StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept constitutional
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Consideratii introductive in dreptul constitutional



CONSIDERATII  INTRODUCTIVE IN DREPTUL CONSTITUTIONAL

          Dreptul poate fi definit ca ansamblul regulilor de conduita instituite sau sanctionate de catre o autoritate publica recunoscuta de comunitate, de obicei statul, care exprima vointa si interesel 151e45b e comune, generale, reguli a caror aplicare este realizata de bunavoie si, in ultima instanta, prin forta de constrangere a acestei autoritati, de obicei a statului.

          Dreptul pozitiv, in intelesul de ansamblu al normelor juridice in vigoare ca sistem etatic de drept, este variabil spatio- temporal, stand sub anumite conditii de configurare; prin urmare, fiecare drept pozitiv are ca finalitate justitia, ceea ce da unitate sistemului dreptului. Fireste, fiecare convietuire comunitara concreta este relevanta printr-o mentalitate, un anumit fel de a vedea si intelege lumea, un mod propriu de a recepta conduitele, faptele si relatiile sociale, la care dreptul ei pozitiv trebuie sa raspunda. Este greu de crezut ca destinatarii normelor juridice s-ar conforma continutului acestora fara sa se preocupe de ceea ce le justifica sa fie, fara sa considere ca merita respectat.



          Este important sa sesizam deosebirea intre sistemul dreptului si sistemul de drept. Sistemul dreptului este subsistemul sistemului social alcatuit din ansamblul normelor juridice, sistematizate in institutii si ramuri, care reglementeaza conduita persoanelor, a caror respectare poate fi asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a autoritatii publice reglementatoare, recunoscuta de societate. Sub aceasta definire sistemul dreptului ar coincide cu definirea dreptului obiectiv in dinamica sa. Prin urmare, normele juridice dintr-un stat se integreaza intr-un sistem unitar, cu toata diversitatea lor care izvoraste atat din marea varietate de relatii sociale ce constituie obiectul reglementarii cat si din necesitatea unor forme diferentiate de realizare a vointei legiuitorului. Normele juridice se afla in relatii de interdependenta ce le confera coeziunea necesara si functionalitate.

          Sistemul de drept este ansamblul normelor juridice in vigoare intr-un stat, a carui dinamica este legata de dinamica statului si a carui structura nu este in mod necesar   aceeasi cu a sistemului dreptului.

          Sistemul de drept este legat de existenta autoritatii publice, pe cand sistemul dreptului este legat de existenta normativa a societatii. Definind statul ca autoritate publica recunoscuta, legiuitoare si organizatoare a dreptului, sistemul de drept revine a fi, in primul rand, un sistem de legislatie; in acesta  principalele ramuri ale sistemului dreptului sunt sistematizate in coduri – civil, penal, administrativ, comercial etc. – ca acte normative organizatoare a normelor juridice, dupa obiectul lor (generale – aplicabile intregii ramuri; speciale – aplicabile unei secvente din ramura, cum ar fi de exemplu normele referitoare la persoana, normele aplicabile la contracte); in sistemul de drept mai intalnim acte normative exterioare codurilor, dar cu care se coreleaza si se completeaza.

          Sistemul dreptului are urmatoarele trasaturi principale:

-         dreptul este o totalitate de norme juridice; ca elemente de baza ale sistemului dreptului, normele juridice se comporta ca “parti” in raport cu “intregul”, dar si ca “subsisteme” in raport cu propria lor structura. Se constata o conexiune intre norme, ce incheaga diversitatea in armonie;

-         sistemul dreptului este un sistem deschis, dinamic, aflandu-se intr-un proces de permanenta devenire;

-         structura sistemului dreptului apare ca o totalitate complexa si unitara de interactiuni intre ramurile de drept, dar si intre acestea si intreg;

-         ramurile dreptului nu reprezinta simple configuratii in sistem, prin a caror insumare se obtine sistemul. Acesta, ca totalitate, este un fenomen complex, ireductibil la partile componente;

-         in interiorul sistemului dreptului exista o  ordine ierarhica a subsistemelor sale, adica a ramurilor de drept, dreptul constitutional fiind o ramura structuranta fata de toate celelalte, pentru ca sursa hotaratoare a normelor acestei ramuri de drept este chiar legea fundamentala (Constitutia) care se regaseste in varful piramidei actelor normative;

-         sistemul dreptului are functii caracteristice care ii dezvaluie esenta, dreptul nefiind numai un receptacul al mutatiilor social- economice si politice din societate, ci si un factor de impulsionare a lor;

-         sistemul dreptului este un sistem organizabil, care este reglat din afara sa, prin activitatea normativa desfasurata de catre organele statului. 

Componentele de sistem ale dreptului sunt:

-         normele juridice

-         institutiile juridice

-         ramurile de drept




Normele juridice reprezinta elementul constitutiv fundamental al dreptului, ce pot fi definite ca reguli de conduita, instituite de puterea publica sau recunoscute de aceasta, a caror respectare este  asigurata la nevoie prin forta coercitiva a statului.

Scopul normelor juridice este asigurarea  convietuirii sociale, orientand comportarea oamenilor in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce guverneaza societatea respectiva.

Prin legaturile sau conexiunile directe si indirecte intre ele, prin  functiile lor corelate si interdependente, normele juridice isi dezvaluie natura sau caracterul lor sistematic, existand numai ca parti ale unui intreg cu proprietati specific sistematice.

     Institutiile juridice desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza anumite categorii (grupe unitare) de relatii sociale, generand astfel categorii aparte   de raporturi juridice. De exemplu, normele juridice care reglementeaza casatoria formeaza  institutia casatoriei, cele care reglementeaza proprietatea – institutia dreptului de proprietate etc.

      Ramurile de drept reprezinta ansamblul distinct de norme juridice si institutii juridice legate organic intre ele, care reglementeaza relatii sociale ce au acelasi specific (obiect), folosind aceeasi metoda sau complex de metode, bazandu-se pe anumite principii comune.

          Distinctia intre ramurile de drept se face tinand seama de doua criterii: criteriul obiectiv- obiectul reglementarii juridice (specificul relatiilor sociale), considerat ca un criteriu fundamental; criteriul subiectiv – metoda de reglementare care reprezinta ansamblul de tehnici, operatii, procedee prin care se dirijeaza conduita umana pe o cale socialmente utila. Metoda reflecta vointa legiuitorului, respectiv interesul fortei politice care conduce societatea. De exemplu, metoda autoritara (in dreptul constitutional), metoda subordonarii (in dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual penal), metoda egalitatii partilor (in dreptul civil, dreptul comercial).

          Dreptul ca si concept are doua acceptiuni: drept obiectiv si drept subiectiv.

1. Dreptul obiectiv desemneaza totalitatea normelor juridice. Acesta cunoaste o traditionala diviziune in: drept public si drept privat.

-         Dreptul public cuprinde normele juridice care vizeaza statul, colectivitatile publice si raporturile lor cu persoanele particulare, atunci cand aceste raporturi privesc prerogativele subiectelor de drept public. Dreptul public este dominat de interesul general si de aceea in raporturile  juridice de drept public prevaleaza vointa statului, a colectivitatilor publice. In dreptul public, dar si in cel privat, dreptul constitutional domina.

-         Dreptul privat cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor particulare – fizice sau juridice- si raporturilor dintre ele. In dreptul privat, dreptul civil are preeminenta si constituie dreptul comun fata de dreptul comercial sau fata de orice ramura de drept privat.

In sistemul dreptului contemporan distingem ca ramuri de drept, ramurile corespunzatoare  diviziunii in drept public si drept privat. In dreptul public se includ: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul international public. In dreptul privat se includ: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul international privat etc.  S-a conturat, de asemenea, existenta unui drept mixt (dreptul muncii,   dreptul familiei, legislatia sociala, legislatia rurala etc.).

          Referindu-ne la dreptul constitutional, trebuie sa mentionam ca acesta cuprinde bazele juridice, pe care  se intemeiaza toate ramurile dreptului, avand un rol preeminent in cadrul sistemului dreptului. Orice ramura de drept isi gaseste fundamentul juridic in normele din Constitutie. De aici rezulta regula conformitatii normelor din celelalte ramuri ale dreptului cu reglementarile de mare generalitate cuprinse in Constitutie si consecinta unor modificari corespunzatoare ale normelor din celelalte ramuri de drept care contin reglementari ale acelorasi relatii sociale, in urma modificarilor intervenite in dreptul constitutional.

          Distinctia dintre dreptul public si dreptul privat nu trebuie absolutizata. Din ratiuni teoretice si practice se produc imixtiuni ale dreptului in viata publica (sectorul industrial, comercial) si invers (anumite situatii de publicizare). Cateodata se face o separatie rigida, considerandu-se ca din moment ce dreptul privat cuprinde reguli aplicabile subiectelor egale intre ele, acestea nu se pot aplica si in raporturi de drept public. Aceasta idee este exagerata, deoarece atat dreptul public, cat si dreptul privat sunt parti ale sistemului dreptului ce au trasaturi particulare, dar si trasaturi comune.

2.                 Dreptul subiectiv are doua intelesuri. Lato sensu, desemneaza totalitatea drepturilor subiective care decurg din dreptul obiectiv in vigoare in care sunt consacrate generic. In sens strict, dreptul subiectiv este prerogativa (avantajul, privilegiul acordat de lege) unui subiect de drept concret de a avea o conduita sau de a pretinde o conduita celorlalte subiecte de drept, in scopul valorificarii sau apararii unui interes protejat prin dreptul obiectiv in vigoare, in cazul in care intra intr-un raport juridic determinat.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept constitutional









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics