Tendinte in ceea ce priveste finantarea monetara a
deficitului bugetar
Avand in vedere toate aspectele
mentionate in continutul lucrarii, putem conchide ca finantarea monetara a
deficitelor bugetare ramane cea mai simpla metoda de a 828h74i coperire a necesarului de
venituri suplimentare la dispozitia statului, avand insa consecinte importante
si de cele mai multe ori nefaste asupra economiilor nationale.
Crearea unei cantitati suplimentare
de moneda, pentru a servi drept venit extraordinar a statului, pentru
finantarea cheltuielilor publice, este, fara indoiala, generatoare de inflatie,
ce poate sa amplifice un fenomen inflationist deja existent, agravand astfel
starea generala a economiei, precum si nivelul de trai al populatiei, afectat
de cresterea preturilor si de devalorizarea monedei nationale.
O metoda de ameliorare a acestor
consecinte poate fi folosirea noii cantitati de moneda in scopuri productive,
pentru realizarea de investitii creatoare de valoare noua.
Daca in trecut aceasta metoda de
finantare a deficitelor bugetare era acceptata si aplicata in numeroase tari,
in prezent consecintele grave ale
acoperirii deficitului bugetar prin creatia excedentara de moneda au facut ca
aceasta sa fie abandonata, cel putin in
plan conceptual.
Experienta efectelor deosebit de
grave ale monetizarii deficitelor bugetare a determinat adoptarea unor masuri
stricte pentru interzicerea si evitarea acestui tip de finantare. Daca
in practicile anterioare, Guvernul cerea bancii de emisiune suma necesara
pentru acoperirea deficitului bugetar, determinand majorarea masei monetare in
circulatie, fara a tine seama de efectele inflatiei provocate, in zilele
noastre s-au adoptat solutii de protejare a institutelor de emisiune fata de
imixtiunea guvernului, inclusiv prin scoaterea lor de sub controlul acestuia si
subordonarea directa fata de Parlament.
In ciuda impactului sau profound
perturbator, unele tari au continuat sa practice emisiunea inflationista de
moneda, insa nu in mod direct, prin solicitarea sumei de la banca de emisiune,
ci mai ales indirect, prin acoperirea golurilor de casa cu ajutorul
imprumuturilor de la banca centrala, care pot antrena emisiunea inflationista
ca rezultat al creditarii bancare neperformante. Daca se folosesc resurse
imprumutate de la banca de emisiune, alaturi de pericolul inflationist incert,
dar posibil, impactul poate fi si pozitiv deoarece imprumutul nu diminueaza pe
ansamblu disponibilitatile banesti de finantare a
investitiilor si consumului. In concluzie, aceasta varianta de finantare a
deficitului include si posibilitatea de crestere a
activitatii din sectorul public si privat, desi risca si dezvoltarea unor
procese inflationiste. Putem conchide ca posibilitatea generarii de efecte
inflationiste este, in cazul imprumuturilor de la
banca de emisiune, mai mare decat la imprumuturile obligatare, insa mai mica
decat la finantarea monetara a deficitului bugetar, unde inflatia este o
certitudine.
