Abordari conceptuale privind finantarea internationala

Abordari conceptuale privind finantarea internationala

Finantarea se refera la totalitatea mijloacelor prin care un actor al vietii economice isi procura mijloacele banesti necesare realizarii unor activitatii economico-sociale, in particular al afacerilor. Atunci cand este implicat 151d33b si elementul de externalitate, se poate vorbi de finantarea internationala.

Finantarea se poate realiza din diferite surse: din sursele proprii ale agentului economic participant la viata economica, respectiv cele constituite pentru sau rezultate din activitatea proprie, din emisiunea de titluri pe pietele de capital sau din surse atrase de la terti, respectiv creditele contractate de la diferite societatii financiare, care pot fi banci, societati de finantare sau alti agenti economici.

In relatiile comerciale anterioare primului razboi mondial, rareori valoarea marfurilor si serviciilor livrate depasea posibilitatile financiare ale cumparatorilor, acestea fiind de regula achitate imediat. Ca urmare, creditul era putin utilizat in relatiile de platii ce facilitau schimburile economice internationale.

In perioada interbelica, creditul incepe sa se utilizeze tot mai mult, apelandu-se de regula la creditul pe termen scurt. In primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, atat productia, cat si comertul international au fost semnificativ afectate, iar piata internationala a inceput sa fie asaltata de diferiti actori comerciali proveniti din tarile afectate de razboi. Intr-o asemenea conjunctura, putinii furnizori-tarile neutre sau tarile care nu au suferit distrugeri de razboi pe teritoriul lor-erau stapanii absoluti ai pietei. In acest context are loc proliferarea schimburilor pe baza de compensatie (indeosebi sub forma de clearing bilateral). Plata se facea de regula in dolari SUA, cumparatorii platind, in principiu, 50% avans, iar diferenta la livrare.

In anii `60, un mix de factori economici si politici a determinat o crestere fara precedent a rolului creditului international in derularea schimburilor economice internationale. Dintre acesti factori, cei mai importanti ar fi:amplificarea schimburilor comerciale dintre tari, cresterea ponderii utilajelor si echipamentelor de valori mari in cadrul schimburilor, aparitia unei palete tot mai largi de producatori in contextul unui proces de multipolarizare a economiei internationale, preocuparea producatorilor de a patrunde sau de a se mentine pe anumite piete. Mutatiile economice si politice aparute ulterior anilor `60 au determinat si o diversificare permanenta a tehnicilor de finantare destinate sa asigure o utilizare mai supla a creditului, corespunzator cu cerintele participantilor la schimburile internationale. Treptat, termenul de credit este inlocuit cu notiunea de finantare, care surprinde multiplele activitatii adiacente creditarii.

Finantarea tranzactiilor internationale este definita ca fiind "un ansamblu de modalitati pentru asigurarea mijloacelor de plata necesare efectuarii operatiunilor comerciale, investitiilor internationale, actiunilor de cooperare economica internationala" .

Finantarea comertului international este structurata ca activitate pe o relatie de creditare. Ea presupune insa o suita de alte elemente care tin, fie de tehnica propriu-zisa de finantare, fie de politica economica a statelor. Exista mai multe elemente care diferentiaza finantarea comertului international de simplul act al creditarii. Acestea sunt:

< creditul, in contextul finantarii comertului, se acorda putin frecvent in suma egala cu valoarea marfurilor vandute sau cumparate. Finantarea presupune o participare de 15 - 30% a celui care este finantat;

< finantarea presupune intotdeauna asigurarea impotriva diferitelor riscuri la o institutie specializata. Deseori operatiunea este dublata de utilizarea altor instrumente de garantare

< creditul, in contextul finantarii internationale, este acordat, de regula, in conditii mai avantajoase decat cele practicate la alte tipuri de credite;

< schemele de creditare fac parte din programele de finantare elaborate de stat, in vederea promovarii exporturilor

< ca rezultat al diversificarii tehnicilor de finantare, precum si a sumelor tot mai mari antrenate in aceasta activitate, finantarea tranzactiilor internationale este tot mai puternic legata de piata valutar-financiara

< practica finantarii comertului international a cunoscut o permanenta inoire, astfel incat, alaturi de tehnici financiare bancare devenite "clasice"(creditul furnizor, creditul cumparator) au aparut noi tehnici (leasingul, factoringul, forfetarea, finantarea prin confirmarea comenzii).

Finantarea se poate realiza din surse interne, provenite din tara celui ce cere finantarea sau din surse externe, apeland la pietele financiare externe. Luand in considerare calitatea creditorului, finantarea externa poate sa aiba la baza surse publice, cum este cazul asistentei pentru dezvoltare, sau surse private, in acest caz, piata financiar valutara jucand un rol deosebit de important.

O alta clasificare a finantarii este pe termen scurt (1 si 11 luni), pe termen mediu (5 si 7 ani) si pe termen lung (peste 7 ani). Pentru finantarea operatiunilor de comert exterior cele mai frecvente sunt tehnicile de finantare pe termen scurt sau mediu, iar in cazul investitiilor internationale si a actiunilor de cooperare industriala, operatiuni cu o valoare ridicata, sunt specifice operatiunile de finantare pe termen lung sau mediu.