StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » piata actiunilor » Teorii despre piata actiunilor
Trimite articolul prin email Primul analist american : Teorii despre piata actiunilor Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Primul analist american



Inutilitatea teoretica a analizei nu 1-a impiedicat pe un barbat de 31 de ani sa infiinteze in asociere, in 1882, o companie de servicii de informatii financiare. Asociatii erau Charles Dow si Edward Jones, iar firma se numea Dow Jones Company\". Scopul acesteia era sa furnizeze informatii si noutati care afectau piata actiunilor. Peste 100 de ani mai tarziu, numele Dow Jones\" a ajuns sa fie asociat cu ziarul financiar Wall Street Journal, cu numele importantei edituri Dow-Jones Irwin si cu cei mai bine cotati si urmariti indici bursieri din lume.
La numai doi ani de la infiintarea firmei, Charles Dow a inntat o metoda prin care preturile a 11 actiuni ale unor companii de cale ferata erau incluse intr-o medie (arage) folosita ca indicator al preturilor in industria cailor ferate. Pana in 1897 au fost incluse in indice 20 actiuni de cale ferata. in acelasi an, el a creat o medie de actiuni (arage) din industrie, formata din 12 asemenea titluri.
Astazi, ziarele financiare nu sunt comple



te fara un raport despre cei trei indici Dow Jones: 30 industrie, 20 transporturi si 15 servicii publice1 (utilities). Milioane de cititori ai ziarelor, ascultatorii radio si telespectatorii stiu ce inseamna Dow\".
Totusi, unii criticii spun ca indicii Dow Jones nu reprezinta industria americana de astazi deoarece corporatiile emitente incluse in indici reprezinta companiile bine capitalizate (big cap)2. Proiectele lor de cercetare si dezvoltare sunt bine finantate si pe termen lung, spre deosebire de cele ale corporatiilor mai tinere si mai sensibile, cum ar fi companiile de sisteme de computere hitech\" ori companiile de software. in consecinta, succesele sau esecurile
lor sunt indicatori decalati\"3 (lag indicators), adica ele apar mult timp dupa ce restul pietei a evoluat.
Mai sunt disponibili si alti indici care, alaturi de Dow, sersc drept indicatori. Barron\'s Arage contine 50 actiuni principale. Value Line Composite Arage include peste 1.600 emisiuni, atat NYSE cat si OTC. Indicators Digest contine aproximativ 2.500 actiuni tranzactionate atat pe bursa, cat si pe OTC. Cu toate acestea, Dow se mentine ca cel mai important, cel mai chi si cel mai recunoscut dintre indici. Indicii Dow sunt indicatorii-cheie folositi in interpretarea asa numitei teorii Dow. Charles Dow nu a formulat niciodata o teorie intr-o anumita lucrare, insa succesorii lui au incercat sa organizeze munca acestuia intr-un sistem coerent, numit in prezent teoria Dow.
Potrivit acestei teorii, pe piata actiunilor au loc simultan urmatoarele tipuri de miscari ale pretului:
* Miscarea scurta\" (narrow moment) consta in fluctuatiile zilnice.
* Oscilarea scurta\" (short swing) este formata din trenduri care dureaza de la doua saptamani la o luna sau ceva mai mult.
* Miscarea principala\" (main moment) este trendul pe termen lung - in crestere sau in scadere - care dureaza patru ani sau mai mult.
Totusi, poate ca cea mai mare critica a acestei teorii in trei sectiuni este ca ea nu are ca scop previzionarea duratei trendului. Mai degraba ea reuseste doar sa marcheze inrsarile de trend. Prin urmare, teoria este un sistem care secondeaza piata (adica, un indicator decalat - lag indicator) si nu un sistem care anticipeaza piata (adica, un indicator primar - lead indicator). Ea arata, prin indicii Dow, doar ce s-a intamplat, nu ce se va intampla pe piata.
Pe de alta parte, indicii (indexes) sunt construiti, de asemenea, pentru a reflecta industria americana si piata actiunilor. In general, ei sunt alcatuiti din mai multe actiuni decat mediile (arages), acele actiuni reflectand un domeniu mai reprezentativ al economiei americane.
De obicei, indicii sunt ponderati cu numarul actiunilor aflate in circulatie (float), astfel incat fiecare actiune este reprezentata proportional in rezultat.
De exemplu, sa presupunem ca valoarea de baza, sau divizorul, este 125 milioane. Valoarea acestui indice ar fi 6,52 (815 milioane impartit la 125 milioane). Bineinteles ca indicii reali sunt mult mai complicati decat acesta. Ceea ce am ilustrat este o perspectiva foarte simplificata, bruta, atat a mediilor (arages) cat si a indicilor (indexes). in fapt, unele medii sunt ponderate, in timp ce unii indici nu sunt ponderati. in plus, atat mediile cat si indicii sufera modificari cu ocazia splitarilor de actiuni, a „disparitiei" unor companii datorita fuziunilor sau altor moti, precum si in cazul altor schimbari. Indicii constituie un progres relativ recent in industria titlurilor de valoare si au denit foarte raspanditi ca indicatori. Cativa dintre cei mai folositi indici sunt: * The New York Stock Exchange Composite Index, format din aproximativ 1.750 actiuni comune listate la aceasta bursa, grupate in: industrie, transporturi si servicii publice/financiare. * * The American Stock Exchange Market Value Index, al celor aproximativ 800 actiuni comune listate la aceasta bursa. NASDAQ Composite Index, format din actiuni comune, clasificate in: industrie, banci, asigurari, alte companii financiare, transporturi si servicii publice. * Standard & Poor's OTC 250 Index care foloseste 250 dintre cele mai mari actiuni din industrie de pe piata OTC. Ponderat cu pretul, el este difuzat pe minut. * Value Line Composite Index, format din aproximativ 1.700 actiuni incluzand atat companiile „colos" cat si companii mai mici. * The Wilshire 5.000 Equity Index care este probabil cel mai cuprinzator indice, incluzand toate actiunile pentru care sunt disponibile cotatiile zilnice. Un alt indice cunoscut este Standard & Poor's 500 Index care include 400 actiuni din industrie, 20 din transporturi si 40 din servicii publice (Standard & Poor's publica, de asemenea, un indice de 100 actiuni). Pe langa faptul ca actioneaza ca indicatori ai pietei, indicii au fost larg adoptati ca instrumente de baza (underlying instruments) pentru contractele futures. Vanzatorul unui contract futures este de acord sa vanda marfa sau instrumentul de baza la un pret si la un moment specificate. Activul „de baza" (underlying interest) poate fi orice, de la costita de porc la metale pretioase sau obligatiuni de trezorerie. Desigur, cumparatorul contractului futures este de acord sa cumpere marfa sau instrumentul financiar de baza, in aceiasi termeni. Contractul futures s-a dezvoltat in.timp, din economia agrara din trecut. Fermierii aau nevoie sa-si asigure un pret profiil pentru recoltele lor, adica aau nevoie sa se „protejeze" (hedge) impotriva riscului de a pierde banii daca recolta nu obtinea un pret profiil pe piata. Pentru a-si asigura profitul, ei conneau sa-si vanda recoltele, cand vor fi culese adica, la o anumita data in viitor, la un pret profiil. Speculatorii s-au implicat in aceste contracte in speranta revinderii recoltelor la preturi mai mari, facand astfel si ei un profit. Pe langa speculatori, utilizatorii cumparau astfel de contracte pentru a bloca costul materiilor prime. De exemplu, o companie de panificatie putea cumpara contracte pe grau pentru a bloca costurile viitoare la un nil care sa-i permita sa faca profit din produsele finite - paine, prajituri, chifle, etc. Dar, ce legatura au toate acestea cu indicii? Peste ani, contractul futures a denit un hicul de tranzactionare de sine statator. Contractele futures sunt tranzactionate nu doar pe produsele agricole traditionale (soia, zahar, etc), ci si pe metale pretioase, titluri de valoare gurnamentale SUA, valute si o multime de alte acti de baza, inclusiv indici de actiuni. Indicii insa, prezinta o particularitate. Implicarea intr-un contract futures inseamna livrarea efectiva a marfii sau instrumentului de baza pentru care vanzatorul decide sa-si „exercite" contractul. In practica, sunt exercitate doar cateva procente din contractele futures, astfel incat livrarea nu este prea intalnita. Cu toate acestea, cand un contract este exercitat, obligatia vanzatorului este sa livreze soia, griu, suc de portocale sau orice altceva. Dar, ce livreaza vanzatorul cand este exercitat un contract futures pe un indice? Raspunsul este: numerar (cash). Iata cum functioneaza un contract futures pe un indice. Sa spunem ca ati - adica sunteti „long" - un contract futures pe Indicele de Actiuni S&P 500/decembrie. Sa presupunem ca pretul curent de piata al contractului este 129 care este „numar indicator" (index number). Daca va exercitati contractul - adica cereti livrarea - vi se vor plati 64.500$, adica numarul indicator (p


retul de piata) inmultit cu 500$ valoarea contractuala a fiecami punct din numarul indicator. Daca ati platit mai putin de 129 (64.500$) pentru contract, atunci faceti profit. Daca ati platit mai mult, pierdeti bani. Cine tranzactioneaza contracte futures pe indici? Printre altii, oricine are nevoie sa-si protejeze o pozitie importanta in actiuni -fondurile de pensii, companiile de asigurari, bancile, firmele de brokeraj si alti institori institutionali. De regula, portofoliile acestor institori includ pozitii insemnate in multe actiuni diferite. Prin dirsificarea portofoliilor de actiuni, acestia se pro-tejaza (hedge) impotriva riscului pierderii in cazul in care o actiune sau alta scade in valoare. Castigurile din celelalte actiuni din portofoliu fac mai mult decat doar sa compenseze o asemenea pierdere in valoare. Acest tip de risc este denumit risc „specific", „nesistematic" sau „dirsificabil". Mai greu de protejat este riscul unei pierderi generale, caz in care toate sau majoritatea actiunilor din portofoliu inregistreaza scaderi datorita unei scaderi generale a pietei. Acesta este denumit risc „de piata", „sistematic" sau „nedirsificabil". Pentru protejarea impotriva pierderilor datorate acestui tip de risc se pot face foarte putine in afara de monitorizarea foarte atenta a pietei. Aici intervin contractele futures pe indici. Cumparand contracte futures pe un indice alcatuit dintr-o combinatie de actiuni asemanatoare cu cea a portofoliilor lor, administratorii de portofoliu pot limita pierderile datorate scaderilor pietei. De exemplu, administratorul de portofoliu al unui fond mutual are controlul asupra a 500 milioane dolari in actiuni si prede o scadere brusca a pietei pe termen scurt. incercarea de a vinde in valoare de 500 milioane dolari, repede si !a preturi rezonabile, ar fi, din punct de dere tehnic, foarte dificila si ar imprima oricum afacerii un curs indezirabil daca prognozele pe termen lung sunt bullish. Pe piata actiunilor, contractul futures ofera protectie in cazul scaderii pretului (downside protection), scutindu-l pe managerul de portofoliu de perspectiva de a deni „un fermier cu silozul plin de certificate de actiuni in loc de porumb". O pozitie futures short poate fi folosita de oricine ca protectie impotriva pierderii in valoare a portofoliului. Speculatorii si altii pot incerca sa profite in mod asemanator, angajand pozitii long sau short, folosind acelasi tip de mecanism al transferului de risc care a functionat inainte atat de bine cu produsele agricole, bunuri industriale si instrumente financiare. Iata un exemplu. Un institor detine un portofoliu dirsificat de actiuni blue-chip in valoare de 250.000$. Institorul se teme ca ar putea interni o scadere brusca inainte de reluarea unei piete in crestere pe termen lung. Din cauza ponderii mari de emisiuni blue-chip, S&P 500 este cel mai bun instrument de protejare a acestui portofoliu, incat institorul vinde short trei contracte la un pret curent de 168. Fiecare contract valorand 500$ x 168, valoarea in dolari a pozitiei sale short este de 252.000$ (500$ x 168 x 3), protejand valoarea intregului portofoliu si ceva peste. Daca valoarea portofoliului scade cu 10%, actiunile vor valora 225.000$. Oricum, daca scaderea valorii curente a portofoliului ar fi de 10%, pozitia futures S&P 500 ar inregistra o scadere asemanatoare, posibil de 9%, adica la 152,90. Daca cele trei pozitii futures sunt lichidate la acest pret, profitul este de 22.650$, compensand in mare masura pierderea in valoare a portofoliului. Dupa cum puteti dea, acesta este, in principiu, acelasi tip de aranjament ca cel dintre fermier si utilizator sau speculator. Administratorul are nevoie sa protejeze valoarea viitoare a portofoliului, in timp ce alti participanti pe piata actiunilor sunt dispusi sa „speculeze" faptul ca piata nu va scadea. De asemenea, se tranzactioneaza si optiuni pe indici. O optiune este dreptul de a cumpara sau de a vinde un instrument de baza, la un pret specificat (pretul de „lovire" - strike price), pana la o anumita data (data expirarii - expiration date). Optiunea de cumparare se numeste „caii", iar optiunea de vanzare „put". In timp ce primele optiuni aau la baza actiuni, in prezent optiunile sunt tranzactionate, ca si contractele futures, pe un numar de instrumente cum ar fi titlurile de valoare gurnamentale SUA, valutele si, desigur, indicii. La fel ca si contractele futures, optiunile implica „livrarea" activului de baza, fie ca sunt actiuni IBM sau marci germane, cu exceptia indicilor unde exercitarea optiunii are ca rezultat plata in numerar. Chiar daca, in multe privinte, optiunile sunt foarte diferite de contractele futures, si ele sunt folosite de catre administratorii de portofoliu ca protectie impotriva riscului de piata. Lucrurile devin si mai complicate cand optiunile se tranzac-tioneaza pe contracte futures, inclusiv pe contracte futures pe indici. Cand se exercita o optiune pe un contract futures, detinatorului optiunii ii este livrat contractul futures. Pentru a-si primi numerarul, managerul de portofoliu trebuie apoi sa exercite contractul futures. Numerosi institori institutionali mentin pozitii uriase in contracte futures pe indici si in optiuni pe contracte futures pe indici in unicul scop de a-si proteja detinerile impotriva riscului de piata. Nu mai este nevoie de spus ca aceste pozitii pot sa devina foarte complicate si adesea mult prea complexe pentru a putea fi controlate de o singura persoana, fara ajutorul programelor computerizate de tranzactionare (computerized trading programs). Managerul unui asemenea program calculeaza dimensiunea necesara a pozitiei in contracte futures si/sau in optiuni, specifica nilurile preturilor actiunilor la care contractele ar trebui exercitate si apoi lasa in seama computerului introducerea ordinelor necesare pentru exercitarea optiunilor si, daca este nevoie, a contractelor futures. Astfel de programe de tranzactionare sunt asemenea curselor de soareci, se declanseaza cand piata scade sub un anumit nil. Aceste programe au creat pe piata actiunilor un fenomen cunoscut ca „ora vrajita" (witching hour). Atat optiunile cat si contractele futures au date de expirare - timp pana la care contractele trebuie exercitate sau lasate sa expire. La aceste date de expirare, volumul contractelor exercitate creste drastic. Aceasta crestere brusca a volumului poate perturba, si adesea asa se si intampla, valorile de piata ale actiunilor si indicilor de baza. Rezultatul este o scurta perioada caracterizata printr-un volum si o volatilitate mare, ceea ce se opune principiului esential al mentinerii unei „piete corecte si ordonate". O problema si mai mare o constituie „orele vrajite triple" cand coincid datele de expirare ale optiunilor pe indici, ale optiunilor pe contracte futures pe indici si ale contractelor futures pe indici. Cand se intampla aceasta, rezulta o volatilitate foarte mare care face ravagii pe piata actiunilor. Aceasta este o amenintare atat de mare pe piata, incat au fost impuse masuri reglementatoare de silizare. Piata moderna a actiunilor este evident mult mai complicata decat in anii trecuti. Ea este o arena in care participa, prin intermediul unor sisteme sofisticate de programe de tranzactionare, numerosi institori institutionali, atat autohtoni cat si straini.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact