se scoate in fiecare trimestru in functie de numarul lunilor de nefunctionare.

Cele de mai sus pot fi exprimate si prin relatia:



Programarea amortismentului anual poate fi efectuata si printr-o metoda mai simpla si anume prin metoda globala. Se poate usor intampla ca intr-o perioada de cativa ani intreprinderile sa nu procedeze la investitii de dezvoltare si sa nu aiba loc nici iesiri de active imobilizate, sau daca se fac investitii si au loc iesiri acestea sa fie neinsemnate. Ca urmare structura activelor imobilizate amortizabile din anul urmator este asemanatoare cu structura, a ceea ce a existat in anul anterior. In aceste conditii, in previzionarea amortismentului se poate folosi cota unica de amortizare.

Deci:

Atl = [ S V1 + S Vf - S Vei] x cua

unde:

Ati = amortismentul total in anul programat;

cua = cota unica de amortizare in anul anterior.

Informatiile din paranteza dreapta sunt globale, preluandu-se din bilantul de la finele anului anterior, si din planul punerilor in functiune din anul urmator.

Toata problema consta in a preciza gradul de invarianta a structurii activitatilor imobilizate, pana la care se poate utiliza metoda globala de programare a amortismentului. Putem verifica in mod direct gradul de modificare a structurii cu ajutorul coeficientului de corelatie informationala a lui Octav Onicescu. Daca notam cu:

fi = ponderea activelor imobilizate din grupa 'i' in total active imobilizate in anul urmator;

gi = aceeasi pondere dar in anul anterior, atunci:

valoarea coeficientului de corelatie informationala se cuprinde:


0 £ I(G,F)£ 1


Cu cat I(G,F) este mai apropiat de unitate cu atat structurile din cei doi ani tind sa fie asemanatoare, la valoarea structurala fiind identice. Invers, daca I(G,F) tinde spre zero, structurile sunt tot mai diferite.

Putem stabili o limita a 1ui I(G,F) sub care sa nu mai poata fi utilizata metoda de programare globala a amortismentului. In acest domeniu trebuie sa fim foarte atenti spre a nu vicia amortismentele anuale.


CALCULUL EFECTIV AL AMORTISMENTULUI SI UNELE CORELATII OBIECTIVE


In activitatea curenta de zi cu zi, amortismentul intereseaza in calitatea sa de component a1 costurilor de productie. Marimea efectiva a amortismentului se calculeaza lunar in functie de masa exacta a activelor imobilizate amortizabile in inventar la finele lunii si in functie de cota unica 'ca' de amortizare. Evident ca amortismentul linear s-ar putea calcula si in functie de cotele analitice de amortizare 'ci', dar aceasta ar fi o lucrare prea costisitoare, daca ne gandim la varietatea si numarul activelor in functiune. Se presupune ca variatiile in ceea ce priveste momentele de intrare in functiune sau momentele efective in care se implinesc duratele normate sunt mici si de regula se compenseaza la nivelul intregii colectivitati a activelor imobilizate.

Amortismentele se calculeaza lunar spre a putea evalua mai exact costurile totale si spre a sti marimea capitalului disponibilizat si nu pentru a fi gestionat separat, distinct de celelalte capitaluri ale intreprinderii. Este necesar doar sa fie cunoscute sumele de care se poate dispune in finantarea feluritelor activitati.

Calculul lunar al amortismentului se poate face in functie de activele imobilizate amortizabile, in functiune, la finele lunii precedente si in functie de cota unica de amortizare in

unde:

A1 = amortismentul lunar;

Cfix1-1 = activele imobilizate amortizabile in functiune la finele lunii precedente;

cu = cota unica de amortizare;

T = durata anului in luni (12).

Bineinteles ca la finele anului se poate proceda 1a o recalculare a cotei unice in functie de structura efectiva a capitalului fix amortizabil, dar numai in cazurile in care intrarile masive in functiune de capital fix sunt decalate fata de momentele programate. In alte conditii nu are sens, deoarece micile variatii ale intrarilor si iesirilor capitalului fix in si din starea de amortizabilitate se compenseaza reciproc.

Amortismentul anual realizat in forma baneasca de capital disponibil se utilizeaza de catre intreprindere in finantarea activitatii sale. Destinatiile concrete ale amortismentului se precizeaza prin prisma politicii financiare a intreprinderii. De regula, amortismentele anuale se folosesc in urmatoarea ordine:

- pentru finantarea investitiilor;

- in cazul in care in interval nu sunt investitii de finantat, atunci

- pentru completarea fondului de rulment net, numai daca acesta a fost in pozitia:


FRN £ NevFRN

unde:

FRN = fond de rulment net;

NevFRN = nevoi de fond de rulment net.

- ca excedent de trezorerie se poate utiliza pentru cumpararea de titluri de valoare in vederea obtinerii de plusvaluta ca urmare a jocului de bursa.

Evident ca in momentul in care apare necesitatea unei investitii, amortismentul plasat ca fond de rulment net sau in titluri de valoare se redirijeaza pentru finantarea investitiilor.

Asa dupa cum am vazut amortismentul are dublu caracter, fiind atat resursa de finantare a investitiilor cat si element de cheltuiala, generator el insusi de valoare. Inseamna ca se pot construi cu ajutorul amortismentului anumiti indicatori care sa exprime atat efortul care-1 face intreprinderea in vederea obtinerii unei anumite cifre de afaceri, cat puterea ei de autofinantare bruta.

In sensul celor aratate se pot construi indicatorii:


unde:

Qca = ponderea amortismentului anual in cifra de afaceri;

A = amortismentul anual;

CA = cifra de afaceri;

Indicatorul Qca arata marimea consumului anual de capital fix amortizabi1 pentru obtinerea cifrei de afaceri. De fapt, cifra de afaceri nu este altceva decat produsul dintre cantitatile vandute pe de o parte si pretul de livrare pe de alta parte.



unde:

Q = amortisment orar;

A = amortisment anual;

H = ore anual programate de functionare a utilajelor.

Evident ca, daca va creste randamentul orar al utilajelor, adica:


unde:

H = ore anual programate de functionare; atunci se va reduce amortismentul ce revine la 100 lei sau 1000 cifra de afaceri.










Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact