StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept afacerilor
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Obligatiile comerciale



OBLIGATIILE COMERCIALE

          In desfasurarea activitatii sale, afaceristul incheie o serie de acte juridice sau savarseste fapte juridice  prin intermediul carora se nasc, se modifica ori se sting drepturi si obligatii.

          Actele juridice in dreptul afacerilor, ca si in dreptul civil, pot fi unilaterale, bilaterale sau multilaterale.

          Astfel, sunt acte unilaterale de comert: emisiunea unei cambii, incuviintarea reprezentarii comerciale, oferta de a contracta, constituirea unei societati cu raspundere limitata cu unic asociat etc. Cele mai frecvente acte juridice comerciale sunt contractele unilaterale sau bilaterale (sinalagmatice), cu titlu oneros (comutative sau aleatorii). De regula, contractele comerciale sunt contracte cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmareste un folos (avantaj) patrimonial. In mod exceptional, exista in dreptul comercial si acte cu titlu gratuit (liberalitati sau acte dezinteresate).




          Dintre toate izvoarele obligatiilor, contractul este principalul izvor. Desi atat actele juridice civile, cat si cele ale dreptului afacerilor, inclusiv obligatiile prezinta multe trasaturi comune, totusi exista suficiente deosebiri care justifica dualitatea dreptului privat.

          Obligatiile in dreptul afacerilor sunt reglementate atat prin dispozitii cu carac 323g64d ter general, prevazute in Codul civil, cat si prin norme juridice cu caracter special, existente in Codul comercial, Cartea I, Titlul V “Despre obligatiile comerciale in general”. In aceeasi masura, obligatiile in dreptul comercial al afacerilor sunt reglementate prin actele normative enumerate ca izvoare de drept.

Incheierea si executarea contractului

          In principiu, incheierea oricarui contract este libera si, mai mult, partile contractante pot stabili continutul contractului pe baza acordului de vointa.

          In dreptul afacerilor, libertatea de vointa a partilor se manifesta in mod deplin atat in stabilirea continutului contractului, cat si in privinta formei de exteriorizare a consimtamantului, ca element al vointei de a contracta.  

          Libertatea de vointa a partilor capata dimensiuni specifice in dreptul afacerilor si sub aspectul exteriorizarii, manifestarii consimtamantului partilor contractante. Astfel, contractul se incheie in mod valabil in forma scrisa, inscris unic, oferta scrisa urmata de acceptare sau oferta scrisa urmata de executare ori prin alte mijloace specifice  cum ar fi: corespondenta (scrisoare), telex, fax, telefon, factura. 

Principiul celeritatii operatiunilor comerciale impune recunoasterea in dreptul comercial al afacerilor a formelor simplificate de contractare din care rezulta, evident, vointa partilor de a contracta.

.Determinarea pretului si locul platii

Pretul

Potrivit dreptului civil, in cazul contractului de vanzare-cumparare pretul trebuie sa fie determinat de parti (art. 1303 C. civ.), adica trebuie sa fie cert. Se poate accepta si pretul determinabil de exemplu, supus arbitrului, adica unui tert (art. 1304 C. civ.). Daca acesta nu voieste sau nu poate sa determine pretul, contractul de vanzare nu poate lua fiinta.

          Codul comercial, adaptand dispozitiile civile la traficul comercial, modificandu-le chiar, permite ca pretul sa fie stabilit si ulterior, prevazandu-se in contract o indicatie abstracta si impersonala - 'pretul just' sau 'pretul curent', in functie de locul platii sau de cotele oficiale ale bursei (art. 40 C.com.).

Locul executarii obligatiilor 

          Potrivit art. 59 C. com. obligatiile comerciale trebuie executate:

- la locul aratat expres in contract;

- la locul rezultat din intentia partilor;

- la locul unde, potrivit materiei contractului, apare fireasca executarea.

          In cazul in care in contract nu s-a precizat in mod expres locul executarii obligatiilor si acest lucru nu rezulta din natura operatiunii, executarea obligatiilor se va face la sediul comerciantului, domiciliul sau resedinta sa, existent la data incheierii contractului (art. 59 alin. 2 C. com.).

          Daca obligatia consta intr-o suma de bani, plata acesteia se va face potrivit dispozitiilor cuprinse in art. 59 alin. 2 C. com. la sediul, domiciliul sau resedinta debitorului. Daca plata se face prin decontare bancara, debitorul este liberat de obligatie in momentul in care sumele de bani au intrat in contul creditorului.

Forma contractului  si raspunderea contractuala

Potrivit Legii nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, contractele incheiate pentru realizarea actelor de comert de catre agentii economici trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu clauzele contractuale prevazute in art. 2 alin. 2, inclusiv penalitati de intarziere in cazul neexecutarii in termen a obligatiilor de catre debitor (art. 1 alin. 1).

Este evident ca dispozitiile acestui act normativ impun agentilor economici incheierea contractului in forma scrisa, forma ceruta „ad probationem”.

Clauza penala

Atat in raporturile contractuale de drept civil, cat si in cele de drept comercial, partile au posibilitatea ca, in cuprinsul contractului  sau printr-o conventie separata, ulterioara momentului incheierii contractului, dar inainte de producerea prejudiciului,  sa determine cuantumul daunelor-interese datorate de debitor ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale. Aceasta conventie, numita clauza penala, este expresia principiului libertatii contractuale si prezinta o deosebita utilitate practica.

Trasaturile obligatiilor in dreptul afacerilor



Solidaritatea obligatiilor 

 Solidaritatea codebitorilor (art. 42 C. com.)

          Solidaritatea poate fi definita ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica diviziunea lor, chiar daca prin natura lor sunt divizibile. Solidaritatea debitorilor reprezinta, in acelasi timp, o garantie pentru creditori, care pot urmari pe debitorul solvabil realizandu-si astfel creanta.

          Solidaritatea poate fi activa (o pluralitate de creditori) sau pasiva (o pluralitate de debitori). In dreptul civil, legiuitorul prevede atat solidaritatea activa, cat si cea pasiva. In schimb, in dreptul comercial exista dispozitii numai cu privire la solidaritatea pasiva.

Solidaritatea fidejusorilor      

In dreptul civil (art. 1652 si urm. C.civ.) fidejusorul este tinut pentru obligatiile debitorului numai in subsidiar daca debitorul principal nu face plata si nu solidar  cu acesta, recunoscandu-i-se beneficiul de discutiune si de diviziune (in cazul cand sunt mai multi fidejusori).

          In dreptul afacerilor, de regula, garantii personali ai debitorului raspund solidar, suprimandu-li-se dreptul de discutiune si de diviziune. Un exemplu in acest sens este avalul (garantie specifica cambiei).

          Prezumtia de solidaritate a debitorilor poate fi inlaturata numai printr-o stipulatie expresa a partilor.

Desi, in principiu, este admisa rasturnarea prezumtiei de solidaritate, totusi exista situatii cand legiuitorul nu permite acest lucru. Astfel, nu se poate deroga de la solidaritatea instituita de legiuitor in privinta asociatilor in societatile in nume colectiv, a comanditatilor in societatile in comandita simpla, a administratorilor societatilor comerciale, a lichidatorilor care nesocotesc dispozitiile referitoare la lichidare, a mandatarilor comerciali etc.

Solidaritatea debitorilor in aceste cazuri reprezinta unul dintre argumentele legale potrivit carora in dreptul comercial legiuitorul il ocroteste in primul rand pe creditor, acordand prioritate “creditului”.

Definirea termenului de “dobanda”

          Potrivit art. 6 din O.G. nr. 9/2000, “Prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acest titlu, dar si alte prestatii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului”.

          Domeniul de aplicare a dobanzii legale

          Analizand continutul O.G. nr. 9/2000, rezulta ca dobanda legala se aplica:

-numai obligatiilor legale sau contractuale, obligatii care constau in sume de bani.

-numai in cazul raspunderii debitorului pentru intarzierea executarii obligatiei banesti, si nicidecum pentru neexecutare sau executare necorespunzatoare.

          Intrucat dobanda este stabilita (prevazuta) de legiuitor numai pentru intarzierea in executare, evident - din punct de vedere teoretic, dar si practic - se pune problema cumulului dobanzilor cu despagubirile sau/si a cumulului dobanzilor cu penalitatile. 

         

          Stabilirea dobanzii legale in materie comerciala si in materie civila

          Desi, de regula, dispozitiile aplicabile materiei comerciale se completeaza cu cele aplicabile raporturilor de drept civil, totusi in O.G. nr. 9/2000, modificata, legiuitorul stabileste un raport in sens invers, adica de la comercial catre civil.

          Astfel, pentru determinarea dobanzii legale aplicabile raporturilor juridice de drept civil trebuie sa se determine in prealabil dobanda aplicabila raporturilor juridice de drept comercial.

          Potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, modificata prin Legea nr. 356/2002 “Dobanda legala se stabileste in materie comerciala la nivelul dobanzii de referinta stabilit de Banca Nationala a Romaniei”.

In toate celelalte cazuri, dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta stabilit de Banca Nationala a Romaniei, diminuat cu 20%”.

          Prin urmare, este limpede ca, ori de cate ori suntem in situatia aplicarii unei dobanzi legale in raporturile de drept civil si in celelalte raporturi juridice, aceasta se va calcula in functie de dobanda comerciala diminuata cu 20%.

         

Dobanda contractuala

          Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, “Partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti”.




          In cazul in care partile nu au prevazut in contract rata dobanzii, se va aplica dobanda legala in masura in care, potrivit legii sau clauzelor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi.

          Principiul libertatii de vointa in stabilirea dobanzii in cadrul unui contract se aplica in mod diferentiat, in functie de natura raporturilor juridice:

-in raporturile de drept comercial partile pot stabili dobanda pentru intarzierea in executarea obligatiilor banesti potrivit libertatii de vointa, fara sa existe vreo limitare;

Anatocismul - sau “dobanda la dobanda”- este acea intelegere prin care partile contractante convin ca dobanda sa se capitalizeze, adica sa se adauge la suma datorata si sa se calculeze din nou dobanda.

          Anatocismul a fost interzis in principiu, dar exista exceptii.

Probatiunea obligatiilor

          In principiu, in dreptul afacerilor obligatiile se dovedesc cu aceleasi mijloace ca si obligatiile civile. Potrivit art. 46 C. com., obligatiile comerciale si liberatiunile se dovedesc cu: acte autentice, acte sub semnatua privata, facturi acceptate prin corespondenta, prin telegrame, registrele partilor, martori de cate ori instanta judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala chiar in cazurile prevazute in art. 1191 C. civ.

          In sfarsit, obligatiile in dreptul afacerilor pot fi dovedite prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila.    

Aplicarea probelor in dreptul afacerilor

In materia dreptului comercial al afacerilor domina principiul libertatii depline a probatiunii obligatiilor. Ca atare se admite orice mijloc de proba, cu exceptiile prevazute prin dispozitii cu carac 323g64d ter special.

          Astfel, potrivit dreptului civil (art. 1191 C. civ. si art. 1197 C. civ.), actele juridice care au o valoare mai mare de 250 lei nu pot fi dovedite cu martori, cu exceptia cazului cand exista un inceput de dovada scrisa, adica un inscris care provine de la cel impotriva caruia s-a facut cerere sau de la cel pe care il reprezinta si care face verosimil faptul pretins. Potrivit aceluiasi text, nu se poate face dovada cu martori impotriva sau peste ceea ce se pretinde a se fi spus ori convenit inainte, in timpul sau dupa confectionarea actului scris si aceasta chiar daca ar fi vorba de o valoare sau de o suma mai mica de 250 lei.

In dreptul afacerilor aceste reguli sunt inlaturate. Deci se poate admite proba cu martori si impotriva unui act scris si in lipsa unui inscris, oricare ar fi valoarea obiectului in litigiu.

Exista insa in dreptul afacerilor unele operatii juridice carora legiuitorul le-a impus forma solemna, forma necesara atat ocrotirii intereselor tertilor cat si pentru libera circulatie a bunurilor si a valorilor in operatiunile de schimb.

          Cu toate acestea, proba cu martori nu poate fi admisa in cazul cand Codul comercial cere proba prin inscris (art. 55 C. com.).

Mijloacele de proba specifice dreptului afacerilor

          Codul comercial in art. 46 enumera mijloacele de probatiune a obligatiilor comerciale, adaugand la cele de drept comun si altele care, desi fac parte din categoria probelor preconstituite, prezinta unele caracteristici care impun explicatii deosebite.

          Potrivit art. 46 C. com. “Obligatiunile comerciale si liberatiunile se probeaza: cu acte autentice, cu acte sub semnatura privata, cu facturi acceptate, prin corespondenta, prin telefoane, cu registrele partilor, cu martori, ori de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 C. civ. In fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila”.

          In articolele urmatoare, respectiv art. 47-52, legiuitorul stabileste valoarea probanta a telegramei si a registrelor comerciale.

          Aceste mijloace de proba specifice sunt:

- facturile acceptate

- corespondenta

- telegramele

- registrele comerciale.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2018 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept afacerilor









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics