StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
finante FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finante internationale

Principalele componente ale rezervei monetare internationale



Principalele componente ale rezervei monetare internationale

Rezerva de aur


In ordinea elementelor care intra in structura rezervei monetare internationale a unei tari , aurul este in general tracut pe primul plan din considerente istorice . Ca importanta relativa , aurul se situeaza in general dupa alte elemente 515e48f , cu exceptia unor state dezvoltate care prin traditie detin mari cantitati de aur .

Aurul a avut o contributie contradictorie la majorarea rezervei monetare internationale in perioada postbelica . Ponderea sa in cadrul rezervei monetare internationale , evaluata la vechiul pret oficial de 35 dst uncia a scazut de la 69% in 1951 ( cea mai importanta componenta in rezerva monetara internationala ) la 9.2 % in 1984 si la 3.7 % in 1994 .



In perioada 1951-1965 rezerva de aur a crescut in marimi fizice , cu 1.5 % anual .

Suspendarea pool-ului aurului in martie 1968 a stopat tendinta de reducere a rezervei de aur in favoarea tezaurizatorilor particulari . Din 1970 rezervele de aur monetar au fost relativ constante in termeni fizici ( cca 30000 tone ) .

Situatia se prezinta cu totul altfel , daca se evalueaza rezerva de aur la pretul pietei . Metoda a fost aplicata de Franta inca inainte de absolvirea pretului oficial al aurului si a fost utilizata ulterior de majoritatea tarilor occidentale , precum si de alte state .

Evaluate la pretul pietei , rezervele de aur ale bancilor centrale erau in 1985 de 12-14 ori mai mari decit in 1950 , ajungind si chiar depasind rezervele valutare si fiind de peste 30 ori mai mari decit rezervele de DST . In 1995 , bancile centrale detineau in rezervele lor cca 36000 tone de aur , ceea ce reprezenta cca 25% din rezervele lor.

Indirect si neoficial , aurul a recistigat astfel locul pe care-l avea in anii '60-'60 in cadrul lichiditatilor internationale . Se poate spune ca aurul a pastrat functia monetara de principal activ international de rezerva.

Este elocvent faptul ca in urmatorii 10 ani dupa semnarea acordurilor de la Kingston , nici o banca centrala - cu exceptia celei a SUA nu si-a manifestat intentia de a reduce stocul sau de aur monetar .

Cresterea pretului aurului a determinat , de altfel , unul dintre cele mai insemnate transferuri monetare inregistrate vreodata , in favoarea tarilor occidentale industrializate , ceea ce a adincit disparitatile in distributia pe tari a lichiditatilor internationale .

Rezerva de aur ale tarilor in curs de dezvoltatre , desi in timp ce au crescut ( de la 9.4 % in 1950 la 17 % in 1984 , din totalul rezevei oficiale ) , au ramas modeste .

Acest lucru s-a datorat si faptului ca avind de regula un nivel redus al rezervei monetare internationale , tarile in curs de dezvoltare au fost obligate sa se orienteze mai mult catre valute , care asigura un grad mai mare de lichiditate .

Potrivit dispozitiilor din statutul modificat al Fondului Monetar International ( 1976) tarile membre ale acestui organism urmeaza sa duca o asemenea politica a rezervelor care sa faca di dreptul special de tragere , principalul activ de rezerva in sistemul monetar international . Aceasta dispozitie coincide cu restringerea rolului aurului in sistemul monetar , inclusiv ca element component al rezervei .

Totusi , asa cum s-a aratat , avind in vedere isusirile aurului ca valoare materiala , se poate presupune ca functia acestui metal ca instrument de rezerva nu se va diminua prea mult , chiar daca alte functii monetare ale aurului vor fi afectate de conceptia care a prevalat in discutiile din anii '70 cu privire la reforma sistemului monetar international si la modificarea statului FMI.

In trecut , rezervele de aur detinute de bancile centrale au fost evaluate la pretul de 35 dolari uncia . Ca urmare a deprecierii dolarului si a devalorizarii lui consecutive , s-a trecut la evaluarea rezervelor de aur in DST.

In urma renuntarii la pretul oficial al aurului decisa de Fondului Monetar International , evaluarea acestor rezerve se va face la pretul pietei .

Atita vreme cit rezervele de aur au fost inregistrate la pretul oficial , ele au fost practic blocate in bancile respective , avind in vedere ca pretul oficial era cu totul necorespunzator , iar bancile centrale nu puteau sa efectueze operatiile reciproce in aur decit la pretul oficial .

Prin renuntarea la pretul oficial , se poate cauta pe o dezghetare a rezervelor oficiale de aur , ceea ce ar insemna , cu timpul , o reintoarcere la utilizarea aurului in operatiile de echilibrare a balantei de plati .

In ultimii ani a avut loc o reducere a rezervelor de aur , atit pe ansamblul tarilor , cit si pe grupe de tari ( industrializate si in curs de dezvoltare ) .













REZERVA    DE AUR

PE GRUPE DE TARI


IN PERIOADA 1990 - 1995


- MILIOANE UNCII -



Anii


Grupe de tari









Tarile industrializate







Tari in curs de dezvoltare







Tari exportatoare de petrol







Total tari












Pe piata aurului , limita de 400 $/uncia nu pare a fi posibil de depasit , chiar in conditiile in care japonezii investesc in aur pentru a contracara instabilitatea sistemului lor financiar .

In 1995 , pretul metalelor pretioase a inregistrat o explozie . Aurul , in urmatoarele 12 luni , nu va depasi prea mult nivlul mediu de 380 $/uncie si in nici un caz bariera de 400 $/uncie .

Prognozele pentru piata aurului au la baza urmatorii factori fundamentali :

a) nivelul cererii , care de regula depaseste oferta sub presiunea nevoilor din industrie si impinge cotatiile in sus.

La aur , ecartul cerere/oferta a aparut inca din 1988 , dar a evoluat in mod neregulat de la un volum echivalent cu 5.6 % din cerere in 1988 , la 9.2% in 1994 .

Intr-o masura importanta , preturile sint influentate de nivelul cererii pe piata Indiei , care este primul consumator mondial de aur .

Din punctul de vedere al utilizarii , rezerva de aur poate fi impartita in doua categorii :

1) stocul de consum curent

2) stocul permanent sau intangibil

1) Stocul de consum curent reprezinta cantitatea de aur necesara pentru consumul in urmatoarele scopuri : cercetari stintifice , medicina , consum industrial , inclusiv baterea medaliilor si productia de bijuterii.

Determinarea marimii stocului de consum curent nu prezinta dificultati , planificarea consumurilor de aur in scopuri stiintifice , medicale si industriale facindu-se in functie de realizarile din anul de baza , corectate cu cresterea prevazuta pentru anul de plan .

2) Stocul permanent sau intangibil este necesar in calitate de mijloc de plata in cadrul decontarilor internationale deosebite cum ar fi : razboiul , secta , cutremurele de pamint sau alte calamitati .

Detrminarea marimii stocului permanent , evident , nu se poate face pe o baza strict stiintifica , data fiind natura acestui stoc . S-au luat drept baza de calcul unele elemente legate in mod logic de destinatia stocului permanenet , cum sint : consumul de griu al populatiei tarii pe un an , - in eventualitatea secetei sau a altor calamitati ale naturii ; importul de armament - in eventualitatea unui razboi ; acoperirea deficitului balantei comerciale - in cazul intreruperii unor relatii comerciale valutare normale cu unele state .

Desigur , toate aceste elemente sint foarte aproximative si calculele facute pe baza lor nu ar fi in masura sa indice decit ordinul de marime al stocului permanent de aur care ar trebui sa existe ca rezerva de stat pentru imprejurari deosebit de grave .

Pe baza celor aratate mai sus s-ar putea lua in considerare urmatoarea formula pentru calcularea rezervei de aur .


R = Sc+Sp




in care : R reprezinta rezerva de aur anuala

Sc reprezinta stocul de consum curent

Sp reprezinta stocul permanent

La rindul lor , termenii Sc si Sp reprezinta :


Sc = Cs * k + Cm * k + Ci * k

in care       Cs reprezinta consumul de aur in anul de baza in scopuri stiintifice

Cm reprezinta consumul de aur in anul de baza in scopuri medicale


Ci reprezinta consumul de aur in anul de baza in scopuri industriale

k reprezinta procentul de crestere planificat pentru anul de plan fata de anul de baza


Sp = (Cg * N * 365 ) + A + 0.5 Ex


in care : Cg reprezinta consumul de griu pe cap de locuitor pe zi

N reprezinta numarul locuitorilor tarii

A reprezinta cheltuielile de aparare pe an

Ex reprezinta volumul exportului pe un an


Spre deosebire de celelalte active de rezerva , constituirea tezaurelor de aur a fost determinata nu numai de factori monetari , ci si de factori istorici si naturali .

Sursele actuale de formare a stocului de aur monetar sint in principal productia ( pentru tarile care dispun de zacaminte ) si cumpararile de aur de pe piata , dar in trecut , concentrarea metalului galben in anumite tari a reflectat politica imperialista - in special pozitia de putere coloniala , despagubirile de razboi sau incasarile in timpul razboaielor in calitate de principali furnizori de armament .

Aurul provine in proportie de 92 % din extractie miniera primara .






Rezerva valutara


Rezerva valutara ,ca parte integranta a rezervei monetare internationale este data de disponibilitatile in valuta ale unui stat ,administrate de autoritatea sa monetara( de regula,banca centrala).

In esenta lor,valutele de rezerva sint monede nationale ale unor tari detinute de alte tari in rezerva monetara internationala ,fie in mod spontan ,ca rezultat al increderii pe care o prezinta( asa cum s-a intimplat cu lira sterlina,francul francez,dolarul SUA,intre cele doua razboaie mondiale) sau ca rezultat al unor intelegeri internationale( cum a fost cazul dolarului SUA -si intr-o anumita masura al lirei sterline-in urma acordurilor de la Bretton Woods din 1944) . Atribuirea acestui rol implica acordarea dreptului ca tara emitenta a monedei de rezerva sa aiba balanta de plati pasiva in scopul de a alimenta in acest mod rezerva si lichiditatile internationale.

Deci,valutele de rezerva provin din deficitul balantei de plati a tarii emitente.

Pina in 1914,piata Londrei a fost bancherul lumii,iar lira sterlina,valuta de rezerva preferata.Dupa primul razboi mondial a inceput rivalitatea dintre lira sterlina si dolar.Ca urmare a ascensiunii economice a Statelor Unite,pozitiile Angliei ca bancher al lumii au inceput sa fie subminate,indeosebi cu ajutorul planurilor Dawes(1924) si Youny(1930),initiate,elaborate si aplicate de SUA .

In prezent,dolarul este principala valuta de rezerva pe plan international,situatie omologata de sistemul monetar international din 1944,iar lira sterlina ocupa un loc secundar,impreuna cu alte monede cum ar fi marca germana sau francul elvetian.

Deprecierea progresiva a lirei sterline,ca urmare a uneia din cele mai mari inflatii din lumea occidentala,a pus insa capat carierei internationale a acestei monede chiar in cadrul zonei lirei sterline( zona lirei sterline a cuprins tari ca : India,Pakistan,Noua Zeelanda,Sri Lanka ,Australia,Libia,Britania,Republica Sudafricana,Kuweit).

Pentru ca o moneda sa-si poata indeplini functia de valuta de rezerva,trebuie sa indeplineasca anumite cerinte privind stabilitatea valorica si asigurarea schimbului.

In conditiile oscilatiilor cursurilor valutare,stabilitatea impune pastrarea relativa a valorii monedei in timp.iar asigurarea schimbului dictata de aceleasi ratiuni,presupune acceptarea la plata pe piata internationala a monedei respective,fara pierderi.

In timpul crizei valutare occidentale din anii 196o si 1970,lira sterlina si-a pierdut insusirile inerente unei valute de rezerva. Tarile din Commonwealth si alte tari care detineau rezerve de lire sterline au cerut guvernului britanic garantii asupra integritatii valorice a acestor rezerve.

Deznodamintul s-a produs in ianuarie l977,cind guvernul britanic a contractat la Banca Reglementelor Internationale de la Basel un imprumut de 3 miliarde dolari,cu care sa converteasca rezervele de lire sterline ce vor fi restituite de detinatori,o alta parte din rezerve urmind sa fie preschimbate pe titluri de consolidare exprimate in valute.

In felul acesta ,rolul de valuta de rezerva pe care l-au indeplinit lira sterlina de-a lungul multor decenii este pe cale de a se incheia.

Lupta intre dolar si lira sterlina pentru primele pozitii ca valute de rezerva a fost o expresie a luptei pentru dominatia mondiala.Statutul de valuta de rezerva avantajeaza statele puternice.Faptul ca tara A detine o rezerva in valuta tarii B echivaleaza cu acordarea unui credit involuntar de catre prima tara celei de a doua. Asadar,tara puternica,a carei monada nationala serveste ca valuta de rezerva ,ajunge in situatia de a beneficia de un credit din partea oricarei alte tari mai slabe,prin simpla detinere de catre aceasta din urma a unei asemenea rezerve.

In felul acesta ,valutele de rezerva asigura tarii puternice "secretul minunat al deficitului fara plinsete,care permite sa iei fara sa dai,sa imprumuti fara sa te imprumuti si sa primesti fara sa platesti".

Creditele detinute de tara puternica de pe urma utilizarii monedei sale nationale drept valuta de rezerva sint deosebit de avantajoase,ele purtind o dobinda foarte redusa: dobinda curenta pe care bancile o acorda la depunerile la vedere.Disponibilitatile unei tari in valute de rezerva sint tinute in general in cont la bancile din tara de provenienta a valutelor.Pentru aceste disponibilitati bancile platesc dobinda curenta la depuneri,care este mult mai mica decit dobinda la creditele pe termen mijlociu sau lung.Ele se folosesc,ca orice alte disponibilitati din conturile bancilor,pentru operatii bancare ,inclusiv acordarea de credite si investitii interne sau externe.

Valutele de rezerva au intrat in structura rezervelor monetare internationale inca inainte de punerea etalonului aur-devize la baza sistemelor monetare nationale.

Chiar in conditiile etalonului aur clasic,bancile centrale detineau un stoc de valute si devize pentru ipoteza in care un detinator de moneda nationala ar fi preferat sa detina in schimbul ei o valuta straina si nu aur.

Ascensiunea unor monede nationale ca valute de rezerva ,problemele legate de aceasta ascensiune se datoreaza insa etalonului aur-devize.Criticile care au fost aduse etalonului aur-devize s-au referit la modul cum dolarul si lira sterlina si-au indeplinit functia de valuta de rezerva.

Cu exceptia rezervelor Fondului Monetar International rezervele valutare se formeaza in general ca urmare a unei balante de plati active a tarii respective,corespunzatoare pasivului balantei de plati a tarii de provenienta a valutei.In ce priveste dolarul,un numar de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial,balanta de plati a SUA a fost activa,deoarece tarile capitaliste care suferisera cel mai mult in razboi aveau nevoie stringenta de marfuri americane pentru a se reface .

Ulterior,situatia s-a inversat,balanta de plati a SUA devenind pasiva,iar aceea a altor tari industrializate,activa. O parte tot mai mare din rezervele valutare ale tarilor Europei Occidentale care au strinse legaturi economice cu SUA s-au format din dolari ,ca urmare a faptului ca an de an SUA au avut de platit in strainatate mai mult decit au avut de incasat.

Chiar admitind ca balanta de plati a SUA va continua sa aprovizioneze rezervele valutare,neexistind riscul unei stopari a aprovizionarii ca urmare a realizarii unui echilibru al balantei,ramine lipsa de corelatie intre marimea soldului deficitar al acestei balante si volumul nevoilor de mijloace de plata internationale.

Dintre toate componentele rezervei monetare internationale,rezerva valutara a cunoscut dupa cel de-al doilea razboi mondial cresterea cea mai spectaculoasa,de aproape 26 de ori,atingind in 1984 suma de 345 miliarde dolari.

Pe traiectoria majorarii explozive a rezervelor valutare, se remarca doua momente semnificative.

Primul este constituit din anii 1969-1971,cind rezervele Japoniei si ale RFG-ului au depasit rezervele SUA,determinind o noua ierarhizare a tarilor capitaliste din acest punct de vedere.

Al doilea este intervalul ce a urmat primului soc petrolier(1973-1974), cind au crescut in mod deosebit rezervele valutare ale tarilor exportatoare de petrol (de la 9 miliarde dolari in 1972 la 50 de miliarde dolari in 1975).

Ca si in cazul celorlalte componente ale rezervelor monetare internationale, distributia rezervelor valutare pe grupe de tari reflecta puternicul decalj de potential financiar existent intre tarile industrializate si tarile in curs de dezvoltare neexportatoare de petrol, diferenta

apartinind tarilor exportatoare de petrol.


















REZERVA    VALUTARA

PE GRUPE DE TARI


IN PERIOADA 1990 - 1995


- MILIOANE DST -



Anii


Grupe de tari









Tarile industrializate







Tari in curs de dezvoltare









Tari exportatoare de petrol







Total tari









Rezervele valutare sint calculate in numar de luni in care pot fi acoperite importurile din rezervele valutare existente la sfirsit de an.

In Europa de Est,in clasament,cel mai confortabil loc il ocupa Cehia ce-si poate acoperi importurile in avans pe 8 luni,urmata de Polonia cu disponibilitati valutare pentru 6,5 luni si Ungaria cu disponibilitati valutare pentru 5,4 luni .

Fiecare stat isi pastreaza o parte din rezervele valutare sub forma disponibilitatilor in conturi la banci sau institutii financiare de prestigiu din strainatate.

Aceasta,lichida,asigura oricind posibilitatea utilizarii ei rapide in exercitarea functiei active sau pasive a rezervei monetare internationale.O alta parte din rezerva valutara este pastrata sub forma investitiilor in hirtii de valoare.

In functie de politica valutara sau alte ratiuni economice, politice sau financiare,raportul intre suma valutelor in cont si a celor plasate in hirtii de valoare poate fi in favoarea uneia sau alteia,acest raport fiind intr-o permanenta dinamica.

Pina in anii 1973-1974 bancile centrale s-au limitat la constituirea rezervelor valutare in dolari SUA si intr-o proportie redusa in lire sterline.Administrarea unor asemenea rezerve monovalutare(numai in dolari americani) sau cel mult bivalutare(dolari si lire sterline) era foarte rigida,regula de baza fiind plasarea lor pe termen foarte scurt si scurt,pentru a le mentine un grad inalt de lichiditate.

Intrucit o data cu agravarea crizei monetar-financiare interventiile pe piata valutara pentru mentinerea cursurilor de schimb in limitele dorite au devenit tot mai intense,iar situatia balantelor de plati a multor tari a devenit dificila,bancile centrale au cautat sa-si mareasca incasarile din rezervele lor prin divesificarea monedelor in care sint tinute si administrarea mai supla si activa a acestora.

Au fost preferate valutele forte, chiar daca acestea pe piata aveau dobinzi scazute.

Drept urmare,daca in 1970-1972 dolarul detinea o pondere de 87% in rezervele valutare mondiale, lira sterlina 7%,dupa un deceniu(1980-1982) rezervele in dolari au reprezentat 59%, cele in marci vest germane 12-13%,in franci elvetieni 3-4%,in yeni japonezi 3-4%,iar cu ponderi sub 3% cele in franci francezi,lire sterline si florini olandezi.

Trecerea la rezervele plurivalutare constituie un proces specific relatiilor monetare internationale dupa 1971,dar care se desfasoara spontan,fortat de instabilitatea valutar-financiara.

Se remarca doua tendinte,oarecum incompatibile.

Pe de o parte, autoritatile monetare din diferite tari sint preocupate de constituirea unor rezerve plurivalutare intr-o formula cit mai acoperitoare din punct de vedere al riscurilor,criteriile de diversificare vizind volumul si structura pe valute a fluxurilor comerciale si financiare internationale,precum si fluctuatiile valorice ale monedelor avute in vedere pentru o eventuala includere in rezerva monetara internationala.

Pe de alta parte, tarile a caror moneda tinde sa intre in grupul monedelor de rezerva isi mentine o pozitie circumspecta-cazul Japoniei este cel mai elocvent-dat fiind faptul ca statutul de moneda de rezerva aduce nu numai avantaje,dar impune si o serie de riscuri pentru economiile lor.

Astfel, o tara a carei moneda joaca un rol de rezerva internationala nu poate tine sub control total politica sa monetara interna,practica demonstrind ca atunci cind moneda respectiva este puternica,rolul de rezerva tinde sa se accentueze,iar cind este slaba,tinde sa scada,ceea ce amplifica fluctuatiile de curs si sporeste instabilitatea,atit la nivelul tarii respective cit si al celorlalte economii.

De asemenea, presiunile determinate de intrarile si iesirile de capital din tara respectiva,in urma schimbarilor in structura rezervelor valutare ale celorlalte tari, determina, in anumite perioade,o supraevaluare sau o subevaluare a monedei in cauza,care pot fi in contratimp cu interesele economice ale tarii respective.

O moneda supraevaluata mult timp tinde sa faca economia emitenta necompetitiva si conduce la restringerea exporturilor si la aparitia de dificultati in acoperirea importurilor.

Intreg procesul de constituire a rezervelor plurivalutare depinde de factorii care determina plasamentul acestora pentru a asigura atit lichiditatea cit si rentabilitatea lor.

Asigurarea lichiditatii rezervelor valutare presupune fie mentinerea acestora in valute efective sau in conturi bancare( cel mai bun grad de lichiditate),fie investirea lor in hirtii de valoare rapid transformabile in valute efective sau in cont.

A doua varianta depinde de numerose aspecte care pot fi raportate la capacitatea hirtiilor de valoare de a fi usor negociabile,de a fi revesibile si de a avea o piata dezvoltata.

Rentabilitatea are in vedere plasarea rezervelor valutare in hirtii de valoare sau active rentabile,care aduc venituri mari.In general ,cu cit lichiditatea este mai mare, deci posibilitatea reversibilitatii in bani lichizi se poate realiza mai rapid, cu atit rentabilitatea(cistigul obtinut) este mai mica.

Procesul administrarii rezervelor,devenit tot mai complex,antreneaza nu numai bancile centrale,dar si numeroase banci comerciale pentru consultanta sau pentru efectuarea operatiunilor,iar pe de alta parte,accentueaza fluctuatiile valutare,modifica fluxuri pe pietele de capital prin obligatiunile atrase in rezerve,amplifica transferul de fonduri de pe o piata pe alta si,in consecinta,instabilitatea monetara internationala.

Se poate spune ca desi tendinta spre un sistem de rezerve plurivalutare e certa,desi tot mai multi sint cei ce apreciaza ca dolarul se afla in proces de imbatrinire in functia lui de activ de rezerva, procesul nu este liniar.

In primul rind, moneda americana ramine,in continuare,principalul instrument folosit in cadrul tranzactiilor comerciale si valutar-financiare internationale,statut perpetuat de inexistenta unui concurent la fel de puternic.

In al doilea rind,diversificarea rezervelor valutare intimpina o serie intreaga de frine: prudenta tarilor emitente ale noilor monede de rezerva,restrictiile existente si lichiditatea restrinsa a unor piete financiare,restrictiile valutare practicate chiar de principalele tari occidentale.

Trecerea spre un sistem de rezerve monetare internationale multivalutare a ajuns la un punct de la care nu mai este posibila o intoarcere.

Supravetuirea in conditii optime a sistemului ce se formeaza impune o cooperare strinsa intre autoritatile monetare ale tarilor emitente de monede de rezerva si intre acestea si cele apartinind tuturor statelor lumii.

Practica a demonstrat ca adoptarea oricarei solutii puse in discutie privitor la structura si componenta rezervelor valutare nu se dovedeste viabila,atita timp cit este mentinuta instabilitatea economica si politica si o distribuire inegala si segmentata a puterii economice si financiare pe plan mondial.







Drepturile speciale de tragere


Un alt instrument de rezerva este dreptul special de tragere,emis de FMI.Acest instrument a intrat in structura rezervelor de mijloace de plata internationale incepind cu anul 1970,atunci cind tarile membre ale FMI,participanti la sistemul DST,au primit primele alocari si au inceput operatiile cu DST.

Dreptul special de tragere este un bon de cont,emis fara o baza sau garantie materiala.In consecinta,volumul emisiunii acestiu instrument de rezerva nu este conditionat de existenta unor valori materiale(de exemplu aurul)sau de politica monetara a unui stat(de exemplu SUA), ci numai de aprecierea reprezentantilor statelor intrunite in FMI,cu privire la existenta unei nevoi de lichiditate, care nu poate fi acoperita printr-o majorare a altor instrumente de rezerva.Dimpotriva,in cazul in care aceeasi formatiune internationala constata la un moment dat ca lichiditatea este excesiva,ea poate,prin acelasi organism international,sa decida reducerea -prin anulare- a volumului de DST existent in circulatie in scopul reducerii lichiditatii internatinale la un nivel presupus normal.

Spre deosebire deci de celelalte elemente ale rezervei monetare internatinale,al caror volum este determinat de alte considerente decit optimul acestor rezerve intr-o tara sau in economia mondiala, in cazul DST avem de a face cu un volum orientabil constient de o autoritate competenta,exclusiv in functie de necesitatile de suplimentare sau de reducere a rezervelor existente.

Drepturile speciale de tragere constituie o alternativa in ansamblul variantelor privind restructurarea rezervei monetare internationale.Asa cum este precizat in statutul modificat al FMI, tarile membre ale Fondului sint invitate sa promoveze o astfel de politica in domeniul rezervelor monetare internationale,incit DST sa devina principalul activ de rezerva in sistemul monetar international.

Masura in care o tara poate dobindi dreptul constituirii de rezerve monetare internatinale in DST este determinata de calitatea de membru al FMI, marimea cotei subscrise la Fond,cuntumul si frecventa atribuirilor de DST efectuate de FMI.La acestea se mai pot adauga si operatiunile ce se pot dezvolta intre statele membre ale FMI privind schimbul DST -valute, care insa implica cel putin pentru una din parti sa aiba valute disponibile a fi utilizate in acest scop.

Initial,DST-ul a fost definit printr-o cantitate de 0,888671 grame aur fin, ceea ce corespunde valorii paritare a dolarului american la acea data(1 ianuarie 1969).

O modificare eventuala a continutului in aur al dolarului american nu are nici un efect asupra valorii aur a unei unitati DST.Singura maniera posibila de a schimba valoarea-aur a unei unitati DST este aceea a modificarii statutelor FMI.

DST sint un instrument relativ nou de lichiditati internationale care sint definite in aur,dar nu sint convertibile in aur;valoarea lor se masoara in putere de cumparare si variaza asemenea puterii de cumparare a monedei.

Moneda indeplineste functiuni care sint,partial ale DST, dar acestea din urma nu au structura si forma monetara propriu-zise;dar functia de credit,DST o indeplinesc totdeauna.DST sint o unitate de cont cu totul speciala care se distribuie sub forma de credit.

Ceea ce indeparteaza DST de adevarata moneda este si faptul ca DST nu pot fi detinute decit de guverne ,in contul general al FMI si eventual de un numar foarte restrins de institutii oficiale care indeplinesc functii de banci centrale pentru mai multi membri ai FMI.

DST sint speciale pentru ca statele participante la sistem depun cota lor integral in moneda lor nationala si nu in aur.

Aceasta metoda de evaluare a DST-urilor a ramas in vigoare pina la 30 iunie 1974,cind ,datorita oscilatiilor pretului aurului pe piata si a abandonarii legaturii dintre aur si valutele diferitelor tari membre,FMI a trecut la evaluarea DST pe baza metodei cosului valutar.

Initial , cosul valutar era format din 16 valute apartinind acelor tari care detineau cel putin 1 % din comertul mondial . Incepind cu data de 1 ianuarie 1981 , numarul monedelor care formeaza cosul valutar pentru evaluarea DST - ului s-a redus la 5 ( dolarul SUA , marca germana , francul francez , lira sterlina si yenul japonez) care s-au dovedit cu influenta cea mai mare .

Prin metoda cosului valutar , valoarea unui DST este o medie aritmetica ponderata a cursului dolarului pe pietele celorlalte patru tari , ale caror monede compun cosul valutar .

Determinarea valorii unui DST se face zilnic , ca un raport intre marimea contributiei fiecarei monede din cos la valoarea unui DST si cursul dolarului fata de moneda respectivain preziua stabilirii cursului , rezultatele obtinute insumindu-se . Cifra obtiunuta este de fapt , un curs mediu al DST-ului exprimat in dolari SUA .

Crearea DST a reprezentat o contributie concreta la functionarea principiului , un aport al FMI la cresterea volumului lichiditatii globale , DST fiind un nou activ de rezerva , sumele alocate sint socotite in rezervele tarilor .

Data fiind procedura tehnica , limitata de deciziile FMI privind alocarile , ponderea DST in totalul rezervelor monetare internationale este modesta comparativ cu celelalte doua componente - aurul si valutele . Reprezentind aproximativ 2% ( in 1994) din totalul rezervelor monetare internationale, distributia DST pe grupe de tari pastraza si adinceste din acest punct de vedere , decalajele dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare si sarace .






























DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE

PE GRUPE DE TARI


IN PERIOADA 1990 - 1995


- MILIOANE DST -



Anii


Grupe de tari









Tarile industrializate







Tari in curs de dezvoltare







Tari exportatoare de petrol







Total tari













Calculele privind suma totala de DST ce urmeaza a fi atribuita au in vedere volumul comertului international , rezervele monetar international ale statelor membre ale FMI , starea generala a lichiditatilor internationale , dezechilibrul balantelor de plati .

Atribuirea pe tari se face in limita unui anumit procent stabilit egal pentru toate statele membre - si aplicat cotei subscrise la Fond .

Sistemul de alocare a DST a intrat in vigoare la 18 iulie 1969 . De atunci FMI a procedat la doua emisiuni si respectiv atribuiri de a DST Una in perioada 1970 - 1972 in suma de 95 miliarde DST si urmatoarea intre anii 1979-1981 in valoare de 12.5 miliarde DST . Atribuirea de DST tarilor membre ale FMI se face proportional cu cota subscrisa la Fond , fara ca acestea sa fie obligate la vreo contraprestatie . Cotele astfel atribuite intra definitiv in rezerva monetar international a tarii respective . Sistemul atribuirii de DST , desi formal se doreste neutru si nediscriminatoriu , in esenta este profund discriminator . Tarilor care au depus la fond o cota mai mare li se aplica proportional cote de DST mai mari , iar tarile sarace si in curs de dezvoltare , care sint mai indreptatite la alocarea unor cote mai mari , primesc proportional mai putin . Cumulind cele doua atribuirii , rezulta ca tarile industrializate ( 20) au beneficiat de aproximativ 70 % din totalul sumelor in DST alocate tarilor membre , iar diferenta a fost repartizata tarilor sarace si in curs de dezvoltare .

DST pot fi utilizate in mod direct pe o arie foarte restrinsa de operatiuni , ce au in vedere , in general , plata de comisioane , dobinzi in relatiile tarilor membre cu FMI .

In cea mai mare proportie insa , DST sint utilizate indirect ca mijloc de plata in sensul ca sint un instrument prin intermediul caruia autoritatile detinatoare de DST pot provoca valute convertibile in anumite conditii . Astfel , o tara careia I s-au alocat DST , are dreptul contra acestora , sa primeasca o suma echivalenta in valuta convertibila de la o alta tara membra indicata de FMI ( de regula o tara cu balanta echilibrata si cu rezerva monetara internationala suficient de mare ) .

Asemenea schimbari se pot conveni si direct intre doua tari membre , in sensul ca o tara , contra unei sume in DST , poate solicita unei alte tari o suma echivalenta in moneda sa nationala detinuta de cealalta tara , sau o suma echivalenta in moneda in moneda tarii partenere .

In principiu , toate aceste operatiuni sint efectuate in scopul echilibrarii balantei de plati sau modificarii structurii a rezervelor monetare internationale a tarilor membre ale FMI . De asemenea , tarile membre pot rascumpara contra DST propria lor moneda aflata la Fond ( cu unele exceptii ) .

Fiind unitati monetare de cont , pastrarea si miscarea lor din contul unei tari in contul altei tari sau al FMI sint efectuate prin sistemul computerizat al Departamentului DST existent la FMI unde sint evidentiate toate fondurile DST . Toate operatiunile cu DST sint purtatoarea de dobinda , FMI plateste tuturor detinatorilor dobinda pentru sumele in DST pastrate in conturi , dupa cum fiecare participant plateste un comision Fondului pentru suma alocarilor de DST , precum si pentru orice sold negativ sau comision neplatit .

In cadrul politicii sale de crestere a rolului de activ de rezerva international al DST', Fondul, in special dupa intrarea in vigoare a statutului modificat, a adoptat o serie de hotariri prin care se are in vedere largirea sferei de utilizare a DST.

Aceste hotatiri au in vedere ca pe baza de acord intre parti, DST sa poata fi utulizate si in operatiuni swop, in tranzactii la termen, imprumuturi, reglementarea operatiunilor de ordin financiar, fie sub forma unei garantii in DST, fie pe baza unui acord referitor la transferul si retransferul de DST, in donatii intre participanti la contul DST etc.

Simplificarea metodei de evaluare (de la 16 la 5 valute in cos), fixarea unor dobinzi atragatoare (initial dobinda DST era mai mica decit a pietii si independenta de aceasta), largirea gamei operatiunilor in care pot fi utilizate DST, sint masuri care ilustreaza intentia FMI de a transforma DST intr-o adevarata moneda internationala.

DST , care totusi continua sa detina un loc modest , au urmatoarele avantaje :

1) - 0fera un grad de stabilitate mai mare decit orice moneda nationala ;

2) - nu sint legate direct si efectiv de nici o tara si ca atare, alocarea nu conduce la aparitia deficitelor balantelor de plati in tarile emitente de valuta de rezerva si nici la propagarea pe scara mondiala a eventualelor fenomene economice si financiare negative din aceste tari;

3) - emisiunea lor fiind controlata de FMI exista posibilitatea dozarii

constiente a mijloacelor de plata internationala in functie de nevoile economiei mondiale, independent de starea balantei de plati a vreunei tari ;

4) - constituie un mijloc suplu de mentinere a unei lichiditati internationale echilibrate, iar prin atribuire gratuita obtinerea lor de catre tari nu duce la imobilizari de active financiare, comparativ cu alte tipuri de rezerve (aur, valute) care trebuie cumparate ;

In acelasi timp , DST prezinta anumite limite in indeplinirea functiilor de instrument de plata si activ de rezerva cu adevarat international .

Totodata , specialistii apreciaza ca inflatia si deflatia de DST nu sint excluse , cu toata supravegherea execitata de FMI , insusi aprecierile acestuia privind nevoile internationale de DST putind fi la un moment dat eronate in raport cu realitatea.

Luind in considerare aceste avantaje si dezavantaje regasim si pozitiile diferitelor state si grupe de state cu privire la viitorul DST.

Astfel, SUA acceptind DST ca pirat al sistemului monetar international, mizeaza pe faptul ca o emisiune de DST care sa contracareze ca pondere dolarul american este dificil de realizat atit faptic (data fiind ponderea dolarului in viata valutar-financiara internationala) cit si psihologic (date fiind limitele in functionare ale DST) si in acelasi timp, inlocuirea ar necesita o perioada indelungata.

Rezerve privind viitorul si in mod special realizarea de noi emisiuni de DST au si celelalte tari occidentale pornind de la considerentul ca actuala lichiditate internationala este suficienta, iar pe de alta parte, ca eventuala lipsa de lichiditate poate fi completata cu noile monede considerate la rolul de valute de rezerva.

Din ce in ce mai multe tari sarace si in curs de dezvoltare, membre ale FMI, sprijina ideea folosirii DST, nu numai pentru echilibrarea balantelor plati si stabilitatea cursurilor de schimb, dar si pentru necesitatile de dezvoltare economica, pentru progresul lor economic si social.

In acelasi timp. aceste tari invocind caracterul injust al actualei repartitii a rezervelor monetare internationale, precum si sistemul atribuirii DST, care favorizeaza direct statele puternic dezvoltate, se pronunta in favoarea emisiunii de DST repartizabile cu precadere tarilor sarace si in curs de dezvoltare, precum si in favoarea adoptarii de masuri care sa conduca la intarirea rolului DST in ansamblul mijloacelor de plata internationale.

O moneda cu adevarat internationala se impune a fi gestionata colectiv si democratic.

DST sint inca departe de a indeplini complet si suplu toate functiile unei monede internationale. Avind in vedere ca DST reprezinta un instrument emis controlat de un organism international si nu este legat de starea economica a unui singur stat, el contine in serie, potential capacitatea de a deveni in perspectiva principalul instrument de rezerva al sistemului monetar international .

Aceasta stare potentiala poate deveni o stare de fapt, insa numai cu conditia existentei unor norme corespunzatoare privind emiterea, distribuirea si utilizarea DST .

Printre cerintele privind intarirea rolului DST in cadrul relatiilor monetare internationale se pot enumera cele ce privesc repartizarea si utilizarea lor intre tarile membre in concordanta cu nevoile lor reale, asigurarea stabilitatii in timp, utilizarea lor in scopul lichiditatii subdezvoltarii si al decalajelor economice, realizarea prin folosirea lor a unui climat de siguranta si stabilitate in domeniul relatiilor financiare, monetare, comerciale etc.






Revista "CAPITAL" , nr.37/1995

Revista "CAPITAL" , nr.37/1995

Revista "CAPITAL" , nr.41/1995





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact