StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » management » managementul tehnologic » Factorul uman in sistemele automatizate de montaj
Trimite articolul prin email Sistemul om-masina : Factorul uman in sistemele automatizate de montaj Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Sistemul om-masina



Definirea si continutul notiunii de sistem "om-masina"
Orice intreprindere poate fi vazuta ca un ansamblu de: 1) sarcini, respectiobiective specifice ale relatiei ei cu mediul inconjurator; 2) tehnologie, respectiechipamente si procese tehnologice; 3) structura, adica dimensiuni, specializare si diferentiere interna, relatii formale; 4) oameni, respectiaptitudinile, pregatirea profesionala, caracteristicile de personalitate si motivatia personalului (Drake si Smith, 1973). Aceste variabile se afla intr-o relatie complexa de interdependenta, in care fiecare element in parte determina caracteristicile celuilalt. Deci orice intreprindere poate fi considerata ca fiind un sistem cibernetic, bazat pe transformarea elementelor de intrare in elemente de iesire, in conformitate cu un proces de conversie specific, caracterizat prin existenta buclei de reactie (feed-back)



care le permite sa se adapteze in permanenta la mediu inconjurator.
La randul ei, orice intreprindere este compusa din subsisteme mai mici, caracterizate tot prin conversia elementelor de intrare in elemente de iesire, in conformitate cu un anumit proces. Aceste subsisteme sunt interdependente, in asa fel incat elementul de iesire al unuia reprezinta elementul de intrare al altui subsistem. Unul dintre aceste subsisteme este cel de productie. in aceasta viziune, fiecare loc de munca in parte, sau mai multe, grupate conform unor criterii, constituie un subsistem. Fiecare dintre aceste subsisteme, ca si intregul sistem de productie, denumit intreprindere, este considerat ca fiind un sistem socio-tehnic, format din sistemul social, oamenii, si sistemul tehnic, aflate in stransa interdependenta. Aceasta presupune o intelegere cat mai profunda a sistemului tehnic a sarcinilor sale. Astfel, va fi obtinuta structura procesului tehnic, respectisubsistemele componente, locurile de munca necesare pentru realizarea efectiva a procesului de conversie a elementelor de intrare in elemente de iesire.In continuare, trebuie realizata corelarea sistemului social, a oamenilor, cu aceste locuri de munca. in primul rand, oamenii trebuie repartizati pe aceste subsisteme ale sistemului tehnic, rezultatul fiind definirea structurii organizatorice formale a intregului sistem. in acest moment, trebuie luata in considerare problema continutului muncii. Este un moment crucial in asigurarea unei motivari corespunzatoare a oamenilor in procesul muncii. Din cauza unor restrictii determinate de sistemul tehnologic, dar si de mediul extern, este imposibil uneori sa asiguri continutului muncii un caracter^ care sa determine satisfacerea prin munca a nevoilor complexe ale lucratorilor. in aceasta situatie, apar doua variante: 1) explorarea posibilitatilor de automatizare a muncii, deci eliminarea treptata a omului din sistem; 2) aplicarea principiilor extinderii si imbogatirii continutului muncii. Daca natura sarcinilor determina structura sistemului tehnic, structura sistemului social al intreprinderii este determinata de catre_ managementul intreprinderii.In acest cadru conceptual, consideram ca, in orice sistem om - masina, ceea ce este important in cele din urma nu sunt nici caracteristicile de performanta ale masinii, utilajului sau echipamentului tehnic folosit, nici performantele omului, ci rezultatul final al cuplului om - masina, adica ce, cat si cand produce masina sau echipamentul tehnic, sub conducerea omului, totul raportat la potentialul echipamentului respectiv, pe aceleasi coordonate de performanta.
Analiza evolutiei modelelor cibernetice ale sistemului om-masina, corelata cu evolutia sistemelor de productie
Au fost elaborate diverse modele de cercetare cibernetica sub forma de sistem, cum sunt: "sistem munca", "sistem om-masina", "sistem om-masina-mediu", "sistem om-productie", "sistem om-mijloc de munca-mediu", "sistemul om-solicitari" (Danaiata, 1989). Aceste modele corespund evolutiei in timp a diverselor forme in care omul s-a integrat in contextul mijloacelor tehnice, in procesul de productie.
Sistemul "om" este adecvat proceselor de montaj specifice muncii micului mestesugar si sistemului manufacturier, in care procesul de munca avea un caracter manual, folosind sau nu scule ajutatoare, actionate sau nu de alta energie decat cea umana. Sistemul manufacturier clasic presupune montarea intregului produs, indiferent de complexitatea sa, de catre un singur executant, in timp ce in sistemul manufacturier evoluat, denumit si neo-manufacturier, montajul integral al unui produs este efectuat de catre doi sau mai multi executanti, operatiile preponderent manuale fiind realizate, fara a deplasa produsul, in cadrul unui stand de montaj. Acest tip de loc de munca este denumit "loc de munca global". in prezent, el se intalneste fie in industriile care presupun montarea unor produse de dimensiuni si greutati mari, fie in cazul in care calitatea si precizia executiei operatiilor de montaj impune indeplinirea lor de catre una si aceeasi persoana, de obicei avand o calificare inalta.
Revolutia industriala inceputa in secolul al XVIII-lea, prin stapanirea fortei aburului, a adus o modificare esentiala in procesul de productie, prin aparitia masinii si, implicit, a relatiei om-masina. La inceputul secolului XX, in 1913, He'nry Ford a fost cel care a dezvoltat conceptul de linie de montaj cu banda mobila de lucru si posturi fixe de munca, situate de-a lungul traseului benzii. Un echipament mecanizat (banda, conveior de diverse tipuri) deplaseaza obiectul muncii prin fata muncitorilor. Primul sistem om-masina isi facea aparitia in domeniul montajului intr-una din cele mai alienante forme pe care a imbracat-o relatia om-masina (Woomack s.a., 1993).
Asa cum arata Peter Drucker, linia de montaj conceputa de Henry Ford ignora cele doua mari pericole ale mecanizarii: 1) pericolul de a transforma omul intr-o componenta a masinii; 2) folosirea masinii ca un element de divizare a grupului de munca (Drucker, 1985).
Primul aspect nu tine cont de faptul ca omul este o parte componenta, foarte nepotrivita, a masinii. Cand omul executa munca masinii, intregul sistem functioneaza la un nivel redus de performanta, ignorarea celui de-al doilea pericol duce la omiterea uneia din necesitatile de baza ale omului, referitoare la apartenenta lui la un grup, la un colectide munca.
Linia de montaj, in conceptia ei initiala, fordista, a transformat omul intr-o anexa a masinii. Omul executa ceea ce o masina ar trebui sa execute, respectio sarcina de productie simpla, repetata mereu cu aceeasi viteza si in acelasi ritm, dictate de viteza de deplasare a benzii de montaj. Omul executa aceste sarcini pentru ca le realiza mai ieftin si mai repede decat masina. Omul era mai flexibil decat masina de montaj. in plus, linia de montaj, restrictionand individul doar la executarea propriei sarcini de munca, l-a separat de ceilalti indivizi care muncesc la acelasi produs. Fiecare individ reprezinta o amenintare pentru cei care executa operatii posterioare lui, atunci cand lucreaza intr-un ritm diferit de cel al liniei. Banda de montaj a transformat omul intr-un "auxiliar al masinii sau al sistemului tehnic, munca sa devenind stereotipa si monotona" (Danaiata, 1989).
Asa cum am aratat anterior, exista doua mari solutii posibile pentru aceste probleme. Una consta in imbogatirea continutului muncii, si ea reprezinta contributia scolii relatiilor umane. Cea de-a doua solutie se refera la automatizarea procesului de fabricatie, adica la contributia inginerilor.
Utilizarea masinilor automate de montaj, urmata de aparitia linilor automate de montaj, a determinat constituirea unei variante a sistemului om-masina, si anume sistemul om-automat, care foloseste automatizarea mecanica. Sistemele de acest tip se caracterizeaza printr-o specializare inalta, fiind destinate executiei unui singur tip de produs. Ele corespund sistemului productiei de masa. Flexibilitatea redusa de adaptare determina ca, la schimbarea produsului, echipamentul tehnologic sa necesite o inlocuire totala sau, cel putin, partiala, solutie costisitoare si de lunga durata.
Aparitia si perfectionarea echipamentelor robotice a determinat introducerea lor in sistemele de montaj, aparand astfel sistemul "om - masina - robot", respectilinii mixte de montaj, care contin posturi de lucru manuale si posturi de lucru robotizate, in care lucreaza roboti programabili (roboti de generatia a treia). Acesti roboti, numiti si roboti inteligenti, dispun de propriul lor echipament computerizat care, impreuna cu capacitatea lor senzoriala, le permite sa reactioneze la schimbarile ce se produc in mediul de lucru.
Utilizarea computerelor in coordonarea directa a proceselor de montaj s-a facut, dupa cum am aratat, in deceniul al noualea, determinand aparitia sistemelor de tip om - robot - calculator sub forma sistemelor flexibile de montaj robotizate, sau a sistemelor avansate de montaj (SAM).
Denumirea de sisteme avansate de montaj (SAM) permite delimitarea lor de sistemele manuale de montaj, care se caracterizeaza si ele printr-o flexibilitate ridicata, atat din punct de vedere al flexibilitatii de utilizare, cat si din punctul de vedere al flexibilitatii de adaptare. De aici reiese ca sistemele de montaj pot fi grupate in doua mari categorii: sisteme flexibile de montaj si sisteme rigide de montaj.
Ultimul tip de sisteme, prezentat in elul 6.1., il reprezinta mult discutata problema a fabricii viitorului, dupa unele pareri, viitor nu prea indepartat. Interventia umana in procesul de fabricatie, adica si de montaj, se anticipeaza sa fie doar indirecta, prin intermediul computerului. in aceasta situatie se poate aprecia ca modelul cibernetic al sistemului de montaj va fi de tipul "robot - calculator". Fabrica viitorului va reflecta o combinatie a trei mari idei (Goldhar, 1986), si anume: 1) Un flux continuu de productie, care va permite producerea unui sortiment larg pentru fiecare produs apartinand unui grup de produse similare, intr-o ordine aleatorie, in conditiile obtinerii unei eficiente economice crescute; 2) Existenta unui sistem computerizat global, care va cuprinde, ca echipamente periferice, masinile-unelte, robotii, toate celelalte echipamente de productie; 3) Satisfacerea cererii de produse diferite si adaptate la necesitatile fiecarui client, printr-o livrare rapida si "exact la timp".In acest scop, facilitatile de productie ale unei asemenea fabrici vor fi caracterizate astfel: 1) Lotul de fabricatie tinde spre o unitate de produs; 2) Diversificarea produselor nu determina majorarea costurilor; 3) Costurile unitare vor fi foarte sensibile la volumul total al productiei, intrucat costurile fixe se apropie de nivelul de 100% din totalul costurilor; 4) Valoarea sistemului este exprimata printr-o functie a mixului de produse pe care il executa; 5) Posibilitatea realizarii unei reactii rapide a sistemului de fabricatie la diversi stimuli, cum sunt schimbarea proiectului produsului, a cererii pietei si a mixului de produse; 6) Fabricatia continua si lipsita de operatori umani va fi o situatie obisnuita, standard; 7) Sisteme de fabricatie tot mai mult integrate prin computer si strans legate intre ele, respectilegaturi prin computer intre "furnizori-utilizatori", care vor asigura nivele minime aie stocurilor si vor elimina neincadrarea in termenele programate; 8) Nivelele constant inalte de calitate, acuratete si repeilitate vor duce la cresterea gradului de certitudine in procesul de ificare si de control al activitatii de fabricatie si, in consecinta, la optimizarea la niveluri ridicate a procesului de fabricatie.
La aceste modele poate fi adaugat factorul "mediu de munca inconjurator", ceea ce conduce la formule de tipul "om-masina-mediu". Modelul permite integrarea factorilor de natura psihologica si sociologica, ce au un rol stimulator sau inhibitor asupra omului in procesul muncii, afectand pozitisau negatinivelul productivitatii muncii sistemului "om-masina". in consecinta, a aparut necesitatea reconsiderarii sistemului "om-masina", prin inlocuirea lui cu o conceptie globala asupra relatiei om-masina, exprimata prin formularea "om-solicitari" (Burloiu, 1993).
Sistemul "om-solicitari" considera omul ca fiind elementul central al sistemului, tinta unei diversitati de factori solicitanti, cum ar fi: 1) conditiile tehnice ale muncii, echipamentele tehnologice si celelalte; 2) mediul de munca, factorii de igiena a munci; 3) motivatia muncii, necesitati, aspiratii, factori motivationali; 4) relatiile interumane, formale si neformale, din cadrul colectivului de munca si al organizatiei; 5) preocupari personale, individuale, legate de familie, mediul social extern intreprinderii; 6) alti factori solicitanti. Trasatura de baza a acestui model este caracterul sau de sistem deschis, dinamic, luand in considerare atat solicitari prezente, cat si viitoare, carora omul trebuie sa le raspunda. Apreciem ca sistemul "om-solicitari" este un sistem tehnico-uman deschis.
M.J. McCormick considera "sistemul om-masina-mediu ca fiind un sistem antropocentric de productie, o combinatie de unul sau mai multi oameni si de una sau mai multe componente' fizice, care interactioneaza intre ele, prin intrari date si iesiri dorite, in interiorul unor constrangeri de mediu". in aceasta optica, fiecare loc de munca, sectie productiva, intreprinderea insasi reprezinta un asemenea sistem, incepand cu locul de munca, cel mai mic timent productiv, pana la sistemui complex, intreprinderea, omul, in calitate de subiect al sistemului, este cel care initiaza actiunea acestuia, care indeplineste o serie de functii si executa diverse activitati, consumand energie fizica si intelectuala pe parcursul procesului de munca.
Obiectul sistemului este reprezentat de gama de materii prime, materiale, semifabricate, repere, subansamble, s.a., precum si de stocul de informatii pe care omul le transforma, la un moment dat, in functie de scopurile propuse.
Mijloacele sistemului sunt materializate in echipamentul tehnologic, incluzand toate categoriile de masini, utilaje, instalatii, scule, dispozitive, verificatoare, aparate de masura si control. Ele sunt puternic influentate de revolutia tehnico-stiintifica, constituind elementul cel mai dinamic al sistemelor de productie. Acestea influenteaza direct modul in care omul actioneaza pentru realizarea sarcinilor de munca, respectiin vederea atingerii obiectivelor silite.
Elementele sistemului se interconditioneaza reciproc si permanent. Silind scopul sistemului, care poate fi de natura economica, tehnica, sociala sau mixta, omul determina implicit si mijloacele prin intermediul carora se va actiona asupra obiectelor muncii.In concluzie, consideram ca toate aceste sisteme "om-masina" pot fi orientate fie spre om, fiind, i


n acest caz, sisteme antropocentrice, fie spre tehnologie, adica sisteme tehnocentrice, focalizate pe tehnologie si ignorand omul in sistemul de fabricatie.
Definirea si clasificarea procesului de fabricatie de montaj
Procesul de munca este definit ca reprezentand totalitatea actiunilor desfasurate de un individ (executant individual) sau de mai multi indivizi (executant colectiv), avand drept obiectirealizarea anumitor produse sau prestarea anumitor servicii (Burloiu, 1993).In aceasta acceptiune, procesul de montaj poate fi definit ca reprezentand totalitatea actiunilor desfasurate, individual sau colectiv, in scopul fabricarii anumitor produse finite prin combinarea unor componente individuale, cum sunt: materiale, repere si/sau subansamble, in conformitate cu o anumita conuratie spatiala presilita.
Procesele de montaj pot fi clasificate, in functie de uneltele de munca folosite si de nivelul tehnic al acestora, in cinci categorii: 1) manuale; 2) manual-mecanice; 3) mecanice; 4) automate; 5) robotizate.
Procesele de montaj manuale se caracterizeaza prin faptul ca se sprijina pe actiunea nemijlocita a muncitorilor asupra obiectelor muncii (repere, subansamble, materiale), cu ajutorul uneltelor de mana, executand operatiile prevazute in tehnologia de montaj. Energia folosita este cea proprie corpului omenesc. Montajul manual se bazeaza pe folosirea aptitudinilor executantilor, a priceperii si indemanarii lor.
Procesele de montaj manual-mecanice se deosebesc de cele manuale prin aceea ca modificarile tehnologice aduse reperelor si subansamblelor, in vederea obtinerii produsului finit, sunt efectuate de catre muncitori, cu ajutorul unor scule actionate de o alta energie decat cea proprie executantului uman, scule care sunt insa dirijate direct de catre executantul uman. Acest tip de procese de montaj mai este cunoscut si sub denumirea de montaj manual asistat.
Procesele de montaj mecanice se caracterizeaza prin faptul ca operatiile tehnologice de montaj se efectueaza cu un anumit echipament mecanizat de productie (masina, utilaj). Muncitorul se limiteaza la supravegherea continua a functionarii masinii, intervenind pentru alimentarea ei cu piese si/sau subansamble, precum si pentru remedierea unor deficiente care pot afecta buna functionare a echipamentului mecanizat de montaj.
Procesele de montaj automate se deosebesc de cele mecanice prin faptul ca nu numai operatiile tehnologice de montaj, dar si operatiile auxiliare sunt efectuate, total sau partial, de o masina sau de un sistem de masini. Participarea muncitorilor in procesele de montaj automate se reduce la reglarea echipamentelor de montaj in vederea asigurarii calitatii, la alimentarea pana la un anumit punct a echipamentului automat de montaj, la remedierea unor eventuale deficiente care pot surveni in functionarea normala a echipamentului de montaj.
Extinderea utilizarii robotilor in procesele de montaj determina, in opinia noastra, necesitatea de a delimita un nou tip de procese de munca, de montaj, si anume procesele robotizate de montaj. Acestea reprezinta, din punct de vedere al flexibilitatii si eficientei economice, o etapa superioara in evolutia proceselor automate. Totodata, intrucat robotii inteligenti inglobeaza in structura lor un calculator electronic, se produce un impact deosebit de puternic si asupra rolului si functiilor factorului uman in sistemul de fabricatie. Aparitia robotilor, corelata cu extinderea fara precedent a utilizarii computerelor in procesul de productie, determina asupra sistemului intreprindere si, implicit, asupra tuturor subsistemelor componente, un impact abil cu cel generat de aparitia masinismului si de prima revolutie industriala.
Pana in prezent, patrunderea robotilor in procesele de montaj a fost mult mai lenta decat in alte domenii (manipulare, vopsire, sudare). Cauza principala o constituie nivelul actual de dezvoltare a tehnologiei robotice, care nu permite inca identificarea, in procesele tehnologice de montaj, a unor utilizari care, din punct de vedere al eficiente economice, sa fie superioare metodelor traditionale de montaj.
Operatiile de montaj presupun o viteza de operare sporita fata de celelalte categorii de operatii tehnologice. Totodata, complexitatea lor este mult mai mare. Logica asociata executarii operatiilor de montaj, precum si echipamentul senzorial complex de detectare, necesar indeplinirii efective a operatiilor de montaj impun ca robotii de montaj sa aiba un grad de complexitate superior in raport cu alte tipuri de roboti.
Procesele de montaj, indiferent de particularitatile lor, trebuie sa fie rational organizate. Aceasta inseamna ca organizarea procesului de montaj trebuie sa corespunda particularitatilor diviziunii muncii si ale repartizarii executantilor. in cazul executantilor individuali, obiectivele sunt cresterea productivitatii muncii si usurarea muncii. in cazul executantului colectiv, de tip echipa de montaj pe standuri de lucru sau echipa de montaj la banda, este necesara asigurarea coordonarii muncii tuturor membrilor formatiei de lucru.


Locul de munca de montaj. Definitie. Clasificare.
Orice proces de munca, privit in ansamblu, se desfasoara in cadrul unui numar oarecare de locuri de munca.
Prin loc de munca se intelege spatiul in care un executant individual sau un executant colectiactioneaza, cu ajutorul mijloacelor de munca, asupra obiectelor muncii, in vederea extragerii sau transformarii lor potrivit scopului urmarit (Burloiu, 1993). _Intr-o abordare clasica, locul de munca este definit ca reprezentand zona inzestrata cu mijloace de munca si organizata pentru realizarea unei operatii sau lucrari de catre un executant (individual sau colectiv), in conditii de munca precizate (Danaiata, 1989).
Restrangand sfera de activitate la cea din procesul de fabricatie, prin loc de munca se intelege cel mai mic timent productiv, bine delimitat in spatiu, dotat cu mijloace de munca (utilaje, mijloace de transport si manipulare, scule, dispozitive, verificatoare, aparate de masura si control, mobilier), precum si obiectele necesare muncii (repere, subansambie, semifabricate, materii prime, materiale s.a.) care este incredintat unui executant avand pregatirea si indemanarea necesare, in vederea efectuarii unor operatii sau a altor parti ale procesului de productie (Rosea, 1988).
Aceste definitii subliniaza corect rolul sistemului loc de munca in cadru! sistemelor mai complexe, dar ne surprind relatiile existente intre elementele sistemului loc de munca, respectisubsistemul om, subsistemul tehnic si mediul inconjurator.
O definitie ce raspunde acestui deziderat abordeaza locul de munca productiv, din punct de vedere cibernetic, ca sistem unitar, autonom, de forma intrari-proces-iesiri, strabatut de un flux informational, material si energetic, care conditioneaza activitatea acestuia, are memorie proprie, puncte decizionale proprii, cu canale care vehiculeaza informatii organizatorice, de comanda si de conexiune inversa (Drucker, 1985).
Sistemul loc de munca este un sistem cibernetic ireductibil, deci unui care nu mai poate fi divizat in alte sisteme de productie. El este caracterizat de interactiunea principalelor sale elemente componente, subsistemul om, subsistemul tehnic si obiectele muncii, care se concretizeaza intr-un anumit tip de activitate, desfasurata intr-o anumita perioada de timp, intr-un anumit spatiu de productie, in vederea realizarii unei anumite sarcini de productie (Chacko, 1986).
Clasificarea locurilor de munca
Locurile de munca se clasifica dupa numeroase criterii. Primul dintre acestea se refera la tehnologia folosita, respectimeseria operatorului uman, care determina in mod decisicomponentele specifice ale sistemului loc de munca, precum si relatiile specifice care se silesc intre ele.In continuare, voi aborda numai acele criterii care sunt relevante pentru procesul tehnologic de montaj. Astfel, din punct de vedere al tipului productiei, locurile de munca de montaj se clasifica in: locuri de munca pentru productia de unicate si serie mica; locuri de munca pentru productia de serie mijlocie; locuri de munca pentru productia de serie mare si de masa.
Deosebirea dintre aceste categorii de locuri de munca de montaj este determinata de varietatea sau de uniformitatea productiei. Astfel, in timp ce, in cazul productiei de serie mare si de masa, sculele, dispozitivele si verificatoarele sunt specializate pe produs si operatie, in cazul productiei de unicate si serie mica eie sunt universale si variate. Aceste caracteristici se reflecta in volumul dotarii locurilor de munca de montaj cu scule, dispozitive, verificatoare, precum si in dispunerea lor in spatiul aferent locului de munca.
Din punct de vedere ai executantului. in cazul productiei de serie mica si de unicate, acesta este calificat superior intr-o meserie specifica montajului, de obicei lacatus-montor, care are un profil larg, sau este inalt calificat intr-o anumita meserie derivata, dispunand totodata de o calificare corespunzatoare in meserii inrudite.In cazul productiei de serie mare si de masa, muncitorul este strict specializat in executarea unor anumite operatii de montaj, cel mai adesea foarte simple, ca urmare a divizarii procesului tehnologic in operatii avand o durata cat mai mica. Ca atare, aceste operatii de montaj pot fi executate de muncitori avand o calificare redusa ori chiar de catre muncitori necalificati. Aceste locuri de munca sunt specifice sistemului de productie fordist, denumit, de altfel, de catre Henry Ford, sistemul productiei de masa ("mass production system"), descris in detaliu in modulul 2.
Ford s-a bazat pe managementul stiintific dezvoltat la inceputul secolului al XX-lea de catre F.W.Taylor. Diviziunea muncii a fost impinsa la extrem. Durata de executie a unei operatii de montaj era de circa 30 de secunde, fiind repetata, intr-un schimb, de circa 1.000 de ori. Sistemul utiliza doar forta fizica a muncitorului. Muncitorii montori necesitau o pregatire sumara pentru a fi capabili sa-si execute sarcina de munca. Ritmul lor era dictat de banda de montaj. Cel care nu se incadra in cerintele lucrului la banda era imediat inlocuit.
De fapt, sistemul fordist considera muncitorii ca fimd niste piese interschimbabile, niste piese componente ale unui mecanism tehnic. in aceste conditii, singura modalitate posibila de motivare si, de altfel, larg utilizata era salariul.
Un alt criteriu de clasificare se refera la gradul de mecanizare si de automatizare a productiei. Conform acestuia, locurile de munca de montaj pot fi clasificate in: locuri de munca cu procese manuale; locuri de munca cu procese manual-mecanice; locuri de munca cu procese mecanice; locuri de munca cu procese automate; locuri de munca cu procese robotizate.In cazul locurilor de munca manuale, executantul are un rol determinant asupra cantitatii de produse executate si asupra calitatii lor. Aceasta intrucat executantul este cel care realizeaza in mod direct operatiile de montaj, folosind exclusipropria sa energie. La extrema cealalta, in cazul locurilor de munca de montaj automate si robotizate, intrucat operatiile de montaj sunt realizate automat, de catre echipamente de montaj pe care executantul le programeaza, supravegheaza si controleaza, acestea nu pot influenta in mod direct cantitatea si calitatea produselor montate. Atributia principala a executantului este de a asigura mentinerea in functiune a echipamentelor tehnice pe intreaga perioada prevazuta in program.Intre aceste doua extreme se desfasoara un proces de diminuare treptata a efortului fizic al executantului, pe masura preluarii lui treptate de catre sistemul tehnic. Simultan, are loc o crestere a ponderii muncii intelectuale a executantului, o crestere la nivelul aspectului creatial muncii, o diversificare si o imbogatire a continutului muncii, dar si a responsabilitatii executantului.
Aceasta tendinta de reducere permanenta a raportului dintre munca fizica si cea intelectuala se accelereaza sub impactul revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, indeosebi sub influenta robotizarii si a informatizarii productiei industriale.In sistemele de montaj, robotii au preluat in primul rand activitatile grele, periculoase, daunatoare, precum si o serie de operatii simple, repetitive. Calculatorul electronic a preluat unele sarcini de rutina ia nivelul sistemului de fabricatie, aferente programarii si urmaririi productiei.
Un alt criteriu de clasificare, semnificatipentru locurile de munca de montaj, se refera la numarul de executanti. Se deosebesc locuri de munca individuale si locuri de munca colective. in cazul locurilor de munca individuale, executantul trebuie sa execute intreaga sarcina de munca silita, fiind raspunzator in intregime de aceasta.In cazul locurilor de munca colective, sarcina de munca se sileste pentru intregul colectiv, implicand un volum de munca mai mare si de o complexitate sporita. Este necesara incadrarea muncii fiecarui executant in ansamblul intregii activitati a grupului. Aceasta impune solutionarea problemelor specifice legate de constituirea si functionarea grupurilor umane, luand in considerare aspectul deosebit de important al responsabilitatii comune a intregului grup pentru activitatea desfasurata.
Un ultim criteriu relevant pentru locurile de munca de montaj se refera la posibilitatea adaptarii la schimbarea obiectului muncii, deosebindu-se, din acest punct de vedere, sisteme rigide de montaj, care permit executarea unui singur tip de produs, respectisisteme flexibile de montaj, care permit executarea unei game largi de produse, apartinand unei anumite clase de tipodimensiuni.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact