StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Competenta in dreptul procesual civil



COMPETENTA  IN DREPTUL PROCESUAL CIVIL

      Din multitudinea de organe jurisdictionale trebuie alese acelea care dupa lege au dreptul sa solutioneze litigiile judecatoresti si sa se stabileasca ce fel de litigii intra in competenta fiecarei categorii de organe jurisdictionale.



       In dreptul procesual civil, competenta este aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti de a judeca si solutiona o anumita pricina. Sediul materiei se afla in mai multe acte normative:

-         Constitutia Romaniei (principiile generale ale competentei)

-         Codul de Procedura Civila (normele privind competenta teritoriala)

-         Legea de organizare judecatoreasca nr.92/’92 (normele privind competenta materiala)

       Normele de competenta se clasifica in mai multe categorii:

  1. 1.norme de competenta generala a instantelor judecatoresti

2.norme de competenta jurisdictionala, care se subimpart in

            -  norme de comp. materiala

                 -  norme de comp.teritoriala

  1. 1.norme de competenta absoluta

2. norme de competenta relativa

  1. 1.Competenta generala a instantelor judecatoresti

          De principiu, orice litigiu judiciar este de competenta instantelor judecat. in orice ramura de drept, reglementat de Constitutie si legea de organizare judecatoresca 92/’92. Instantele mai au competenta de a se pronunta asupra unor raporturi juridice fiscale (impozite, taxe), precum si asupra unor raporturi care au ca obiect protectia persoanelor fara capacitate de exercitiu (Autoritatea Tutelara) si alte materii expres prevazute in lege.

     2.Competenta jurisdictionala

     Aceasta stabileste care instanta judecatoresca poate solutiona un anumit

litigiu determinat, fie pe linie orizontala (instante de acelasi grad), fie pe linie verticala (instante de grade diferite).

 

a.Competenta materiala este acea competenta care delimiteaza sfera activitatii instantelor judecatoresti de grad diferit pe linia lor ierarhica SAU competenta materiala stabileste felul atributiilor jurisdictionale pentru fiecare categ. de instante (comp. materiala functionala) precum si litigiile dupa obiect, natura sau valoarea priciniilor (comp. materiala procesuala).

  • Competenta materiala functionala

Judecatoria are competenta generala, adica poate judeca orice litigiu in prima instanta, cu exceptia acelora prevazute expres de lege ca fiind de 151d32b competenta altor instante. Judecatoria mai poate solutiona anumite plangeri impotriva unor acte jurisdictionale speciale.

Tribunalul judeca in prima instanta anumite categorii de litigii expres prevazute in lege.Competenta materiala a fost modificata prin O.U.G. nr.58/2003, iar inaintea acestei modificari tribunalul judeca apelurile promovate de parti impotriva hotararilor pronuntate de judecatorie in prima instanta.

Curtea de Apel (15 in tara) judeca in prima instanta litigiile atribuite ei expres de lege si mai judeca ca instanta de apel procesele solutionate in prima instanta fie de judecatorie, fie de tribunal.Inainte de modificarile mai sus mentionate, Curtea de Apel avea competenta in privinta litigiilor atribuite de catre lege expres ei spre solutionare in prima instanta, judeca apelul declarat impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunal si recursul declarat impotriva hotararilor pronuntate de tribunal ca instanata de apel(pronuntate de judecatorie in prima instanta).

Curtea de Apel judeca si alte cereri atribuite ei expres prin lege.

Curtea Suprema de Justitie – Inalta Curte de Casatie si Justitie  judeca in calitate de instanta de recurs comun procesele care au fost solutionate de Curtea de Apel ca instanta de apel sau procesele solutionate in prima instanta de tribunal sau curte de apel, procese ale caror hotarari nu se pot ataca cu apel, ci direct cu recurs.

Curtea Suprema judeca in exclusivitate recursul in interesul legii si alte cereri expres prevazute de lege (majoritatea cererilor de stramutare).

Recursul in anulare a fost abrogat prin O.U.G. nr.58/2003.

  • Competenta materiala procesuala

Judecatoria judeca totul, mai putin ceea ce legea atribuie expres altor instante ca judecata in fond. Ea mai solutioneaza plangerile impotriva anumitor hotarari ale organelor administrative cu activitate jurisdictionala, precum si impotriva anumitor cazuri si materii prevazute de lege (contraventia).

     Completul este format dintr-un judecator.Tot ce inseamna judecata in prima instanta implica participarea unui complet format dintr-un singur judecator, asa cum pentru judecata in apel este specific completul format din 2 judecatori, iar pentru instantele de recurs comun 3 judecatori.

     Tribunalul  judeca numai anumite litigii in prima instanta, si anume:

1) litigii comune neevaluabile in bani si litigii comerciale al caror obiect  depaseste valoarea de 1 mld. Lei

2) litigiile civile al caror obiect are valoarea de peste 1 mld. lei

3) litigiile de contencios administrativ in care sunt atacate (contestate) actele administrative emise de organele comunale, orasenesti, municipale sau judetene ale administratiei de stat.

4) cererile privind dreptul de creatie intelectuala si de proprietate industriala

5) cererile in legatura cu exproprierea

6) cererile intemeiate pe L 10/2001 privind restituirea unor proprietati imobiliare

7) cererile privind incuviintarea desfacerii sau aprobarea adoptiei

8) cererile privind repararea prejudiciului cauzat de erori judiciare in materie penala

9) cererile privind recunoasterea si incuviintarea executarii unei hot. judecat. straine pe teritoriul Romaniei

10)litigii de drept al muncii si conflicte de munca

          Tribunalul mai judeca cereri care privesc anumite conflicte de competenta, stramutari de pricini, recuzari, contestatii in anulare, cereri de revizuire, contestatii la executare. Restul cererilor de acest gen revin spre judecare Curtii de Apel.

          Curtea de Apel judeca:

1) in prima instanta procesele de contencios administrativ indreptate impotriva actelor administrative emise de organele centrale ale administratiei de stat

2) ca instanta de apel procesele solutionate in prima instanta de judecatorie sau tribunal

3) recursul declarat in litigii de munca, precum si asupra hotararilor pronuntate in contencios administrativ de tribunal in prima instanta

alte cereri in anumite materii (restul cererilor ce privesc categ. de litigii ce intra si in comp. tribunalului)

         Curtea Suprema de Justitie  judeca:

1)      recursul declarat impotriva proceselor solutionate in apel de catre Curtea de Apel

2)      recursul in interesul legii

3)      alte materii expres prevazute de lege, cum ar fi majoritatea cererilor de stramutare, unele conflicte de competenta, cererile privind delegarea instantei, precum si cererile de revizuire si contestatiile in anulare si formulate impotriva propriilor hotarari (hotarari ale C.S.J.)

         Evaluarea obiectului pricinii se face de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata. Aceasta evaluare poate fi contestata de instanta sau de partea adversa, caz in care se va dispune efectuarea unei expertize de specialitate care va stabili valoarea reala.

         Daca sunt mai multe capete de cerere evaluabile in bani, competenta se stabileste prin adunarea valorilor acestor capete de cerere.

         Sesizarea instantei dupa valoarea obiectului pricinii pastreaza instanta initial competenta, chiar daca ulterior, pe timpul procesului, valoarea obiectului pricinii se modifica.

b.Competenta teritoriala este acea competenta care delimiteaza sfera de activitate a instantelor de grad egal cu activitate pe raze teritoriale diferite. Conform art.5,6 C.p.c., cererea se judeca de instanta in raza careia se afla domiciliul paratului. Justificare:  - pana la pronuntarea hotararii se prezuma nevinovatia paratului, a.i.

                       acesta nu e obligat sa se deplaseze la instanta de la domiciliul

                       reclamantului

               - pana la o hotarare contrara, detentorul/ posesorul unui bun litigios e

                  prezumat proprietar

               - prin aceasta regula se evita tracasarea paratului de catre un reclamant

                  de rea-credinta

          Daca paratul are domiciliul sau resedinta in strainatate, procesul se va judeca de instanta de domiciliu a reclamantului. In aceste cazuri, paratul este invitat de instanta sa-si aleaga un domiciliu judiciar in Romania, unde i se vor comunica actele de procedura.

         Paratul persoana juridica atrage comp. teritoriala a instantei in a carei raza se afla sediul principal.

         Statul ca parat atrage comp. teritoriala a instantelor in raza carora isi are sediul fie Ministerul de Finante, care reprezinta statul (Judecatoria Sect.1 Bucuresti), fie organele fiscale judetene (Directia Generala de Finante Publice).

         Pentru organizatiile parate fara personalitate juridica, competenta este instanta de la domiciliul conducatorului acelei organizatii.

         Pentru competenta teritoriala de drept comun, partile pot conveni asupra competentei altei instante decat cea prevazuta in lege.Aceasta e posibila pentru ca normele au caracter dispozitiv, partile putand deroga de la ele.

         Paratul poate contesta competenta teritoriala pana la prima zi de infatisare, dupa care nu mai poate pune in discutie competenta instantei.

         In cazul in care exista mai multi parati cu domicilii diferite, competenta instantei e aceea de la domiciliul paratului principal. Daca toti paratii sunt principali, instanta competenta e aceea de la domiciliul oricaruia dintre ei. De la regimul prevazut in articolul 5 din C.p.c exista 2 mari exceptii, si anume:

  • competenta teritoriala alternativa
  • competenta teritoriala exclusiva

        Competenta alternativa sau facultativa este reglementata de articolul 10 si 11 din C.p.c. si lasa reclamantului posibilitatea / facultatea ca in anumite pricini prevazute de lege el sa aleaga intre competenta de drept comun (=instanta de domiciliu a paratului) si varianta de competenta prevazuta in lege pentru acea pricina. Dreptul de optiune al reclamantului nu poate fi contestat de parat:

-         in cererile privind executarea, anularea, rezilierea, rezolutiunea unui contract; varianta alternativa este instanta locului de executare a contractului(executare totala sau partiala)

-         in raportul de inscriptiune imobiliara sau prestatie tabulara, varianta este instanta locului situarii imobilului

-         in cererile privind cambia, c.e.c.-ul, biletul la ordin, varianta se refera la instanta locului unde se face plata

-         in cazul obligatiilor comerciale, varianta este instanta locului unde s-a nascut obligatia sau locul platii

-         in cererile privind contractul de transport, alternativa este instanta locului de plecare sau sosire

-         in cererile privind obligatia de intretinere pentru ascendenti sau descendenti, varianta este instanta de la locul domiciliului reclamantului

-         pentru cererile izvorate dintr-un fapt ilicit, varianta este instanta locului unde s-a produs faptul ilicit

        Justificari : - probele sunt mai usoare si mai rapide la instanta prevazuta ca

                      varianta

                         - situatia personala precara a reclamantului

                    - pentru imobile, expertizele necesare si celelalte probe sunt mai usor de administrat la instanta competenta varianta.

       In afara de czurile mentionate mai sus,  art. 10 prevede si un alt caz de instanta

alternativa, si anume cazul cererilor de despagubire rezultate din asigurari, caz in care varianta de competenta teritoriala o reprezinta instanta de domiciliu a asiguratului sau instanta unde se afla situate bunurile asigurate (imobile) sau instanta locului producerii accidentului. In acest caz, competenta alternativa nu poate fi aleasa inainte de aparitia dreptului la despagubiri. Orice conventie contrara e nula. Exceptie fac asigurarile maritime sau fluviale, in care competenta poate fi aleasa si inainte de aparitia cazului asigurat.

       Competenta exclusiva sau exceptionala este compusa din 4 situatii ce constituie obligatoriu exceptii de la regula generala de competenta teritoriala. Art. 13-16 C.p.c. reglementeaza urmatoarele cazuri:

- art. 13: actiunile reale imobiliare se judeca de instanta in raza careia se afla imobilul (probe mai usoare si consultarea mai usoara a registrelor de Carte Funciara); alte actiuni se supun regimului de drept comun.

-  art.14:  cererile in materie de mostenire se judeca de instanta de la ultimul domiciliu al defunctului. In cazul in care in succesiune se disputa un drept real asupra unui imobil, competenta va apartine tot instantei ultimului domiciliu al defunctului.

 Aceste cereri sunt urmatoarele:

Ø      cereri privind validitatea si executarea dispozitiilor testamentare

Ø      cereri privind pretentiile reciproce intre mostenitori

Ø      cererile legatarilor sau creditorilor impotriva mostenitorilor legali sau executorilor testamentari.

Justificari ale acestei prevederi sunt probele mai usoare, faptul ca bunurile se afla in aceeasi raza, procedura notariala se desfasoara tot in teritoriul respectiv si aceeasi competenta e atrasa si de celelalte cereri privind succesiunea, partajul, reductiunea, anularea certificatului de mostenitor.

-  art.15: cererile in materie de societate se judeca de instanta de la locul sediului, pana la lichidarea in fapt. Exceptie fac actiunile reale imobiliare , conform art.13.

 

                  

  1. Competenta absoluta si competenta relativa

Deosebiri

        Normele de competenta absoluta au urmatorul regim de reglementare juridica:



1)      obligatorii pentru parti si instanta; partile nu pot deroga prin conventie de la aceste norme

2)      incalcarea competentei absolute poate fi invocata oricand pe timpul procesului

3)      incalcarea competentei absolute nu poate fi acoperita de parti

Sanctiunea incalcarii normelor de competenta absoluta este nulitatea absoluta a hotararilor judecatoresti pronuntate de instanta necompetenta.

         Normele de competenta relativa :

1)      ingaduie partilor sa deroge prin conventie de la competenta prevazuta in lege, alegand o alta instanta pentru solutionarea pricinii, care este obligata la aceasta (normele acestea au caracter dispozitiv sau supletiv)

2)      necompetenta relativa nu poate fi invocata decat de paratul lezat in drepturile lui sau de partea beneficiara a acestei norme; necompetenta relativa nu poate fi invocata de reclamant sau instanta

3)      invocarea necompetentei relative se poate face numai la instanta de fond pana cel tarziu la prima zi de infatisare si in nici un caz dupa intrarea in cercetarea fondului (administrarea de probe)

Neridicarea exceptiei de necompetenta relativa in acest termen legal conduce la decaderea paratului din dreptul de a mai invoca necompetenta relativa.

       Determinarea caracterului relativ sau absolut al competentei se face de lege astfel:

-         art. 159 C.p.c. → necompetenta este de ordine publica atunci cand:

                                - pricina nu e de competenta instantelor judecatoresti in

                                  ansamblul lor

                                - pricina este de competenta unei instante de alt grad decat

                                  cea care judeca

                                - pricina este de competenta altei instante si partile nu o pot

                                  inlatura

-         art.19 C.p.c. → partile pot conveni asupra instantei competente teritorial, mai putin in cazurile prevazute la art. 13-16 C.p.c.

Competenta generala a instantelor judecatoresti are caracter absolut.

Competenta materiala a instantelor judecatoresti are caracter absolut.

Competenta teritoriala de drept comun si competenta teritoriala alternativa au caracter relativ.

Competenta teritoriala exclusiva are caracter absolut.

Intinderea. Prorogarea. Conflictele de competenta

 Intinderea competentei

 

        Atunci cand instanta e sesizata cu o cauza, se pune problema de a stabili care e intinderea acestei competente. In anumite situatii rezolvarea nu se afla in Cod. Proc. Civ. si in 2 principii :

        - Instanta sesizata cu cererea regulamentului are competenta de a judeca si solutiona si apararile paratului in totalitatea lor, rezulta ca instanta sesizata devine competenta sa solutioneze intregul raport juridic printr-o hotarare unica.

- Instanta sesizata cu o anumita cauza printr-o cerere principala devine prin extindere competenta sa se pronunte si asupra cererilor accesorii si incidente formulate de parti sau terti.

                                          Prorogarea de competenta

 

         Este posibilitatea unei instante de a judeca si solutiona pricini peste competenta ei normala, prin extindere.

Competenta instantei in materia apararilor-reguli :

 

1. Judecatorul actiunii reclamantului este si judecatorul exceptiunii paratului.Exceptiile paratului au o acceptiune larga, de aparari totale care includ atat exceptiile propriu-zise cat si apararile de fond.In consecinta, hotararea judecatoreasca astfel pronuntata va avea autoritate de lucru judecat, adica efecte, atat asupra cererii reclamantului cat si asupra apararilor paratului.

   Exista o exceptie care se refera la chestiunile prejudiciale : in cazuri exceptionale, anumite probleme ale pricinii,ridicate de reclamant/parat presupun o solutionare prealabila si definitiva separat si anterior solutionarii litigiului in intregul lui.Aceasta solutionare separata va determina hot. Intrgului cu putere de lucru judecat.De aceea, instanta confruntata cu chestiunile prejudiciale va putea suspenda procesul pana la solutionarea acestor chestiuni prealabile.Exemplu : interferenta intre procesul penal si procesul civil dupa regula ca penalul tine in loc civilul.

      2. Competenta instantei in privinta incidentelor de procedura : orice      contestatie grefata pe cererea principala si de natura sa suspende sau sa modifice solutia este de competenta instantei sesizate cu act. reclamantului.Incidentele procedurale :

a)      incidente care modifica dezbaterile extinzand sfera procesului (ex. cererea reconventionata, de interventie a tertilor)

b)      incidentele propriu-zise care nu modifica fondul procesului (ex. propunerea unor dovezi noi, cereri de recuzare, suspendare,perimare).Instanta sesizata este competenta sa se pronunte si asupra acestor incidente conform principiului ca accesoriul urmeaza principalul.  

Prorogarea de competenta este de 3 feluri :

1)        legala

2)        conventionala (voluntara)

3)        judecatoreasca

      Prorogarea legala este reglementata in anumite cazuri prevazute in lege.

A) Cererile acesorii si incidente sunt de competenta instantei sesizate cu actiunea principala a reclamantului.In aceste cereri intra :

                -toate capetele de cerere accesorii ale actiunii reclamantului.

                -cereri incidente,accesorii ale paratului (cererea pentru aplicarea unor masuri asiguratorii-sechestrul).

                -cererea reconventiei.

                -cererea de interventie a tertilor.

B) Coparticiparea procesuala pasiva este in cazul procesului cu mai multi parati, competenta apartinand instantei sesizate cu actiunea reclamantului.

C) Conexitate si indivizibilitate.

Conexitatea presupune reunirea in acelasi proces a 2 cereri facute de aceleasi parti cu obiect si cauza legate intre ele.Aceste 2 cereri sunt introduse initial separat la instante diferite, dar datorita conexiunii lor se vor reuni pentru a fi judecate impreuna la principala instanta sesizata de parti. Scopul este evitarea pronuntarii unor hotararii contradictorii.

Indivizibilitatea presupune 2 cauze cu o legatura mai stransa care face necesara solutionarea lor impreuna.

Conexitatea si indivizibilitatea  se aplica numai in acelasi sistem de jurisdictie, adica numai in cadrul org. judecatoresti sau org. jurisdicitonale de aceeasi natura.

Prorogarea conventionala (voluntara) –partile sunt de acord sa sesizeze cu solutionarea litigiului lor o instanta care in mod normalnu ar fi competenta sa solutioneze cererea.Aceasta prorogare se aplica numai in cazul normelor de competenta supletive.In cazul competentei absolute (imperative) NU e posibila o conventie.Conventia de prorogare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

-         sa cuprinda comsimtamantul valabil al partilor cu capacitae procesuala de exercitare

-         instanta aleasa sa nu fie necompetenta absolut

-         conventia sa aiba un caracter special, adica sa se raporteze numai la cazul respectiv

-         conventia poate fi scrisa sau verbala, dar trebuie sa cuprinda manifestarea de vionta valabil.

Ex : alegerea unui domiciliu pentru nevoile procesului.De regula, conventia se incheie inainte de aparitia litigiului.Prin exceptie, se incheie dupa pornirea procesului numai in cazul litigiilor ce au ca obiect asigurarile terestre (vezi competenta alternativa).

             

Efectele conventiei de prorogare :

- conventia este obligatorie pentru parti (art.969 Cod Civ.)

- conventia este irevocabila unilateral cu exceptia cazului in care acest tip de prorogare serveste interesului unei singure parti care poate opta sarenunte la acest beneficiu.

               Prorogarea judecatoresca –se stabileste printr-o hotarare judecatoresca,fiind posibila in urmatoarele situatii :

               -casarea cu trimiter a procesului pentru o noua judecata la o alta instanta decat cea care a judecat prima data, cele 2 instante fiind egale in grad.

               -cand se admite cererea de rcuzare a tuturor judecatorilor instantei competente, pricina va fi solutionata de o alta instanta egala in grad si care nu ar fi fost competenta initial.

                - cand procesul se stramuta.

                - cand procesul se deleaga.

                - in cazul comisiei rogatorii (probele sunt administrate de alta instanta decat cea competenta)

 

Necompetenta instantei.Conflictele de competenta

 

    Atunci cand competenta este contestata exista 2 probleme:

            - cine poate invoca necompetenta

            - care instanta are dreptul sa solutioneze aceasta contestatie.

     Solutia difera dupa cum se foloseste declinatorul de competenta sau regulatorul de competenta.Primul solutioneaza cererea unei parti ca instanta sesizatasa-si decline competenta in favoarea alteia.Prin regulatorul de competenta se solutioneaza conflictul de competenta ce apare intre 2 instante.

      Declinatorul de competenta----Este cererea unei parti de a se declina competenta catre alta instanta considerand ca instanta sesizata initial nu ar fi competenta.Aceasta cerere se face prin invocarea exceptiei de necompetenta la fond sau in apel/recurs cat si prin contestatii in anulare.

      Exceptia de necompetenta se solutioneaza diferit dupa cum normelede competenta incalcate sunt relative/absolute.Daca necompetenta este absoluta, exceptia de necompetenta se poate judeca in orice faza a procesului pana la pronuntarea hotararii irevocabile.Exceptia de necompetenta poate fi invocata de oricare parte sau instanta din oficiu ; nu este susceptibila de achiesare ; se poate valorifica cererea de necompetenta si in contestatia in anulare (dupa pronuntarea unei hotarari irevocabile).Daca necompetenta este relativa : exceptia de necompetenta se poate ridica numai de parat prin intampinare cel tarziu la prima zi de infatisare.Depasirea acestui prag duce la decaderea paratului din dreptul de a invoca aceasta exceptie .Practica extinde acest prag pana la momentul intrarii in cercetarea judecatoreasca (administrarea probelor) si in nici un caz dincolo de momentul intrarii in dezbateri (concluzii pe fond).Instanta sesizata cu oexceptie de necompetenta se pronunta asupra acestei exceptii, fie admitand-o, caz in care isi declina competentasi trimite pricina spre solutionare instantei competente, fir respinge exceptia si continua tot la judecarea procesului.Solutia pronuntata este o hotarare jud. Ce poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.Aceasta hotarare are autoritate de lucru judecat numai pentru instanta care se dezinvesteste prin declinarea competentei, dar nu este obligatorie pentru instanta careia i se trimite cauza.Aeasta din urma se va putea declara si ea necompetena, caz in care apare conflictul de competenta.

     In ipoteza in care nici o instanta jud.rom. nu e competenta, ci competenta apartine unei instante straine sau unui alt organ jurisdictional rom., instanta sesizata cu exceptia de necompetenta nu isi mai declina competenta, ci respinge actiunea reclamantului ca fiind inadmisibila.

    Daca excptia se ridica cu caile de atac ea poate duce la casarea hot. Inst.

necompetente si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei competente.Pe durata rejudecarii procesului termenul de prescriptie se intrerupe.

  

         Efectele admiterii exceptiei de necompetenta

-         toate actele procedurale ale instantei necompetente sunt nule

-         probele deja administrate sunt castigate cauzei si nu trebuiesc refacute decat pentru motive temeinice, daca competenta este relativa

-         probele se refac neconditionat daca au fost incalcate noemele de competenta generale(imperative).

 

    

               Regulatorul de competenta

     Conflictele de competenta apar intre 2 instante judecatoresti sesizate cu aceeasi pricina.Conflictele pot fi pozitive sau negative.Conflictul pozitiv apare cand ambele instante se considera competente existand pericolul inor hotarari contradictorii .Mijloace de evitare a acestui pericol se directioneaza catre:

-         exceptia de necompetenta




-         exceptia de litisprudenta (sunt sesizate 2 instante competente in mod egal;ultima sesizata isi declina competenta in favoarea celei dintai, inaite de pronuntarea unei hotarari).

                       In ambele cazuri dispare pericolul pronuntarii hot. contradictorii.

                  Conflictul negativ apare atunci cand nici una din instante nu se consideracompetenta.Conflictul se solutioneaza de instanta superioara si comuna  instantelor aflate in conflict.Sesizarea se face de instanta in fata careia a aparut conflictul, adica ultima instanta.

                   Regulatorul de competenta:

              Este hot. instantei. superioare prin care se rezolva conflictul de competenta.

              Procedura se declanseaza din oficiu de instanta in fata careia apare conflictul.Hotararea acestei instante superioare are un dublu caracter: de declinare a competentei instantei necompetente dupa lege; de investire a instantei competente legal (regulator de competenta).Solutionarea conflictului se face fara citarea partilor in camera de cons.

                   Efecte ale regulatorului de competenta:

                 -dezinvesteste o instanta

                 -investeste alta instanta.

 Incidente procedurale cu privire la compunerea completului de judecata si la instanta sesizata

         Judecatorul trebuie sa fie obiectiv,strain de cauza si de parti si sa nu se pronunte de 2 ori pe fondul pricinii in acelasi proces.Aceste chestiuni trebuiesc reglate inainte de solutionarea cauzei prin incidente procedurale:

-         incompatibilitate

-         recuzarea, abtinerea

-         stramutarea

-         delegarea

            Incompatibilitatea presupune ca un judecator nu poate solutiona pe fond de 2 ori acelasi proces pentru ca ar exista pericolul de promovare a primului punct de vedere.Un alt caz este atunci cand judecatorul a fost martor,expert,arbitru in aceeasi cauza, situatie in care se presupune ca ar dovedi partinire.Aceste norme sunt imperative, incalcarea lor determina nulitatea ales. a hotararilor.

        Nu sunt cazuri de incompatibilitate :

-         pronuntarea pentru prima data pe fond a unui judecator, atunci cand prima pronuntare s-a facut pe exceptie

-         cand judecatorul care s-a pronuntat prima data pe fond are a solutiona o cale de atac de retractare (grefata pe motive noi fata de prima judecata, motive neimputabile judecatorului, revizuirea ,contestatia in anulare).

Abtinerea si recuzarea

      Recuzarea este dreptul partilor de a cere in cazurile prevazute de lege ca judecatorul sa se retraga din completul de judecata.

      Abtinerea este obligatia judecatorului de a iesi din dosar cand are cunostiinta ca exista o situatie de recuzare a lui, nefructificata de parte. Cazurile de recuzare si abtinere sunt identice si se caracterizeaza prin pericolul ca judecatorul sa fiepartinitor, fie din afectiune, fie din dusmanie fata de o parte, fie din cauza unui interese personal.Cazuri :

-         cand judecatorul, sotul lui, ascendentii (descendentii au interese in cauza sau sunt ruda / afini pana la gradul patru una din parti) ;

-         cand judecatorul este ruda /afin pana la gradul patru cu avocatul/ curatorul partilor ;

-         cand sotul in viata si nedespartit al judecatorului este afin/ruda cu una din parti ;

-         cand judecatorul, sotul,  rudele lor pana la gradul patru au ei insusi o pricina la o instanta unde una din parti este judecata ;

-         cand aceleasi persoane si una din parti au avut un proces penal in ultimii cinci ani ;

-         cand judecatorul este tutore/curator al uneia dintre parti ;

-         cand juecatorul si-a exprimat opinia cu privire la pricina in concretul acestuia ;

-         cand judecatorul a primit de la o parte daruri, promisiuni de daruri sau orice alt avantaj ;

-         cand intre judecator, sot , rude pana la gradul patru exista dusmanie cu una din parti sau rudele ei pana la gradul patru.

 

 

 

Procedura de solutionare a recuzarii

Cererea se formuleaza inainte de dezbateri imediat ce partea a luat la cunostiinta de existenta motivului de recuzare. In cazul abtinerii, judecatorul este obligat sa se abtina imediat ce a luat cunostiinta de existenta motivului si inainte ca partea sa-l refuze.

      Competenta de solutionare a recuzarii apartine aceleasi instante, un alt complet de judecata. Daca recuzarea se face impotriva tuturor judecatorilor unei instante , competenta de solutionare apartine instantei superioare. Daca se recuza judecatorul unei sectii a Curtii Supreme de Justitie, cererea se solutioneaza de catre judecatorul altei sectii a Curtii Supreme de Justitie.

      Judecata se face fara prezenta partilor in camera de consiliu.Judecatorul recuzat poate fi ascultat numai daca instanta considera necesar. In aceste cazuri nu este admis interogatoriu. Instanta se pronunta prin incheiere in sedinta publica si nu se poate ataca decat odata cu fondul. Daca cererea de recuzare se respinge procesul va fi judecat in continuare de acelasi judecator. Daca se admite, judecatorul recuzat va fi inlocuit de altul. In aceasta situatie daca actele admise si probele admise se mentin sau trebuiesc refacute. In aceasta situatie daca actele admise si probele admise se mentin sau trebuiesc refacute. Daca petentul recuzarii este de rea credinta el poate fi amendat de instanta pentru abuz de drept.

      Normele de recuzare sunt dispozitive ; cele de abtinere sunt imperative.

Stramutarea pricinii

      Transferarea unui proces de la o instanta competenta la alta in cazurile prevazute de lege pe motivul ca solutionarea la prima instanta este periclitata de lipsa de obiectivitate. Cazuri :

-         cand una din parti are doua rude sau afini pana in gradul patru printre judecatori ( nu printre membrii completului), instanta care judeca procesul ;

-         pentru motive de siguranta publica ;

-         pentru banuiala legitima (presupunerea posibla ca judecatorii sunt partinitori datorita imprejurarii pricinii , calitatii partilor sau dusmaniei locale).

Primul caz este reglementat de norme dispozitive, iar competenta de solutionare apartine instantei superioare. Cazurile doia si trei sunt reglementate de normele imperative, iar competenta de solutionare apartine Curtii Supreme de Justitie.

Banuiala legitima se deduce  din imprejurarile anormale de vadita impartialitate sau din pasiuni locale puternice ( Exemplu : se judeca un prefect cu un taran sau un judecator cu un om obisnuit).

Judecarea se face in camera de consiliu cu citarea si ascultarea partilor, pronuntandu-se o hotarare definitiva si nemotivata ( pentru ca nu poate fi atacata).

Pana la solutionarea cererii de stramutare , instanta impotriva careia s-a facut cererea de suspendare poate suspenda/ amana cauza.

Daca cererea s-a respins , procesul va continua la aceeasi instanta din faza in care a intervenit cererea. Daca se admite, se desemneaza instanta care va continua procesul, precizandu-se daca actele de procedura si probele efectuate raman valabile sau trebuiesc refacute. In cazul admiterii cererii se anunta instanta de la care se stramuta procesul. Dupa acest moment orice acte procedurale  sau hotarare pronuntata de aceasta instanta devin nule de drept.

Delegarea

Se face de la o instanta la alta de grad egal , atunci cand instanta initial sesizata este impiedicata sa functioneze pe timp indelungat de imprejurari exceptionale (calamnitati, razboi). Se pronunta de Curtea Suprema de Justitie.

Actiunea in procesul civil

      Generalitati

      Actiunea este mijlocul procedural pus de lege la dispozitia titularului dreptului subiectiv pentru realizarea lui. Dreptul reclamantului pentru a introduce o actiune este dublat de dreptul paratului de a se apara si a raspunde la aciunea reclamantului prin intampinare sau de a pretinde el insusi drepturi proprii de la reclamant printr-o cerere reconventionala.

     

Definitie:  Actiunea este mijlocul legal prin care o persoana cere instantei judecatoresti fie recunoasterea dreptului sau, fie realizarea acestui drept prin incetarea piedicilor puse in exercitarea sa de o alta persoana sau printr-o despagubire corespunzatoare. Notiunea de actiune civila are 2 acceptiuni:

1)                             Actiunea este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a sesiza instanta judecatoreasca, solicitand sa hotarasca asupra cererii lui indiferent daca cererea este sau nu justificata in drept. In aceasta acceptiune actiunea este o facultate procesuala, iar dreptul la actiune are caracter procesual.

2)                             Actiunea reprezinta posibilitatea sesizarii instantei dar si dreptul de a obtine ca instanta sa acorde protectie dreptului dedus judecatii. Actiunea este un mijloc judiciar de a obtine castig de cauza iar dreptul la actiune are caracter material.

Natura juridica a actiunii civile

1)                          Actiunea este un mijloc juridic legal ce permite unei persoane sa solicite instantei sa hotarasca asupra cererii ei.

2)                          Titularul dreptului recurge la un organ jurisdictional competent

3)                          Actiunea are ca scop apararea dreptului unei persoane care se pretinde titular al dreptului.

Comparatie intre dreptul la actiune si dreptul subiectiv material

Deosebiri:

  • Conditiile de existenta ale dreptului subiectiv: dreptul subiectiv are la origine un fapt/act juridic, in timp ce dreptul la actiune are la origine conflictul de interese dintre parti. Anumite drepturi materiale sau subiective nu pot fi promovate prin actiuni civile (vezi obligatii naturale). Alte drepturi care nu sunt actuale nu pot fi promovate prin actiune in realizare. Dreptul subiectiv prescris nu poate fi promovat prin actiune, ci doar prin exceptiune.
  • Conditiile de exercitiu: dreptul subiectiv exista si pentru persoane fara capacitate de exercitiu in timp ce actiunea nu poate fi promovata decat de o persoana cu capacitate de exercitiu. De aici rezulta ca actiunea civila are ca obiect protectia drepturilor subiective.

Asemanari:

Dreptul subiectiv determina felul actiunii.

Actiunea preia elementele din natura dreptului. De exemplu dreptul de creanta (personal) va fi promovat printr-o actiune personala, drepturile reale prin actiune reala.

Nu trebuie facuta confuzie pe plan teoretic intre actiunea reala si cererea de chemare in judecata. Cererea de chemare in judecata este actul procedural material prin care titularul dreptului subiectiv foloseste posibilitatea de a sesiza instanta. Cererea este actul procedural concret prin care se realizeaza vocatia abstracta la promovarea unei actiuni. In practica cele doua notiuni se apropie pana la confuzie.

Elementele actiunii civile

Actiunea civila are 2 categorii de elemente: subiective si obiective.

Elementele subiective sunt partile. Partile trebuie sa intruneasca mai multe conditii: capacitate, calitate procesuala, sa fie purtatoarele unui drept, sa aiba interes legitim.

Elementele obiective sunt obiectul actiunii, cauza. Obiectul este pretentia concreta intr-o actiune (exemplu: predarea unui bun, anularea unui contract). Obiectul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie licit, posibil, determinat (determinabil-pentru a putea fi pus in executare).

Cauza actiunii este temeiul juridic al cererii. De exemplu, in actiunea in revendicare, temeiul juridic il reprezinta dreptul de proprietate. In actiunea in pretentii, temeiul juridic il reprezinta contractul, faptul juridic ilicit delictual.

Cauza actiunii nu se suprapune cu motivul actiunii in justitie. Exemplu: actiunea in plata pretului are drept cauza vanzarea ca operatiune juridica, iar motiv-contractul.

Cauza trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie licita, morala.

Toate aceste elemente ale actiunii civile trebuie cuprinse in actiunea reclamantului de la inceput. Ele pot fi modificate sau intregite cel tarziu la prima zi de infatisare. Dupa acest prag, raportul procesual dintre parti se cristalizeaza pe elementele actiunii, urmand ca judecata sa se desfasoare pe aceste coordonate.

(prima zi de infatisare e termenul din proces cand pentru prima data partile sunt legal citate si pot pune concluzii).

 

Clasificarea actiunilor civile

Se face dupa diferite criterii care determina categorii diferite de actiuni civile.

Dupa scopul material urmarit de reclamant:

·        actiuni in realizarea dreptului;

·        actiuni in constatarea dreptului;



·        actiuni in constituire de drepturi.

Dupa natura dreptului subiectiv ce sta la baza actiunii:

·        actiuni personale;

·        actiuni reale;

·        actiuni mixte.

Dupa obiectul dreptului subiectiv promovat prin actiune:

·        actiuni mobiliare;

·        actiuni imobiliare         actiuni petitorii

                                           actiuni posesorii

Dupa calea procedurala aleasa de reclamant:

·        actiuni principale;

·        actiuni accesorii (incidentale).

     

Dupa Codul de Procedura Civila:

·        actiuni civile;

·        actiuni comerciale.

      Actiuni in realizarea dreptului (actiunea in adjudecare)-reclamantul cere in justitie respectarea dreptului sau de catre persoanele care l-au incalcat si realizarea in natura a acestui drept, iar daca nu mai este posibila, reclamantul va cere despagubiri pentru prejudiciul suferit (realizare prin echivalent). Exemple: actiunea in revendicare-presupune realizarea dreptului de proprietate; actiunea in despagubire-realizarea unui drept de creanta; actiunea in daune interese pentru acoperirea de prejudicii produse prin fapte juridice ilicite.

Admiterea actiunii civile presupune ca hotararea judecatoreasca sa constate existenta unui drept al reclamantului si sa pronunte o condamnare a paratului care va fi obligat sa execute/realizeze dreptul reclamantului, de principiu in natura.

Actiuni in constatarea dreptului (in recunoasterea dreptului, in confirmare)-reclamantul cere instantei ca prin hotarare sa se constate existenta sau inexistenta unui drept fara ca instanta sa mai pronunte si o condamnare civila la executarea prestatiilor. Obiectul acestor actiuni il constituie existenta/inexistenta unui drept si nu a unui fapt juridic.

Hotararile care solutioneaza aceste actiuni nu pot fi titluri executorii si deci nu pot fi puse in executare silita. Actiunile in constatare pot fi pozitive sau negative.

Actiunile in constatare au caracter subsidiar fata de actiunile in realizare. Aceasta actiune nu este admisibila daca reclamantul are la indemana si o actiune in realizare.

Actiunile in constatare se impart in:

·        actiunea declaratorie;

·        actiunea interogatorie;

·        actiunea provocatorie.

Prin actiune declaratorie reclamantul cere instantei sa se pronunte asupra existentei unui raport juridic valabil sau nevalabil sau sa interpreteze o clauza contractuala indoielnica.

Prin actiune interogatorie, titularul dreptului cheama in judecata preventiv o persoana care ar putea eventual sa-i conteste dreptul reclamantului, urmarind ca in paralel sa raspunda in instanta daca ii recunoaste reclamantului dreptul. Aceasta actiune presupune ca reclamantul sa aiba un interes legitim si nu sa-l cheme abuziv pe parat in judecata.acest interes legitim se contureaza printr-o tulburare produsa de parat exercitiului dreptului reclamantului.

Actiunea provocatorie presupune ca paratul ridica in mod public si serios pretentii asupra dreptului reclamantului, tulburandu-i grav exercitiul dreptului. Tulburarea dreptului este mai puternica decat in cazul actiunii interogatorii. Reclamantul il cheama in judecata pe parat provocandu-l sa-si valorifice pretentiile, urmand ca hotararea sa valorifice pretentiile unuia sau altuia.

Actiunea in constituire de drepturi-reclamantul cere instantei sa creeze o situatie juridica concreta noua intre partile litigante. Hotararea judecatoreasca prin care se admite o asemenea actiune nu are efect declarativ retroactiv, cum au de obicei hotararile judecatoresti, ci are efect constitutiv, ex nunc. Exemple: actiunea de divort, de stabilire a paternitatii, de declarare a mortii.

Actiunile personale sunt actiuni prin care se exercita un drept de creanta. Aceste actiuni sunt nelimitate numeric.

Actiunile reale sunt actiuni prin care se exercita un drept real. Aceste actiuni sunt in numar limitat ca si drepturi reale. Exemplu: actiunea in revendicare; actiunea confesorie (pentru promovarea unui dezmembramant al dreptului de proprietate); actiunea negatorie (se contesta un dezmembramant al dreptului de proprietate); actiunea pentru drepturi reale accesorii (actiunea ipotecara, actiunea creditorului gajist).

Actiunile mixte-urmaresc valorificarea unor drepturi mixte, atat reale cat si de creanta. Prin ele se cere executarea unui act juridic care a creat si drepturile reale si de creanta sau sunt acte prin care se desfiinteaza asemenea acte juridice.

Actiuni mobiliare si imobiliare au ca obiect un bun mobil sau imobil. Este posibila si o actiune unica mobiliara si imobiliara (predarea unui imobil cu mobilul incorporat). Actiunile personale mobiliare si actiunile personale imobiliare, actiunile reale mobiliare (art. 1909 Cod Civil) si actiunile reale imobiliare-sunt combinatii posibile.

Actiunea petitorie-se tinde la apararea unui drept de proprietate sau alt drept real imobiliar. Aceste actiuni privesc chiar fondul dreptului (actiunea in revendicare, actiunea confesorie, actiunea negatorie).

Actiunile posesorii apara posesia imobilului, pot fi exercitate de posesor sau proprietar asupra unui imobil. Aceste actiuni prezinta avantajul unor probe mai usoare. Intre actiunile petitorii si posesorii exista autoritate de lucru judecat din petitoriu in posesoriu.

Mijloace procedurale asiguratorii

Actiunea civila in sens larg include toate mijloacele procedurale pentru realizarea drepturilor titularului, inclusiv adoptarea unor masuri asiguratorii (acestea reprezinta posibilitatea reclamantului de a cere instantei sa ordone indisponibilizarea unor bunuri litigioase pentru a-l impiedica pe parat sa instraineze bunul litigios sau sa-si diminueze patrimoniul).

Masurile asiguratorii, sechestrul judiciar, ipoteca asiguratorie, poprirea asiguratorie, sechestrul asigurator.

Sechestrul judiciar consta in numirea unei persoane careia i se incredinteaza pe timpul procesului bunul litigios pentru pastrare si administrare.

Conditii: sechestrul sa se raporteze la bunul litigios sau alt bun oferit de debitor pentru liberarea lui; sa existe teama justificata ca paratul ar sustrage/distruge aceste bunuri.

Procedura: cererea se rezolva urgent cu cedarea partilor de salvat instantei investita cu solutionarea actiunii. Daca cererea se admite, se numeste persoana careia i se incredinteaza bunul, care trebuie remunerata si care trebuie sa faca cheltuieli de administrare si care la sfarsitul procedurii va preda bunul partii care castiga procesul.

Sechestrul asigurator se cere atunci cand procesul are ca obiect plata unei sume de bani si ca scop prevenirea unor cheltuieli facute cu rea-credinta de parat cu scopul diminuarii patrimoniului.

Conditii: creditorul sa aiba un titlu, sa aiba o creanta exigibila, sa existe pericolul de sustragere, micsorare a patrimoniului. Acest sechestru presupune plata unei cautiuni.

Procedura: este o cerere accesorie de competenta instantei care judeca cererea principala; se solutioneaza de presedintele instantei daca s-a cerut o data cu actiunea principala, in Camera de Consiliu, prin pronuntarea unei incheieri executorii ce poate fi atacata cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Executarea sechestrului se face dupa regula executarii silite mobiliare sau imobiliare (presupune si inscrierea in Cartea Funciara). Ridicarea sechestrului se face in doua modalitati:

1)      Atunci cand debitorul da garantii suficiente, de instanta in Camera de Consiliu, cu citarea partilor, pronuntandu-se o incheiere recurabila in 5 zile de la pronuntarea ei.

2)      Daca actiunea principala a reclamantului este respinsa, se ridica sechestrul.

Poprirea asiguratorie are ca obiectiv indisponibilizarea sumelor de bani pe care debitorul parat le are de primit de la un tert datornic al sau, urmand ca aceste sume de bani sa ramana la dispozitia instantei pentru ca ulterior sa poata indestula creanta reclamantului popritor.

Conditii: creditorul sa aiba un titlu executor; dupa felul titlului, creditorul poate fi obligat sau nu la plata unei cautiuni.

Competenta apartine instantei de la domiciliul debitorului sau a tertului poprit. Daca se cere odata cu actiunea principala, ea se judeca de instanta competenta pentru actiunea principala in doua etape. In prima etapa se infiinteaza poprirea, blocandu-se sumele in mainile tertului poprit. In a doua etapa se valideaza poprirea, transferandu-se sumele in mainile reclamantului. Impotriva ordonantei de poprire se poate declara recurs sau contestatie la executare.

Poprirea asiguratorie poate fi transformata in poprire definitiva dupa terminarea actiunii principale.

Ipoteca asiguratorie presupune inscrierea si in cartea funciara a ipotecii.

Mijloace de aparare ale paratului in procesul civil

Paratul poate sa se comporte defensiv, contestand doar drepturile reclamantului prin intampinare/exceptie sau se poate comporta ofensiv, cerand el-insusi anumite drepturi proprii de la reclamant prin cerere reconventionala.

Apararea-act procesual prin care paratul se opune actiunii reclamantului, cerand respingerea acestei actiuni, act ce cuprinde si mijloacele procesuale care, fara a nega dreptul reclamantului, tind sa conduca la respingerea actiunii acestuia.

Apararile sunt: aparari de fond (propriu-zise) si exceptiile.

Apararile de fond sunt indreptate impotriva pretentiilor reclamantului si au ca scop respingerea actiunii ca nefondata prin folosirea intampinarii, probelor, concluziilor in fapt si in drept.

Exceptiile-mijloace procedurale prin care paratul, fara a pune in discutie temeinicia dreptului reclamantului si fara a-l recunoaste, cere instantei sa-si decline competenta, sa anuleze cererea de chemare in judecata, sa o respinga, sau sa amane cauza.

Anumite exceptii se ridica in anumite conditii. Instanta este obligata sa solutioneze cu precadere exceptiile care fac de prisos cercetarea fondului dreptului reclamantului total/partial.

Hotararea care solutioneaza cauza pe baza exceptiei nu are caracter de lucru judecat, pentru ca nu solutioneaza fondul dreptului.

 

Clasificarea exceptiilor:

·        Dupa obiectul lor:

·        Exceptii de procedura;

·        Exceptii de fond.

Exceptiile de procedura se refera la incalcarea normelor de procedura sau de competenta (exemplu: lipsa capacitatii de exercitiu, neconstitutionalitate, conexitate, litispendenta).

Exceptiile de fond privesc lipsa dreptului material la actiune (exemplu: prescriptia, puterea de lucru judecat).

·        Dupa efectul exceptiilor:

·        Exceptii dilatorii;

·        Exceptii peremptorii.

Exceptiile dilatorii tind catre amanarea cauzei. Exemplu: procedura de citare viciata, necompetenta instantei ce duce la declinarea competentei.

Exceptiile peremptorii tind catre respingerea/anularea actiunii (exemplu: prescriptia, puterea de lucru judecat, exceptia de neconstitutionalitate).

·        Dupa caracterul imperativ/dispozitiv al normei incalcate:

·        Exceptii

·        Exceptii relative.

Prescriptia, puterea de lucru judecat, necompetenta materiala, generala, teritoriala exclusiva-exceptii absolute.

Procedura de solutionare a exceptiei: instanta se pronunta asupra exceptiei. Daca sunt necesare aceleasi probe pentru verificarea exceptiei si pentru cercetarea fondului, instanta va uni exceptia cu fondul. Daca instanta admite exceptia, o face fie prin incheiere, fie prin hotarare. Solutia instantei asupra exceptiei poate fi atacata. Daca respinge exceptia, o va face prin incheiere interlocutorie, care leaga instanta, aceasta nemaiputand reveni asupra exceptiei. Judecata va continua asupra fondului, iar solutia asupra exceptiei va putea fi atacata odata cu fondul.

Exceptiile relative pot fi acoperite prin confirmare.

Exceptiile absolute pot fi ridicate de oricare parte sau de catre instanta din oficiu, oricand pe timpul procesului si nu pot fi acoperite prin confirmare.

 

Principalele exceptii de procedura:

a)      Exceptia de necompetenta;

b)      Exceptia de neconstitutionalitate;

c)      Exceptia lipsei capacitatii de exercitiu sau de reprezentant;

d)      Exceptia puterii de lucru judecat;

e)      Litispendenta;

f)        Conexitatea.

Litispendenta-exceptie care se ridica atunci cand intre aceleasi parti exista acelasi litigiu pentru aceeasi cauza si acelasi obiect, litigiu concretizat in 2 procese diferite cu care sunt sesizate 2 instante diferite si in principiu egale in drepturi. Ea exista doar atata timp cat nici unul din procese n-a fost solutionat definitiv. Scopul este acela de a evita pronuntarea unor hotarari contradictorii. Este o exceptie dilatorie absoluta. Competenta de solutionare are instanta mai intai sesizata daca sunt egale in grad sau instanta superioara atunci cand un proces este la o instanta de fond si altul la o instanta de atac. In acest caz instanta inferioara suspenda judecarea pricinii, asteptand solutia instantei superioare.

Conexitatea-existenta mai multor pricini la aceeasi instanta sau la instante diferite in grad intre aceleasi parti si avand obiect si cauza in stransa conexitate. Scopul este intrunirea celor 2 cereri la o singura instanta, o buna administrare a justitiei si evitarea hotararilor contradictorii. Aceasta se poate cere de parti   sau dispune din oficiu de instanta.

Cererile vor fi solutionate de instanta mai intai sesizata. Cele 2 cereri vor fi rezolvate printr-o singura hotarare. Daca pe parcursul judecatii se observa ca solutionarea uneia din cererile conexe aflate in stadiu de inceput intarzie solutionarea celeilalte cereri aflate in stadiu final, instanta poate disjunge aceste cereri pentru a fi judecate separat.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept civil

Dreptul familiei
Codul civil








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics